Sunteți pe pagina 1din 32

LUCRARE DE

DIPLOMĂ

1
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI

CU ZONA ZOSTER

I- Argument

2
Zona zoster a fost remarcată încă din antichitate.În Evul Mediu era cunoscută şi sub
denumirea „ignis sacer” focul sacru.”
Zona zoster este o boală caracterizată prin infectarea virusul Varicelo-Zosterian, responsabil
și de îmbolnăvirea de varicelă. Cele mai expuse la această afecțiune sunt persoanele care au suferit
de varicelă în copilărie, mai ales cei care au avut varicela până la 18 luni, și cei care au un sistem
imunitar slăbit. Incidența bolii este mai ridicată de regulă la persoanele în vârstă, tocmai din cauza
imunității scăzute. Virusul Varicelo-Zosterian este un tip de virus herpetic, motiv pentru care
această afecțiune mai este cunoscută și sub numele de Herpes Zoster. Deși este considerată o boală
a pielii, Zona Zoster are, de fapt, legatură cu terminațiile nervoase. Odată contractat virusul,
pacientul va dezvolta varicela, iar după vindecare virusul va ramâne în stare latentă în organism la
nivelul rădăcinilor nervoase. Pe fondul unei imunități deficitare, virusul se poate reactiva, însă de
data aceasta într-o nouă formă - Zona zoster.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire specific pentru un
pacient cu Zona zoster.
Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu Zona zoster și de care trebuie să țină seama
asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt:
 Antecedentele de varicelă - Persoanele care au suferit de varicelă au
virusul în organism, iar acesta se poate reactiva chiar și după ani de zile.
 Imunitatea scăzută - Acest factor este strâns legat de stilul de viațâ.
De la alimentație nesănătoasă, sedentarism, lipsa odihnei, obiceiuri nocive
(fumat, consum excesiv de alcool etc.) - toate aceste aspecte contribuie la
slăbirea imunității și lasă organismul vulnerabil la tot felul de agenți patogeni.
 Stresul - Este un factor de risc pentru o multitudine de afecțiuni. Stresul
determină și lipsa odihnei și slăbirea organismului, astfel încât acesta este mai
expus îmbolnăvirilor.
 Vârsta - Pe măsură ce înaintăm în vârstă, riscul de a ne îmbolnăvi de
Zona Zoster crește. Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani sunt cele mai
expuse, iar incidența bolii crește după această vârstă.
 Bolile cronice - Orice afecțiune cronică - diabet, boli cardiovasculare
ischemice - afectează capacitatea naturală a organismului de a luptă cu
virusurile.

3
Subcapitolele prezentului proiect sunt:
1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie
2. Prezentarea general a afecțiunii
3. Rolul autonom și delegate al asistentului medical în îngrijirea pacientului cu Zona zoster
4. Procesul de îngrijire al unui pacient cu Zona zoster
5. Educația pentru sănătate la un pacient cu Zona zoster
Dezvoltarea capitolelor proiectului au la bază următoarele competențe profesionale:
1. Urmărirea și notarea în foaia de observație a funcțiilor vitale și vegetative.
2. Realizarea educației în scopul prevenirii complicațiilor și menținerea unui grad ridicat de
sănătate
Aplicarea procesului de îngrijire la pacienți cu Zona zoster s-a finalizat prin analiza unui
caz cu Zona zoster, pentru care s-a elaborat un interviu. Pe baza interviului realizat s-a evidențiat
problemele de dependență specific la nivelul celor 14 nevoi fundamentale conform principiului
Virginiei Henderson. În final a fost elaborat planul de îngrijire la un pacient cu Zona zoster
respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost evidențiate problemele de
dependență, diagnosticul de îngrijire, obiectivele de îngrijire, intervențiile autonome și delegate
aplicate, precum și evaluarea întervențiilor aplicate.

II- Îngrijirea bolnavului cu Zona zoster


2.1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie

În această lucrare tratăm analizatorul cutant, sau pielea din punct de vedere
structural, axându-ne pe straturile sale anatomice: epiderm, derm, hipoderm și pe anexele
pielii. Pentru a înțelege cum și unde se percep aceste senzații este important să cunoașteți structura
analizatorului cutanat, format din epiderm, derm și hipoderm, pentru a înțelege poziționarea
receptorilor și pentru a percepe pielea ca organ complex cu multiple roluri de protecție. Pielea are
de asemenea rol în termoreglare și în metabolismul vitaminei D etc. Deci este important să o priviți
în ansamblul ei, pe toate cele trei straturi (epiderm, derm, hipoderm) și nu doar ca analizator
cutanat.
Sistemului tegumentar este un sistem format din:

4
 piele
 anexele acesteia: păr, unghii și unele glande asociate.
Pielea (analizatorul cutanat) este de multe ori percepută ca orice altceva în afară de un
organ, dar aceasta este chiar cel mai greu organ al corpului omenesc, cântărind aproximativ 4 kg.
Pielea constituie un înveliș cu rol protector, prezentând în același timp și o funcție senzitivă, prin
sensibilitatea tactilă, termică, dureroasă, presională și vibratorie.
Pe lângă funcția senzitivă, pielea mai îndeplinește următoarele roluri:
 Reprezintă o barieră protectivă între organism și mediul extern(împiedică pătrunderea
unor microorganisme, a apei și a unor radiații)
 Termoreglare, prin secreția produsă de glandele sudoripare
 Intervine în echilibrul acido-bazic, prin eliminare de acid lactic
 Are un rol important în metabolismul vitaminei D, deoarece la nivelul pielii se produce
aceasta prin expunerea la lumina soarelui
 Absorbția unor vitamine liposolubile (A, E, K) și chiar a unor medicamente (pe bază de
corticosteroizi, de asemenea, liposolubili)
 Sinteza unor substanțe: keratina, melanina.
Structura pielii:
Este alcătuită, de la suprafață spre profunzime, din trei straturi :
 Epiderm
 Derm
 Hipoderm (țesut subcutanat)
Epidermul
Este format dintr-un țesut epithelial pluristratificat keratinizat. Este un
țesut avascular (nu conține vase de sânge), nutriția sa fiind asigurată de straturile subiacente.
Straturile care alcătuiesc epidermul sunt, din profunzime spre suprafață, următoarele:

5
© OpenStax College, Anatomy & Physiology. OpenStax CNX. May 27, 2015 -structura pielii
 bazal,
 spinos,
 granulos,
 lucid
 cornos.
Un aspect interesant este faptul că stratul lucid este prezent doar în zonele corpului cu piele
groasă, cum ar fi în talpă, sau palmă, el lipsind în zonele cu piele subțire.
Între aceste straturi ale epidermului se găsesc și o serie de celule, cu diferite funcții:
1. melanocitele, care sintetizează melanina, pigmentul care dă culoare pielii, și protejează
celulele împotriva radiațiilor ultraviolete.
2. cheratinocitele, tipul predominant de celule din epiderm, care produc cheratina.
3. celulele tactile sau celulele Merkel, care sunt un tip de receptor senzitiv, intrând în
componența discurilor Merkel.
4. celulele dendritice Langerhans, cu rol în imunitate.
Capacitatea regenerativă a epidermului este de-a dreptul impresionantă, omul pierzând în timpul
vieții în jur de 16 kg numai de la acest nivel.

6
Dermul
Este de fapt o pătură formată din țesut conjunctiv dens, dar în același timp felxibil. Aici se
găsesc vase de sânge și limfatice, terminații nervoase și anexe cutanate: foliculi piloși și glande
sebacee, sudoripare, fibre musculare. Dermul comunică strâns cu epidermul, fiind unit cu acesta
prin intermediul unor elemente fibroase, care împiedică pătrunderea unor substanțe de dimensiuni
mari sau a microorganismelor. De asemenea, există niște proiecții înspre epiderm numite papile
dermice, care contribuie la ancorarea celor două straturi. Dermul este alcătuit din două straturi:
 Superficial avem stratul papilar, puternic vascularizat, format din țesut conjunctiv lax,
receptori senzitivi, fibre elastice. La acest nivel se găsesc și papilele dermice, fiind mai evidente pe
suprafața degetelor unde formează niște proeminențe numite creste papilare, a căror întipărire dă
naștere amprentelor, care au importanță în mărirea suprafeței de contact a degetelor, pentru a putea
prinde mai bine obiectele.
 Stratul profund se numește stratul reticular, și este format din țesut conjunctiv dens, care
contribuie în proporție de 80% la grosimea dermului.
Fibrele de colagen sunt componenta de bază a pielii. Se caracterizează prin flexibilitate și
reziztența la factorii mcanici și fizici. De starea fibrelor de colagen depinde aspectul exterior al
pielii- starea sa se înrăutățește cu trecerea timpului dar și sub influența altor factori atmosferici-
radiațiile ultraviolete. Astfel pielea devine uscată își pierde vigoarea și tinerețea.
Fibrele elastice formează o rețea care se sprijină pe rețeaua de fibre de colagen. Acestea sunt foarte
întinse și de ele depinde întinderea și elasticitatea pielii. Sunt compuse din aminoacizi dintre ei, cel
mai important glicoproteina.
Fibrele reticulare formează o rețea în sbstanța fundamentală a dermei în apropierea vaselor
sanguine. Ele sunt responsabile de elasticitatea pielii. Substanța de bază, fundamentală este
compusă din mucopolizaharide, acid hialuronic, săruri minerale și glicoproteine.
În interiorul dermului se află glandele sudoripare, sebacee, glande apocrine, foliculii piloși , vasele
sanguine și nervii. Nervii penetrează epidermul, dar vasele sanguine rămân în derm. Părul și
ductele glandulare trec prin epiderm până la suprafață.
Fiecare glandă sudoripară este fomată dintr-un conduct contorsionat de celule epiteliale care se
deschid în ductul sudoripar, deschizându-se la suprafața pielii. Secreția glandelor sudoripare este
controlată de sistemul nervos și este stimulată de emoții, stres sau de necesități calorice.

7
Glandele sebacee se deschid în foliculii piloși și sunt constituite din celule epiteliale
specializate, care produc sebumul, o secreție uleioasă. Sunt foarte numeroase pe cap, fața, piept și
spate. Ele au funcția de a lubrefia părul și tegumentul și sunt controlate de hormonii sexuali.
Glandele apocrine se dezvoltă la pubertate și sunt prezente la nivelul axilelor, sânilor și
lângă organele genitale. Ele au un miros specific și sunt o caracteristică sexuală. Când încep să se
dezvolte, secretă un produs cu o densitate asemănătoare laptelui.
Există o rețea fină de terminații nervoase în ambele straturi ale pielii, care sunt mai
numeroase în mod particular la nivelul pulpei degetului. Ele transmit stimulii de căldură și
atingere, la fel ca și cei de rece , mâncărime și durere care pot iniția reflexe de protecție.

Hipodermul
Nu este o componentă propriu-zisă a pielii; se mai numește țesut subcutanat sau dar
prezintă aceleași caracteristici protective. Este format din țesut conjunctiv lax, bogat în grăsime.
În hipoderm se află:
 bulbii firlui de păr,
 glomerulii glandelor sudoripare,
 anumiți corpusculi senzitivi.
Hipodermul formează fascia superficială, acoperind fascia groasă și densă a țesutului
muscular scheletal subiacent.
Anexele pielii
Sunt structuri care provin, în special, din epiderm, având variate funcții. După structura lor,
există:
 anexe cornoase reprezentate de firele de păr și unghii,
 anexe glandulare care sunt de fapt glandele sudoripare și sebacee.

8
2.2. Prezentarea generală a afecțiunii Zona zoster
a) Definiție

Boală infecţioasă cunoscută și ca „herpes zoster" apărută ca urmare a reactivării


virusului varicelei. Zona zoster este o boală contagioasă, se poate transmite prin contact
cutanat și totodată poate provoca varicela. Se manifestă predominant la adulți și vârsnici,
pe fondul scăderii imunității ori sub efectul unui factor de stres.
Zona Zoster este o afecțiune virală provocată de virusul Varicelo-Zosterian, responsabil și de
îmbolnăvirea de varicelă (vărsat de vânt). Cele mai expuse la această afecțiune sunt persoanele
care au suferit de varicelă în copilărie, mai ales cei care au avut varicelă până la 18 luni și cei care
au un sistem imunitar slăbit. Incidența bolii este mai ridicată de regulă la persoanele în vârstă,
tocmai din cauza imunității scăzute. Virusul Varicelo-Zosterian este un tip de virus herpetic, motiv
pentru care această afecțiune mai este cunoscută și sub numele de Herpes Zoster.
Deși este considerată o boală a pielii, Zona Zoster are, de fapt, legătură cu terminațiile nervoase.
Odată contractat virusul, pacientul va dezvolta varicela, iar după vindecare virusul va rămâne în
stare latentă în organism la nivelul rădăcinilor nervoase. Pe fondul unei imunități deficitare, virusul
se poate reactiva, însă de data aceasta într-o nouă forma - Zona zoster.

b) Etiologie
Zona Zoster este cauzată de cinci factori principali, care, la rândul lor
sunt legați de aspecte ce țin de stilul de viață. Acești factori sunt:

9
 Antecedentele de varicelă - Persoanele care au suferit de varicelă au
virusul în organism, iar acesta se poate reactiva chiar și după ani de zile.
 Imunitatea scăzută - Acest factor este strâns legat de stilul de viațâ.
De la alimentație nesănătoasă, sedentarism, lipsa odihnei, obiceiuri nocive
(fumat, consum excesiv de alcool etc.) - toate aceste aspecte contribuie la
slăbirea imunității și lasă organismul vulnerabil la tot felul de agenți patogeni.
 Stresul - Este un factor de risc pentru o multitudine de afecțiuni. Stresul
determină și lipsa odihnei și slăbirea organismului, astfel încât acesta este mai
expus îmbolnăvirilor.
 Vârsta - Pe măsură ce înaintăm în vârstă, riscul de a ne îmbolnăvi de
Zona Zoster crește. Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani sunt cele mai
expuse, iar incidența bolii crește după această vârstă.
 Bolile cronice - Orice afecțiune cronică - diabet, boli cardiovasculare
ischemice - afectează capacitatea naturală a organismului de a luptă cu
virusurile.
Este știut faptul că varicela este o boală foarte contagioasă, iar
pacienților care suferă de varicelă li se recomandă evitarea ieșirilor tocmai
pentru a nu răspândi virusul. În cazul Zona Zoster vorbim despre același grad
ridicat de contagiune.
Virusul poate fi contractat de la alte persoane care suferă de varicelă,
mai ales dacă pacientul bolnav se află în stadiul eruptiv. Virusul se transmite
pe cale aeriană sau prin contact direct cu persoana bolnavă sau cu obiecte
recent contaminate. Atingerea veziculelor sau contactul cu lichidul din vezicule
este un alt mod prin care poate fi contractat virusul.

10
Este un mit faptul ca Zona Zoster s-ar moșteni din familie. Transmiterea
virusului și a bolii nu are legatură cu ereditatea, ci cu expunerea la virus.

c) Diagnostic clinic(simptomatologie)

Diagnosticul infecției cu VVZ este în general clinic, bazat pe prezența erupției papulo-
eritemato-veziculare diseminate caracteristice varicelei sau restrânsă la nivelul unui dermatom,
asociată durerii neuropate din herpes zoster. Metode suplimentare de diagnostic sunt necesare în
cazul pacienților imunocompromiși cu erupție atipică, herpes zoster „sine herpete”.
Metode virusologice de diagnostic detectează prezența VVZ sau a ADN-ului viral la nivelul
probelor biologice. Pentru eficacitate maximă, terapia antivirală trebuie începută cât mai rapid
după debutul varicelei sau al herpesului zoster, de aceea este nevoie de metode sensibile, specifice
și rapide de identificare. Dintre metodele virusologice amintim imunofluorescența directă și
indirectă, citodiagnosticul Tzanck, cultura celulară, microscopia electronică, replicarea in vitro,
PCR.
La examenul dermatoscopic leziunile de herpes zoster prezintă un aspect nespecific,
caracterizat de zone eritematoase și vasodilatație.
Transmiterea VVZ la persoanele susceptibile este greu de prevenit datorită contagiozitații ce este
prezentă cu 24-48 de ore înaintea apariției semnelor clinice.

11
 Incubaţia nu poate fi precizată, fiind vorba de reactivarea unei infecţii latente.
 Perioada prodromală durează câteva zile şi asociază simptome moderate ca intensitate
(cefalee, febră, mialgii difuze), apoi durere prevestitoare în dermatoamele afectate, resimţită ca
senzaţie de arsură sau înţepături şi hiperestezie cutanată pe traiectul nervului senzitiv afectat. Se
poate evidenţia şi o adenopatie regională.
La 2 - 3 zile de la instalarea durerii nevralgice şi a hiperesteziei cutanate, apare erupţia
caracteristică.
 Perioada de stare (eruptivă): erupţia apare pe o arie cutanată delimitată, funcţie de
numărul de metamere afectate, fiind unilaterală, pe traiectul unui nerv senzitiv şi nedepăşind linia
mediană a corpului. Iniţial, apar macule congestive, uşor îndurate, care devin papule şi apoi
vezicule. Prin desicare, în 4 - 5 zile se formează cruste care se desprind în ziua 14 - 15 lăsând
cicatrici uşor deprimate, depigmentate central şi înconjurate de un halou brun care poate persista
mai mult timp. Caracteristică este dispoziţia topografică a erupţiei în bandă sau centură (zona în
limba greacă însemnând centura feminină, iar zoster - centura de luptător).
Constant, erupţia se însoţeşte de sindrom neurologic: nevralgie intensă, hiperestezie cutanată,
simptome ce domină tabloul clinic şi pot persista săptămâni sau luni după remisiunea erupţiei. Mai
pot să apară şi tulburări vegetative (vasomotorii, de temperatura locală sau de sudoraţie). Dacă sunt
afectate şi coarnele anterioare ale măduvei apar şi semne motorii (pareze sau paralizii). Uneori se
constată şi o participare meningeală (meningita seroasă, meningo-encefalita, cerebelita).

d) Diagnostic paraclinic, pozitiv și diferențial

Cel mai important diagnostic diferențial este erupția întâlnită în herpesul simplex
zosteiform, ce poate fi diagnosticat doar prin identificarea virusului, sau atunci când sunt
suspectate episoade repetate. Herpesul zoster prezintă leziuni în multiple stadii de dezvoltare și are
aspect hemoragic, prezintă neuropatia prodromală, erupția la nivelul unui dermatom și absența
unui istoric de erupție la același nivel. Atunci când pacientul are un istoric de erupție la același
nivel, atunci trebuie luat în considerare herpesul simplex.
Virusul Coxackie se prezintă uneori sub forma unei erupții zosteiforme, dar este rar
intâlnită această formă.
În diagnosticul diferențial al herpsului zoster intră și erizipelul bulos, eczema herpeticum,
dermatoze buloase autoimune și alte dermatoze zosteiforme, cum ar fi dermatita de contact.

12
Eczema herpeticum reprezintă o complicație a infecției cu virusul herpes simplex la
pacienții cu dermatită atopică, boală Darrier, boală Hailey-Hailey. Se caracterizează prin durere la
nivel cutanat și o erupție veziculară la nivelul pielii secundară infecției.

e) Complicații

Cele mai frecvente comlicații, la pacienții imunocompetenți, ce apar după un episod de


herpes zoster (HZ) sunt: nevralgia postzosteriană, herpesul zoster oftalmic, necroza acută a retinei,
sindromul Ramsay – Hunt, meningita aseptică, neuropatia motorie periferică, mielita, paralizia
facială, encefalita, sindromul Guillain-Barré, infecțiile bacteriene.
Nevralgia post-zosteriană (NPZ) reprezintă cea mai frecventă complicație a herpesului
zoster. Incidența NPZ a fost raportată ca fiind între 10 si 34% în funcție de definiția acceptată; dacă
o definim ca fiind durerea ce persistă peste 3 luni de la apariția erupției, atunci incidența este între
10 si 20%. Calitatea vieții pacienților ce prezintă NPZ este scazută nu doar datorită durerii ci și
datorită comorbidităților ca: oboseala, insomnia și activitațile sociale reduse. NPZ scade
semnificativ calitatea vieții pacienților. Tratamentul farmacologic include folosirea de
antidepresive triciclice (ADT), anticonvulsivante, opioide, tramadol, lidoca ină topic, capsaicină
topic, iar tratamentul intervențional presupune blocuri nervoase și stimularea măduvei spinării.
Herpesul zoster oftalmic. Este asociat reactivării VVZ de la nivelul ganglionului
trigeminal și ramurei oftalmice a nervului trigemen. Complicațiile neurologice și oftalmologice
sunt o complicație a reactivării per se și sunt cele mai frecvente. Alte complicații ca pleoapa
cicatriceală sau pierderea totală a pleoapei, ptoza paralitică, conjunctivita, episclerita, sclerita,
keratita neurotrofică sau infecțioasă, iridociclita, retinita hemoragică, necroza acută a retinei,
choroidita, neurita retrobulbară, atrofia nervului optic, sindromul apexului orbital, oftalmia
simpatică; toate aceste complicații pot conduce la orbire.
Necroza retiniană acuta (NRA). Este adesea cauzată de VVZ. La gazdele
imunocompetente se prezintă ca iridociclită acută, inflamația corpului vitros, retinită necrozantă,
vasculită ocluzivă retiniană cu pierderea rapidă a vederii și eventual desprindere de retină. Pacienții
acuză adesea vedere incețoșată și durere; poate interesa și ochiul contralateral în aproximativ 33
până la 59% din cazuri.

13
Afectarea aparatului cardiovascular. Frecvența evenimentelor cardiovasculare este
crescută în prima săptămână după diagnosticul herpesului zoster. În prima săptămână după
diagnostic riscul de apariție al infarctului miocardic crește de 1,7 ori, iar cel al accidentlui vascular
cerebral ischemic crește de 2,4 ori, scăzând trepatat în urmatoarele 6 luni.
Sindromul Ramsey-Hunt. Reprezintă cea mai importantă complicație a herpesului zoster
otic, descris caracteristic ca paralizie facială ipsilaterală, durere severă la nivelul urechii și erupție
papulo-veziculoasă la nivelul canalului auditiv extern și pavilionului urechii. Acest sindrom este
frecvent însoțit de simptome vestibule -cohleare ca vertij, pierderea auzului și tinitus, alterarea
gustului și lăcrimarea. Herpesul zoster otic ce prezintă afectarea nervilor cranieni VII sau VIII
asociază manifestări clinice diferite: pareza facială ipsilaterală, pierderea auzului și vertij. Cei mai
mulți pacienți care prezintă vertij,asociază și pierderea auzului, iar pacienții fără pierderea auzului
nu prezintă vertij. Leziunile de la nivelul limbii indică afectarea nervului cranian VII și asociază
pierderea gustului. Reactivarea VVZ poate cauza paralizie facială periferică și în absența erupției,
condiție denumită herpes zoster „sine herpete”.
Alte complicații neurologice sunt reprezentate de: Neuropatia periferică motorie (NPM),
Encefalita, Meningita aseptică, Mielita, Complicațiile dentare, Pancreatita acută, Sindromul
Guillan- Barré.
Vasculopatia. Infecțiile sunt cauze rare dar importante pentru apariția accidentului vascular
cerebral; VVZ este recunoscut ca factor declanșator pentru accidentul vascular cerebral ischemic.
Vasculoptia multifocală cu infectarea arterei temporale și arterita cu celule gigante
(ACG). Vasculopatia multifocală datorată VVZ cu infectarea arterei temporale poate prezenta toate
simptomele clinice și modificările paraclinice întâlnite in ACG.
Disecția arterială și dolicoectazia. VVZ a fost asociat și cu dolicoectazia vaselor
cerebrale, prezentând multiple infarcte de dimensiuni mici. Deși VVZ afectează în principal tunica
medie cu fragmentarea membranei elastice interne, ectazia arterială și anevrismele însoțite de
hemoragie subarahnoidiană și intracerebrala sunt relativ rare.
Neuropatia la nivel cranian post herpes zoster. Se presupune că aceasta ar fi secundară
apariției infarctelor microvasculare datorate vasculopatiei de la acest nivel.
Tromboza de sinus venos post herpes zoster asociază senzația de febra, cefalee, greață,
vărsături și fotofobie. Toate cazurile citate în literatură au prezentat îmbunătățirea stării clinice
după tratament intravenos cu aciclovir.

14
Infarcte la nivelul măduvei spinării datorate VVZ au fost diagnosticate pe baza
mielopatiei acute asociate cu erupție (herpes zoster) sau în cazul mielopatiei acute fără erupție.
Boala trombotică periferică a fost raportată frecvent în literatură. Reactivarea VVZ poate
duce la infectarea vaselor de la nivelul dermatomului afectat.
VVZ aparține virusurilor cu tropism cardiac, deși frecvența complicațiilor cardiace este scăzută.
Miocardita sau miopericardita sunt rare în timpul unui episod de varicela și sporadice în herpes
zoster.

f) Evoluţie si prognostic
Evoluţia se face spre vindecarea leziunilor cutanate în 2 - 4 săptămâni, dar cu persistenţa
nevralgiei mai ales la bolnavii vârstnici. Prognosticul, în general bun, este mai rezervat la persoanele
imunodeprimate la care zona se poate generaliza şi se poate complica cu afectări neurologice.
Are o evoluție ce se întinde pe o perioadă de până la 3 săptămâni de la momentul debutului, iar în
primele 2-4 zile mai pot apărea noi leziuni veziculoase, ca apoi să se transforme în pustule.
După ce se sparg, acestea se transformă în cruste ce încep să se detașeze la 14-21 de zile, cicatricile
sunt minime inițial, iar alte leziuni mai profunde lasă cicatrice reziduală.
Complicațiile ce pot apărea în zona zoster se clasifică astfel:
- complicații cutanate, ce cuprind suprainfecția leziunilor cu alte bacterii, celulite, ulcerații și chiar
necroze dacă nu se intervine imediat cu tratament local și sistemic;
- complicații neurologice privind nevralgia postzosteriană, care la vârstnici poate dura ani de zile,
paralizii de nerv periferic, pierderea sensibilității în zona afectată;
- complicații oftalmologice: keratite, uveite, corioretinite, neuropatie optică, ptoza
palpebrală, glaucom secundar etc.;
- complicații viscerale: atingeri pulmonare, mai ales în afectarea de nerv mandibular, afectare
digestivă când este afectată zona din vecinătatea esofagului și cardiace, în situații extreme, cu o
diseminare hematologică exagerată și o viremie mare.
Prognostic- Zona zoster, de regulă, dispare în decurs de 2-4 săptămâni și cei mai mulți
dintre pacienții tineri și sănătoși se recuperează complet.
Statisticile arată că aproximativ 1-4% dintre pacienții care dezvoltă zona zoster au nevoie de
spitalizare pentru că au făcut complicații, iar 30% dintre acești pacienți au sistemul imunitar
defectuos.

15
Există un procent estimat foarte mic de decese pe an, direct asociate cu virusul varicelo-zosterian.
Cele mai multe decese se înregistrează la adulții vârstnici și la persoanele care au sistemul imunitar
compromis.

h)Tratamentul
Obiectivele importante ale terapiei antivirale sunt:
reducerea severității și duratei durerii asociate nevritei acute,
vindecarea mai rapidă a leziunilor cutanate,
prevenirea formării de noi leziuni,
prevenirea nevralgiei postzosteriene,
scăderea replicării virale,
prevenirea cicatricilor inestetice.
Agenții terapeutici folosiți în episoadele acute de herpes zoster sunt aciclovir, valaciclovir și
famciclovir. Aceștia inhibă selectiv replicarea VZV. Acești analogi nucleozidici au înlocuit vidarabina
și IFN – α, care au fost primii agenți antivirali folosiți în tratamentul varicelei sau herpesului zoster la
pacienții imunocompromiși. Aciclovirul, în forma sa inactivă, pătrunde în celula infectată de către
VZV, unde sub acțiunea timidin kinazei virale va suferi o primă fosforilare la forma sa activă, ciclovir
trifosfat. Sub aceasa formă inhibă ADN polimeraza virală.
Concentrațiile uzuale necesare pentru inhibarea VZV sunt cuprinse între 0,1 si 0,2 mg/ml.
Nu există o părere comună legată de prevenirea NPZ prin tratament antiviral, datorită
rezultatelor contradictorii obținute în diferite studii.
S-a demonstrat că administrarea de aciclovir la 48-72 de ore de la debutul erupției, aduce
un beneficiu clinic în tratamentul nevritei acute și în prevenirea NPZ.
Unul dintre cei mai importanți inhibitori ai replicăriii virale, brivudina, bromovinil– deoxiuridina,
este un inhibitor al ADN polimerazei virale. Se administrează 125 mg/zi, doza unica, per os, cu o
dur ată a tratamentului de 1 săptămână. În administrarea per os are o biodisponibilitate de
aproximativ 30%.
Apariția de tulpini rezistente de VVZ este rară, dar a fost raportată la pacienții sever
imunocompromiși, în mod special la cei cu SIDA ce prezintă reactivare cronică a VVZ,
neredobândind imunitatea mediată celular față de VVZ.
Foscarnetul și IFN-α reprezintă alternative de tratament la pacienții cu risc crescut și
reprezintă medicație de rezervă pentru tulpinile de VVZ rezistente la aciclovir. Foscarnetul se

16
administrează intravenos; este un inhibitor direct al ADN polimerazei virale. Doza recomandată
este de 40 mg/kg de două ori pe zi.
Ganciclovirul are o eficiență comparabilă cu cea a aciclovirului, dar prezintă toxicitate crecută
(1). Inhibă replicarea virală in vitro pentru herpes simplex, VVZ, virusul Epstein-Barr. Există sub
formă de capsule a 200 mg sau valganciclovir fiole cu pulbere liofilizată 500 mg/10 ml.
Terapia antivirală este recomandată pacienților cu vârsta mai mare de 50 de ani, ce prezintă
un episod de herpes zoster necomplicat, ce se prezintă în 72 de ore de la debutul simptomatologiei
clinice. Aciclovirul, valaciclovirul sau famciclovirul sunt considerate sigure în tratamentul
herpesului zoster la pacienții imunocompetenți și au demonstrat un beneficiu clinic. În general sunt
preferate valaciclovirul și famciclovirul datorită necesității unor doze mai mici. Opțiunea
terapeutică este influențată și de costul medicamentului.
Durata tratamentului este de 7 zile, iar dozele sunt:
• Aciclovir 800 mg * 5/zi
• Famciclovir 500 mg*3/zi
• Valaciclovir 1000 mg*3/zi
Tratamentului antiviral i se asociază tratamentul durerii neuropate acute (tratament
simptomatic), tratament patogenic și tratament local.
Tratamentul simptomatic. Deși antiinflamatoarele nesteroidiene sau acetaminofenul
(paracetamol) nu sunt eficiente în tratamentul durerilor neuropate, totuși ele tratează cu success
nevrita acută și NPZ. Numeroase studii au demonstrat eficiența opioidelor în tratamentul durerilor
neuropate, inclusiv a NPZ. Se pot face asocieri între acetaminofen si analgezice opioide (codeina,
tramadol).
Tratamentul patogenic. Administrarea de vitamine din grupul B, corticoterapie sistemică,
antiinflamatoare non-steroidiene.
Tratamentul local trebuie să previna suprainfecția bacteriană. Se face cu soluții antiseptice
locale; urmărește uscarea leziunilor.

III- Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului cu Zona


zoster
3.1. Fișa tehnică nr. 1- Măsurarea și notarea temperaturii corporale

17
Măsurarea temperaturii corporale se efectuează, la ora actuală, cu termometrul electronic.
Aparatul permite măsurarea temperaturii cutanate(în axilă), rectale și timpanice. Această măsurare
a temperaturii este rapidă și fiabilă.
Indicaţii
- Supraveghere sistematică în cursul spitalizării;
- Supravegherea unui sindrom infecțios sau inflamator.
Pregătirea Materialelor
Se vor pregăti pe o tavă medicală:
- termometru electronic cutanat sau timpanic cu sondă disponibilă;
- comprese curate şi soluţie dezinfectantă;
- lubrifiant pentru tennometrul rectal.
Se vor folosi racorduri de unică folosinţă pentru termometrele timpanice. Termometrul va
fi dezinfectat după fiecare pacient.
Pregătirea Pacientului
- se explică pacientului procedura;
- se cere pacientului să rămână culcat în pat.
Pentru supravegherea sistematică este important de considerat faptul că temperatura este
mai mică dimineaţa înainte ca pacientul să se ridice din pat. Efectuarea procedurii de măsurare a
temperaturii
Cu termometrul electronic timpanic
- se introduce captatorul adaptat la un capişon de unică folosinţă în urechea pacientului;
- se roteşte termometrul cu 30° spate pentru a fi în faţa timpanului,
- aparatul afişează temperatura în 1-3 secunde.
Cu termometrul electronic cutanat
- se descoperă axila pacientului;
- se tamponează pentru a îndepărta transpirația;
-se introduce sonda/captatorul termometrului în mijlocul axilei şi se apropie braţul de
torace;
- se aşteaptă 30 sec. până se aude semnalul sonor;
- se ajustează temperatura alişată cu 0,5°C pentru a obţine temperatura corporală;

18
- se spală mâinile;
Același termometru poate fi folosit și pentru măsurarea temperaturii rectale.
Cu termometrul electronic oral
- Se introduce sonda/ captatorul electronic într-un capișon din material plastic;
- Se plasează în cavitatea bucală, sublingual;
- Se menține termometrul pe loc până la semnalul sonor;
- Se scoate termometrul și se citește valoarea;
- Se aruncă capișonul din plastic în recipientul pentru deșeuri;
- Se spală mâinile.
Observații
- Măsurarea temperaturii rectale poate să antreneze leziuni dacă este practicată cotidian;
- Măsurarea temperaturii rectal poate provoca sângerări la copii, rupturi ale venelor hemoroidale,
escare sau rectite( necesitând intervenții chirurgicale).
Reprezentarea grafică a ttemperaturii
- Se socotesc pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte două diviziuni de grad;
- Se notează grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră așezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineața (D) sau seara (S) pentru cifrele cu
soț(pare);
- Se unește primul punct cu rubrica pentru temperatură aflată în partea dreaptă a sistemului de
coordonate din foaia de temperatură;
- Se obține curba termică prin unirea punctelor care indică valorile temperaturii măsurate
bicotidian pe parcursul zilelor de supraveghere și îngrijire.
Educarea pacientului
- Se informează pacientul că termometrul este un instrument indispensabil pentru aprecierea stării
generale la domiciliu;
- Se explică pacientulu cum să întrțină și să utilizeze termometrul;
- Se oferă pacientului un tabel cu valori termice orientative, în funcție de calea de măsurare
folosită, ca în exemplul de mai jos:
Calea de măsurare Scala Celsius Scala Fahrenheit
orală 37°C° ± 0,1-0,6 98,6°F ± 0,5-1,0
Rectală 37,5°C° ± 0,3-0,6 99,6°F ± 0,5-1,0
Axilară 36,5°C° ± 0,3-0,6 97,6°F ± 0,5-1,0

19
3.2. Fișa tehnică nr. 2- Măsurarea Tensiunii Arteriale

Scop: evaluarea funcțiilor cardiovasculare, forța de contracție a inimii, rezistența determinate de


elasticitatea și calibrul vaselor.
Elemente de evaluat:
- tensiunea arterială-sistolică,
- tensiunea arterială minimă- diastolică
Material necesar
- aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale: cu mercur Riva Rocci cu manometru,
- stetoscop,
- tampon de vată,
- alcool,
- creion cu pix roșu și albastru.
Metode de detrminare
a. palpatorie,
b. auscultatorie.
Intervențiile asistentei
a. prin auscultatorie :
- pregatirea psihică a pacientului,
- asigurarea repausului fizic și psihic timp de 15 min. ,
- spălarea pe mâini cu apă și săpun,
- se aplică manșeta pneumnatică pe brațul pacientului sprijinit și în extensie,
- se fixează membrane stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manșetei,
- se introduce olivele stetoscopului în ureche,
- se pompează aer în manșeta pneumatică cu ajutorul parei de cauciuc până la dispariția
zgomotelor pulsative,
- se descomprimă progresiv aerului din manșeta prin deschiderea supapei până când se
percepe primul zgomot arterial(care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maximă sau
sistolice),
- se reține valoarea indicate de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a fi
consemnată,

20
- se conțină decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice,
- se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în momentul în
care zgomotele dispar aceasta reprezintă tensiunea arterială minimă,
- se notează în valoarea obținută cu o linie orizontală de culoare roșie, socotindu-se pentru
fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur,
- se unesc liniile orizontale cu linii verticale și se hașurează spațial rezulatat cu albastru
- în alte documente medicale se înregistrează cifric.
Ex: T.A maximă = 150mmHg;
T.A minimă = 75 mmHg;
T.Amin= T.A max/2 ±1
- se dezinfectează olivele stetoscopului și membranele cu alcool;
b. metoda palpatorie:determinarea prin palparea arterei radiale:
- nu se folosește stetoscopul biauricular;
- etapele sunt identice etapei auscultatorie;
- are dezavantajul obținerii unor valorii mai mici decat realitatea, palparea periferică fiind
posibilă numai de reducarea accentuate a compresiunii exterioare.
DE REȚINUT!
Manșeta pneumatică va fi bine atașată de brațul pacientului.
Manometrul va fi plasat la nivelul arterei la care se face detrminarea.
Măsurarea va fi precedată de liniștirea pacientului.
În caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a scoate manșeta de pe brațul pacientului.
La indicația medicului se pot face măsurători comparative la ambele brațe.

3.3.- Fișa tehnică 3- Măsurarea pulsului


Indicații
- determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
- obținerea de informații despre activitatea inimii și despre starea arterelor;
- aprecierea răspunsului inimii la medicația cardiacă, activitate sau stres.
Pregătirea materialelor
Pregătirea psihică
- se explică pacientului procedura pentru a reduce emoțiile, teama și a obține colaborarea;

21
- se asigură un repaus psihic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare;
Pregătirea fizică
- se se asigură un repaus psihic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare;
- se așează pacientul în poziție confortabilă în funcție de starea generală:
-.în decubit dorsal cu membrul superior întins pe lăngă corp, articulația mâînii în extensie,
mâna în supinație( palma orientată în sus);
-.în poziție semișezândă( în pat sau în fotoliu) antebrațul în unghi drept sprijinit pe
suprafața patului, mâna în supinație și extensie.
Efectuarea procedurilor
- se spală mâinile;
- se reperează artera radială la extremitatea distală a antebrațului, pe fața anterioară(internă), în
șanțul radial aflat în prelungirea policelui;
- se plasează degetele index, mediu și inelar(2,3,4) deasupra arterei radiale repetate;
- se exercită o presiune ușoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să se perceapă sub
degetele pulsațiile sângelui;
- se fixează un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;
- se numără timp de un minut pulsațiile percepute sub degete, sau 30 secunde și înmulțite cu doi
numărul pentru a obține rata pulsului pe minut;
- se apreciază ritmul, amplitudinea și elasticitatea peretelui arterial în timp ce se măsoară
frecvența;
- se înregistrază frecvența pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului, salonul,
data înregistrării, rata;
- se spală mâinile.
Reprezentarea grafică a pulsului în foaia de temperatură
- se socotesc pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură câte 4 pulsații;
- se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roșie, așezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineață) sau S (seara), pentru valorile care
cresc din 4 în 4(ex.: 64, 68, 76,80);
- se noteză grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roșie așezat în mijlocul
pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorilor care cresc din 2 în 2(ex.: 62,
66, 70);

22
- se unește primul punct, printr-o linie cu săgeată, cu rubrica pulsului aflată în partea dreaptă a
sistemului de coordonate din foaia de temperatură;
- se obține curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace măsurate
bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere și îngrijire.
Evaluareaeficacității procedurii
Rezultate așteptate/ dorite:
- pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvența să înscrie limite normale corespunzătoare vârstei:
- tegumentele și mucoasele sunt normal colorate;
- pacientul este liniștit.
Rezultate nedorite
- rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei;
-. pulsul radial nu este perceptibil;
-. pulsul este aritmic;
-. amplitudinea este mică sau crescută;
-. pacientul este palid, anxios, acuză palpitații, extrasistole;
-. pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependență următoare:
-. intoleranță la activitate:
-. alterarea confortului;
-. deficit de volum lichidian;
-. exces de volum lichidian;
-. alterarea perfuziei tisulare.
Modificări în situații selectate
- dacă pulsul radial nu este palpabil se caută alte artere accesibile pentru măsurare;
-.artera temporală: la un lat de deget desupra și lateral de stânca temporalului, în dreptul
pavilionului auricular:
-.artera carotidă externă( dreaptă sau stângă): pe fața anterioară a gâtului, în șanțul delimitat
de laringe (anterior) și mușchiul sternocleidomastoidian (lateral);
-.artera pedioasă- pe fața dorsală a piciorului, în dreptul primului șanț intermetatarsian;
-.artera femurală- în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa;
-.apex( vârful inimii)- pulsul apical, în spațiul 5 intercostal pe linia medioclaviculară
stângă;

23
- la copiii sub 2 ani se evită măsurarea pulsului radial întrucât rata crescută și aria mică de
palpare pot determina valori inexacte;
- la copiii peste 2 ani rata pulsului radial se obține atunci când sunt liniștiți sau dorm,
întrucât este dificil să obții colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemișcată;
- la copil, pentru o acuratețe maximă, rata pulsului se numără timp de 1 minut.
Educarea pacientului
- se învață pacientul să-și măsoare singur pulsul periferic la arterele carotidă sau temporală
întrucât sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu;
- se instruiește pacientul să exercite o presiune ușoară folosind trei degete pentru palpare;
- se informează pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului, caracteristice vârstei;
- se instruiește pacientul/familia să ia legătura cu meducul curant ori de câte ori valorile ratei
pulsului sunt deviate de la normal și starea generală a pacientului se modifică.
- se oferă pacientului un tabel de valori orientative ca în exemplul de mai
jos:

Vârsta Rata aproximativă Rata medie


Nou-născut 120- 160 140
1-2 luni(sugar) 100- 140 120
12 luni- 2 ani 80- 130 110
2 ani- 6 ani 75- 120 100
6 ani- 12 ani 75- 110 95
Adolescent 60- 100 80
Adult 60- 100 80

3.4. Fișa tehnică nr. 4- Administrarea medicamentelor pe cale orală

Scop

Introducerea în organism, pe cale orală, prin înghițire sau sublingual, a unei cantități de
medicament care să acționeze general sau local.
Principii generale
- administrarea medicamentelor pe cale orală se face prin înghițire, sublingual și translingual;
- sublingual se administrază Nitroglicerină, Ergotamină, dezinfectante ale cavității bucale și
orofaringelui, unele pansamente gastrice (Dicarbocalm);

24
- translingual (pe limbă) se administrază șpray-uri medicamentoase pe bază de nitrați, pentru
pacienții cu angină cronică; pacientul în acest caz trebuie să aștepte 10 secunde după
administrare înainte de a înghiți;
- necesită o bună cunoaștere, de către asistenta medicală, a tratamentelor prescrise de medic, a
efectelor terapeutice și a reacțiilor adverse;
- administrarea medicamentelor trebuie să răspundă exigențelor de calitate și de securitate;
- asistentul medical este responsabil în acest caz.
Pregătirea materialelor
- prescripția medicală;
- cărucior cu medicamente;
- flacon cu soluție hidroalcoolică;
- o pereche de foarfece;
- pahare de unică folosință/ recipiente speciale pentru medicamente.
Pregătirea pacientului
- se identifică capacitățile pacientului de a-și administra tratamentul și de a-l supraveghea;
- se explică pacientului împortanța luării medicamentelor conform prescriției medicale;
- se adaptează demersul educațiv la nivelul de instruire al pacientului pentru a asigura
securitatea și calitatea administrării tratamentului;
- se instalează pacientul confortabil;
- se acordă ajutor pacientului aflat în dificultate;

Efectuarea procedurii- condiții preliminare


- pregătirea tratamentului trebuie să fie extemporanee de către asistenta care distribuie
medicamentele;
- medicamentele pot fi pregătite dinainte utilizând o listă ce va conțiene în mod obligatoriu,
medicamentele identificate prin:
-numele și prenumele pacientului;
-doza/ orarul de administrare;
-data prescrierii;
- pregătirea tratamentului necesită controlul riguros al calității fiecărui medicament de
către asistenta medicală (culoare, aspect, integritate);

25
- se aplică exact posologia prescrisă de medic și se respectă regulile generale de administrare a
medicamentelor.
Administrarea propriu-zisă a medicamentului
- se identifică pacientul;
- se verifică încă odată prescripția medicală la patul pacientului, în momentul administrării;
- se realizează o fricțiune hidroalcoolică a mâinilor sau se face un lavaj simplu înainte de fiecare
distribuire;
- se păstrează medicamentele în blistere sau formele de condiționare proprii, până când sunt
luate;
- se decupează blisterul cu foarfeca dacă medicamentul nu este condiționat într-o alveolă
individuală;
- se pun medicamentele pentru ora prescrisă într-un păhărel cu întrebuințare unică, înainte de a
le da pacientului;
- se explică pacientului modalitățile de luare a medicamentelor:
-pe nemâncate (a Jeun) în timpul mesei sau după masă;
-cu un pahar cu apă, pentru capsule, tablete, comprimate;
-dizolvat în apă, pentru comprimatele care se dizolvă sau pentru pulberi;
-fără diluție- pentru siropuri, suspensii sau pentru comprimatele care se administrează
sublingual;
- se aplică demersul educativ de autonomizare a pacientului și de creștere a compilanției
la tratament.
Supraveghere și evaluare
Supravegherea administrării medicamentelor per os trebuie să garanteze evaluarea prin:
- o administrare corectă: doză/orar, mod de administrare conform recomandării medicale;
- măsurarea funcțiilor vitale înainte, în timpul și/sau după administrare în funcție de
medicament pentru a identific efectele benefice și cele indezirabile;
- consemnarea semnelor de necompilanță la tratament;
- aprecierea nivelului de conștiență al pacientului pe durata tratamentului;

4.Procesul de îngrijire al unui pacient cu Zona zoster

26
4.1. Interviu( culegerea datelor)
Caz clinic de zona zoster
Informaţii
Culegerea de date
Pacient P.D în vârstă de 65 de ani pensionar, căsătorit, din Onești, s-a prezentat la data de
11.01.2019 la spital cu diagnosticul de zona zoster, localizat în zona feței.
Antecedente personale: nu are
Diagnostic internare zona zoster: cefalee, greţuri, dureri, înţepături la nivelul toraco-abdominal. La
indicaţia medicului de familie aceasta urmase tratamentul cu: aciclovir, aspirină, ibuprofen.
Istoricul bolnavului: pacientul se prezintă la internare cu dureri mari, stare generală alterată, în
stare anxioasă.
Manifestări de dependenţă: durere, tulburări generale, eritem.
Problemele pacientului: alterarea stării generale, discomfort fizic şi psihic.
Nevoi afectate:
 nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie;
 nevoia de a bea şi de a mânca;
 nevoia de a elimina;
 nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură;
 nevoia de a se odihni şi a dormi;
 nevoia de a se îmbraca şi de a se dezbrăca;
 nevoia de a fi curat şi îngrijit;
 nevoia de a putea evita pericolele;
 nevoia de a comunica;
 nevoia de a învaţa cum să işi păstreze sănătatea;
Obictive: liniştirea bolnavului, calmarea durerii;
Intervenţiile asistentei medicale:
-îi administrez prednison pe cale orală;
-măsor funcţii vitale TA, P, R şi pregătesc pacientul pentru investigaţii clince.
Evaluare: pacientul nu mai prezintă dureri, usturimi, înţepături.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU ZONA ZOSTER

27
DIAGNOSTIC DE OBIECTIVELE INTERVENȚIILE EVALUAREA
ÎNGRIJIRE DE ÎNGRIJIRE APLICATE ÎNGRIJIRILOR
Durere cauzată de ţiuituri în -pacientul să nu -administrare de -pacientul nu
urechi, amorţeală în zona prezinte dureri medicamente conform mai prezintă
afectată, manifestată prin indicaţiei medicului dureri
sensibilitate la lumină, pentru a diminua
slăbiciune musculară ţiuiturilr din urechi şi
calma durerea
-supravegherea zonei
afectate
-înavaţă pacientul să
facă mici exerciţii
pentru a întari tonusul
muscular
-badijonarea locului
dureros de 2/3 ori pe zi
-învaţă pacientul să bea
ceaiuri pentru a ajuta la
refacerea pielii
-seara se fac tamponării
ale pielii cu talc
mentolat pentru a răcori
zona
Alterarea circulaţiei: cauzat de -pacientul să -liniştirea fizică a -pacientul nu
durere intensă în regiunea prezinte o pacientului mai prezintă
toraco-abdominală , circulaţiei bună -aşezarea pacientului în dureri şi are o
manifestat prin tahicardie, poziţie antalgică, circulaţie bună
hipertensiune favorabilă stării de
sănătate
-supravegherea
funcţiilor vitale: puls,
respiraţie, tensiune

28
arterială
-administrează
medicaţia conform
indicaţilor medicului:
antalgice, hipotensive

Deficit de volum lichidian: -pacientul să fie -asigurarea -pacientul este


cauzat prin pierderi anormale echilibrat microclimatului echilibrat
de lichide, transpiraţii, volemic şi -schimbarea lenjeriei de hidroelectrolitic
manifestat prin arsuri, sete, hidroelectrolitic pat, corp
ameţeli, paloarea -asigură echilibrul
tegumentelor hidroelectrolitic şi
corectează astenia,
ameţelile, setea prin
soluţii prescrise de
medic
-alimentează pacientul

Risc de alterare a integrităţii -pacientul să -igiena patului şi -pacientul


tegumentelor cauzat prin prezinte pacientului prezintă
dezinteres faţă de măsurile de tegumente -evitare cutelor la tegumente
igienă manifestat prin roşeaţă, normale lenjeria patului pentru normale
edeme, prurit evitarea escarelor
-aplicări locale cu talc
mentolat
-dezinfectarea regiunii
din jurul leziunii
-administrarea
tratamentului

Riscul răspândirii infecţiei: -pacientul să nu -respectarea măsurilor -nu se


cauzat prin infectarea devină sursă de de prevenire a înregistrează

29
papulelor, manifestat prin infecţie pentru infecţiilor nosocomiale răspândirea
vindecarea întârziată a alte persoane -salon bine aierisit, procesului
vezicolelor (scoamelor) sterilizat infecţios
-aplicarea de
medicamente contra
infecţiilor
-supravegherea
tegumentelor şi
mucoasele pacientului,
sesizând manifestările
cutanate
Deficit de cunoaştere: -pacientul să fie -educă pacientul să aibă -pacientul
cauzat prin necunoaşterea echilibrat pishic o viaţă cunoaşte şi
prognosticului bolii manifestat ordonată,echilibrată respectă normele
prin agitaţie, anxietate -necesitatea controlului
periodic
Anxietate: cauza -pacientul să fie -explică pacentului -pacientul este
necunoaşterea prognosticului echilibrat psihic factorii declanşatorii ai echilibrat psihic
bolii, manifestată prin de bolii
depresiune psihică -îl învaţă să nu fie agitat
prin exerciţii, întrebării
-favorizează un climat
de linişte şi securitate
-pregăteşte psihic
pacientul ăn vederea
tuturor investigaţiilor şi
tratamentului

Agendă medicală
Vitamina B1 fiole
Indicații: convalescenţă, anorexie, hepatite, boli cu tulburari de absorbţie, migrene, nevrite,
polinevrite, nevralgii, parestezii, greţuri, vărsături, dermatoze, spasmofilie.

30
Mod de administrare: s.c, i.m, i.v 20-40 mg/zi.
Contraindicații: intoleranţă sau alergie la tiamina (mai ales forma injectabilă);
Reacții adverse: apar foarte rar, mai ales la injectarea i.v (şoc tiaminic); de aceea, calea
parenterală se foloseşte numai atunci cand există tulburări de absosbţie intestinală sau carenţe
grave.
Vitamina B6 fiole
Indicații: anemii aplastice şi eritroblastice, anemii hipocrome rezistente la tratamentul cu fier,
granulopenie de origine toxică sau medicamentoasă, afecţiuni ale sistemului nervo central cu
etiologie arteriosclerotica sau encefalică, tratamentul preventiv si curativ al polinevritelor de
origine toxică sau medicamentoasă, mai ales cea hidrazidică, crampe, hipertrofie musculară,
miopatie, acrodinie.
Mod de administrare: doze de 50-250 mg zilnic administrate per os sau injectabile i.v sau i.m.
Aciclovir, 400 mg, pastile
Indicații
Aciclovir Arena este indicat pentru:
 tratamentul infecţiilor herpetice cutaneo-mucoase (inclusiv a celor cu localizare genitală)
primare, precum şi al recidivelor, produse de virusul herpes simplex (VHS);
 profilaxia infecţiilor cu VHS la pacienţii imunocompromişi;
 tratamentul infecţiilor cu virus varicelo-zosterian (VVZ).
Dozaj
Doza zilnică recomandată este de 4 g aciclovir (20 capsule Aciclovir Arena 200 mg sau 10 capsule
Aciclovir Arena 400 mg), fracţionat la intervale de 4 ore, timp de cel puţin 7 zile; în aceste cazuri
se poate lua în considerare administrarea aciclovirului parenteral. Tratamentul cu aciclovir este mai
eficace dacă se începe cât mai curând posibil de la apariţia primelor semne cutanate sau simptome
ale bolii.

Oximed, Spray cutanat 59,5g


Medicament OTC ( eliberat fără prescripție medicală ) foarte util în prevenirea și combaterea
dermatozelor și dermatitelor, a arsurilor chimice sau termice (inclusiv solare), precum și a
leziunilor superficiale. Administrare cutanată.
Indicații terapeutice :
Dermatoze, eczeme exudative suprainfectate inclusiv eczemă atopică, dermatita eczematiformă,

31
dermatita alergică și seboreică, neurodermite diseminate sau circumscrise, prurit cu lichenificare,
eczeme, dermatite de contact suprainfectate, ulcere crurale, arsuri chimice sau termice, leziuni de
decubit .
Contraindicații :
Hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului, leziuni tuberculoase, fungice, virale
( herpes simplex, varicela, vaccina).
Infecții bacteriene primare(de exemplu: impetigo, piodermite, furunculoze etc.). În sarcina și
alaptare nu se aplică pe suprafețe întinse .
Precauții:
Când se aplică în zona feței se recomandă măsuri adecvate de protecție a nasului și ochilor pentru
evitarea inhalării și administrării pe mucoasa conjunctivală.
Durata tratamentului nu trebuie sa depășească 7 zile dacă nu se observa ameliorarea
simptomatologiei , deoarece aceasta situație poate fi data de extinderea ocultă a infecției mascată
de glucocorticoid . Se urmărește eventuala apariție a unor tulpini rezistente la oxitetraciclina sau
suprainfecții cu fungi.
Aplicarea îndelungată sau repetată trebuie evitată datorită riscului de sensibilizare.
Absorbția glucocorticoidului poate fi crescută dacă se utilizează pe zone întinse sau sub pansament
ocluziv; în acest caz trebuie luată în considerare posibilitatea apariției efectelor sistemice.
Dacă apar manifestări de hipersensibilitate , administrarea trebuie întreruptă.
Interacțiuni: Nu se cunosc.

32