Sunteți pe pagina 1din 50

Liceul Tehnologic ''Dimitrie Leonida''

Constanta

Paraschiv Florian
Clasa:a XI-a C
Resursele naturale si distributia lor globala

Resursele naturale reprezintă totalitatea


zăcămintelor de minerale și
de minereuri, a terenurilor
cultivabile, a pădurilor și
apelor de care dispune o
anumită țară.

Resursele naturale sunt substanțe care apar


în mod natural dar în forma
lor relativ nemodificată. O
materie este considerată o
resursă naturală atunci când
activitățile primare asociate
cu aceasta sunt extragerea și
purificarea, ele fiind opuse
creației. Mineritul,
extragerea petrolului,
pescuitul și silvicultura sunt
în general considerate
industrii ale resurselor
naturale, în timp ce
agricultura nu. Acest termen
a fost introdus unei audiențe
largi de către E.F.
Schumacher în cartea Small
Is Beautiful din anul 1970.

Clasificare:
Resursele naturale sunt de obicei clasificate
în:
resurse regenerabile;
resurse neregenerabile.
Resursele regenerabile sunt în general
resursele vii (pești, păduri, de
exemplu), care pot să se
refacă dacă nu sunt
supravalorificate. Resursele
regenerabile pot să se refacă
și pot fi folosite pe termen
nelimitat dacă sunt folosite
rațional. Odată ce resursele
regenerabile sunt consumate
la o rată care depășește rata
lor naturală de refacere, ele
se vor diminua și în cele din
urmă se vor epuiza. Rata care
poate fi susținută de o
resursă regenerabilă este
determinată de rata de
refacere și de mărimea
disponibilului acelei resurse.
Resursele naturale
neregenerabile ce nu sunt vii
includ solul, apa, vântul,
mareele și radiația solară.

Resursele pot, de asemenea sa fie clasificate


pe baza originii lor ca fiind:

resurse biotice, derivate din animale și


plante;
resurse abiotice, derivate din pământ, aer,
apă, ș.a.m.d.; resursele
minerale și energetice sunt
de asemenea resurse
abiotice, unele sunt derivate
din natură.

Valorificare:
Extragerea resursei de bază și purificarea
într-o formă ce poate fi
folosită direct sunt în general
considerate activități
normale în cadrul valorificării
resurselor naturale, chiar
dacă ultimele pot să nu se
găsească în mod normal
lângă primele. Resursele
naturale sunt considerate
capital natural ce poate fi
convertit în materii prime
pentru procesele capitalului
infrastructural. Ele includ sol,
lemn, petrol, minerale și alte
bunuri luate mai mult sau
mai puțin așa cum erau în
natură. Resursele naturale
ale unei țări determină
deseori bogăția sa și statutul
său în sistemul economic
mondial, prin determinarea
influenței sale politice.
Statele dezvoltate sunt
acelea care sunt mai puțin
dependente de resursele
naturale pentru bogăție,
datorită bazei pe care o au în
capitalul infrastructural
pentru producție
Perspective:
În ultimii ani, epuizarea capitalului natural și
încercările de a se trece la
dezvoltarea rațională au fost
principalele probleme ale
agențiilor de dezvoltare.
Epuizarea capitalului natural
este un motiv de îngrijorare
în special în regiunile cu
păduri ecuatoriale, care
păstrează cea mai mare parte
a biodiversității naturale a
Pământului - capital natural
genetic ce nu poate fi
înlocuit. Conservarea
resurselor naturale este cea
mai importanta problemă a
Capitalismului Natural,
protecției mediului, a
mișcării pentru ecologie și
pentru Partidele Verzi. Unii
văd această epuizare ca pe o
sursă majoră de neliniște
socială și conflicte în țările în
curs de dezvoltare.
Conditiile hidrografice:
Suprafata totala a fondurilor de ape al R.
Moldova este de 92,8 mii ha
sau 2,7% din fondul funciar
(Cadastrul funciar2000).
Teritoriul este drenat de
3085 cursuri permanente si
temporare de apa,
majoritatea absoluta ale
acestora fiind foarte mici -
92% au lungimea sub 10 km
si doar 8 rauri au peste
100km lungime: Nistru, Prut,
Raut,Cogalnic, Bac, Iaplug si
Ichel. Pe un sector de cca 0,8
km teritoriul este scaldat de
apele Dunarii (langa satul
Giurgiulesti, jud. Cahul).
Pe teritoriul RM sunt 57 lacuri naturale cu o
suprafata totala de 62,2 km2.
Mult mai mare este numarul
lacurilor de acumulare si al
iazurilor, ce acopera o
suprafata de 32 mii ha. Au
fost construite 82 lacuri de
acumulare, cele mai mari
fiind indicate in tabel. Pe
teritoriul Moldovei au fost
construite doua bazine de
acumulare: unul in 1956 pe
Nistru la Dubasari si altul in
1980, pe Prut, la Costesti-
Stanca. Bazinul de la
Dubasari ocupa o suprafata
de 67,5 km3 si acumuleaza
277 mln. m3 de apa;
adancimea medie este de 4,5
m, iar cea maxima de 19,5 m
in apropierea digului.

Resursele de apa. Resursele de apa.


Resursele potentiale
regenerabile de apa pe
suprafata sunt formate din
volumul anual total al
scurgerii raurilor interne si 1
din volumul scurgerii raurilor
Nistru si Prut, aceste rauri
sunt de frontiera si R.
Moldova are dreptul la 50%
din volumul scurgerii. Din
resursele potentiale de apa
de suprafata, 5,24mlrd m3 ,
din care revin: 71% - raului
Nistru, 28% - raului Prut, iar
restul altor rauri. Raportate
la populatia republicii, revin
cca 1220m3 apa anual pe
locuitor.
Sunt importante resursele de ape minerale.
In partea de nord predomina
apele sulfato-bicarbonatato-
calcicosodice, (Soroca, Balti,
Gura Cainarului, -jud. Soroca
etc.), in partea de nord-vest –
apele bicarbonatato-sodice,
cu o mineralizare de 0,8-2,6
g/l. In partea centrala apele
au aceeasi compozitie
chimica, dar mineralizarea
atinge 2-5 g/l (Cornesti,
Chisinau), ca si in sud-est –
izvoarele din Varnita; in
partea de sud apele sunt
bicarbonatato-clorosodice,
cu o mineralizare de 2 g/l
(Cahul etc.). Au fost
descoperite si ape subterane
termale: langa s. Cornesti
(jud. Ugheni), la adancimea
de 180 m (avand
temperatura de 20%C) si
langa Cahul, la adancimea
514 m, avand temperatura
de 350C si o mineralizare de
70 g/l. S
Resursele vegetale includ padurile,
pajistile, vegetatia acvatica,
segetala si alte formatiuni
vegetala.

Vegetatia spontana a R. Moldova este


relativ bogata, numai
plantele superioare fiind
reprezentate prin cca1900 de
specii. Se disting trei zone de
vegetatie: de padure, de
silvostepa si stepa, insa flora
spontana a fost foarte mult
modificata de catre om si
ocupa in prezent suprafete
restranseVegetatia spontana
detine o suprafata de cca 800
mii ha sau 23,5% din
teritoriul republicii. In cadrul
acestui invelis de flora se
evidentiaza 2 tipuri principale
de asociatii vegetale:
padurile si pajistile.
Padurile se intalnesc sub
forma de areal insular,
detinand suprafete mai
importante in sectoarele mai
inalte din Podisul Codrilor,
Podisul Moldovei de Nord,
Podisul Nistrului, Colinele
Tigheciului, precum si in
luncile Nistrului si Prutului.
Suprafata silvica totala este
424,5 mii ha (anul 1997) din
care padurile propriu-zise
detin 369,9 mii ha, iar
cealalta suprafata revine
perdelelor forestiere de
protectie si terenurilor
ocupate de arbusti. Gradul
de impadurire a teritoriului
(9,4%) este unul din cele mai
mici din Europa. Valori
reduse are si suprafata silvica
care revine in medie unui
locuitor - doar 0,1 ha, fiind
mult sub media mondiala de
0,8 ha pe locuitor. Pentru R.
Moldova sunt specifice
padurile de foioase de tip
central-european, cu
exceptia padurilor din partea
de Sud care sunt de tip
mediteranean. In structura
lor floristica dominante sunt
speciile de stejar, care
acopera cca. 61% din
suprafata silvica totala. In
padurile de foioase din
partea centrala si de nord cei
mai frecventi edificatori sunt
stejarul pedunculat, gorunul,
insotiti de carpen, jugastru,
tei, frasin, ulm s.a. iar in
padurile xerofite din sudul
republicii — specia
edificatoare este stejarul
pufos. Pe suprafete reduse,
doar in Codrii de Nord-vest
se intalneste fagul, specia
lemnoasa cea mai valoroasa
din padurile noastre, lemnul
caruia este utilizat in
industria mobilei.
Subarboretul din aceste
paduri, reprezentat de corn,
paducel, porumbar, alun,
maces etc, are o importanta
economica redusa, insa
totusi se utilizeaza fructele
unor specii (de maces, corn,
alun), precum si lemnul,
indeosebi pentru foc.
Padurile de lunca (zavoaiele)
sunt raspandite sub forma de
fasii de-a lungul vailor
Nistrului, Prutului mai putin
ale altor rauri. Aceste paduri
sunt dominate de specii de
arbori si arbusti cu lemn
moale: plopul alb, plopul
negru, salcia alba s.a.,
insotite de unele specii cu
lemn tare si de arbusti.
Padurile se afla aproape in
totalitate in proprietatea
statului, intrucat legislatia
respectiva (mostenita inca
din perioada sovietica) in
permite privatizarea fondului
silvic.
Padurile au o repartitie spatiala
neuniforma, fiind situate cu
predilectie pe sectoarele cu
un relief mai inalt si in vaile
Nistrului si Prutului. Regiunea
Centrala detine 192 mii ha
sau 45% din suprafata totala,
localizate indeosebi in
Podisul Codrilor, detasandu-
se judetele Chisinau,
Ungheni si Orhei. Suprafetele
silvice cele mai mari se afla in
comunele:
Lozova (5575 ha), Capriana (4741 ha) din
jud. Chisinau, Radenii Vechi
(5260 ha) din jud. Ungheni
s.a. In aceasta regiune se
inregistreaza si frecventa cea
mai ridicata a padurilor in
totalul teritoriului, cu
maximele in comunele
Capriana - 76,2%, Scoreni -
71,0% (jud. Chisinau) etc.
In regiunea de Nord
suprafata silvica este mai
redusa - 113 mii ha sau 27%
din total. Padurile sunt
localizate mai ales in
culoarele Nistrului si al
Prutului si in Podisul
Moldovei de Nord. O
frecventa foarte mica a
padurilor este caracteristica
pentru Campia colinara a
Baltilor si regiunile limitrofe,
padurile detinand in
majoritatea comunelor sub
5% din fondul funciar.
Aceasta regiune are cel mai
inalt nivel de valorificare
agricola a teritoriului, de
aceea suprafata silvica este
foarte restransa. Padurile
au un rol redus si in regiunea
de Sud (23% din suprafata 1
totala), indeosebi in Campia
Bugeacului, unde detin 4-
10% din fondul funciar. In
aceasta regiune se remarca
doar sectoarele mai ridicate
din Colinele Tigheciului, cu o
frecventa a padurilor de 20-
40% in multe comune. In
Transnistria suprafata silvica
este, de asemenea, redusa -
doar 5,0% din total, avand o
frecventa sub 10% in
majoritatea comunelor.
Resursele faunistice. In ultimele secole din
padurile, stepele, pajistile si
bazinele acvatice au disparut
circa 45 de specii de animale:
dintre mamifere — ursul,
zimbrul, bourul, rasul, calul
salbatic, antilopa-saga,
iepurele saritor, castorul etc.,
dintre pasari - cocosul de
padure, dropia mica, cocorul
mic, califarul rosu, vulturul
etc. S-au intreprins masuri
pentru protectia animalelor
salbatice: s-a interzis vanatul
unor specii, s-au creat
rezervatii naturale, au fost
(introduse cateva specii de
animale s.a. Principalul
obiectiv de vanatoare il
reprezinta mamiferele, din
care cca. 68 specii au valoare
cinegetica. Cel mai important
animal de vanatoare este
iepurele de camp, bizamul,
popandaul patat. Alte
rozatoare care se vaneaza
dar in cantitati mici sunt:
harciogul, nevastuica,
dihorul, de padure si cel de
stepa, nurca europeana,
jderul, de padure s.a.
O specie cinegetica importanta este vulpea,
ca urmare a masurilor de
protectie aplicate In ultimele
decenii a crescut usor
numarul mistretilor.
Capriorul se intalneste doar
in Codri si in padurile din
vaile Prutului si Nistrului. In
padurile din Codri, in anii 50-
60 au fost adusi din Ucraina
cerbul si cerbul lopatar, iar
din Extremul Orient al Rusiei
cerbul patat. Ei se intalnesc
exclusiv in rezervatiile
naturale din Codri, vanatul
lor este interzis.

O importanta cinegetica reprezinta si


unele specii de pasari:
porumbelul, diferit specii de
rata salbatica, gasca
salbatica, prepelita s.a. Dupa
componenta sa, lumea
animala a republicii numara
in prezent 461 specii de
vertebrate peste 16000 de
specii de nevertebrate.
Dintre vertebrate se intalnesc
68 specii de mamifere, 270
specii de pasari sedentare si
migratoare, 84 specii si
subspecii de pesti, 27 specii
de amfibieni si reptile.

In componenta faunei R. Moldova


predomina speciile care se
intalnesc pe teritoriile vecine
ale Ucrainei si Romaniei si in
multe tari din vest, est-
europene si balcanice. Pe
teritoriul Republicii Moldova
isi au arealul de est (raul
Nistru) multe specii vest-
europene (pisica salbatica,
jderul de piatra, (tistarul
european, tistarul cu pete
etc.) si arealul de vest (raul
Prut) multe specii de origine
est-europeana (jderul de
padure, vidra, chitcanul de
apa etc.). Aceasta este una
dintre particularitatile
specifice ale faunei tinutului
nostru.
Prin resurse naturale sunt intelese
mijloacele de existenta
oferite omului de mediul
natural si totodata toate
acele combinatii ale omului
existente in natura si care pot
fi utile societatii omenesti.
Caracteristicile resurselor naturale, cat si
repartitiile lor sunt
determinate de legile care
guverneaza natura. Potrivit
unei conceptii ale ONU, in
sfera acestei notiuni ar intra
si acele elemente din natura
cunoscute sub denumirea de
conditii naturale ( relief,
clima, soluri, vegetatie,
fauna).
Clasificarea resurselor naturale
A. Dupa criteriul repartitiei spatiale
(geografic)
a. Resurse extraterestre si atmosferice
Ex. energia solara, eoliana, diferite
componente ale atmosferei;
b. Resurse ale hidrosferei
2 care apartin Oceanului Planetar
(resurse energetice,
substante minerale utile);
3 apele continentale (apele subterane,
hidroenergetice, apele
folosite pentru industrie,
agricultura si apele
menajere)
c. Resurse ale litosferei:
4 combustibili fosili: carbune, petrol;
5 substante minerale utile: aur, argint,
plumb, zinc;
6 rocile pentru constructii: siturile
cristaline, granit;
7 solul.
d. Resurse ale Biosferei:
8 de natura vegetala;
9 de natura animala.

B. Dupa criteriul modului de folosinta


e. Resurse energetice: toate resursele care
produc energie: combustibili
fosili, forta apei, lemnul,
forta vantului, energia solara.
f. Resurse de materii prime industriale:
10 minereuri feroase si neferoase;
11 lemnul;
12 unele gaze din componenta atmosferei.
g. Resursele alimentare:
13 de natura vegetala;
14 de natura animala.

C. Dupa criteriul locului de folosinta


15 transportabile: lemnul
16 netran: energia mareelor, energia
valurilor, solul

D. Dupa criteriul gradului de cunoastere


1. resursele cunoscute (exploatabile)
2. resurse cunoscute paramarginale si
submarginale (exploatarea
lor este nerentabila)
3. resurse nedescoperite (presupuse) si
sunt presupuse exploatabile;
4. resurse nedescoperite presupuse
paramarginale, submarinale
si sunt indicate prin
prospectiuni geologice si nu
sunt exploatabile;
5. resurse binecunoscute: energia solara,
eoliana, saruri;
6. resurse mai slab cunoscute: resursele
litosferei, apele subterane.

E. Dupa criteriul durabilitatii:


a. resurse inepuizabile: aerul,
apa, energia solara;
- utilizarea lor abuziva poate
influenta fenomene de criza
pentru aceste resurse (ex.
vol. apei, apele
continentului)
b. resurse epuizabile
- epuizabile neregenerabile,
care prin folosire se distrug:
carbune, petrol, gaze
naturale;
- epuizabile regenerabile fac
parte din biosfera ( plante,
animale).
Potentialul energiei solare
scade din zona tropicala spre
cei doi poli.
194 kcal/ cm2 / min. = constanta
solara (energia solara
masurata la limita superioara
a atmosferei)
Clasificarea resurselor climaterice:
I. Dupa modul de folosinta:
a. resurse energetice;
b. materii prime
II. Dupa destinatie:
a. resurse agroclimatice;
b. resurse bioclimaterice
III. Dupa valoarea lor:
a. resurse sigure (reale)
b. resurse potentiale

Evolutia economica, sociala si politica a


societatii umane din ultimele
decenii a pus în prim plan
problematica resurselor
naturale de care dispune
globul terestru, oamenii de
stiinta punându-si, cu tot mai
multa seriozitate, întrebarea
în ce masura aceste resurse
vor putea sustine dezvoltarea
economica si în perspectiva,
vor putea asigura hrana unei
populatii în continua crestere
si vor putea contribui la
eradicarea subdezvoltarii.
Accentuarea unor fenomene
majore - explozia
demografica, tendinta de
epuizare a unor resurse
naturale, deteriorarea
calitatii mediului,
subdezvoltarea, etc. - a fost si
este discutata cu tot mai
multa responsabilitate de
catre specialisti, elaborându-
se un numar mare de
prognoze pentru o
perspectiva de durata
variabila.
Explozia demografica este un fenomen de
prima importanta deoarece,
în fond, scopul dezvoltarii
economice nu este altul
decât asigurarea unor
conditii decente de existenta
pentru toti locuitorii planetei.
Acest fenomen este relativ
nou si este caracteristic
secolului nostru. Daca în
timpul antichitatii si a
perioade feudale numarul
populatiei globului crestea
foarte lent, dublându-se la
800-900 ani, în secolul al XIX
lea s-a înregistrat o
accelerare a cresterii
numerice a populatiei, mai
întâi în Europa, pentru ca în
prima parte a secolului XX sa
se înregistreze cel mai ridicat
ritm de crestere numerica a
populatiei. Astfel, în 1900 pe
Terra traiau circa 1,18
miliarde locuitori, iar în 1950
numarul acestora a ajuns la
circa 2,25 miliarde. În
perioada actuala timpul de
dublare numerica a
populatiei este mai mic de 30
ani, estimându-se ca în anul
2000 populatia globului sa
depaseasca 6 miliarde
locuitori.
Densitatea populatiei este într-o foarte
mica masura o cauza a
dezvoltarii sau subdezvoltarii
si mai degraba este o
rezultanta a evolutiei social-
economice specifice fiecarui
stat, al modului deosebit în
care omul a stiut sa valorifice
diferitele componente ale
cadrului fizico-geografic.

Densitatea populatiei poate da,


totusi, unele indicii, daca
este corelata cu balanta
comerciala externa a
produselor alimentare, cu
studiile asupra calitatii
solului, etc., asupra acelor
regiuni ale globului unde
exista posibilitati de crestere
numerica mai puternica a
populatiei în urmatoarele
decenii (centru Americii de
Sud, Australia, centrul
Americii de Nord, Asia de sud
si sud-est, etc.), pe seama
extinderii culturilor agricole.

În statele cu o economie dezvoltata,


însa, proportia în cadrul
populatiei ocupate a celor
care lucreaza în mod direct în
agricultura, asigurând hrana
si pentru ceilalti locuitori
realizând în mod frecvent un
excedent de produse
alimentare, s-a redus pâna la
valori derizorii (2 % în S.U.A.
si Marea Britanie, 5 % în
Canada, 6 % în Australia,
etc.). În acelasi timp, în tarile
afro-asiatice marea
majoritate a populatiei
continua sa fie ocupata în
agricultura (pâna la 93 % în
Nepal si Bhutan, 91 % în
Ruanda si Niger, etc.), fara a
putea asigura cel putin un
minim de alimente necesare
unui consum normal, în
multe tari productia
alimentara pe locuitor
înregistrând chiar o scadere
în ultimul deceniu (Somalia,
Nigeria, Tanzania, Peru,
Uganda, Volta Superioara,
etc.). Este evident ca o
societate umana avansata nu
se poate baza decât pe o
organizare superioara a
muncii, pe o economie
multilaterala care sa asigure
locuri de munca în sectoare
complementare de activitate,
pe o planificare economica
pe termen lung, care sa ia în
considerare, printre alti
factori, si factorul
demografic.
e ansamblu, sporul natural al statelor
dezvoltate a scazut de la circa
10 ‰ în a doua jumatate a
secolului al XIX lea, la 8 ‰ în
prima jumatate a secolului al
XX lea si la 5 ‰ în ultimii ani.
Lipsa de forta de munca care
sa accepte muncile mai grele,
mai putin placute si mai slab
renumerate, a dus la un
puternic aflux de imigranti,
originari din statele cu un
nivel mai scazut de
dezvoltare economica, în
perioada de relativ dinamism
economic care a durat pâna
în 1874. Circa 12 milioane de
persoane s-au stabilit în tarile
vest europene, mai ales în
Germania, Marea Britanie si
Franta, ajungând în unele
tari, ca Elvetia, sa reprezinte
1/4 din populatia ocupata în
activitati economice. Un
fenomen identic se petrece
în S.U.A., unde emigreaza
locuitori din statele latino-
americane.
Tendinta de epuizare a unor resurse
naturale este un alt fenomen
pentru lumea contemporana
si care va deveni în mod
sigur, si mai accentuat în
viitorul apropiat.
Valorificarea tot mai intensa
a unor resurse naturale
epuizabile, cu rezerve
reduse, si refacerea într-un
ritm lent a unor resurse
regenerabile ridica cu
acuitate problema
conservarii acestor resurse.

În ultimele decenii s-a accentuat


tendinta de risipa a energiei
si a materiilor prime în
societate. Se produc bunuri
lipsite de o absoluta utilitate,
impuse în mod artificial prin
reclama sau prin oscilatiile
modei, iar multe produse
sunt concepute în asa fel
încât sa dureze putin, pentru
a-l obliga pe cumparator sa le
înlocuiasca. Civilizatia de
"consum" este caracterizata
de unii sociologi ca o
"societate care arunca",
populatia statelor dezvoltate
(18 % din populatia globului)
risipind sub forma de deseuri
20 pâna la 25 % din productia
materiala a lumii.
Resursele de apa dulce tind de asemenea sa
fie valorificate pâna la
epuizare în anumite regiuni
ale globului, datorita
consumului tot mai ridicat în
agricultura irigata, în
industrie si pentru uzul
populatiei. În ariile intens
urbanizate din vestul
Europei, nord-estul Americii
de Nord si Japonia, apa dulce
începe sa devina o problema,
impunându-se desalinizarea
apei de mare sau reciclarea
apelor uzate, desi aceste
regiuni beneficiaza de o
umiditate naturala
excedentara.

În ce priveste resursele liotosferei, în


categoria celor la care
consumul realizat în ultimii
20 de ani ai secolului nostru
abia este acoperit de
rezervele sigure exploatabile
sau, uneori, acest consum
depaseste chiar rezervele,
mentionam în primul rând
marea majoritate a metalelor
neferoase (cuprul, plumbul,
argintul, aurul), apoi petrolul
si gazele naturale.
Valorificarea rationala a resurselor naturale
pe plan mondial si în
România

Cele mai multe din studiile


prospective ajung la
concluzia ca asigurarea
dezvoltarii economice în
viitor implica în mod
obligatoriu o crestere
economica sistematica,
înlaturarea risipei si a
cresterii anarhice. În fata
acestei politicii de valorificare
rationala a resurselor
naturale stau numeroase cai
si metode, în parte utilizate si
în momentul de fata, dar
care se cer generalizate în
toate sectoarele de activitate
economica si aplicate cu
consecventa si spirit de
raspundere pentru viitorul
omenirii: intensificarea
cercetarilor pentru punerea
în valoare a unor noi surse de
energie si rezerve de materii
prime, reducerea
consumurilor de materiale
specifice, asigurarea reciclarii
resurselor epuizabile,
asigurarea unor conditii de
regenerare normala sau în
ritm accelerat a resurselor
regenerabile, etc.
În ceea ce priveste intensificarea
cercetarilor pentru punerea
în valoare a unor noi surse de
energie si rezerve de materii
prime exista înca vaste
posibilitati, mai ales ca, în
anumite domenii, un impuls
real al cercetarii stiintifice a
fost resimtit abia în ultimii
ani. Astfel, în domeniul
resurselor de energie ne
aflam abia la începuturile
destul de timide ale
valorificarii industriale ale
sisturilor bituminoase, a
energiei fisiunii nucleare, a
energiei solare, energiei
geotermice, energiei
mareelor, energiei valurilor,
precum si ale utilizarii
carbunilor pentru obtinerea
de combustibil lichid, în timp
ce valorificarea fuziunii
nucleare sau a energiei
curentilor oceanici ramâne
un deziderat de perspectiva.

Referitor la resursele de materii


prime ale scoartei terestre,
prospectarea principalelor
zacaminte de metalifere si
nemetalifere este departe de
a fi încheiata. Cercetarea
rezervelor submarine s-a
limitat pâna acum mai mult
la platforma continentala, iar
imensele rezerve de metal
ale concretiunilor fero-
manganifere, dispersate în
zonele de adâncime ale
oceanului, nu au ajuns la
stadiul unei valorificari
industriale. Mari rezerve de
materii prime exista înca în
zacamintele cu concentratie
mica, necesitând însa
punerea la punct a unei
tehnologii care sa permita
valorificarea acestora cu un
consum mai redus de
energie.