1. Bont protetic. Noțiune. Criterii de clasificare.

Abutment-ul ( bontul protetic ) reprezintă acea parte a complexului implantar,

răspunzătoare atât de stabilirea unei legături etanşe şi stabile cu implantul dentar, cât şi de
agregarea restaurării protetice prin cimentarea sau înşurubarea acesteia pe bont.

 Fiecare bont protetic prezintă o porţiune trans-gingivală ce contribuie la realizarea

conturului gingival peri-implantar şi o porţiune supra-gingivală răspunzătoare de
forma şi înclinarea bontului precum şi de retentivitatea restaurării protetice.
 Porţiunea trans-gigivală poate fi mai lată sau mai îngustă.
 un bont cu înălţime gingivală redusă va fi destinat realizării unei restaurări cu margini
subgingivale, pe când un bont cu înălţime gingivală crescută este destinat fie
poziţionării pe un implant situat mai profund în os, fie realizării unei restaurări cu
margini supragingivale.
 Unele sisteme de implante au individualizat porţiunea gingivală a bontului protetic
prin crearea unui contur specific marginii gingivale libere peri-imimplantare, cu
scopul obținerii unui efect estetic superior.
 In ceea ce priveșhte porțiunea sau supragingival a bontului protetic, caracteristicile
acesteia reprezinta principalul criteriu de clasificare al bonturilor protetice in
implantologie.

- Criterii: Dupa generatia implantului utilizat (implant one-stage sau two-stage)

- Dupa forma bontului protetic
- Dupa axul bontului in raport cu implantul
- Dupa numarul componentelor bontului protetic
- Dupa materialul din care este confectionat bontul
- Dupa modalitatea de agregare a restaurarii protetice finite.
2.Clasificarea bonturilor protetice dupa forma,dupa axul bontului,dupa nr
componentelor
1. după forma bonturilor protetice.
- Conica
- Cilindrica
- Sferica
1.Bonturile protetice conice sunt cel mai frecvent utilizate, din cauza gamei largi de
indicatii de utilizare (edentatii unidentare, partiale sau totatale, lucrari protetice agregate prin
cimentare sau insurubare).Misch remarca faptul ca retentia coroanei scade rapid daca
conicitatea bontului creshte de la 6◦ la 25◦, acest grad de conicitate fiind dat de suma
ambelor versante ale bontului protetic.
Pentru a creste retentia bonturilor conice se recurge de obicei la urmatoarele metode:
- Cresterea unor retentii aditionale pentru cresterea suprafetei bontului protetic
- Alegerea unui bont protetic cat mai inalt posibil in situatia clinica respectiva
- Sablarea suprafetei bontului protetic.
2.Bonturile cilindrice : sunt indicate pentru situatiile clinice in care spatiile protetice
disponibil este redus sau atunci cand se prefera realizarea unei restaurari protetice agregate
prin insurubare.Forma cilindrica prezinta shi bonturile care pot fi prelucrate de tehnician prin
frezare, cele din teflon care se pot turna direct si bonturile protetice provizorii.

3.Bonturile sferice: reprezinta indicatia de electie pentru situatiile in care se doreste

realizarea unui overdenture inferior, sustinut pe doua implante.

după axul bontului în raport cu implantul

Bontul protetic poate corespunde ca si ax cu implantul in care se insurubeaza (bont drept)
sau poate avea un ax diferit (bont angulat).
Situatia idiala o constituie existenta unui unghi de 90◦ intre implant si planul de ocluzie, in
aceste conditii putandu-se alege un bont drept.
Daca implantul formeaza un unghi de o alta valoare cu planul de ocluzie sau exista o lipsa de
paralelism accentuat intre implantul respectiv si celelalte implante sau dinti vecini, se va
alege un bont angulat, in vederea incadrarii restaurarii protetice in ansamblul arcadei, pentru
realizarea unor rapoarte intermaxilare adecvate.
Angulatia bontului variaza in functie de firma producatoare, dar niciodata nu va depashi un
unghi de 25◦.
Alegerea unui bont angulat este de ordin biomecanic, fortele transvitandu-se paraxial fata de
corpul implantului.

După după numărul componetelor bontului.

Acest criteriu de clasificare este valabil doar in cazul bonturilor protetice ale implantelor
two-stage.(bontul protetic si implantul propriu-zis)
Bontul protetic alcatuit dintr-o singura piesa are sudat surubul de infiletare in implant de
portiunea coronara a bontului.
Acest tip de bont protetic are de obicei doua fete plate sau shanturi verticale, servind ca si
componente antirotationale si de pozitionare pentru suprastructura.
Avantaje:
Sunt reprezentate de usurinta vontarii si de posibilitatea paralelizarii bonturilor fara a exista
pericolul perforarii peretilor sau al deteriorarii surubului de fixare a bontului in implant.
Dezavantajul acestui bont este legat de imposibilitatea existentei unei conexiuni
antirotationale, devine mai important, nepermitindu-se o fisare precisa a bontului in implant.
Bontul dintr-o singura piesa este destinat numai realizarii unor restaurari agregate prin
cimentare.

3.Clasificarea dupa materialul din care este confectionat,modalitatea de agregare a

restaurarii protetice finale.
-dupa materialul din care este confectionat bontul protetic:
*titan
*zirconiu
*aliajele aurului,otel inoxidabil
-dupa modalitatea de agregare a restaurarii potetice finite:
*Bont protetic conic- pentru o restaurare agregata prin cimentare.
*Bont protetic prevazut cu tunel oral- destinat infiletarii surubului ce va fixa
restaurarea protetica
 4.Conexiunile implant/bont protetic
Conexiunea externă dintre implant și bont protetic.
Conexiunea de la nivelul corpului implantului se afla pozitionata deasupra extremitatii
cervicale a acestuia, si are o latime de ~ 2mm
Poate fi de forma :
• hexagonala
• octogonala
A fost conceputa cu scopul de a rezista la torsiunea aplicata implantului in timpul insertiei lui
in os.
Dezavantaje :
1) imposibilitatea reproducerii cu exactitate a pozitiei bontului protetic
2) deteriorarea hexagonului implantului
3) tensionarea surubului de fixare a bontului protetic in implant
Conexiunea internă dintre implant și bont protetic
Conexiunea de la nivelul corpului implantului se afla in interiorul lui, pe o distanta de pina la
5.5 mm, imbinindu-se cu patricea de la nivelul extremitatii cervicale a bontului protetic
Avantaje:
1) insertie mai facila a bonturilor protetice in cavitatea bucala
2) Asigurarea unei protectii mai superioare impotriva ruperii surubului
3) Asigurarea unei distributii mai buna a fortelor asupra implanturilor incarcate functional
Dezavantaje:
• necesitatea existentei unei forme mult mai evazate a implantului in regiunea crestala, necesara
pentru a gazdui conexiunea interna, ceea ce creeaza implanturi slabe cu pereti subtiri la
acest nivel (0,3 mm

5.Biomecanica corelată cu restaurarea protetică pe implante

Inserţia implantelor exercită multiple implicaţii biomecanice asupra viitoarei restaurări
implanto-protetice prin diametrul, topografia şi numărul implantelor, parametrii aleşi în
funcţie de tipul de edentaţiei, topografia şi întinderea ei, parafuncţiile din antecedente şi tipul
viitoarei restaurări .
Biomecanica joaca un rol important in asigurarea unui prognostic favorabil al restaurarilo
implant-protetice.
Exista numeros factori pre-implantari ,ai etapei chirurgicale si proteice,ccu implicatii
biomecanice importante.
Toti acesti factori au drept scop realizarea unei armonii ,cit mai eficiente a fortelor si o
distributie axilara a acestora asupra fiecarui implant ,este stiut faptul ca implantele sunt mult
mai vulnerabile la fortele paraaxiale comparativ cu dintii naturali.

Diferenţa mare de mobilitate între unii dinţi naturali şi implante reprezintă unul din
principalii factori care stau la baza eşecurilor biomecanice din cadrul restaurărilor protetice
pe implante cu agregări mixte (dinţii naturali şi implante).

Menţinerea prin intermediul implantelor a unei suprafeţe de sprijin asemănătoare cu cea

a dinţilor naturali prexeistenţi are o importanţă majoră la direcţionarea fiziologică, în ax, a
forţelor masticatorii, scăzând rata eşecurilor biomecanice ale restaurărilor protetice pe
implante.
 Dintre mijloacele de optimizare a ariei de sprijin amintim:

 utilizarea pe cât posibil a implantelor cu suprafeţe acoperite (de exemplu cu

hidroxioapatită), considerate mai puţin expuse eşecului traumatic comparativ cu cele din
titan pur sau din aliaje de titan cu suprafeţe neacoperite;
 creşterea rezistenţei la stres a substratului osos prin aplicarea gradată a unor forţe de
intensitate progresivă asupra implantelor;
 conectarea implantelor la dinţii naturali devitalizaţi în prealabil dacă situaţia clinică o
impune;
 adaptarea suprafeţei ocluzale a suprastructurii la suprafaţa de sprijin a infrastructurii,
prin:
-reducerea dimensiunii vestibulo-orale a tablei ocluzale, în vederea stabilirii unui ghidaj de
grup redus dar balansat.

-evitarea atât a suprastructurilor cu relief ocluzal aplatizat (care contribuie la reducerea

eficienţilor cu relief ocluzal aplatizat (care contribuie la reducerea eficienţei masticatorii) cât
şi a celor cu relief ocluzal foarte accentuat (predispuse la concentrarea stresului la nivelul
infrastructurii şi implicit la interfaţa os implant).

-ghidajul protetic trebuie să fie în concordanţă cu cel existent la dinţii naturali, prevenind
astfel disfuncţiile temporo-mandibulare.

-menţinerea în ocluzie doar a molarilor (când situaţia clinică o permite) entităţi odontale
suficiente asigurării unei bune eficienţe masticatorii.

 controlul transmiterii fortelor masticatorii printr-o examinare atentă a masticaţiei şi

deglutiţiei. În cazul când se depistează prezenţa unor parafuncţii (bruxism) se recomandă
utilizarea gutierelor.
Factorii care oferă cele mai utile informaţii pentru stabilirea ariei de sprijin optime a
unui implant sunt reprezentaţi de :

a) suprafaţa de sprijin a dintelui/dinţilor existenţi anterior

b) calitatea ofertei osoase

c) suprafaţa ocluzală a suprastructurii.

Infrastructura

Topografia unui implant trebuie să ţină seama de câteva principii generale privind
direcţia forţelor exercitate asupra corpului implantului. Astfel:

-forţele axiale aplicate pe corpul implantului reduc stresul compresiv şi pe cel tensional,
contribuind la stabilizarea punţii pe implante.

-forţele orizontale produc o creştere a stresului compresiv cât şi a celui tensional,

destabilizând puntea.
-forţele oblice se descompun într-o componentă axială (favorabilă) şi una orizontală
(nocivă).

Cu cât unghiul sub care se alică forţa este mai mare, cu atât stresurile tensionale,
torsionale şi compresive cresc, chiar dacă intensitatea forţei este aceeaşi.

Se recomandă o topografie şi o poziţionare a implantelor care să permită recepţionarea

maximă a forţelor axiale, stabilizatoare.

Topografia ideală a implantului se consideră a fi la jumătatea lăţimii osului restant în

direcţie vestibulo-orală, sau chiar uşor înspre zona osoasă mai densă.

Numărul implantelor trebuie să fie în concordanţă atât cu întinderea restaurării

protetice cât şi cu particularităţile câmpului protetic. Atunci când se remarcă o creştere în
intensitatea şi durata de aplicare a componentelor orizontale ale forţelor asupra restaurării
protetice sprijinite pe implante, numarul acestora trebuie să crească în vederea distribuirii
stresului pe un număr mai mare de implante.

Lăţimea implantului constituie de asemenea un mijloc important de diminuare a

stresului funcţional la interfafaţa implant-os. Implantele late prezintă o arie de contact osos
mult mai mare la nivelul crestei edentate comparativ cu implantele înguste. Acest fapt
contribuie în final la reducerea stresului compresiv şi tensional.

Prin urmare, cu cât diametrul cervical al implantelor este ami mare, cu atât aria de
contact osos creşte şi stresul funcţional de la nivelul crestei edentare scade.

Retenţia şi rezistenţa stâlpilor

Retenţia unei restaurări protetice turnate se opune îndepărtării acesteia de-a lungul axei
de inserţie. Rezistenţa este forţa care se opune mobilizării dinţilor sub acţiunea forţelor
ocluzale de diferite orientări.

În general cimenturile au o rezistenţă mai mare la compresiune decât la tracţiune şi o

mai bună retenţie decât rezistenţă. Configuraţia stâlpilor implantelor trebuie să se realizeze
astfel încât să prevină descimentarea.

Înălţimea preparaţiei este un factor esenţial în ceea ce priveşte eficacitatea retenţiei.

Creşterea înălţimii preparaţiei nu duce doar la creşterea suprafeţei de retenţie ci şi la o
dispoziţie mai axială a pereţilor faţă de acţiunea stresului tensional. Creşterea înălţimii
stâlpului duce la creşterea rezistenţei cimentului sub acţiunea forţelor orizontale dar şi la
scăderea forţelor de torsiune la nivelul zonelor cimentate.

Rugozitatea.

Suprafeţele rugoase cresc gradul reteţiei datorită pătrunderii cimentului în macro- şi

microretenţiile componentei metalice. În cazul cimentării unei punţi pe implante trebuie să
ţinem cont de faptul că aderenţa unor cimenturi la aliaje nu este identică cu cea existentă la
nivelul dentinei bonturilor dinţilor naturali.

Axa de inserţie a unei restaurări protetice conjuncte pe implante nu este (de cele mai
multe ori) identică cu direcţia forţelor funcţionale exercitate în timpul masticaţiei. Dacă
acestea sunt însă similare, are loc o diminuare dramatica a retenţiei. De aceea, pentru a
îmbunătăţi rezistenţa punţilor necimentate se recomandă o diferenţă de 15º între axa de
inserţie a piesei protetice şi axa forţelor axiale.

Suprastructura

O dată cu pierderea dinţilor naturali, osul suferă procese de atrofie şi rezorbţie, prin
urmare, coroana clinică a suprastructurii va apărea aproape constant mai mare decât coroana
anatomică a dintelui natural, chiar dacă resorbţia osoasă este minimă.

Deşi se remarcă unele deosebiri în principiile de realizare a suprastrcturilor cimentate

faţă de cele retenţionate prin şurub, există anumite reguli obligatorii la care se supun ambele
tipuri de restaurări.

a) Lăţimea tablei ocluzale în sens vestibulo-oral. S-a demonstrat că o lăţime scăzută a tablei
ocluzale în această direcţie duce la creşterea eficienţei masticatorii.

b) Limita cervicală.

În majoritatea cazurilor se preferă o topografie supragingivală a marginilor cervicale ale

suprastructurii. Designul suprastructurii protetice trebuie să faciliteze, prin prezenţa
ambrazurilor, posibilitatea unei igienizări perfecte şi a unei bune stimulări gingivale.

c) Constanta suprastructurii (CS), este un parametru deosebit de util în vederea comparării

cantităţilor de os resorbite ca urmarea a existenţei diferitelor tipuri de suprastructuri.

Matematic, constanta suprastructurii se defineşte prin ipotenuza trunghiului determinat

de lungimea suprastructurii: CS = (L2+H2)1/2

Unde L este lungimea suprastructurii măsurată între centrele implantelor (sau între centrul
implantului şi axul central al dintelui), iar H înălţimea măsurată de la nivelul limitei cervicale
a interfeţei os-implant până la cel mai înalt punct al suprastructurii.

Valoarea constantei suprastructurii diferă de la un tip de suprastructură la altul şi este în

funcţie şi de infrastructura utilizată.
6. Avantajele supraprotezei fata de restaurarea implanto-protetica
fixa.
- echilibrul mai bun al protezelor cu cresterea eficientei functionale,
- prevenirea unei rezorbtii accentuate a crestelor reziduale datorita utilizarii implantelor, care
asigura stimularea osoasa, întârziind procesul de atrofie,
- prin cresterea stabilitatii si sprijinului supraprotezei se reduce din marimea solicitarilor
ocluzale asupra tesuturilor subiacente, care se transmit vertical.
- fortele orizontale si de torsiune sunt mult mai diminuate,
- eficienta masticatiei superioara protezelor totale conventionale,
- sprijinul mixt asigura o asimilare psiho-corticala mai usoara a protezelor,
- cu un aspect estetic mai bun si mai ales fara teama de desprindere a protezelor în vorbire
sau în masticatie, aspecte nu tocmai placute mai ales în situatiile în care pacientii sunt în
compania altor persoane,
- costuri mai reduse, datorita necesitatii unui numar redus de implante pentru sustinerea
protezei, - igienizare facilitata prin posibilitatea înlaturarii protezei.
- Salvarea si mentinerea radacinilor corect tratate sau plasarea implanturilor dentare vor
reduce cu mult resorbtia osului precum si deteriorarea progresiva a oaselor maxilare.
- Supraprotezarea poate controla o parte din modificarile faciale care conduc la riduri si
imbatranirea prematura.
- Supraprotezele au un sprijin si o mentinere superioara protezelor clasice iar masticatia si
fonetica vor fi astfel mult imbunatatite.

7.Criterii comparative dintre implante dentare si dintii naturali.

-Un dinte natural are o mobilitate verticală fiziologică de 28 microni, pe când cea a unui
implant este de aproximativ 8 microni. Mobilitatea implantelor se datorează elasticităţii
osului periimplantar şi este influenţată de diametrul, numărul şi geometria implantelor
incluse în lucrarea protetică, precum şi de intensitatea forţelor aplicate.Diferenţa de
mobilitate dintre cele două tipuri de stâlpi de punte duce la apariţia unor probleme
biomecanice.
-contactul direct dintre implant şi os, în vreme ce dintele natural este suspendat prin
intermediul ligamentelor parodontale. Astfel, deplasarea axiala a dintelui în alveolă este de
25-100 µm, în timp ce mişcarea implanturilor dentare endoosoase se situează între 3 si 5µm .
În plus, mobilitatea dintelui oferită de ligamentele parodontale, poate furniza adaptarea
acestuia la mişcările de flectare mandibulară sau torsiune.
Sub acţiunea forţelor, mişcarea dintelui natural debutează cu o complianţă parodontală iniţial
- deplasarea laterală, un dinte natural se mişcă rapid - 56-108 microni, rotindu-se în treimea
apicală a rădăcinii, iar forţele laterale sunt imediat diminuate sau abolite de-a lungul crestei
osoase, respectiv rădăcinii dintelui (Hillam 1973). Pe de altă parte, implanturile se vor
deplasa gradual, liniar 10- 50 microni sub acţiunea unei forţe laterale similare, concentrând
valoarea forţei la nivelul vârfului crestei osoase periimplantare, fără nicio rotaţie a
implantului (Sekine et al.1986)
8..Morfologia suprafeţei ocluzale a coroanelor în restaurarea protetică
În cazul edentaţiilor posterioare superioare sau inferioare se recomandă confecţionarea unor
lucrări protetice cu relief ocluzal mai atenuat, şi suprafeţele ocluzale mai înguste în sens
vestibulo-oral, deoarece în regiunile posterioare ale arcadelor suprafaţa implantelor este mai
mică decât suprafaţa radiculară a dinţilor naturali pierduţi. O suprafaţă ocluzală îngustă scade
presiunile exercitate asupra implantului şi contribuie la o distribuţie mai fiziologică a forţelor
scăzând efectul forţelor laterale
În 1985, Zarb, și patru ani mai târziu Chapman, au emis principalele reguli ale conceptului
ocluzal în implantologia orală. Acestea sunt următoarele:
4 principii :
1.Primul principiu se referă la necesitatea unor relații intermaxilare cu contacte ocluzale
bilaterale, multiple, stabile uniforme și simultane și a unei inocluzii frontale de aproximativ
30µm, în PIM.Deoarece se consideră că o punte pe implante (osteointegrate) are un grad de
mobilitate verticală mult mai redus comparativ cu dinții naturali, este obligatoriu ca la
nivelul contactelor ocluzale să se dezvolte forțe ocluzale statice mult mai reduse la nivelul
implantelor comparativ cu cele existente în cazul dinților naturali.
2. Principiul al doilea vizează realizarea unui relief ocluzal care să permită obținerea unui
număr maxim de contacte punctiforme, tripodale (de tip cuspid-fosă). În cadrul acestui
principiu, diferiți autori au subliniat necesitatea realizării unui "freedom in centric".
Conceptul de "freedom in centric", lansat de Beyron în 1969 se definește ca "o relație
intermaxilară în care cuspizii alunecă fără interferențe din PRC în PIM".

3. Principiul al treilea se referă la obligativitatea înlăturării contactelor premature ocluzale

atât în PIM, cât și în PRC. Deoarece stressul se defineste prin raportul dintre forță și
suprafață (F/S), intensitatea lui este crescută la nivelul unor arii minime cum sunt cele
reprezentate de contactele premature ocluzale.

4. Principiul patru, susține necesitatea unei dezocluzii la nivelul părții inactive în mișcarea
de lateropulsie pentru a minimaliza astfel intensitatea forțelor orizontale asupra
infrastructurii.

9.Extensiile restaurărilor protetice.Indicatii.

Se evită maxim posibil realizarea unor extensii la restaurările implantoprotetice fixe.
Totuşi, în cazurile în care sunt utilizate este esenţială lungimea acestora. S-a observat că la
fiecare 1 mm de pârghie duce la o creştere cu 15% a flexiunii asupra implantului situat în
vecinătatea extensiei.
Lungimea maximă a extensiei atât la restaurările fixe, cât şi la cele mobilizabile va trebui să
fie cel mult egală cu distanţa antero-posterioară dintre implantele cele mai anterioare şi cele
mai posterioare.
Într-un experiment s-a observat că la o extensie de 16 mm pe 4 implante şi o forţă de 100 N
aplicată pe extensie, implantul din vecinătatea extensiei se va înfunda, iar următorul se va
ridica, producând balans şi resorbţie osoasă.
În aceleaşi condiţii, dar cu o extensie de 8 mm, scad forţele de presiune pe primul implant,
iar pe al doilea implant forţa este aproape nulă. În consecinţă se indică realizarea unor
extensii de cel mult 8 mm.
Indicații:
− Pentru confecționarea restaurărilor fixe;
− Pentru confecționarea restaurărilor mobilizabile;
− Edentații parțiale mici;
− La inserţia a trei implante în poziţie tripodică, iar la polul opus se află realizarea unei
extensii distale.

10.Particularităţi ale biomecanicii în restaurările protetice cu sprijin mixt

În cazul unor edentaţii parţiale, tratamentul implanto-protetic se poate realiza prin două
variante:
− Lucrări protetice susţinute exclusiv pe implante;
− Lucrări protetice susţinute atât pe implante, cât şi pe dinţi naturali (restaurări protetice cu
sprijin mixt).
Majoritatea autorilor au reţinut în ceea ce priveşte tratamentul implanto-protetic prin lucrări
protetice cu sprijin mixt, reţineri datorate diferenţei de rezilienţă dintre implant şi dinţi
naturali.
Un dinte natural are o mobilitate verticală fiziologică de 28 microni, pe când cea a unui
implant este de aproximativ 8 microni. Mobilitatea implantelor se datorează elasticităţii
osului periimplantar şi este influenţată de diametrul, numărul şi geometria implantelor
incluse în lucrarea protetică, precum şi de intensitatea forţelor aplicate.
Diferenţa de mobilitate dintre cele două tipuri de stâlpi de punte duce la apariţia unor
probleme biomecanice.
Înfundarea primară a dintelui în alveolă sub acţiunea forţelor ocluzale este urmată de o
înfundare secundară. În timpul aceste înfundări secundare se produce şi înfundarea
implantelor cu 5 microni. Această înfundare reprezintă o mişcare fiziologică echilibrată a
celor două tipuri de stâlpi de punte.
În cadrul unei restaurări protetice cu sprijin mixt trebuie să existe un sistem special (sistem
de amortizare a forţelor) care să permită în timpul înfundării primare a dintelui şi înfundarea
lucrării protetice, evitându-se în acest fel transmiterea unor forţe suplimentare la nivelul
implantului. Pentru a-şi îndeplini acest rol, sistemele de amortizatori de forţe reprezentaţi de
culise şi balamale se vor monta lângă implant.

11.Care sunt criteriile de alegere a unei restaurări implanto-protetice.

Edentații unidentare: − la maxilă
− la mandibulă
Edentații parțiale
− la maxilă
− la mandibulă
Edentații totale
− la maxilă
− la mandibulă
Edentația unidentara
Este restaurata implanto-protetic printr-o restaurare fixa cu sprijin implantar, utilizindu-se
criterii dependente si independente de topografia edentatiei. Latimea vestibulo-orala a crestei
va trebui sa fie de minim 6mm. Dimensiunea mezio-distala a coroanei din ceara va trebui sa
fie minim 7mm.Implantul se va insera in dreptul centrului viitoarei coroane,atit in sens
vestibulo-oral,cit si meziodistal pentru a permite o directionare a fortelor in axul lung al
implantului.
In sens gingivo-apical, extremitatea cervicala a corpului implantului va fi plasata la minim 2
mm deasupra marginii gingivale libere.
Tipuri de tratament implanto-protetic în caz de edentație parțială.
In restaurarea implanto-protetica a edentatiei partiale se recomanda solidarizarea
implanturilor multiple pentru o mai buna amortizare,exceptie facind unele edentatii frontale
reduse.
Distanta dintre doua implante se calculeaza tininduse cont de faptul ca intre centrele a doua
implanturi adiacente trebuie sa fie 7mm.Distanta dintre un implant si dinte natural se
calculeaza din centrul implantului pina la fata proximala a dintelui care trebuie sa fie min
4mm.
Restaurarile protetice cu sprijin exclusiv implantar sunt preferate restaurarilor cu sprijin
mixt. Uneori se ajunge la necesitatea includerii in lucrare alaturi de implanturi si a unor dinti
restanti, cind e:
− imposibil insertia in os a unui numar suficient de implanturi, datorita unei oferte osoase
necorespunzatoare.
− posibilitatea insertiei implantului doar la o distanta mai mare de un dinte fata de dintii
restanti.
In cazul unui prognostic favorabil de 5-10 ani dintii sunt tratati si se prefera sa nu fie inclusi
in lucrare. Daca totusi se includ se recurge la una din variantele terapeutice:
− punte demontabila cu prezenta unei cape la nivelul dintelui
− se unesc m.multi dinti adiacenti sau se adauga mai multe implante,conexiunea cu corpul de
punte cu dispozitive speciale de ancorare.
In edentatie frontala maxilara pentru planificarea tratamentului implanto-protetic se
masoara distanta de la suprafata proximala a dintelui pina la extremitatea laterala a canalului
incisiv. Daca distanta este mai mare sau egal cu 22mm se pot insera 3 implanturi. Daca este
mai mare sau egal cu 15 se pot insera 2, iar daca este mai mic de 15 se poate insera doar 1.
In edentatii maxilare posterioare deseori se recurge la diverse procedee de augumentare
din cauza deficitara a inaltimii osului.In privinta nr de implante ce vor fi inserate,ideal ar fi
ca fiecare dinte absent sa fie inlocuit cu un implant. Nr de implanturi posibile intr-o situatie
clinica se calculeaza prin masurarea distantei de la nivelul fetei distale a dintelui adiacent
spatiului edentat,pina in dreptul locului unde inaltimea osului disponibil masoara min 10mm.
In edentatie frontala mandibulara nr de implanturi se va determina prin masurarea
lungimii spatiului edentat.
In edentatie posterioara mandibulara este necesara insertia unor implante de 10mm.Cind
latimea crestei edentate deficitara necesita procedee de augumentare. Spatiu edentat se
analizeaza pe 2 segmente:
de la fata distala a dintelui adiacent spatiului edentat pina la orificiu mentonier
de la or.mentonier pina unde limita verticala a osului disponibil este de 12mm.
Tipuri de tratament implanto-protetic în caz de edentație totală.
Variante terapeutice implanto-protetice utilizate:
proteza detasabila fixa
supraproteza cu sprijin
− implantar
− mixt(implanturi si mucoasa)
In edentatie totala la maxila e importanta determinarea preimplantara a relatiilor
intermaxilare.Dintre variantele terapeutice implanto protetice se poate instala:
− Proteza maxilara fixa detasabila,nr de implanturi necesare este cel putin 4,dar sunt
preferate 6 implanturi.
− Supraproteza maxilara(overdenture-ul maxilar) care poate fi cu 2 sau cu 4 implante.
In edentatia totala la mandibula: a. Proteza fixa detasabila:
− se indica utilizarea a 5 implanturi
− dispunerea colineara sau insertia implantelor de-a lungul unei linii curbe
− pirghia maxima va fi de o lungime si jumatate din distanta dintre cel mai anterior si cel mai
posterior implant.
− in structurii metalice va fi de 6 mm
Supraproteza cu 2 implanturi
Supraproteza cu 3 implanturi si atasamente sferice
Supraproteza cu 4 implanturi dispuse trapezoidal .

12. Clasificarea restaurărilor implant-protetice după Mish.

Misch împarte viitoarele restaurări implanto-protetice fixe (FP) in 3 clase:
− FP-1 reprezinta o restaurare fixa ce inlocuieste numai coroana si avind
aspectul unui dinte natural. Acest tip de restaurare protetica e posibila doar in contextul unei
oferte osoase adecvate.
− FP-2 este o restaurare implanto-protetica fixa,ce inlocueste atit coroana cit si o parte din
radacina. Conturul coroanei va aparea normal in jumatatea ocluzala/incizala, dar este alungit
in jumatatea gingivala, dind un aspect inestetic.
− FP-3 este o restaurare implanto-protetica care spre deosebire de FP-2,va inlocui atit
coroana cit si o parte a gingiei fixe retrase in urma resorbtiei osoase.
Misch imparte restaurarile mobilizabile (RP) in doua categorii:
− RP-4 reprezinta un overdenture cu sprijin exclusiv implantar,necesitind de obicei insertia a
5 implanturi la mandibula si 6-8 la maxila
− RP-5 este o proteza mobilizabila cu sprijin mixt pe implanturi si mucoasa, necesitind
prezenta a 2-4 implanturi.

13.Varietatile restaurarilor implanto-protetice in tratamentul edentatiei unidentare

Edentația unidentara
Este restaurata implanto-protetic printr-o restaurare fixa cu sprijin implantar, utilizindu-se
criterii dependente si independente de topografia edentatiei. Latimea vestibulo-orala a crestei
va trebui sa fie de minim 6mm. Dimensiunea mezio-distala a coroanei din ceara va trebui sa
fie minim 7mm.Implantul se va insera in dreptul centrului viitoarei coroane,atit in sens
vestibulo-oral,cit si meziodistal pentru a permite o directionare a fortelor in axul lung al
implantului.
In sens gingivo-apical, extremitatea cervicala a corpului implantului va fi plasata la minim 2
mm deasupra marginii gingivale libere.
Tipuri de tratament implanto-protetic în caz de edentație parțială.
In restaurarea implanto-protetica a edentatiei partiale se recomanda solidarizarea
implanturilor multiple pentru o mai buna amortizare,exceptie facind unele edentatii frontale
reduse.
Distanta dintre doua implante se calculeaza tininduse cont de faptul ca intre centrele a doua
implanturi adiacente trebuie sa fie 7mm.Distanta dintre un implant si dinte natural se
calculeaza din centrul implantului pina la fata proximala a dintelui care trebuie sa fie min
4mm.
Restaurarile protetice cu sprijin exclusiv implantar sunt preferate restaurarilor cu sprijin
mixt. Uneori se ajunge la necesitatea includerii in lucrare alaturi de implanturi si a unor dinti
restanti, cind e:
− imposibil insertia in os a unui numar suficient de implanturi, datorita unei oferte osoase
necorespunzatoare.
− posibilitatea insertiei implantului doar la o distanta mai mare de un dinte fata de dintii
restanti.
In cazul unui prognostic favorabil de 5-10 ani dintii sunt tratati si se prefera sa nu fie inclusi
in lucrare. Daca totusi se includ se recurge la una din variantele terapeutice:
− punte demontabila cu prezenta unei cape la nivelul dintelui
− se unesc m.multi dinti adiacenti sau se adauga mai multe implante,conexiunea cu corpul de
punte cu dispozitive speciale de ancorare.
In edentatie frontala maxilara pentru planificarea tratamentului implanto-protetic se
masoara distanta de la suprafata proximala a dintelui pina la extremitatea laterala a canalului
incisiv. Daca distanta este mai mare sau egal cu 22mm se pot insera 3 implanturi. Daca este
mai mare sau egal cu 15 se pot insera 2, iar daca este mai mic de 15 se poate insera doar 1.
In edentatii maxilare posterioare deseori se recurge la diverse procedee de augumentare
din cauza deficitara a inaltimii osului.In privinta nr de implante ce vor fi inserate,ideal ar fi
ca fiecare dinte absent sa fie inlocuit cu un implant. Nr de implanturi posibile intr-o situatie
clinica se calculeaza prin masurarea distantei de la nivelul fetei distale a dintelui adiacent
spatiului edentat,pina in dreptul locului unde inaltimea osului disponibil masoara min 10mm.
In edentatie frontala mandibulara nr de implanturi se va determina prin masurarea
lungimii spatiului edentat.
In edentatie posterioara mandibulara este necesara insertia unor implante de 10mm.Cind
latimea crestei edentate deficitara necesita procedee de augumentare. Spatiu edentat se
analizeaza pe 2 segmente:
de la fata distala a dintelui adiacent spatiului edentat pina la orificiu mentonier
de la or.mentonier pina unde limita verticala a osului disponibil este de 12mm.
Tipuri de tratament implanto-protetic în caz de edentație totală.
Variante terapeutice implanto-protetice utilizate:
proteza detasabila fixa
supraproteza cu sprijin
− implantar
− mixt(implanturi si mucoasa)

14.Varietatile restaurarilor implanto-pprotetice in tratamentul edentatiei partiale.

In restaurarea implanto-protetica a edentatiei partiale se recomanda solidarizarea
implanturilor multiple pentru o mai buna amortizare,exceptie facind unele edentatii frontale
reduse.
Distanta dintre doua implante se calculeaza tininduse cont de faptul ca intre centrele a doua
implanturi adiacente trebuie sa fie 7mm.Distanta dintre un implant si dinte natural se
calculeaza din centrul implantului pina la fata proximala a dintelui care trebuie sa fie min
4mm.
Restaurarile protetice cu sprijin exclusiv implantar sunt preferate restaurarilor cu sprijin
mixt. Uneori se ajunge la necesitatea includerii in lucrare alaturi de implanturi si a unor dinti
restanti, cind e:
 imposibil insertia in os a unui numar suficient de implanturi, datorita unei oferte
osoase necorespunzatoare.
 posibilitatea insertiei implantului doar la o distanta mai mare de un dinte fata de dintii
restanti.
In cazul unui prognostic favorabil de 5-10 ani dintii sunt tratati si se prefera sa nu fie inclusi
in lucrare. Daca totusi se includ se recurge la una din variantele terapeutice:
 punte demontabila cu prezenta unei cape la nivelul dintelui
 se unesc m.multi dinti adiacenti sau se adauga mai multe implante,conexiunea cu
corpul de punte cu dispozitive speciale de ancorare.

In edentatie frontala maxilara pentru planificarea tratamentului implanto-protetic se

masoara distanta de la suprafata proximala a dintelui pina la extremitatea laterala a canalului
incisiv. Daca distanta este mai mare
sau egal cu 22mm se pot insera 3 implanturi. Daca este mai mare sau egal cu 15 se pot insera
2, iar daca este mai mic de 15 se poate insera doar 1.

In edentatii maxilare posterioare deseori se recurge la diverse procedee de augumentare

din cauza deficitara a inaltimii osului.In privinta nr de implante ce vor fi inserate,ideal ar fi
ca fiecare dinte absent sa fie inlocuit cu un implant. Nr de implanturi posibile intr-o situatie
clinica se calculeaza prin masurarea distantei de la nivelul fetei distale a dintelui adiacent
spatiului edentat,pina in dreptul locului unde inaltimea osului disponibil masoara min 10mm.

In edentatie frontala mandibulara nr de implanturi se va determina prin masurarea

lungimii spatiului edentat.

In edentatie posterioara mandibulara este necesara insertia unor implante de 10mm.Cind

latimea crestei edentate deficitara necesita procedee de augumentare. Spatiu edentat se
analizeaza pe 2 segmente:
- de la fata distala a dintelui adiacent spatiului edentat pina la orificiu mentonier
- de la or.mentonier pina unde limita verticala a osului disponibil este de 12mm.

15.Tipuri de tratament implanto-protetic în caz de edentație totală.

Variante terapeutice implanto-protetice utilizate:
a. proteza detasabila fixa
b. supraproteza cu sprijin
 implantar
 mixt(implanturi si mucoasa)
In edentatie totala la maxila e importanta determinarea preimplantara a relatiilor
intermaxilare.Dintre variantele
terapeutice implanto protetice se poate instala:
 Proteza maxilara fixa detasabila,nr de implanturi necesare este cel putin 4,dar sunt
preferate 6 implanturi.
 Supraproteza maxilara(overdenture-ul maxilar) care poate fi cu 2 sau cu 4 implante.

In edentatia totala la mandibula:

a. Proteza fixa detasabila:
 se indica utilizarea a 5 implanturi
 dispunerea colineara sau insertia implantelor de-a lungul unei linii curbe
 pirghia maxima va fi de o lungime si jumatate din distanta dintre cel mai anterior si cel
mai posterior implant.
 in structurii metalice va fi de 6 mm
b. Supraproteza cu 2 implanturi
c. Supraproteza cu 3 implanturi si atasamente sferice
d. Supraproteza cu 4 implanturi dispuse trapezoidal

16.Supraproteza.Avantaje.Dezavantaje.
Supraprotezarea reprezintă o lucrare sustinuta de implanturi endoosoase,folosita mai ales in
situatiile in care protezele clasice nu se pot realiza,aceste situatii se intilnesc la pacienti cu
edentatii vechi,neprotezate,la care creasta osoasa sau suportul muco-osos nu permite purtarea
unei proteze clasice.
Avantaje :
- echilibrul mai bun al protezelor cu cresterea eficientei functionale,
- prevenirea unei rezorbtii accentuate a crestelor reziduale datorita utilizarii implantelor, care
asigura stimularea osoasa, întârziind procesul de atrofie,
- prin cresterea stabilitatii si sprijinului supraprotezei se reduce din marimea solicitarilor
ocluzale asupra tesuturilor subiacente, care se transmit vertical.
- fortele orizontale si de torsiune sunt mult mai diminuate,
- eficienta masticatiei superioara protezelor totale conventionale,
- sprijinul mixt asigura o asimilare psiho-corticala mai usoara a protezelor,
- cu un aspect estetic mai bun si mai ales fara teama de desprindere a protezelor în vorbire
sau în masticatie, aspecte nu tocmai placute mai ales în situatiile în care pacientii sunt în
compania altor persoane,
- costuri mai reduse, datorita necesitatii unui numar redus de implante pentru sustinerea
protezei,
- igienizare facilitata prin posibilitatea înlaturarii protezei.
- Salvarea si mentinerea radacinilor corect tratate sau plasarea implanturilor dentare vor
reduce cu mult resorbtia osului precum si deteriorarea progresiva a oaselor maxilare.
- Supraprotezarea poate controla o parte din modificarile faciale care conduc la riduri si
imbatranirea prematura.
Dezavantaje:
• riscul fracturării lucrării protetice;
• riscul fracturării implantului;
• riscul apariției mobilității implantului;
• 2 intervenții chirurgicale;
• tratament de lungă durată;
• riscul fracturării bontului protetic;
• riscul deşurubării bontului protetic
• riscul fracturării/deşurubării șurubului de fixare al protezei;
• riscul descimentării.
17. Examenele paraclinice utilizate în diagnosticarea şi tratamentul implanto-
protetic
După examinarea clinică a pacientului i se vor recomanda acestuia examene complementare:
− analize medicale generale individualizate – rezultatul lor ar putea temporiza tratamentul;
− radiografii dentare pentru stabilirea unui diagnostic precis şi pentru efectuarea corectă a
tratamentului pre- şi proprotetic.
Se vor indica radiografii pentru:
− procesul alveolar la nivelul dinţilor stâlpi;
− dinţii stâlpi (rădăcină, spatiul parodontal, coroană);
− crestele edentate;
− dinţii restanţi care ridică probleme (distrucţie coronară masivă, microproteze,modificări de
culoare, mobilitate, dureri, resturi radiculare dar au importanţă pentru proiectul protezei).
Radiografiile simple retroalveolare sunt cele mai bune deoarece arată în detaliu situaţia
locală. Se pot realiza şi radiografii panoramice pentru vizualizarea în ansamblu a ambelor
maxilare. Radiografiile care interesează ATM sunt necesare atunci când sunt semne clinice
de afectare a articulaţiei.
Fotografia
În cazurile grave în care sunt realizate modele documentare sunt necesare şi
diapozitive/fotografii pentru a ilustra gravitatea situaţiei şi complexitatea tratamentului.
Este bine ca fotografia, filmele sau înregistrarea video să se facă înainte de amprentare
pentru a demonstra exact starea clinică cu care se prezintă pacientul.
Amprentarea
Se va realiza în prima sedinţă de prezentare a pacientului la medic şi va viza ambele
maxilare înainte de efectuarea vreunui tratament preprotetic în afara unui detartraj
supragingival.
După această amprentă se va realiza modelul documentar.
În cazurile în care nu sunt necesare extracţii dentare care să schimbe situaţia clinică această
amprentă preliminară va folosi la realizarea modelului de studiu.
Modelele vor fi realizate din gips dur.
În funcţie de situaţiile individuale examinate, mai pot fi recomandate şi alte examene
paraclinice ca:
− kineziomandibulografia,
− electromiografia,
− iar pentru articulaţia temporo-mandibulară axografia computerizată

18.Etapele clinico-tehnice de confectionare a restaurarilor implanto-protetice fixe.

Clinic:
1. Examenul clinic pentru evaluarea stării generale a pacientului şi al statusului dento-
parodontal. Evaluarea clinică şi radiologică a ofertei dento-osoase.
2.. Diagnosticul final; indicaţia de tratament stabilirea planului terapeutic, alterntive
protetice.
3.Indepartarea bonturilor de vindecare.
4.Inserarea transferurilor in implanturile propriu-zise.
5: Obtinerea amprenterii functionale prin metoda directa cu lingura individuala.
Laborator :
1.pozitionarea stilpilor analogi si gingiei artificiale
2.confectionarea modelul dintr-un gips extradur.
Clinic :
1.Inregistrarea relatiilor intermaxilare cu ceara ocluzala sau sabloane de ocluzie in dependent
de caz.
Laborator. :
1.Fixarea modelelor in articulator
2.Redarea paralelismului bonturilor protetice
4.Confectionarea machete din ceara a viitoarei lucrari protetice
5.Inlocuirea machetei din ceara cu metal si adaptarea carcasului metalic pe model
Clinic
1.Proba carcasului metalic in cavitatea bucala
2.Determinarea culorii componentei fiziologice
Laborator
1.Conditionarea carcasului metalic in vederea aplicarii materialului fizionomic(ceramica)
2.Aplicarea componentei fizionomice
Clinic
1.Proba in cavitatea bucala
Laborator
1.Corectarea necoincidentilor de culoare si aplicarea glazurii.
Clinic
1.Fixarea in cavitatea bucala
19.Particularitati de confectionare a restaurarilor implanto protetice provizorii.
-pozitionarea constructiei protetice provizorii in infraocluzie atit M-D cit si vertical
-confectionarea lucrarii integral din acrilat auto sau termo sau fotopolimerizabil
-confectionarea restaurarilor implanto protetice provizorii cind este prezenta o stabilitate
primara nu mai mica de 20 Ncm.
-etape reduse si simple de confectionare
-
20. Particularitati de confectionare a restaurarilor implanto protetice definitive.
-relieful ocluzal slab pronuntat,atit latimea V-O cit si M-D in dependenta de diamentrul
implantului(latimea V-O este mai mica decit a dintilor naturali)
-sunt prezente contactele cu dintii vecini cit si antagonisti
-lucrarile fixate prin insurubare se insurubeaza cu cheie dinamometrica si efectuarea
radiografiei de control pentru verificarea fixarii definitive.
-confectionarea lucrarii din materiale biocompatibile si fizionomice si rezistente la fortele de
masticatie
-protezarea definitiva se efectueaza dupa finalizarea osteointegrarii ,de 6 luni.
-etape laboreoase de confectionarea,din cauza necesitatii unei precizii mai mari de
confectionare si tehnologii mai complicate de realizare
-in cazul fixarii prin comentare,se verifica indepartarea tuturor resturilor de cement

21.Etapele clinico-tehnice de confectionare a supraprotezei al pacientului edentat total

Clinic:
1. Examenul clinic pentru evaluarea stării generale a pacientului şi al statusului dento-
parodontal. Evaluarea clinică şi radiologică a ofertei dento-osoase.
2.. Diagnosticul final; indicaţia de tratament stabilirea planului terapeutic, alterntive
protetice.
3.Indepartarea bonturilor de vindecare.
4.Inserarea transferurilor in implanturile propriu-zise.
5: Obtinerea amprenterii functionale prin metoda directa cu lingura individuala.
Laborator :
1.pozitionarea stilpilor analogi si gingiei artificiale
2.confectionarea modelul dintr-un gips extradur.
3.Confectionarea sabloanelor cu bordura de ocluzie
Clinic :
1.Inregistrarea relatiilor intermaxilare,DVO,relatiei centrice
Laborator. :
1.Fixarea modelelor in articulator
2.Redarea paralelismului bonturilor protetice
3.Montarea sistemelor speciale prefabricate(de exemplu capse)
4.Confectionarea machete din ceara a viitoarei lucrari protetice
Clinic
1.Proba machete in cavitatea bucala
Laborator
1.Inlocuirea cerii in acrilat
2.Prelucrarea
Clinic
1.Proba in cavitatea bucala si fixarea.
22.Proteza detasabila fixa.Indicatii.Avantajele.
Indicatii :
-pacienti cu igiena nesatisfacatoare
-edentatii partiale si totale
-spatiul de ocluzie vertical nu ne permite pozitionarea abutmenturilor de inaltime suficienta
ce creeaza riscul descimentarii
-fizionomice
-restabilirea functiilor sistemului stomatognat :de masticatie,fonatie.etc
-necesitatea monitorizarii pacientilor cu risc de aparitie a unor complicatii
Avantaje:
a. lucrare fixă demontabilă.
b. lucrare pe termen lung;
c. lucrare cu o bună stabilitate;
d. se refac în procent crescut funcțiile alterate;
e. rezultate previzibile;
f. se oprește rezorbția osului și coborârea podelei sinuzale;
g. forțele se transmit fiziologic în interiorul osului.
h.igiena satisfacatoare prin posibilitatea de detasare.
e.posibiliteatea prevenirii unor complicatii eventuale prin inlaturarea si vizualizarea situatiei
clinice in timp

23.Tipurile de sisteme de mentinere ale unei supraproteze.

AGREGAREA PRIN TELESCOAPE-presupune utilizarea unei cape clinice confecţionată
din metal, care se cimentează pe stâlpul implantului. Peste capă se aplică suprastructura
restaurării protetice.Menţinerea şi stabilitatea punţii pe implante se ralizează prin ficţiunea
dintre capă şi suprastructură.Capa poate fi realizată prin turnare în laboratorul de tehnică
dentară dar există şi sisteme de telescoape prefabricate.
Avantaje:
->sprijin la nivelul feţei ocluzale
->încercuirea stâlpului implantului pe toată circumferinţa coronară.
->menţinerea restaurării protetice prin intermediul fricţiunii între capă şi suprastructura
protetică.
->distribuţia adecvata a forţelor masticatorii suportului parodontal (la dinţii naturali) şi
suportului osos (la stâlpii implantelor).
AGREGAREA PRIN INTERMEDIUL MAGNEŢILOR.
 Pentru realizarea unei agregări magnetice, este necesar ca în porţiunea endoosoasă a
implantului să fie introduse elemente din aliaj feromagnetic, iar în intradosul suprastructurii
să fie poziţionat magnetul, cu ajutorul unei răşini acrilice autopolimerizabile.
Deşi agregarea prin intermediul magneţilor asigură o retenţie bună, această modalitate
de agregare prezintă şi unele dezavantaje unul din acestea vizând în special rezistenţa scăzută
la coroziune a aliajelor feromagnetice. La acest tip de agregare se apelează în special la
cazurile unde se practică supraprotezarea.

b.3.3. AGREGAREA PRIN SISTEME SPECIALE DE TIP CULISĂ

Sistemul culisă este un sistem alcătuit din două componente, gen matrice-patrice. Una din
cele două componente va fi fixată în elementul de agregare a suprastructurii (patricea) iar
cealaltă va fi solidarizată la corpul de punte (matricea).Patricea este ataşată elementului de
agregare, reprezentat din una sau mai multe coroane cimentate pe stâlpii implantelor, iar
matricea este realizată sub forma unei cavităţi retentive în corpul de punte al suprastructurii.
Stabilitatea restaurării protetice se realizează prin fricţiunea care apare între cele două
suprafeţe aflete în contact. Acest tip de agregare este recomandat cu precădere atunci când
există o infrastructură mixtă (dinţi naturali şi implante).

AGREGAREA PRIN INTERMEDIUL UNOR BARE CU CALĂREŢI.

Bara,cimentată sau fixată prin şuruburi de implante, are rolul re solidarizare a acestora şi
de retenţie pentru suprastructură.
Bara cu călăreţi de tip Dolder (bara ovală) sau bara rotundă sunt folosite în special în
protezări pe implante în regiunea interforaminală, deoarece permit o rotaţie a protezei în
jurul axei barei În cadrul punţilor mobilizabile se folosesc sisteme bară – călăreţi culisabile
care pot fi prefabricate sau confectionate individual de tehnician.
Suprastructura, având călăreţul integrat, poate fi confecţionată şi demontabilă, prin
integrarea unuia sau mai multor şuruburi plasate vertical (înşurubare ocluzală) sau orizontal
(înşurubare orală). Şurubul traversează suprastructura şi călăreţul, înşurubarea făcându-se în
bară (în mezostructură).

b.3.5. AGREGAREA PRIN COMBINAREA MAI MULTOR MIJLOACE SPECIALE DE

MENŢINERE, SPRIJIN ŞI STABILIZARE.

Agregarea unei punţi demontabile pe implante şi dinţi naturali este posibilă prin
folosirea unui singur tip de sisteme speciale (de exemplu culisă) al căror număr variază în
funcţie de numărul dinţilor naturali (sau de grupurile de dinţi solidarizate prin coroane).
Acesta presupune ca agregarea la nivelul implantelor sa fie prin înşurubare.
24. Metoda de amprentare cu lingura inchisă în cazul implanturilor two-stages.
Amprentarea cu lingura inchisă este posibilă doar în cazul cînd producatorul sistemei de
implanturi produce, respectiviele trasferuri. Trasferurile pentru lingura închisă se
deosebesc de cele pentru lingura deschisă prin lipsa pintenului fixator. Astfel, amprenta
se efectueză cu transferurile fixate, dupa priza materialului amprentar se înlatura din
caviatea bucală, transferurile se desurubează de pe implant sau abutment si se repoziționeaza
pe lingură. Perforări pe lingura nu se crează, poziția trasferuli se meține datorita masei
amprentare.Amprentarea cu lingura închisă, prin metoda indirectă, o folosim când
implanturile inserate sunt paralele între ele, sau unghiul de corecţie este unul redus (max 9
- 10 ) Această metodã de amprentare o recomandăm mai ales în cazul edentaţiilor parţiale şi
subtotale. La acest tip de amprentare recomandăm utilizarea materialelor de amprentare pe
bază de silicon. La amprentare vă recomandăm să utilizaţi o lingură de amprentare din
plastic sau lingură individual
Pe cât posibil se va lua o amprentă într-un singur timp. Etapele de lucru:
1.Pregătirea cavităţii bucale pentru amprentare: După descoperirea implantului,
timp de o săptămână pacientului i se va monta un șurub de vindecare, care ajută la formarea
corespunzătoare a gingiei periimplantare.Această metodă o recomandăm mai ales în cazul
operației de inserare în doi timpi.
2. Amprentare :După regenerarea gingiei periimplantare (aprox 7-10 zile), se îndepărteazã
șurubul de vindecare din implant, si se fixeaza transferul pentru amprentarea cu lingura
inchisa.Obtinerea amprentei duble siliconice.
3. După ce a făcut priză materialul de amprentã, se îndepărtează portamprenta din cavitatea
bucală, iar tranferurile se eliberează din implant, unul cate unul. După aceea se
repoziționeaza în implanturi șuruburile de vindecare.
4. Înainte de turnarea modelului, bonturile de transfer se prind cu șurub de implantul analog,
și în această variantă se reinseră in materialul de amprentă. Aceată manoperă se poate
executa atât în cabinet, cât și în laborator

25.Metoda de amprentare cu lingura inchisă încazul implanturilor one-stage.

Amprentarea cu lingura inchisă one-stage este posibilă doar în cazul cînd sunt
implante dintr-o singura bucata.Dupa finalizarea osteointegrarii la nivelul bonturilor
protetice se aplica capele de transfer,ce va ramane atasate in amprenta. Bontul
protetic este prevazut cu santuri antirotationale in care se va fixa cu precizie capa de
transfer.
Etapele de lucru:
1.Fixarea capelor de transfer
2.Alegerea lingurii inchise si amprentarea
3.Indepartarea amprentei din cavitatea bucala si pozitionara capelor de transfer in
lacasurile respective.
4.De asemenea bontul analog sudat de implantul analog va fi identic cu bontul
protetic din cavitatea bucala atit in ceea ce priveste designul, cit si dimensiunile.
5.Formarea gingiei artificiale si a modelului.

26.Metoda de amprentare cu lingura deschisa.Avantaje.Dezavantaje.

Ampretanrea cu ajutorul lingurei deschise la momentul de față reprezintă cea mai

răspîndită metodă.Lingura poate fi una de unică folosință, din plastic cu un spațiu de
perforare efectuat in locul implantului introdus. Utilizarea lingurei individuale este
de preferință, mai ales in cazul în care sunt prezente 2 sau mai multe transferuri.
Etapele de lucru :
1.Inlaturarea bontului de vindecare
2.Aplicarea transferurilor pentru lingura deschisa. Se creează spațiu în loja
unde vor ieși transferurile. Transferul nu trebuie să se țină la marginea tăieturii și
să se opună inserării usoare în cavitatea bucală. Din această cauză se recomandă
perforarea cu un exces de 5 mm. Pentru fiecare transfer. Lingura se adapează
obligatoriu în cavitatea bucală (cu transferurile aplicate directia aplicări lingurii
poate fi îngreunat. Apoi, spatiul de perforare este inchis cu ceară.
3.Carpula cu materialul amprentare se introduce in malaxorul autorizat si se
aplică pe gingia din jur-imprejurul transferului. Apoi, se introduce și a distribui
materialul amprentar in lingura, avind grija a îl aplica atent, fara bule, Lingura se
introduce în cavitatea bucală, se poziționează relativ față de locul transferului si
aplica. În momentul aplicării, prin stratul fin de ceară, care acopera spațțiul perforat,
se palpează transferul. Dupa finisare apolimerizării materialului amprentar,
suruburile de transfer se eliberează de ceara, si se desșurubează. Lingura amprentara
se îînlătră din cavitatea bucală. Se determină calitatea amprentei , în el se introduc
analogul implantului si în așa fel, amprenta ste transmisa la laborator.

27.Incărcarea imediată a implanturilor. Etapele

chirurgicale.Avantaje.Dezavantaje.
Incarcarea imediata are loc in 72 de ore.
Etapele :
1.Fixarea implanturilor la un torque de minim 25Ncm,sub marginea gingivala libera
sub 1,5 mm.
2.Aplicarea bontului protetic
3.Adaptarea coroanelor prefabricate

Examenul radiologic (ortopantomografi a)

Extracția dinților
Implantarea și aplicarea transferurilor
Amprentarea câmpului protetic
Aplicarea conformatoarelor de gingie .
Fixarea coroanelor provizorii acrilice
Aspectul final la 6 luni
Aplicarea bonturilor protetice
OPG posttratament
Fixarea coroanelor metaloceramice
Aspectul pacientului final

Avantaje :
- Îmbunătățirea comfortului pacientului;
-Absența protezei de tranziție;
-Reducerea expunerilor nedorite și menținerea contururilor gingivale;
- Reducerea numărului de intervenții chirurgicale;
-Mai puține traumatisme la nivelul țesuturilor moi și dure;
- Economii de cost pentru pacient și medic;
- Îmbunătățește ratele de acceptare pentru tratament;
- Reducerea timpului de tratament;
Beneficiu estetic și psihologic pentru pacient.

Dezavantajele
-Nu poate fi efectuată atunci când este necesară regenerarea osoasă ghidată;
-Coroana provizorie – fie un singur dinte, fie punte dentară, mișcările de lateralitate
în plan transversal
trebuie să fi e libere;
-Necesită un suport osos bun și stabilitatea primară satisfăcătoare a implantului
dentar;
-Respectarea strictă a tuturor recomandărilor de către pacient .

28. Incărcarea precoce a implanturilor. Etapele chirurgicale.

Încărcarea funcţională precoce (prematură) permite restabilirea integrităţii arcadelor
dentare într-un timp scurt, stopează migrările dentare în plan vertical, sagital şi
transversal, scurtează durata tratamentului şi reduce numărul de vizite.
Incărcarea precoce a implanturilor. Etapele ortopedice.
Încărcarea funcţională precoce (prematură) permite restabilirea integrităţii
arcadelor dentare într-un timp scurt, stopează migrările dentare în
plan vertical, sagital şi transversal, scurtează durata tratamentului şi reduce
numărul de vizite.
Priorităţile metodei de încărcare precoce a implanturilor
dentare faţă de cea întârziată :
— Pacientul vede rezultatul estetic şi funcţional
într-un timp mai scurt ;
— Restabilirea activităţii masticatorii;
— Micşorarea tensiunii psiho-emoţionale;
— Timpul de aşteptare este mai scurt, ceea ce-i
oferă prevalenţă vis-a-vis de metoda întărziată;
— Atrofia apofizelor alveolare după extracţia din-
ţilor în cazul încărcării precoce este încetinită.

29. Incărcarea tardivă a implanturilor. Etapele chirurgicale.

Încărcarea graduală tardivă are cea mai mare rată de succes şi este
recomandată începătorilor.

Etapele ortopedice.
Conditii de incarcare:
•Încărcarea graduală tardivă are cea mai mare rată de succes şi este
recomandată începătorilor
• Încărcarea imediată este rezervată cazurilor în care stabilitatea iniţială
primara a implantelor este excelenta (mai mare de 20 N:cm2)

30.Accidente si complicatii ce pot aparea in protezarea pe implante.

1.Accidente ce apar la montarea bontului protetic.
-Dificultati in descoperirea surubului de vindecare:
Cauzele acestui incident sunt:
-greseli in identificare a suruburilor de vindecare cauzate de inutilizarea ghidului
chirurgical in etapa de descoperire a implanturilor
-acoperirea surubului de vindecare cu os de neoformatie
-Imposibilitatea montarii bontului protetic:
Cauzele:-mobilitatea implatului prin lipsa integrarii osoase
-lipsa de paralelism a implanturilor
-incongruenta dintree implant si bontul protetic ales
-alteterarea filetului din interiorul implantului in timpul manevrelor de introducere in
os
-fracturarea partii filetante a bontului protetic
2.Accidente ce apar la montarea lucrării protetice definitive.
-Dificultati de montare a lucrarii protetice
Cauzate de lipsa de paralelism a implanturilor si a bonturilor protetice.
-Fracturarea surubului de fixare a lucrarii protetice
-Complicațiile postterapeutice (mobilizarea implantului, fracturarea implantului și
a bontului protetic, deșurubarea bontului protetic, infecțiile periimplantare)

Complicaţiile postterapeutice.
Complicatii postterapeutice.
1.Mobilizarea implantului.Cauzele :
-incarcarea protetica prematura a implantului
-realizarea incorecta a integrarii epitelio-conjuctive
-pozitionarea implantului intr-o zona cu elasticitate mandibulara marita
-restaurari protetice provizorii sau ddefinitive incorecte
-realizarea unei ocluzii nefiziologice
-prezenta bruxismului
-igiena locala deficitara
2.Fractura implantului si a bontului protetic
Cauza o constituie directia si intensitatea nefiziologica a fortelor ce se transmit
asupra implanturilor.
3.Desurubarea bontului protetic,fracturarea sau desurubarea surubului de fixare
a restaurarii protetice agregate prin insurubare
Aceste complicatii reprezinta consecinta transmiterii nefiziologice a fortelor asupra
complexului implantar.
Transmiterea nefiziologica a fortelor este influentata la rindul ei de urmatorii
factori :
-insertia implanturilor intr-o topografie inadecvata si intr-un ax de insertie
nefavorabil
-conceperea gresita a planului de tratamen
4.Infectiile periimplantare.