Deprinderea igienei - controlul de zi

Însuşirea deprinderii de a merge la toaletă este un eveniment

important pentru copil, un semn al „creşterii” sale. Orice copil normal
devine curat între 18 luni şi 3 ani, chiar dacă nu este instruit. Educaţia
îi permite să câştige câteva luni. Tot ce au părinţii de făcut este să
explice clar ce aşteaptă de la copil.

Perioada potrivită pentru a-l instrui pe copil „tehnica igienei”

(unde să faci, când şi cum) este între 2 si 3 ani, când copilul a atins un
anumit nivel de maturitate neuro-musculară, intelectuală şi afectivă.

CONTINENŢA (controlul şi stăpânirea funcţiilor de excreţie) se instalează in mod natural,

şi s-a dovedit că un copil mai mic de 18 luni este prea mic să i se pretindă să se controleze. Între 2
şi 4 ani orice copil normal va deţine controlul sfincterian. De obicei fetele au control sfincterian
mai repede (2 ½ ani) decât băieţii (3 ani). Dar nu vă alarmaţi dacă copilul d-voastră nu urmează
acest tipar, copiii au ritmuri diferite de maturizare. Părinţii care se grăbesc, o fac din motive care
nu ţin de copil ci de dragul „performanţei” proprii societăţii moderne competitive. O intervenţie
prea strictă şi precoce a adulţilor poate fi dăunătoare.

Secretul succesului este răbdarea şi momentul potrivit. Mulţi copii inteligenţi, normali şi
sănătoşi nu sunt interesaţi să înveţe această deprindere nici la vârsta de 3 ani. Însă pot să vă
surprindă peste 3 sau 6 luni, când dau dovadă că şi-au însuşit deprinderea aproape „peste noapte”.
Copilul are multe lucruri de învăţat până la 3 ani (să vorbească, să se caţere, să alerge, să sară etc),
şi nu trebuie reţinut să stea prea mult timp pe oliţă. Inteligenţa şi dezvoltarea unui copil nu au
nimic de-a face cu vârsta la care devine curat.

În general, trebuie să reţineţi o regulă:

Pentru copil, a fi curat înseamnă a face atunci când are nevoie şi nu atunci când o cere
adultul.

Când este momentul potrivit pentru a începe instruirea copilului?

Următoarele INDICII semnalează când este pregătit copilul:

1. este conştient de ceea ce se petrece în corpul său chiar în momentul acela şi nu doar după
ce a urinat sau defecat.
2. are capacitatea de a rămâne uscat minim 2 ore.
3. îşi manifestă dorinţa de a înlătura pampers-ul şi de a merge pe oliţă (sau la toaletă).
4. aleargă cu uşurinţă şi urcă treptele în picioare.
5. practică frecvent jocuri de imitaţie şi îi place să facă totul „ca cei mari”(deci doreşte să
crească).
6. înţelege ce i se cere şi se supune, de obicei, cu plăcere (a ieşit din faza de opoziţie
sistematică şi are dorinţa de a face pe plac adultului, dorinţă fondată pe o relaţie pozitivă cu
adultul).
7. şi-a însuşit noţiunile de ordine şi dezordine, îi place să facă mici cadouri şi este într-o
perioadă afectivă stabilă.
8. împlineşte în curând 2 ani.
9. cunoaşte cuvintele „pipi, oliţă, etc” şi ştie la ce serveşte oliţa. Această ucenicie a fost deja
pregătită, vorbindu-i-se şi explicându-se ce se va aştepta de la el în curând.

1
 10. poate folosi cuvinte pentru a spune ce doreşte, sau este capabil să se facă înţeles prin
gesturi.
11. poate să meargă la baie şi să vină de la baie, are echilibru când stă pe oliţă sau pe scaunul
de toaletă, poate să-şi dea jos şi să-şi ridice pantalonii.

In concluzie…

Perioada optimă este perioada în cere copilul răspunde destul de uşor aşteptării adultului.
Dacă nu poate face ceea ce i se cere sau are „accidente” prea multe, copilul se simte frustrat şi
neputincios iar consecinţele sunt nefaste pe plan psihologic.
În general nu se poate cere de la un copil decât ceea ce este el capabil să facă, pentru a-l
predispune la reuşită şi a-i da încredere în el.
Dacă eforturile d-voastră de a-l învăţa la oliţă nu dau roade, nu faceţi caz din lucrul acesta,
puneţi-i din nou pampers şi încercaţi din nou peste 2 sau 3 luni.

PAŞI DE URMAT:

1. înarmaţi-vă cu răbdare şi calm, nu vă aşteptaţi la rezultate imediate, perioada de

antrenament poate dura între 3 şi 6 luni.
2. arată-i copilului ce are de făcut la baie. Copilul mic are în mod natural comportamente
imitative, vrea să facă precum vede pe cei mari că fac; data viitoare când mergi la toaletă şi
el vine după tine, vorbeşte-i despre ce faci acolo. Daca te simţi confortabil cu ideea, îl poţi
lăsa pe copil să vadă cum foloseşti toaleta. Ideal ar fi ca mamele să dea exemplu pentru
fete, iar taţii pentru băieţi. Pot învăţa şi de la un frate sau soră mai mare, sau alţi copii pe
care-i văd folosind toaleta.
3. învaţă-l pe copil cuvintele folosite în familie pentru părţile corpului, materiile eliminate şi
actele de eliminare. Fii atent să fie cuvinte de care să nu te ruşinezi daca le-ar auzi şi alţii.
4. ajută-l pe copil să recunoască când simte nevoia să facă (majoritatea se opresc din joc, se
înroşesc sau se screm), numiţi faptul că „îi vine să facă…”
5. cumpăraţi o oliţă (la început de recomandă oliţa pentru că este mai stabilă şi oferă
securitate copilului), şi eventual un colăcel de wc şi scăriţă.
6. începeţi să-i citiţi şi arătaţi cărţi pentru copii despre făcutul la oliţă (gen „Carolina şi oliţa
cea nouă”). Aceasta ajută copilul să înţeleagă procesul şi să vadă cum alt copil a reuşit să
facă la oliţă.
7. cumpăraţi chiloţei şi pantaloni care se pot da jos uşor (fără nasturi, fermoare sau catarame)
8. la început îl încurajăm pe copil să se aşeze îmbrăcat pe oliţă
9. apoi poate să fie îndemnat să se aşeze după ce i-am dat jos pampersul ca să-l schimbăm.
Poate fi util să punem în oliţă pampersul ud, pentru a demonstra la ce foloseşte oliţa.
10. ulterior se poate practica rutina de a-l pune pe copil 3-4 minute pe oliţă fără pampers, de
mai multe ori pe zi, în anumite momente ale zilei (dimineaţa, înainte sau după somnul de
după-amiază, după mese şi înainte de culcare). Sunt necesare uneori câteva săptămâni
pentru a reuşi să-şi capete controlul sfincterelor.
11. instruiţi-l să avertizeze un adult când simte că îl trece nevoia, chiar dacă îl avertizează prea
târziu.
12. când copilul spune că simte nevoia, ajutaţi-l cu dezbrăcatul pantalonilor şi aşezatul pe
oliţă/WC. Staţi cu el. E o ideea bună să aveţi în preajmă câteva cărticele pe care să le
răsfoiţi, vor ajuta la alungarea presiunii (de a aştepta un rezultat imediat)
13. după 4-5 minute ajută-l să se ridice de pe oliţă. Laudă-l şi îmbrăţişează-l daca a reuşit.
Spune-i că poate încerca mai târziu daca n-a reuşit. Nu fi surprins şi nu te arăta surprins
daca scapă imediat ce s-a ridicat de pe oliţă.

2
14. Şterge-l la funduleţ (fetele: din faţă în spate)
15. învaţă-l pe copil să se spele pe mâini întotdeauna cu apă şi săpun după ce a folosit oliţa
sau toaleta.
16. nu iniţia antrenamentul la oliţă dacă familia trece prin schimbări stresante (mutat, naşterea
unui alt frăţior etc.)
17. Noaptea puneţi-i pampers, controlul de noapte se instalează abia la câteva luni de la
instalarea controlului de zi.
18. copilul poate fi curios faţă de materiile eliminate (le poate lua să se joace). Explicaţi-i cu
calm că nu e bine să se joace cu ele, ajutaţi-l să cureţe mizeria, spălaţi-vă pe mâini, ajutaţi-l
să tragă apa.
19. copilul poate fi fascinat de jetul de apa din toaletă (şi vor să tragă apa la nesfârşit după ce
aruncă conţinutul oliţei în WC şi îi fac „pa-pa”), fie este înfricoşat (preferă să-i lase pe
părinţi să tragă apa). Asiguraţi-vă că a coborât de pe toaletă când trageţi apa, poate avea
teama că va fi luat de apa. Liniştiţi-l spunându-i că doar materiile şi hârtia igienică sunt
duse de apă.
20. după succese repetate, propuneţi-i folosirea chiloţelului în locul pampersului, faceţi din
aceasta un eveniment special. Mai pot apare încă accidente.
21. dacă ulterior trecerii la chiloţel apar accidente în serie, e indicat să-l treceţi din nou pe
pampers, fără să-l pedepsiţi sau umiliţi.
22. dacă copilul nu vrea şi nu vrea să se lase instruit, nu intraţi în lupta pentru putere, însemnă
că încă nu e pregătit. Altfel relaţia cu copilul şi imaginea lui de sine vor avea de suferit,
ceea ce a întârzia şi mai mult deprinderile de igienă. Dacă refuză, este indicat să faceţi o
pauză de aprox 3 luni în care veţi la lucra la relaţia părinte-copil pentru a îmbunătăţi
încrederea şi colaborarea şi să reîncercaţi apoi.
23. dacă trece de 4 ani şi toate tentativele au eşuat, consultaţi pediatrul şi psihiatrul pediatru.

Recomandări oferite de Anne Bacus în cartea „Creşterea copilului de la o zi la 6 ani”:

TEHNICA IGIENEI (după Anne Bacus):

Pregătirea copilului: copilul cunoaşte cuvintele necesare, este conştient de senzaţiile

corpului său, s-a jucat deja cu oliţa şi ştie bine la ce serveşte, a remarcat „cum făceau cei
mari”. Prezenţa indiciilor ne arată când a venit momentul potrivit.

În preajma vârstei de 2 ani trebuie să-i explicaţi ce aşteptaţi de la el şi să-i cereţi să fie
curat. Apoi înlăturaţi pampers-ul, cu acordul lui.
Explicaţi cu calm copilului că este destul de mare acum încât să nu mai facă în pampers ci
la oliţă (sau la toaletă). Spuneţi-i că aţi fi foarte mândru de el şi lăudaţi-l când va reuşi.

Cel mai uşor pentru copil este să deprindă controlul rectului – copilul este repede
conştient de nevoia de a defeca. Momentul defecării este cel al orologiului intern deci nu
impuneţi d-voastră un alt orar. Îl învăţaţi să ceară oliţa când simte nevoia. Dacă nu reuşeşte îl
spuneţi „Nu-i nimic, nu ţi-ai dat seama la timp că te scapă caca. Daca viitoare vei merge pe
oliţă.”

Controlul vezicii necesită să îndemnaţi copilul să meargă regulat pe oliţă, mai ales la
început. De obicei este suficient să-l întrebaţi dacă simte nevoia. Doar înainte de culcare
aşezarea pe oliţă poate fi făcută sistematic.

3
 Înlăturaţi pamperşii, cumpăraţi-i chiloţei drăguţi cu flori sau animale, îmbrăcaţi copilul în
aşa fel încât să se poată dezbrăca rapid şi simplu.

Lăsaţi copilului puţin timp să se instaleze obişnuinţa şi încercaţi să nu vă temeţi prea mult
pentru mochetă. Când face pipi pe jos, duceţi repede copilul la oliţă şi explicaţi-i că se mai
întâmplă, că nu este grav, că data viitoare va face în oliţă.

Niciodată o şedinţă pe oliţă nu trebuie să dureze mai mult de 5 minute şi copilul trebuie să
fie liber să se ridice când are el chef. Copilul este stăpân pe corpul şi pe nevoile sale.

Obişnuinţa trebuie să apară în câteva zile. Dacă „uitările” rămân totuşi frecvente (de mai
multe ori pe zi) trebuie să vă întrebaţi dacă copilul este pregătit şi n-ar fi mai bine să-i puneţi
pampers din nou pentru un timp. În cazul acesta spuneţi-i copilului că este greşeala d-voastră,
nu e vina lui.

DE EVITAT:

- ţipete, ameninţări, bătăi. Refuzaţi să vă enervaţi dacă aveţi impresia că face intenţionat pe
jos. Nu-l umiliţi.
- Dacă sunteţi prea nerăbdător şi e mai important pentru d-voastră decât pentru el, copilul
simte şi va refuza să vă facă pe plac şi să se reţină. Înlăturaţi presiunea, simulaţi indiferenţa
şi puneţi-i din nou pampers.
- Nu-i promiteţi cadouri şi nu-l lăsaţi să creadă că vă face o ofrandă. Funcţia de eliminare
este o funcţie naturală şi trebuie considerată ca atare. Deci nici promisiuni, nici ameninţări!
- Nu vă afişaţi dezgustul.
- Nu este nevoie de „şedinţe” interminabile pe oliţă, la ore fixe.
- Oliţa nu trebuie să troneze în mijlocul sufrageriei. La început se pune la îndemâna copilului
dar foarte repede trebuie instalată la toaletă.
- Dacă fiul d-voastră vrea să facă pipi în picioare ca tatăl lui, de ce nu? Trebuie ca tatăl lui
să-l arate cum să procedeze, şi apoi să se descurce fără ajutor.
- Dacă vrea să facă la toaletă direct, puneţi un colac special care să reducă diametrul toaletei
şi o scăriţă, se va simţi în siguranţă şi autonom. Dar nu-l forţaţi: trecerea de la oliţă la
toaletă se va face de la sine, când copilul va înţelege şi va admite că, de fapt, aici goliţi
conţinutul oliţei.
- Nu vă grăbiţi să goliţi oliţa imediat în toaletă trăgând apa. Copilul va fi confuz să vadă că
vreţi să vă debarasaţi aşa de repede de „cadoul” lui pentru care l-aţi felicitat.
- Învăţaţi-l să se şteargă şi nu vă mai ocupaţi de aceasta.
- Odată ce a dobândit deprinderea, nu-l hărţuiţi toată ziua întrebându-l dacă nu scapă pipi.
- Nu faceţi caz de „accidente”. Deprinderea nou asimilată este încă fragilă şi sensibilă la
modificările afective.

CONCLUZII:

 Este bine ca părintele să favorizeze autonomia copilului în tot ceea ce ţine de corpul
lui (a se hrăni, a se spăla, a merge la toaletă etc) dar grăbirea şi presarea copilului
poate duce la întârzierea asimilării acestor deprinderi.

 Ne respectăm copilul atunci când îi lăsăm timp să-şi exprime capacitatea de a fi

curat (capacitatea de a se reţine, acordul de a face la oliţă etc), şi acceptăm să aibă
ritmul lui propriu, poate diferit de al copilului vecinei.