3.3.

Fobia socială

Elemente de diagostic (Anxietatea Socială)

Elementul esențial al fobiei sociale îl constituie frica persistentă și marcată de situațiile

sociale sau de performanța în care poate surveni o punere în dificultate. Dacă adolescenții și adulții
cu această tulburare recunosc că frica lor este excesivă sau nejustificată, aceasta poate să nu fie
cazul la copii.
Diagnosticul este adecvat, numai dacă evitarea, frica ori anticiparea anxioasă, a întâlnit
situații sociale sau de performanță, interferează semnificația cu rutina cotidiană a persoanei, cu
funcționarea profesională sau viața socială, ori dacă persoana este marcată de faptul că are fobie.
La persoanele sub 18 ani, simptomele trebuie să fi persistat timp de cel puțin 6 luni înainte ca fobia
socială să fie diagnosticată.

3.3.1. Simptomatologia clinică a fobiei sociale

 temerea de vorbit în public în mod rutinier;
 tremur al vocii, al mâinilor;
 palpitații, tensiune musculară, transpirație, disconfort gastrointestinal, diaree,
confuzie - simptome ale anxietății;
 frica excesivă și nejustificată recunoscută de indivizii cu fobie socială;
 congestie facială, simptom tipic;
 frica de a mânca și de a bea, de a scrie în public (din cauza fricii de a nu fi puși în
dificultate);
 evitarea de situații temute.

Elemente și tulburări asociate

 hipersensibilitate la critică;
 evaluarea negative sau rejecția;
 dificultatea de a se afirma;
 stimă de sine scăzută sau sentimente de inferioritate;
  indivizii cu fobie socială se tem adesea de evaluarea indirectă de către alții, cum ar fi
luarea unui test. Aceștia obțin rezultate școlare sub posibilitățile lor din cauza fricii;
 fobia socială poate fi asociată cu ideația suicidară, în special când sunt prezente
tulburări comorbide;
 mai poate fi asociată cu tulburări anxioase, tulburări afective, tulburări în legătură cu o

substanță și bulimia nervoasă pe care de regulă le precede.

Elemente specifice culturii, vârstei și sexului

Tabloul clinic și deteriorarea rezultată, diferă de la o cultură la alta, în funcție de
exigențele
sociale.
În anumite culturi (de ex. în Japonia, Coreea), indivizii cu fobie socială pot dezvolta frici
persistente și excesive de a nu ofensa pe alții în situații sociale, în loc să fie incomodați de boală.
La copii, pot fi prezente vociferări, accese coleroase, stupefacție, statul lipit sau strâns de
o persoană familiară și inhibarea interacțiunilor până la mutism. Copiii mai mici pot fi excesiv de
timizi în situații sociale nefamiliare, se rețin să intre în contact cu alții, refuză să participe la jocul
în grup și rămân de regulă în apropierea adulților familiari. Spre deosebire de adulți, copiii cu fobie
socială nu au de regulă opțiunea evitării totale a situațiilor temute și pot fi incapabili să identifice
natura anxietății lor.
Studiile epidemiologice și pe baza comunitară, sugerează că fobia socială este mai
frecventă la femei decât la bărbați. În cele mai multe eșantioane clinice, sexele sunt fie egal
reprezentate, fie majoritatea sunt bărbați.

3.3.2. Scale de evaluare a fobiei sociale

 scala anxietății sociale a lui Liebowitz;
 inventarul de fobie socială;
 Intervalul de activitate și fobie socială.

3.3.3. Diagnostic diferențial

 Indivizii, atât cu atacuri de panică, cât și cu evitare socială, reprezintă uneori o posibilă
problemă dificilă de diagnostic.
Diagnosticul diferențial va fi făcut cu:
 panică cu agrofobie;
 agrofobia fără istoric de panică;
 anxietatea de separare;
 tulburarea de personalitate schizoidă;
 tulburarea de personalitate evitantă;
 tulburarea depresivă majoră;
 schizofrenia;
 tulburarea dismorfică corporală.

3.3.4. Evoluție
Fobia socială debutează de regulă în adolescență, apărând uneori fără un istoric de
inhibiție socială sau timiditate în copilărie. Unii indivizi relatează un debut precoce în copilărie.
Debutul poate surveni brusc după o experiență stresantă sau umilitoare, ori poate fi insidios.
Evoluția fobiei sociale este adesea continuă. Tulburarea durează frecvent toată viața, deși se poate
atenua cu intensitate sau se mută în perioada adultă. Severitatea deteriorării poate fluctua cu
stresorii și exigențele vieții.