Sunteți pe pagina 1din 7

- Prof. dr.

Constanţa Bărboi, Dicţionar de personaje literare, Ediţie revizuită


şi completată, Editura Niculescu, Bucureşti, 2009

ZAHARIA HERDELEA

Existenţa familiilor de cărturari, care se păstrează oarecum


izolată, din "orgoliu de castă" (G. Călinescu) se desfăşoară pe pla-
nul secundar al romanului. .
Scriitorul îi introduce "în scenă" la hora duminicală, aflată în toi.
"Deodată toată lumea se întoarce spre uliţă. Toţi bărbaţii scoa-
seră pălăriile, iar cei de pe prispă se sculară în picioare ... Venea
preotul Belciug împreună cu doamna Maria Herdelea, soţia învăţă-
torului, cu domnisoara Laura şi cu Titu. Primarul şi fruntaşii satului
ieşiră în poartă întru întâmpinarea domnilor". -
Prin neînsemnatele şi obişnuitele evenimente familiale din ca-
sa Herdelea, alături de cele ale satului, ,,rostogolirea romanului este
epopeică" (G. Călinescu) .
• Învătător cu o'situatie materială modestă, Zaharia Herdelea
este mereu 'ameninţat de grijile familiei, de măritatul fetelor (Laura,
Ghighi), de afirmarea ca gazetar a lui Titu, de autorităţi, de teama
de a nu-şi pierde casa construită pe pământul preotului Belciug; din
ce în ce e tot mai resemnat din cauza unor iluzii spulberate, a
compromisurilor ce i-au călcat pe inimă.
George Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini
până În prezent conturează esenţa personajelor din romanul Ion,
arătând că "eroii nu sunt complicaţi, ci tipici. Herdelea e tatăl pru-
dent, umil, ca să-şi poată creşte progenitura, muncit de gânduri, ru-
şinat. Onoarea, instinctul îi spun să fie patriot român, adică martir.
Simţul de conservare familială, datele politice imediate îl îndeamnă
la cuminţenie. De aici chinul lui sufletesc, duplicitatea umilă, im-
prudenţele naţionaliste şi micile tranzacţii «renegate

Lipsit de fermitate, şi, într-un fel şi cu o anumită naivitate,


dintr-o bunătate funciară, Herdelea va intra în tot felul de încurcătiiri,
neplăceri, susţinându-l pe Ion, împotriva voinţei preotului Belciug,
va sprijini candidatura lui Beck, ca deputat, împotriva concurentului
român, sperând în protecţie. Gândind la propria-i viaţă, retrospectiv,
îşi recunoaşte singur slăbiciunile, înfrângerile, zbateri le:
" ... Numai umilinţe, speranţe veşnic spulberate, necazuri ne-
curmate. Viaţa şi-a bătut mereu joc de dânsul, impunându-i mereu
compromisuri, din pricina cărora nu şi-a putut asculta niciodată
glasul sufletului" ..
Suspendarea din serviciu, revenirea, pensionarea impusă, in-
teresele şi certurile mărunte dramatizate, "duelul" dintre el şi popa
Belciug, proiectate pe fundalul existenţei cotidiene a satului, ca şi
evenimentele tradiţionale, fac din romanul/an o monografie a sa-
tului ardelenesc.
• În planul familial, Herdelea are momente de mulţumire, de
tihnă sufletească: Laura se mărită cu tânărul preot George Pintea,
care nu cere zestre, Ghighi, în perspectivă, se va căsători cu Zăgreanu,
Titu, plecat la Bucureşti, devenise gazetar; după certuri şi duşmănii
aprige, Zaharia şi Belciug se împacă pe temelia cauzei naţionale a
românilor. Aşa după cum evidenţiază G. Călinescu cu acuitatea-i
caracteristică, .Herdelea este învăţătorul român care nu vrea să
înveţe pe copii ungureşte şi Belciug este preotul care păstrează con-
ştiinţa românească prin biserică. Niciun scriitor al Ardealului n-a
zugrăvit cu mai deplină nepărtinire incertitudinea din sufletele ro-
mânilor de peste munţi din epoca imperiului".
Dar latura cea mai rezistentă a firii sale este dragostea lui
Zaharia Herdelea pentru meseria sa de învăţător, până la identifica-
rea cu propria sa fiinţă. .
După suspendarea sa, Zaharia Herdelea îl însoţi pe Zăgreanu,
tânărul şi noul învăţător de şcoală.
.Porniră împreună spre şcoală. De ce se apropiau, de aceea
Herdelea părea mai vesel şi de aceea inima lui gemea mai sfâşiată.
Spunea râzând cât se bucură că mai scapă puţin de povara şcoalei,
după ce şi-a tocit plămânii treizeci şi atâţia de ani cu atâtea sute de
copii nebunateci, ci în gând îşi zicea că nicio meserie nu-i mai fru-
moasă pe pământ ca aceea de-a desţeleni mintea tinerelor vlăstare
omeneşti.
Când intrară în şcoală, gălăgia zburdalnică amuţi şi copiii să-
riră în picioare. Herdelea îi cuprinse pe toţi într-o privire duioasă

parcă toţi ar fi fost trup din trupul lui. Apoi, într-o tăcere întreruptă
doar de câte-o şoaptă speriată sau de vreun râs înfundat, Herdelea
predă tânărului cheia dulapului cu biblioteca şi arhiva şcoalei. Şi în
vreme ce Zăgreanu răsfoi, prin condici, bătrânul, cu inima strânsă,
îşi mai aruncă ochii la copiii nedumeriţi, la pereţii împodobiţi cu ta-
bele colorate, la băncile murdare şi crestate de mâinile ştrengarilor
care au trecut prin ele, la maşina de socotit, până şi la ulcica albas-
tră de băut apă aşezată pe cofita cu capac în dosul tablei de scris ...
Îşi petrecu mâna prin păru-i argintiu. Trebui să facă forţări să
nu-l podidească lacrimile ... Pe urmă îşi luă pălăria şi dădu mâna cu
Zăgreanu care strigă sever, pe ungureşte:
- Sculaţi!
Mergând spre uşă nu mai avu puterea să se uite la copii.
Zăgreanu îl însoţi în capul gol până afară ... Herdelea rămase singur
în curtea şcolii. Auzi zgomotul şederii elevilor. În uliţă se opri iar, cu
ochii la harabaia cea lungă şi albă, pe care a crezut-o a lui şi în care a
lăsat. mai mult de cincisprezece ani din viaţa lui ... Glasul ascuţit, po-
runcitor al noului învăţător răsuna acuma întrânsa, ştergând urmele
străduinţelor lui... Nu se mai putu stăpâni. Lacrimile îi ardeau obrajii ..
Câteva zile parcă avu o piatră pe suflet. Mai cu seamă dimineaţa,
când clopotul chema copiii la şcoală, îl cuprindea un dor chinuitor".

TITU HERDELEA
Fiu al învăţătorului Zaharia Herdelea, personaj prezent şi în
romanul Ion, i se face o succintă biografie, ca şi altor eroi ai ro-
manului.
Portretul sumar conturat al lui Titu vorbeşte de condiţia mo-
destă a întregii familii Herdelea: "Titu Herdelea, un tânăr de vreo
douăzeci şi trei de ani, în haine curăţele şi sărăcuţe, cu o cravată
albastră-azurie la gulerul înalt şi ţeapăn; ras de mustăţi şi lung cât
un par; era înalt, cam deşirat, cu o faţă Iătăreaţă, ochi albaştri spălă-
ciţi şi o frunte largă."
• Învăţătura de carte a început-o sub mâna "tatălui său care l-a
şi scos eminent". Acuzând că e persecutat de unii profesori,
Herdelea-tatăl îl mută întâi la Liceul unguresc din Bistriţa, apoi la
liceul săsesc. Ultimele două clase le face "particular", rară a-şi da
examenele, taxele fiind prea mari. Citea cu patimă versuri, romane,
şi, publicând la revista "Familia" o poezie de "trei strofe", s-a hotă-
rât definitiv, dar în taină, să fie "poet". De atunci, în întreaga fami-
lie, ca şi în împrejurimi era aureolat de nimbul muzei inspiratoare.
Toată casa jura că "tânăr mai deştept ca dânsul nu se pomeneşte în
împrejurime" .

- Asistăm la aventurile erotice ale tânărului, trecătoare ca apele,


dornic de trăiri pasionale.

Firea tenace şi hotărâtă, rară scrupule, a lui Ion îi provoacă ad-


miratia:
:,Îndârjirea, egoismul şi cruzimea cu care omul acesta a urmă-
rit o ţintă, fără să se uite în dreapta sau în stânga îl înfricoşau, dar îl
şi mişcau. Se gândi la şovăirile lui din vremea aceasta, la zigzagu-
riIe neputincioase, la alergările lui după ţeluri de-abia întrezărite şi

se simţi mic în faţa ţăranului care a mers drept înainte, trecând


nepăsător peste toate piedicile, luptând neobosit, împins de o pati-
mă mare. El se frământă cu dorinţe nelămurite, făureşte planuri
peste puterile lui, trăieşte cu visuri fermecate şi alături de dânsul
viaţa înaintează vijelios. Un simţământ de slăbiciune îi strânse
inima.".
• Căutându-şi drumul spre formarea sa, el pierde vremea, ceea
ce o determină pe d-na Herdelea, femeie cu simţul realităţii să-i
spună răspicat adevărul: ,,- Ba în loc să umbli după cai verzi, mai
bine ţi-ai căuta şi tu vreun post pe undeva, că eşti cât muntele şi
vezi bine câte greutăţi avem pe cap!. .. Practicant de notar nu-ţi
place să fii, învăţător nu-ţi place, dar la mâncare te îmbulzeşti!
Apoi aşa-i uşor să ai fumuri! Mai pune osul şi tu, dragul mamii, că
cu lenevia ai să rămâi de râsul lumii!"
Vrând "să evadeze" din lumea strâmtă a meleagurilor natale,
dincolo de Carpaţi, fire idealistă, se înflăcăra repede, visa cu ochii
deschişi, ametindu-se cu speranţa că acolo va cuceri "lumea": "Cu
cât se apropia ziua, cu atât Titu era mai tulburat. Se simţea fericit şi
totuşi glasul lui tremura. Niciodată casa părintească nu i se păruse
mai caldă. I se strângea inima gândindu-se că de-acum va trăi între
oameni pe care nu i-a mai văzut, într-o lume necunoscută în care
cine ştie ce-l aşteaptă".
Se organizează chiar o adevărată serbare în cinstea sa, şi un
discurs în care se spunea că Titu trebuie să fie "veriga de unire între
fraţii de dincoace şi de dincolo de Carpaţi". Însufleţirea fu aşa de
mare încât toţi cântară Deşteaptă-te române!.
Ajuns la Sibiu, o lume nouă îşi deschidea tainele în faţa tână-
rului reprezentant al "Tribunei Bistriţei", Şi lumea aceasta îl ză-
păcea şi-i mărea speranţele. Ia parte cu entuziasm la serbările
"As trei" şi apoi plecă la Bucureşti, unde spera să găsească fericirea
cea adevărată. Ideea unirii românilor de "dincoace şi de dincolo de
Carpaţi" îl transfigura.
• Titu Herdelea face legătura între planurile romanului Răs-
coala, dar, deşi participă la discuţiile despre chestiune a ţărănească,
şi este prezent chiar în momentele decisive ale desfăşurării răs-
coalei, el rămâne şters, rară adâncime