După legenda latină, Romulus a fondat orașul Roma pe amplasamentul muntelui Palatin,

pe Tibru la data de 21 aprilie 753 î.Hr.

Pornind de la această dată imaginară romanii au socotit anii. Această convenție necesita o
justificare legendară pentru a-i afirma caracterul sacru; două narațiuni sunt cunoscute în
literatura greco-latină privitoare la această fondare:

 Titus Livius (59 î.Hr. - 17) a scris o istorie a Romei: în latină Ab Urbe condita (AUC), care
semnifică în latină „de la fondarea orașului”.
 Dionis din Halicarnas (anii 50 î.Hr.)
Potrivit legendei raportate de Titus Livius[1], Procas, regele Albei Longa, avea doi
fii: Numitor și Amulius. La moartea tatălui lor, moștenirea a fost împărțită în mod egal: cel mai
mare, Numitor, a obținut tronul, iar Amulius, cel mai tânăr, a primit bogățiile și banii părintești.
Decepționat de această împărțeală, Amulius l-a detronat pe fratele său și l-a ucis pe fiul lui
Numitor, Lausus. Pentru a fi sigur că descendența lui Numitor dispare, a făcut-o pe nepoata
sa, Rhea Silvia (fiica lui Numitor), o vestală, al cărei sacerdoțiu o obliga să rămână fecioară pe
tot timpul vieții sale.
Cu toate acestea, zeul Marte s-a îndrăgostit nebunește de fată care a născut doi gemeni: Romulus
și Remus. Amulius a dispus zidirea vestalei și i-a condamnat pe sugari să fie aruncați în Tibru.
Copiii au fost abandonați pe un teren mlăștinos, pe malul fluviului, de către servitorul însărcinat
cu executarea sentinței.
Copiii au fost adăpostiți de o lupoaică care i-a alăptat în grota Lupercal, la poalele Palatinului. În
continuare, păstorul Faustulus, martor al acestei minuni, i-a adăpostit pe gemeni sub un Ficus
Ruminalis (smochin sălbatic) situat la intrarea în grotă și i-a crescut, alături de soția sa, Acca
Larentia. Aceasta ar fi fost o prostituată pe care păstorii din împrejurimi o porecleau lupa, în
latină, „lupoaică” sau „prostituată”. Legenda lupoaicei care alăptează gemenii și-ar avea originea
din această poreclă. De notat, pe acest subiect, că în latină Ficus Ruminalis ar fi fost, la origine,
consacrat zeiței Rumina care supraveghea alăptarea (în latină Ruma, cu sensul de „mamelă”.[2])
Deveniți adulți, Romulus și Remus au hotărât să fondeze un oraș.[3] Nereușind să hotărască cine
dintre ei îi va da numele noului oraș, ei s-au încredințat augurilor. Remus a fost primul care a
văzut șase vulturi zburând pe cer. Îndată după aceea, Romulus a văzut doisprezece vulturi.
Remus avea, prin urmare, primatul, în timp ce Romulus avea numărul cel mai mare. De aceea
Romulus a fost desemnat în final.
În timp ce trasa pomœrium, brazda sacră ce delimita orașul, ridicând plugul pentru rezervarea
porților, fratele său, Remus, pentru a-și bate joc de slăbiciunea noului oraș, a trecut cu un pas
acest zid de apărare simbolic. Îndată Romulus l-a ucis gândindu-se la zicala Insociabile
regnum (în română: „Puterea nu se împarte”) care marchează astfel, în mod simbolic,
intransigența trufașă a Romei în fața oricărei incursiuni răuvoitoare.
Acest rit fondator este urmat de diverse evenimente care concură la popularea inițială a
Romei: Răpirea sabinelor, războiul contra regelui sabin Titus Tatius, ajutorul dat de
căpetenia etruscă Cælius Vibenna care s-a instalat pe o colină căreia i-a dat numele (după cum
scrie Varro), pacea cu sabinii, împărțirea puterii cu Titus Tatius.
Potrivit traditiei, la 21 aprilie 753 i.C., Romulus si fratele sau geaman Remus au intemeiat orasul
Roma, in locul unde fusesera alaptati de o lupoaica atunci cand erau sugari. De fapt, legenda
referitoare la Romulus si Remus isi are probabil originea in secolul patru i.C., iar data exacta a
intemeierii Romei a fost stabilita de catre istoricul roman Marcus Terentius Varro, in secolul intai
i.C. Potrivit legendei, Romulus si Remus au fost fiii lui Rhea Silvia, fiica regelui Numitor din Alba
Longa. Alba Longa este un oras mitologic, localizat pe muntele Alban, in sud-estul viitoarei Rome.
Inainte de nasterea gemenilor, Numitor a fost ucis de catre fratele sau mai mic Amulius, care a
obligat-o pe Rhea sa devina vestala, pentru a nu putea da nastere unor posibili rivali la titlul sau.
Totusi, Rhea a ramas insarcinata cu zeul razboiului Marte si le-a dat nastere lui Romulus si Remus.
Amulius a cerut ca sugarii sa fie inecati in Tibru, insa acestia au supravietuit si au ajuns la mal la
poalele muntelui Palatin, unde au fost alaptati de o lupoaica, pana cand au fost gasiti de ciobanul
Faustulus.Crescuti de Faustulus si nevasta sa, gemenii au devenit mai tarziu liderii unei trupe de
tineri ciobani razboinici. Dupa ce au aflat adevarata lor identitate, ei au atacat orasul Alba Longa,
l-au ucis pe maleficul Amulius si l-au repus pe tron pe bunicul lor. Dupa aceea gemenii au decis sa
intemeieze un oras pe locul in care fusesera salvati cand erau copii.Totusi, la scurt timp, au ajuns
sa se certe si Remus a fost ucis de fratele lui. Romulus a devenit astfel conducatorul asezarii, care
a fost denumita “Roma”, dupa numele sau. Pentru a popula orasul, Romulus a oferit azil fugarilor
si exilatilor. Totusi, in Roma lipseau femeile, astfel ca Romulus a invitat tribul vecin al sabinilor sa
participe la un festival si le-a rapit pe femeile tribului. Astfel a inceput un razboi, insa femeile
sabinilor au intervenit pentru a-i impiedica pe barbatii din trib sa captureze Roma. A fost semnat
un tratat de pace, iar comunitatile au fuzionat sub conducerea comuna a lui Romulus si a regelui
sabinilor, Titus Tatius. Moartea prematura a lui Tatius, probabil provocata de Romulus, l-a lasat
pe acesta in postura de rege unic. Dupa o domnie lunga si plina de succese, Romulus a murit in
circumstante obscure. Multi romani au crezut ca el a fost transformat in zeu si l-au divinizat sub
forma zeitatii numite Quirinius. Dupa Romulus, au mai existat sase regi ai Romei, iar despre
ultimii trei dintre ei se crede ca au fost etrusci. In jurul anului 509 i.C., a luat nastere Republica
Romana. O alta legenda despre intemeierea Romei, care isi are originea in Grecia Antica,
povesteste modul in care personajul mitologic Aeneas din Troia a intemeiat asezarea Lavinium si a
inaugurat o dinastie in care aveau sa se nasca cu cateva secole mai tarziu Romulus si Remus. In
Iliada, un poem grecesc epic scris de Homer in secolul VIII i.C., Aeneas a fost singurul erou troian
important care a supravietuit in urma distrugerii Troiei de catre Grecia. Un pasaj din aceasta
opera spune ca el si descendentii sai aveau sa conduca Troia, dar din cauza ca nu a existat nici o
insemnare cu privire la o asemenea dinastie in Troia, istoricii greci au propus ideea ca Aeneas si
descendentii sai s-au mutat in alte locuri. In secolul cinci i.C, cativa istorici greci au presupus ca
Aeneas s-a asezat la Roma, care la vremea respectiva era inca un mic oras-stat. In secolul patru
i.C., Roma a inceput sa se extinda in Peninsula Italica. Romanii, intrand din ce in ce mai mult in
contact cu grecii, au acceptat ideea ca Aeneas a avut un rol important in intemeierea maretului
lor oras. In secolul intai i.C., poetul roman Virgiliu a creat mitul lui Aeneas in poemul sau epic
Eneida, opera care povesteste despre calatoria lui Aeneas catre Roma. Augustus, primul imparat
roman si imparatul din vremea lui Virgiliu, si Julius Caesar, unchiul-mare al acestuia si
predecesorul sau ca si conducator al Romei, se spune ca sunt descendenti ai lui Aeneas.

Roma, Caput mundi („Capitala lumii”), la Città Eterna („Oraşul etern”), Limen Apostolorum
(„Pragul apostolilor”), la città dei sette colli („Oraşul celor şapte coline”) sau pur şi simplu
l’Urbe.Centrul Istoric al Romei este pe lista UNESCO de Patrimoniu al Umanităţii