Sunteți pe pagina 1din 1

ESEU MOTIVAȚIONAL

Mă numesc Ghiață I. Andreea Ramona și sunt absolventă a Colegiului Național Traian


din Drobeta Turnu Severin, specializarea Matematică-Informatică (Bilingv) promoția Iunie
2019. Decizia cu privire la alegerea de a fi studentă la A.S.E. are la bază renumele acestei
universități dar și calitatea actului pedagogic pe care aceasta îl oferă viitorilor și actualilor
studenți.
Am aflat despre oferta educațională a Academiei de Studii Economice de la părinții
mei, de la cadrele didactice din liceu și mai concret am aprofundat aceste informații prin
intermediul vizitei mele la ”Ziua porților deschise” care a avut loc în luna martie 2019. De
asemenea am urmărit cu interes informațiile publicate pe rețeaua de socializare a A.S.E. dar și
pe pagina oficială de Internet a facultății.
Îmi doresc să studiez la A.S.E. pentru că sunt interesată de domeniile de studiu
specifice ale acestei universități în special de Facultatea de Business și Turism (prima mea
opțiune) deoarece sunt o persoană cu voință și dorință de a învăța lucruri noi despre domeniul
respectiv. Îmi doresc să obțin competențele profesionale și personale necesare, dedicarea și
pasiunea adecvate pentru meseria aleasă. Am avut în jurul meu modele de ceea ce înseamnă o
carieră în domeniul economic pentru că mama mea a urmat și a absolvit cursurile A.S.E.,
Facultatea de Marketing.
Îmi doresc ca procesul educațional să fie unul din care să dobândesc competențele
potrivite să îmi asigure succesul în domeniul în care voi activa în viitor. Îmi doresc foarte mult
să candidez pentru un job part-time, în paralel cu frecventarea cursurilor de zi, deoarece sunt o
persoană cu dorință de muncă, dornică de a obține succes rapid și concret. De altfel, consider
că experiența dobândită prin practică reprezintă un avantaj în viitoarea carieră.
Consider că cei trei ani de facultate nu ar fi suficienți pentru mine, și de aceea îmi
doresc să continui studiile universitare de masterat în cadrul aceleiași universități. Doresc să
mă implic cu seriozitate și asiduitate în workshop-urile organizate în cadrul facultății dar și în
activități de alt tip pe care le voi descoperi pe parcursul studiilor.
De-a lungul anilor de liceu am participat la diverse activități precum: activități de
voluntariat în cadrul Filialei Crucea Roșie Mehedinți și de asemenea consider importantă și
participarea mea la olimpiada județeană de limba engleză unde am obținut rezultate deosebite.
Îmi doresc să îmi dezvolt capacitățile personale și profesionale alături de oameni specializați
în domeniul ales.
Calitățile care mă definesc sunt optimismul și capacitatea de a mă integra ușor în orice
grup. De aceea, dorința de a participa la sesiuni de comunicări științifice studențești,
concursuri, voluntariat și schimburi de experiență este una nemărginită. Participarea la
diversele activități va demonstra diversele mele abilități, dar și un mod prompt de evoluție.
Dorința de cunoaștere și spiritul de echipă mă vor ajuta să evoluez frumos în domeniul
de studiu pe care l-am ales.

DATA, SEMNĂTURA CANDIDATULUI,