In opinia mea, aceasta poezie reprezinta o rugaminte a eului liric

adresata timpului.
Toamna, anotimpul personificat căruia eul îi adresează rugămintea,
reprezintă de fapt o formă a timpului care se scurge fără oprire. Astfel,
trecerea timpului este transpusă liric prin intermediul acestui anotimp
care face ca cerul sa nu mai fie senin, determină ingălbenirea frunzelor,
plecarea păsărilor călatoare în țări mai calde, hibernarea urșilor. Toate
aceste elemente construiesc un tablou de toamnă tarzie, un anotimp care
aduce întunericul prea devreme asupra lucrurilor, ființelor.
In al doilea rand, sentimentele de nostalgie ale fiintei poetice provocate
de aparitia toamnei isi lasa amprenta asupra unei naturi capabile sa-i
oglindeasca trairile, figurile de stil si imaginile artistice la care recurge
textul fiind sugestive in acest sens. De exemplu: epitetetele "vantul
galben", "cerul lin", "ursii neadormiti", "ora luminoasa" si
personificarile "arborii-n genunchi plangeau", "zarea [...] incerca sa se
sfasie".
In alta ordine de idei, titlul poeziei, format dintr-un verb imperativ:
poruncă,rugăminte,,lasă”urmat de o formă neaccentuată a
pronumelui,,mi”,dorința ființei,a eului liric,a sufletului disperat de a fi
întârziată venirea anotimpului nedorit poate fi o cheie in interpretarea
mesajului.
Finalul poeziei este un fel de resemnare, de conștientizare că, la un moment
dat, ,,înserarea” se așterne peste tot ceea ce este viu pe pămant-natură și
viețuitoare.