Conf.dr.Liviu C.

Andrei

ECONOMIE
suport de curs pentru Facultatea de Administraţie Publică a
Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative

= 2017-2018 =
Modulul IV OFERTA ŞI ECHILIBRUL, VERSUS DEZECHILIBRUL PIEŢEI
Bibliografie
 Andrei, Liviu C : Economie. Editura Economică, Bucureşti 2011
 Andrei, Liviu C. : Basic Economics. LAP Lambert Academic Publishing, 2013
 Frois, Gilbert A.: Economie Politique. Ed. Economica. Paris. 1988
 Gogoneaţă, Constantin şi Aura: Economie Politică. Teorie Micro şi
Macroeconomică. Politici Economice. Ed. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
1995
 Guitton, Henry & Richard Bramoulé: Economie Politique. Paris. Dalloz. 1979
 Hardwick, Philip & Bahadur Khaan & John Langmead: An Introduction to
Modern Economics. London-New York. Ed. Langman. 1992
 Heertje, Arnold & Brian G. Robinson: Basic Economics. London-New York. 1981

2
 Modulul IV

OFERTA ŞI ECHILIBRUL,
VERSUS DEZECHILIBRUL PIEŢEI

Unităţi învăţământ:
1.Oferta. Definiţie şi funcţie
2.Alte explicaţii asupra funcţiei restrânse
3.Elasticitatea ofertei
4.Echilibrul cerere-ofertă
De revăzut, în prealabil: Funcţia cererii /Modulul III
În acest modul,
Revenim în zona producţiei şi producătorului, deşi studiem mai întâi oferta tot pe
elemente funcţionale, dar mai ales în comparaţie cu funcţia cererii de consum, tot pe
elemente funcţionale. În partea a doua, lecţia are referire la echilibrul cerere-ofertă, ca
sinteză a cunoştinţelor despre cerere şi ofertă, la definirea, dar şi la dinamica acestuia.
Reies elemente care conduc atât la realizarea echilibrului cerere-ofertă (al consumului),
cât şi la îndepărtarea de acesta, după cum este de admis că starea de echilibru nu este
nici continuă, nici automat recâştigată.
Scopul modulului: Cunoştinţele din Modului I şi celelalte concretizează aici asupra
ofertei. Există şi aici funcţia matematică, după înţelesul comun, revenind tot în postura
unei cantităţi de bunuri (aidoma producţiei şi cererii), iar funcţia economică, de o parte,
revine în domeniul producţiei şi costurilor, de cealaltă, îl defineşte pe ofertant, cu locul
acestuia în realizarea activităţii economice, de la extragerea şi prelucrarea resurselor, la
dispoziţia consumatorului.
Obiective: (1) funcţia matematică a ofertei; (2) înţelegerea ofertei în parallel cu funcţia
cererii; (3) caracterisiticile ofertei şi acţiunii ofertantului; (4) echilibrul cerere-ofertă.
______________________________________________________________________

Într-o primă parte a expunerii de faţă, putem considera oferta în simetrie cu

elementele caracteristice funcţiei cererii de consum.

Unitatea învăţământ 1. Oferta. Definiţie şi funcţie

Oferta este cantitatea dintr-un bun individual “x” pe care producătorii şi

ofertanţii doresc şi pot să o prezinte spre vânzare, într-o perioadă considerabilă. Astfel,
spre deosebire de cererea de consum, oferta prezintă mai puţină relevanţă ca ofertă
individuală, a ofertantului individual – cu alte cuvinte, ea se prezintă în mod relevant
numai ca ofertă de piaţă (totală sau cumulată).
În schimb, ca şi în cazul cererii, se distinge la fel de bine şi în cazul ofertei (1)
funcţia extinsă şi (2) funcţia restrânsă.
(1) Funcţia extinsă a ofertei prezintă variabilele exogene:
 obiectivele producătorului (B) – inclusiv în sensul organizării acestor obiective pe
scheletul unui obiectiv individual, considerat dominant, cu dominanţă în luarea
deciziei de ofertă;

3
 preţul bunului (Px) – cu influenţă asupra ofertei de acelaşi calibru cu influenţa asupra
cererii;
 preţurile altor bunuri (Pg);
 preţuri ale factorilor de producţie (Pf);
 nivelul tehnic şi tehnologic al producţiei (T);
 alţi factori (Z).
Drept urmare, luăm în considerare o funcţie a ofertei – de piaţă -- de forma:
Sx = f (B, Px, Pg, Pf, T, Z)
(2) Funcţia restrânsă a ofertei exprimă – perfect similar cu cazul fncţiei cererii –
dependenţa cantităţii oferite de nivelul preţului bunului (Px), “ceteris
paribus”. Forma funcţiei restrânse devine:
Sx = f (Px)
Observaţie: Mult căutata corespondenţă cerere-ofertă – adică între cele două
funcţii fundamentale în economie – se regăseşte exclusiv la nivelul funcţiei restrânse. În
realitate, studiul economiei a forţat conceptul funcţiei restrânse, pentru ambele funcţii, în
acest sens – rezultatele studiului asupra echilibrului cerere-ofertă, în ultima parte a
Lecţiei de faţă, vor veni să justifice această opţiune.
Pe ce se fundamentează, însă, practic corespondenţa cerere-ofertă, la nivelul
funcţiilor restrânse, de o parte (cererea) şi de cealaltă (oferta) ?
(i) preţul bunului (Px) este variabila exogenă comună cantităţii cerute şi respectiv
oferite;
(ii) deşi cele două cantităţi se individualizează astfel pentru cerere şi ofertă, sunt
înlesnite şi analiza şi comportamentul interactiv al celor două funcţii prin
aducerea lor pe graficul comun cantitate (Qx) – preţ (Px).

În fine, rezultă aici corespunzător legea ofertei – şi ea cu expresie perfect

asemănătoare legeii cererii – oferta (cantitatea oferită) creşte, la creşterea preţului
bunului, în oricari condiţii. Ceea ce înseamnă, pentru ofertă:
(i) influenţa preţului (Px) asupra cantităţii oferite (Qx) -- similară cu cazul cererii;
(ii) coroborată, în schimb, cu aceeaşi libertate a formei curbei ofertei – ca în cazul
cererii;
(iii) lipsesc bunurile (considerate) speciale – care s-ar fi abătut de la legea specifică
ofertei şi deci ar fi modificat panta curbei;
(iv) curba ofertei este una crescătoare în toate cazurile (Graficul IV.1).

Px
(Sx)

Ox Qx
Graficul IV.1

4
Unitatea învăţământ 2. Alte explicaţii asupra funcţiei restrânse

2.1 Mişcări specifice

(i) de-a lungul curbei ofertei este imaginată variaţia cantităţii oferite, urmare
(exclusiv) variaţiei preţului bunului – similaritatea cu curba cererii este din nou
una perfectă;
(ii) mişcarea curbei ofertei, în întregime indică, corespunzător, influenţa variaţiei
altei / altor variabile, decât preţul bunului (Px), asupra curbei ofertei / funcţiei
restrânse. Mişcarea (deplasarea) curbei ofertei în întregime semnifică, mai întâi,
păstrarea formei curbei originare.
În al doilea rând, şi pentru curba ofertei pot fi desprinse – din nou, ca şi în cazul
curbei cererii – determinantele deplasării curbei (Diagrama IV.1).
Diagrama IV.1
Determină deplasarea curbei ofertei:
Către stânga: Către dreapta:
tendinţele inverse ale factorilor din coloana schimbarea de obiectiv a producătorului, de la
dreaptă maximizarea profitului la maximizarea
vânzărilor
scăderea preţurilor bunurilor substitute
(înlocuitoare).
creşterea preţurilor factorilor de producţie
aferenţi bunului “x”
ameliorările tehnologice operate asupra bunului
“x”

2.2 Surplusul producătorului

Regăsim aici un alt concept-replică la altul specific curbei cererii. Surplusul
producătorului (Sp) reprezintă, prin definiţie economică, valoarea totală a bunului “x”,
oferită de producător, de la preţul primei unităţi de bun oferite. Grafic, surplusul
producătorului se regăseşte:
(i) la stânga curbei ofertei;
(ii) sub preţul ofertei la momentul considerat (Graficele IV.2b).

Px Px

B
(Sx)
(Sc)

PA A PA A’
(Sp)
(Dx)

O QA Qx O QA’ Qx
(a) (b)
Graficele IV.2

Unitatea învăţământ 3. Elasticitatea ofertei

5
Şi în cazul elasticităţii, lucrurile sunt perfect similare în cazurile cererii şi ofertei --
elasticitatea ofertei este capacitatea de extindere-restrângere a ofertei (cantităţii oferite),
urmare variaţiei exogenelor acestei funcţii. Coeficientul de elasticitate ( i) a ofertei se
determină după aceeaşi formulă a elasticităţii -- valabilă în cazul cererii, dar şi în cazurile
altor funcţii posesoare de elasticitate:
i = (Q / Qo) / (i /i0)
unde Q este variaţia cantităţii oferite, Qo oferta corespunzătoare la momentul iniţial, iar
i şi i0, corespunzător, variaţia şi valoarea iniţială a variabilei exogene.
Sau, în cazul elasticităţii ofertei faţă de preţ:
p = (Q / Qo) / (P /P0)
ea este aferentă fucţiei restrânse.
Ca şi în cazul curbei cererii, coeficientul de elasticitate (p) a ofertei faţă de preţ
ia valorile mulţimii numerelor reale pozitive (Diagrama IV.2) – în plus, semnul algebric
al coeficientului de elasticitate, spre deosebire de cazul curbei cererii, cu pantă negativă,
este pozitiv.

Iar Graficul IV.3 vizualizează aceeaşi evoluţie a elasticităţii cererii (coeficientului de

elasticitate) faţă de preţ.
Diagrama IV.2
Valorile coeficientului de elasticitate a ofertei ( p)
şi semnificaţii specifice
 p = 0 -- valoarea nulă a elasticităţii faţă de preţ -- exprimă, de fapt, variaţia de anvergură
infinită a preţului, vizavi de variaţia nulă a cantităţii cerute – inelasticitatea perfectă.
 p < 1 defineşte starea de inelasticitate – variaţia exogenei induce variaţii inferioare ale
endogenei;
 p =1 defineşte starea de elasticitate unitară – variaţiile exogenei şi endogenei sunt
echivalente;
 p >1 defineşte starea de elasticitate (propriuzisă) – exogena induce, prin variaţiile ei, variaţii
mai mari (importante) ale endogenei.
 p = +  -- valoarea infinită a aceleiaşi elasticităţi faţă de preţ -- exprimă variaţia nulă a
preţului, vizavi de variaţia de anvergură infinită a cantităţii cerute -- elasticitatea perfectă.

Din nou, ca şi în cazul cererii, elasticitatea ofertei are – pe lângă variabilele exogene,
cele aparţinând funcţiei ofertei – propriii factori de influenţă:
(1) timpul – care operează tot în favoarea elasticităţii astfel:
(a) pentru momentul dat, este favorizată inelasticitatea perfectă;
(b) termenul scurt aduce spor de elasticitate, atrăgând alţi factori ai funcţiei ofertei;
(c) termenul lung sporeşte elasticitatea, odată ce face loc manifestării integrale a
setului de exogene al funcţiei ofertei;
(2) excesul de capacitate productivă – diminuează elasticitatea ofertei, punând problema
epuizării resurselor de factori;
(3) stocurile de bunuri – pun, la rândul lor, problema deficienţelor racordării cererii la
ofertă;
(4) capacitatea de mobilizare/mobilitate a factorilor între industrii – operează, din nou,
în favoarea elasticităţii ofertei.

6
 Px ( So)

(p < 1) (p =1)

elasticitate unitară
inelasticitate
45o
elasticitate
(p > 1)
(p = + ) elasticitate perfectă (S+)

(p = 0)

inelasticitate perfectă
O Qx
Graficul IV.3
Unitatea învăţământ 4. Echilibrul cerere-ofertă
4.1 Definiţie
De primă importanţă este de menţionat că echilibrul se numără printre categoriile
(conceptele) din economie cu cel mai bogat conţinut. Vom trata aici numai un fel de
echilibru din zona pieţei şi consumului.
Echilibrul cerere-ofertă priveşte:
 domeniul consumului, detaliul acestuia, respectiv un anume bun sau categorie de
bunuri
 şi implică actorii economici interesaţi de acesta: consumatorul şi ofertantul.
Se înţelege astfel prin echilibru cerere-ofertă punctul, momentul sau conjunctura în
care, concomitent:
(a) ofertanţii sunt dispuşi şi capabili să ofere bunul “x” pe piaţă;
(b) consumatorii sunt, de asemenea, dispuşi şi capabili să achiziţioneze bunul “x” de pe
piaţă (Graficele IV.4).
(c)
Px (Dx) (Sx) Px (Sx)

(Dx)

PE1 E1 PE2 E2

O QE1 Qx O QE2 Qx
(a) (b)
Graficele IV.4

Felul echilibrului este dictat unilateral de curba (funcţia) cererii, în detaliu de

detaşarea bunurilor speciale, în ansablul general şi vizavi de legea cererii. Este prima
asimetrie evidentă între celoe două funcţii fundamentale concurente pe piaţă.

7
 Dimpotrivă, pentru bunurile ordinare, comportamentul opus al cererii, faţă de ofertă,
asigură un grad înalt de tensiune în jurul echilibrului, şi tocmai aceasta asigură
echilibrului performanţa stabilităţii.

4.2 Echilibru şi dezechilibre

Dincolo de departajarea echilibrelor, rămâne identificarea oricărui echilibru drept
un singur punct, astfel prin coodonatele sale cantitate-preţ. Echilibrul de tip punctiform
sugerează un caracter static de principiu – echilibrul poate deveni dinamic, urmare
dinamicii celor două curbe, ceea ce înseamnă acţiunea factorilor specifici cererii şi
ofertei, respectiv preţului de piaţă.
Timpul revine, în concordanţă cu aceiaşi factori, dublu influent:
 determinând elasticităţile cererii şi, respectiv, ofertei, în creştere pentru alungirea
intervalului;
 determinând şi forma curbelor cererii şi ofertei, în sensul că acestea se apropie de
forma dreaptă cu atât mai mult cu cât sunt analizate pe termene mai scurte sau la un
singur moment dat – alungirea intervalului curbează cele două funcţii.
Un alt factor dinamic al echiibrului şi dezechilibrelor se leagă de dezechilibrele
persistente – caracteristice unor industrii sau sectoare de bunuri şi servicii. Cauze ale
acestora se regăsesc în exemplele:
(1) restricţiilor guvernamentale – plafonări ale ofertei şi/sau preţului;
(2) echilibrului nestabil – ceea ce poate însemna şi multiplicarea lui între aceeaşi cerere
şi aceeaşi ofertă (Graficul IV.5).

Px

(Sx)
(Dx) E2

E1

O Qx
Graficul IV.5

(3) neatingerea obiectivelor producătorilor – atât cât se poate transforma într-un

fenomen generalizat, înseamnă supra-estimarea performanţelor sau capacităţilor de
producţie ale unei anume industrii;
(4) inadecvările persistente între cerere şi ofertă – ţin concomitent şi specific de ambele
funcţii. Pe partea cererii, schimbarea gustului şi preferinţelor consumatorului este,
principial, un factor de îndepărtaarea trendului reechilibrării. Pe partea ofertei,
imperfecţiunea informaţiei de piaţă conduce la un efect similar.

4.3 Analiza dezechilibrelor

În fine, desprindem şi semnificaţia dezechilibrului, vizavi de echilibru. Primul
element important de desprins este acela că, vizavi de un echilibru unic, punctiform în

8
spaţiul graficului cantitate-preţ, dezechilibrul cerere-ofertă este replica dată de infinitatea
punctelor planului (Graficul IV.6). Cu alte cuvinte, pe cât un singur punct – pereche de
coordonate, respectiv un singur nivel al preţului şi, corespunzător, unul singur al cantităţii
– satisface interesele comune consumatorilor şi ofertanţilor, pe atât toate celelalte niveluri
de preţ şi cantitate se regăsesc în dezechilibru. Aria dezechilibrului cerere-ofertă este,
însă, nu numai cu mult mai întinsă decât cea identificată de echilibru, ci şi multiplu
semnificativă.
Px

(Dx) (Sx)
(I)

PE (III) E (IV)

(II)

O QE Qx

Graficul IV.6

4.4 Reechilibrarea cerere-ofertă. Modelul “cobweb”

Date fiind cele din sub-paragrafele precedent, majoritatea covârşitoare a
teoreticienilor şi specialiştilor cade de acord că situaţia de echilibru, pe piaţa unui bun
sau altuia, în cadrul unei economii la rândul ei localizate şi specifice, nu este nici
principial obligatorie, nici permanentă, în practică. Părerile sunt însă împărţite, între
autori şi curente de gândire, în ce priveşte existenţa sau nu a trendului de reechilibrare.
Nu vom intra în detalii asupra acestui aspect, în cele de faţă, ci preferăm o teorie a
dezechilibrelor şi reechilibrării, numită modelul “cobweb” (pânzei de păianjen).

În explicaţia sa non-matematică (grafică), modelul “cobweb” ţine seamă mai întâi de

sub-împărţirea semnificativă a ariei de dezechilibru cerere-ofertă din Graficul IV.6. Apoi,
între situaţia anilor precedent şi curent are loc legătura multiplă – corespunzătoare mai
multor perioade succesive – de forma “pânzei de păianjen” din Graficul IV.7.

Px

9
 (Dx) (1) (Sx)
Po (5)
(2)
PE (4) (6)

(3)

O QE Qx
Graficul IV.7

Pot fi aduse critici acestui model, şi s-au şi adus – în principal, el vede o piaţă de-
a dreptul primitivă, fără comunicaţii subtile între cerere şi ofertă, în primul rând sub
aspect informaţional. Totuşi, nici calităţile lui nu sunt de neglijat. În primul rând, să re-
examinăm Graficul IV.7, împreună cu Diagrama IV.3.

Diagrama IV.3
Schiţa reechilibrării “cobweb”
Felul: Pe segmentul:
(1)  (2)  (3)  (4) 
dezechilibrului supra-preţ supra-cantitate sub-preţ sub-ofertă
ajustării creşterea ofertei scăderea preţului scăderea ofertei creşterea preţului
rezultatului supra-cantitate sub-preţ sub-ofertă supra-preţ

Remarcăm că segmentele (1), (2), (3), … procedează fiecare la rezolvarea unui

dezechilibru de felul preţului prin ajustarea cantităţii, şi invers – ceea ce înseamnă că
modelul evită capcana tratării discriminatorii a preţului împotriva cantităţii, sau invers.
Este încă o dată un merit al acestei teorii, cu atât mai mult cu cât curentele de gândire
cele mai bine poziţionate la această oră (neoclasici şi (neo)keynesişti) fac astfel de tratări
discriminatorii.
În al doilea rând, modelul vede cu destulă claritate două lucruri, în concluzia sa:
(i) (re)echilibrarea, ca proces de durată, respectiv etapizată – “tatonare” (expresia
autorilor);
(ii) aceeaşi (re)echilibrare nu este obligatorie, ci condiţionată – în favoarea
reechilibrării ( “cobweb” convergent) operează (1) elasticitatea cererii şi (2)
inelasticitatea ofertei; caracteristicile opuse (“cobweb” divergent) determină,
dimpotrivă, îndepărtarea accelerată a echilibrului cerere-ofertă (Graficul IV.8).

Px

10
 (Dx) (Sx)
Po

PE

O QE Qx
Graficul IV.8
___________________________________________________________________
Sumarul modulului: Oferta redevine o funcţie economică fundamentală, asemenea
cererii, şi chiar este parţial studiată pe coordonate similare. Cu toate acestea, ea revine
în domeniul producţiei, producătorului şi costurilor, în diferenţă specifică faţă de
consumator, consum şi utilitate. Echilibrul cerere-ofertă este o chesiune esenţială pentru
studiul economiei, iar aceasta se clarifică tocmai aici.

Teste auto-evaluare :
(1) Enumeraţi corespondenţele caracteristice înte “legea cererii” şi “legea ofertei” (de
aşteptat un răspuns complet).
(2) Pe un grafic rectangular cantitate (Qx) – preţ (Px), trasaţi o curbă a cererii (Dx) şi
cealaltă a ofertei (Sx) oarecare. Localizaţi şi numiţi echilibrul cerere-ofertă şi
dezechilibrele specifice.
(3) Care este elementul dominant al caracterului “convergent”-“divergent” al
reechilibrării de tip “cobweb”.

Bibliografie
Andrei, Liviu C : Economie. Editura Economică, Bucureşti 2011
Andrei, Liviu C. : Basic Economics. LAP Lambert Academic Publishing, 2013
Frois, Gilbert A.: Economie Politique. Ed. Economica. Paris. 1988

Gogoneaţă, Constantin şi Aura: Economie Politică. Teorie Micro şi Macroeconomică.

Politici Economice. Ed. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. 1995

Guitton, Henry & Richard Bramoulé: Economie Politique. Paris. Dalloz. 1979

Hardwick, Philip & Bahadur Khaan & John Langmead: An Introduction to Modern
Economics. London-New York. Ed. Langman. 1992

Heertje, Arnold & Brian G. Robinson: Basic Economics. London-New York. 1981

11