Anul XXI, nr.
45 (761)
PE URMELE MÂNTUITORULUI (XVI)
O hartã cu locurile
din jurul Ierusalimului
P D
entru orientarea ci-
titorilor, dăm aici o
hartă a locurilor din
jurul Ierusalimului. Precum arată
harta, Betleemul cade spre sud-
vest de la Ierusalim. În partea
aceasta e și Hebronul, fosta ca-
pitală a Iudeii. Aici, nu departe
de Ierusalim, e și Emausul, dru-
Moartea de taină
a inimii
Predică la Duminica a 24-a după Rusalii
„N-a murit, ci doarme!” (Lc 8, 52).
A
şa le-a spus Domnul
celor care se tânguiau
în casa lui Iair. Cei care
l-au auzit au râs. Ironic. „Cum
să doarmă? Noi am văzut-o foarte
bine pe fetiţă. E moartă. Ce
vorbeşte Acesta?...”, vor fi gândit
ei. Ceea ce nu înţelegeau aceştia
e că Cel care a spus aceste cuvinte
era... Dumnezeu, iar Dumnezeu
Din sumar
• False adevăruri... / Andrei DUMITRICĂ, pg. 2
• Familia creştină / Pr. Gr. GHEORGHE, pg. 2
• De pe fronturile Oastei din Republica Moldova /
Vasile CHINDEA, pg. 3
•Un strugure mare şi dulce / Ionel STANCIU, pg. 4
•Comemorare fr. Gh. Simion / S. PLOSCARU, pg. 4
1-7 NOIEMBRIE 2010
mul pe care S-a arătat Iisus ce-
lor doi Apostoli după Înviere.
Înspre răsărit de Ierusalim, se
află Iordanul, Ierihonul, Marea
Moartă, Betania și alte locuri de
(continuare în pg. 5)
Părintele Iosif TRIFA
numeşte şi înţelege prin „moarte”
altceva decât înţelege, în general,
omul, prin „moarte”.
Care e adevărata moarte?
Sf. Macarie cel Mare spune:
„Moartea adevărată e ascunsă
(continuare în pg. 5)
Pr. Florin MOLDOVAN
Acum las Fratele Androne Auricã
lumea ºi mã atent la predania pãrinºilor
duc la tat[l De o deosebită importanţă pentru viaţa de credinţă este legătura
upă aceste făgă-
duinţe scumpe şi
adevărate, cu care
Domnul şi Mântuitorul nos-
tru a mângâiat inimile uce-
nicilor Săi, El le-a spus des-
luşit, în acest singur verset,
tot marele adevăr mântui-
tor:
„Am ieşit de la Tatăl şi am
venit în lume, acum las lumea
şi Mă duc la Tatăl.”
(In 16, 28)
Ieşise de la Tatăl, adică
venise din cer, ca Dumne-
zeu adevărat. A venit din
voia Tatălui, din dragostea
Tatălui şi ca trimis al Tată-
lui, pentru Lucrarea de mân-
tuire a noastră.
Acum Lucrarea se apro-
pia de încheiere şi vremea
se apropia de împlinire. Dar,
până la revederea de Mâine
Dimineaţă, în Slavă, va tre-
bui să treacă această noapte
de patimi.
Patimile vor fi trecătoa-
re, deşi vor fi grele, însă sla-
va de după ele va fi veşnică.
Dar, pentru că întunericul
va fi atât de puternic, iar fi-
rea ucenicilor va fi atât de
slabă, este nevoie să li se
îmbărbăteze inima cu un
adevăr mai puternic decât
acela pe care îl vedeau şi
îl presimţeau ucenicii.
Iată acest Adevăr:
Hristos a fost din veşnicie
Una cu Tatăl, deci: Dumne-
zeu Atotadevărat, Atotputer-
nic, Atotînţelept, Atotcunos-
cător.
El, tot ce a făcut, a făcut
prin Voinţa şi prin Puterea
Sa, în dragostea şi în bună-
tatea Lui, pentru mântuirea
creaturilor Sale şi a creaţi-
unii Sale.
Tot ce trebuia făcut pen-
tru această mântuire era
încă de pe acum făcut.
Încheierea de pe Golgo-
ta, fiind cunoscută şi accep-
tată mai dinainte de a se fi
desfăşurat, era tot aşa de
(continuare în pg. 6)
Traian DORZ
neîntreruptă cu înaintaşii. Spun aceasta nu numai Sfântul Apostol Pavel,
dar şi cei care i-au urmat. În veacul al IV-lea, Sfântul Cuvios Antonie cel
Mare, înainte să plece la Domnul, înconjurat de ucenici, a lăsat acestora
un adevărat testament de credinţă: „Păziţi-vă deci pe voi curaţi şi păstraţi
predania Părinţilor şi, în primul rând, dreapta credinţă în Domnul nostru
Iisus Hristos, pe care aţi învăţat-o din Scriptură şi pe care v-am adus-o
în minte de multe ori” (Sf. Atanasie cel Mare, Viaţa Cuviosului Părinte
Antonie, PSB 16, EIBMBOR, Buc., pg. 242). În secolul al IV-lea exista
deja o Predanie, una strict legată de Părinţii Bisericii.
A fi în legătură directă cu înaintaşii, cu Părinţii, este şi un privi-
legiu, dar şi o datorie. Nu poţi întreprinde nimic credibil fără a avea
suportul continuităţii. Cuvântul de învăţătură pe care fratele Androne
Aurică l-a rostit la Sfatul Frăţesc de la Rusaliile anului 2009 este
edificator în acest sens: „Suntem aşa de datori faţă de Domnul şi
Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi faţă de cei de care S-a folosit Dom-
nul pentru ca să ne aducă şi nouă această veste bună: Părintele Iosif
Trifa, fratele Ioan Marini, fratele Traian Dorz, fratele Moise [Velescu] şi
toţi ceilalţi fraţi care nu mai sunt în mijlocul nostru... Ei sunt nu numai
pilde vrednice de urmat, ci şi vrednici de recunoştinţa noastră”.
Atenţia fratelui Androne s-a îndreptat în special către Părintele
Iosif Trifa, cel care a luat învăţătură de la „predania Părinţilor”, de la
cele ce Biserica a păstrat de veacuri: învăţătura cea curată şi dreaptă,
pe care a predat-o apoi ucenicilor săi, calfele de nădejde Ioan Marini
şi Traian Dorz.
Martor la o întâlnire din 1946, fratele Androne relata că fratele
Marini a mers la fraţii din zona Comăneştilor şi, cu o deosebită
dragoste frăţească, dar cu deplină responsabilitate, i-a întrebat pe
fiecare: „Frate, de când nu te-ai spovedit şi împărtăşit cu Trupul şi
Sângele Domnului?”, îndemnându-i să nu se despartă de „hrana
Vieţii”. Iată grija de părinte a unui adevărat veghetor peste lucrul
Domnului!
Ca unul care a participat la cea de a treia zi istorică a Oastei
Domnului – Poiana Braşovului, 7 noiembrie 1976 –, fratele Androne a
păstrat cu deosebit respect „predania” însuşită atunci de la fratele
Traian Dorz, mărturisind că aceasta a fost pentru el ca o a doua
revelaţie asupra Moţiunii din 12 septembrie 1937. Iată impactul unui
adevărat transfer de adevăruri de la o generaţie la alta!
Fratele Traian Dorz, cel care a încredinţat multe taine fratelui
Androne, a lăsat un adevărat testament urmaşilor săi: „Slobozenia
Adevărului te face liber pe voinţa ta, sigur pe învăţătura ta, sănătos în
cunoaşterea ta, puternic în credinţa ta, statornic în legământul tău,
cinstit în conştiinţa ta, orientat deplin în gândurile tale, ordonat şi
stăpân în dorinţele tale, iubit şi iubitor în frăţietatea ta, mulţumit şi
mulţumitor în toate împrejurările tale, curat şi drept faţă de toţi semenii
tăi, adică un om după inima lui Dumnezeu...” (Traian Dorz, Calea
bunului urmaş, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2005, pp. 194-195).
Slobod „în slujba” Adevărului, fratele Androne a ştiut să păstreze
echilibrul unui om duhovnicesc responsabil şi responsabilizat în
acelaşi timp... Zâmbetul său totdeauna cald şi sincer dezarma, oricât
de încrâncenat putea fi cineva. Părea întru totul, mai ales în ultimele
luni de viaţă, numai zâmbet şi lumină; lumina aceea care străbate
de dincolo de lumi, din veşnicul tabor, făcându-l plin de viaţa care îşi
avea rădăcinile în lumina lui Hristos.
De la fratele Moise Velescu, fratele Androne a învăţat statornicia
şi consecvenţa, dar şi blândeţea şi mângâierea. Formând o vred-
nică grupă de gardă cu fraţii ostaşi Costică Iacobuţă şi Gh. Precu-
pescu, toţi patru au acţionat ca o singură mână în ogorul Domnului,
nelăsând loc nici unui fel de dubii în ceea ce priveşte drumul Oastei
Domnului în viitor.
Sfântul Antonie îi îndemna pe ucenici să se păzească pe ei curaţi,
duhovniceşte, şi să păstreze predania Părinţilor... În curăţia celui care
este slobod în Adevăr şi în sinceritatea celui care este foarte atent la
cuvintele înaintaşilor l-am regăsit şi pe fratele Androne Aurică. Fie ca
şi atenţia noastră să se îndrepte cu mai multă profunzime asupra
celor ce acest din urmă înaintaş a lăsat Frăţietăţii Oastei!
Aurel MATEI