Importanta activitătilor extrascolare în învătămantul preuniversitar-

Invătămant special

Pedagogul american Bruner (1970) consideră că „oricărui copil, la orice stadiu de

dezvoltare, i se poate preda cu succes, într-o formă intelectuală adecvată, orice temă”, dacă se
folosesc metode şi procedee adecvate stadiului respectiv de dezvoltare, dacă materia este
prezentată „într-o formă mai simplă, astfel încât copilul să poată progresa cu mai multă uşurinţă
şi mai temeinic spre o deplină stăpânire a cunoştinţelor.
Începând de la cea mai fragedă vârstă copiii acumulează o serie de cunoştinţe punându-i
în contact direct cu obiectele si fenomenele din natura. Este acceptată în prezent noţiunea de
„CES” care desemnează necesităţile educaţionale complementare obiectivelor generale ale
educaţiei speciale, necesităţi ce presupun o şcolarizare adaptată particularităţilor individuale şi
unei deficienţe printr-o intervenţie specifică, prin reabilitare corespunzătoare.
Educaţia extracurriculară (realizată dincolo de procesul de învăţământ) îşi are rolul şi
locul bine stabilit în formarea personalităţii copiilor noştri îndeosebi a copiilor cu cerințe
educaționale speciale(CES). Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul
de învăţământ, în cazul elevilor cu cerințe educaționale speciale ea poate ramâne chiar în plan
secundar cunoscut fiind faptul că cea mai complexă dezvoltare în cazul acestor copii se
realizează prin experiențe directe, prin contactul direct cu realitatea, prin socializare. Sunt
numerosi factorii care actioneaza benefic în acest context.
Spectacolele reprezintă o formă de activitate prin care copilul face cunoştinţă cu lumea
minunată a artei; ele sunt o sursă de impresii puternice, apelînd permanent la afectivitatea
copilului. In urma unor vizionări se pot organiza ulterior în cadrul școlii scenete , jocuri de rol cu
efect terapeutic major asupra diminuării efectelor unor conflicte interioare mai mult sau mai
putin conștientizate de elevul cu CES. De asemenea transpunerea în „pielea” unor personaje
solicită copilului un anumit mod de comportare și îi oferă prilejul de a acţiona pe baza unor
reguli de comportare civilizată, de a exersa în mod direct deprinderi, comportamente, relaţii
sociale.
Excursiile şi drumeţiile, vizitele, vizionările de spectacole imprimă copilului un anumit
comportament, o ţinută adecvată situației si permit dezvoltarea relaţiilor interpersonale şi o mai
bună relaţionare a copiilor cu societatea; ele contribuie în acelasi timp la îmbogăţirea
cunoştiinţelor despre mediu si la educarea respectului pentru frumosul din natură, artă.
Concursurile pe domenii dezvoltă la elevii cu CES spiritul de competitie, de echipă, de cooperare
şi le dezvoltă încrederea în forţele proprii.
Un rol deosebit îl au activitățile ce presupun abilități manuale- elevii au posibilitatea de a-
și antrena perceptia, gândirea, memoria, psihomotricitatea fină a mîinii, creativitatea, toate
acestea influențând într-un mod pozitiv întreaga activitate intelectuală.
Jocurile cu caracter dinamic organizate de adulţi permit trecerea către activitatea de
învăţare. Jocurile dinamice facilitează procesul de asimilare, fixare şi consolidare a cunoştinţelor.
Aceste jocuri reprezintă o formă de învăţare accesibilă şi atractivă care corespunde
caracteristicilor elevilor şi copiilor cu deficienţe.
Serbările şi festivităţile sunt evenimentele importante, pline de incărcătură afectivă pentru
elevul cu CES, cu rol extrem de important în compensare prin dezvoltarea artistică a elevului.
Acţiunea educativă cea mai bună este aceea „care modelează eul”; profesorul trebuie astfel să
dezvolte la elevi capacitatea de a lua decizii, de a-si constientiza propriile posibilități, lucru ce se
poate realiza cel mai bine prin dezvoltarea personalității.

Profesor itinerant/sprijin Moldovan Ileana

Centrul scolar pentru educatte incluzivă Făgăras/Brasov

Bibliografie:
1. Carasel, A; Lazăr,V(2008) - „Psihopedagogia activităţilor extracurriculare”- Editura Arves
2. Popescu, G; Pleşă O.(1998) -„Handicap, readaptare, integrare” Pro Humanite, Bucureşti
3. Ionescu, M., Chiş, V(2001) - „Mijloace de învăţământ şi integrarea acestora în activităţile de
instruire şi autoinstruire”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca