1032.

SANGE — COLESTEROL5 Vezi şi: SANGE/[INGENERAL]/CIRCULAŢIA SANGELUI

Colesterolul are legătură cu sangele, simbolul bucuriei de a trăi. Colesterolul provine din anumite alimente
nevegetale. Organismul nostru il transformă, in ficat. Este o componentă importantă pentru peretele celular. Dacă
cantitatea de colesterol este prea mare, acesta se depune pe vasele de sange şi reduce, treptat, diametrul
acestora.
Oare de ce se intamplă acest lucru ? Pentru că mi-am pierdut bucuria de a trăi!
În adancul meu, cred că nu merit să fiu fericit, să fiu vesel şi această bucurie circulă foarte greu ! "imi fac sange
rău" sau sange bun (precum colesterolul).
Este nevoie să redescopăr sensul vieţii mele. Oare viaţa mea merge in sensul in care imi
doresc eu ? Mă pot intreba, de asemenea, dacă imi fac prea multe griji, mai ales cu privire la mama mea sau la
familie. Este posibil să crească colesterolul după anumite evenimente, precum pensionarea, deoarece nu mai am
bucuria de a trăi pe care o aveam cu colegii de muncă sau cu oamenii pe care ii intalneam la muncă.
Această creştere se poate produce şi atunci cand pleacă cineva drag, care imi aducea bucurie in viaţă. În acest caz,
in loc să dezvolt un diabet, care este simbolul unei tristeţi profunde, corpul meu interpretează evenimentul ca pe o
pierdere a bucuriei de a trăi, ceea ce determină creşterea nivelului de colesterol. Acest lucru se poate intampla şi
după pierderea unui animal de companie sau in orice situaţie care poate să imi diminueze, conştient sau nu,
bucuria de a trăi. Uneori trăiesc şi un sentiment de nesiguranţă. Trăiesc o situaţie intr-un mod dramatic. De
exemplu, in cazul in care
vreau să realizez un proiect, să construiesc ceva, un lucru la care ţin mult, dar nu sunt ajutat de nimeni. Nu pot
conta decat pe mine insumi şi acest lucru mă afectează foarte mult. Dacă las această stare să se agraveze, risc să
am, intr-o zi, un atac cardiac. Dacă nu rezolv situaţia care mă face să imi pierd bucuia de a trăi, este afectat un
aspect foarte important din viaţa mea - iubirea. Cand bucuria mea se pierde, este ca şi cum aş simţi mai puţină
iubire in mine, de aceea pierderea bucuriei
imi afectează inima. Un nivel crescut al colesterolului indică faptul că imi este greu să mă implic cu adevărat in
viaţa mea. Mă simt ca un actor care joacă o piesă de teatru: fac parte din spectacol, dar nu imi insuşesc in totalitate
emoţiile. Joc un rol pentru a le fi pe plac celorlalţi, cand de fapt ar trebui să fac ceea ce imi place mie. Am devenit
foarte altruist, pentru a evita să fiu considerat egocentrist. Am impresia că,visele mele sunt irealizabile,
inacceptabile. Imi caut identitatea. Mă identific mai mult cu familia mea, pe care o văd cum se destramă, se
distruge. Poate fi vorba despre familia mea biologică, dar şi despre un grup din care fac parte, sau despre colegii
de muncă. Aş vrea ca familia mea să fie unită, să trăiască in armonie, dar mă simt incapabil să intervin. Majoritatea
colesterolului animal (provenit din carne şi produse lactate} apare din cauza unei alimentaţii prea bogate a
occidentalilor. Alimentele cu conţinut bogat in colesterol, reprezintă o anumită satisfacere egoistă, a apetitului
meu. Mă simt bine, fără să mă gandesc o clipă că, acest surplus imi poate deteriora şi chiar distruge sănătatea! Este
o iluzie să cred că ii produc o plăcere corpului meu. Verific dacă mă iubesc intr-un mod puţin cam "egoist sau
egocentric". Absorbind alimente cu conţinut prea mare de colesterol, imi neg bucuriile vieţii. Într-o zi, va trebui să
plătesc acest lucru. Chiar imi doresc o astfel de afecţiune ?
- Accept să mă schimb imediat şi să las să circule bucuria in mine, ca un Copil care se minunează in faţa
frumuseţilor vieţii! Îmi neutralizez frica de a trăi din bucurie şi accept să las bucuria să intre in viaţa mea. Accept
să fiu eu Sinsumi, să imi realizez visele. Savurez fiecare moment, deoarece am dreptul să fiu fericit.

1033. SANGE — DIABET (... zaharat) Vezi şi: BOLI EREDITARE, SANGE-HIPOGLICEMIE
Diabetul este o boală caracterizată prin eliminarea excesivă a unei substanţe in urină.
În general, termenul de diabet se referă la diabetul zaharat (mai există şi diabet
juvenil, sau infantil). Diabetul este provocat de o insuficientă secreţie de insulina de către pancreas, care nu poate
menţine zahărul la un nivel satisfăcător pentru sange.
Astfel se produce un exces de zahăr şi sangele este incapabil să folosească intr-un mod adecvat zahărul din fluxul
sanguin. Creşterea nivelului de zahăr este descoperită prin creşterea glicemiei şi apariţia zahărului in urină. Dat
fiind faptul că zahărul simbolizează iubirea, tandreţea, afecţiunea, diabetul reflectă sentimentul de tristeţe
interioară. Este vorba despre o lipsă de o anumită iubire, deoarece am nevoie, din cauza rănilor anterioare, să
controlez mediul in care trăiesc şi oamenii din jurul meu.
Trăiesc o stare de abstinenţă afectivă. Cand sufăr de diabet, trăiesc sentimente de tristeţe, repetitive, emoţii
refulate, tristeţe inconştientă şi absenţa tandreţei, ceea ce mă determină să mă inăspresc. Tandreţea a dispărut,
lăsand in locul ei o durere continuă. Din această cauză, incep să mănanc zahăr, sub toate formele posibile:
paste, paine, dulciuri, produse de patiserie etc. pentru a compensa. Este posibil să
primesc "o lovitură", pe plan afectiv, social sau financiar. Am impresia că trebuie "să
ţin piept" situaţiei, sunt forţat să lupt, să infrunt viaţa, oamenii, evenimentele. Încerc
să compensez prin toate mijloacele posibile. Mă limitez in multe domenii ale vieţii.
Devin "amar" faţă de viaţă, consider că viaţa mea este "amară" şi compensez printr-o stare mai "dulce". Am regrete
faţă de trecut sau ce s-ar fi putut intampla. Cred că nu merit să cunosc fericirea şi plăcerea. Deoarece am o
dificultate in a primi iubirea, mă simt sufocat şi supraincărcat, blocat intr-o situaţie incontrolabilă şi excesivă.
Această situaţie, pe care nu reuşesc să o gestionez, mă determină să "compensez" prin alimentaţie şi să mă ingraş,
favorizand astfel apariţia diabetului. Am o mare nevoie de iubire şi de afecţiune, mai ales din partea tatălui meu,
dar nu ştiu cum să reacţionez pentru a primi această iubire. Mi se pare nedrept sau nu mai am incredere
in autoritatea care se exercită asupra mea. Poate fi vorba despre autoritatea tatălui meu, sau a unui patron sau a
cuiva care reprezintă autoritatea, in religia mea. Am o dificultate in a primi iubirea celorlalţi şi viaţa este lipsită de
plăcere pentru mine.
Deoarece nu accept "micile bucurii ale vieţii", ajung să dezvolt un diabet, a cărui
consecinţă este tocmai aceea de a-mi interzice să mănanc dulciuri, ca altădată. Pentru
mine este greu să mă relaxez şi să exprim iubirea adevărată. Este posibil să fiu obligat să nu imi pot exprima
deschis emoţiile de bucurie, iubire sau pasiune, din cauza unui context care imi inchide toate aceste sentimente.
Uneori am aşteptări disproporţionate, deoarece vreau ca ceilalţi să imi implinească dorinţele. Aceste aşteptări
determină frustări şi furie faţă de viaţă şi faţă de mine. Mă opun cu putere unui eveniment pe care vreau să il evit,
dar pe care mă simt obligat să il suport şi
refuz să fiu flexibil. Nu pot renunţa atat de simplu! De exemplu, poate fi vorba despre o separare, o mutare, un
examen et. Emoţiile trăite faţă de acest eveniment pot fi legate de pierderea unei fiinţe dragi sau de o singurătate
profundă, care mă determină să trăiesc o stare de disperare. De obicei există o legătură cu familia mea.
Acestora li se adaugă un sentiment de dezgust, de respingere, de dispreţ faţă de evenimentul respectiv.
Astfel că, imi este foarte greu, din cauza constrangerilor de tot felul să regăsesc această bucurie, de care am atat
de mare nevoie. Chiar dacă trece timpul, lipsa pe care o am şi suferinţa care decurge din ea, persistă... Este posibil
să fi pierdut un prieten foarte bun sau un complice, una dintre puţinele persoane căreia puteam să ii spun totul
despre mine. Sau imi este teamă de ceva sau de cineva şi, fără să imi dau seama, ajung să dezvolt o adevărată
paranoia, legat de acest subiect Conştient sau nu, mă gandesc tot timpul la acest lucru. Am impresia că sunt nevoit
să fac faţă unui
adversar de talie mare şi nu ştiu care dintre noi va fi "cel mai puternic". Oare forţa mea primitivă va fi mai puternică
? Această forţă este in interiorul sau in exteriorul meu ? Este o incercare foarte solicitantă pentru mine. Sunt "gata
de luptă", impotriva voinţei mele ! Din acest motiv, glicemia ridicată reprezintă rezerva de care am nevoie pentru
"a fi pregătit tot timpul" dacă va fi nevoie să lupt (zahărul din sange este cel care furnizează energia muşchilor mei,
pentru a mă lupta). Dacă sunt in conflict cu autoritatea, este posibil să simt chiar o oarecare plăcere să mă opun
cuiva, unei situaţii sau unui principiu ? Hiperglicemia va apărea intr-un astfel de moment. De
asemenea, pot avea un sentiment de neputinţă faţă de prezent. Adică mă simt incapabil să acţionez, să duc la
capăt sarcinile pe care le am. Nu am energie să inaintez, să merg mai departe. Mă simt impins să fac lucruri faţă de
care mă opun. Pe plan biologic, zahărul conținut in corpul meu este cel care produce energia calorică, necesară
pentru mişcare. Nivelul de zahăr creşte in sange deoarece
este vorba despre un zahăr care se transformă foarte repede şi poate fi folosit imediat. Astfel devin puternic şi pot
face anumite lucruri repede şi eficient. Am nevoie să fiu responsabil de viaţa mea, incepand de acum. Am nevoie
sa schimb situaţiile care mă afectează, incepand prin a vedea iubirea şi bucuria din toate aspectele vieţii.
Zahărul este in relaţie cu blandeţea şi cu iubirea. Dacă sunt un copil, care suferă de diabet, imi este teamă că unul
dintre părinţii mei sau amandoi, nu au incredere in mine şi că ii voi dezamăgi. Îmi este frică să mă implinesc, să
devin eu insumi. Am nevoie de tandreţe şi de afecţiune, dar nu ştiu cum să le caut. Simt o nesiguranţă, dar nu ştiu
cum să spun sau să exprim acest lucru şi devin tot mai aspru. Aş vrea să nu fiu nevoit să fac faţă acestei situaţii şi
mă simt crispat faţă de amploarea ei. Mă stresez tot timpul, bat pasul pe loc. Este ca şi cum nu aş avea nicio putere
asupra vieţii mele şi totul imi este impus din afară. Simt o angoasă pentru că nu mai ştiu cine sunt, nu ştiu cum să
am incredere in mine. Încă nu m-am acceptat aşa "cum sunt", in calitate de fiinţă umană. Mă simt in nesiguranţă, in
instabilitate, faţă de viitor. Nu vreau să imbătranesc şi să devin "mare". Diabetul, hiperglicemia (prea mult zahăr in
sange) şi hipoglicemia (prea puţin zahăr in sange) au toate legătură cu lipsa de bucurie şi cu iubirea pe care sunt
capabil să o exprim pentru mine insumi şi ceilalţi.
În cazul diabetului gestaţional, care apare, de obicei, după jumătatea celui de-al
doilea trimestru de sarcină, este bine să imi pun aceleaşi intrebări, valabile şi in cazul
diabetului zaharat. Este posibil să decopăr in mine o tristeţe profundă, o respingere sau o rezistenţă. Sarcina
poate activa sau amplifica in mine amintiri, conştiente sau nu, legat de cea ce am trăit in copilărie, situaţii care pot
declanşa diabetul. După naştere, revenirea la starea mea normală arată faptul că acele sentimente au dispărut sau
sunt diminuate, lucru care determină restabilirea nivelului glicemiei (al glucozei). Dacă sunt mamă, in acest caz,
trebuie să mă intreb dacă nu cumva eu insămi mă simt micuţă şi dependentă, la fel ca şi bebeluşul meu. Simt că nu
sunt in stare imi indeplinesc rolul de mamă, ceea ce mă intristează foarte puternic.
Sau mă intreb dacă bebeluşul va deveni o altă persoană, care imi invadează spaţiul privat. Îmi este greu să mă
accept aşa cum sunt. Sarcina imi modifică corpul şi imi este greu să fiu de acord cu noua mea imagine. Mă văd ca
pe o persoană leneşă şi pasivă şi mă persecut, in loc sa imi acord iubire şi compasiune. Dacă am diabet şi trebuie
să fac injecţii cu insulina, este bine să mă intreb, de ce este legată această dependenţă, la nivel afectiv: oare sunt
incă dependent de părinţii mei ? Oare le
dăruiesc celorlalţi iubirea şi afecţiunea pe care am nevoie sa le primesc sau mă simt
prea golit şi prea singur pentru a fi in stare să ofer această iubire? De ce sau de cine mă agăţ? Există atat de multă
iubire disponibilă. Oamenii mă iubesc şi trebuie să recunosc acest lucru, incepand de acum. Dacă sunt copil, este
momentul să iau iniţiativa şi să continui să merg inainte in viaţă. Există multe oportunităţi care imi vor ameliora
condiţiile de viaţă, dar eu mă opun, pentru că toate acestea pot aduce schimbări importante in viaţa mea. Am
obosit să sufăr tot timpul. Este posibil să simt că nu sunt susţinut de tatăl meu (sau de persoana care il reprezintă)
sau să cred că
acesta nu acordă niciun interes faţă de mine sau activităţile mele. Îi captez indiferenţa. Dacă sunt o femeie sau un
bărbat, cu o latură feminină foarte bine dezvoltată, imi doresc să devin mai activ şi mai independent. Totuşi, ştiu că
astfel ii voi deranja pe cei din jurul meu şi imi este teamă că mă voi indepărta de cei pe care ii iubesc. De altfel, imi
este greu să le accept sfaturile, deoarece cred că acestea imi ingrădesc libertatea. Ego-ul meu izbucneşete uneori
şi acest lucru se reflectă in accese de furie violentă sau in atitudini rigide.
Accept să mă detaşez de trecut, să il accept aşa cum este. Sunt mai dechis faţă
de viaţă, ştiin d că imi rezervă doar momente frumoase şi sunt gată să le accept.
Am incredere in mine şi nu mai am nevoie de altcineva să mă sprijine: am toată forţa
şi determinarea necesare penrtu a-mi crea propria fericire. Dacă am inima dechisă, se pot produce miracole!
Faptul de a nu mă mai opune imi eliberează frustrările şi astfel pot trăi in ritmul natural al vieţii. Învăţ să mă
simt in siguranţă, caut afecţiunea, tandreţea şi iubirea pe care mi-o oferă ceilalţi. Îmi conştientizez propria mea
valoare. Devin mai spontan şi il las pe copilul meu interior să se exprime, să se simtă vesel şi in siguranţă. Astfel,
incetez să mă mai autodistrug, imi ofer o viaţă in siguranţă, frumoasă şi plină de blandeţe.