Sunteți pe pagina 1din 19

Omul cu sacou maro

-------------------------

de Alexandru-Anton Nicolae [Anton N ]

Personaje:

Omul cu sacou maro: Omul Maro

Omul cu pelerină albastră: Omul Albastru

Omul cu chipiu: Omul Chipiu

Domnișoara

Mulțimea

Un om din mulțime

Alt om din mulțime

Scena:

Un vagon de metrou aflat in mers.

(Omul Maro se plimbă de cîteva minute prin metrou trecînd printre calătorii care se leagană in ritmul
mersului. Dupa ceva timp se vede cum devine impacientat. Studiază fețele neschimbate ale calătorilor și
se așază lîngă un om care ține liniștit o pelerină albastră în mînă. Intră in vorbă cu acesta. Nu iși poate
ascunde tonul vădit ingrijorat și măcinat de așteptarea de pînă acum.)

Omul Maro:
Am o întrebare.Nu vă supărați…De ce durează atît?

Omul Albastru:

Ce anume?

Omul Maro:

..Nu a trecut o gramadă de timp de la ultima stație? Și tot mergem..

Omul Albastru:

Nu domnul meu..nu ați mai fost cu metroul?

Omul Maro:

(oarecum jignit) Bineînțeles că am fost. Problema e că între stații parcă erau, nu știu, maxim 3 minute și
noi..

Omul Albastru:

Stați calm domnul meu, vom ajunge cu siguranță.(zîmbește arogant)

Omul Maro:

(puțin mai liniștit dar totuși apăsăt)..nu mi-am pus problema, mulțumesc! (zîmbește politicos)

Omul Albastru:

(zîmbind de data asta îngăduitor)Vedeți dumneavoastră..tinerii din ziua de azi se așteaptă ca totul să fie
așa (zice pocnind din degete) țac-pac! Răbdarea, chiar și atunci cînd te grăbești, este un atu pe care
vedeți bine, tinerii nu par să-l mai stăpînească. Vă grabiți ?

Omul Maro:

Nu..dimpotrivă..(incercînd o glumă) savurez drumul și imi place să privesc tunelul..problema era că simt
că au trecut mult prea multe minute și..
Omul Albastru:

Viața (vorbind tare) este (pauză lunga și iluminat brusc) ca un pîrîu..un pîrîu care șerpuiește așa frumos
iar noi, ca niște ingrați, ne tîrîm pe marginea lui. El are aceeași viteză însă noi..vezi bine, ne tîrîm mai
încet sau mai repede. Cînd am fost in armată, mă tîram foarte repede! (rîde) Și la propiu și la figurat
(crezînd că omul cu sacou maro nu pricepe gluma) adică și in raport cu timpul și cu noroiul din poligon
(rîde cu poftă).

Omul Maro:

(rîzînd din politețe vădid preocupat) Da, înțeleg...vă mulțumesc pentru sfat.

Omul Albastru:

Nu ai pentru ce, tinere. De asta suntem aici, nu? Explicîndu-ți noțiunile astea eu nu imi fac decît
datoria..cum să iți spun eu, socială și firească pe care..

Omul Maro:

Îmi permit să fiu nepoliticos..dar vă spun sincer, trece prea mult timp și la ce viteză avem trebuia să fim
deja in stație!

Omul Albastru:

Pîrîul domnul meu! (enervat puțin) Nu ești receptiv la ce iți spun, datoria morala ca datorie morală dar
cînd nu ai cu cine..

Omul Maro:

Nu vă mai deranjez..Am să aștept și gata.

(Omul cu pelerina bombăne puțin și se așază mai bine pe scaun. Omul cu sacou maro iși plimbă privirile
in jurul lui și tot asteaptă. Se impacientează mai tare pe masură ce trece timpul. Nervii parcă stau să îi
plesnească și răbufnește lîngă persoana aflată în stînga lui, un domn cu chipiu.)

Omul Maro:
Îmi cer scuze..

Omul Chipiu:

Daa..(plictisit)

Omul Maro:

Am impresia că mergem de prea mult timp. A trecut prea mult de la ultima oprire și nu e firesc. Nu
mergem de prea mult timp?

Omul Chipiu:

..nu

Omul Maro:

E imposibil! Am purtat o conversație și cu domnul de lîngă mine pe tema asta.(rapid și incercînd să


prevină gestul interlocutorului) Nu vă uitați la el că o să creadă că îl vorbim! Sincer acum, cu cîți oameni
poți să porți o conversație între stații? Cu maxim una..și eu acum cu dumneavoastră deja mă aflu la a
doua..e absurd dar asta dovedește că ori sunt eu nebun, ori trenul ăsta face foarte mult!

Omul Chipiu:

Da..(opac)

Omul Maro:

Sincer acum..(se caută în buzunare dupa telefonul mobil) Ai nu se poate...acum mi-am uitat mobilul..Fiți
amabil, cît este ceasul?

(oarecum supărat că este intrebat, omul cu chipiu începe să se scotocească cu dificultate prin
buzunare..destul de mult timp..apucă telefonul dar nu reușește să îl scoată)

Omul Maro:

(stînjenit de efortul la care îl supune pe vecinul său) Lăsați, întreb pe altcineva!


Omul Chipiu:

Acum că m-ai pus să caut ai răbdare! Auzi dracie!(enervat) Te grăbești?

Omul Maro:

(un pic deznădăjduit) Nu e vorba de grabă...

(il găsește, il scoate, il scapă pe jos. Omul cu sacou maro incearcă să fie amabil și să îl ridice)

Omul Chipiu:

(disperat, încercînd parcă să prevină un furt) Opa, opa, ce faci nene?(apucîndu-l trainic) Vrei să știi cît e
ceasul nu?

Omul Maro:

În principiu..

Omul Chipiu:

Apoi e 3 și 14..

Omul Maro:

Mulțumesc..

Omul Chipiu:

Mîrr..

( Omul cu sacou maro se ridică de pe scaun.Incepe să se plimbe nervos dintr-un capăt în altul al
vagonului. Disperarea escaladează iar cînd vede o domnișoara lînga el o intreaba fără să răsufle)
Omul Maro:

Cît este ceasul?

Domnișoara:

(Domnișoara speriata..) Și 14..

Omul Maro:

Imposibil!

Domnișoara:

E posibil..să fie imposibil...mai îmi face figuri.

Omul Maro:

Vă rog frumos, cînd se face și 15..anunțați-mă..

Domnișoara:

.....(consternată )..dacă tot întîrziați..un minut sau două nu cred că o să conteze..

Omul Maro:

Nu mă grăbesc eu! Problema e că trenul ăsta se grăbește și tot nu ajungem in stație! Nu merge mai
repede decît de obicei??

Domnișoara:

..e posibil să meargă..

Omul Maro:

Este și 15?
Domnișoara:

...acum da.

Omul Maro:

Mă credeți că de cînd am pornit din ultima stație am avut timp să aștept și să mă întreb de ce nu mai
ajungem..și apoi să mai vorbesc cu încă doi oameni..fără să vă pun pe dumneavoastră la socoteala??

Domnișoara:

Vă cred..

Omul Maro:

Domnișoara, merg cu metroul de o viață. Știu bine că nu are rute ocolitoare încît să poată trece prin stații
fără să vedem peronul. Știu la fel de bine că avînd viteza asta trebuia să fim de foarte mult timp în
următoarea stație..E fără precedent ce se întîmplă și sunt singurul care observă...

Domnișoara:

O să ajungem. Linistiți-vă..dacă sunteți claustrofob încercați să evitați metroul, dă anumite senzații..

Omul Maro:

Nu sunt claustrofob și am și simțul trecerii timpului. E o ciudățenie fără precedent..Și m-aș simti mult mai
liniștit dacă ați remarca și dumneavoastră ciudațenia..

Domnișoara:

(liniștită) Acum că mi-ați spus poate am să remarc..

Omul Maro:

Cît este ceasul??

Domnișoara:
Poate ar fi bine să stați jos...ajută.

Omul Maro:

Am stat jos o gramadă. M-am plimbat o gramadă. Un tren nu face mai mult de 3 minute între stații.
Domnișoară eu sunt consternat cum nimeni nu remarcă...Depășește cu mult puterea mea de înțelegere...

Domnișoara:

(zîmbind) Vă agitați prea mult. Luați un loc și imediat vedeți ca începe să încetinească...se deschid frumos
ușile și aproape sunteți la suprafață. Stați liniștit. Mergeți cu liftul?

Omul Maro:

(izbucnind nervos) Nu sunt claustrofob pentru numele lui Dumnezeu!

Domnișoara:

(ofensată) Domnule, toți avem problemele noastre, nu vă mai descărcați pe cine vedeți in cale! (adoptînd
o postură ermetică) O să ajungem și gata!

Omul Maro:

Asta sper și eu ...(ingrijorat) dar unde??

Domnișoara:

(enervată) Acolo unde trebuie! O zi bună! (se întoarce)

(disperat omul nostru caută din priviri pe omul cu pelerina albastră..îl tot caută..îl vede și se așază lînga el
din nou. Incearcă să pară calm și studiază fiecare amănunt al vagonului. Adoptînd cel mai dezinvolt ton
de care este capabil in situația tensionată în care se află îl abordează..)

Omul Maro:

(zîmbind stingher și cu o energie abia stăpînită) Cam merge, merge?


Omul Albastru:

(remarcîndu-l) Merge..că d'aia e facut..

Omul Maro:

Și stațiile astea..parcă se lungesc..timpul se dilată..

Omul Albastru:

Timpul rămîne același..ti-am mai spus..e un pîrîu și curge la fel de repede. Dumneata te tîrăști altfel..

Omul Maro:

Timpul nu este nici un pîrîu iar eu nu mă tîrăsc! (zîmbind cu un efort) Aveți un ceas?

Omul Albastru:

Da (uitîndu-se la ceas), e și 14.

Omul Maro:

Poftim!??! (liniștindu-se cu greu) Haideți să cronometrăm (zîmbind forțat). De acum..și vorbim peste 3
minute.

Omul Albastru:

Să înțeleg că nu te interesează conversația și nici vreun sfat. Te interesează doar să iți hrănești zăpăceala
ta cu prostii! Te sfătuiesc să mergi la control pentru că văd că de abia îți stăpanești nervii..

Omul Maro:

(izbucnind) Cum să nu imi stăpî...(potolindu-se) Sunt și eu stresat cu serviciul...e greu. Am să vă spun


sincer ca singurele momente de respiro sunt călătoriile cu metroul.

Omul Albastru:
Pai și de ce nu te bucuri? Doar ți se pare foarte lungă călătoria asta..

Omul Maro:

Teribil de lungă..anormal de lungă. Îmi pun problema sincer dacă nu am pățit ceva și nu știu, partea de
creier care se ocupă cu determinarea timpului s-a uscat și a căzut. Am vorbit și cu dumneavoastră și cu
domnișoara...ba și cu domnul de lîngă. (dezamăgit de reacția omului cu pelerină albastră) Nu vă uitați la
el că o să creadă că-l vorbim!!

Omul Albastru:

Nu m-am uitat!

Omul Maro:

Mai aveați un pic și vă uitați...și era ciudat. Adică nu vreau să par nebun..deși sunt convins ca e prea
tîrziu...Cum spuneam..partea care mă ingrijorează, mă disperă, mă scoate din tiparele bunei mele
cuviințe este că absolut nimeni nu remarcă. Aș da orice să fie o poantă cu camera ascunsă, să fac cu mîna
intr-un colț ca tîmpitul și să rîd de cît de prost am putut să fiu! Dar nu se poate...nu? Adică e prea greu să
simulezi mișcarea unui tren, să iei atîția figuranți..(dezmeticindu-se).. în fine. Dumneavoastră cu ce vă
ocupați?

Omul Albastru:

Eu? (un pic luat prin surprindere) Arhitect. Dar acum merg pînă la soră-mea. Mi-a făcut niște cozonaci.
(întrebînd retoric) Știi ce cozonaci buni face?

Omul Maro:

(răspunzînd brusc) NU! Adică îmi închipui că sunt superbi...pardon, gustoși! Cu nucă, cacao?

Omul Albastru:

(uitîndu-se ca la un ciudat) ..Cu tot ce trebuie. Eu sunt mai de la țară așa, nu imi plac dulciurile din
comerț. Mă doare ficatul, nu știu, mă simt otravit cînd mă gîndesc că mănînc..Apropo, ca să fie fructele
mai cărnoase și mai mari știai că pun în ele o genă de pește cică?

Omul Maro:

(incercînd să pară absorbit de conversație) Nuuu. Dar de ce?


Omul Albastru:

(mirat)....ca să pară mai cărnoase și mai mari...

Omul Maro:

Porcii dracului! (total deconecat de la discuție) De asta se duce țara de rîpă!

Omul Albastru:

(încercînd să găsească o legatură cu cele spuse de omul cu sacou maro) ..nu știu dacă pun ai noștri.
(gînditor) Poate pun și ai nostri genă de pește...

Omul Maro:

Sunt convins că pun! Ce îi costă? Și mergeți de multe stații sau v-ați urcat acum?

Omul Albastru:

De 3 stații..

Omul Maro:

A...(în sinea lui) deci mergi de o eternitate (revenind la interlocutor)..Cantitativ vorbind..cîtă genă de
pește este așa, într-un fruct?

Omul Albastru:

Ce ai domne' acum cu gena de pește? Nu știu..Iți ziceam și eu așa...

Omul Maro:

Da..eram curios.(încearcă să găsească un subiect de discuție..se tot străduiește) Și domnișoara cu care


am vorbit înainte, foarte draguță. Cam ințepată așa dar, o faptură reușită. Dintr-o bucată așa.

Omul Albastru:
Cam urîțică..

Omul Maro:

Þine de gusturi domnule! Adică, nu știu, mi se pare foarte frumoasă aș putea spune..

Omul Albastru:

Dacă dumitale iți place. Du-te și vorbește cu ea (zîmbind) vezi o intîlnire, o prajitură, un bombon..(dă cu
cotul și face cu ochiul).

Omul Maro:

Un bombon în cap poate. Am părut ieșit din cireadă, scăpat din lanț.(incercînd să se echiveze) Numai.
Gata. Șansa s-a dus.

Omul Albastru:

Nu ai stil! Ce i-ai zis?

Omul Maro:

Eeei, am intrebat-o de metrou, dacă nu facem prea mult..

Omul Albastru:

Ești de'a dreptul dobitoc, iartă-mă ca iți spun. Ești un om cu fixuri! Cînd te macină ceva îi macini și tu pe
alții! (uitîndu-se mirat la el) Vorbești singur?

Omul Maro:

A, nu. Incercam să număr secundele, în gînd.

Omul Albastru:

Dădeai din buze ca peștele pe uscat. Controlează-te! Văd ca ai emoții in legatură cu domnișoara..Pe
vremea mea era de ajuns un zîmbet, un braț puternic în jurul taliei și gata, nu avea cum să zică nu! Du-te!
Omul Maro:

Nu!!

Omul Albastru:

Iartă-mă că iți spun dar ești plin de defecte și nici o calitate. Auzi, numeri secundele! Ha! Ești bătut cu
rigla peste față. Dacă vrei să faci ceva nu lua în calcul eșecul. Așa am făcut eu..

Omul Maro:

(curios de rezultat) Și?

Omul Albastru:

Și asta e treaba. Te duci chiar dacă ai feștelit-o prima dată cu schizofrenia ta cu metroul. Îi spui că ești
venit din afara orașului și nu cunoști.

Omul Maro:

M-am dat in vileag. M-am comporat ca un nebun. Apropo, cît e ceasul?

Omul Albastru:

Asta contează acum? Sau contează ca tu să îți invingi frica, trecutul neguros fară de femei și să pui in
practică ce te învața maestrul tău de conjunctură? Timpul este atemporal dacă tu îl vrei așa.

Omul Maro:

Poftim?

Omul Albastru:

Ințelegi! Îmbarcă-te in călătoria care o să-ți rămînă așa în amintire, ca o frumoasă călătorie cu metroul…
prima în cazul tău probabil.

Omul Maro:

(protestînd deznădăjduit) Nu domnule, am mai fost cu metroul, vă spun, e anormal..


Omul Albastru:

Ești obraznic cu mine. Du-te!

Omul Maro:

(ridicîndu-se fără voia lui de pe scaun..pășind timid se aprope de domnișoara care stătea cu spatele)
Domnișoară...

Domnișoara:

E și 16!

Omul Maro:

Poftim????

Domnișoara:

Cît ai auzit că e.

Omul Maro:

Mă gîndeam..avînd în vedere că domnul acela cu care apropo, m-am dus și am vorbit..și tot nu am ajuns
in stație...dar nu la asta mă refer..m-a sfătuit să vin..să te strîng șarmant în brate și să iți zîmbesc.

Domnișoara:

(tace încruntată).....

Omul Maro:

Vroiam să te rog..de gura lui...mă disperă și vreau să ajung in stație. Nu stiu, fă ceva, un semn, dă-mi o
palma, orice. Am soție și trei copii dar am uitat să-i spun. Pare minciună acum dacă ii spun după ce m-am
ridicat. Că dau înapoi și prostii. Dă-mi o palmă și hai să terminăm treaba.
Domnișoara:

Te rog frumos să mă lași in pace. Ne aud și ceilalți călători.

Omul Maro:

Da? (tare către călători cu o farîmă de speranță) Nu vă suparati! Cred că mergem de vreo jumătăte de
ora!! Nu observă nimeni? Vreau cel puțin încă o persoană care să îmi confirme sau să îmi infirme total
părerea. Să zică nu! Sau da! (mai mult către sine) Nu am nimerit în trenul bun...(tăcere din partea
tuturor. Se îndreaptă din nou către omul cu pelerina și se așază lîngă el)

Omul Albastru:

Ce ai făcut??

Omul Maro:

Păi am cucerit-o. Gata. Mi-a zis să stau jos liniștit că sunt un pic tulburat și că imi dă numărul de telefon
cînd coborîm, la prima stație (vorbind cu sine) …adică niciodată.

Omul Albastru:

(auzindu-l) Cum niciodată?

Omul Maro:

(obosit) Glumesc! La prima stație.

Omul Albastru:

Dar nu ai strîns-o in brate. Nu ai zîmbit șarmant. Ai fost o paiață!

Omul Maro:

Nu a fost nevoie. E nebună dupa mine. E disperată. Mi-e teamă sincer că mă vrea numai pentru trupul
meu.
Omul Albastru:

Ai măi (îndoindu-se sincer)..deși nu stiu. Ce altceva în afară de forma ta fizică amorfă poate să fi văzut la
tine. Caracter ioc, barbație nici atît. Oricum, bravo. Norocul tău, vezi că la altele nu merge așa simplu.
Trebuie să faci faza cu brațul neapărat, cu tărie așa!

Omul Maro:

..cu tărie. Mi-e deja un pic jenă să întreb cît e ceasul..

Omul Albastru:

Ceasul nu are importanță în momentele astea!! Nu simți adrenalina cum pompează sîngele in vinișoarele
alea ale tale de fetiță? Hmm? Hai, emoția care iți impulsionează fiecare mișcare. Nu simți că zbori?
Timpul, timpul nu are a face! Bizar că nu se uită la tine…

Omul Maro:

Îi place să fie discretă, probabil.

Omul Albastru:

Discretă in dorința ei nebună...pentru trupul tău?

Omul Maro:

Da. E o femeie completă. De abia aștept să-i iau numarul și...să o sun.

Omul Albastru:

Ah...tinerețea asta. Simt cum și mie îmi revine o parte din succesul tău. Ce vorbesc eu aici prostii?? TOT
succesul tău imi revine mie. Ah…

Omul Maro:

Da, mă simt recunoscător.. Dar aș vrea să stiu exact ora și minutul în care viața mea s-a schimbat și am
făcut pasul ăsta..E foarte important, țin un jurnal și notez tot tot..
Omul Albastru:

Vezi! Ai prea mult timp. De acum, de cînd ai să te intalnești cu domnișoara, nu o să ai timp pentru jurnale
și aberații de ale tale intime. Ai să descoperi plinătatea vieții in formele ei pure.

Omul Maro:

(ironic) Admir filosofia asta de viață. E plină de savoare. (indignat și nervos izbucnește) Dacă ar exista o
viață, dacă nu ne-am petrece atîta timp între două amărîte stații de metrou!! (furios și efervescent,
gesticulînd) Făceam pe jos de 10 ori distanța asta. Unde ne duce trenul ăsta, in Zalău? E posibil să fie un
tunel secret al securității care trece prin 3 județe? Sunteți toți niste conspiratori iar eu am scăpat ca
neghina in sacul cu grîu și sesizez neapartenența mea la genul ăsta de realitate! (țipînd) Vreau într-un
metrou normal! (urlînd) Vreau dreptate!!!

(se aude o voce in depărtare)

Om din mulțime:

Așa zi-le!! Bravo!! Un metrou fără cerșetori și cu mai multe locuri!!

Omul Maro:

(nu îi vine să creadă) Nuuu!

Alt om din multime:

Și o țară mai curată cu drumuri mai bune!!!

Omul Maro:

Nu măi oameni! Nu acum! De ce acum vă apucă?

Multimea:

Da, da!!

Omul Maro:
(țipînd către mulțime) Nu durează prea mult drumul?? Nu stăm aici de o veșnicie? Cît a trecut??

Multimea:

O eternitate!! Trebuie să facem ceva! De 17 ani nu se face nimic!!!

(acoperit de toate vocile)

Omul Maro:

(urlă) Nu la asta mă refer!

(deja nu se mai poate face auzit in hărmălaie și cade pradă deziluziei pe scaun lîngă omul cu pelerină)

Omul Albastru:

(încîntat dar totuși ironic) Bravo Che Guevarra! Ai reușit! Ești mulțumit!?

Omul Maro:

Dumnezeule! Avem timp și pentru o revoluție intre două stații...(îl fulgeră o idee) Mă duc să apăs
semnalul de alarma! Cum de nu m-am gîndit? Pun capăt chinului ăstuia!

Omul Albastru:

Tu esti tîmpit! Oricum chiar dacă îl apeși tot in stație oprește, scrie și în regulament deasupra. Vezi, sub
"nu vă jucați ruleta rusească pe scările rulante" (rîde satisfacut de propria-i glumă).

Omul Maro:

Trenurile asta sunt o capcană!..

Omul Albastru:

Pentru mințile fragile da!


(in timpul asta hărmălaia se mai potolește, ocazional cîte un răgnet cu "Jusție impartială!!" și "Jos
corupția!")

Omul Maro:

(total deznădăjduit) Nu mai pot să îndur....

Omul Albastru:

Ce mai iți dorești??? Ai găsit o femeie frumoasă! Þi-ai creat un prieten, pe mine! Apropo, pe mine mă
cheamă Irinel!

Omul Maro:

Du-te dracu!

Omul Albastru:

(rîzînd) Și ai stîrnit o mișcare care va răbufni și va schimba țara!!

Omul Maro:

Eu vreau să ajung în stație. E totul atît de anormal (către sine) Oare cît timp a trecut!!?! (iși răspunde) Păi
cred că mai bine de o ora. Am să țin cont în continuare de logică. (se ridică de pe scaun către public)
Chiar nu simțiți? Nu simțiți cum totul e prea lung și mult? (iși răspunde) O stație durează 3 minute!
(aproape nebun aruncă fraze haotic cînd spre public cînd spre el) Ai să innebunești! O să innebuniți! Nu
vedeți? Sunt singurul care vede? Unde mergem?? Care e urmatoarea stație...Am uitat cum mă
cheamă...Mă cheamă timpul si îmi spune să stau în loc, împreună cu el, de mînă cu eternitatea. Să
deturnez privirile care nu văd nimic din ce le înconjoară....(în transă) Am să rup șinele in bucați de timp
care plutesc pe pîrîul acela, prin care eu o sa merg cu tălpile goale de-a curmezișul, din mal în mal.. Nu
am nevoie de repere ca să simt viteza timpului care stă.

(cortina)