Biografie

Freud a fost un neurolog austriac și fondatorul psihanalizei, care a creat o abordare cu totul
nouă pentru înțelegerea personalității umane. Este considerat una dintre cele mai influente -
și controversate - minți ale secolului XX.

Sigismund (ulterior schimbat în Sigmund) Freud s-a născut la 6 mai 1856 în Freiberg, Moravia
(acum Pribor în Cehia). Tatăl său era negustor. Familia s-a mutat la Leipzig și apoi s-a stabilit
la Viena, unde Freud a fost educat.

În 1873, Freud a început să studieze medicina la Universitatea din Viena. După absolvire, a
lucrat la Spitalul General din Viena. A colaborat cu Josef Breuer în tratarea isteriei prin
reamintirea unor experiențe dureroase sub hipnoză. În 1885, Freud a plecat la Paris ca
student al neurologului Jean Charcot. La întoarcerea la Viena anul următor, Freud s-a
instalat în practica privată, specializată în tulburări nervoase și cerebrale. În același an s-a
căsătorit cu Martha Bernays, cu care a avut șase copii.

Freud a dezvoltat teoria conform căreia oamenii au un inconștient în care impulsurile

sexuale și agresive sunt în conflict perpetuu pentru supremație cu apărarea împotriva lor. În
1897, a început o analiză intensă despre sine. În 1900, a fost publicată opera sa principală
„Interpretarea viselor” în care Freud a analizat visele în termeni de dorințe și experiențe
inconștiente.

În 1902, Freud a fost numit profesor de neuropatologie la Universitatea din Viena, funcție pe
care a deținut-o până în 1938. Deși unitatea medicală nu era de acord cu multe dintre
teoriile sale, un grup de elevi și adepți au început să se adune în jurul lui Freud. În 1910, a
fost fondată Asociația internațională psihanalitică.

După primul război mondial, Freud a petrecut mai puțin timp în observația clinică și s-a
concentrat pe aplicarea teoriilor sale la istorie, artă, literatură și antropologie. În 1923, a
publicat „Eul și id-ul”, care sugera un nou model structural al minții, împărțit în „Id,„ Ego ”și„
Superego ”.

În 1933, naziștii au ars public o serie de cărți ale lui Freud. În 1938, la scurt timp după ce
naziștii s-au anexat Austria, Freud a părăsit Viena la Londra împreună cu soția și fiica sa
Anna.

Freud fusese diagnosticat cu cancerul maxilarului în 1923 și a suferit peste 30 de operații. A

murit de cancer la 23 septembrie 1939.

Structura aparatului psihic

Sigmund Freud a elaborat un model in care mintea omului este vazuta ca un iceberg, avand
cea mai mare parte ascunsa sub apa. Partea de care suntem constienti a denumit-o
constient. Preconstientul pastreaza amintirile si gandurile temporar uitate, dar care pot fi
readuse cu usurinta in constient. Stratul cel mai profund al mintii ale carui componente nu
ajung niciodata in campul constiintei este inconstientul. Inconstientul pastreaza toate
traumele si conflictele acumulate in perioada copilariei noastre, el influentandu-ne
comportamentul si emotiile, cauzand tulburari severe.

De asemenea, Freud sustine ca personalitatea este constituita din trei structuri importante:
Id (Sinele), Ego (Eul) si Superego (Supraeul). Fiecare parte a personalitatii are propria sa
functie, iar in personalitatea sanatoasa matura, cele 3 parti produc un comportament
echilibrat, bine integrat.

Sinele (Id-ul) este determinat biologic si este partea primitva a personalitatii ce inglobeaza
toate pulsiunile instinctuale: sexuale, agresive si cele care intereseaza satisfacerea nevoilor
corporale. Include 2 categorii de instincte: de viata (Eros) si de moarte (Thanatos). Id-ul
actioneaza dupa principiul placerii, adica cauta sa simta placerea si sa evite durerea. Este
irational, impulsiv si nu este afectat de restrictiile sociale. La copiii nou nascuti toate
procesele mentale sunt procese ale Id-ului.

Eul (Ego-ul) se dezvolta odata cu cresterea copilului in incercarea acestuia de a se adapta

cerintelor lumii exterioare. Eul opereaza dupa principiul realitatii, adica satisfacerea nevoilor
sunt amanate pana in momentul si locul oportun. De exemplu, copilul invata ca foamea ii va
fi satisfacuta numai atunci cand cineva va fi disponibil sa ii prepare mancarea. Astfel, Ego-ul
incearca sa realizeze echilibrul dintre pulsiunile irationale ale Sinelui si relatiile lumii
exterioare.

Supraeul (Superego-ul) este echivalentul aproximativ al constiintei de sine si apare in

perioada de 4-6 ani. Supraeul reprezinta cadrul intern al individului, a ceea ce este „drept” si
„nedrept”, asa cum sunt ele reprezentate de sanctiunile si inhibitiile morale existente in
cultura respectiva. Orice violare a standardelor inalte, deseori nerealiste, are ca rezultat
sentimentul de vinovatie, anxietatea, deci slabirea Ego-ului.

Slabirea Ego-ului declanseaza reactii automate si inconstiente de aparare ce intra in conflict

atat cu Sinele cat si cu Supraeul.

Prima teorie a lui Freud – Teoria Visului (1900)

Interpretarea visului este o carte scrisa de psihanalistul austriac Sigmund Freud, care a fost
publicata la 4 noiembrie 1899.

Lucrarea prezintă concepția lui Freud privind inconștientul și ceea ce ulterior avea să devină
complexul lui Oedip.

Autorul susține că visul este important nu numai pentru psihanalist, ci și pentru individ.
Pentru subiect, visul are două componente:
  conținutul latent: cel care cauzează visul;
 conținutul manifest: ceea ce subiectul își amintește la trezire.

Conținutul manifest, care este povestea visului pe care o spunea visătorul, poate fi folosit
pentru a descoperi conținutul latent al visului. Conținutul latent este ceea ce psihanaliza
încearcă să dezlege, dezvăluie lucruri importante în creierul inconștient.

Factori care impiedica descoperirea continutului latent:

 Condensarea: multe idei apar ca una singura intr-un vis. Aceste elemente separate
sunt importante pentru descoperirea materialului reprimat.
 Deplasarea: unele lucruri neimportante din vis par importante cu scopul de a distrage
atentia de la ceea ce este cu adevarat relevant.
 Elaborarea secundara: visatorul va adauga propriile idei in momentul in care explica
visul pentru ca acesta sa aibă mai mult sens.

Analiza visului este utila deoarece poate accesa informatii greu de atins, acestea fiind
ingropate in inconstient si necunoscute visatorului.

Punctele negative ale analizei visului sunt:

1. Interpretarile sunt foarte subiective

2. Oamenii nu isi pot aminti intotdeauna visele
3. Oamenii ar putea minti despre visele lor, astfel incat interpretarile pot fi incorecte
4. Poate fi folosit doar ceea ce spune visatorul

Studiul de caz al Micului Hans

Studiile de caz au fost studii care s-au concentrat asupra unei persoane specifice. Freud l-a
studiat pe Micul Hans în 1909 care avea visuri ciudate. Părinții micuțului Hans au înregistrat
dezvoltarea lui si i-au scris despre ea lui Freud.

Micul Hans avea o fobie de cai si ii era teamă să iasă din casă. Freud a analizat ce a spus
Micul Hans, inclusiv visele sale pentru a afla ce a fost în inconștientul lui de a cauzat fobia.

Visul micului Hans: A văzut 2 girafe, una mare și una sfărâmată. Marea girafă a strigat,
deoarece Micul Hans a luat-o pe cea sfărâmată de langa ea .Marea girafă a încetat să mai
strige și Micul Hans spune că, în vis, s-a așezat pe girafa sfărâmată.

Analiza lui Freud asupra visului: Freud a crezut că marea girafă care striga era tatăl Micului
Hans, iar girafa sfărâmată era mama lui. Când girafa cea mare a strigat la Micul Hans pentru
că a luat girafa sfărâmată, acest lucru semnifica faptul că micuțul Hans voia să-și ia mama de
la tatăl său. Cu toate acestea, Micul Hans se simte vinovat și se teme de tatăl său. Acest lucru
a fost din nou considerat ca o dovadă pentru afirmația că un băiat tânăr are sentimente
sexuale pentru mama sa și, de asemenea, se teme de tatăl său și se simte vinovat, fiind
sugerat Complexul Oedip.