Stresul parental: se referă la experimentarea, de către părinte, a unei stări de distress sau

disconfort, stări ce rezultă din cerințele asociate rolului de parenting. Stresul parental este un tip
distinct de stres care apare atunci când percepția părinților asupra cerințelor copiilor depășește
resursele sale.

La originea stresului se află numeroase cauze, atât interne cât şi externe. Agenţii stresori se
regăsesc atât în interiorul cât şi în exteriorul nostru. Dintre cauzele externe enumerăm: locul de
muncă, familia, şcoala, etc. Agenţii stresori interni ţin de temperamentul nostru, modalitatea de
soluţionare a problemelor, luarea deciziilor, nivelul autocontrolului, etc

Stresul parental poate fi definit ca orice legat de îngrijirea și creșterea unui copil care provoacă
frustrare și interferează cu modul în care un părinte se referă la un copil. Părintele simte că viața
lui s-a schimbat, nu mai e ca înainte, e depășit de situație, resursele financiare nu sunt de ajuns, nu
are timp de el, vrea să evadeze din rolul său de părinte și are tendința de a se “răzbuna” pe copil
pentru aceste neajunsuri.

Teoria generală a stresului psihologic poate fi utilă în înţelegerea relaţiei reciproce dintre
stresul parental şi problemele de comportament. Stresul ca proces include patru componente :

- Un agent, un eveniment sau o cauză externă

- O evaluare cognitivă asupra evenimentului sau agentului pentru a determina dacă este
neplăcut
- Mecanisme de coping pentru a reduce efectele neplăcute ale agentului sau evenimentului
stresor
- Consecinţele efectului, sau reacţia la stres (Lazarus, 1993).

Evaluarea stresului parental este posibilă prin cuantificarea stresului general al vieții si prin
observarea măsurilor sprecifice de parenting. Asocierea acestuia cu numeroase efecte negative
(depresia parentală, conflicte maritale,copii cu probleme de comportament) face ca stresul parental
să fie o importantă variabilă de risc, în special când este pus față în față cu comportamentul negativ.
Chiar și așa, este puțin cunoscută traiectoria problemelor comportamentale și a stresului parental
pe scara timpului.
CAPITOLUL 2

STRATEGII DE COPING

Termenul de adaptare are sensuri diferite în biologie, fiziologie şi psihologie. Pentru Lazarus
„supravieţuirea psihică” presupune adaptarea la norme, presiuni sociale etc., rezultând din
interdependenţa cu ceilalţi, dar ţinând cont şi de presiunile şi nevoile de ordin intern (Floru, 1974).

Sindromul general de adaptare evoluează în trei etape:

- reacţia de alarmă – care cuprinde două forme: de şoc (cu hipertensiune, hipotermie, etc),
contractate în faza de ”contraşoc”, de răspunsuri în special endocrine (hiposecreţie de cortizol,
adrenalină, etc.);

- stadiul de rezistenţă specifică – în care organismul pare că s-a adaptat la situaţie;

- stadiul de epuizare – se dezvoltă în cazul în care adaptarea, obţinută cu preţul reacţiilor de

contra-şoc prelungit, nu mai poate fi menţinută, atât prin încetarea reacţiilor neuro-endocrino-
vegetative din stadiul de rezistenţă, cât şi prin consecinţele nocive ale persistenţei lor.

Este știut faptul că maniera în care părinții răspund reacțiilor emoționale ale copiilor are
importante implicații în funcționarea socioemoțională a copiilor. De asemenea, copiilor le mai
poate fi afectată procesarea informațiilor cu privire la evenimentele cu încărcătură emoțională.

În ceea ce privește tipurile de coping cu emoțiile negative, s-a dovedit faptul că un stil
instrumental de suport (adică axat, spre exemplu, pe rezolvare de probleme) sau un stil emoțional
de sprijin (de exemplu alinarea oferită copilului) contribuie la competențele emoționale ale
copiilor și pot conduce la deschiderea acestuia spre explorarea evenimentelor cu încărcătură
emoțională, ei căutând sensul acestora.

Natura aversivă a emoțiilor negative îi determină uneori pe părinți să reacționeze făcând apel
la strategii de control negative precum pedeapsa. În general este postulată ideea că reacțiile
negative, nonsuportive ale părinților la emoțiile copiilor (pecum distress, frică, tristețe sau furie)
sunt asociate cu o serie de rezultate emoționale și sociale negative dovedite de copil. Copiii care
primesc reacții negative pentru exprimarea lor emoțională învață să devină anxioși. Dacă părinții
nu gestionează eficient situația, copiii învață că trebuie să își suprime emoțiile negative ceea ce
duce la o creștere a încărcăturii emoționale și a anxietății.

Există două mari categorii de răspunsuri ale părinților, în ceea ce privește gestionarea emoțiilor
negative ale copiilor:

a. răspunsuri suportive ale părinților – când părintele invită copilul să își exploreze sentimentele,
încurajându-l să își exprime emoțiile și să le exploreze, ajutându-l să înțeleagă ceea ce simte;
părintele validează emoția și asigură copilul de suport și sprijin;

b. răspunsuri non-suportive - strategiile precum minimizarea experienței emoționale, pedepsirea

copilului sau experimentarea distresului în fața exprimării emoționale trimit copilului mesajul că
exprimarea emoțiilor negative este inadecvată și de neacceptat. (Eisenberg et al, 1998 apud Nelson
et al, 2009)

Strategiile de coping posibile, pe care le-am analizat și în cercetare, pornesc de la clasificarea

de mai sus și sunt:

- Reacție de distress la emoțiile negative: părintele experimentează o stare de sitres

puternică;
- Reacție de pedeapsă: părinții apelează la pedepse menite să minimizeze reacția emoțională
negativă
- Reacție de încurajare a exprimării negative a emoțiilor: părinții încurajează copilul să își
exprime emoția și/sau îi validează emoțiile negative
- Reacție orientată pe emoții: părinții apelează la strategii menite să facă copilul să se simtă
mai bine
- Reacție orientată pe rezolvarea problemei: părinții ajută copilul să rezolve problema care
a declanșat emoția negativă; părinții analizează situația problemă și caută cele mai bune
rezolvări;
- Minimizarea reacțiilor: părinții încearcă să reducă severitatea problemei, minimizând
importanța acesteia sau devalorizând problema copilului
CAPITOLUL 3

MINDFULNESS

Mindfulness a fost definit ca un nivel de conștientizare ce derivă din a fi atent la scopul

unei acțiuni, a trăi în prezent, fără a judeca desfășurarea experiențelor ci doar a trăi momentul,
clipă de clipă

Shapiro și colab. susțin că starea de mindfulness este un moment ce face parte dintr-un
process ciclic în care aceste trei axiome (intenție, atenție și atitudine) funcționează și
interacționează în mod concertat unul cu celălalt și neglijând oricare dintre aceste aspecte ar avea
ca rezultat ceva care nu mai poate fi numit mindfulness.
Mindfulness ca şi trăsătură a fost descrisă ca o capacitate inerentă de conștientizare a
prezentului fără a judeca acea experiență; toți oamenii o au într-o anumită măsură. Deși indivizii
fără pregătire în practici contemplative pot avea o capacitate de atenție latentă, majoritatea
indivizilor își îmbunătățesc nivelul de mindfulness prin practica obișnuită și formare

Reacția unui individ la factori stresori ține de dezvoltarea socioemoțională a acestuia, în

special de înțelegerea emoțiilor. Atenția inerentă a trăsăturilor are ca efect o creștere a probabilității
unui individ de a alege forme pozitive ale strategiilor de coping în detrimentul celor negative.
Niveluri mai ridicate de mindfulness au fost asociate unor niveluri mai mici de stres, ceea ce face
ca meditația ca mindfulness să faciliteze utilizarea unor strategii mai adaptive atunci când individul
se confruntă cu situații dificile.

METODOLOGIA CERCETĂRII

1. Scopul/ probleme și ipotezele cercetării

Problema de cercetare: cum influențează stilul de coping cu emoțiile negative ale copiilor
și mindfulness-ul nivelul stresului parental?

Ipoteze :
Ipoteza Nivelul de mindfulness și strategia de coping utilizată imfluențează nivelul stresului
parental.

2. Variabilele cercetării

Vd: nivelul perceput de stres parental

Vi1: stilul de coping predominant cu emoțiile negative ale copiilor:
Reacție de distress (nonsuportiv)
Reacție de pedeapsă (nonsuportiv)
Minimizarea trăirilor (nonsuportiv)
Reacție orientată pe emoții (suportiv)
Reacție orientată pe rezolvarea problemei (suportiv)
Minimizarea trăirilor (suportiv)

Vi 2 : nivelul de mindfulness – Scăzut

- Ridicat

3. Participanți

La acest studiu au participat 170 de părinți care au copii cu vârstele cuprinse între 4 și 10 ani
din cadrul școlilor generale din județul Bacău în timpul ședințelor cu părinții. Eșantionul a fost
echilibrat din punct de vedere al genului, participând la studiu atât mame cât și tați. nu avem criterii
legate de nivelul de studii al participanților și nici de vârstă. Pentru această cercetare vom avea
părinți atât din mediul urban cât și din mediul rural. Din cele 170 de chestionare, 43 au fost
eliminate din cauza faptului că au fost incomplete sau răspunsurile oferite erau identice, astfel încât
pentru analiza rezultatelor au rămas un număr de 127 de subiecți.

4. Instrumentele cercetării

1. Pentru măsurarea variabilei stres parentals-a utilizat Parental Stress Scale Berry and
Jones (1995), acest instrument este un chestionar care măsoară nivelul de stres al părinților.
Instrumentul conține 18 itemi care reprezintă teme pozitive și negative legate de parenting.
 Calcularea și interpretarea scorurilor: Un scor scăzut reprezintă un nivel scăzut al stresului
parental iar un scor ridicat reprezintă un nivel ridicat de stres. Mai exact, cât scorul crește cu atât
nivelul stresului parental crește și el.

2. Pentru măsurarea variabilei stil coping (anexa 2) s-a utilizat Coping with children's
negative emotions scale- Fabes, R. A., Poulin, R. E., Eisenberg, N., & Madden-Derdich, D. A.
(2002), acest instrument este un chestionar care stabilește stilul de coping specific al fiecărui
părinte, pe baza scorului maxim la una din cele șase subscale.
Calcularea și interpretarea scorurilor: subscala cu cel mai mare scor reprezintă strategia de coping
a acelui părinte

3. Pentru măsurarea variabilei mindfulness (anexa 3), s-a utilizat The Mindful Attention
Awareness Scale (MAAS)- Brown, K.W. & Ryan, R.M. (2003), acest chestionar măsoară nivelul
de mindfullnes al părintelui.

Chestionarul cuprinde 15 itemi, sub formă de afirmații la persoana I . Respondenții aleg în

ce măsură afirmațiile îi reprezintă, pe o sală de la 1 la 6 unde 1 înseamnă aproape întotdeauna iar
6- aproape niciodată

5. Rezultatele obținute

Ipoteză Nivelul de mindfulness și strategia de coping utilizată imfluențează nivelul stresului

parental.

a. Efectul principal al variabilei stilul de coping asupra nivelului de stres parental

H1 = Există un efect principal al variabilei stilul de coping asupra nivelului de stres parental
F(1,71) = 4,636 p = 0,035 ceea ce înseamnă că acceptăm H1 = Există un efect
principal al variabilei stilul de coping asupra nivelului de stres parental
Memoții = 88,58

Mprobleme = 93,17

Mdif = 4,59 p = 0,035 (diferența este semnificativă)

Concluzie : Există diferențe semnificative ale nivelului de stres parental între subiecții cu coping
predominant pe emoții, comparativ cu subiecții cu coping centrat predominant pe probleme, în
sensul că subiecții cu un coping centrat pe probleme vor manifesta un nivel mult mai ridicat al
stresului parental.

b. Efectul principal al variabilei nivel de mindfulness asupra nivelului de stres parental

H1 = Există un efect principal al variabilei nivel de mindfulness asupra nivelului de stres parental.

F(1,71) = 1,437 p = 0,235 ceea ce înseamnă că respingem H1 = Există un efect principal al

variabilei nivel de mindfulness asupra nivelului de stres parental.

Ms = 89,60

Mr = 92,16

Mdif = 2,55 p = 0,235 (diferența nu este semnificativă)

Concluzie: Nu există diferențe semnificative ale nivelului de stres parental întrec subiecții cu
mindfulness scăzut și cei cu mindfulness ridicat, subiecții având mediile aproximativ egale.

c. Efectul de interacțiune al variabilelor strategii de coping și nivelul de mindfulness asupra

nivelului de stres parental.

H1 = Există un efect de interacțiune al variabilelor strategii de coping și nivelul de mindfulness

asupra nivelului de stres parental.
F(1,71) = 2,097 p = 0,152 ceea ce înseamnă că respingem H1 = Există un efect de
interacțiune al variabilelor strategii de coping și nivelul de mindfulness asupra nivelului de stres
parental.
 V.I.1 Stategii de coping

V.I.2 Emoții Probleme

Mindfulness Scăzut 85,76 93,44

Ridicat 91,40 92,91

A. Comparăm subiecții pe orizontală adică grupurile 1-2 respectiv 3-4 vom împărți baza
de date în funcție de variabila constantă mindfulness.

Vi 2 mindfulness – variabila constanta

Vi 1 staregii de coping are 2 niveluri și folosim Testul T pentru eșantioane Independente

 Comparăm grupurile 1 – 2 (condiția mindfulness scăzut)

F = 6,799 p = 0,015 citim rândul 2 din tabel

T(24) = -2,026 p = 0,054 nesemnificativ

Nu există diferențe semnificative ale nivelului de stres parental între subiecții cu strategii de coping
predominant pe emoții și subiecții cu strategii predominant pe probleme în condiția mindfulness
scăzut.

 Comparăm grupurile 3 – 4 (Condiția mindfulness ridicat)

F = 4,997 p = 0,031 citim rândul 2 din tabel

T(43) = -0,843 p = 0,404 nesemnificativ

Nu există diferențe semnificative ale nivelului de stres parental între subiecții cu strategii de coping
predominant pe emoții și subiecții cu strategii predominant pe probleme în condiția mindfulness
scăzut.
 B. Comparăm pe verticală adică grupurile 1 – 3 respectiv 2 – 4 , vom împărți baza de date
în funcție de variabila constantă strategii de coping.

Vi 1 – strategii de coping – constanta

Vi 2 – mindfulness – variabila cu 2 niveluri - folosim testul t pentru esantioane independente.

 Comparăm grupurile 1 – 3 (Condiția coping orientat pe emoții)

F= 18,32 p = 0 citim rândul 2 din tabel

T(37) = -1,655 p = 0,114 nesemnificativ

Nu xistă diferențe semnificative ale nivelului de stres parental între subiecții cu mindfulness scăzut
și ridicat în condiția strategie de coping orientat pe emoții.

 Comparăm grupurile 2 – 4 (Condiția.coping orientat pe probleme)

F = 1,390 p = 0,248 citim rândul 1 din tabel

T(30) = 0,202 p = 0,841 nesemnificativ

Nu xistă diferențe semnificative ale nivelului de stres parental între subiecții cu mindfulness scăzut
și ridicat în condiția strategie de coping orientat pe probleme.

Concluzii finale : Ipoteza propusă în cadrul cercetării a fost doar partial confirmată, prin testele
statistice am putut doar să confirmăm faptul că există un efect principal al variabilei stilul de coping
asupra nivelului de stres parental în sensul că există diferențe semnificative ale nivelului de stres
parental între subiecții cu coping predominant pe emoții, comparativ cu subiecții cu coping centrat
predominant pe probleme, în sensul că subiecții cu un coping centrat pe probleme vor manifesta
un nivel mult mai ridicat al stresului parental.