UN COPIL FĂRĂ FRICI ARE

ÎN FAȚĂ UN VIITOR DE SUCCES

ebook

AJUTĂ-ȚI COPILUL

SĂ-ȘI DEPAȘEASCĂ

CELE MAI ASCUNSE

TEMERI!
www.TIKABOO.ro
Salut! Îți mulțumim pentru interesul acordat față de
această carte și te felicităm pentru alegerea făcută.

Dacă parcurgi aceste pagini o să înțelegi ce este

anxietatea, ce soluții sunt pentru prevenirea
acesteia, cum influențează starea părinților starea
copiilor, dar nu numai! Avem pentru tine o serie de
obiective pe care le poți lua în considerare pentru
soluționarea problemei.

Pe noi ne găsești icon-urile sau link-ul de mai jos și,

dacă intri în comunitatea părinților, îți vom fi alături
cu sfaturi, soluții, articole ș.a.m.d.

www.TIKABOO.ro
Orice copil are anumite temeri. Situațiile noi cu
care cel mic se confruntă, persoanele
necunoscute cu care intră în contact, anumite
locuri cu care el trebuie să se acomodeze, toate
acestea pot părea înfricoșătoare inițial.  

Cu siguranță începe să-ți sune cunoscut. Dacă da,

atunci hai să nu mai pierdem timpul. Te invit într-o
călătorie preț de câteva ore, la sfârșitul căreia vei
primi câteva răspunsuri pe care probabil le căutai de
ceva vreme.
Va fi un drum pe care dacă îl parcurgi o să-ți înțelegi
mai bine copilul și o să-l poți ajuța. Pentru că rolul
tău, în calitate de părinte, este unul foarte important
– acela de a crește un copil echilibrat din punct de
vedere emoțional, capabil să găsească singur o
rezolvare pentru problemele cu care se confruntă.
Prin intermediul tău, teama va fi privită de către
copil ca o emoție normală. O emoție ce-l poate ajuta
pe acesta să devină mai precaut uneori.
Pregătește-te, așadar, să te regăsești în rândurile
ce urmează. Vei avea ocazia să rostești multe
aha-uri, înțelegând ce semnifică anumite
manifestări ale copilului tău.
Îți voi vorbi despre anxietate, pornind de la exemple
concrete, făcându-ți cunoscute obiectivele acestei
prezentări (unde vreau să ajung cu tine) și soluțiile
pe care ți le propun pentru a crește un copil cu
încredere în sine, cu o viziune pozitivă asupra vieții.
Problema abordată:
 
· Frici incontrolabile
· Teama de necunoscut
· Credințe false
· Lipsa simțului realității
· Reacție anxioasă
· Stare de neliniște
· Manifestări de furie
· Probleme de comportament
· Refuzul de a mânca, de a dormi singur, de a
socializa
· Incapacitatea de a se exterioriza
· Manifestări de furie
· Insomnii, coşmaruri
· Autoizolare cu scopul de a evita anumite situaţii
· Scăderea stimei de sine
· Plângeri somatice (dureri de stomac, dureri de
cap, probleme digestive)
Obiective:

· Gestionarea corectă a propriilor emoții

· O comunicare mai bună părinte-copil
· Dobândirea independenței – copilul nu mai este
dependent de părinți
· O relaționare mai bună cu persoanele din afara
cercului familial
· Dezvoltarea capacității de comunicare a
propriilor temeri
· Creșterea respectului de sine
· Înfrângerea fricilor
· Dezvoltarea unui stil de gândire pozitivă
· Schimbarea vechilor credințe
· Dezvoltarea creativității
· Dezvoltarea unei gândiri centrate pe soluții
· Deschiderea către noi experiențe
· Dispariția simptomelor somatice
Soluția:

· Empatizarea cu copilul
· Oferirea sprijinului pentru identificarea factorilor
declanșatori ai fricii
· Explicarea motivelor pentru care este normal să ne
temem uneori
· Recunoașterea fricilor copilului nu presupune
totodată acceptarea lor
· Înțelegerea propriului rol în declanșarea anxietății
copilului
· Evitarea transferului propriilor frici copilului
· Abținerea de a sări imediat în ajutorul copilului
atunci când frica nu este justificată
· Cel mai bun remediu împotriva anxietății este
expunerea la situații care declanșează anxietatea
(atunci când nu există un real pericol)
· Problemele de cuplu nu vor fi transpuse în relația cu
copilul
· Copilul va învăța să-și dezvolte propriile resurse
pentru a-și depăși singur teama exagerată
· Vom oferi copilului propriul exemplu de gestionare a
temerilor – copiii învață prin imitare
 
Având această structură în minte, îți voi spune de ce
contează atât de mult să-ți asculți copilul.
9 motive temeinice pentru care este important să
acorzi atenție dezechilibrelor emoționale ale
copilului

1. Îți dorești, cu siguranță,să-ți ajuți copilul să-și

modifice anumite tipare de gândire
2. Uneori te lovești de comportamente deranjante –
minciuni, tulburări de alimentație, agresivitate
3. Problemele de conduită ale copilului afectează
relația cu tine, cu profesorii ori cu frații
4. Îți dorești să crești un copil încrezător în propriile
forțe
5. Nu reușești să înțelegi motivele pentru care fiul/
fiica ta evită să se confrunte cu o situație
necunoscută
6. Nu știi ce este de fapt această frică inexplicabilă,
exacerbată – anxietatea
7. Nu ai găsit un răspuns la întrebarea – de unde vine
anxietatea?
8. Și dacă ai înțeles ce este anxietatea, nu știi exact
ce poți face cu ea
9. Îți dorești o viață echilibrată pentru copilul tău
 
Dacă am identificat motivele pentru care este
important să-ți asculți copilul, îți propun să
parcurgem treptat acest subiect destul de fierbinte-
ANXIETATEA
Dacă am identificat motivele pentru care părinții își
doresc să facă o schimbare în ceea ce privește
comportamentul propriilor copii, îți propun să
parcurgem treptat acest subiect destul de fierbinte
- ANXIETATEA

Scopul meu este să te fac să înțelegi ce

reprezintă acest sentiment ce-l împiedică pe
copil să aibă o viață echilibrată.

Este important să înțelegi care este originea tuturor

emoțiilor noastre.

Le moștenim, le învățăm sau pur și simplu le

născocim și ne lăsăm dominați de ele în anumite
momente?
Starea de neliniște a părinților
 
Cu siguranță îți este cunoscută expresia luptă sau
fugi. Este o reacție normală, declanșată de o situație
amenințătoare. Ce facem atunci când ne simțim
amenințați? Luptăm sau fugim. Factorul declanșator
poate fi extern – o situație, o persoană sau intern – o
amintire.

Să începem cu începutul: de când ai ținut prima

dată copilul în brațe, de când ai simțit că el este
responsabilitatea ta, ai simțit un sentiment de
neliniște.
Cu timpul, au mai apărut și alte situații care au
amplificat starea ta de neliniște. Copilul a crescut,
provocările cu care te-ai confruntat au crescut și ele.
Căci, vorba aceea – Copii mici, probleme mici, copii
mari, probleme muuulte!

Atunci când ai simțit că ești depășit de situație, te-ai

aflat în starea de luptă sau fugă. În acele momente
aveai două posibilități:

· Fie transmiteai copilului această emoție prin –

țipete, amenințări
· Fie evitai situația – abandonai terenul de luptă
Am să te rog să ai în minte aceste două opțiuni
pentru că atitudinea ta influențează manifestările
copilului tău.
 Starea de neliniște a copilului
 
Copilul trece prin situații asemănătoare. Reacția de
luptă sau fugă nu îi este nici lui străină. Motivele
sunt multiple: se simte neliniștit, stresat, frustrat.

Să vedem care sunt consecințele în ceea ce

privește comportamentul celui mic în ambele
situații – lupta și fuga:

*
Copilul va avea o ieșire nervoasă (situația de luptă)

*
Copilul va refuza să mănânce, să doarmă singur, ca
reacție la neliniștea receptată de la părinți (situația
de fugă)

De ce copiii au reacții diferite?

Pentru că au personalități diferite. Mediul și

elementele genetice ne influențează diferit.
Cauzele perturbării echilibrului

Asemeni adulţilor, copiii au propriile frământări, temeri

pentru care soluția nu este tocmai ușor de identificat.

Iată doar câteva exemple de situații ce pot crea

neliniști:

· Incapacitatea de oferi un răspuns corect în fața clasei

· Ratarea ocaziei de a marca un gol pentru echipă
· Dificultatea întâmpinată în a-și face noi prieteni

Cu toții avem propriile dileme existențiale. Problema apare

însă atunci când neliniștile, temerile iau amploare. Se
transformă în frici exacerbate care devin greu de controlat.

Poate că nu te-ai fi așteptat, dar, în acest caz, efectele sunt

dezastruoase:

· Viața socială a copiilor este afectată

· Apare o teamă inexplicabilă de ceva anume: teama de
separare, teama de întuneric, teama de un potențial eșec
· Copilul are ieșiri nervoase de toată frumusețea
· Există situații în care copilul preferă să se retragă, să fugă
din calea amenințării
· La nivel fizic, teama aceasta inexplicabilă, exagerată se
poate manifesta prin: dureri de burtică, dureri de cap,
tulburări digestive

Acum, după ce am stabilit faptul că există manifestări la

nivel fizic ori comportamental, să vedem cine este de vină
pentru anxietatea copiilor?
În ce fel părinții pot influența tulburările de
anxietate ale copiilor
 
Există 2 tipuri de reacții ale părinților la
comportamentele copiilor:

1. Părinții extrem de neliniștiți, care alimentează

această teamă exagerată

2. Părinții care încearcă să diminueze în

intensitate neliniștea copiilor, afișând uneori un
comportament de superioritate
 Care dintre cele 2 tipuri de reacții este cea mai
potrivită?
Sincer, niciuna. Și-ți voi explica de ce:

Fiecare părinte își dorește să-și smulgă copilul din

ghearele fricii. Teama este neplăcută, rece. Teama ne
ține pe loc. Nu ne dă voie să evoluăm. Ne face să
devenim ursuzi, neprietenoși. Ne oferă postura de
victimă, care uneori ne conferă o scuză pentru un
anumit comportament nepotrivit.

Suntem cu toții buni la teorie, însă practica ne

omoară.
„Cum să reacționez ca părinte în fața fricii copilului meu?
Mi-aș dori să fiu mic sau invizibil, să mă pot furișa din
calea unei situații atât de dificile.
De-abia îmi controlez neliniștile mele, cum să le gestionez
acum și pe ale altora?
Situația mă depășește. Am avut numai eșecuri la viața
mea. Nu văd cum aș schimba acum situația pentru
copilul meu.
Nu cred că-l pot ajuta. Mi-e teamă, foarte teamă să nu
greșesc.”

Cu siguranță sunt mulți părinți care se regăsesc în

această situație. Eu sunt una dintre ei. Mai bine
spus, am fost.
Hai să ne gândim cum au crescut părinții noștri?
Erau încurajați, ajutați să-și depășească temerile,
să aibă încredere în sine? Să-și confrunte temerile,
să găsească soluții singuri?
Foarte puțini dintre ei, cei mai norocoși. Majoritatea
s-au temut mereu de cineva mai puternic, mai
deștept, mai bun decât ei. Au fost făcuți în
permanență conștienți de imperfecțiunea lor, de
parcă ea ar fi fost vreun defect.
Au aflat la rândul lor, de la îndrumătorii lor, că ziua
de mâine este incertă, că pericolul îi pândește la
orice pas. Că mai bine tac decât să se facă de râs.

Iar dacă au îndrăznit să-și exprime teama, au fost

numiți „fricoși”, „proști”, „copii neștiutori”.
Prin urmare, au ascultat tot ceea ce li s-a spus. Au
luat de bune toate trăsăturile atribuite. Că doar
veneau din partea unor părinți perfecți. Atât de
perfecți, încât nu-și conștientizau nici măcar
temerile. Pentru că și ei crescuseră la fel.

Copiii imită. Mai întâi părinții, apoi pe cei pe care-i

au în anturajul lor, creându-și propriile modele,
tipare. Se încadrează în aceste tipare și nu mai
reușesc să iasă din ele. Și-atunci își cresc, la rândul
lor, copiii sub aceleași tipare.
· Le repetă zilnic să verifice ușa de x ori înainte de a
pleca de-acasă, ca nu cumva să-i prade hoții.
· Îi amenință mereu cu microbii care le-ar putea mânca
stomacul dacă bagă jucăriile în gură. Sau cu forța
misterioasă – curentul care s-ar putea furișa pe
fereastra deschisă și i-ar procopsi cu o răceală de
toată frumusețea
· Se folosesc de testele școlare pentru a-i amenința cu
insuccesul, în situația în care nu-și învață lecțiile

Le transmit astfel povara propriilor frici. O fac treptat,

din perioada copilăriei mici, (perioada senzorio-
motorie, la care copiii au nevoie să simtă pentru a
cunoaște – își introduc obiecte în gură, pipăie) și până
la adolescență, perioadă în care copiii au nevoie de
încredere.

Au nevoie de acceptarea celorlalți pentru ca ei să se

accepte pe sine așa cum sunt: cu temeri, incompleți,
imperfecți.

Pentru că toate acestea nu-i fac mai puțin normali

decât pe alții.
Dacă te-ai regăsit în vreuna dintre aceste posturi, nu
este un motiv să te întristezi. Ești pe drumul cel bun.

Începi să conștientizezi relația cauză-efect.

Iar pentru a clarifica anumite aspecte, ai nevoie să
parcurgi treptat anumite etape. De aceea încerc să-ți
reîmprospătez memoria. Te va ajuta să realizezi
conexiuni.
Aș vrea să-ți mai dau câteva argumente, care să te ajute să
înțelegi mai bine cum stau lucrurile.
Reluăm firul istoriei și ne întoarcem puțin mai mult în
timp. Pentru că am spus că se transmit multe de la o
generație la alta.
Ajungem în perioada preistorică pentru a cunoaște
originile acestei anxietăți pe care o resimți poate mai bine
ca oricând acum, în rolul de părinte.
În preistorie, oamenii se confruntau cu reale pericole.
Viața însăși era o luptă pentru supraviețuire. Omul acelor
vremuri nu avea prea multe opțiuni în calea dușmanului.
În cazul în care stătea, risca mult prea mult. Așa că trebuia
să reacționeze repede, n-avea timp de pierdut.
Dacă te analizezi puțin în situațiile tensionante, o să simți
cum ritmul inimii crește, respirația devine și ea mai
rapidă, mușchii se tensionează. Toate organele tale îți dau
semne că ești în pericol. Drept urmare, o primă reacție
este să te temi.
Și, de parcă n-ar fi de-ajuns starea de anxietate în
care te afli, presară peste toate, fără zgârcenie
condimentul minune – stresul. Tensiunea de peste zi,
stresul acumulat la serviciu.
 Ce-ai mai putea să faci decât să împrumuți
trăsăturile omului primitiv?

Vei da ascultare tuturor schimbărilor ce se petrec în

corpul tău și care te avertizează că este o situație
periculoasă și vei lupta (jignind, aruncând cu țipete
în stânga și în dreapta) sau vei fugi, ignorând
eventual tot ce se întâmplă în jurul tău.

Refuzând să-ți mai asculți copilul, alegând să nu-l

mai întrebi de ce se teme, lăsându-l singur cu frica
lui.

Nu-ți voi oferi încă răspunsul la întrebarea „cum să-

ți stăpânești anxietatea?” Pentru că, înainte de a-ți
oferi câteva trucuri, vreau să-ți răspunzi tu la altă
întrebare.

Alegi să rămâi în continuare o ființă primitivă sau

apelezi la inteligență ca să poți gândi limpede?

Fă acest exercițiu, pune-ți cât mai multe întrebări.

Te vei obișnui cu acest stil de gândire și-ți va fi de

ajutor și în relația cu copilul tău.

Îl vei ajuta pe el să descopere soluții.

Are genetica un rol în transmiterea anxietății?

Se spune că există o oarecare predispoziţie genetică

pentru anxietate. Drept urmare, un copil ai cărui
părinţi ori bunici au în general o sensibilitate
emoţională mai dezvoltată, s-ar putea să prezinte, la
rândul său, astfel de probleme.

La fel de important este de menționat și faptul că nu

toți copiii care au rude ce suferă de anxietate vor
moșteni acest dezechilibru.

Există o diferență foarte fină între ceea ce moștenim

și ceea ce învățăm de la predecesorii noștri. În cele
mai multe cazuri, părinții care suferă de anxietate
vor manifesta un comportament anxios în preajma
copilului. Motiv pentru care acesta va prelua stările
de anxietate cu care este înconjurat.

Dacă ai ajuns până aici, după ce ai aflat de unde vin

toate fricile noastre incontrolabile uneori, îți voi
prezenta câteva situații care te vor ajuta să înțelegi
dacă și copilul tău este anxios.
Cum să-ți dai seama dacă într-adevăr copilul tău
suferă de anxietate?

Am văzut mai devreme că suntem oarecum

responsabili pentru fricile copiilor noştri.

Dacă pentru o persoană echilibrată emoțional, o

anumită situație nu reprezintă un real motiv de
îngrijorare, pentru persoanele anxioase, aceeași
situație reprezintă un real pericol, devine
înspăimântătoare.

Iată câteva indicii clare care te vor ajuta să-ți dai

seama dacă și copilul tău suferă de anxietate:

· De fiecare dată când are de susținut un examen

pentru o materie la care nu se descurcă foarte bine,
copilul acuză dureri somatice (se plânge că-l doare
burtica, simte că i se întoarce stomacul pe dos,
bătăile inimii cresc). Toate aceste simptome fizice
vin ca un răspuns la alternativa luptă sau fugi, pe care
un copil anxios o simte. Este felul prin care
organismul răspunde la un potențial pericol. În cazul
anxietății, corpul se pregătește practic pentru atac:
mușchii se încordează, respirația se precipită,
stomacul se strânge.

· Copilul anxios ar face orice i-ar sta în putință

pentru a evita confruntarea cu situația
declanșatoare.
Iată un exemplu ca să înțelegi mai bine acest
aspect:

Când eram în clasele primare mă temeam de

matematică îngrozitor. Aveam coșmaruri înaintea
unui examen la această materie. Tremuram atunci
când clopoțelul anunța cursul cu pricina.

Într-o zi, n-am mai rezistat. Mă încărcasem cu atâtea

gânduri negative, încât mi-am zis că trebuia să
găsesc o cale de-a fugi din calea pericolului.

Astfel că, „mi s-a făcut rău” subit, în momentul în

care a intrat profesorul în clasă. Născocisem acest
scenariu, doar pentru a scăpa, pentru a evita
confruntarea. De oră am scăpat într-adevăr, în ziua
aceea. De teamă însă, nu, nu atunci.

· Copiii ce suferă de anxietate sunt excesiv

înspăimântați de diverse lucruri la care nici nu te-ai
gândi că ar putea crea motive de îngrijorare – se tem
că ceva grav li s-ar putea întâmpla lor sau celor
apropiați, se tem să participe la anumite evenimente
organizate de persoane din afara cercului familial,
sunt în permanență preocupați de propria siguranță.
· Exprimarea constantă a acestor temeri este, de
asemenea, o caracteristică a anxietății. Copiii ce
prezintă un asemenea dezechilibru emoțional
vorbesc mereu despre propriile motive de îngrijorare.

Ei simt nevoia să se asigure că niciuna dintre

situațiile de care ei se tem nu li se poate întâmpla,
motiv pentru care au mereu nevoie de confirmări că
totul va fi bine.

În pofida tuturor acestor confirmări primite de la

persoanele în care ei au încredere (părinți, profesori),
este destul de dificil pentru ei să se liniștească.

· Semne ale anxietăți la copii pot fi, de asemenea,

chiulitul de la școală, refuzul de a vorbi despre
propriile sentimente.
Tipuri de anxietate
 
Există numeroase situații în viață care pot afecta
echilibrul copilului: separarea de o persoană de
atașament, moartea unei persoane dragi, boala,
abuzul.
Îți voi prezenta diverse tipuri de anxietate și
caracteristicile lor distinctive.
 
· Anxietatea de separare
 
Este normal ca un bebeluș sau un copil aflat la o
vârstă foarte fragedă să simtă o teamă acută atunci
când este separat de părinții săi.

În mod normal, acestora nu le trebuie mult ca să se

acomodeze cu alte persoane în care să prindă și
încredere: bunici, educatori, bonă.
Însă, atunci când copilul a depășit demult vârsta la
care teama de a fi lăsat și în grija altor persoane ar fi
de înțeles, ori atunci când copilul nu reușește să se
adapteze mediului nou, putem spune că ne
confruntăm cu o situație tipică de anxietate de
separare.
Această temere poate apărea, de asemenea, atunci
când intervine o schimbare în viața copilului:
întoarcerea mamei la serviciu după concediul de
creștere a copilului, atunci când are loc intrarea în
colectivitate, când apar neînțelegeri între părinți, ori
când în peisaj își face apariția un frate mai mic.
Cum să reacționăm atunci când avem de-a face cu
anxietatea de separare?
 
- Să familiarizăm copilul cu persoana cu care va urma
să-și petreacă timpul, în absența noastră

-  Este important să ne păstrăm calmul atunci când

plecăm de lângă copil pentru a nu-i accentua
acestuia și mai mult temerile

-  Să-l asigurăm pe cel mic că ne vom întoarce la el

-  Momentul de rămas-bun este foarte important

pentru copil – încercând să ne furișăm, nu facem
altceva decât să-i transmitem copilului ideea de
abandon

-  Atunci câd plecăm, să adoptăm o atitudine

pozitivă, relaxată, care să-l ajute pe cel mic să
înțeleagă că se află în siguranță
· Anxietatea socială

Asemeni adulților, și copiii se simt emoționați în

anumite situații sociale:

- când sunt invitați la o petrecere unde sunt foarte

multe persoane necunoscute ori când sunt nevoiți să
susțină o prezentare în fața clasei.

Vorbim însă de anxietate socială atunci când aceste

situații sociale devin imposibil de suportat. Copiii
care se regăsesc în această descriere vor apela la tot
felul de scuze pentru a evita situațiile sociale. Ei simt
o teamă irațională față de noi activități în cadrul
cărora se simt observați, judecați. Certitudinea că se
vor face de râs, că vor fi umiliți îi împiedică să își
desfășoare în mod natural activitățile de zi cu zi.
Cum poți ține sub control anxietatea socială a
copilului tău?

- Un prim pas pe care un părinte îl poate face este

acela de a recunoaște teama copilului și de a discuta
despre ea

- Oferirea de sprijin emoțional copilului

- Evitarea manifestării unei griji excesive față de copil,

acesta având nevoie să exploreze singur lumea, să
înțeleagă că este în siguranță

- Cât mai mute întrebări adresate copilului îl vor ajuta

să înțeleagă când anume a fost declanșată această
teamă nejustificată, care sunt motivele pentru care
anumite situații devin înspăimântătoare

- Anumite jocuri pe care le poți face împreună cu cel

mic oferă posibilitatea depășirii acestor blocaje
emoționale
· Mutismul selectiv
 
Teama de a vorbi într-un mediu nou, de față cu străinii
poate fi semnul acestei tulburări numite mutism selectiv.
Confundat deseori cu timiditatea, mutismul selectiv
reprezintă o reală fobie de a vorbi în anumite situații: la
grădiniță, la școală. Nu vorbesc aici despre copiii care se
adaptează greu la un anumit mediu, întrucât acest blocaj
se manifestă chiar și după mult timp de când aceștia sunt
expuși la situațiile noi.

Care sunt simptomele acestei fobii? Copiii ce prezintă

semnele mutismului selectiv nu vorbesc deloc, unii dintre
ei nici măcar nu râd pentru a nu atrage atenția asupra lor.
Alții însă pot vorbi în șoaptă ori prin semne, evitând, pe
cât posibil, contactul vizual cu străinii.
 
Ce este de făcut atunci când avem de-a face cu
mutismul selectiv?
 
- Evită cicăleala – remarci precum Nu ai limbă să vorbești?
/ Răspunde când ești întrebat! nu fac decât să-l închidă pe
copil și mai tare în carapacea sa
- Nu forța copilul să socializeze – această afecțiune nu
reprezintă un simplu moft, refuzul de a vorbi este o
adevărată fobie
- Comunică mult, deschis cu copilul și nu exclude nici
ajutorul unui specialist – terapia comportamentală,
terapia prin joacă sau terapia cognitivă ajută copilul să
depășească acest tip de anxietate
· Fobii specifice
 
Fobia specifică – cea mai răspândită tulburare de
anxietate, se manifestă printr-o frică irațională,
incontrolabilă în prezența unei anumite situații (spații
înguste, medii noi, frica de întuneric, de înălțimi), unui
anumit obiect sau animal (păianjeni, câini etc).
Există anumite simptome fizice care ne ajută să
recunoaștem situațiile când avem de-a face cu o fobie
specifică: ritm cardiac accelerat, transpirație, senzația de
sufocare, tremurături, dureri de stomac, senzații de greață.
Copilul ce suferă de o fobie specifică, deși conștient că
frica sa este irațională, este dominat de impulsul de a
pleca, de a evita anumite situații ce pot fi corelate cu
stimulul fobic.
 
Cum putem ajuta copilul să depășească anumite fobii?
- Controlându-ne propriile manifestări atunci când suntem
puși față în față cu o situație care pe noi înșine ne
înspăimântă – pentru a evita preluarea acestor temeri
exagerate de către copil
- Acordând atenție informației transmise copilului – dacă
povestim despre păianjeni veninoși ori câini fioroși care au
atacat alți oameni vom declanșa fobii specifice
- Pornind de la principiul conform căruia orice
comportament învățat poate fi și dezvățat, vom lăsa
copilul să se confrunte gradat cu situațiile care îi produc
această teamă nejustificată– expunerea are ca scop
restructurarea gândirii pentru a depăși fobiile specifice.
Am vorbit despre anxietate și manifestările ei.

Ți-am oferit caracteristici ale diferitelor tipuri

de anxietate.
 
Mai departe, îți voi propune câteva strategii de
care să ții cont pentru a-ți ajuta copilul să
depășească toate aceste blocaje emoționale care
pot interveni în calea unei vieți de succes.
 
Anxietatea poate fi ţinută sub control, astfel încât
copilul să nu-și pună singur limite în viaţa socială
Iată câteva sfaturi de care să ții cont dacă recunoști la
copilul tău manifestări ale anxietății:

· Ajută-l să-și depășească fricile

· Laudă-l de fiecare dată când reușește să depășească o
situație dificilă
· Încurajează-l să-ți vorbească despre temerile sale
· Ascultă-l și dă-i de înțeles că este acceptat, iubit și înțeles -
empatizează cu copilul
· Fără a minimaliza ce simte micuțul tău, vorbește despre
perspectiva unei soluții
· Indiferent de rezultatul obținut într-o anumită situație,
asigură-l pe copil că vor exista si alte oportunități, iar tu ești
mândru că și-a dat silința și a ajuns până în acel punct
· Uneori copiii vorbesc despre terorism, războaie – oferă
informația corectă și asigură-te că vei corecta anumite
percepții greșite
· Dacă tu îți exprimi furia ori stresul cu privire la un
eveniment, copilul va prelua modelul oferit
· Oferă siguranța că orice s-ar întâmpla, copilul nu va rămâne
niciodată singur – o îmbrățișare, cuvintele potrivite, timpul
petrecut împreună ajută la regăsirea echilibrului
· Accentuează aspectele pozitive ale anumitor evenimente –
întreabă-ți copilul ce anume i-a plăcut la ziua respectivă,
încurajează-l să-ți spună cum percepe el succesul și ce
soluție ar găsi pentru a îndrepta o anumită situație
· Fii un model de urmat atunci când ai de confruntat situații
aparent înfricoșătoare
· Încurajează-ți copilul să facă pași mărunți, nu-l lăsa să evite
situațiile de care se teme
· Păstrează-ți răbdarea
Să nu uităm, fricile nu pot fi şterse din memorie
cu uşurinţă, oricât de logice ar fi explicaţiile
noastre. Oare noi nu ne temem, la rândul nostru?

Poate nu de monştri sau întuneric, dar cu

siguranţă la un moment dat, în viaţa noastră, cu
toţii ne-am temut de un examen, să dormim
singuri, ne-am temut de câini ori de insecte.

Sau câţi dintre noi n-am evitat subtil o anumită

situaţie, căutând tot felul de motive, tocmai pentru a
nu fi nevoiţi să ne confruntăm cu una dintre temerile
noastre?

Adulţii însă, spre deosebire de copii, au inteligenţa

mult mai dezvoltată, astfel că îşi pot ţine sub control
temerile.

Spuneam mai devreme că ne întrebăm adesea dacă

suntem, într-o oarecare măsură, responsabili pentru
fricile copiilor noştri.

Poate nu i-am încurajat suficient, poate nu i-am

ascultat, nu am avut răbdare să vedem exact ce simt
în raport cu situaţia respectivă, de care se tem.
Dacă am încerca totuşi să ajutăm copiii să găsească
singuri o soluţie, pentru a nu se mai teme?

Sau, dacă le-am povesti că şi noi, la rândul nostru,

avem frici? Ne e teamă că nu vom termina proiectul la
timp sau că nu ne vom descurca la un anumit interviu.
Şi suntem perfect normali aşa, nu ne simţim mai slabi
din acest motiv. Dar să nu ne oprim la aceste afirmații.
Să explicăm ce soluţii găsim, de fiecare dată, pentru a
nu mai avea acele emoţii.
Uneori teama, atunci când nu se transformă în fobie,
poate fi benefică. De exemplu, este normal să simţim o
oarecare teamă că nu ne vom descurca la un anumit loc
de muncă. Devenim mai responsabili, mai implicaţi, în
consecinţă, vom avea rezultate mai bune.

De asemenea, o atitudine puţin mai rezervată, atunci

când avem de-a face cu o persoană necunoscută, ne
face să devenim mai precauţi.

Mai suntem responsabili pentru fricile copiilor noştri

dacă avem, de asemenea, o atitudine exagerat de
protectivă.

Atunci, din nou, vom insufla copilului fricile noastre şi,

să nu ne mirăm dacă, la un moment dat, acesta refuză
o anumită situație pentru a evita un pericol imaginar.
 Concluzia
 
Cum putem ajuta un copil anxios? Învăţând să-l
ascultăm, ajutându-l să înţeleagă exact ceea ce simte,
să înţeleagă dacă într-adevăr situaţia este atât de
periculoasă pe cât pare şi cum ar putea să se ajute el
însuşi.

În niciun caz nu-i voi nega percepţiile, oricât de absurde

mi s-ar părea. Nu-l voi numi „bebeluş” ori „plângăcios”
pentru că are temeri. Pentru că s-ar putea să aibă
încredere în spusele mele şi să devină astfel.

Îl putem ajuta prin puterea propriului exemplu,

explicându-i cum să deosebească un pericol imaginar de
unul real, întrebându-l ce crede că s-ar putea întâmpla
dacă s-ar confrunta cu o anumită situaţie şi ajutându-l să
găsescă soluţii.
Dar, să ne alegem cu grijă cuvintele, conform vârstei şi
capacităţii de înţelegere a celui mic.
Să focusăm copilul pe soluţii atunci când o situaţie
ameninţătoare îşi face simţită prezenţa.

Copiii au nevoie de încrederea noastră, au nevoie de

sinceritatea, empatia şi dragostea noastră
necondiţionată. Este greu, dar nu imposibil, să facem o
schimbare în ceea ce privește un anumit tip de
comportament. Dacă ajutăm copilul să îşi recunoască
trăirile, anxietatea şi să nu le mai ignore, blocajele pot fi
depăşite.
 DESPRE AUTOARE

A fost odată ca niciodată... o fată care, la vârsta de

24 de ani avea să primească în viața ei o minune.
Pe cât era de încântată de existenţa ei, pe atât era
de înspăimântată de ce avea să urmeze.

Am ales să mă prezint astfel pentru că, înainte de a

fi scriitoare, iubită, angajată într-o companie
multinațională, sunt mamă.

Dragă cititorule, te invit să parcurgem împreună

acest proces de cunoaștere, de identificare, de
dezvoltare a propriilor resurse. Îți promit că îți voi
fi alături până la Destinație, propunându-ți
strategii ce te vor ajuta să descoperi soluții de
îmbunătățire a relațiilor cu cei dragi.

Elis Georgiana
Autor Tikaboo.ro