Sunteți pe pagina 1din 2

ISTORIA ATLANȚILOR - TRAGICA DOMNIE A LUI ORFEUS.

KOG A ION

În urma Potopului care i-a îngrozit pe Atlanți, cei care se salvaseră s-au refugiat spre munte, întemeind o nouă
capitală, TER-GAISTAI sau TER-GAVISTE ”Adăpostul Domniei; Lăcașul Împărătesc”; cf. rom. țară; latin.
terra ”țară; ținut”; slav. țar ”împărat”; rom. gazdă; ghizd; capiște ”altar”. De acolo provine actuala denumire a
municipiului TÂRGOVIȘTE. În amintirea slavei imperiale de odinioară, voievodul Mircea cel Bătrân a mutat
capitala Țării Românești de la Curtea de Argeș la Târgoviște.

În acea cetate, în urmă cu mai bine de 53 de veacuri, a fost înmormântată și împărăteasa Eurydike, iubita soție a
lui Ion-Orfeus. Mărețul ei monument, păstrat până astăzi, a fost denumit RES KYNTH ION ”Mausoleul celei
Celebrate (Slăvite; Pomenite) de Ion; Mormântul celei Dorite (Jelite) de Domnul”; cf. alban. rrase ”lespede”;
reze ”zăvor” rom. cânt; a cânta; gând; a gândi; Ion - titlu al voievozilor; alban. hyjni ”zeu; divinitate”.
De acolo vine și denumirea straniului și frumosului TURN AL CHINDIEI, din Târgoviște, care, firește, de-a
lungul vremii va fi suferit diferite restaurări și întrebuințări. KYNTH ION mai însemna și ”Cântec Sfânt;
Sfințenie; Asfințit”, de unde, printre altele, româna a moștenit chindie și a conteni.

După pierderea iubitei sale Eurydike, Ion Orfeus a căzut într-o depresie profundă și, o vreme, nimeni nu a mai
izbutit să se înțeleagă cu el. Mai mult decât atât, într-o cronică a Geţiei, încă secretă, se spune că, în această
stare, tânărul împărat s-ar fi supărat pe Zei și că profera injurii la adresa Lor. Nemaisuferind obligațiile de
conducător și nici tumultul capitalei, împăratul și doi credincioși oșteni ai săi au fugit în taină în munți,
ascunzându-se prin codri și peșteri, viețuind cu jivinele în preajmă. Legendele antice spun că Orfeus le cânta
fiarelor și că acestea îl ascultau vrăjite.

Ca argumente infailibile ale acestui documentar, trebuie subliniat că istoriile antice au păstrat și numele celor
doi slujitori ai împăratului, care, în pribegie, au fost și inițiați: LINOS și OLYMPOS.
Iată și tălmăcirea lor: LINOS ”Cornutul; Căpriorul; Țapul; Cerbul”; cf. slav. ieleni, rus. oleni ”cerb”; franc. elan
(zool.) ”elan”; OL YMPOS ”Prefăcut în Cal; Calul Năzdrăvan; Calul Vrăjit (Suferind)”; cf. rom. hăl (reg.) ”cal”;
grec. emphasis ”aparență”; iambos ”iamb”; latin. emphasis ”emfază”; rom. clampă ”cal înalt și slab, grebănos”.

E posibil ca numele celor doi tovarăși ai împăratului să fi dus la actuale denumiri de locuri din S-E Carpaților,
ca Valea Cerbului, Valea Țapului, Poiana Țapului, Muchia Armăsarului, Podul Calului, Spinarea Calului etc.

Cum era de așteptat, dispariția împăratului a iscat o mare tulburare în rândul preoților, nobililor și poporului.
Dar Orfeus și cei doi ucenici erau de negăsit. Furia și înfricoșarea celor șase Mari Preotese ale Soarelui, care de
altminteri îl crescuseră pe împărat după ce rămăsese orfan de amândoi părinții, era cu atât mai mare cu cât Ion
Orfeus, care era și Mare Preot al Lunii, trebuia să oficieze Hierogamia, adică Nunta Sacră, cu o nouă soție.
Ritualul, care se pare că se desfășura în public, țintea nu doar fertilitatea femeilor atlante, ci și a gliei.

Noua soție urma să-i ia locul împărătesei Eurydike, care fusese și conducătoarea Preoteselor Soarelui.
Numele ei sau al rangului său era SALO NAE ”Luminoasă ca Soarele; Strălucirea Soarelui; Soarele în Zori”; cf.
rom. Soare; latin. Sol ”Soarele”; rom. nea; nou; noi ”picuri de rouă; apă neîncepută; zori”; Salomia, Sorana,
Sorina (n.). Despre fetele foarte frumoase, în basmele noastre se spune: ”La Soare te puteai uita, dar la ea, ba”.
Nu este exclus ca și denumirea actualului sat Slon, din Nordul județului Prahova, să vină tot de la SALONAE.

Desigur, fecioara aleasă de Preotesele Solare pentru a fi noua împărăteasă nu avea nicio vină, dar Orfeus nici nu
vroia să audă de vreo posibilă înlocuitoare a iubitei sale Eurydike.

La ceremoniile în cinstea Soarelui, care la Atlanți era Zeiță, preotesele dansau cu mare măiestrie, iar Salonae
trebuie că învățase temeinic această artă. Țineau în mâini făclii aprinse, iar pe cap purtau diademă în formă de
Soare.

În cele din urmă, cei trei fugari au fost găsiți în Peștera Ialomiței. Îndârjitele femei i-au înconjurat, i-au scos cu
forța pe platoul Bucegilor, și i-au arătat-o împăratului pe Salonae, punând-o și să danseze, ca să se vadă că nu e
doar frumoasă, ci și o pricepută artistă. Dar Orfeus nici măcar nu a vrut s-o privească.

Insistența dansatoarelor sacre nu a avut niciun rezultat, așa că, disperate că fără Hierogamie belșugul va ocoli
definitiv țara, acestea și-au pierdut mințile și au tăbărât pe cei trei, schingiuindu-i, doar-doar îl vor convinge pe
împărat s-o ia de soție pe Salonae. În urma refuzului hotărât al acestuia, i-au țintuit pe cruce pe toți trei și i-au
împuns cu sulițele.

În final, văzând că Orfeus nu moare pe cruce, i-au tăiat capul și i l-au aruncat în râul ce curgea prin apropiere,
care de atunci s-a mai numit și KOG A ION ”Capul Magnificului; Capul lui Ion”; cf. rom. cucui (reg.) ”coc; moț
de pene pe cap la unele păsări”; cucă ”cușmă domnească sau boierească; (reg.) cap”; Goga (n.); aromân. cocă,
alban. koke ”cap”; rom. Ion - titlu al voievozilor în Evul Mediu; alb. hyjni ”zeu; divinitate”; ujane ”imensitate”.
Sacralizat de capul împăratului, râul s-a mai numit de atunci și NAPARIS ”Divinul; Cerescul; Minunatul;
Domnescul”; cf. rom. nafură (pop.) ”anafură”; nufăr; nefer ”oștean din garda domnească”; slav. nebo ”cer”;
hitit. napiș ”cer”. Actualmente, acest râu se numește Ialomița.

Tragicele întâmplări din Munții Bucegi au cutremurat nu numai miezul Imperiului Atlant, ci, după cum vom
vedea în următoarele episoade, întreaga planetă. Capete uriașe, întru pomenirea Sfântului Martir, au fost
sculptate în toată lumea, din Africa până în Asia, America și Oceania.

În acest sens, nu mai poate fi vreo urmă de îndoială asupra așa-zisului ”SFINX ROMÂNESC”, ce înfățișează
”Capul cel Mare; Capul Magnificului, Capul lui Ion”, adică, în limba Geţilor, KOG A ION, denumire
consemnată și de marele istoric Strabon.

Ar fi bine ca, de acum încolo, să înceteze și toate balivernele care se spun despre celebrele tăblițele de la
Tărtăria. Ele sunt fără doar și poate geme orfice, nu altceva. Pe una dintre ele apare clar MARELE
CRUCIFICAT, care are capul decupat. Pe alta, o ideogramă ca o crenguță de brad, se citește BRAIADOS, ce
înseamnă și ”Brad” și ”Preotese”. Apoi, capul lui Orfeus, înfipt într-o suliță, poate fi și inițiala O, întărită în
partea superioară de o coroană, semn împărătesc.

La rândul ei, ideograma cu un cap de iepure, se citește SO ZON ”Neamul (Casta) Soarelui; Stirpe Strălucitoare
(Minunată; Frumoasă)”; cf. rom. soi; rom. zână; germ. Sonne, engl. Sun ”Soare”; latin. sanus ”sănătos”; germ.
schon ”frumos”; alban. zonje ”doamnă”. Sintagma era o variantă a titlului sau a rangului preotesei Salonae.
La un loc, SOZON era înțeles și ca ”Strălucire; Foc; Ardență; Iuțeală; Iepure; Repezeală”; cf. rom. șușanea
”pușcă lungă arnăuțească”; șoșoi ”iepure tânăr” - în Banat, șușon; a țâșni; zâzanie; Suzana (n.). În sfârșit, pe a
treia tăbliță sunt înfățișați tovarășii lui Orfeus, ”Calul” și ”Țapul”, ca în mozaicul de la Ierusalim.

Toate argumentele de mai sus duc la o singură și sigură concluzie: ADEVĂRATUL SFÂNT ION
BOTEZĂTORUL a fost ATLANTUL ION ”Magnificul; Mărețul”, cum i se mai spunea împăratului Orfeus. Iată
de ce:
- Ca și împăratul pribeag, care umbla prin munții nepopulați cu oameni, îmbrăcat în piei de animale și hrănindu-
se cu fructele pădurii, așa și Sfântul Ion Botezătorul, după spusele ”Noului Testament”, ”predica în pustiu” și
”avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, și cingătoare de piele în jurul mijlocului, iar hrana lui erau lăcuste și
miere sălbatică”.
- Cu voie sau fără voie, provocatoarea evenimentelor tragice a fost dansatoarea sacră Salonae, iar în ”Noul
Testament”, Salomeea este cea care îl vrăjește pe regele Irod, dansând cu mare măiestrie.
- Lui Ion-Orfeus i s-a tăiat capul, tot așa și Sfântului Ion Botezătorul.

Alte dovezi:

- În etnobotanica getică figura, ca plantă de leac, și ABSENTHION RUSTICON. Dar iată ce înseamnă AB
SENTH ION RUSTICON: ”Care pe Sfântul Ion l-au răstignit”; cf. latin. ab ”în ceea ce privește”; rom. Sânt-Ion;
alban. shandan ”sfeșnic”, rom. a răstigni; Rostogan (n.). De la SENTH-ION ”Ale Sfântului Ion” vine și
misterioasa, până acum, denumire a SÂNZIENELOR, care, atenție, se serbează la 24 CIREȘAR, de ZIUA
NAȘTERII SFÂNTULUI ION BOTEZĂTORUl! Aceasta, fiindcă, după ce a rămas orfan de amândoi părinții, el
a fost crescut de Preotesele Soarelui. Încă și astăzi, după mai bine de cinci milenii, Românii mai numesc
SÂNZIENELE sau DRĂGAICA, precum și sunătoarea FLORILE SFÂNTULUI ION.

Cum se știe, orice legendă pornește de la un fapt real. Așa și cea românească, ”Soarele și Luna”,în care primul
vrea să se căsătorească neapărat cu a doua, dar este respins, a plecat de la evenimentele petrecute acum peste
cinci milenii, când Nunta Sacră nu s-a mai împlinit. Astfel, Soarele, de gen feminin la Atlanți, este însăși
preoteasa solară SALONAE, împinsă să se mărite cu Marele Preot al Lunii, dar refuzată de Lună, care era de
gen masculin. În acest sens, au mai fost create și ”Sora Salomie”. ”Sora Soarelui”, ”Legenda Ciocârliei”,
”Legenda Cicorii” etc.

Nu e oare străvechea istorie a poporului român cea mai spectaculoasă din lume? Nu este oare România cu
adevărat Țara Sfântă?

Sursa: Adrian Bucurescu