Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Noua legislaţie penală şi procesual-penală (în principal, Legea nr.286/2009 privind Codul
penal1, Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală2, Legea nr.187/2012 pentru
punerea în aplicare a Codului penal3 şi Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a
Codului de procedură penală4), care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, aduce
modificări substanţiale în privinţa instituţiilor de drept penal şi drept procesual penal, cu
aplicabilitate în activitatea personalului Ministerului Afacerilor Interne.
(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi
exercitată dacă:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de
lege;
f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică
sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;
g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia
înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în
condiţiile legii;
Obiectul şi exercitarea acţiunii civile (1) Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal
are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii
civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale. (2)
Acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie
parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente. (3) Când
persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu
restrânsă, acţiunea civilă se exercită în numele acesteia de către reprezentant
Efectuarea urmăririi penale cu acţiunea penală pusă în mişcare constituie modalitatea cea mai
frecvent întâlnită în activitatea organelor de urmărire penală, în cauze mai complexe sub
aspectul probaţiunii, care implică o participare mai activă a părţilor, în cauze în care se reţin
legături de indivizibilitate sau conexitate, în cauze în care se impune luarea unor măsuri
preventive pentru o perioadă mai mare de timp faţă de cei urmăriţi. Acţiunea penală poate fi
pusă în mişcare încă de la începerea urmăririi penale, sau după aceea în momente procesuale
imediat următoare, cel urmărit dobândind calitatea de inculpat. În ordonanţa de punere în
mişcare acţiunii penale se descrie fapta în legătură cu care se efectuează urmărirea, persoana
inculpatului sau a inculpaţilor şi încadrarea juridică a faptei. În acest fel, prin ordonanţa de
punere în mişcare a acţiunii penale sunt fixate limitele în care se va desfăşura urmărirea
penală: fapta, persoana, încadrarea juridică. Orice modificare a acestor limite este numai un
atribut al procurorului, în sensul că, din oficiu sau la propunerea organului de cercetare
penală, procurorul prin ordonanţă extinde cercetarea penală la noi fapte, la noi persoane ori
schimbă încadrarea juridică a faptei, în continuare urmărirea urmând a se efectua în raport de
aceste noi limite. După punerea în mişcare a acţiunii penale, organul de urmărire penală
procedează la ascultarea inculpatului, declaraţia acestuia fiind un mijloc de probă dar şi un
mijloc de apărare. Cu această ocazie, inculpatul arată organului de urmărire şi ce probe
înţelege a fi administrate în apărarea sa, asupra acestor cereri urmând a se pronunţa organul de
urmărire penală. Rămâne la aprecierea organului de urmărire ce probe urmează să
administreze, ordinea administrării lor, momentul şi locul unde va îndeplini aceste acte de
cercetare, cu excepţia mijloacelor de probă pe care legea îl obligă să le administreze
(constatări tehnico-ştiinţifice cât şi expertize). Faţă de inculpat pot fi luate măsuri preventive,
iar cu privire la bunurile lui şi ale părţii responsabile civilmente pot fi luate măsuri
asigurătorii.
Când organul de urmărire penală consideră că a fost lămurită cauza sub toate aspectele, îl
cheamă pe inculpat pentru a-i prezenta materialul de urmărire penală, dacă în raport de
probele administrate se desprinde concluzia că inculpatul trebuie trimis în judecată. Cu acestă
ocazie, îi arată inculpatului că are dreptul să cunoască întregul material probator pe care se
sprijină învinuirea, fapta sau faptele reţinute în sarcina sa, încadrarea juridică a faptei, apoi îi
asigură posibilitatea să ia cunoştinţă efectiv de acest material, apoi îl întreabă pe inculpat dacă
are de făcut declaraţii suplimentare prin care să aducă în discuţie situaţii de fapt noi, dacă are
de formulat cereri noi pentru administrarea de noi probe în vederea dovedirii unor fapte şi
împrejurări, fie că acestea sunt ori nu în favoarea lui, în ce priveşte şi participarea şi a altor
persoane la comiterea faptei urmărite etc. Cu alte cuvinte, la acest moment procesual, în
raport de declaraţiile pe care le face inculpatul şi cererile acestuia, se pot stabili situaţiuni de
fapt care pot da un alt curs urmăririi penale. Dacă inculpatul a formulat cereri pentru
administrarea de noi probe şi organul de urmărire penală le-a admis, sau din oficiu s-a dispus
administrarea de noi probe, după efectuarea acestor acte de cercetare, se procedează la
prezentarea din nou a materialului de urmărire penală. De asemenea, inculpatului i se prezintă
din nou materialul de urmărire penală atunci când, între timp, s-a dispus schimbarea încadrării
juridice a faptei faţă de cea care i s-a adus la cunoştinţă inculpatului cu ocazia primei
prezentări a materialului de urmărire penală, deoarece încadrarea juridică dată faptei prin
rechizitoriul procurorului trebuie să fie aceeaşi cu cea prezentată inculpatului cu ocazia
prezentării materialului de urmărire penală. De reţinut că atunci când asistenţa juridică a
inculpatului e obligatorie, potrivit legii, la prezentarea materialului apărătorul trebuie să fie
prezent şi să-i acorde asistenţă juridică, sub acţiunea nulităţii absolute.