Sunteți pe pagina 1din 2

Cuvânt la Duminica a XVII-a după Rusalii

„Şi ieșind Iisus de acolo, S-a dus în părțile Tirului și ale Sidonului.
Și iată o femeie cananeancă, ieșind din hotarele acelea, a strigat către El, zicînd:
„Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea este rău chinuită de demon”
Mt. 15,21-22.
După cum nu era în ordinea firească a lucrurilor ca Domnul să nu Se ducă să
propovăduiască mai întâi păgânilor, tot așa nu era vrednic de iubirea Sa de oameni,
ca să alunge pe cei care se apropiau de El. Daca trebuia să Se ducă după cei care
fugeau de El, cu atât mai mult nu trebuia să fuga de cei care se țineau după El. Hristos
a ieșit din hotarele Lui, iar femeia din hotarele ei; și așa au putut să se întâlnească.
Că spune evanghelistul; „Iată, o femeie cananeancă, ieșind din hotarele ei”.
Cananeenii au fost scoși din mijlocul iudeilor ca să nu strice pe iudei; dar ei
s-au arătat mai înțelepți decât iudeii, că au ieșit din hotarele lor și s-au apropiat de
Hristos, pe când iudeii L-au alungat, deși venise la ei.
Apropiindu-se, dar, femeia de Hristos n-a rostit alte cuvinte decât: „Miluieste-
mă!”; și la strigătul ei s-a strâns în jur o mulțime de lume. Și era o priveliște de-ți
storcea lacrimi: să vezi o femeie strigând cu atâta sfâșiere de inima, să vezi o mamă
rugându-se pentru fiica ei, si fiica ei atât de greu bolnavă! Mama nici n-a îndrăznit
să aducă pe îndrăcită înaintea învățătorului, ci a lasat-o acasă zăcând, și ea însăși a
venit să se roage, îi spune numai boala, fără să mai adauge ceva!
Nu-L cheamă pe doctor la casa ei, ca omul acela împărățesc, care-I spusese:
„Vino și pune mîna Ta!”; și: „Coboară înainte de a muri copilul meu!”
Nu, ci povestindu-I nenorocirea sa și grozăvia bolii, cere milă Stăpânului dând
drumul la mari strigăte. Nu spune: „Miluiește pe fiica mea!”, ci: „Miluiește-mă! Ai
milă, Doamne, de mine! Fata mea nu-și dă seama de grozăvia bolii! Eu sînt cea care
sufăr mii și mii de dureri, că îmi dau seama de grozăvia bolii; și știind-o mă cuprind
nebuniile!”
„Iar El nu i-a răspuns nici un cuvînt” Mt. 15,23
Pe cananeancă însă o respinge, deși ea venise la Dânsul! Pe care om nu l-ar fi
înduioșat boala fetei, rugamintea mamei făcută pentru fiica ei atât de greu bolnavă?
Nu s-a apropiat de Domnul ca una ce, era vrednică sau ca una care cerea ce i se
cuvenea, ci se ruga să fie miluită, își istorisea numai nenorocirea ei; și nici așa
Hristos n-a învrednicit-o cu un răspuns!
Poate că mulți din cei ce au auzit-o s-au scandalizat! Cananeanca nu s-a
scandalizat. Dar pentru ce vorbesc de cei care au auzit-o? Cred că chiar ucenicii au
suferit pentru nenorocirea femeii, că s-au întristat. Dar cu toate că s-au tulburat,
totuși n-au îndrăznit să-I spună: „Miluiește-o”, ci „Apropiindu-se ucenicii Lui îl
rugau, zicând: „Slobozește-o că strigă în urma noastră” Mt. 15.23
Hristos însă le-a răspuns: „Nu sînt trimis decît către oile cele pierdute ale
casei lui Israel”.
Hristos nu voia ca virtutea femei să rămână ascunsă. Deci n-a spus cuvintele
acelea ca s-o ocărască, ci ca să o atragă și să o facă să descopere comoara ascunsă
din ea.
Vedem cât de mare este credința acestei femei asemănată cu câinii, femeie
care nu pune la suflet aceste cuvinte ca și jignire ci acceptă „fărămiturile” pentru că
acestea au făcut-o să primească de la Hristos cuvintele „O, femeie, mare este
credința ta, fie ție după cum voiești” Mt. 15.28.
Aici vedem că Dumnezeu ne dăruiește ceea ce dorim, dar condiția
pentru înfăptuirea dorinței noastre este credința stăruitoare și puternică în El.