Sunteți pe pagina 1din 6

Dosarul nr.

3-297/2019
2-19149383-02-3-18092019-1

ÎNCHEIERE
în numele Legii

24 septembrie 2019 mun. Chişinău

Completul de Contencios Administrativ din cadrul Colegiului civil, comercial și de


contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău

În componență:
Președintele completului, judecătorul Angela Bostan
Judecătorii Ecaterina Palanciuc și Ala Malîi

examinând chestiunea executării hotărârii Curții de Apel Chișinău din 20


septembrie 2019, adoptată în cauza de contencios administrativ, la acțiunea
reclamanților Chisilița Violeta, Secrieru Iraida, Dodon Viorica, Paniș Alexei,
Gandrabur Marcel, Sîrbu Victor, Ciobanu Galina, Avasiloaie Tatiana, Guzun
Corneliu, Cazacu Grigorii, Barbacaru Igor, Ciumac Vitalii, Pilipenco Serghei,
Petrov Ruslan, Dănăilă Ion, Dvurecenschii Evghenii, Berdilă Tudor, Movilă
Vitalie, Bancov Evgheni, Turculeț Leonid, Bușuleac Mihail, Bosîi Dumitru,
Hrapacov Vasili, Fujenco Dmitrii, Pavliuc Ghenadie, Bularu Sergiu, Tertea Maria,
Ciobanu Sergiu, Costiuc Elena, Papuha Serghei, Rațoi Victor, Barbos Ludmila,
Martînenco Veaceslav, Corcea Nicolae, Chihai Veniamin, Bațalai Igor, Țurcanu
Radu, Stratan Vitalie, Muntean Vasilisa, Chirtoaca Ion, Păun Petru, Negru
Alexandru, Dulghieru Dorin, Niculcea Andrei, Budeci Vitalie, Grecu Radu,
Patrașcu Natalia, Postică Aureliu, Catană Angela, Valah Ciprian, Harmaniuc Petru,
Cernalev Veaceslav și Păduraru Irina împotriva Consiliului Superior al
Magistraturii cu privire la obligarea emiterii actului administrativ individual
favorabil,-
Completul de Contencios Administrativ din cadrul Colegiului civil,
comercial și de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău ,-

a c o n s t a t a t:

În procedura de executare a Curții de Apel Chișinău, se află Hotărârea Curții


de Apel Chișinău din 20 septembrie 2019, adoptată în cauza de contencios
administrativ la cererea depusă de grupul de judecători-reclamanți Chisilița
Violeta, Secrieru Iraida, Dodon Viorica, Paniș Alexei, Gandrabur Marcel, Sîrbu
Victor, Ciobanu Galina, Avasiloaie Tatiana, Guzun Corneliu, Cazacu Grigorii,
Barbacaru Igor, Ciumac Vitalii, Pilipenco Serghei, Petrov Ruslan, Dănăilă Ion,
Dvurecenschii Evghenii, Berdilă Tudor, Movilă Vitalie, Bancov Evgheni, Turculeț
Leonid, Bușuleac Mihail, Bosîi Dumitru, Hrapacov Vasili, Fujenco Dmitrii,
Pavliuc Ghenadie, Bularu Sergiu, Tertea Maria, Ciobanu Sergiu, Costiuc Elena,
Papuha Serghei, Rațoi Victor, Barbos Ludmila, Martînenco Veaceslav, Corcea
Nicolae, Chihai Veniamin, Bațalai Igor, Țurcanu Radu, Stratan Vitalie, Muntean
Vasilisa, Chirtoaca Ion, Păun Petru, Negru Alexandru, Dulghieru Dorin, Niculcea
Andrei, Budeci Vitalie, Grecu Radu, Patrașcu Natalia, Postică Aureliu, Catană
Angela, Valah Ciprian, Harmaniuc Petru, Cernalev Veaceslav și Păduraru Irina
împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la obligarea emiterii
actului administrativ individual favorabil.
Prin hotărâre, s-a obligat Consiliul Superior al Magistraturii să emită actul
administrativ individual favorabil cu privire la: 1. Convocarea în interiorul
termenului prevăzut de art. 232 alin. (3) din Legea cu privire la organizarea
judecătorească a Adunării Generale a Judecătorilor (excepționale), la inițiativa a
cel puțin 50 de judecători în exercițiu cu proiectul agendei ordinii de zi propuse. 2.
Dispunerea secretariatului Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile cap. II
al Regulamentului cu privire la funcționarea Adunării Generale a Judecătorilor, să
organizeze procesul prealabil desfășurării ședinței extraordinare a Adunării
Generale a Judecătorilor și pregătirea materialelor și actelor normative necesare
potrivit chestiunilor incluse în ordinea de zi, inclusiv - publicarea pe pagina web a
hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii privind convocarea ședinței
extraordinare a Adunării Generale a Judecătorilor; - informarea instanțelor de
judecată despre data și proiectul ordinii de zi și solicitarea președinților de instanțe
informarea contra semnătură a judecătorilor, cu expedierea listelor respective
secretariatului Consiliului; - pregătirea listelor judecătorilor în exercițiu, separat pe
instanțe, pentru înregistrare privind prezența la adunare și privind eliberarea
buletinelor de vot pentru exercitarea dreptului de vot, separat pentru ridicarea
mandatelor și separat pentru exercițiul alegerilor; - pregătirea și realizarea
comunicatelor de presă în vederea informării societății civile și mass-media despre
convocarea ședinței extraordinare a Adunării Generale a Judecătorilor și proiectul
agendei ordinii de zi; - multiplicarea și asigurarea ședinței extraordinare cu texte de
legi și acte normative relevante (extrase), cu scenariul de desfășurare al Adunării
potrivit agendei; - asigurarea localului desfășurării ședinței extraordinare al
Adunării Generale a Judecătorilor cu hârtie, echipament tehnic pentru multiplicare
a buletinelor de vot, cabine de vot și urne de vot, echipament de calcul și alte
materiale. 3. Informarea imediată a judecătorilor semnatari despre soluția adoptată
pe marginea solicitării de convocare, prin intermediul adresei de e-mail de la sediul
instanțelor unde activează judecătorii.
La data de 23 septembrie 2019, Curtea de Apel a inițiat executarea în baza
cererii creditorului privind inițierea executării, în conformitate cu prevederile art.
249 alin. (3) Codul administrativ.
Prin cerere, s-a solicitat să se dispună inițierea executării silite a hotărârii
adoptate la data de 20 septembrie 2019 și să se informeze Consiliul Superior al
Magistraturii despre necesitatea executării hotărârii Curții de Apel Chișinău
adoptate la data de 20 septembrie 2019, prin obligarea adoptării actului
administrativ individual favorabil în ședința plenului Consiliului Superior al
Magistraturii din 24 septembrie 2019, cu dispunerea Consiliului Superior al
Magistraturii, potrivit opiniei juridice din hotărâre, să convoace și desfășoare
adunarea generală excepțională a judecătorilor maximal în data de 27 septembrie
2019, având în vedere orarul ședințelor judecătorilor dar și acțiunile
organizaționale ce se impun, inclusiv celelalte obligații impuse prin hotărâre ce țin
de organizare și informare.
La 23 septembrie 2019, Curtea de Apel Chișinău, în conformitate cu art. 253
alin.(3) Codul administrativ, a informat Consiliul Superior al Magistraturii despre
intenția de executare.
Curtea, potrivit art.253 alin (4) Codul administrativ, i-a stabilit Consiliului
Superior al Magistraturii termenul de îndeplinire benevolă a obligațiunilor de
executare, la data de 24 septembrie 2019 în ședința Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii, convocată la orele 09:00.
Curtea de Apel Chișinău a indicat iminența măsurilor de executare ce vor fi
aplicate în cazul neexecutării, conform art. 254 și art. 255 Codul administrativ,
aplicarea amenzii de constrângere sau emiterea actului administrativ individual de
către instanța de judecată.
De asemenea, Curtea de Apel Chișinău a statuat că potrivit art. 2 alin. (2)
Codul administrativ, termenele reflectate în art. 232 alin. (3) din Legea privind
organizarea judecătorească se aplică derogatoriu de la dispozițiile art. 255 Codul
administrativ.
În ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 24 septembrie
2019, nu a fost adoptat actul administrativ individual privind convocarea adunării
generale a judecătorilor excepțională, astfel hotărârea nu a fost executată.
Raportînd starea de fapt și de drept constatată, completul de contencios
administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ,
conchide necesitatea aplicării măsurii de executare prevăzută în art. 255 Codul
administrativ - emiterea actului administrativ individual de către instanța de
judecată, constatând că o altă măsură nu va fi eficientă și nu va asigura o executare
potrivită opiniei juridice reflectate în hotărîre.
În conformitate cu prevederile art. 254 Codul administrative, dacă o
persoană juridică de drept public nu îşi îndeplineşte obligaţia din titlul executoriu,
instanţa de apel poate stabili şi încasa în privinţa ei sau a conducătorului ei o
amendă de constrîngere în mărime de la 100 la 20000 de unităţi convenţionale.
Stabilirea şi încasarea amenzii de constrîngere pot fi repetate.
Potrivit dispozițiilor art. 255 Codul administrativ, dacă o persoană juridică de
drept public nu îşi îndeplineşte obligaţia de emitere a unui act administrativ
individual în termen de 15 zile, instanţa de apel poate emite ea însăși, în cazuri
adecvate, actul administrativ. La cererea persoanei juridice de drept public, instanţa
de apel poate prelungi termenul pentru emiterea actului administrativ individual cu
pînă la 45 de zile, dacă acest lucru este cerut de complexitatea actului administrativ
ce trebuie emis.
Conform opiniei juridice reflectate în hotărâre, termenul limită pentru
convocarea, dar și desfășurarea adunării generale a judecătorilor (excepționale),
este în data de 27 septembrie 2019, iar la convocarea ei urmează să se țină cont de
oportunitățile judecătorilor (agenda judiciară), dar și activitățile stringente ce se
impun din punct de vedere organizațional și logistic.
De asemenea, potrivit aceleași opinii juridice din hotărârea judecătorească,
potrivit art. 2 alin. (2) Codul administrativ, termenele reflectate în art. 232 alin. (3)
din Legea privind organizarea judecătorească se aplică derogatoriu de la
dispozițiile art. 255 Codul administrativ.
Prin urmare, măsura de executare amenda de constrîngere nu poate fi
aplicată, or impunerea ei, necesită stabilirea unui nou termen de executare
autorității, iar mecanismul devine iluzoriu întrucât derogă de la argumentarea
juridică din hotărîre, conform căreia adunarea generală excepțională a
judecătorilor, trebuie convocată și desfășurată maxim până în 27 septembrie 2019
Prin urmare reieșind din caracterul executoriu al hotărârii, conform art. 251
alin. (2) Codul administrativ, de faptul că potrivit art. 249 Codul administrative
hotărârile judecătorești se execută conform prevederilor prezentului capitol, iar
pentru executarea lor sânt competente instanțele de apel, executarea fiind inițiată
printr-o cerere a creditorului executării, iar autoritatea nu a reacționat la scrisoarea
de informare a Curții de Apel Chișinău privind intenția de executare, iar măsura
amenzii de constrângere nu oferă eficacitate executării, Completul de contencios
administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ,
conchide necesitatea aplicării măsurii de executare prevăzută în art. 255 Codul
administrativ - emiterea actului administrativ individual de către instanța de
judecată.
Urmând raționamentul dispoziției art. 255 Codul administrativ, potrivit
căruia, instanța de apel „în cazuri adecvate” emite însăși ea actul administrativ
favorabil, având în vedere data limită posibilă convocării și desfășurării adunării,
potrivită motivației juridice reflectate în hotărîre, va determina acest termen limită,
drept dată a convocării și desfășurării Adunării Generale a Judecătorilor
excepționale.
Întrucât creditorii au indicat locația desfășurării acestei întruniri, instanța de
executare, va indica drept locație pentru întrunirea și desfășurarea Adunării
Generale Excepționale a Judecătorilor din data de 27 septembrie 2019 – Casa
Sindicatelor, strada 31 August 1989, nr. 129, mun. Chișinău.
În conformitate cu prevederile art. 230, art. 249 alin. (3), art. 255 alin. (1)
Codul administrativ, completul de contencios administrativ al Colegiului civil,
comercial și de contencios administrativ,-

d i s p u n e:

În vederea executării Hotărârea Curții de Apel Chișinău din 20 septembrie


2019, se adoptă actul administrativ individual favorabil, după cum urmează:
I. Se convoacă ședința extraordinară a Adunării Generale a Judecătorilor, la
data de 27 septembrie 2019, începând cu orele 10:00, locație – Casa Sindicatelor,
strada 31 August 1989, nr. 129, mun. Chișinău, cu următorul proiect al ordinii de zi
propus:
1. Evoluția sistemului judecătoresc și eficiența asigurării autoadministrării
judecătorești de către Consiliul Superior al Magistraturii, ca garant al asigurării
independenței justiției. Resetarea și reconfigurarea organului de autoadministrare
al autorității judecătorești.
2. Ridicarea mandatelor membrilor permanenți și membrilor supleanți ai
Consiliului Superior Magistraturii aleși de către Adunarea Generală a
Judecătorilor din rândul judecătorilor.
II. Se dispune secretariatului Consiliului Superior al Magistraturii, în
condițiile cap. II al Regulamentului cu privire la funcționarea Adunării Generale a
Judecătorilor, să organizeze procesul prealabil desfășurării ședinței extraordinare a
Adunării Generale a Judecătorilor și pregătirea materialelor și actelor normative
necesare potrivit chestiunilor incluse în ordinea de zi, inclusiv
- publicarea pe pagina web a prezentului act administrativ individual
favorabil privind convocarea ședinței extraordinare a Adunării Generale a
Judecătorilor;
- informarea instanțelor de judecată despre data și proiectul ordinii de zi
propus și solicitarea președinților de instanțe informarea contra semnătură a
judecătorilor, cu expedierea listelor respective secretariatului Consiliului;
- pregătirea listelor judecătorilor în exercițiu, separat pe instanțe, pentru
înregistrare privind prezența la adunare și privind eliberarea buletinelor de vot
pentru exercitarea dreptului de vot pentru ridicarea mandatelor;
- pregătirea și realizarea comunicatelor de presă în vederea informării
societății civile și mass-media despre convocarea ședinței extraordinare a Adunării
Generale a Judecătorilor și proiectul agendei ordinii de zi;
- multiplicarea și asigurarea ședinței extraordinare cu texte de legi și acte
normative relevante (extrase), cu scenariul de desfășurare al Adunării potrivit
agendei;
- asigurarea localului desfășurării ședinței extraordinare al Adunării
Generale a Judecătorilor cu hârtie, echipament tehnic pentru multiplicare a
buletinelor de vot, cabine de vot și urne de vot, echipament de calcul și alte
materiale.
Se informează imediat judecătorii semnatari despre actul administrativ
individual emis de către însăși instanța de apel, în locul persoanei juridice de drept
public care nu a îndeplinit obligaţia de emitere a actului administrativ individual,
prin intermediul adresei de e-mail de la sediul instanțelor unde activează
judecătorii
Încheierea poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie în
termen de 3 zile.

Președintele completului, judecătorul Angela Bostan

Judecătorii Ecaterina
Palanciuc

Ala Malîi

S-ar putea să vă placă și