Sunteți pe pagina 1din 4

Page |1

Sintaxa frazei
Propoziția subordonată atributivă

Propozițiile subordonate
Noțiuni generale

Propoziția subordonată determină un cuvânt din propoziția regentă și îndeplinește, în


formă de propoziție, funcția unei părți de propoziție a regentei:

Întrebarea Funcția

Pe malul apei se-mpletesc cărări/1 Care cărări? – atribut


Ce duc la moară /2 (G. Coșbuc, ”Mama”) ce duc la moară
El vede / 1 cum zboară flăcăii Sucevei./2 Ce vede? – cum complement
(G. Coșbuc, ”Pașa Hassan”) zboară flăcăii Sucevei

Cele mai multe propoziții subordonate corespund părților secundare ale propoziției
(atribut, complement) și au denumiri corespunzătoare acestor părți de propoziție: subordonate
atributive, completive directe, completive indirecte, circumstanțiale de loc, de timp etc.
În afară de aceste subordonate, există și subordonate care corespund părților principale
ale propoziției: subordonate subiective și subordonate predicative:

Întrebarea Funcția

Cine seamănă vânt / 1 culege furtună./2 Cine culege? – subiect


(Proverb) cine seamănă vânt
Fata Chivului e /1 cum arar se mai află Cum e fata? – nume predicativ
sub soare./ 2 (B. Șt Delavrancea, ”Sultănica”) cum arar se mai află
sub soare

Propozițiile subordonate se împart în două grupe mari:


- subordonate circumstanțiale: de loc, de timp, de mod etc.
- subordonate necircumstanțiale: atributive, completive directe, completive indirecte,
completive de agent, apoziționale, predicative suplimentare, subiective și predicative.
Propozițiile necircumstanțiale

Propoziția atributivă

Propoziția atributivă îndeplinește funcția de atribu al unui substantiv sau al înlocuitorului


acestuia, aflat în propoziția regentă.
Page |2

Cuvântul determinat Întrebarea

Turcii nu taie decât capetele /1 substantiv Care capete? –


care se pleacă. / 2 (Camil Petrescu, care se pleacă
”Bălcescu”)
- Stăpâne, am făcut o greșeală /1 substantiv Ce fel de greșeală? –
care nu se mai întoarce./2 (Petre care nu se mai întoarce
Ispirescu, ”Făt-Frumos cel Rătăcit”)
Luați-o înainte voi, /1 care cunoașteți pronume Care voi? – care
drumul. /2 cunoașteți drumul.
În frunte mergeau cei doi / 1 care numeral Care cei doi? – care
cunoșteau drumul. /2 cunoșteau drumul

Propoziția atributivă poate fi introdusă:


a) prin pronume relative:
Prin glasul meu, tot poporul protestează din toată ființa lui împotriva oștirii turcești / care
ne-a cotropit pământul. / (Camil Petrescu, ”Bălcescu”)
b) prin adverbe relative:
Feciorul de împărat căută a se urni din scorbura / unde stătuse pitulat. / (Al. Odobescu,
Pseudo- Kineghetikos”)
La șase luni după vânătoarea din toamnă / când huhurezii cu ochi de om chemaseră
furtuna, / au pornit dezghețurile unei ierni / cum nu se mai pomenise din bătrâni. (M.
Sadoveanu, ”Nicoară Potcoavă”)
c) prin conjuncții:
Maria Moromete trăia cu o nădejde a ei veche: / să dea acel loc lui Paraschiv sau Nilă... /
(Marin Preda, ”Moromeții”)
Aveam avantajul / că știam precis / ce trebuie / să fac./ (Constantin C. Giurescu,
”Amintiri”)

Propoziția regentă poate avea două sau mai multe propoziții atributive care determină
același cuvânt (atributive coordonate). În acest caz pronumele relative, adverbele sau conjuncțiile
introductive pot fi folosite înaintea fiecărei propoziții atributive coordonate sau numai înaintea
primei atributive, pentru că înaintea celorlalte elementul introductiv poate fi subînțeles:

Și tot acum treizeci-patruzeci de ani, s-au găsit și câțiva cărturari, / 1 care s-au dus în Celei / 2 și
(subînțeles: care) au dat cu târnăcopul în masivul ruinelor... /3 (Gala Galaction, ”Gloria
Constantini”)

Propoziția atributivă poate sta după regentă sau poate fi intercalată în propoziția regentă:
Se află o priveliște... / 1 cum nu alta pe lume./ 2 (M. Sadoveanu, ”Nicoară Potcoavă”)
Vântul / 1 pe care-l lăsa în urmă / 2 îndoia stejarii, frângându-i ca pe niște nuiele./ 1 (B. Șt.
Delavrancea, ”Poveste”)
Page |3

Uneori se intercalează în propoziția regentă și două sau mai multe atributive care
urmează una după alta, dacă sunt coordonate, sau, dacă nu sunt coordonate, fiecare atributivă
vine după cuvântul determinat:
Forța vitală a acestor pământuri /1 cărora localnicii le spun ”Baltă”, /2 și asupra cărora
năvălesc țăranii cu plugurile / 3 e de cea mai pură esență cosmică. /1 (Geo Bogza, ”Tablou
geografic”)

PP

cărora asupra cărora

2. AT 3. AT
și
cop.

Există, sergentule, între aceste stele, unele / 1 care dau lumină / 2 și altele /1 care o primesc./ 3
(A. Mihale, ”Fuga”)

1 PP

care care

2. AT
3. AT

Construirea corectă a unor propoziții atributive


În construirea propozițiilor atributive introduse prin pronumele relativ care trebuie
observată funcția sintactică a pronumelui relativ în propoziția pe care o introduce, deci folosirea
corectă a formelor și a construcțiilor prin care se exprimă cazurile acestui pronume. Când are
funcția de complement indirect pronumele care se construiește obligatoriu cu prepoziția pe.
Această funcție este totdeauna precizată prin pronumele personal neaccentuat la acuzativ care
ține locul aceluiași substantiv ca și pronumele pe care:
Este un om / pe care îl cunosc de mult/
Page |4

Sunt niște oameni / pe care îi cunosc de mult./


Este o carte / pe care o caut de mult./
Sunt niște cărți / pe care le caut de mult./
Același mijloc de control, adică prezența în propoziția atributivă a unui pronume personal
neaccentuat la același caz cu pronumele relativ care, te poate ajuta și la folosirea corectă a formei
de dativ a pronumelui relativ:

Este un om / căruia îi datorez mult./


Este o colegă / căreia îi datorez mult./
Sunt niște oameni (niște colege) / cărora le datorez mult.

Pronumele relativ care la genitiv poate fi precedat de o prepoziție sau de o locuțiune


prepozițională (deasupra, dedesubtul, în jurul etc.) în cazul G.:

Din hotarul dobrogean își face Dunărea pivotul în jurul căruia se întoarce ultima oară, pornind
spre răsărit./ (Geo Bogza, ”Tablou geografic”)

O nouă stâncă se ivește în drum / de pe creștetul căreia își dă iarăși drumul în gol./ (Geo Bogza,
”cartea Oltului”)

Obs. Când în propoziția regentă după cuvântul determinat de o atributivă urmează alte
substantive sau pronume ori altă propozție subordonată, este nevoie ca înaintea propoziției
atributive să fie reluat (repetat) cuvântul determinat, pentru se preciza la care cuvânt se referă
propoziția atributivă. În acest caz, înainte de a se repeta cuvântul determinat, se pune virgulă:
Și așa, au trecut anii / și de câteva ori s-au ivit frunzele din nou în păduri, frunzele / care ning
toamna / și îngroapă. / (Tudor Arghezi, ”Povestea prinților sașii”)
Era poteca căutată de ea, poteca / pe care o pierduse. /

Obs. Este bine să evităm frazele cu prea multe propoziții atributive introduse prin
pronumele relativ care. Repetarea acestui pronume la intervale scurte poate deveni supărătoare.
Pentru a evita această repetare a pronumelui relativ care, putem folosi pronumele relativ ce.

- Bibliografie: Ștefania Popescu, ”Gramatică practică a limbii române cu o culegere de


exerciții”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983

S-ar putea să vă placă și