Capitolul I

STATISTICA - INSTRUMENT DE CUNOAŞTERE

ŞI CONDUCERE ÎN ECONOMIE

1.1. MOMENTE PRINCIPALE DIN EVOLUŢIA

STATISTICII
Ca domeniu de activitate statistica a apărut din nevoia socială reală
de a cunoaşte în expresie numerică diferite fenomene şi procese ale
activităţii umane. Începuturile activităţii statistice se identifică în cele mai
vechi forme de organizare ale societăţii. În evoluţia sa, statistica s-a
îmbogăţit continuu odată cu progresul ştiinţific şi tehnic general, cu
realizările celorlalte ştiinţe, transformându-se din ce în ce mai mult într-o
disciplină de graniţă.
Ca domeniu de activitate, ca metodă sau ca ştiinţă statistica a ajuns
la stadiul actual de dezvoltare, parcurgând diverse etape.
Prima etapă coincide cu apariţia primelor forme de evidenţă. La
primele formaţiuni statale se consemnează forme incipiente de evidenţă a
terenurilor, a numărului şi mişcării naturale a populaţiei, a averilor etc.,
precum şi la oraşele sumeriene, în China, în Egipt, în Grecia. În Imperiul
roman se efectuau înregistrări periodice (census) ale populaţiei, se
întocmeau registre fiscale, vamale, cadastrale etc.
O altă etapă în evoluţia statisticii o reprezintă delimitarea evidenţei
statistice de evidenţa contabilă. Evidenţele statistice, chiar dacă se rezumau
la simple consemnări de fapte, ofereau datele necesare pentru informarea
organismelor statului, referitoare la aspectele fiscale, militare şi
administrative.
Faza descriptivă apare odată cu dezvoltarea rapidă a vechilor
activităţi, cu apariţia altora, cu extinderea relaţiilor comerciale şi culturale şi
corespunde trecerii de la "simple consemnări de fapte", la analiza
comparativă a datelor, la "descrierea faptelor" în interacţiune. Curentul
"descrierea statului" (sec. XII-XVIII) a atins apogeul când în Germania s-a
format o adevărată şcoală. Reprezentanţii de seamă ai acestei şcoli, Herman
Conrig, Martin Smeitzel, Gotffried Achewald etc., au introdus pentru prima
dată denumirea de statistică ("status - situaţia sau starea socială"), au
dezvoltat atât mijloacele de investigare a fenomenelor sociale şi economice,
Capitolul I 7
cât şi mijloacele de informare a organismelor statale punând accentul pe
determinările numerice.
Faza aritmeticii politice aparţine perioadei când în Anglia apare o
statistică deosebită, cunoscută sub numele de "aritmetică politică". Aceasta
se ocupa cu analiza, prin procedee matematice de prelucrare a datelor
culese, cu desprinderea regularităţilor şi chiar cu formularea previziunilor.
Astfel, John Graunt pune în evidenţă legităţi ale populaţiei şi fenomenelor
demografice; Wiliam Petty (părintele economiei politice moderne) a utilizat
metode cantitative de studiere a fenomenelor economice şi sociale; Edmund
Halley s-a preocupat de estimarea numărului populaţiei, a elaborat prima
tabelă de mortalitate şi a introdus conceptul de durată probabilă de viaţă.
Faza probabilistică apare în disputa dintre curentul descriptiv şi cel
al aritmeticii politice şi în care a triumfat ultimul. Odată cu dezvoltarea
opticii numerice, denumirea de aritmetică politică se substituie cu
denumirea de statistică şi capătă o nouă dimensiune prin introducerea
calculelor probabiliste. În acest context menţionăm formularea legii
numerelor mari, desprinderea altor regularităţi şi legităţi statistice. Dintre
reprezentanţii de seamă ai acestei faze amintim: J. Bernoulli, P. S. Laplace,
K.F. Gauss, S.D. Poisson, A. Quetelet, A. Ciuprov, D.P. Joravski etc.
Faza statisticii moderne apare către sfârşitul secolului trecut. Un rol
deosebit în această etapă l-a avut înfiinţarea oficiilor naţionale şi
internaţionale de statistică, organizarea congreselor internaţionale de
statistică, apariţia primelor reviste de specialitate, introducerea statisticii în
învăţământul universitar şi secundar. În această etapă F. Galton, K. Pearson,
M.G. Kendall, F.Y. Edgeworth, A.L. Bowley, G.U. Yule, C.E. Spearmen,
R.A. Fisher etc., au fundamentat teoria şi practica corelaţiei statistice, a
analizei factoriale, a experimentelor statistice. S-au abordat în mod deosebit
problemele de repartiţie, specificaţie şi estimaţie.
În evoluţia sa istorică, statistica a avut diferite accepţiuni - unele
califică statistica drept ştiinţă, iar altele o admit numai ca metodă.
Realizările obţinute în etapele (fazele) anterioare conduc la
accepţiunea de astăzi potrivit căreia statistica este o disciplină ştiinţifică care
are însuşirea de a fi în acelaşi timp ştiinţă şi metodă utilizată în multe ştiinţe.
În prezenta lucrare accentul cade pe conceperea sistemică a activităţii
statistice, pe utilizarea statisticii pentru cunoaştere şi conducere.
Optica informaţională a gândirii statisticii are la bază teoria entropiei
lui Shannon, teoria energiei informaţionale a lui Onicescu, teoria corelaţiei
informaţionale etc.
Optica informaţională oferă caracterul de sistem al cercetării
statistice. Viziunea sistemică a cercetării statistice este astăzi, mai mult ca
oricând, solicitată de complexitatea extrem de mare a manifestării
8 Statistică generală
fenomenelor economice şi sociale. Această complexitate în rezumat este
rezultatul acţiunii directe şi/sau indirecte a unei diversităţi de factori de
influenţă, de natură obiectivă şi/sau subiectivă, care imprimă o variabilitate
(în timp, spaţiu şi din punct de vedere organizatorică etc.) ce trebuie
explicată. Sensul relaţiilor de cauzalitate este reversibil, contradictoriu şi
provoacă „reacţii în lanţ”.
Prin urmare, viziunea sistemică a cercetării fenomenelor economice
şi sociale necesită interdisciplinaritate în cadrul căreia analiza de natură
statistică ocupă (după cum se observă şi în figura 1.1) un loc central.

Date statistice, informaţii Teorii şi principii Metode şi tehnici

calitative şi cantitative teoretice statistice

Date primare Cunoştinţe ştiinţifice şi Algoritmi şi proceduri

transformate (rafinate) modele teoretice de prelucrare

Activitatea statistică
(prelucrare, estimare, testare, interpretare)

Concluzii, Tipologii, structuri Estimaţii şi Predicţii şi

principii, legităţi şi modele analitice informaţii derivate rezultate simulate

Figura 1.1 Locul statisticii în abordarea interdisciplinară a fenomenelor

complexe

Statistica privită ca sistem ilustrează în cel mai pregnant mod

caracterul trivalent al cunoaşterii ştiinţifice, în sensul că ea integrează
deopotrivă:
• o componentă factuală, prin care obiectul investigaţiei este
delimitat ca fiind un domeniu concret al realităţii;
• o componentă conceptuală, definită prin grefarea sa pe construcţia
ştiinţei factuale căreia îi deserveşte ca instrument (de exemplu,
statistica economică avansează ipoteze şi modelează dependenţele
stochastice dintre fenomenele şi procesele economice, în
concordanţă cu paradigmele teoretice ale domeniului; statistica
socială operează cu sistemul de noţiuni şi concepte specifice
sociologiei etc.)
Capitolul I 9

• o componentă logico-formală, datorată instrumentalizării şi a

utilizării tehnicilor statisticii descriptive, statisticii inferenţiale etc.
pentru verificarea ipotezelor formulate în termenii teoriei ce i-a
servit drept componentă conceptuală.
Astăzi avem de-a face cu statistica privită ca resursă, cu statistica
ştiinţelor şi a domeniilor de activitate, în sensul că a devenit omniprezentă în
fiecare fază a vieţii noastre. Fie că ne place sau nu, fie că suntem sau nu
suntem conştienţi de aceasta, avem de-a face cu date statistice, cu nevoia de
cunoaştere cantitativă ori de câte ori rezultatele unui experiment variază
într-un mod neprevăzut sau într-o manieră „întâmplătoare”. Previziunea lui
O. Wald „într-o zi statistica pentru om va deveni la fel de necesară ca şi
scrisul şi cititul pentru om” a devenit realitate.
1.2. SEMNIFICAŢII ALE TERMENULUI DE STATISTICĂ
În procesul evoluţiei sale statistica a avut mai multe semnificaţii.
Sensurile principale în care se întâlneşte în prezent termenul de statistică
sunt următoarele: activitate practică - mulţimea de date statistice obţinute fie
din activitatea practică curentă, fie din publicaţiile organismelor naţionale şi
internaţionale de statistică; metodologia statistică - ansamblul metodelor şi
procedeelor de culegere , prelucrare şi analiză a datelor culese; metodă
statistică (modul de cercetare a fenomenelor de masă, pe baza exprimărilor
cantitative, cu ajutorul unui sistem specific de reguli, principii de cunoaştere
şi transformare a realităţii obiective); disciplină ştiinţifică şi de învăţământ.
Indiferent ce semnificaţie se dă termenului de statistică, obiectul de
studiu al acesteia îl reprezintă fenomenele de masă. Fenomenele de masă,
spre deosebire de cele din natură, sunt fenomene complexe, atipice,
rezultate din acţiunea combinată şi reperată a unui număr mare de
factori de influenţă. Definindu-se ca ştiinţa fenomenelor de masă,
statistica privilegiază raţionamente de tip inductiv. Ea utilizează detaliul
individual doar p0entru a propune caracterizări de ansamblu. O plastică
prezentare a acestui tip de demers a efectuat-o B. N. Gupta în An
Introduction to Modern Statistics, Brokland Private Ltd., Calcutta, 1962, p.
10 „Metodele statistice sunt inductive prin natura lor, deoarece
generalizările rezultă din observaţii individuale. În plus, generalizările
deduse dintr-o investigaţie statistică sunt adevărate doar în medie. Ele pun
în evidenţă numai comportamentul tipic al tuturor obiectelor luate în studiu,
dar nu descriu comportamentul elementelor luate separat, deoarece există o
stabilitate mai mare în în colectivitate decât în individ”.
Fenomenele de masă, prin definiţie, se caracterizează prin mai
multe elemente specifice. Astfel:
10 Statistică generală
- pentru ca, din punct de vedere statistic, esenţa lor să fie pusă în
evidenţă este nevoie de un număr mare de cazuri individuale. De
exemplu, pentru formarea preţului unei mărfi este necesar un număr mare de
producători şi consumatori;
- fenomenele de masă prin definiţie - se caracterizează prin
variabilitate. Variabilitatea este un concept cheie în statistică. Indivizii în
aparenţă asemănători prezintă, de fapt, numeroase trăsături distinctive.
Astfel de diferenţe, mai mult sau mai puţin semnificative, pot fi înregistrate
prin observaţii sau măsurători. Această particularitate se observă din faptul
că fenomenele de masă sunt rezultate ale acţiunii unui număr mare de factori
de influenţă cu esenţialitate şi natură diferită, asociaţi cu sensuri, direcţii şi
intensităţi multiple. Acţiunile unor factori de influenţă se pot compensa
reciproc deoarece ei se manifestă în sensuri diferite;
- fenomenele de masă sunt fenomene deterministe, de tip stohastic,
produse în condiţii de incertitudine;
- forma individuală de manifestare a fenomenelor de masă este
diferită. Legitatea de manifestare a acestor fenomene nu poate fi cunoscută
şi verificată în fiecare caz în parte ci numai la nivelul întregului ansamblu
de cazuri individuale. Conform lui W. E. Deming, propriu statisticiieste
faptul că deşi acceptă variabilitatea ca pe un dat natural, nu încetează nici o
clipă să studieze sistemul de cauze (legile de probabilitate) care o generează,
în scopul de a institui asupra lor un control cât mai strict. „În viaţa reală nu
există constantă veşnică. Rezultate produse de un sistem constant de cauze
variază şi, de fapt, ele pot varia între limite largi sau înguste. Ele variază, dar
pun în evidenţă o caracteristică importantă numită stabilitate. De ce aplicăm
termenii de constanţă şi stabilitate unui sistem de cauze ce generează
rezultate care variază? Deoarece o aceeaşi proporţie a acestor rezultate ce
variază continuă să cadă între două limite bine stabilite, oră de oră, zi de zi,
atâta timp cât sistemul constant de cauze continuă s opereze. Deci, se
comportă ca un sistem controlat de cauze, iar rezultatele lui pun în evidenţă
stabilitatea, se spune că acest proces este într-o stare de control statistic”.
- conceptul de fenomen de masă presupune luarea în considerare a
raportului dintre necesitate şi întâmplare, dintre legea statistică (stohastică)
şi legea dinamică, dintre modelul stohastic şi modelul determinist.
Legea statistică nu poate fi cunoscută decât dacă se ia în studiu un
număr mare de cazuri individuale care sunt legate între ele datorită acţiunii
diferite a aceloraşi factori de influenţă.
Legile statistice, spre deosebire de cele dinamice, se manifestă sub
formă de tendinţă şi sunt valabile pentru un ansamblu de unităţi
individuale. În esenţă, rolul statisticii este de a determina, pe baza datelor
empirice, informaţii cât mai precise asupra legii statistice de repartiţie a
Capitolul I 11
formelor individuale ale fenomenelor de masă care ne interesează. Este
evident că starea de control statistic definită de Deming nu se atinge, de
regulă, ca efect al unei evoluţii naturale (de la sine), ci este rezultatul unui
program decizionalo pus în aplicare după o metodologie statistică.
Legităţile statistice, tendinţele obiective de dezvoltare a fenomenelor
de masă necesită depistarea tuturor cazurilor individuale,
abstractizarea succesivă şi eliminarea a tot ce este neesenţial şi
întâmplător în producerea fenomenelor. Aceasta înseamnă că statistica
studiază fenomenele de masă din punct de vedere cantitativ şi le
interpretează ca fenomene probabile. Ele au un grad mare de variaţie de la
o unitate la alta chiar dacă aparţin aceleiaşi esenţe. Prin urmare, în
cercetarea statistică este necesar să se ţină seama în mod obiectiv de
principiile teoriei probabilităţilor, de cerinţele legii numerelor mari
(formulată de J. Bernoulli în 1713). Această lege a statisticii arată că într-un
număr suficient de mare de cazuri individuale influenţele factorilor se pot
compensa în aşa fel încât să ajungă la o anumită valoare tipică pentru întreg
ansamblul. O altă particularitate a obiectului de studiu al statisticii este
aceea că aceasta studiază fenomenele de masă din punct de vedere cantitativ
în condiţii specifice de timp, spaţiu şi organizare.
Prin abordarea statistică a fenomenelor de masă se realizează
trecerea de la datele individuale numeroase, amorfe, la un sistem de
indicatori specifici unui ansamblu. Prin urmare, obiectul statisticii îl
reprezintă studiul cantitativ al fenomenelor de masă în scopul cunoaşterii
legităţilor lor de manifestare la nivelul întregului ansamblu. Pentru atingerea
acestui obiectiv statistica apelează atât la metodele generale de abordare, cât
şi la numeroase metode specifice, pe care ea însăşi le-a elaborat.
Obiectul activităţii de cercetare statistică presupune acţiuni de
proiectare şi organizare, de culegere, prelucrare, analiză şi interpretare
a datelor statistice. În urma acestor operaţii se obţin informaţiile necesare
cunoaşterii fenomenelor şi proceselor economice şi sociale ce se manifestă
în diferite forme de organizare a economiei. Activitatea statistică este
structurată nu numai în funcţie de etapele demersului statistic, ci şi în
funcţie de diviziunea socială a muncii, de dezvoltarea sistemului informatic,
de alte criterii. Din această cauză statistica se întâlneşte ca disciplină
ştiinţifică şi ca domeniu de activitate: statistica teoretică, statistica
matematică, statistici de ramură (industrie, comerţ, agricultură, transporturi
etc.), statistica economiei naţionale, statistica financiară şi actuarială,
statistica muncii etc.
În funcţie de obiectivul urmărit, gradul de generalitate al concluziilor
şi de mijloacele utilizate, cercetarea statistică presupune două faze: o fază
12 Statistică generală
descriptivă (exploratorie) şi o fază inferenţială (decizională), ambele faze
având scop subordonat cunoaşterii.
Scopul principal şi specific statisticii descriptive este acela de a
sintetiza şi structura într-o manieră cât mai directă şi mai intuitivă, datele de
observaţie şi informaţia conţinută în acestea. În acest sens utilizează, de
regulă, tabele, grafice, indicatori numerici etc.
Atunci când observarea s-a făcut prin cercetare selectivă
(eşantionare) statisticii descriptive îi revine rolul de a pune în evidenţă
proprietăţile eşantionului şi, pe această bază, de a sugera diverse ipoteze cu
privire la o posibilă extindere a concluziilor la nivelul întregii populaţii.
Statistica descriptivă nu-şi asumă, însă, şi rolul de a verifica „valoarea de
adevăr” a acestei ipoteze. Un asemenea studiu reclamă explicit apelul la
modelele probabilistice şi, în consecinţă, face obiectul fazei inferenţiale a
cercetării statistice.
Dacă statistica descriptivă, din punctul de vedere menţionat anterior,
mai este denumită de unii autori „statistica fără modele aleatoare”, statisticii
inferenţiale îi revine rolul de a extinde rezultatele obţinute pe baza datelor
din eşantion la nivelul populaţiei generale şi de a confirma sau invalida
ipotezele emise a priori sau formulate după faza exploratorie. Metodologia
statisticii inferenţiale se bazează pe teoria probabilităţilor şi prezintă
caracteristici specifice cum ar fi: caracterul aleator al eşantionării;
generalizarea concluziilor de la eşantion la populaţia statistică totală prin
marje specifice de incertitudine; recunoaşterea explicită a nesiguranţei
predicţiilor, deoarece incertitudinea implicată este măsurată în mod obiectiv
şi este supusă unui control statistic în limite cât mai strânse cu putinţă.
Considerentele privitoare la raportul statistică descriptivă – statistică
inferenţială prezentat anterior, sunt reflectate în disciplinele Statistică I şi
Statistică II şi sunt evidenţiate şi în figura 1.2.
Capitolul I 13

STATISTICA DESCRIPTIVĂ

Observarea statistică

Sistematizarea şi prelucrarea datelor primare

Prezentarea rezultatelor prelucrării primare

Tabele Diagrame Grafice Indicatori

Interpretare

DA NU
Datele rezultă
dintr-o cercetare
selectivă?
Este necesară generalizarea Rezultatele se aplică direct
rezultatelor printr-un populaţiei statistice
raţionament inductiv

Predicţii
Se utilizează metodele Concluzii asupra populaţiei
STATISTICII statistice
INFERENŢIALE Verificări de ipoteze

Figura 1.2 Raportul descriptiv-inferenţial în cercetarea statistică

1.3. NOŢIUNI FUNDAMENTALE ALE STATISTICII

În studiul cantitativ al fenomenelor de masă, statistica foloseşte un
număr mare de noţiuni şi concepte. Dintre acestea unele au caracter general
şi formează vocabularul de bază al statisticii, altele au caracter specific.
Colectivitatea statistică (sau populaţia statistică) este o noţiune
fundamentală a statisticii şi reprezintă principala formă sub care se
delimitează şi se definesc fenomenele de masă din economie şi societate.
Colectivitatea statistică este întâlnită şi sub denumirea de populaţie statistică
sau pur şi simplu populaţie. Ea desemnează totalitatea elementelor de
aceeaşi natură care sunt supuse studiului statistic. Aceasta înseamnă că o
14 Statistică generală
mulţime de elemente formează o colectivitate statistică numai dacă au
aceeaşi natură, sunt asemănătoare sau sunt omogene din punctul de vedere
al anumitor criterii.
Colectivitatea statistică se prezintă într-o varietate de forme. Din
acest motiv, una din problemele esenţiale ale unei cercetări statistice o
reprezintă delimitarea colectivităţii statistice în timp şi spaţiu, din punctul de
vedere al conţinutului şi al formei de organizare. În funcţie de natura
unităţilor, colectivităţile statistice sunt alcătuite dintr-un ansamblu de
persoane (populaţia României la recensământul din 7 martie 2000), obiecte
(parcul de maşini din unităţile de turism din România la o anumită dată),
evenimente (căsătoriile în cursul unei perioade; intrările în contul unei
societăţi comerciale într-un trimestru etc.), agenţi economici (unităţi
economice de turism dintr-un an din România), idei sau opinii (opiniile
consumatorilor despre calitatea unor tipuri de mobilă, maşini de uz casnic
etc.). Aceste exemple pun în evidenţă faptul că în statistică colectivităţile
statistice pot fi privite static (când exprimă o stare) şi dinamic (când
exprimă un proces sau o devenire).
Unităţile colectivităţii statistice sunt purtătoare de informaţii sau
sunt subiectele logice ale informaţiei statistice deoarece asupra lor se
efectuează nemijlocit observarea. Unităţile colectivităţii statistice există la
un moment dat. Unităţile colectivităţilor dinamice desemnează evenimente,
procese sau fluxuri şi se produc în decursul timpului, se referă la perioada
sau intervalul de timp în care se produc evenimente statistice.
Unităţile statistice sunt simple şi complexe. Unităţile simple
reprezintă elementele constitutive specifice naturii fenomenelor (de
exemplu, persoana fizică, angajatul, produsul etc.) şi care formează aceeaşi
colectivitate. Unităţile complexe sunt formate din mai multe unităţi simple,
organizate în funcţie de criterii social-economice (de exemplu, familie,
gospodărie, echipa de lucru, grupe de studenţi, unitatea economică etc.).
Caracteristica statistică desemnează însuşirea, proprietatea,
trăsătura comună unităţilor unei colectivităţi statistice, reţinută în programul
statistic pentru a fi înregistrată şi care capătă accepţiuni sau valori diferite de
la o unitate la alta sau de la un grup de unităţi la altul. Exemple de
caracteristici statistice pot fi: vârsta, greutatea, sexul, culoarea ochilor,
statutul matrimonial, naţionalitatea, ocupaţia, cifra de afaceri, nivelul
extrasului de cont etc.
Valorile înregistrate de aceeaşi caracteristică la unităţile colectivităţii
statistice se numesc variante.
Caracteristicile statistice se mai numesc variabile statistice
deoarece au proprietatea de a-şi modifica valoarea în timp şi spaţiu de la o
Capitolul I 15
unitate la alta. Nivelul de dezvoltare (varianta) este valoarea observată a
unei variabile la o unitate (element) statistică.
Pentru cazul general luăm în considerare o populaţie statistică P sau
eşantion după cum cercetarea este totală sau selectivă. Unităţile populaţiei
statistice P sunt descrise printr-un număr de „k” ( k ≥ 1 ) variabile statistice.
Fiecare din aceste variabile este definită prin:
• o mulţime de valori individuale (variante) sau un spaţiu al
observaţiilor (M);
• structura algebrică specifică (SA) existentă pe spaţiul menţionat;
• o aplicaţie „u” a lui P pe M.
Deci, pentru fiecare variabilă j ( j = 1, k ) avem u j : P → M j , ilustrată
cu structura SAj. Pentru toate cele „k” variabile vom avea
(u 1 , u 2 ,..., u k ) : P → M 1 × M 2 × ... × M k , unde M 1 × M 2 × ... × M k este
înzestrată cu structurile SA 1 , SA 2 ,..., SA k . Aceasta înseamnă că fiecărei
unităţi α ∈ P i se asociază (u 1 (α ), u 2 (α),..., u k (α)) ∈ Ω .
Variabilele statistice se clasifică după diferite criterii şi în mod
deosebit după natura spaţiului observaţiilor. Aceasta este determinată de
numărul unităţilor (cardinalul lui P), structura algebrică a spaţiului
observaţiilor – pe baza acestora selectându-se şi scala de măsurare a
variabilelor.
Relevante sunt următoarele criterii de clasificare:
1. După modul de exprimare există:
o variabile calitative. Acestea sunt exprimate prin cuvinte care
desemnează apartenenţa la o categorie sau o modalitate dintr-o
mulţime finită de observaţii a unităţilor populaţiei statistice
o variabile cantitative care sunt exprimate numeric
2. După cardinalul mulţimii observaţiilor există:
o Variabile alternative (binare). În cazul acestora, spaţiul lor de
observaţii este compus din două valori numerice (de exemplu {0,
1}) sau două modalităţi (de exemplu {masculin, feminin} sau
{urban, rural} etc.)
o Variabile cu un număr finit de valori numerice. În această
clasă se încadrează toate variabilele calitative, pentru care
spaţiul observaţiilor (mulţimea valorilor individuale) format
dintr-un număr finit de modalităţi, precum şi variabilele
cantitative discrete pentru care mulţimea valorilor individuale
(spaţiul observaţiilor) este echivalentă cu mulţimea numerelor
naturale (card M ≡ card N).
16 Statistică generală
o Variabile cantitative continue. În cazul acestora mulţimea
specifică a valorilor individuale este un interval de numere reale.
Dacă valorile variabilelor discrete sunt mărimi „exacte” (de
multe ori ele contorizează elementele care aparţin unei grupe sau
clase de echivalenţă) nu acelaşi lucru se poate spun despre
valorile variabilelor continue, datorită impreciziei instrumentelor
de măsurare şi a factorilor care influenţează procesul măsurării.
Din această cauză, „greutatea exactă”, „înălţimea exactă” etc. Nu
mai sunt decât noţiuni abstracte, concretizabile numai sub forma
unor aproximaţii din ce în ce mai bune.
Este posibil ca din diverse motive practice să nu fie
necesară o precizie foarte mare şi atunci se apelează la
„discretizare”, adică la aproximarea valorilor reale cu valori
dintr-o mulţime discretă. Această discretizare nu trebuie realizată
oricum (la întâmplare) ci în funcţie de natura originală a mulţimii
valorilor individuale.
Acurateţea observaţiilor statistice depinde în mod decisiv
de procesul de măsurare. Acesta nu poate fi, însă, aplicat în mod
uniform tuturor variabilelor statistice. Gradele diferite de
măsurabilitate sunt determinate de exprimarea cantitativă şi
calitativă a variabilelor, de structura algebrică cu care este
înzestrată mulţimea valorilor individuale (spaţiul observaţiilor
M) şi care induc tipul scalei de măsurare.
3. După structura algebrică (SA) cu care este înzestrată mulţimea
valorilor individuale şi după tipul scalei de măsurare există:
o Variabilele calitative nominale se caracterizează prin faptul că
mulţimea specifică a valorilor individuale (M) nu este înzestrată
cu structură algebrică şi se măsoară pe o scală nominală.
Exemple de astfel de variabile pot fi: categoria socio-
profesională, starea civilă, tipologia şcolilor profesionale, ramura
de activitate etc. Din analiza acestor exemple se observă
următoarele:
ƒ Mulţimea de modalităţi M este finită, singurul criteriu
distinctiv al acestora fiind denumirea (cuvântul sau
cuvintele prin care acestea se exprimă);
ƒ Mulţimea M nu posedă nici o structură, exceptând relaţia
de identitate (=) – nonidentitate ( ≠ ) care asigură
diferenţierea unităţilor. Nici în cazul în care se recurge la
codificarea modalităţilor (prin atribuirea de coduri
numerice) nu este posibil să fie indusă o structură.
Capitolul I 17
Deci, singura operaţie obiectivă permisă de scala
nominală este structurarea (divizarea) populaţiei statistice
(eşantionului) în clase. În general, numărul claselor este
identic cu numărul de modalităţi distincte. Nu este exclusă
însă agregarea/dezagregarea claselor formate iniţial în clase
mai mari sau în subclase, mai mult sau mai puţin compacte.
o Variabilele calitative ordinale au mulţimea finită a valorilor
individuale (M) exprimate prin modalităţi (sau coduri numerice
asociate) înzestrată cu o structură de ordine totală ( ≤ ) şi se
măsoară pe scala ordinală. Existenţa acestei structuri defineşte în
M o ierarhie care, deseori, sugerează informaţii raţionale pentru
luarea unor decizii. În mulţimea valorilor individuale (M)
specifică acestei clase de variabile, dându-se o relaţie binară B,
aceasta poate avea următoarele proprietăţi1:
ƒ reflexivă, dacă pentru orice a ∈ M există aBa (a
este în relaţia B cu el însuşi);
ƒ ireflexivă, dacă ∀ a ∈ M ⇒ −aBa ;
ƒ tranzitivă, dacă ∀ a 1 , a 2 , a 3 ∈ M , cu a 1 Ba 2 şi
a 2 Ba 3 ⇒ a 1 Ba 3 ;
ƒ simetrică, dacă ∀ a1 , a 2 ∈ M , atunci
a 1 Ba 2 ⇒ a 2 Ba 1 ;
ƒ asimetrică, dacă ∀ a1 , a 2 ∈ M , atunci
a 1 Ba 2 ⇒ −a 2 Ba 1 ;
ƒ antisimetrică, dacă ∀ a 1 , a 2 ∈ M , cu a 1 Ba 2 şi
a 2 Ba 1 ⇒ a 1 = a 2 ;
ƒ completă, dacă ∀ a 1 , a 2 ∈ M ⇒ a 1 Ba 2 sau
a 2 Ba 1 .
Pe baza proprietăţilor menţionate pe mulţimea M se pot
defini următoarele relaţii:
ƒ o relaţie de preordine totală, dacă este reflexivă,
tranzitivă şi completă;
ƒ o relaţie de ordine totală, dacă este reflexivă,
antisimetrică, tranzitivă şi completă;
ƒ o relaţie de echivalenţă, numită şi relaţie de
indiferenţă (notată cu „~”) dacă este reflexivă,
simetrică şi tranzitivă;

1
Georgescu, V; Radu, C: Statistică, Editura Reprograf, Craiova, 1999, p. 14-20.
18 Statistică generală
ƒ o relaţie de preferinţă strictă (notată cu „ f ”),
dacă este ireflexivă, asimetrică şi tranzitivă;
ƒ o structură de preordine completă dacă există
relaţia de echivalenţă şi relaţia de preferinţă strictă
(~, f ). Structura de preordine completă
corespunde noţiunii de clasament cu clase de
ehivalenţă.
o Variabilele cantitative ordinale se caracterizează prin faptul că
au o mulţime continuă de valori individuale înzestrată cu o
structură de ordine şi se măsoară pe scala de interval. Pe scala
de interval are sens definirea distanţei dintre valorile (numeric
exprimate) ale unei variabile. Punctul zero al acestei scale şi
unitatea de măsură se pot alege în mod arbitrar. Datorită
caracterului relativ al localizării originii pe această scală, nu are
sens suma a două valori precum şi raportul acestora. În schimb
au sens, diferenţa dintre două valori şi suma sau raportul
diferenţelor. Pentru înţelegerea utilizării acestui tip de scală sunt
clasice următoarele exemple:
ƒ Măsurarea timpului calendaristic. Punctul zero
(de origine) al scalei este ales convenţional pentru
a desemna de către unele popoare începutul erei
creştine (nu toate popoarele au adoptat aceeaşi
convenţie).
ƒ Temperatura se măsoară fie pe scala Celsius, fie
pe scala Fahrenheit. Pe acestea, punctul zero şi
unitatea de măsură sunt alese în mod arbitrar.
Astfel, 00 pe Celsius nu înseamnă lipsa
temperaturii, ci este un punct critic care
desemnează schimbarea stării de agregare a apei.
Aceeaşi semnificaţie o regăsim pe Fahrenheit la
320F. Printr-o transformare simplă se poate realiza
conversia valorilor de pe cele două scale:
5T − 160
TC = F . De exemplu, 500C = 1220F şi
9
1000C = 2120F, dar aceasta nu înseamnă dublarea
temperaturii deoarece 1000C/500C ≠ 2120F/1220F.
o Variabile cantitative măsurabile cardinal. Mulţimea valorilor
numerice a acestor variabile este înzestrată cu o structură de
corp ordonat ( ≤,+,× ), iar scala de măsurare corespunzătoare
este scala de raport. Spre deosebire de scala de interval, scala
Capitolul I 19
de raport se caracterizează prin faptul că numai unitatea de
măsură se poate alege arbitrar, punctul zero (de origine) este
dat în mod natural, specifică absenţa fenomenului studiat.
Două valori măsurate pe această scală, indiferent de unitatea de
măsură folosită, se află în acelaşi raport. Deci, prin trecerea de
la o unitate de măsură la alta raportul dintre cele două valori nu
se schimbă. Scala de raport permite cel mai înalt grad de
măsurabilitate, deoarece valorilor precizate pe această scală li
se pot aplica toate operaţiile aritmetice permise de structura de
corp ordonat. Pe această scală au sens pe lângă relaţia de ordine
şi operaţia de diferenţă (preluate de scalele anterioare) şi suma şi
raportul a două valori ale variabilei. Prin urmare, scalele de
măsurare prezentate oferă accesul la un conţinut informaţional
care creşte de la scala nominală la cea de raport, treptele
superioare integrând şi informaţia disponibilă în treptele
inferioare.

Cardinalul lui M
Mulţime de
Mulţime finită
valori discrete
de valori
Structura sau continue
(SA) a lui M
Fără structură
identitate (=) Scala nominală Nominală
nonidentitate (≠ )
Cu structură de
Scala ordinală Scala de interval Ordinală
ordine
Cu structură de corp Măsurabilă
ordonat ( ≤,+,× ) Scala de raport
cardinal
Calitativă Cantitativă Variabila

4. După conţinutul variabilelor, acestea pot fi de timp, de spaţiu şi

atributive.
o Variabilele de timp se caracterizează prin faptul că sunt
exprimate prin funcţii de timp (u:T → M), adică valorile lor
individuale aparţin unor momente de timp sau intervale de timp.
o Variabilele de spaţiu (teritoriale) sunt definite ca funcţii de
spaţiu (u:S → M), în sensul că fiecare valoare individuală
20 Statistică generală
aparţine unei unităţi teritoriale care aparţine unui anumit
nomenclator.
o Variabilele atributive sunt definite printr-o funcţie (u:P → M)
asociată fiecărei unităţi din populaţia statistică (eşantionul)
investigat(ă). Valorile individuale ale acestor variabile (calitative
sau cantitative) şi care formează spaţiul observaţiilor M se
exprimă printr-un atribut (numeric sau nenumeric) asociat
unităţilor observate.
O sinteză a tipurilor de variabile studiate într-o populaţie statistică
(eşantion), potrivit scopului cercetării, se prezintă în figura 1.3:
Capitolul I 21

Variabile statistice

Empirice Teoretice

După modul de obţinere într-un demers statistic

Variabile primare Variabile derivate

După conţinutul lor

Variabile de timp Variabile de spaţiu Variabile atributive

După modul de exprimare

Variabile nenumerice Variabile numerice

(calitative) (cantitative)

Variabile alternative După natura variaţiei

Variabile Variabile cu
discrete variaţie continuă

Figura 1.3 Tipuri de variabile statistice

Caracteristicile (variabilele) statistice pot fi clasificate în funcţie de

diferite criterii. Astfel, deosebim caracteristici de timp (acelea care
desemnează apartenenţa la un moment sau interval de timp), caracteristici
de spaţiu (exprimă teritoriul căreia îi aparţine) şi caracteristici atributive.
Caracteristicile atributive pot fi numerice (cantitative) şi nenumerice
(calitative) - figura 1.3.
22 Statistică generală
O caracteristică ale cărei modalităţi de manifestare sunt consemnate
pentru fiecare unitate, nenumeric, prin "cuvinte" este o caracteristică (variabilă)
nenumerică sau calitativă. Sub această formă se exprimă, într-o colectivitate a
angajaţilor: meseria, forma de calificare, sexul, liceul absolvit etc.
Caracteristica măsurabilă se numeşte caracteristică (variabilă)
numerică. În acest caz fiecărei unităţi îi corespunde un număr care exprimă
măsura (valoarea) caracteristicii urmărite. În astfel de situaţii, observaţiile
efectuate asupra unităţilor unei colectivităţi sunt exprimate prin numere.
Acestea pot fi ordonate şi ierarhizate (proprietăţi ordinale), asupra lor se
pot efectua operaţii de prelucrare (proprietăţi cardinale). Exemple de astfel
de caracteristici: vechimea în muncă, în ani; productivitatea muncii, în
unităţi valorice, naturale sau natural - convenţionale; salariul, în lei, numărul
de turişti, în persoane etc.
În funcţie de variaţia manifestată de caracteristici acestea pot fi cu
variaţie continuă sau cu variaţie discretă (discontinuă). Variabila discretă
ia numai valori întregi (numărul persoanelor dintr-o familie, numărul de
piese rebut dintr-un lot; stocul de mărfuri dintr-un depozit la o anumită dată;
numărul de turişti la o staţiune de turism montan etc.). Caracteristica
(variabila) continuă poate lua orice valoare într-un interval finit sau infinit.
O clasă distinctă de variabile întâlnită în cercetările statistice, şi mai
ales în fundamentarea metodologiilor, în teoria probabilităţilor, este aceea a
variabilelor aleatoare.
Prin utilizarea conceptului de variabilă aleatoare, evenimentele pot fi
descrise cu ajutorul unor valori numerice reale care, în general, sunt
rezultatul unei măsurări.
În general, prin variabilă aleatoare se înţelege o funcţie reală de
evenimente elementare, care, în raport cu rezultatul unui experiment, poate
lua o valoare dintr-o mulţime bine definită de valori reale. Această valoare
nu poate fi cunoscută înaintea experimentului din cauza factorilor
întâmplători care influenţează experimentul2.
Exemple:
- La aruncarea unui zar (experiment) nu se poate cunoaşte
dinainte ce număr va apare deoarece rezultatul acestui
experiment depinde de multţi factori întâmplători. Numărul
care apare la aruncarea zarului este o variabilă aleatoare,
mulţimea valorilor ei posibile fiind 1, 2, 3, 4, 5 şi 6.
- Cifra de afaceri pe o persoană angajată este, de asemenea, o
variabilă aleatoare. Într-adevăr, ea variază de la o societate

2
Mihoc, Gh., Urseanu, V., Sondaje şi estimaţii statistice – teorie şi aplicaţii,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1977, p. 15-16.
Capitolul I 23
comercială la alta sub influenţa unor factori sistematici, dar
şi întâmplători, a căror acţiune nu poate fi integral evaluată
(progresul tehnic, înzestrarea tehnică, segmentarea pieţelor,
managementul, calificarea personalului angajat,
rentabilitatea etc.). despre această variabilă aleatoare se
poate spune doar că este posibil să ia una din valorile
cuprinse într-un interval (a, b).
Exemplele de mai sus sugerează reprezentarea unei variabile
aleatoare sub următoarea formă generală:
 x 1 x 2 ... x n 
X  ;
 p1 p 2 ... p n 
unde: Pi (i = 1, n ) = P(X = x i ) - probabilitatea ca variabila X să ia valoarea
xi;
Pi ∉ [0,1], cu ∑ Pi = 1 ;
i
Pi = 1 – este probabilitatea evenimentului sigur;
Pi = 0 – este probabilitatea evenimentului imposibil.
Aceasta înseamnă că variabila aleatoare este complet determinată
atunci când se cunoaşte legea sa de probabilitate (distribuţia teoretică
asociată) – de cele mai multe ori, în practică, o astfel de lege nu este
cunoscută, iar informaţia disponibilă se bazează exclusiv pe o cercetare de
tip selectiv.
Pentru o variabilă aleatoare, spaţiul observaţiilor posibile şi legile de
probabilitate asociate definesc un model statistic teoretic. Atunci când
legile de probabilitate (distribuţiile teoretice) sau distribuţiile empirice
(reale) se definesc în raport cu un vector de parametri, modelul se numeşte
parametric. În general, un parametru este o valoare reprezentativă (tipică)
obţinută printr-o anumită operaţie de calcul aplicată valorilor individuale (M
– pe spaţiul observaţiilor) specifice unei repartiţii statistice.
Parametrul statistic se mai numeşte şi valoarea tipică a repartiţiei.
Exemple de parametri statistici (valori tipice) sunt: mediile, dispersiile etc.
În funcţie de conţinutul lor, parametrii statistici sunt parametri de
nivel (media, mediana, modul etc.), parametri de variaţie (dispersia, abaterea
medie pătratică, coeficientul de variaţie etc.); parametri de asimetrie şi
boltire (coeficienţii lui Pearson şi ai lui Fischer etc.). În analiza statistică au
caracter de parametri şi alte valori sintetice: indicii de concentrare;
coeficienţii de corelaţie etc. Se obişnueşte, de asemenea, (în special în
literatura anglo-saxonă) ca noţiunea de parametru să fie folosită pentru a
indica o valoare reprezentativă teoretică. Astfel, media de sondaj este un
estimator al mediei colectivităţii statistice, care reprezintă un parametru.
24 Statistică generală
Un alt concept al vocabularului de bază al statisticii este conceptul
de date. Spre deosebire de numerele abstracte cu care operează matematica
datele statistice sunt mărimi concrete obţinute din experimente,
observaţii, numărare, măsurare sau din calcule. În modul general, prin
date statistice se înţelege o caracterizare numerică, cantitativă, obţinută de
statistică despre unităţile colectivităţii analizate. Potrivit definiţiei, datele
statistice cuprind următoarele elemente: noţiunea - care precizează
fenomenul sau procesul la care se referă; identificarea (de timp, de spaţiu,
organizatorică etc.) şi valoarea numerică. Datele statistice pot fi absolute
sau relative, primare sau derivate. Indiferent de forma în care se obţin
datele statistice sunt purtătoarele unor informaţii.
Informaţia statistică reprezintă conţinutul specific (semnificaţia),
mesajul, datelor. Pentru înţelegerea legităţilor de manifestare ale
fenomenelor şi proceselor informaţia statistică (datele fiind principalele
forme de prezentare a informaţiilor) trebuie structurată în funcţie de
conţinutul şi organizarea lor.
Datele statistice cu ajutorul cărora se cercetează un fenomen sau
proces economic sau social sub raportul structurii, interdependenţelor, al
modificării lor în timp sau în spaţiu se numesc indicatori statistici.
Indicatorii statistici sunt expresiile numerice ale categoriilor riguros definite
de ştiinţele economice teoretice sau aplicative. Conceptul de indicatori
statistic este strâns legat de conceptul de model statistic (empiric). Modelul
statistic exprimă sub forma unei construcţii logice sau matematice (funcţie,
ecuaţie sau sitem de ecuaţii şi (sau) inecuaţii etc.) trăsăturile, momentele,
corelaţiile esenţiale din manifestările reale ale fenomenelor şi proceselor.

1.4. CULEGEREA DATELOR STATISTICE

(OBSERVAREA STATISTICĂ)
Pentru satisfacerea nevoii de informaţii este necesar să se organizeze
cercetări (investigaţii) statistice. Prin cercetare statistică, în funcţie de scopul
urmărit, se culeg date care apoi se prelucrează în mod corespunzător, pentru
ca în final să se obţină, într-o formă statistică, informaţiile necesare
desfăşurării procesului de conducere.
În faţa complexităţii fenomenelor şi proceselor economice, actul
conducerii nu realizează obiectivele fixate fără un sistem informaţional
statistic. Sistemul informaţional statistic (SIS) ca subsistem al sistemului
informaţional economico-social sub aspect funcţional conţine mulţimea
operaţiilor de culegere, filtrare, prelucrare şi stocare a informaţiilor
statistice. Cercetarea statistică, parte a SIS presupune parcurgerea unor etape
aflate în succesiune logică.
Capitolul I 25

1.4.1. Metode de culegere a datelor statistice

În practică culegerea datelor se realizează prin:
• Observări totale (exhaustive), de exemplu rapoartele statistice şi
recensămintele. Acestea presupun înregistrarea caracteristicilor cuprinse în
programul de cercetare la toate unităţile (fără excepţie) colectivităţii statistice.
• Observări parţiale. Acestea presupun înregistrarea după criterii
bine stabilite a unui număr mai redus de unităţi din colectivitatea generală.
• Observări curente. Acestea constau în înregistrarea sistematică,
permanentă, pe măsură ce se produc caracteristicile fenomenelor analizate la
nivelul unităţilor colectivităţii (de exemplu înregistrarea evenimentelor
demografice: natalitate, mortalitate etc.).
• Observări periodice. În acest caz, înregistrarea datelor asupra
unităţilor se efectuează la intervale de timp bine stabilite.
• Observări directe. Acest tip de observare se realizează prin înregistrarea
nemijlocită a datelor către operator (cercetător) la unităţile colectivităţii.
• Observări indirecte. Astfel de observări se întâlnesc atunci când
înregistrarea datelor se realizează pe baza unor surse care au consemnat
anterior fenomenul studiat (de exemplu, înregistrarea pe bază de documente).
Principalele metode de culegere a datelor sunt:
• Recensământul. Aceasta este cea mai veche metodă de observare
statistică. Prin recensământ (al populaţiei, animalelor, mijloacelor fixe, pomilor
fructieri etc.) se culeg datele de la toate unităţile colectivităţii. Organizarea
recensământului presupune rezolvarea unor probleme (delicate prin
complexitatea lor) cum sunt: scopul observării; scopul culegerii datelor; timpul
la care se referă datele; sfera de cuprindere; elaborarea de definiţii, clasificări şi
nomenclatoare etc. Date fiind cheltuielile mari de materiale şi de timp pe care le
implică organizare lor, recensămintele au un caracter periodic (de exemplu din
10 în 10 ani în cazul populaţiei, anual în cazul populaţiei şcolare etc.).
• Rapoarte statistice. Acestea sunt observări totale, permanente
prin intermediul lor se culeg datele statistice referitoare la diferitele
fenomene şi procese economice din domeniile de activitate ale agenţilor
economici. Din această cauză se vorbeşte de un nomenclator al rapoartelor
statistice pe care trebuie să le completeze fiecare agent economic. Există
rapoarte statistice referitoare la capitalul fix, forţa de muncă, timpul de
lucru, rezultatele activităţilor, materiilor prime şi materialele etc.
26 Statistică generală

• Sondaje statistice. În cazul în care observările statistice nu pot fi

organizate (din diferite motive) atunci se apelează la observări parţiale de
tipul sondajelor statistice3.
• Ancheta statistică. este o formă de observare care spre deosebire
de sondaje nu presupune reprezentativitatea eşantionului. Aceasta se
realizează pe baza chestionarului completat direct sau prin poştă, de
exemplu la târguri, expoziţii etc.).
• Observarea părţii principale (masivul principal sau panelul).
Este o metodă operativă, parţială, de culegere a datelor numai de la cele mai
semnificative (masivul principal) unităţi ale colectivităţii4.
• Monografia. Această este o metodă de observare aprofundată a
fenomenelor şi progreselor ce au loc în activitatea unui agent economic sau
grup de agenţi economici5.
În ultima perioadă există tendinţa de utilizare pe o scară destul de
mare a observărilor parţiale. Această înclinaţiei este legată de nevoia rapidă
de cunoaştere (de culegere a datelor), de posibilităţile largi de aplicare (cu
costuri dintre cele mai reduse) etc.

1.4.2. Programul de organizare a unei observări

statistice
Prin definiţie observarea statistică presupune soluţionarea unor
probleme metodologice şi organizatorice laborioase, participarea unui
număr mare de persoane (de multe ori acestea nu sunt de specialitate) etc.
Prin programul de observare trebuie să se precizeze câteva elemente
ca de exemplu:
• Scopul observării. Acestea pot să coincidă sau să nu coincidă cu
scopul cercetării statistice. El trebuie să fie bine precizat deoarece în funcţie
de el (de înţelegerea lui) depinde delimitarea obiectului observării, erorile de
observare etc.
• Colectivitatea statistică supusă observării (obiectul observării).
Obiectul observării reprezintă mulţimea unităţilor la care vor fi înregistrate
caracteristicile precizate conform scopului fix.

3
Utilitatea datelor obţinute prin sondajele statistice este condiţionat de gradul de
reprezentativitate al eşantioanelor extrase, de măsura în care trăsăturile esenţiale ale
structurii colectivităţii generale se regăsesc în structura eşantioanelor extrase (vezi capitolul
"Sondajul statistic şi utilizarea lui în economie”).
4
Prin această metodă nu se culeg datele de la unităţile cu importanţă redusă
(nereprezentative).
5
Monografia efectuată asupra unei colectivităţi sau a unei unităţi de înregistrare
presupune nu numai culegerea datelor ci şi interpretarea acestora.
Capitolul I 27

• Unităţile de observare (înregistrare). acestea sunt elementele

colectivităţii statistice investigate. Ele se culeg şi se definesc în funcţie de
scopul cercetării deoarece pot fi unităţi simple sau unităţi complexe.
• Precizarea caracteristicilor statistice despre care se culeg datele
de la unităţile colectivităţii. Caracteristicile sunt înregistrate sub formă de
răspunsuri la întrebările fixate în chestionar într-o anumită ordine logică.
• Timpul observării este un element care vizează două probleme
esenţiale: stabilirea timpului la care se referă datele şi timpul în care se
efectuează culegerea datelor. Timpul la care se referă datele se numeşte
moment critic şi se deosebeşte de intervalul de timp (perioada) de
culegere a datelor. De exemplu, pentru recensământul din ianuarie 1992
momentul critic a fost ora "0" a zilei de 5.01.1992, în timp ce perioada de
culegere a fost de 7 zile.
• Locul observării se precizează prin program şi are drept scop
identificarea facilă a unităţilor de observare.
• Măsuri organizatorice. Acestea au drept scop asigurarea
condiţiilor favorabile pentru desfăşurarea observării statistice. În acest
context se elaborează hărţi şi planuri ale localităţilor; se organizează
împărţirea locului observării; se recrutează şi se pregăteşte personalul pentru
efectuarea înregistrărilor; se tipăresc şi se transmit formularele; se
efectuează publicitatea corespunzătoare etc.

1.4.3. Erorile de înregistrare statistică. Prevenirea

erorilor de înregistrare şi controlul datelor
statistice înregistrate
Calitatea datelor înregistrate este un factor important care
condiţionează calitatea informaţiilor dintr-un demers statistic, realismul
cunoaşterii şi eficienţa deciziilor de acţiune.
Prin urmare, veridicitatea (autenticitatea) datelor înregistrate
printr-o metodă oarecare (specifică scopului cercetării) – concordanţa
acestora cu datele reale ale fenomenelor investigate – constituie un obiectiv
fundamental („ţintă”) a oricărei metode de înregistrare (observare) statistică.
Acest obiectiv este, însă, greu de realizat, deoarece chiar prin respectarea
tuturor principiilor ştiinţifice de pregătire şi de organizare a înregistrării nu
se pot înregistra date „absolut reale”, în concordanţă cu manifestările reale
ale fenomenului investigat.
Aceasta înseamnă că în observarea statistică se înregistrează
şi erori.
În general, prin eroare de înregistrare (observare)
statistică, exprimată absolut sau relativ, se înţelege diferenţa dintre
28 Statistică generală
rezultatul obţinut prin înregistrare şi mărimea reală a caracteristicilor
(variabilelor) observate. Aceste diferenţe (erori) sunt determinate de
volumul înregistrărilor, de precizia mijloacelor de înregistrare şi de diverse
alte surse (cunoscute sau necunoscute).
Surse de erori se regăsesc în domenii care vitează
înregistrarea, metodele de înregistrare. Dintre acestea exemplificăm:
o Mobilitatea (inconstanţa) în timp a unităţii observate
(determinată de factori sau înclinaţii care conduc la
răspunsuri inexacte sau aproximative);
o Puterea umană limitată de înregistrare (observare) – de
exemplu, perceperea eronată a răspunsurilor, transcrierea
greşită a acestora etc.;
o Neclaritatea definirii unităţilor de observare şi a
variabilelor de înregistrat;
o Imperfecţiunea metodelor şi mijloacelor de observare
(înregistrare);
o Factori subiectivi etc.
Exemplele de mai sus sugerează faptul că sunt factori obiectivi şi
subiectivi care conduc la erori de înregistrare întâmplătoare, sistematice şi,
de asemenea, la greşeli de înregistrare. O vizualizare a tipologiei generale de
erori de înregistrare se prezintă în figura 1.4.

Erori de înregistrare

După modalitatea de realizare

Erori întâmplătoare Erori sistematice Erori grosiere (greşeli)

După sursa lor

Erori ale unităţii Erori ale personalului Erori ale mijloacelor

observate care înregistrează datele de înregistrare

Erori de Erori datorate

metodă factorilor externi

Figura 1.4 Tipuri de erori de înregistrare

Capitolul I 29
Erorile întâmplătoare produse într-o înregistrare statistică diferă
între ele ca mărime şi ca semn (sens). Influenţele lor se compensează
reciproc pe total, ceea ce înseamnă că pe ansamblu nu influenţează
rezultatele.
Erorile întâmplătoare sunt produse de factori obiectivi. Mărimea
absolută a acestor erori este necunoscută, deoarece necunoscută este
valoarea adevărată a datelor înregistrate.
Influenţele acestor erori se compensează reciproc deoarece
distribuţia lor se realizează după legea teoretică de probabilitate normală,
Gauss-Laplace. Erorile întâmplătoare, din cauze obiective, nu pot fi
eliminate orice metodă s-ar utiliza. Spre deosebire de erorile întâmplătoare,
erorile sistematice au o acţiune unilaterală (se produc într-un singur sens)
şi, ca urmare, efectul lor cumulatoriu influenţează rezultatele indicatorilor
sintetici determinaţi. Acesta este şi motivul pentru care calitatea necesară a
datelor înregistrate impune cu necesitate şi eliminarea acestor erori sau, dacă
aceasta nu este posibil în totalitate, minimizarea lor.
Erorile grosiere (greşelile) se datorează fie lipsei de experienţă, fie
incompetenţei, fie altor cauze. Dată fiind diferenţa esenţială dintre erori şi
greşeli, acestea din urmă trebuie depistate şi eliminate. Acest lucru
presupune o analiză sistematică (aprofundată) a datelor înregistrate, un
studiu detaliat a cazurilor în care datele înregistrate depăşesc limitele
admisibile.
În afara tipologiei de erori prezentată, mai pot fi amintite erorile de
reprezentativitate (efective sau probabile) întâlnite în cercetarea selectivă şi
dezbătute distinct în economia cursului de Statistică.
Tipologia erorilor de înregistrare, prezentată anterior, conduce – în
virtutea obiectivului de asigurare a datelor de calitate corespunzătoare – la
acţinui de prevenire a erorilor şi de control al datelor culese.
Fără a fi o regulă generală, prevenirea erorilor se poate realiza prin
acţiuni suplimentare de genul:
- testării tehnicilor şi formularelor de înregistrare;
- selectarea optimă şi pregătirea profesională a persoanelor
care efectuează înregistrarea;
- inspectarea (controlul), pe teren, a înregistrărilor de date;
- pregătirea psihologică a persoanelor care efectuează
înregistrarea (mai ales în cazul anchetelor de sondaj);
- popularizarea scopului înregistrării şi formarea
convingerilor pentru exprimarea datelor reale etc.
Controlul statistic al datelor înregistrate se realizează în funcţie de
natura şi localizarea activităţilor întreprinse în acest sens, printr-un control
intern şi printr-un control extern. În principiu, controlul cuprinde acţiuni
30 Statistică generală
care vizează volumul datelor înregistrate, acurateţea calculelor din care
rezultă anumiţi indicatori, acurateţea corelaţiilor logice dintre date,
autenticitatea documentelor de evidenţă primară utilizate la înregistrarea
datelor etc.
Controlul intern presupune verificarea prin sondaj a calităţii
datelor. Controlul extern se realizează prin intermediul unor fapte
cunoscute. El vizează o componentă dinamică, o componentă spaţială
(teritorială) şi o componentă cu dominante caracteristici calitative (de
explicitare comparativă normală, teritorială şi dinamică).
Prin acţiunile de control intern şi extern, de volum, aritmetic şi logic
al datelor înregistrate, se previn erorile de înregistrare (observare), se
elimină sau se diminuează erorile sistematice şi cele grosiere. Problematicii
erorilor – prin importanţa lor – în literatura de specialitate i-au fost acordate
atenţii deosebite, unele dintre ele având caracter monografic.
Capitolul I 31
Întrebări de control
• Care sunt etapele principale în care s-a format obiectul statisticii?
• Ce este un fenomen de masă şi care sunt particularităţile sale?
• Prin ce elemente se caracterizează o lege statistică?
• Care este obiectivul principal a abordării statistice a fenomenelor de
masă?
• Care este tipologia variabilelor statistice?
• Care sunt asemănările şi deosebirile dintre scala nominală şi
ordinală?
• În ce elemente se deosebeşte scala de interval de sala de raport?
• Care sunt elementele principale ale programului de organizare a unei
observări statistice?
• Ce se înţelege prin eroare de înregistrare şi care sunt sursele
principale ale acestui tip de eroare?
• Fenomenele social-economice de masă studiate de statistică nu se
caracterizează:
a) prin variabilitate în timp şi in spaţiu;
b) printr-o lege de apariţie care se manifestă ca tendinţă ce nu poate
fi ? cunoscută şi verificată decât la nivelul ansamblului şi nu în
fiecare caz în parte;
c) printr-o lege de apariţie care se manifestă ca tendinţă ce poate fi
cunoscută şi verificată în fiecare caz în parte;
d) prin forme individuale de apariţie asemănătoare;
e) prin faptul că ele sunt specifice legilor statistice - legi care se
manifestă sub formă de tendinţă faţă de care abaterile
întâmplătoare, într-un sens sau altul, se compensează reciproc.
• Fenomenele de masă, în general, apar ca o mulţime de forme
individuale diferite, cu existenţă diferită, aparent fără nici o legătură
de la o formă la alta dar care, analizate comparativ. se constată că au
aceeaşi esenţă Ceea ce nu explică această afirmaţie este că:
a) formele individuale sunt generate de cauze care se manifestă de
regulă în condiţii diferite;
b) formele individuale de manifestare diferă de la o unitate la alta,
în funcţie de modul cum se asociază şi se combină factorii
sistematici cu cei întâmplători, cei obiectivi cu cei subiectivi;
c) formele individuale de manifestare analizate la nivelul
ansamblului par asemănătoare între ele, fiind generate de cauze
esenţiale comune;
32 Statistică generală
d) formele individuale de manifestare se supun aceleiaşi legi de
apariţie şi dezvoltare cunoscută şi verificată la nivelul fiecărei
unităţi de observare;
e) formele individuale de manifestare se supun aceleiaşi legi
statistice care, la nivelul ansamblului. se manifestă ca tendinţă.
• Stabilirea precisă şi clară a scopului unei observări statistice, totală
sau parţială, nu prezintă importanţă pentru:
a) delimitarea obiectului de observare;
b) definirea unităţilor de observare;
c) stabilirea scopului cercetării statistice;
d) stabilirea programului propriu-zis al observării;
e) delimitarea obiectivelor parţiale ale cercetării, care, în cazul
observării, se referă concret la volumul şi calitatea datelor necesare.
• Ancheta statistică
a) este o metodă de observare totală;
b) este o metodă de observare parţială, care numai întâmplător
poate să îndeplinească condiţia de reprezentativitate;
c) este o metodă de observare parţială, care, în mod obligatoriu,
trebuia să îndeplinească condiţia de reprezentativitate;
d) este o metodă de observare parţială, care se bazează pe
obligativitatea completării chestionarelor;
e) mai este denumită şi sondaj statistic.
• Recensământul ca metodă de observare statistică:
a) nu presupune culegerea datelor de la toate unităţile populaţiei
statistice bine delimitate;
b) are exclusiv un caracter demografic;
c) se încadrează în sfera observărilor cu caracter permanent
d) se organizează cu o anumită periodicitate;
e) se organizează ori de câte ori Statistica ONU declanşează
recensăminte in ţările membre.
• În evoluţia sa îndelungată, statistica s-a dezvoltat continuu atât sub
aspectul obiectului de studiu, dar mai ales al perfecţionării şi
diversificării metodelor de abordare a obiectului. în toate momentele
dezvoltării, statistica se ocupă de acele fenomene:
a) care se produc la o anumită unitate de observare;
b) care se produc în mod identic;
c) exclusiv tehnice;
d) care se produc într-un număr mare de cazuri, prezintă în
producerea lor anumite regularităţi şi care pot fi denumite
fenomene de masă;
Capitolul I 33
e) care au la origine un singur factor de influenţă.
• Un element important al unui program de observare este timpul
observării. Acesta:
a) este timpul la care se referă datele sau timpul înregistrării
datelor;
b) nu este altceva decât timpul la care se referă datele culese, care
poate fi un singur moment (pentru înregistrările statice) sau o
perioadă (pentru înregistrările dinamice);
c) nu este altceva decât perioada în care se înregistrează datele
statistice;
d) este privit şi, prin urmare, precizat ca timp la care se referă
datele culese şi ca interval de timp în care se realizează
înregistrarea datelor;
e) nu este altceva decât data la care operatorii statistici trebuie să
prezinte datele culese.
• Scala de interval:
a) are toate caracteristicile .scalelor ordinale şi de raport;
b) are toate caracteristicile scalei ordinale şi, în plus, distanţa sau
diferenţa dintre două numere ale scalei are semnificaţie
concreta;
c) este o scală numerică şi, în plus, raportul dintre două puncte ale
scalei este independent de unitatea de măsură;
d) prezintă multe dintre caracteristicile scalei ordinale;
e) mai este numită şi scală de raport sau scală discreta.
• Care dintre observările statistice precizate mai jos nu au un caracter
permanent:
a) bugetele de familie (sau anchetele integrate în gospodării);
b) rapoartele statistice;
c) statisticile fiscale;
d) înregistrările căsătoriilor, natalităţii, mortalităţii etc.;
e) recensămintele statistice.
• Timpul observării sau al culegerii datelor se alege:
a) întotdeauna în perioada în care populaţia statistică prezintă un
mare grad de stabilitate;
b) în funcţie de scopul cercetării şi al observării statistice, după caz
când populaţia statistică prezintă sau nu un grad mare de
stabilitate (de exemplu, recensământul populaţiei, observarea
cotaţiilor la bursă a unor acţiuni etc.);
c) în funcţie de posibilităţile informatice de prelucrare a datelor
culese;
34 Statistică generală
d) atunci când se doreşte să se justifice o anumită acţiune deja
declanşată;
e) la întâmplare, tară criterii precizate şi analizate aprioric.
• Identificaţi care dintre afirmaţiile următoare referitoare la obiectul
observării este falsă:
a) obiectul observării este mulţimea de fenomene de masa despre
care urmează să se culeagă datele statistice;
b) obiectul observării este o mulţime de unităţi simple sau
complexe de
c) populaţia supusă observării trebuie delimitată ca volum. în timp
şi in spaţiu, indiferent daca ea este statică sau dinamică;
d) nu întotdeauna obiectul observării coincide cu obiectul
cercetării,
e) chiar dacă obiectul observări este bine definit, după criterii clare,
esenţiale, stabile, nu se poate asigura sub nici o formă
comparabilitatea datelor de 1a o observare la alta
• Programul propriu-zis al observării este format din totalitatea
caracteristicilor (variabilelor) pentru care urmează să se culeagă
datele de la unităţile populaţiei statistice. El se concretizează:
a) în întrebări care sunt înscrise în formulare statistice la care se
primesc obligatoriu răspunsuri cu privire la nivelul de dezvoltare
sau forma lor de manifestare;
b) într-o listă de variabile despre care se culeg datele din
documentele pe care unităţile de observare doresc să le pună la
dispoziţie;
c) în întrebări înscrise în chestionare sau alte formulare statistice
adresate la toate sau la o parte din unităţile populaţiei şi ale căror
posibile răspunsuri reflectă formele individuale de manifestare
ale fenomenelor;
d) întrebări incluse în chestionare sau în alte formulare statistice
numai atunci când ele sunt adresate direct tuturor unităţilor de
observare sau unei părţi din acestea şi ale căror posibile
răspunsuri reflectă formele individuale ale fenomenelor de masă
investigate;
e) în variantele variabilelor precizate.
• Prin AUDIT-ul financiar efectuat în luna ianuarie 2000 la S.C. „ICS"
SRL s-a constatat că în facturile elaborate în 1999 există anumite
erori în calculul TVA care au avut drept sursă: necunoaşterea
metodologiei de calcul al TVA la unele produse; aproximări eronate;
defecţiuni ale mijlocului tehnic de calcul, etc.
Capitolul I 35
Populaţia statistică studiată este:
a) ansamblul facturilor elaborate de S.C. „ICS" SRL;
b) ansamblul produselor şi serviciilor realizate de S.C."ICS" SRL
până la 31.XII.1998;
c) ansamblul produselor şi serviciilor realizate de S.C."ICS" SRL
desfăcute pe piaţă şi facturate până la 31. XII. 1998;
d) ansamblul produselor şi serviciilor realizate pentru a fi desfăcute
pe piaţă de S.C."ICS" SRL, facturate până la 31.XII.1998 şi la
care se percepe TVA;
e) ansamblul facturilor elaborate de S.C."ICS" SRL până la 31. XII.
1998 pentru produsele şi serviciile realizate şi desfăcute pe piaţă.
• În cadrul metodelor generale de abordare ştiinţifică a fenomenelor
economico-sociale, un loc important îl ocupă abstractizarea
succesivă, inducţia şi deducţia. Aceste metode:
a) nu pot fi utilizate într-un demers statistic deoarece operează cu
date concrete obţinute prin observări totale şi parţiale;
b) sunt utilizate în studiul statistic al fenomenelor de masă întrucât:
pentru a se reţine numai ceea ce este esenţial şi tipic trebuie să
se elimine aspectele întâmplătoarea şi neesenţiale: de la
particularul obţinut prin observarea (înregistrarea) valorilor
empirice se trece inductiv spre ceea ce este în general valabil
pentru întregul ansamblu etc.;
c) nu pot fi utilizate de statistică întrucât în orice cercetare nu se
porneşte de la ipoteze care ar trebui verificate;
d) sunt utilizate numai în studiul repartiţiilor statistice uni - şi
multidimensionale;
e) sunt utilizate numai dacă sunt organizate sondaje statistice.
• Analizate la nivelul unui ansamblu, formele individuale de
manifestare a fenomenelor de masă par asemănătoare între ele, fiind
generate de cauze esenţiale comune, se supun aceleiaşi legi de
apariţie şi dezvoltare. Această lege acţionează:
a) static, când fenomenele sunt circumscrise la acelaşi spaţiu şi
aceeaşi formă de organizare, dar în condiţii de timp diferite;
b) dinamic, când fenomenele de masă sunt circumscrise în aceleaşi
condiţii de timp, cât şi dinamic, când fenomenele sunt
delimitate în spaţiu şi organizatoric, dar înregistrate în unităţi de
timp diferite;
c) exclusiv dinamic, când se face ipoteza că fenomenele au fost
înregistrate la acelaşi momente de timp, variabile fiind spaţiul şi
forma de organizare;
36 Statistică generală
d) exclusiv dinamic, când se face ipoteza că fenomenele au fost
înregistrate la aceleaşi momente de timp, variabile fiind spaţiul
şi forma de organizare;
e) static, deoarece dinamic nu poate acţiona întrucât relaţiile de
cauzalitate dintre fenomenele sociale nu au un caracter dinamic.
• Pentru identificarea şi diminuarea erorilor de observare este necesar
controlul datelor culese. Acest control nu presupune:
a) ca prin sondaj să se refacă anumite calcule de obţinere a valorilor
unor indicatori înscrişi în formulare;
b) ca la centrele de prelucrare să se verifice dacă au sosit toate
formularele, cu toate rubricile completate;
c) utilizarea unor modele de verificare a ipotezelor statistice şi
aplicare de teste de verificare a semnificaţiilor valorilor
indicatorilor;
d) efectuarea de comparări;
e) sub nici o formă utilizarea unor programe informatice special
elaborate.
• Scopul unei observări statistice:
a) în mod obligatoriu trebuie să corespundă cu scopul cercetării
statistice efectuate;
b) se precizează în funcţie de necesităţile specifice de informaţii
pentru domeniul în care se organizează cercetarea şi care se
încadrează în scopul general al acesteia;
c) nu trebuie precizat deoarece nu influenţează volumul şi calitatea
datelor necesare demersului ştiinţific;
d) nu trebuie precizat deoarece nu prezintă importanţă pentru
rezolvarea practică a unor probleme cum ar fi: delimitarea
obiectului de observare, definirea unităţilor de observare,
stabilirea programului propriu-zis al observării;
e) trebuie clar precizat deoarece în funcţie de acesta se realizează
numai instruirea personalului care culege date.
• Unităţile complexe de observare:
a) sunt rezultate ale organizării sociale şi economice a populaţiei
(colectivităţii) statistice;
b) pot fi, de exemplu: angajatul într-o întreprindere; jucătorul într-o
echipă de fotbal; persoana unei familii;
c) sunt numai unităţile raportoare care, potrivit legislaţiei în
vigoare, informează sistematic asupra activităţii unităţilor aflate
în structura lor organizatorică;
Capitolul I 37
d) sunt elementele simple constitutive ale populaţiei statistice care
sunt dispuse să răspundă la întrebările din chestionar (de
exemplu: studentul, persoana cu drept de vot etc.);
e) sunt de tipul: mulţimea întreprinderilor mici şi mijlocii;
mulţimea căsătoriilor etc.
• Principala proprietate a fenomenelor de masa este variabilitatea in
timp si in spaţiu si legea de apariţie a acestora se manifesta ca
tendinţa si nu in fiecare caz in parte. Din aceasta cauza, fenomenele
de masa sunt numite si fenomene nedeterministe sau stochastice, iar
interpretarea si analiza lor trebuie să cadă sub incidenţa numerelor
mari. Potrivit acestei legi:
a) variaţiile întâmplătoare de la tendinţa generala provocate de
factorii obiectivi si esenţiali se compensează reciproc daca
exista un număr mare de cazuri individuale;
b) numai întâmplător variaţiile de la tendinţa generala se
compensează;
c) nu este posibila trecerea de la numeroase date individuale la
indicatori sintetici specifici ansamblului investigat;
d) variaţiile întâmplătoare de la tendinţa generala provocate de
factorii aleatori de influenţă se compensează reciproc daca exista
un număr mare de cazuri individuale de aceeaşi esenţă, luate în
studiu;
e) tendinţa de manifestare trebuie sa se verifice la nivelul fiecărei
unităţi de observare.
• Scala de interval:
a) are toate caracteristicile scalelor ordinale si de raport;
b) are toate caracteristicile scalelor ordinale si, in plus, distanţa
dintre doua numere ale scalei are o semnificaţie concreta;
c) este o scala numerica si, in plus, raportul dintre doua puncte ale
scalei este independent de unitatea de măsură;
d) prezintă multe dintre caracteristicile scalei ordinale;
e) mai este denumita si scala de raport sau scala discreta.
• Stabiliţi varianta de adevăr a afirmaţiei următoare:
Recensământul ca metodă de observare statistică:
a) nu presupune culegerea datelor de la toate unităţile populaţiei
statistice bine delimitata;
b) are exclusiv un caracter demografic;
c) se încadrează in sfera observărilor cu caracter permanent;
d) se organizează cu o anumita periodicitate;
38 Statistică generală
e) se organizează ori de cate ori Statistica ONU declanşează
acţiunea de efectuare a recensămintelor în ţările membre.
• Recensământul populaţiei este:
a) o observare totală unică;
b) o observare totală (integrală) periodică;
c) o observare curentă periodică;
d) o observare curentă de o singură dată;
e) o observare periodică parţială.
• Erorile de reprezentativitatea sunt specifice cercetărilor:
a) prin sistemul rapoartelor statistice;
b) prin sondaj;
c) prin recensământ;
d) prin observarea parţii principale;
e) prin monografii.
• Statistica:
a) se ocupă exclusiv cu evidenţa fenomenelor de masă;
b) este o ştiinţă de sine stătătoare;
c) este în acelaşi timp ştiinţă şi metodă utilizată de alte ştiinţe;
d) nu poate fi utilizată în managementul afacerilor;
e) ca metodă se utilizează doar în economia de piaţă.
• Legea statistică:
a) poate fi identificată şi verificată la nivelul fiecărei unităţi
statistice;
b) se observă prin trecerea de la datele individuale la un sistem de
indicatori specifici unui ansamblu;
c) nu se deosebeşte de o lege a naturii;
d) se verifică la nivelul întregului ansamblu de date înregistrate;
e) identificată într-o populaţie statistică este permanentă în orice
condiţii de timp, spaţiu şi organizatorice.