1

BOLI PROFESIONALE
Definitie:

Bolile profesionale, în sensul Legii Protectiei Muncii, sunt afectiunile care se produc ca
urmare a exercitarii unei meserii sau profesii cauzate de factori nocivi fizici, chimici,
biologici sau psihosociali caracteristici locului de munca, precum si de suprasolicitarea
diferitelor aparate si sisteme ale organismului în cadrul procesului de munca, indiferent
de tipul de contract de munca existent între angajatorsi angajat. Sunt considerate de
asemenea boli profesionale afectiunile produse în conditiile enuntate mai sus, afectiuni
suferite de elevi, studenti, ucenici, în timpul efectuarii practicii.

Noxe profesionale

Pentru ca o noxa din mediul de munca sa fie recunoscuta ca factor etiologic al unei boli
profesionale, trebuie sa existe dovada unei relatii cantitative între doza noxei respective
absorbita de organism si efectul produs asupra acesteia. Relatia doza-efect a fost
stabilita pentru un mare numar de factori nocivi, impunându-se limite maxim admise.
Noxele profesionale reprezinta acei factori din conditiile de munca care influenteaza
negativ starea de sanatate a organismului personalului muncitor, determinând sau
favorizând starea de boala sau scaderea capacitatii de munca.
Factorii nocivi care pot provoca boli profesionale sunt numerosi unii dintre ei sunt bine
cunoscuti si studiati din punctul de vedere al actiunii asupra organismului, altii apar si
sunt identificati o data cu dezvoltarea unor noi tehnologii.

Clasificarea noxelor profesionale:

1. noxe profesionale care apartin organizarii muncii

- organizare nefiziologica, nerationala

- intensitate mare a efortului predominant musculo-osteo-articular (efortul fizic) sau

efortul neuro-psiho-senzorial

- durata exagerata a muncii peste durata normala a zilei de lucru

- ritm de munca nefiziologic, prea rapid si timp îndelungat

- regim de munca necorespunzator (raportul dintre perioadele de munca si cele de

repaos necorespunzatoare fiziologic)

- efort static prelungit al anumitor grupe musculare

- alternanta necorespunzatoare din punct de vedere fiziologic a celor trei schimburi

de munca
 2

- pozitii vicioase sau fortate prelungite

- munca monotona cu suprasolicitari etc;

2. noxe profesionale ce apartin mediului de munca:

- factori fizici, chimici, fizico-chimici, biologici;

3. noxele profesionale ce apartin relatiei om-masina;

4. noxele profesionale ce apartin relatiilor psiho-sociale dintr-un colectiv de munca

(relatia om-om).

5. noxe profesionale generate exclusiv la locul de munca de anumite procese

tehnologice;

6. noxe profesionale care sunt prezente si în mediul înconjurator în general, dar

concentratiile sau intensitatile lor nu sunt suficient de mari în mediul înconjurator pentru a
produce îmbolnaviri la persoanele neexpuse profesional;

7. noxele profesionale prezente si la locul de munca si în mediul înconjurator în general,

care pot genera îmbolnaviri si la persoanele neexpuse profesional dar majoritatea
îmbolnavirilor se înregistreaza la muncitorii expusi profesional la aceste noxe;

8. noxe profesionale prezente predominant în mediul înconjurator general, dar putând

constitui uneori si o noxa profesionala.

Actiunea noxelor profesionale - este complexa, ele putând exercita actiunea în 4

directii:

1. ca factori etiologici principali cauzând boli profesionale, relatia noxa profesionala -

etiologia bolii este 100% (expunere la plumb - colica saturnina, expunere la mercur -
intoxicatie cronica cu mercur)

2. ca factori etiologici favorizanti, secundari, în acest caz apar bolile legate de profesiune
(în aceste situatii noxele profesionale participa la etiologia bolii împreuna cu alti factori
etiologici neprofesionali, cum ar fi: bronsita cronica la un fumator care lucreaza la
expunere de noxe pneumotrope);

3. ca factori de agravare a unor boli cronice preexistente (expunerea la tetraclorura de

carbon, agraveaza evolutia unei hepatite cronice preexistente);

4. ca factori ce împiedica vindecarea unor boli cronice (vindecarea unei bronsite acute
este împiedicata de o expunere la iritanti respiratori).

Din considerente practice legislatia limiteaza numarul bolilor profesionale. În tara

noastra se aplica un sistem limitativ, în care s-a stabilit o lista a bolilor profesionale si a
 3

meseriilor în care acestea pot sa apara, lista care se revizuieste periodic

Lista bolilor profesionale declarabile în România este publicata în NGPM 2002.

Clasificarea bolilor profesionale se face dupa mai multe criterii:

· intoxicatii provocate de inhalarea, ingerarea sau contactul epidermei cu substante

toxice

· pneumoconioze provocate de inhalarea pulberilor minerale netoxice

· boli prin expunere la energie radianta

· boli prin expunere la temperaturi ridicate sau scazute

· boli prin expunere la zgomot sau vibratii

· boli prin expunere la presiune atmosferica ridicata sau scazuta

· alergii profesionale

· dermatoze profesionale

· cancerul profesional

· boli infectioase si parazitare

· boli prin suprasolicitare

· alte boli

Clasificare dupa timpul de expunere la actiunea factorului nociv

· boli cronice provocate de doze mici care actioneaza timp îndelungat

· boli acute generate de o scurta durata de expunere la actiunea factorului nociv, dar în
doze mari

Dupa modul de actiune al factorului nociv asupra organismului se pot distinge:

· boli cu actiune generala care afecteaza întregul organism

· boli cu actiune locala care afecteaza o parte a organismului, un aparat sau un organ

Diagnostic
Diagnosticul bolilor profesionale
Diagnosticul unei boli profesionale se pune pe cunoasterea a trei elemente de baza:
 4

1. Stabilirea expunerii profesionale

- Subiectiv: prin anamneza profesionala, care cuprinde date relatate de bolnav în
legatura cu întregul trecut profesional al muncitorului (profesiuni avute, riscuri
profesionale existente la fiecare loc de munca, perioada de expunere de la începutul
activitatii profesionale pâna în momentul examinarii)
- Obiectiv: prin documente oficiale (carnete de munca, adeverinte) din care reiese
profesiunea si durata activitatii la fiecare loc de munca si buletine de analiza privind
determinarea de noxe la locul de munca
2. Tabloul clinic
- Simptome: rezulta din motivele prezentarii la medic si istoricul bolii, se completeaza cu
antecedentele personale si heredocolaterale
- Semne: rezulta în urma examenului clinic al pacientului
3. Examene de laborator si paraclinice
- Indicatori de expunere: reprezinta identificarea toxicelor incriminate în organism sau a
produsilor de metabolism (biotransformare) ale toxicelor
- Indicatori de efect biologic: reprezinta modificari de constante biochimice sau
hematologice produse sub actiunea toxicelor, modificari morfologice sau functionale ale
diferitelor aparate si sisteme

Erorile de diagnostic survin în urma:

- necunoasterii sau cunoasterii superficiale a expunerii profesionale
- interpretarii gresite a manifestarilor clinice, istoricului bolii sau examinarii obiective
superficiale
- interpretari eronate a datelor de laborator sau erori rezultate din prelevarea incorecta,
efectuarea incorecta a probelor functionale si analizelor paraclinice

Semnalarea si declararea bolilor profesionale

Conform legislatiei în vigoare semnalarea bolilor profesionale se poate face de catre
orice medic, prin completarea fisei de semnalare BP1, care este trimisa la Directia de
Sanatate Publica, Biroul de Medicina Muncii din judetul unde îsi are sediul
întreprinderea.
Consecutiv anchetei la locul de munca realizate de catre medicii de medicina muncii din
cadrul DSP, se infirma sau se confirma cazul de boala profesionala, prin completarea
fisei de declarare a cazului de îmbolnavire profesionala BP2.

Tratamentul bolilor profesionale

Tratamentul se bazeaza pe trei principii:
1. Tratamentul etiologic:
- întreruperea contactului cu factorul etiologic se realizeaza în cazuri acute prin
scoaterea din mediul nociv si îndepartarea toxicului neabsorbit înca, iar în cazuri cronice
prin spitalizare/concediu medical, schimbarea temporara sau permanenta a locului de
munca
- eliminarea toxicului absorbit în organism
2. Tratamentul patogenic: actiuni medicale specifice de contracarare a efectului toxicului
 5

si a evolutiei bolii
3. Tratamentul simptomatic: tratament medical care se adreseaza simptomelor si
disfunctionalitatilor aparatelor si sistemelor organismului

Expertiza medicala

Forta de munca este una din avutiile cele mai importante ale unui popor. Gospodarirea
acesteia este de natura sa-i asigure bunastarea.
Evaluarea capacitatii de munca si încadrarea într-un grad de invaliditate nu reprezinta un
scop în sine, ci reprezinta doar o etapa a procesului de recuperare, în care se asigura
conditiile de subzistenta a individului (prin indemnizatia de invaliditate) si tratamentul
recuperator corespunzator.
Evaluarea capacitatii de munca si stabilirea gradului în care capacitatea de munca poate
fi recuperata dupa boli profesionale sau accidente de munca se realizeaza de catre
medicul expert al asigurarilor sociale prin cabinetele si oficiile judetene de expertiza a
capacitatii de munca pe baza:
* diagnosticului clinic stabilit de medicul de medicina muncii (în cazul bolilor profesionale)
sau a medicului specialist curant (în cazul accidentelor de munca)
* diagnosticului functional, care reprezinta, de fapt, o estimare a gradului tulburarilor
functionale, pe baza examenului clinic si paraclinic, generate de boala sau accidentul
care a produs invaliditatea, diagnostic functional stabilit de catre medicul expert al
asigurarilor sociale.
Acest medic are obligatia sa efectueze verificarea elementelor pe baza carora s-a stabilit
diagnosticul clinic, confruntând documentatia medicala de fundamentare întocmita de
medicul curant propunator de pensie cu criteriile necesare pentru precizarea
diagnosticului respectiv.
Aceste criterii sunt stabilite de Ministerul Sanatatii si au la baza Clasificarea
Internationala a Maladiilor (CIM 10), respectiv criteriile stabilite de forurile stiintifice
autorizate.
În cazul bolilor profesionale, diagnosticul trebuie confirmat de catre Directia de Sanatate
Publica si (dupa caz) de Comisia de Pneumoconioze.
În cazul accidentelor de munca, este necesar sa existe procesul verbal de cercetare al
accidentului de munca, întocmit de Inspectoratul Teritorial de Munca.
În ceea ce priveste diagnosticul functional, acesta se elaboreaza tinând cont de
elemente clinice si paraclinice de cuantificare a tulburarilor functionale pe 5 trepte de
intensitate, criterii elaborate separat pentru fiecare afectiune, sau aparat. Sistemul de
cuantificare este conceput astfel încât sa faciliteze elaborarea diagnosticului capacitatii
de munca.
Cumulul de afectiuni invalidante, pe lânga boala profesionala sau consecintele
accidentului de munca, obliga la ierarhizarea afectiunilor respective în raport cu
importanta lor în determinarea incapacitatilor, dar cu pastrarea diagnosticului de boala
profesionala sau accident de munca pe primul loc, daca aceasta a fost afectiunea care a
determinat initial invaliditatea.
Stabilirea nivelului incapacitatii adaptative la activitatile profesionale si viata cotidiana se
face în procente de incapacitate, deduse din nivelul deficientei functionale si al
 6

elementelor de investigatie sociala care atesta aceste incapacitati adaptative.

Raspunderea medicului expert al asigurarilor sociale în declararea aptitudinii partiale sau
totale de munca a unei persoane cu anumite deficiente este deosebita si de aceea ea
trebuie sustinuta pe urmatoarele elemente obiective:
* particularitatile de vârsta si sex
* bilantul morfologic care evidentiaza tulburarile integritatii corporale
* bilantul functional cu evidentierea capacitatii de prestatie fizica, psihica si intelectuala a
persoanei în cauza si limitele acestora
* cunoasterea nivelului de pregatire generala si de pregatire profesionala, ruta
profesionala a persoanei expertizate
* compararea capacitatii adaptative cu solicitarile muncii profesionale sau ale unui
anumit loc de munca
* cunoasterea posibilitatilor de absorbtie a fortei de munca de catre piata muncii

Bilantul morfologic al diferitelor tulburari de statica, locomotie si gestualitate

necesita pentru a indica reluarea activitatii:
* un nivel mai înalt de scolarizare si profesionalizare, care sa excluda prestarea unor
activitati fizice de solicitare a unor segmente de corp sau de ortostatism, locomotie sau
gestualitate, dupa caz;
* cunoasterea gradului de adaptare si compensare a tulburarilor morfologice pe care le
are cel în cauza
* posibilitatea de a adapta locul de munca la capacitatea de prestatie a individului,
asigurându-i o productivitate apropiata de normal
* comprehensiunea colectivului de munca, acceptarea si integrarea deficientului

Sunt contraindicate locurile de munca în care se pericliteaza starea de sanatate,

agraveaza deficitul de gestualitate sau de statica si locomotie sau predispune la
accidente de munca.
Bilantul functional al capacitatii de prestatie fizica este deosebit de necesar pentru
cunoasterea nivelului posibil de încarcare energetica profesionala.
Pentru aceasta se realizeaza probe de efort în trepte care indica nivelul capacitatii
adaptative a organismului la un anumit nivel de prestatie energetica, la care trebuie sa
se adauge consideratiile legate de încarcarile suplimentare ale mediului de munca.
Cunoasterea nivelului de pregatire generala si profesionala, precum si ruta profesionala
a persoanei este absolut necesaraîntrucât cu cât nivelul de pregatire este mai ridicat, cu
atât este mai usor, în conditiile noilor tehnologii, sa se realizeze readaptarea la munca
sau însusirea unei alte calificari prin cursuri scurte de recalificare. Tocmai lipsa de
pregatire reprezinta adesea handicapul cel mai greu de depasit în reluarea muncii.
Din ruta profesionala se pot trage concluzii asupra posibilitatii îndeplinirii unei activitati
compatibile cu starea prezenta a deficientului, chiar daca ea nu corespunde cu ultima
munca efectuata. Un stagiu scurt de reacomodare cu activitatea repsectiva îl poate face
din nou apt de munca. Nu trebuie uitat ca experienta profesionala dobândita este de
natura sa prevaleze asupra unei reduceri performantiale actuale.
Compararea potentialului morfologic si functional cu solicitarile muncii profesionale ale
unui loc de munca se bazeaza pe cunoaseterea efectiva a locurilor de munca
 7

disponibile, a conditiilor tehnologice si de mediu în care se desfasoara munca. Legislatia

româneasca în vigoare obliga invalidul sa se supuna actiunilor de recuperare, dar nu
prevede în mod expres si obligatia factorilor implicati în recuperare, în special a
organizatorilor procesului de productie, a patronilor, de a reîncadra în munca acesti
deficienti.
Aspectele de vârsta si sex pot fi limitative, mai ales atunci când se pune problema
reorientarii si recalificarii profesionale.
Cunoasterea posibilitatilor de absorbtie a fortei de munca si cerintele pietei muncii
reprezinta o etapa importanta care poate fi realizata numai prin legatura permanenta cu
Agentiile Judetene de Ocupare si Formare Profesionala, cu angajatorii, cu medicul de
medicina muncii din unitatea în care ar urma sa se faca încadrarea.

Prognosticul de recuperabilitate se face pe baza urmatoarelor criterii:

* criterii medicale - stadiul de evolutie al bolii, reversibilitatea leziunilor, complicatii li

gradul tulburarilor functionale, respective raspunsul la tratament;
* criterii psihologice - particularitatile de personalitate ale bolnavilor, reactia psihica fata
de boala, motivatia pentru munca, pentru profesie;
* criterii sociale - problemele sociale, familiale si generale si gradul de înrâurire asupra
motivatiei;
* criterii profesionale - posibilitatea reîncadrarii în munca, conditiile de munca, sarcina de
munca, noxele profesionale existente;
În cazul în care prognosticul este favorabil, se întocmeste un plan de recuperare care
trebuie, dupa caz, sa cuprinda masurile medicale, profesionale si sociale necesare
pentru realizarea obiectivelor recuperarii.
Întocmirea unui plan de recuperare cuprinde actiuni medicale (propuse de medical
curant), actiuni profesionale (reorganizarea si amenajarea locului sau programului de
munca, în colaborare cu conducatorul locului respective de munca, schimbarea locului
de munca, eventual recalificarea lui) si actiuni sociale (care privesc persoana afectata si
familia acesteia).
Aceste actiuni presupun o buna investigatie medicala, psihologica si sociala, astfel încât
cheltuielile pentru recuperare, care reprezinta o investitie, sa duca la rezultatele
scontate, adica reintegrarea socio-profesionala a persoanei cu deficiente.

Activitati de preventie
Sanatatea ocupationala ca parte a sanatatii publice

Medicina muncii se regaseste cel mai bine în cadrul medicinii preventive, necesitând
cunostinte din multe ramuri ale sanatatii publice.
Unitatile industriale de diferite marimi sunt trebuie sa fie preocupate de pastrarea
sanatatii angajatilor întrucât au tot interesul sa previna morbiditatea profesionala, sa
reduca absenteismul si sa îmbunatateasca productivitatea angajatilor.
Teoretic, majoritatea accidentelor de munca si bolilor profesionale pot fi prevenite.
Din pacate, bolile profesionale descrise de Ramazzini în textul clasic din 1777 sunt
întâlnite si acum.
 8

De aceea, furnizorii de servicii de sanatate ocupationala trebuie sa-si cunoasca si sa

aplice masurile preventive la locul de munca.
În sanatatea publica, preventia are trei componente: primara, secundara si tertiara.
Preventia primara este orice interventie care identifica si reduce factorii de risc pentru
boli profesionale sau accidente de munca.
Preventia secundara se refera la depistarea precoce a bolii profesionale în scopul de a o
vindeca, de a opri sau de a încetini progresia ei.
Preventia tertiara are rolul de a minimiza efectele bolii si de a preveni complicatiile.
Programele eficiente de sanatate ocupationala trebuie sa ia în considerare toate cele trei
aspecte, insistând însa pe etapele precoce ale preventiei.

Activitati de preventie a bolilor profesionale:

Aceste activitati sunt reprezentate de masurile generale de protectie a muncii, de control

a factorilor de risc.

Activitati de preventie primara

* identificarea si monitorizarea nivelului noxelor profesionale

* înlocuirea substantelor toxice cu altele mai putin toxice
* delimitarea si izolarea surselor de noxe profesionale
* alte masuri tehnice
* purtarea echipamentului individual de protectie
* alte masuri organizatorice de natura a reduce expunerea la noxe

Comitetul de sanatate si securitate în munca, din care face parte conform legislatiei si
medicul de medicina muncii, alaturi de angajati cu diferite responsabilitati de la diferite
nivele ierarhice din organizatie are în sarcina urmarirea si impunerea luarii masurilor de
protectie a muncii, adica de preventie primara a bolilor profesionale.

Activitati de preventie secundara a bolilor profesionale

Aceste activitati au ca scop diagnosticarea precoce a îmbolnavirilor profesionale, chiar

înainte ca muncitorul sa prezinte simptome.
Supravegherea medicala a angajatilor cade în seama medicului de medicina muncii si se
realizeaza acest deziderat prin examinarile medicale la angajare, controlul medical
periodic si de adaptare în munca, prin examenele clinice generale si de specialitate,
examinarile paraclinice si de laborator (determinarea indicatorilor de expunere si de efect
biologic).
În urma supravegherii medicale, medicul de medicina muncii face recomandarile
necesare pentru prevenirea dezvoltarii în continuare a afectiunii profesionale, care includ
masuri medicale sau tehnico-organizatorice care vizeaza angajatul în cauza, elaborarea
de rapoarte si recomandari catre angajator în vederea îmbunatatirii masurilor de
preventie primara si control al factorilor de risc profesional, semnalarea cazului de boala
profesionala catre autoritati.
 9

Activitati de preventie tertiara a bolilor profesionale

Aceste activitati presupun managementul clinic al angajatilor bolnavi în vederea

maximizarii capacitatii lor de munca si recuperarii lor, îmbunatatirea prognosticului pe
termen lung.
În cadrul acestor activitati sunt incluse acordarea primului ajutor, tratarea bolilor
profesionale, alte masuri de reabilitare.

Echipamentul individual de protectie

- reprezinta mijloacele cu care este dotat fiecare participant în procesul de munca pentru
a fi protejat împotriva factorilor de risc.
El se acorda obligatoriu si gratuit tuturor salariatilor, precum si altor categorii participante
la procesul muncii, în conformitate cu Normativul cadru de acordare si utilizare a
echipamentului individual de protectie, elaborat de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale
si Familiei Pe baza acestuia, angajatorul este obligat sa întocmeasca lista interna de
dotare cu EIP adecvat executarii sarcinilor de munca în conditii de securitate.
Alegerea echipamentului individual de protectie se face in functie de riscuri, alegandu-se
tipul, aplicandu-se anumite standarde si folosind anumite marcaje.
Prevenirea accidentelor de munca si bolilor profesionale prin introducerea pe piata si
utilizarea doar a acelor echipamente individuale de protectie care mentin sanatatea si
asigura securitatea utilizatorilor, fara a aduce atingere sanatatii sau securitatii altor
persoane, animale domestice ori bunuri, atunci când sunt întretinute adecvat si utilizate
conform scopului prevazut.

Utilizarea EIP este permisa daca:

* este conform reglementarilor tehnice aplicabile;

* este corespunzator riscurilor pe care le previne, fara a induce el însusi un risc
suplimentar;
* raspunde conditiilor existente la locul de munca;
* tine seama de cerintele ergonomice si de sanatate ale angajatului;
* este adaptat conformatiei purtatorului.

În cazul dereglarii sau degradarii normale a acestuia, respectiv al pierderii calitatii de

protectie, se acorda obligatoriu un nou echipament.
Degradarea sau pierderea lui, înainte de termenul de utilizare prevazut, din vina
purtatorului, atrage raspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat, potrivit legii

Activitatile medicale de preventie sunt reprezentate de:

 10

* recunoasterea riscului profesional la locurile de munca prin studiul atent al procesului

tehnologic si al conditiilor de munca, determinari obiective si precizarea cantitativa a
noxelor profesionale, studii epidemiologice
* examenul medical la încadrarea în munca cu respectarea examinarilor ce trebuiesc
efectuate si a contraindicatiilor medicale, examinarea clinica a aparatelor si sistemelor
organismului (respirator, cardio-vascular, digestiv, renal, ORL, oftalmologic,
dermatologic, osteoarticular, neuropsihic), examinarea radiologica pulmonara (MRF sau
RPS), examen de laborator al sângelui (examen serologic pentru lues), examen IDR
pentru tuberculina la tinerii pâna la 24 de ani, precizarea starii fiziologice a femeii
(graviditate, alaptare), alte examene conform legislatiei in vigoare.
* controlul medical periodic, efectuat prin examinari clinice si de laborator, în functie de
tipul noxelor profesionale si intensitatea lor, care orienteaza si periodicitatea examinarilor
* educatia sanitara, care se adreseaza cadrelor de conducere tehnica si administrativa,
în scopul realizarii de catre acestia a masurilor tehnico-organizatorice amintite în conditii
de eficienta maxima si în ordinea amintita, personalului muncitor în scopul respectarii
regulilor de igiena individuala, purtarea corecta a echipamentului individual de protectie,
suprimarea fumatului si diminuarea consumului de alcool, acordarea primului ajutor,
cunoasterea si recunoasterea primelor simptome de intoxicatie acuta si cronica
profesionala, prezentarea la examenele medicale periodice