Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.

ro

CURS INTRODUCTIV DE
HIRUDOTERAPIE

1 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro

Acest document a fost creat pentru a veni in ajutorul participantilor la Cursul Introductiv de
Hirudoterapie.
In urmatoarele pagini veti gasi metode si puncte de aplicare a Hirudoterapiei in anumite patologii.
Aceasta lista va fi mereu in crestere si vom adauga noi patologii in viitor.

In primul rand, la inceperea tratamentului, se iau in consideratie punctele si organele cheie, unde se
aplica lipitori.

Oganele(zonele) Cheie sunt:

- Inima
- Ficat
- Ombilic(pancreas)
- Cervical
- Toracal
- Lombar

Aplicarea lipitorilor in aceste puncte vor spori si asigura rezultate generale mai bune in procesul de
vindecare a patologiei.

*Acest suport de curs este oferit ca ghid orientativ si trebuie utilizat ca atare. Pentru cazuri grave sau
cazuri care nu se pot rezolva,se recomanda consultarea unui specialist in domeniu.

OBS: Pentru o experienta mai eficienta, se recomanda notarea rezultatelor aplicarii hirudoterapiei. In
multe cazuri se vor observa rezultate diferite prin metoda de incercare si observare. Fiecare pacient este
diferit. Inregistrarea si observatia rezultatelor ar fi un instrumenet eficient si util pentru experiente
viitoare.

2 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro

INFARCT MIOCARDIC HIPERTENSIUNE ARTERIALA

In faza acuta, se aplica primele 3 zile: de la 2 la 10 lip/sedinta Criza hipertonica: 5-10 lip/sedinta
OBS Apoi se aplica odata pe zi 3-5 lip timp de 10 zile OBS Tratament normal: 2-6 lip de 2 ori/sapt a 10-15 sedinte

3 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro

ATEROSCLEROZA ARITMIE
2-5 lip/sedinta. 2-5 lip/sedinta.
10-15 sedinte 10-15 sedinte
OBS OBS
2 ori pe saptamana 2 ori pe saptamana

4 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro

CARDIOSCLEROZE DISTONII NEUROCIRCULATORII

2-5 lip/sedinta. 2-5 lip/sedinta.
10-20 sedinte 10-15 sedinte
OBS OBS
2 ori pe saptamana 2 ori pe saptamana

5 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro

ENDARTERITA OBLITERANTA FICAT (HEPATITA, VIRUS B, C)

2-5 lip/sedinta. 2-5 lip/sedinta.
10-15 sedinte 10-15 sedinte
OBS 2 ori pe saptamana OBS 2 ori pe saptamana

6 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro

ULCER STOMACAL
2-5 lip/sedinta.
10-15 sedinte
OBS OBS
2 ori pe saptamana

7 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro

COLITE, CONSTIPATII HEMOROIZI

2-5 lip/sedinta. 2-5 lip/sedinta.
10-15 sedinte 10-15 sedinte
OBS 2 ori pe saptamana OBS 2 ori pe saptamana

8 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro

TROMBOFLEBITA, BOALA VARICOASA ASTMA BRONSICA

2-5 lip/sedinta. 2-5 lip/sedinta.
10-15 sedinte 10-15 sedinte
OBS 2 ori pe saptamana OBS 2 ori pe saptamana

9 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro

PNEUMONIE BRONSITE CRONICE OBSTRUCTIVE

2-5 lip/sedinta. 2-5 lip/sedinta.
10-15 sedinte 10-15 sedinte
OBS 2 ori pe saptamana OBS 2 ori pe saptamana

10 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro

ANEXITE
2-5 lip/sedinta.
10-15 sedinte
OBS OBS 2 ori pe saptamana

11 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro

OFTALMOLOGIE – MIOPIE, HIPERMIOPIE OTOLARINGOLOGIE

2-5 lip/sedinta. 2-5 lip/sedinta.
10-15 sedinte 10-15 sedinte
2 ori pe saptamana 2 ori pe saptamana
OBS *Pe fata se recomanda folosirea lipitorilor de dimensiuni mai OBS *Pe fata se recomanda folosirea lipitorilor de dimensiuni mai
mici pentru a evita cicatrice mici pentru a evita cicatrice

12 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro

SPONDILOZA HERNIE DE DISC

2-5 lip/sedinta. 2-5 lip/sedinta.
10-15 sedinte 10-50 sedinte
OBS 2 ori pe saptamana OBS 2 ori pe saptamana

13 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro

Imagini suplimentare pentru observatii personale

OBS OBS

14 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro

OBS OBS

15 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro

DICTIONAR MEDICAL
(sursa: http://medenciclopedie.com)
Notiunile prezentate mai jos sunt preluate de pe site-ul http://medenciclopedie.com, carui apartin
toate drepturile. Informatiile au fost introduse in acest document cu scop strict informativ. In caz de
neclaritati, se recomanda consultarea si a altor surse de informare.

INFARCT MIOCARDIC

Infarct miocardic — boală acută caracterizată prin formarea în miocard a unuia sau a cîtorva focare
necrotice, ca rezultat al dereglării circulației sîngelui prin vasele coronariene ale inimii. Se dezvoltă mai
des la bărbați în vîrstă de 40—60 de ani, dar poate să apară şi la persoane mai tinere. Cauza principală
a infarctului miocardic este ateroscleroza arterelor coronariene. Uneori infarctului miocardic se poate
produce în urma emboliei unui vas coronarian, provocată de endocardită, tromboflebită, leziuni
inflamatoare de natură reumatică şi sifilitică ale vaselor coronariene, de endarterită obliterantă,
periarterită nodoasă ș. a. Dintre factorii care predispun la dezvoltarea infarctului miocardic pot fi
enumerați: fumatul, abuzul de băuturi spirtoase, supraefortul fizic, surmenajul intelectual,
supraîncărcarea stomacului, nervozitatea, supraoboseala, emoţiile negative ș. a. Tabloul clinic al
infarctului miocardic a fost descris pentru prima dată în 1909 de către clinicienii. ruşi V. P. Obrazțov şi
N. D. Stragesco, care au stabilit 3 forme clinice de bază ale bolii: anghinoasă, astmatică şi abdominală
(gastralgică). Mai tîrziu au fost descrise şi așa-zisele infarctul miocardice atipice, cum e forma
cerebrală, care stimulează atacul de apoplexie (hemoragie sau tromboza a unui vas cerebral), durerile
violente în regiunea umărului stîng sau în mîna stîngă, în regiunea maxilarului inferior ș. a. Infarctul
miocardic fără dureri survine foarte rar. Cînd este însoțit de dureri, acestea apar, de regulă, brusc,
după vreo emoţie sau supraîncordare musculară, uneori — după crize repetate de stenocardie.

La diagnosticarea infarctului miocardic un rol deosebit revine datelor obținute prin electrocardiografie.

Forma anghinoasă a infarctului miocardic este însoțită de intense dureri retrosternale şi precordiale,
care sînt constrictive, apăsătoare şi iradiază în umărul şi mîna stîngă, uneori — în mîna dreaptă, în
regiunea gîtului şi cea a maxilarului inferior, în epigastru. Cîte odată durerea este atît de intensă, încît
provoacă șoc cardiogen, manifestat prin slăbiciune generală foarte pronunțată, adinamie, paliditate,
sudoare rece, scăderea tenei unii arteriale, pule slab şi accelerat. Durerile continuă de la jumătate de
oră pînă la cîteva ore şi nu dispar nici după administrarea repetată a validolului ori nitroglicerinei,
uneori nici după injecții de analgezice. Bolnavul este, de obicei, agitat, nu-şi găsește loc şi dacă durerile
nu-l părăsesc timp de mai multe ore, survine așa-numita stare anginoasă. Forma astmatică a infarctului
miocardic începe cu un acces de astmă cardiacă şi edem pulmonar. Durerile sînt neînsemnate sau pot
lipsi cu totul. De această formă de infarctului miocardic suferă oamenii vîrstnici, în caz de infarct vast al
miocardului ori de infarct miocardic repetat. Forma abdominală a infarctului miocardic se manifestă
prin apariţia de cele mai multe ori a unor dureri în regiunea epigastrică, însoțită de grețuri, vărsături,
constipație. Ea este tipică pentru infarctul miocardic localizat în partea postero-bazală a miocardului.
Infarctul miocardic fără dureri apare, de obicei, la oamenii vîrstnici. În asemenea cazuri pe primul plan
se situează simptoamele caracteristice ale insuficienței cardiovasculare, ale colapsului sau ale șocului
cardiogen, diferite dereglări de ritm ori blocul cardiac de diverse grade. Întrucît infarctul miocardic este
o afecțiune gravă, persoana la care apar brusc dureri retrosternale insuportabile sau dureri în regiunea
inimii şi care nu dispar după administrarea nitroglicerinei necesită asistență medicală de urgență. Pînă
la sosirea medicului bolnavul va sta culcat, îşi va pune sub limbă încă o tabletă de nitroglicerină. Este
indicată, de asemenea, aplicarea cataplasmelor de muștar sau de ardei roșu în dreptul inimii şi în
regiunea sternului, a termofoarelor cu apă caldă la mîini şi picioare.

16 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro
SPONDILOZĂ

Spondiloză – afecţiune cronică a coloanei vertebrale, caracterizată prin modificări distrofice ale
discurilor intervertebrale şi calcificarea ligamentelor în regiunea de fixase a lor de vertebre. Se
întâlneşte, mai ales, la persoanele de vârstă înaintată şi se dezvoltă în urma dereglărilor metabolice,
traumelor coloanei vertebrale, a unor boli infecţioase, a muncii fizice grele etc. În caz de spondiloză,
schimbările patologice ale discurilor intervertebrale şi ale aparatului ligamentelor se pot produce în
orice regiune a coloanei vertebrale, dar se localizează mai des în regiunea ei lombară. Boala are o
evoluţie îndelungată şi se manifestă în mod diferit. Unii bolnavi simt dureri periodice în regiunea
şalelor, dureri care se intensifică pe măsura schimbării vremii; obosesc şi simt o oarecare limitare a
mişcărilor în coloana vertebrală (la aplecarea sau întoarcerea capului, trunchiului). Uneori spondiloză
decurge latent şi poate fi diagnosticată numai printr-un examen rentghenologic, efectuat cu vre-o altă
ocazie.

MIOPIE

Miopie (gr. myops, myopos-care mijește ochii, miop)-viciul de refracție al ochilor caracterizat prin
intersectarea razelor de lumină înaintea retinei, din care cauză imaginea obiectelor depărtate apare
neclară.

Miopia depinde de puterea de refracție a corneei și cristalinului de lungimea axei ochiului și de ne

corespunderea reciprocă a acestuia. Pentru a vedea mai clar, miopul își mijește ochii, își încordează
privirea ceea ce duce la astenopie musculară, dureri de cap, oboseală, dereglarea vederii binoculare,
strabism (încrucișarea ochilor) ș.a. Se disting Miopia congenitală (uneori poate fi și ereditară), întîlnită
foarte rar, și Miopia dobîndită, care este cea mai frecventă. După gradul de manifestare, determinat cu
ajutorul lentilelor concave divergente și măsurat în dioptrii, se deosebesc: Miopia ușoară (pînă la 3
dioptrii), Miopia medie (3-6 dioptrii) și Miopia forte sau Miopia avansată (peste 6 dioptrii). După
evoluția clinică se disting Miopia staționară (nu progresează) și Miopia evolutivă, care progresează și
poate atinge un grad foarte înalt, din care cauză este considerată Miopia malignă. Apariția și evoluția
Miopiei este favorizată de mai mulți factori; distanța prea mică dintre ochi și obiectul de lucru la elevi
și la persoanele de anumite profesii (tipografi, croitori, contabili ș.a.), eluminarea insuficientă a locului
de muncă, poziția incorectă a corpului în timpul cititului și scrisului, ne corespunderea dintre înălțimea
elevului și cea a băncii ș.a. Miopia poate fi o urmare a RAHITISMULUI, TUBERCULOZEI,
REUMATISMULUI, TOXOPLASMOZEI, avitaminozei ș.a. Tratamentul Miopiei depinde de gradul și
forma ei de manifestare și este indicat și efectuat de către medicul oculist. Miopia poate fi corectată
atît cu ajutorul medicamentelor, cît și prin ochelari; în unele cazuri este necesară și intervenția
chirurgicală. Persoanelor cu Miopie ușoară sau medie li se recomandă ochelari bifocari ce se vor purta
permanent, la care lentila inferioară are cu 1-2 dioptrii mai puțin decît cea superioară. Persoanelor cu
Miopie avansată li se recomandă ochelari telescopici. Întrucît unele forme de Miopie, dacă nu sunt
tratate, pot avea urmări foarte grave, ca hemoragia intraoculară, CORIORETINITA, DEZLIPIREA DE
RETINĂ, care reduc considerabil vederea, iar uneori pot duce chiar la orbire, miopii trebuie să respecte
cu strictețe toate indicațiile și sfaturile medicului.

Profilaxia Miopiei prevede: a) îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru a micșora încordarea ochilor
(iluminarea bună a claselor, a locului de lucru, bănci construite corect prevăzute cu spetează și pupitru,
cărți culese cu caractere mari, întreruperile în timpul muncii și al lecțiilor pentru ca ochii să se
odihnească; b) întărirea și călirea organismului prin respectarea regulelor de IGIENĂ PERSONALĂ,
practicarea exercițiilor de gimnastică, menținerea unui regim alimentar corect și a unei rații alimentare
variate, bogate în vitamine, tratamentul la timp al anemiei și bolilor infecțioase; c) evidența și
tratamentul periodic al persoanelor cu Miopia evolutivă. Acestor persoane li se interzic muncile care

17 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro
necesită eforturi fizice, încordarea vederii (de exemplu, la executarea unor piese mici), precum și unele
discipline sportive (boxul, trînta, săriturile). Elevii cu Miopie avansată, sunt ajutați la alegerea profesiei.
Pentru prevenirea Miopiei are o mare importanță efectuarea periodică a examenului medical
profilactic al copiilor de vîrstă preșcolară și școlară. Părinții vor avea grijă ca în timpul cititului sau
scrisului copiii să-și țină corpul într-o poziție corectă. Copiii care țin prea aproape cartea de ochi sau
citesc cu privirea încordată, trebuie examinați de medicul oculist.

ANEXITĂ

Anexită (din lat. adnexa — anexe)—inflamație a anexelor uterului (a trompelor uterine și

ovarelor).Este provocată de streptococi, stafilococi, gonococi, colibacili, mico-bacteria tuberculozei ș. a.
Infecția nimerește în anexe din vagin sau uter în timpul avortului (mai ales, al celui criminal), nașterii,
menstruației, actului sexual, precum și prin vasele sangvine și cele limfatice din alte organe și țesuturi
în cazul diferitelor boli infecțioase (tuberculoză, angină ș. a.). Anexita apare mai des cînd scade
rezistența organismului față de unii factori nocivi (suprarăcire, surmenaj, încordare nervoasă ș. a.).
Poate fi acută sau cronică. Anexita acută se manifestă prin dureri în loja inferioară abdominală și în
regiunea osului sacru, intensificîndu-se în timpul defecației și al micțiunii; crește temperatura corpului;
în cazurile grave survin grețuri, vărsături, balonări; se înrăutățește starea generală a organismului.

Uneori anexita poate avea urmări grave, cum este, de ex., peritonita, cauzată de pătrunderea în
cavitatea abdominală a puroiului din trompele uterine inflamate. Tratamentul se efectuează, de obicei,
la spital. Dacă el se face în condiții de ambulatoriu, are o mare importanță respectarea regimului
prescris de medic referitor la administrarea medicamentelor, deoarece scăderea temperaturii și
atenuarea durerilor încă nu înseamnă vindecarea definitivă; nu se admite aplicarea termoforului pe
abdomen pentru a micșora durerile, fiindcă aceasta poate agrava boala. Bolnavele vor urmări ca să
aibă scaun regulat și să urineze la timp; din rația alimentară se vor exclude alimentele picante; în
perioada acută se interzic categoric raporturile sexuale. Anexita acută netratată poate trece în formă
cronică.

Anexita cronică evoluează cu acutizări periodice, care apar din cauza răcelilor repetate, a surmenajului,
în timpul menstruației sau după avort ș. a. Durerile se intensifică, crește temperatura corpului, se
schimbă caracterul menstruației (devine abundentă, durează mult timp, uneori este dureroasă); se
înrăutățește starea generală, femeia poate să-și piardă capacitatea de muncă pentru un timp
îndelungat. Aderențele apărute ca urmare a inflamației trompelor uterine închid parțial sau complect
lumenul acestora, cauzînd sarcină extrauterină sau sterilitatea. Tratamentul îndelungat și sistematic,
precum și buna voință a femeii fac să dispară toate tulburările care apar în caz de anexită. Pentru a
preveni anexita, femeia trebuie să se păzească de răceală; pe timp umed și friguros să poarte lenjerie
de corp călduroasă (mai ales în timpul menstruației), să evite raporturile sexuale ocazionale și
avorturile. Dacă, însă, în timpul bolii femeia a rămas gravidă, sarcina nu trebuie întreruptă, deoarece
graviditatea contribuie, de regulă, la vindecarea anexitei. Pentru profilaxia anexitei au o mare
importanță exercițiile fizice, plimbările la aer, alimentația rațională.

PNEUMONIE

Pneumonie (gr.PNEUMON – plămân) – inflamaţie a parenchimului pulmonar. Este provocată de

pneumococi, streptococi, stafilococi, de unele virusuri, adenovirusurim gaze toxice, benzină li
favorizează de oscilațiile mari de temperatură atmosferică, suprarăcire, afecţiunile acute şi cronice ale
căilor respiratorii superioare, de avitaminoze, tulburări ale circulaţiei pulmonare, cauzate
de insuficienţa cardiacă, etc., un anumit rol îl joacă şi anotimpul numărul cazurilor de pneumonie
creşte în ianuarie – martie şi scade în august – octombrie. Boala se întâlneşte la oameni de orice

18 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro
vârstă , însă cel mai frecvent la oameni tineri. După localizarea procesului patologic se deosebesc
diferite varietăţi de pneumonie, dintre care principalele sunt pneumonie crupoasă, numită şi
pneumonia lobară, caracterizată prin inflamaţia unui lob pulmonar în întregime, şi pneumonie în
focar, numită şi bronhopneumonie, caracterizată prin localizarea procesului inflamator în una sau în
câteva zone limitate ale unuia sau a câtorva lobi pulmonari.

Pneumonia crupoasă începe subit cu un frison puternic (durează 1-2 ore), febră (până la 39-40ºC),
dureri de cap, junghi toracic, dispnee, tusă (la început seacă, iar peste o zi-două cu spută de culoare
ruginie). Bolnavul preferă să stăie culcat pe spate sau pe partea dureroasă a toracelui, obrajii lui devin
rumeni, buzele şi vârful nasului se învineţesc, uneori apar erupţii herpetice pe buze. Respiraţia
devine accelerată, superficială şi însoţită de vibraţia aripilor nasului. Pneumonia crupoasă evoluează
în 2-3 săptămâni şi se termină de cele mai multe ori cu însănătoşirea deplină a
bolnavului. Bronhopneumonia survine în urma catarului căilor respiratorii superioare, bronşitei
acute, manifestându-se prin frisoane, creşterea temperaturii până la 38-39ºC, slăbiciune, dureri de
cap, dureri în cutia toracică, tusă seacă ori cu spută muco-purulentă, uneori hemoragică. Febra se
menţine 3-7 zile, apoi scade.

Odată cu progresarea pneumoniei predomină simptoamele caracteristice bronşectaziei, emfizemului

pulmonar sau pneumosclerozei, care pot duce la insuficienţă pulmonară, ulterior la insuficienţă
cardiacă. În timpul acutizării pneumoniei bolnavii se plâng la tusă seacă sau de spută muco-purulentă,
uneori cu sânge, dureri în cutia toracică, năduleală, slăbiciune generală, scăderea capacităţii de
muncă. Pneumonie se tratează în toate cazurile după indicaţiile şi sub controlul medicului.
Tratamentul constă în administrare de antibiotice, de expectorante (ipecacuană, termopsii), consumul
de lichide (ceai, sucuri) în cantităţi până a 1,5-2 litri pe zi, inhalaţii de oxigen, aplicarea ventuzelor,
exerciţii de gimnastică pentru înlesnirea respiraţiei, alimentaţie raţională etc.

În perioada de remisie bolnavii se află sub supravegherea medicului; de 2 ori pe an (primăvara şi

toamna) ei sunt supuşi unui control medical şi unui tratament antirecidivant. Se recomandă, de
asemenea, un tratament sanatorial.

Profilaxia: măsuri igienice generale (regim de muncă şi alimentar raţional, cultură fizică,
călirea organismului), tratamentul la timp al tonzilitei, sinuzitei; combaterea gripei, traheitei,
bronşitei acute; respiraţie normală prin nas etc.

ASTMĂ BRONȘICĂ

Astmă bronșică (din gr. asthma — sufocare și bronchos — bronhie) — boală alergică cronică a
sistemului respirator, ce se manifestă prin accese periodice de sufocare, dispnee expiratorie, provocate
de spasmul muscular al bronhiilor mici, edemațierea mucoasei și obturarea lor cu mucus bronhic
vîscos. Se dezvoltă la persoanele cu sensibilitatea crescută a mucoasei căilor respiratorii superioare și
bronhiilor la diverse alergene, în special de proveniență ioxogenă, care nimeresc pe mucoasă împreună
cu aerul inspirat. Din cauza acțiunii îndelungate a alergenelor în asociere cu alți factori nefavorabili
(surmenaj, răceală, diverse boli inflamatoare, predispoziția ereditară ș. a.) organismul devine peste
măsură de sensibil. Astma bronșică infecțioasă se dezvoltă sub influența alergenelor de natură
infecțioasă (bacteriilor, virusurilor ș. a.). Apare mai frecvent pe fondul unor afecțiuni cronice ale
organelor respiratorii (bronșită, pneumonie, bronșectazie) sau al proceselor inflamatoare ale
sinusurilor paranazale (sinuzita maxilară și cea frontală). Astma bronșică neinfecțioasă este provocată
de praf, de polenul unor plante, mai ales al celor anemofile, de sporii unor ciuperci patogene,
particulele minuscule de lînă, pene, păr, solzi de pește, de unele substanțe chimice, de hrana uscată
pentru peștii.de acvariu, de unele medicamente, produse alimentare (ouă, ciocolată, ciuperci, fragi,
portocale). În apariția crizelor de astmă bronșică un rol important le revine particularităților individuale

19 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro
ale sistemelor nervos și endocrin, factorilor climaterici. Astma bronșică se acutizează, de regulă, în
urma emoțiilor negative, schimbării bruște a temperaturii și presiunii atmosferice, creșterii umidității
aerului, mai ales primăvara și toamna. Criza de astma bronșică apare brusc, în deosebi noaptea.
Bolnavul se sufocă, respiră anevoios și zgomotos, apoi începe să tușească, elimină cu greu puțină spută
vîscoasă; pentru a-și ușura respirația se sprijină cu mîinile de scaun, pat ș. a., încordîndu-și mușchii
cutiei toracice. Peste un oarecare timp el începe să respire mai ușor, să elimine mai lesne sputa și
treptat se liniștește. Tratamentul (medicamentos, fizioterapic, gimnastică medicală) se face după
indicațiile medicului. Se aplică pe larg și tratamentul balneosanatorial, însă, el nu în toate cazurile dă
rezultatele dorite, deoarece factorii climaterici exercită asupra organismului o influență strict
individuală. Sînt indicate stațiunile balneoclimaterice cu climă blîndă și uscată. În tratamentul Astmei
bronșice are o mare importanță determinarea naturii alergenului și înlăturarea lui. Dacă aceasta este
imposibil, se recurge la desensibilizarea organismului cu anumite preparate medicamentoase.
Întrebuințarea preparatelor antiastmatice fără consultația medicului poate duce la complicații.

TROMBOFLEBITĂ

Tromboflebită (gr.THROMBOS- cheag, boţ, ghem şi PHLEPS (PHLEPSOS) venă) – inflamaţie a unei
vene şi formarea în lumenul ei a unui tromb. Se întâlnesc mai des la femei, la care atacă, de regulă,
venele membrelor inferioare. Este cauzată de modificarea compoziţiei şi creşterea
coagulabilităţii sângelui, lezarea integrităţii peretelui venos etc. poate fi o complicaţie a unor boli
infecţioase (tifos exantematic, gripă, dizenterie etc.), procese inflamatoare purulente (flegmon,
carbuncul, osteomielită), a naşterilor sau avorturilor, precum şi a dilatării varicoase a venelor. După
evoluţie se disting tromboflebită acută, tromboflebită subacută şi tromboflebită cronică; după
localizare – tromboflebită venelor superficiale (subcutanate) şi tromboflebită venelor profunde
(tromboflebită venelor uterine, tromboflebită venelor bazinului, tromboflebită venelor femurale).
Tromboflebită se manifestă, de regulă, prin edem pronunţat şi dureri de extremitatea lezată () a cărei
piele devine dură, lucioasă, palidă sau cianotică, prin dilatarea venelor, creşterea temperaturii (până
la 40°C), frisoane şi înrăutăţirea stării generale a organismului. Tromboflebită acută a venelor
superficiale poate fi tratată de către medic la domiciliul bolnavului. Persoanele care suferă de
tromboflebită cronică a venelor profunde ale membrelor inferioare vor purta în permanenţă un
ciorap elastic sau un pansament special, vor face zilnic gimnastică curativă. În perioadele de remisie se
recomandă proceduri fizioterapice şi balneoterapice.

VARICE

Varice (din lat. varix — nod), dilatație varicoasă a venelor —boală caracterizată printr-o permanentă
dilatație neregulată a venelor. Se întîlnește mai des la venele din partea inferioară a corpului (picioare,
rect, vulvă ș. a.). Este cauzată de creșterea tensiunii sîngelui în vene și de reducerea concomitentă a
elasticității pereților acestora. În cazul varicei membrelor inferioare la această cauză se asociază și
insuficiența valvulelor venoase, datorită dilatării peretelui venos. Ca urmare masa de sînge care circulă
prin venă devine neîntreruptă pe toată lungimea acesteia și apasă cu toată greutatea asupra peretelui
venos, deformîndu-l și mai mult. Factorii, care contribuie la apariția varicei sînt munca sistematică în
poziție verticală (de ex., la strungari, lăcătuși, spălătorese, bucătari, chirurgi, frizeri), comprimarea
venelor cu jartierele, apăsarea asupra uterului în timpul sarcinii, staza sîngelui în caz de boli
cardiovasculare ș. a. Bolnavii de varice se simt obosiți, au senzații de greutate și durere în picioare, mai
alee spre sfîrșitul zilei de muncă. Venele dilatate își schimbă configurația, căpătînd un aspect de
cordoane și noduri de culoare vineție. În cazul cînd boala progresează, la manifestările clinice
enumerate se asociază și edemațierea (înflarea) picioarelor, mersul devine îngreunat sau chiar
imposibil. Din cauza troficității scăzute și stazei venoase pot apărea complicații grave (ulcere troficei,
inflamația venelor, tromboflebita, trombi).

20 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro
Se recomandă evitarea muncii îndelungate stînd în picioare, ținerea picioarelor în timpul nopții și
periodic ziua în poziție ridicată, purtarea ciorapilor elasticii sau a bandajului elastic, practicarea
înotului, ciclismului (stimulează circulația sîngelui în membrele inferioare), gimnasticii; evitarea
modului de viață sedentar, reducerea consumului de carne, renunțatul la băuturile alcoolice și la
fumat.

HEMOROIZI

Hemoroizi (gr.HAIMA, HAIMATOS – sânge şi RHOE – scurge) – dilatare varicoasă a venelor rectului, în
special a celor din regiunea anală. Este cauzată de stagnarea sângelui în venele rectului şi ale organelor
din micul bazin în urma constipaţiilor cronice, muncii fizice grele, a modului sedentar de
viaţă, presiunii asupra venelor a unor tumori şi inflamaţii genitale, ale uterului gravid, cirozei
hepatice, decompensării activităţii cardiace etc. Un anumit rol îl joacă şi rezistenţa insuficientă
(înnăscută sau dobândită) a pereţilor venelor rectului, precum şi particularităţile structurii
lor anatomice. Hemoroizii se întâlnesc mai des la bărbaţi de 30-60 ani. Ei pot fi interni (situaţi în
canalul anal mai sus de sfincter) şi externi (situaţi la exteriorul anusului). În majoritatea cazurilor
hemoroizi se dezvoltă treptat. La început în regiunea anală apar senzaţii de greutate şi mâncărime,
uneori dureri, constipaţii (în special după consumul băuturilor alcoolice sau după o muncă fizică grea),
apoi urmează sângerări (în picături, iar uneori în cantităţi mari de sânge) în timpul defecaţiei.
Progresând, boala evoluează cu acutizări periodice, intervalele dintre acestea devenind tot mai scurte,
iar hemoragiile – tot mai frecvente şi mai abundente. Când nodulii hemoroidali interni se prolabează
la exterior şi se strangulează, bolnavul simte dureri violente; în acest caz, nodulii sunt inflamaţi,
compacţi şi au o culoare albastră-întunecată, uneori – neagră.

Hemoroizii pot duce la complicaţii grave: tromboflebită, flegmon perirectal, metastaze purulente,
sepsies etc. Raţia alimentară a persoanelor cu hemoroizi trebuie să fie bogată în fructe şi legume, iar
condimentele, mâncăruri picante, băuturi alcoolice şi alte alimente care favorizează apariţia
constipaţiilor să fie eliminate din ea.

COLITĂ

Colită (din gr. kolon — intestinul gros) — inflamație a intestinului gros. Este provocată de
microorganisme patogene (șigele, colibacili, streptococi, stafilococi, bacterii din grupul proteus ș. a.),
protozoare parazite (amibe, lamblii, balantidii), vermi intestinali, substanțe toxice (arsen, sublimat,
plumb), de unele medicamente administrate timp îndelungat fără supravegherea medicului ș. a. La
dezvoltarea colitei contribuie gastrita anacidă, pancreatita., hemoroizii, anomaliile intestinale, unele
tulburări metabolice și afecțiuni endocrine (tireotoxicoza, obezitate, podagră, boala Addison). Boala
poate evolua acut și cronic. Colita a c u t ă ca afecțiune de sine stătătoare se întîlnește rar. De regulă,
ea constituie un simptom al toxiinfecțiilor alimentare, gastroenteritei, dizenteriei, febrei paratifoide și
al altor boli infecțioase. Începe, de obicei, brusc cu diaree (scaun de 5—10 ori pe zi), creșterea
temperaturii (38—39°C), dureri abdominale localizate în diferite sectoare ale intestinului gros, sete,
lipsa poftei de mîncare. Masele fecale sînt, în majoritatea cazurilor, lichide, conținînd o cantitate mare
de mucus, deseori și sînge. Abdomenul este dureros la palpare. Colita cronică apare mai frecvent în
urma colitei acute tratate insuficient, dar poate fi și o consecință a încălcării regimului alimentar, a
abuzului de băuturi spirtoase, dis-bacteriozei ș. a. Se manifestă prin dereglarea funcției intestinale,
caracterizată prin diaree. Uneori diareea alternează cu constipația sau cu scaunul normal. Adesea apar
senzații false de defecație, urmate de eliminarea de gaze și de mucus cu sînge, dureri intestinale
periodice sau chiar în timpul defecației, grețuri, rîgîieli cu aer, gust neplăcut în gură, senzații de
greutate în regiunea stomacului. Se constată, de asemenea, iritabilitate, somn neliniștit, durere în
abdomen, mai ales la palparea lui, dureri de cap, stare depresivă. Masele fecale sînt uneori spumoase;

21 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro
ele pot conține particule de alimente nedigerate, mucus ș. a. Colita cronică evoluează ani de-a rîndul,
acutizîndu-se periodic, mai ales vara, cînd se consumă multe legume și fructe crude. Tratamentul este
prescris de medic. Are o mare importanță regimul dietetic. În Colita acută se recomandă un regim de
cruțare: ceai tare fără zahăr, pesmeți din pîine albă, zeamă de orez și de afine. Peste 2 zile în rația
alimentară se adaugă brînză de vacă, chiftele fierte în aburi (în caz de diaree) sau mere fără coajă
100—150 g (în caz -de constipație). În perioada de acutizare a colitei cronice din rația alimentară se vor
exclude produsele alimentare iritante și cruditățile.

PROFILAXIA colitei prevede înlăturarea factorilor etiologici, alimentație rațională și tratamentul la

timp.

CONSTIPAŢIE

Constipație (din lat. constipare— a strînge, a aduna), coprostază — reținerea timp îndelungat a
maselor fecale în intestin (mai mult de 48 ore), sau evacuarea lor anevoioasă și sistematic incomplectă.
Este un sindrom frecvent al unor boli provocate de dereglarea funcției intestinului gros și a actului
defecării. În funcție de cauză se deosebesc: constipație alimentare, condiționate de alimentația
neregulată, consumul unor cantități insuficiente de alimente de origine vegetală (legume și fructe
bogate în celuloză, vitamine, săruri de kaliu ș. a.) și de alimente lichide, inclusiv apa; constipații
neurogene, caracteristice pentru unele boli ale organelor interne (de ex., boală ulceroasă, colecistită) și
ale sistemului nervos (tulburările circulației sangvine cerebrale, traumele măduvei spinării și ale
creierului ș. a.); constipații psihogene, legate de obișnuința de a reține sistematic, evacuarea maselor
fecale din intestinul gros; constipații inflamatoare, apărute la bolnavii de colită cronică; constipații
mecanice, provocate de stenoze, spasme, tumori intestinale, aderențe în cavitatea abdominală și de
alte obstacole care limitează peristaltismul intestinal; constipație toxice, cauzate de intoxicații cu
plumb, mercur, atropină ș. a. constipații e n d o c r i n e, pricinuite de tulburări funcționale ale
glandelor endocrine (tiroidă, hipofiză, ovare ș. a.); constipații anorectale, favorizate de diverse leziuni
ale anusului și rectului (bunăoară, hemoroizi, fisuri anale ș. a.). Sînt predispuse la constipații, mai ales,
persoanele cu un mod de viață sedentar și bătrînii cu aparatul masticator defecture, nevoiți să
consume timp îndelungat- alimente pasate. Oamenii care suferă sistematic de constipație sînt palizi și
nervoși, au dureri de cap, insomnie, amețeli, gust neplăcut în gură, limba acoperită cu un strat albicios,
pofta de mîncare scăzută, abdomenul balonat (meteorism) ș. a. Ei trebuie consultați de medic, care
printr-un examen medical complex va stabili cauza constipației și va prescrie tratamentul respectiv.
Principalele măsuri de prevenire a constipației includ respectarea regimului alimentar și a dietei,
indicate de medic strict individual (ținîndu-se cont de cauza constipației), evitarea sedentarismului,
practicarea plimbărilor și a exercițiilor de gimnastică. Dintre produsele alimentare se recomandă
legume și fructe proaspete, pîine neagră, lapte prins și chefir proaspăt. Se va limita cantitatea de pîine
albă, macaroane, tăieței cu lapte. Alimentele pasate, ceaiul tare, ciocolata și băuturile spirtoase se vor
exclude din rația alimentară. Se interzic administrarea sistematica a purgativelor fără indicația
medicului, precum și clismele evacuatoare, deoarece în unele cazuri aceste măsuri pot contribui la
atonia intestinală, iar ca urmare—la agravarea constipației.

PROFILAXIA constipației constă în stabilirea unui regim corect de muncă, de trai și de alimentație
(luarea mesei la ore fixe), alternarea rațională a orelor de muncă cu cele de repaus, o alimentație
variată cu produse de origine vegetală și produse de origine animală, dozate rațional. Are o deosebită
importanță deprinderea de a evacua zilnic conținutul intestinului, mai ales, dimineața, începînd din
frageda copilărie. În felul acesta se va forma un reflex stabil de defecație, care va asigura buna
funcționare a intestinului și a celorlalte organe digestive.

22 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro
ARITMIE

Aritmie (din gr. a — particulă de negație și rythmos — ritm) — ritm anormal al contracțiilor inimii
apărut în urma tulburărilor automatismului, excitabilității și conductibilității ei. Are mai multe cauze. În
apariția aritmiei un rol important îl joacă modificările din sistemul nervos central și din cel vegetativ,
dereglările echilibrului iolectrolitic, în deosebi, al ionilor de kaliu și natriu, arsurile, intervențiile
chirurgicale mari și traumele. Aritmia poate fi provocată, de asemenea, de diferite tulburări endocrine,
de unele preparate medicamentoase, substanțe toxice, de inflamația diferitelor organe, sepsis, tumori,
precum și de leziunile inflamatoare, necrotice, degenerative și sclerotice ale miocardului, însoțite de
modificări organice în structura anatomică a vdșmii. În dependență de devierile principalelor
caracteristici electro-fiziologice ale miocardului se deosebesc: aritmii provocate de dereglările
automatismului, excitabilității și conductibilității inimii.

În urma dereglărilor automatismului cardiac apare aritmia sinuzală, caracterizată prin modificarea
periodică a ritmului ciclurilor cardiace, legate de tulburarea activității nodului sinuzal. Accelerarea
contracțiilor cardiace pînă la o frecvență de peste 90 pe minut poartă denumirea de tahicardie
sinuzală, iar rărirea lor pînă la o frecvență de pînă la 60 pe minut — denumirea de bradicardie sinuzală.
Aceste forme de aritmii apar la persoane tinere, uneori și la oameni în vîrstă sănătoși. În cazuri de
dereglare a excitabilității inimii apare extrasistola sau tahicardia paroxistică.

Extrasistola se caracterizează printr-o contracție prematură a inimii sau a ventriculelor ei în urma

apariției unui impuls suplimentar dintr-un focar de excitație patologică, localizat în diferite regiuni ale
inimii. În dependență de localizarea acestui focar se deosebesc: extrasistola arterială, atriuventriculară
și ventriculară.

Tahicardia paroxistică se manifestă prin contracții cardiace ritmice și frecvente (150—220 pe minut),
care apar brusc, sub formă de crize. Se constată mai des la bolnavii cu diferite dereglări ale sistemului
nervos central, la bolnavii de tireotoxicoză și mai rar — la cei cu afecțiuni cardiace. Dereglarea
conductibilității se manifestă prin încetinirea sau prin întreruperea complectă a conducerii impulsurilor
de la nodul sinuzal spre ramificațiile terminale ale sistemului de conducere al inimii, instalîndu-se astfel
blocurile cardiace. Se deosebesc: blocul sinoatrial, care constă în dereglarea conducerii impulsului de la
nodul sinuzal spre atrii; blocul intraatrial, caracterizat prin dereglarea conducerii impulsului sinuzal în
atrii; blocul atrioventricular (incomplect și complect) — dereglarea transmiterii impulsului de la atrii
spre ventricule; blocul intra-ventricular, provocat de dereglarea conductibilității impulsului prin
ramurile fasciculului His și prin fibrele Purchine.

Fibrilația atrială constituie o stare a miocardului atrial, caracterizată prin apariția unor contracții slabe
și accelerate (cca. 400—600 pe minut) ale unui grup de fibre muscul are separate. În acest caz apare
blocul atrioventricular funcțional, deoarece nu toate impulsurile din atrii nimeresc în ventricule și
acestea se contractează discordant cu o frecvență de 80—180 pe minut.

Fluterul atrial se aseamănă cu fibrilația, însă undele de contracție au o amplitudine mai mare, iar
frecvența lor este mai mică (240—310 pe minut).

Fluterul și fibrilația ventriculelor este o stare gravă a inimii, caracterizată printr-o dereglare bruscă
(fluter) sau totală (fibrilație) a activității întregului miocard și necesită asistență medicală de urgență.

HIPERTENSIUNE

Hipertensiune (gr.HYPER – supra, prea mărită şi lat.TENSIO – încordare, tensiune) –

creşterea presiunii hidrostatice peste valorile ei normale în cavităţile organismului, în organele

23 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro
cavitare şi în vase. Terminul hipertensiune este folosit mai mult pentru a desemna presiunea
intracraniană crescută (hipertensiune craniană) şi presiunea mărită a sângelui în artere (hipertensiune
arterială) şi în vene (hipertensiune venoasă). Aceste forme de hipertensiune au importanţă clinică şa
diagnosticarea unor boli (de ex., renale, endocrine) şi stări patologice (leziuni ale sistemului nervos
central). În mod deosebit este studiată hipertensiune în vasele sangvine care poate fi generală
(denumită şi hipertensiune de sistem) şi regională. De regulă prin hipertensiune de sistem este
desemnată hipertensiune arterială, când tensiunea creşte în majoritatea arterelor circulaţiei sangvine
mari, inclusiv în cele magistrale. Hipertensiune venoasă are un caracter de sistem totdeauna, când este
îngreuiată circulaţia sângelui venos prin cavitatea dreaptă a inimii ( de ex., în caz de pericardită,
insuficienţă miocardică a ventriculul cardiac drept, vicii ale valvulei cardiace tricuspide). Drept
exemplu de hipertensiune regională serveşte hipertensiune venoasă portală. Hipertensiune
arterială este un simptom de boală al bolii hipertonice – denumire tradiţională pentru hipertensiune
arterială primară (esenţială). Ea poate fi cauzată atât de mărirea rezistenţei peretelui vaselor sangvine,
mai ales ale celor mici, cât şi de mărirea volumului de sânge pompat de inimă într-un minut în urma
supraîncordărilor fizice şi psihice, acţiunii unor agenţi termici, medicamente etc. Deseori noţiunea de
hipertensiune se confundă cu hipertonia, prin care se înţelege creşterea tonusului muscular al
unui organ peste valorile lui normale.

ATEROSCLEROZĂ

Ateroscleroză (din gr. athera — fiertură și sklerosis — întărire) — boală cronică caracterizată prin
îngustarea treptată a lumenului arterelor și dereglarea funcției lor. În sectoarele pereților arteriali
lezați se formează un țesut fibros, se acumulează colesterol și alte substanțe, apar ulcerații și
tromboze. Lezează aorta, vasele coronare, vasele creierului, rinichilor, picioarelor. Ateroscleroza este
una dintre cauzele principale ale pierderii capacității de muncă și ale morții premature a oamenilor.
Deși atacă mai des oameni în vîrsta, ateroscleroza se dezvoltă și la tineri. Este condiționată de supra-
încordările neuropsihice, sedentarism, inactivitate fizica, fumat, consumul de băuturi spirtoase,
alimentație abundentă și bogata în colesterol. La dezvoltarea aterosclerozei contribuie și unele
particularități ereditare, modificări anatomio-fiziologice ale glandelor cu secreție interna, schimbări
neuro-umorale. Analiza sîngelui indică un conținut mărit de colesterol, mai ales de lipoproteine. În
perioada inițială de dezvoltare aterosclerozei se manifestă prin simptome caracteristice multor boli
somatice: tulburări vasomotoare, dureri de cap, amețeli, dureri pericardiace nedeterminate, scăderea
capacității de muncă ș. a. Tabloul clinic al bolii evoluează în trei perioade — ischemică, necrotică (care
uneori poate lipsi) și sclerotică. Ateroscleroza arterelor coronare se manifestă prin angină pectorală
(stenocardie), infarct miocardic, cardioscleroza aterosclerotică. Ateroscleroza arterelor cerebrale se
caracterizează prin tulburări de memorie și de scris, psihoză, tremur de tipul parkinsonismului,
hemoragii cerebrale ș. a. ateroscleroza vaselor renale are un debut sub formă de hipertensiune, mai
tîrziu cu simptoame de nefroscleroză primară și insuficiență renală.

CARDIOSCLEROZĂ

Cardioscleroză (din gr. kardia — inimă și skleros — dur, lipsit de elasticitate) — proces patologic
caracterizat prin înlocuirea fibrelor de miocard cu țesut conjunctiv. Este una dintre cele mai des
întîlnite complicații ale aterosclerozei arterelor coronariene, infarctului miocardic, miocarditelor,
miocardiodistrofiei ș. a. Poate avea un caracter difuz, afectînd o mare parte a mușchiului cardiac sau
local, fiind asociată cu cicatrizarea focarului de necroză (bunăoară, în urma infarctului miocardic).

Formarea abundentă a țesutului conjunctiv în locul fibrelor musculare condiționează scăderea

capacității de contracție a inimii, dereglări de ritm ș. a. Cardioscleroza evoluează deseori ani de zile fără

24 / 25
 Suport de curs – www.lipitori.ro – lipitori@lipitori.ro
a fi , simțită de bolnav, dar în anumite condiții poate progresa rapid, manifestîndu-se prin dispnee,
palpitații, aritmie, dureri în piept, edem la picioare și alte simptome ale insuficienței cardiace.

ENDARTERITĂ OBLITERANTĂ

Endarterită obliterantă (din gr. endon— înăuntru și arteră; lat. obliterans, -antis — uitare, distrugere)
— boala gravă caracterizată prin afectarea vaselor sangvine și subalimentarea progresivă cu sînge a
membrelor inferioare. Este întîlnită mai frecvent la bărbați; cauza directă rămîne neprecizată, fiind,
însă, bine cunoscuți unii factori predispozanți, ca răceala îndelungată a picioarelor, traumele
neuropsihice, intoxicarea cronică cu nicotina (fumatul). Inițial sînt afectați nervii reglatori ai circulației
sangvine la membrul inferior, provocînd spasme de lungă durată a arterele magistrale respective;
ulterior are loc sclerozarea pereților arterelor, îngustarea pînă la închiderea deplină a lumenului
vascular.

Primele manifestări ale endarterita obliterantă sînt dureri acute în mușchii gambei, apărute în timpul
mersului (bolnavul se oprește, nefiind în stare să-și continue drumul), picioarele îi devin reci, palide, pe
alocuri apar pete roșii sau vinete, pulsul arterelor la piciorul bolnav abia se simte sau dispare cu totul,
crește sensibilitatea la frig. În continuare durerile cresc, devenind insuportabile chiar în stare de
repaus, din care cauza bolnavul suferă de insomnie, asociată cu o stare nevrotica grea. Pielea piciorului
afectat devine lucioasă cu descuamarea straturilor superficiale, apar ulcerații, iar în cele din urmă se
produce gangrena degetelor, tălpii. De obicei, simptoamele endarterita obliterantă apar la un picior,
iar peste un timp și la celălalt. În cazuri grave au loc modificări patologice în vasele inimii, creierului și
ale altor organe. Uneori boala progresează rapid, alteori decurge cu acutizări periodice și
îmbunătățirea relativă a sănătății.

25 / 25