Sunteți pe pagina 1din 1

Spre Marte

Azi mi s-a întâmplat ceva ciudat. Deci e site-ul asta unde intru zilnic să ascult muzică. E un site oarecare
nu contează. Bifez acolo ce formații îmi plac, el face un playlist și mai adaugă melodii necunoscute în
ideea că o să îmi placă și alea. De obicei nu sunt pe gustul meu. Dar ce știe el, e un robot care încearcă să
mă ghicească și îmi aruncă melodii în ureche. Doar că azi site-ul ăla avea un mesaj pentru mine. zicea
așa: uite, mai există un user cu același gusturi muzicale ca și tine. vă potriviți 99%. ascultați aceleași
melodii, vă plac aceleași chestii. Userul ăla era un băiat din Rusia. M-am uitat la poza lui, nu îmi spunea
nimic mutra lui. Nu știam ce ar trebui să fac cu informația asta. Și el ascultă ce ascult eu. Așa, și? Tare,
frate. Sau, ce plictisitor? Ar trebui poate să vorbesc cu el? Să îl caut eu? Dar el nu mă caută pe mine.
Probabil că și lui site-ul ăla i-a trimis un mesaj. Vezi că e cineva în România care ascultă fix aceleași
lucruri... Așa, și? Apoi m-am gândit toată ziua la asta. Mă deranjează că mai există cineva pe pământ care
gândește ca mine, care simte ca mine. Credeam că doar mie îmi place formația aia obscură. Bine, am
văzut că mai ascultaseră 2 milioane de oameni melodia mea preferată. dar ăia două milioane nu există,
sunt niște numere sub un cântec. numai eu am ascultat pe puțin de 50 de ori cântecul ăla. dar acum să
văd mutra unui băiat din Rusia care în 99% din cazuri a ales ce aș alege eu. el există, respiră, am o
dovadă! Am poza lui. îl cheamă Alexei. Poate ar trebui să îl întreb pe Alexei ce vreau eu de la viață, că nu
m-am lămurit. dar dacă el e ca mine, și el ar trebui să fie confuz în privința asta. Sau poate în Rusia viața
e mai puțin complicată? M-am mai simțit așa ciudat odată. Era altă poveste, cu cafea cu ghimbir. Am
băut odată în excursie, în Maroc. e iute și aromată. era bună. Apoi am uitat de ea. Până au adus la noi la
magazin. Am râs când am văzut-o la raft. cafea cu ghimbir în România! normal că de-aia dați faliment.
cine naiba știe ce e asta? Dar eu am cumpărat, normal... Apoi, peste câteva zile, tot așa, intrasem în
supermarket. și văd pe cineva că luase cafea cu ghimbir. era o doamnă așa, mai corporatistă, elegantă.
Mi-a căzut tavanul în cap. atunci mi-am dat seama că nu sunt singurul om din cartier care bea cafea cu
ghimbir. mai era doamna asta. poate și ea fusese în Maroc... de ce nu? doar și eu fusesem, de acolo
luasem gustul ăsta ciudat. cumva mă crezusem speciala, singurul client din univers pentru cafeaua cu
ghimbir. Știind totuși că în Maroc lumea bea chestia aia zilnic. Dar Marocul era departe... și eu nu voiam
decât să fiu unica aici, la mine în cartier... Știu că există milioane de oameni cu aceleași gusturi ca și mine,
dar cer prea mult dacă nu vreau să îi văd? Am nevoie să cred că doar eu, din tot universul, sunt
construita așa. Doar eu am gusturile astea, doar eu ascult muzica asta, doar eu... dacă nu se poate să fiu
singura din univers, atunci măcar din România? atunci din tot orașul? singura din cartier! de pe strada
mea! vă rog eu mult. lăsați-mă să fiu unica. nu îmi spuneți că ați băut și voi cafeaua cu ghimbir. Nu îmi
spuneți ce muzică ascultați! nu mă interesează! Știu că matematica îmi va demonstra că cineva există pe
pământ cu aproape același cod genetic. poate avem aceiași ochi, același nas, dar nu și aceleași gânduri!
la naiba cu matematica! Matematica poate să prezică trăsăturile fizice, dar nu și gândurile, nu? Avem
același nas, dar suntem diferiți! Și atunci apare un Alexei sau un Abdul care ascultă aceeași muzică cu
mine... Și eu stau și mă uit la mesaj. Ce să fac cu tine, Alexei? Cine te-a pus să semeni cu mine? Oare
gândim aceleași lucruri în același timp? Oare și tu mă urăști de la distanță, acum te uiți la profilul meu și
nu înțelegi cum e posibil să fim la fel? Dar nu suntem la fel, crede-mă! E doar o muzică! e doar o cafea! e
doar nasul meu la fel ca milioane alte de nasuri! Nu astea mă definesc pe mine! eu sunt o personalitate
puternică. Indiferent de ce ascult, de ce mănânc, de cum arăt. dacă dau la o parte toate astea, ca pe niște
coji, atunci... atunci nu mai rămâne nimic. Uneori aș vrea să nu trăiesc cu șapte miliarde de oameni pe
aceeași planetă. Uneori aș vrea să plec pe Marte. Acum vreau să plec pe Marte. Azi m-am decis să plec
pe Marte. Gata. Plec pe Marte.