Sunteți pe pagina 1din 12

Insuccesul școlar

1. DEFINIȚIA CONCEPTULUI
Definirea conceptului de insucces școlar face referire la „rămânerea în urmă la
învățătură sau la neîndeplinirea cerințelor obligatorii din cadrul procesului instructiv--educativ,
fiind efectul discrepanței dintre exigențe, posibilități si rezultate” (Popescu, V., 1991, p. 24).
„Insuccesul şcolar reprezintă alternativa negativă, nefavorabilă a randamentului şcolar,
fiind denumită şi nereuşită şcolară sau eşec şcolar, reprezentat de notele 1 şi 4.” (I. Bontaş,
2007, p.270).
Insuccesul, cu forma sa gravă de eşec, înseamnă nereuşită, înfrângere sub povara
propriei neputinţe sau a greutăţilor exterioare. Insuccesul şi eşecul sunt respinse de societate,
de colectivitate, de individ. Ca reacţii faţă de insucces apar dispreţul, dezamăgirea,
cumpasiunea care pe, unii îi alină, pe alţii îi umileşte.
Insuccesele şcolare includ în general urmãtoarele: numãr mare de corigenţe, numãr
mare de repetenţi, de exmatriculaţi, de abandonuri şcolare, numãr mare de elevi sancţionaţi,
multe note sub 5 în timpul anului şcolar, integrarea socio-profesionalã slabã.
Rămânerea în urmă la învăţătură sau retardul şcolar se manifestă prin incapacitatea
temporară de a face faţă activitatilor şcolare, incapacitatea sau refuzul de a învăţa, de a nu avea
rezultate în concordanţă cu capacităţile. Cauzele sunt multiple. Retardul şcolar este real, elevul
nu poate avea rezultatele pe care le-ar dori sau care i se cer, sau aparent, elevul poate să înveţe,
dar refuza, îi lipseşte motivaţia. Retardul este de scurtă durată, expilcat prin dificultăţi
temporare - oboseală, stare de boală, după vacanţă, evenirnente stresante din viaţa intima sau
de familie; sunt şanse mari de redresare. Retardul poate fi de lungă durată, cu şanse reduse de
redresare, cu eforturi mari din partea elevului şi a celor ce vor să-1 ajute, se apropie de o forma
a eşecului.
Insuccesul şcolar, cu toate formele lui de manifestare, reprezintă ansamblul pierderilor
şcolare ale căror efecte se repercutează negativ asupra integrării sociale şi profesionale şi
asupra relaţiilor de convieţuire cu semenii.
Eşecul şcolar nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate multiple
cercetări pentru identificarea şi prevenirea eşecului şcolar. Odată cu trecerea timpului şi apariţia
unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor, schimbarea
viziunii educativ – informative şi formative, egalitatea de şanse privind educaţia, suportul

1
psihopedagogic oferit în şcoli, este necesară o implicare a tuturor factorilor ce contribuie la
educaţia şcolară pentru stoparea şi eventual eradicarea acestui fenomen.
Eşecul şcolar este un fenomen periculos, deoarece el determină efecte negative
atât în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză,
care-şi va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi capacităţi ajungând să
dezvolte o teamă de eşec, cât şi pe plan social, pentru că eşecul şcolar permanentizat
„stigmatizează”, „etichetează” şi conduce la o marginalizare socială cu un nivel crescut de
comportamente deviante şi infracţionale.
Eşecul şcolar are la bază mai mulţi factori, elevul confruntandu-se cu o serie de
dificultăţi şcolare care au ca principale cauze: propria persoană, părinţii şi familia, şcoala,
comunitatea locală, etc.

2. FORMELE INSUCCESULUI ȘCOLAR


Ecaterina Vrăsmaș și Traian Vrăsmaș descriu trei forme ale insuccesului școlar:
 rămânerea în urmă la învățătură: în acest caz vorbim despre un insucces
temporar ce constă în apariția unor dificultăți de mică însemnătate în ceea ce
privește realizarea sarcinilor școlare. Aceste impedimente pot fi interpretate ca
o formă de inadaptare tranzitorie la cerințele școlare, ce se poate manifesta în
viața oricărui elev; de exemplu, note mai mici decât potențialul elevului, riscul
de a rămâne coregent etc. În această situație, se recomandă intervenția
psihopedagogică.
 insuccesul particular (specific): acesta apare prin raportare la o anumită
disciplină de studiu și se traduce, de asemenea, prin note scăzute sau prin
corigență. Intervenția psihopedagogică, în această situație, trebuie să se
contureze într-o formă mai complexă.
 insuccesul generalizat: este caracterizat de existența unor dificultăți majore ,
de ansamblu și de lungă durată, constând în situații repetate de corigență și/ sau
repetenție.

3. TIPURI DE EȘEC
1.Ca fapt pedagogic, noțiunea de eșec este în relație cu dificultățile școlare ale unor
copii în procesul învățământului. La început fenomenul aparea ca un fapt normal fără

2
consecințe în exclusivitate elevului. "Elevul nu mai este o problemă pedagogică, ci devine o
problemă socială".(M. Jigău, pag.5)
2.Eșeculșcolar ca injustiție socială a apărut o data cu generalizarea învățământului și
prelungirea școlarizării, când s-au creat premise teoretice de acces la educație pentru toate
clasele soci ale; funcțiile școlii se modifică.
"Daca la început selcția se realiză pe baze financiare, și deci sociale, ulterior aceasta se
apreciază pe criterii academice, ceea ce în principiu oferă posibilitatea promovării sociale prin
instruire."(M. Jigău, pag.5)
3. Eșecul școlar ca risipă economică
Elevul defavorizat este considerat o cheltuială prea mare și uneori inutilă, atât timp cât
locurile de muncă necalificate se reduc (mai ales în țările dezvoltate), iar costurile sociale pe
care le implică susținerea celor care nu și-au însușit o meserie sunt din ce în ce mai mari.
4. CAUZELE EȘECULUI ȘCOLAR
1. Individualitatea elevului, care poate fi privită din două puncte de vedere:
a) Din punct de vedere genetic, unde explicăția care se dă eșecului școlar este
nivelul redus al inteligenței individuale, deficiențe de natură intelectuală sau
psihosenzorială;
b) Din punct de vedere psihoafectiv- se are în vedere raportul elevului cu
mediul familial și școlar și influențele pe care acestea le au asupra procesului
de formare a personalitățîi lui.
2. Handicapul socio-cultural: un mediu considerat defavorizant nu poate asigura
referințele culturale minime pentru a se putea valoriza cât mai eficient oferta școlii existența.
Lipsa limbajului copiilor care provin dintr-un mediu defavorizat le creează acestora un
dezavantaj de debut. De asemenea, starea economică precară este un factor care duce la eșecul
școlar prin lipsa materialelor necesare susținerii școlaritățîi (taxe, rechizite, cărți, etc.)
3. Reproducerea raporturilor de clasă prin școală.
Unii sociologi văd școală că pe o instituie de reproducere socială datorită faptului că sunt
ignorate valorile elevilor care provin dintr-un grup defavrizat și sunt mult mai promovate
normele claselor favorizate. Elevul provenit dintr-o familie favorizată va beneficia chiar de la
începutul școlarității de un "capital cultural" identic sau apropiat de cultură vehiculată de școală
care îi va asigura succesul școlar și ulterior, profesional. Dezavantajat va fi elevul care provine
dinr-un mediu nefavorabil și care va intră în conflict cu normele școlare pentru că multe dintre
ele îi sunt străine.

3
Teoria corespondenței dezvoltată de Bowles și Gintis (1976) evidențiază cel mai bine
această legătură care există între "structura socială a sistemului educativ și formele de
conștiința, conduitele interpersonale și de personalitate pe care sistemul le întreține și le
întărește la elev".
4. Atitudinea față de cunoaștere explică eșecul școlar prin sensul pe care elevul îl da
cunoașterii și eusitei școlare; dar atitudinea față de cunoaștere e independența de mediul social
de proveniență a elevului.
5. Curentul interactionist care susține că eșecul școlar se construiește în interiorul școlii
datorită modului de interacțiune dintre elevi și profesori. Conform acestei teze profesorii au
anumite așteptări de la elevii lor, la care aceștia răspund pe măsură. Statutul ambiguu al unor
note, acela care recompensează sau sancționează uneori cu aceeași valoare numerică nu va fi
stimulator pentru elev și nici nu-i va clarifica locul lui pe o scala a progresului.
Eșecul școlar datorat statutului deficitar poate fi abordat din trei direcțîi:
1. Privarea culturală care se manifestă prin lipsa unui limbaj elaborat, lipsa stimulării
gândirii abstracte și a lipsei ajutorului dat de către părinți;
2. Conflictul cultural care se referă la educația pe care o primesc copii din mediiile
dezavantajate în comparație cu stilurile, atitudinile și achizițiile celor dintr-un mediu favorizat;
3. Teoria deficienței instituționale- se concentrează asupra mediului școlar, asupra școlii
că instituție, considerându-se că formă de organizare a acesteia favorizează clasa mijlocie.
Riviere propune și el două tipuri de factori care pot fi cauza eșecului școlar și anume:
a) Factori instituționali:
- Natură și nivelul exigențelor cogniie ale învățământului exprimate cu prilejul
examenelor și concursurilor;
- Rupturile care pot apărea în timpul anului școlar prin transfer voluntar sau forțat
la o altă școală;
- Rigiditatea ritmurilor de învățare care presupune asimilarea anumitor cuntinuturi
în unități temporale unice pentru toți copiii, fără să țînă seama de dificultățile și
individualitatea fiecărui copil;
- Caracter normativ al sistemului de învățământ;
- Sistemul de formare prin intermediul școlii care nu ține cont de particularitățile
individuale și care pune pe primul loc disciplinele de studiu;
- Numărul de elevi dintr-o clasa (limita 20-30) poate contribui la eșecul școlar;
- Omogenitatea și eterogenitatea elevilor că nivel de performanță;

4
- Ritmul de achiziție al informațiilor care fiind prea accelerat induce oboseală și
surmenaj, suprasolicitare psihointelectuala și deci, insucces școlar.
b) Factori individuali:
- Factorii constituționali de natură ereditară cu referire la caracteristicile
psihofizice;
- Factorii psihoafectivi- trăsături afective și aptitudini care pot influență gradul de
integrare socio-familială și culturală;
- Factorii generali de ambianța educațională, cum ar fi: atiitudinea față de școală,
valoarea și importantă pe care o are școală în societate, succesul profesional și social
al elevilor;
- Factorii socio-economici și socio-culturali reprezentați de mediul de origine al
elevilor.
În concluzie, cauzele eșecului școlar își au rădăcina atât în aspectele educaționale cât și
în cele de natură socială, economică, culturală și politică. Ceea ce numim zona defavorizată
reprezintă o configurație de factori inhibitori ai dezvoltării școlare, între care sunt de reținut
atât variabilele constituționale și instituționale, cât și cele individuale și interpersonale.

5.ATITUDINEA ELEVILOR FAȚĂ DE NOTELE ȘCOLARE


Atitudinea elevilor în cea ce privește aprecierea făcută de un profesor are fațete multiple
în funcție de: a) contextul de relații și b) sistemul de referință.
De exemplu, dacă ne referim la atitudinea față de note în dinaica învățământului vor
reieși anumite aspecte ale fenomenului; alte aspecte vor apărea atunci când vom consideră
atitudinea față de note prin prisma creșterii elementelor de obiectivitate a spiritului critic, în
raport cu echitatea sau neechitatea.
Din punct de vedere motivațional, care orientează elevul încă din primele zile ale
anului școlar spre dorința de a primi note bune, de a-și atrage prețuirea profesorului, motivația
constituie factori de baza.
Atitudinea elevilor față de note poate fi analizată în funcție de anumite momente
semnificative:
- Finalizarea unui ciclu;
- Opțiunea școlară sau profesională;
- Începutul anului școlar.
La începutul școlarității elevii clasei I se străduiesc să obțină cât mai multe note, dar
fără să înțeleagă valoarea lor obiectivă. Aceștia se bucură atunci când au note multe și variate,
5
atunci când sunt scrise colorat, independent de valoarea lor. Această atitudine nu se datorează
numai ignorării semnificației acestora, dar mai ales faptului că notă pe care învățătorul o acordă
elevului reprezintă un semn de interes și atenție din partea acestuia. Rolul învățătorului este
acela de a explică copiilor însemnătatea valorii numerice a notei încă de la începutul activitățîi.
O metodă eficientă este cea deminstrativa, prin care lucrările elevilor sunt analizate și li se
explică de ce au fost apreciați pozitiv la unele lucrări și de ce negativ la altele. În mod ideal
această metodă trebuie să aibă o rezonanță afectivă, să trezească la copii sentimente și emoții,
pentru că diferența între valorile notelor să fie bine marcată. Cu această ocazie se prezintă prin
comparație lucrări foarte bune cu lucrări slabe și notele corespunzătoare fiecăreia dintre ele.
Trăind atât bucuria succesului cât și amărăciunea eșecului, elevul va putea conștientiza mai
bine că în notă esențialul constă în valoarea și calitatea ei. Atunci când învățătorul nu acordă
importantă cuvenită atitudinii pe care elevii mici o au față de note, aceștia pot să ajungă la
concluzia că învățătorul pune note după bunul sau plac, că notele se dau unui anumit copil și
nu pregătirii și efectuării lucrării de către acesta.
V. Pavelcu afirmă că "elevul mic apreciază notă bună cu o manifestare de uluire și notă
rea ca dovadă a lipsei de afecțiune, a ostilității din partea profesorului. Reacția la o notă rea,
oricât de îndreptățită ar fi ea, este trăită de elev ca o frustrație, declanșând din partea lui
ostilitate."
În timp, și datorită muncii instructiv-educative a profesorului, elevul ajunge să
stabilească o corespondență între scala de notare și răspunsurile sale la lecție. Dezavantajul
acestei corespondențe este acela că elevul va transpune în limbajul notelor relațiile preferențiale
din cadrul unui grup de elevi.
D. Vrabie, în urmă unei anchete realizate la nivelul claselor a VIII-XII a identificat
patru categorii de răspunsuri în ceea ce privește notă școlară:
1. elevi care manifestă interes general neselectiv față de note și aprecieri;
2. elevi care manifestă interes general neselectiv pentru note legate de domeniul de
opțiune școlară sau profesională;
3. elevi care manifestă interes pentru aprecierile verbale ale profesorilor;
4. elevi pe care nu-i interesează notele.
Elevii care manifestă interes selectiv pentru domeniul de opțiune școlară sau
profesională provin în aceeași măsură din rândul elevilor buni și foarte buni ca și a celor slabi
și mediocri. Acest interes se remarcă la nivelul clasei a VIII-a. Începând cu clasele a IX -a
ponderea elevilor care au un interes selectiv pentru note în funcție de domeniul profesional ales
trece treptat spre categoria elevilor buni și foarte buni. Motivația școlară care dinamizează și
6
direcționează conduită elevilor în efortul lor de asimilare a cunoștințelor este defapt o formă
derivată a nevoii de auotorealizare, de afirmare proprie, de valorificare personală.
Succesul și insuccesul școlar exprimat prin notele și aprecierile profesorilor capătă în
conștiința elevului sensul de indici ai reușitei lor ulterioare în profesie. Notele devin criterii de
evaluare a propriilor posibilități de îndepărtare sau apropiere față de traiectoria profesională
aleasă. Dacă în cadrul claselor primare elevii învață pentru a-și menține poziția de fruntaș în
colectivul clasei, în perioada vârstei școlare mijlocii el învață pentru a se pregăti de viitor. De
aceea, notele profesorului care exprimă gradul succesului școlar întăresc sau zdruncină
sentimentele elevilor. De cele mai multe ori elevul cu rezultatele cele mai bune manifestă mai
mare interes pentru aprecierile verbale ale profesorului; elevii pe care nu-i interesează notele
provin din rândul elevilor slabi și mai rar dintre cei buni. Explicația pentru această situație ar
putea fi:
- Elevii depreciază notele pentru că au avut parte numai de note proaste;
- Pentru că elevii slabi nu reușesc să atingă nivelul de satisfacție dorit și așteptat
nu-și dau osteneala, nu-i intereseazza și nici nu acordă valoare notelor.
În urmă unei anchete efectuată de D. Vrabie în legătură cu semnificația pe care o are notă
pentru elevi, el a obținut cinci categorii de răspunsuri:
1.notă reprezintă o garanție a reușitei în viitor; deci ele constituie o baza de predicție pentru
elevi și pentru părinți;
2. notă reprezintă măsură capacităților de învățare a elevilor, a posibilităților lor, cu alte cuvinte
notă devine indirect o măsură a inteligenței; această semnificație o întâlnim mai ales la elevii
buni și foarte buni;
3. notele constituie o formă a recompensei și pedepsei, o răsplată pentru muncă depusă, un
mijloc de afirmare;
4. notele reprezintă oglindă muncii și pregătirii depuse de elevi;
5. notă este un indiciu pentru o dozare a eforturilor, un semnal de alarmă despre cum să se
pregătească în viitor.
Pentru a se adapta evaluării școlare copiii, în momentul intrării în sistemul educațional
își însușesc o serie de mecanisme psihologice:
1) Un comportament adecvat care să mărească posibilitatea aprecierii eforturilor
pozitive, reducându-le în același timp pe cele negative; în acest conext elevii învață
modul în care funcționează sistemul de recompense în clasa și școală;
2) Încercarea elevilor de a face publică aprecierea pozitivă și de a o ascunde pe cea
negativă.
7
În cazul insuccesului generalizat, intervenția psihopedagogică este foarte anevoioasă,
complexă, ceea ce impune acțiunea mai multor factori (Vrăsmaș, E. și Vrăsmaș, T., 2008).
Deși există o foarte mare asemănare între conceptele de performanță școlară și succes școlar,
din punct de vedere semantic cei doi termeni nu se suprapun în totalitate.
Definirea succesului școlar nu se focusează doar pe obținerea unor rezultate bune în
activitatea școlară, implicând numeroase variabile precum: cunoştinţe dobândite în timpul
procesului educațional, capacităţi intelectuale formate, abilităţi privind aplicarea cunoştinţelor
însușite, trăsături de personalitate, incluzând şi reuşita în activitatea postşcolară.
Performanța este reprezentată de un indicator materializat în comportamente
observabile și măsurabile cu ajutorul instrumentelor de evaluare, expimându-se printr-un
anumit nivel de executare a unei sarcini. Performanța școlară desemnează reușita elevului la
învățătură și este transpusă prin calificativele notate la diferite discipline, materii, concursuri,
olimpiade, examene.
Observăm, așadar că aria semantică a conceptului de succes academic este extrem de
extinsă, pornind de la rezultatele școlare exprimate în calificative, suprapunându-se parțial cu
noțiuni precum: performanță, randament, progres, evoluție, până la sensul cel mai larg al
reușitei școlare cu răsunet în reușita în viață, concretizată într-o bună inserție socio-
profesională.
Cercetările din domeniu axate pe problematica succesului/insuccesului școlar, în ultima
perioadă au pus accentul pe studierea mediului din care provine copilul pornind de la teoria
handicapului sociocultural, care afirmă că inegalitățile socioculturale sunt premisa
inegalităților traseelor educaționale (Solovăstru, D., 2004, p. 242).
Deși susținătorii ideii egalității șanselor în mediul educațional critică această concepție,
cercetându-se eșecul școlar, întotdeauna există o relație de cauzalitate între acesta și mediul
socioeconomic de proveniență al elevului aflat în situație de dificultate.
În conformitate cu cele menționate anterior, ne alăturăm celor care susțin ideea de
influență majoră a mediului familial asupra succesului/insuccesului școlar al elevilor,
acceptând afirmația teoriei handicapului sociocultural conform căreia inegalitățile traseelor
educaționale sunt determinate de inegalitățile socioculturale, fără a fi în dezacord total cu
susținătorii ideii de egalitate a șanselor în mediul educational, cu mențiunea faptului că, acolo
unde este necesar, pe continuum-ul triadei școală-familie-comunitate, școala și întreaga
comunitate trebuie să intervină pentru a susține familia în scopul reechilibrării șanselor și a
asigurării echitației în educație.
8
Printre manifestările care însoţesc eşecul şcolar se întâlnesc de multe ori devieri
comportamentale şi chiar abandonul şcolar dacă fenomenul nu este observat la timp şi nu se
intervine prompt.
Am constatat că părăsirea timpurie a şcolii este strâns legată de un mediu dezavantajat
din punct de vedere socio-economic şi de un nivel scăzut de educaţie şi de aceea consider că
fiecare cauză generatoare de eşec şcolar necesită măsuri specifice de combatere şi remediere.
Reuşita şcolară a tuturor elevilor se apreciază în funcţie de atingerea unui nivel de
performanţă standard minimal. Când unii elevi nu pot atinge acest nivel – concretizat în
discrepanţa dintre competenţele precizate în curriculumul şcolar şi rezultatele înregistrate de
elev – se apreciază că există situaţia de insucces şcolar (eşec şcolar).
În prevenirea şi combaterea eşecului şcolar trebuie să avem în vedere faptul că motivele pentru
care elevii părăsesc şcoala, înainte de a-şi finaliza educaţia şi formarea, sunt individuale.
Fenomenul rămânerii în urmă la învăţătură comportă două aspecte:
Apariţia – precoce şi rapidă: primele manifesări se profilează la sfârşitul clasei a II-a
când un număr de elevi (cca 10%) nu mai reuşesc să atingă performanţele şcolare minimal-
acceptabile în raport cu programele şcolare.
Profunzimea – de-a lungul şcolarităţii, fenomenul rămânerii în urmă la învăţătură
cunoaşte o creştere cantitativă dar şi una de ordin calitativ : elevul cumulează tot mai multe şi
mai profunde lacune instrucţionale care se repercutează negativ, în primul rând asupra
capacităţii lui de a înţelege noile cunoştinţe.
Insuccesul şcolar se poate manifesta ca rămânere în urmă la învăţătură, la anumite
materii şi pe un interval de timp determinat (semestru) sau în forma cea mai gravă – eşecul
şcolar (elevul are numeroase lacune în cunoştinţe, este turbulent la ore, chiuleşte, manifestă
dispreţ faţă de şcoală).
Pentru evaluarea corectă a insuccesului şcolar trebuie avut în vedere faptul că “eşecul
şcolar poate fi de tip cognitiv ( care constă în nerealizarea de către elevi a obiectivelor
pedagogice) – dar poate fi şi de tip necognitiv (care se referă la incapacitatea elevului de a
răspunde adecvat şi de a se adapta la exigenţele şcolii), precum şi faptul că insuccesul şcolar
poate fi sporadic sau permanent.
Printre manifestările care însoţesc eşecul şcolar se întâlnesc de multe ori devieri
comportamentale şi chiar abandonul şcolar dacă fenomenul nu este observat la timp şi nu se
intervine prompt. De aceea este necesar ca factorii responsabili (şi aici avem în vedere pe
profesori, dar şi pe părinţi ) să sesizeze primele schimbări care survin în atitudinea elevilor faţă
de activitatea şcolară şi să reacţioneze adecvat. De multe ori, constatăm că unii copii nu se
9
acomodează la mediul şcolar, nu se relaţionează uşor cu colegii, nu-şi pot îndeplini activităţile
la clasă, nu sunt motivaţi pentru activitatea şcolară.
Printre cauzele care pot genera insuccesul şcolar identificăm factori care ţin de elev
(dezvoltarea fizico-psihică, intelectuală), mediul familial şi cultural, mediul şcolar.
Evitarea eşecului şcolar presupune deci o instruire bazată pe motivaţie intrinsecă şi
satisfacţia învăţării, pentru că numai un comportament de învăţare care se încheie cu o stare
de satisfacţie tinde să se repete, în caz contrar dacă starea de insatisfacţie persistă, se instituie
o conduită opusă, de respingere a învăţării!
Printre factorii care ţin de mediul familial se remarcă nivelul de instruire, aspiraţiile,
condiţiile social-economice ale familiei etc. Dacă elevul provine dintr-o familie cu nivel scăzut
de instruire şi aspiraţie în care există conflicte, fără preocupare pentru activitatea şcolară a
copilului, atunci acesta va fi mai puţin motivat să înveţe, va avea un nivel scăzut de încredere
în sine, va prezenta instabilitate emoţională, tulburări afective, ceea ce reduce performanţa
şcolară. Familia, ca şi clasa de elevi, trebuie să asigure un mediu în care copilul se simte în
siguranţă, încurajat, stimulat şi apreciat, “învăţarea trebuie să se desfăşoare în condiţii de
confort psihic”.
Nu în ultimul rând, activitatea de învăţare a elevului și realizările sale depind de
profesor şi de personalitatea acestuia.

6. CONCLUZII:
Normele și constrângerile pe care le implică școală pot genera pentru elevii emotivi
numeroși factori frustranti și anxiogeni. Acesta poate fi și cazul notelor mici, frustratia
implicând un raport social și conștient între ceea ce ni se cuvine și ceea ce datorăm. O notă
proastă pe care elevul o consideră nedreaptă îi poate provoca o trăire afectivă negativă, trăire
care dacă nu va fi eliminată (prin explicarea justeții notei) va determina o atitudine negativă a
elevului față de obiectul la care a primit notă, de profesor și chiar de școală. În această situație
elevul poate consideră nedreaptă fiecare notă mică pe care o primește, fiecare apreciere verbală
negativă pe care profesorul i-o face. Această atitudine poate apărea mai frecvent la
preadolescenți, datorită dezvoltării conșiinței de sine și a sensibilității aparte a acestora.
Preadolescentii și adolescenții se simt uneori frustrati atunci când primesc o notă mică, chiar
dacă sunt conștienți de obiectivitatea acestora. Acest sentiment apare deoarece adolescenții și
preadolescentii sunt capabili de auto-apreciere, ceea ce duce la o dublă aprecier: una din partea
profesorului și una din partea elevului.

10
Am văzut că decalajul dintre rezultatele unor elevi este generat de climatul deficitar din
familie, un nivel scăzut al aspirațiilor, fapt ce conduce la lipsa de motivare și mobilizare a celor
aflați în situația respectivă. Atunci când elevii au condiții favorabile de dezvoltare fizică și
psihică în familie, când există conlucrare între școală și familie, se poate spune că sunt realizate
premisele temeinice pentru educarea capacității de învățare.
Cunoașterea particularităților psihofizice ale elevilor este condiția ce se impune atunci
când adoptăm anumite strategii de tratare diferențiată a elevilor, atât sub aspectul exigențelor
conținutului cât și a modalităților de învățare. Din acest punct de vedere, reușită sau nereușită
școlară,( în raport cu exigențele normelor școlare) se prezintă că o stare relativă.
Desigur, eșecul școlar apare ca fenomen preponderent individual, privind, de regulă
anumiți elevi. Prevenirea și combaterea eșecului acestora presupune cunoașterea formei
concrete de manifestare și a cauzelor specifice care au generat situația în sine. Și în situații în
care insuccesul privește un grup, trebuie identificate situațiile și aspectele care pot constitui
surse ale acestuia, cu referire la adaptarea conținuturilor învățării la posibilitățile elevilor,
modalități de organizare a activitățîi, mijloace și metode utilizate.
Deasemenea, un rol deosebit de important în sensul îmbunătățirii rezultatelor școlare îl
constituie promovarea unei relații profesor - elevi, bazată pe încrederea în posibilitățile
acestora, stimulare și cooperare.
În concluzie, insuccesul , dacă este întărit și de aprecierile profesorului, poate descuraja,
ducând la lipsa de interes față de actul educativ.

11
Bibliografie:

1. Bontaş, I., (2007), Tratat de pedagogie. Bucureşti: Editura BIC ALL.


2. Cosmovici, A., (1999), Psihologie școlară, Iaşi: Editura Polirom
3. Cucoş, C., (1998), Pedagogie, Iaşi: Editura Polirom
4. Iacob, L., Jurcău, N., (2001), Psihologia Educaţiei, Cluj Napoca: Ed. U.T. Pres
5. Jigau, M., (1998), Factorii reușitei școlare, București: Editura GRAFOART .
6. Nicola, I., (1994), Pedagogie, București: E.D.P
7. Popescu, V., (1991), Succeul şi insuccesul şcolar – precizări terminologice, forme de
manifestare, cauze. Revista de pedagogie, nr.12.
8. Solovăstru, D., (2004), Psihologia educaţiei, Iaşi: Editura Polirom.
9. Vrăsmaș, Ecaterina, (2008), Intervenția socio-educațională ca sprijin pentru părinți,
București: Editura Aramis.

12

S-ar putea să vă placă și