Copiii Au Uneori Probleme in A Identifica Si Exprima Emotiile

Copiii au uneori probleme in a identifica si exprima emotiile cu care se
confrunta. Atunci cand un copil nu stie cum sa-si exprime sentimentele în

mod corespunzator apar diferite consecinte: agresivitatea, hiperactivitatea,
problemele de învatare, anxietatea, problemele de somn, cosmarurile,
problemele de alimentatie , nefericirea etc. Acesti copii au nevoie de ajutor
pentru a isi constientiza problemele, a le exprima si, in final, a-si vindeca
traumele interioare.
La fel ca adultii, copiii au straturi de emotie, iar atunci cand copiii se simt inspaimantati,
vinovati sau tristi, acest lucru se poate manifesta deseori prin furie. De aceea este atat de
important sa dezvoltati un dialog cu copiii despre emotii, pentru a se descoperi si a afla ce se
intampla cu adevarat, dar si pentru a invata de la o varsta frageda cum sa se ocupe in mod
corespunzator de aceasta emotie.
„Copiii învaţă întotdeauna prin imitaţie de la părinţii lor. În primul rând de la părinţi.
Apoi şi de la dascăli, prieteni, oamenii cu care interacţionează, dar în primul şi primul
rând de la părinţi. Părinţii mei au fost extraordinari, m-au ajutat şi m-au susţinut din
punct de vedere intelectual. Extraordinar de frumos a fost, însă nu am vorbit niciodată
despre emotii. Niciodată”, îşi mai aminteşte Oana Popa.
Contents
CRISTINA-ANGELA TOHANEAN............................................................................................................... 4
PREZENTARE CAZURI CRISTINA-ANGELA TOHANEAN ........................................................................... 4
Copilul meu plânge şi nu vrea să meargă la grădiniţă (prezentare caz).............................................. 4
Copilul meu este timid şi nu se joacă cu ceilalţi copii (prezentare caz) .............................................. 6
Copilul meu este agresiv (prezentare caz) .......................................................................................... 7
Copilul meu face pipi în pat (prezentare caz)...................................................................................... 8
Copilul meu nu vrea să se spele pe dinţi, să se îmbrace dimineaţa, să mănânce, să-şi strângă
jucăriile sau să meargă la somn (prezentare caz) ............................................................................... 9
Copilul meu se masturbează (prezentare caz) .................................................................................. 10
INTREBARI SI RASPUNSURI CRISTINA-ANGELA TOHANEAN ............................................................... 10
Ce tip de atasament are copilul meu? ............................................................................................ 11
Ce este inteligența emoțională?........................................................................................................ 11
Cum puteti dezvolta inteligenta emotionala a copilului dumneavoastra? ....................................... 13
Sunt firesti fricile copilului meu? ....................................................................................................... 14
Cum dezvolt creativitatea copilului meu? ......................................................................................... 15
Adaptarea copilului la gradinita .................................................................................................... 16
Ne jucăm, ne jucăm... Dar in ce fel? .................................................................................................. 17
Dezvoltarea limbajului....................................................................................................................... 20
Stilurile parentale ............................................................................................................................ 21
POVESTILE TERAPEUTICE CRISTINA-ANGELA TOHANEAN ................................................................... 23
Povești terapeutice pentru copii ........................................................................................................... 24
1 | Cristina Tohanean
Nu vreau inca sa ma culc ...................................................................................................................... 27
Cum a devenit Ana pritena cu comportamentele bune ...................................................................... 28
Cum a invatat elefantelul sa nu-si mai supere burtica ........................................................................ 29
Un motiv să fii recunoscător ................................................................................................................ 29
Povestea stupului de albine ................................................................................................................. 30
Cei patru prieteni credinciosi ............................................................................................................... 30
Cum sa-ti faci prieteni........................................................................................................................... 31
Fii tu insati ............................................................................................................................................. 33
Povestea celor cinci puisori .................................................................................................................. 34
Povestea micii caracatițe ...................................................................................................................... 35
Stii sa accepti un compliment? ............................................................................................................. 36
Gândurile creează emoții ..................................................................................................................... 37
Putem privi si altfel lucrurile… ............................................................................................................. 38
Povestea imparatiei ramasa fara gradinar .......................................................................................... 39
Povestea baietelului care nu stia ce jucarie doreste ........................................................................... 40
Veverel vine iarasi la gradinita ............................................................................................................. 40
Dislalia la copii ................................................................................................................................... 42
Povesti terapeutice pentru copii mici si mari - Cristina-Angela Tohanean, Mirela Tiganas .............. 44
Dezvoltarea abilităților socio-emoționale la vârsta preșcolară mică ................................................. 44
Copiii sunt uneori coplesiti de propriile emotii ................................................................................. 47
Ce este reglarea emoțională?............................................................................................................ 47
La ce folosește reglarea emoțională?................................................................................................ 48
Cum se dezvoltă reglarea emoțională? ............................................................................................. 48
Invata-ti copilul sa isi exprime sentimentele......................................................................................... 49
Incercati metoda L.E.S.S. ................................................................................................................... 49
Fa ce spun si ce fac ............................................................................................................................ 49
Emotiile sunt complexe, dar necesare .............................................................................................. 50
Copilul de 5 ani: Dezvoltarea fizica si personalitatea ........................................................................ 50
Copilul de 5 ani - un echiliru si nevoia de autonomie ....................................................................... 50
Dezvoltarea fizica a copilului de 5 ani ............................................................................................... 51
Ce poate face un copil de 5 ani? ....................................................................................................... 51
Caracterul si personalitatea la 5 ani .................................................................................................. 51
Fricile varstei de 5 ani ........................................................................................................................ 51
A lua decizii - si nevoia de autonomie ............................................................................................... 51
Creeaza momente si rutine care incurajeaza autonomia copilului: 10 sfaturi utile ......................... 52
Modalitati de reglare emotionala la copii .......................................................................................... 52
E important ca noi, părinții, să ținem cont de următoarele aspecte: .......................................... 52
Oprește-te și miroase pizza ............................................................................................................. 53
Pașii sunt aceștia:............................................................................................................................. 53
Trusa de ajutor emoțional ar putea conține: ................................................................................ 53
Cum poți să îți ajuți copilul să își exprime emoțiile ?....................................................................... 54
Vocabularul emoțional ................................................................................................................ 54
Iată cum poți să îți ajuți copilul să-și exprime emoțiile: .......................................................... 55
Cum să crești un geniu fără să-i furi din copilărie: Tehnica de educație a lui Masaru Ibuka ..... 57
CRISTINA-ANGELA TOHANEAN
 Zona Metrou Pipera, Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 5-7, Hermes Business, Cladirea B, Et.2, Birou
Regus 225, Sector 2, Bucuresti
 str. Cupolei nr. 5, bl. 2B, sc. 1 ap. 2, parter, 061153, aproape de Cora Lujerului
 Bld. Iuliu Maniu 156A, parter, Sector 6, Bucuresti cod 061117
 0728850906

PREZENTARE CAZURI CRISTINA-ANGELA TOHANEAN
Copilul meu plânge şi nu vrea să meargă la grădiniţă

(prezentare caz)
Nume: A.T.
Vârstă: 6 ani şi 4 luni
Mediu de provenienţă: urban
Nivel de studii: copilul frecventează grădiniţa la grupa mare pregătitoare
Statut marital: mama este căsătorită cu tatăl fetiţei, împreună cu care mai are şi un băieţel în
vârstă de 1 an şi 8 luni
Scurta prezentare a evenimentelor semnificative din anamneza pacientului:

Mama s-a prezentat la terapie cu următoarea problemă: după vacanţa de vară A.T. a refuzat să
vină la grădiniţă, făcând crize puternice de plâns şi nedorind să se despartă de mamă. Mama a
încercat să o liniştească pe fetiţă timp de aproximativ 30 de minute, lucru care a fost
imposibiC. Mama a fost nevoită să o ia pe fetiţă acasă. Toată ziua fetiţa a întrebat-o pe mamă
dacă a doua zi va trebui să meargă din nou la grădiniţă. A doua zi istoria s-a repetat şi copilul
a rămas din nou acasă. Mama a fost f. supărată şi nu a vorbit cu fetiţa toată ziua. Această
situaţie se menţine de aproximativ o lună, timp în care fetiţa a mai fost convinsă de câteva ori
să vină până la grădiniţă, nerămânând, însă, niciodată. S-a întâmplat ca fetiţa să ţipe în somn
"Nu vreau la grădiniţă" şi să se trezească plângând. Doamana T. se arată îngrijorată şi de
faptul că la ultima încercare de a o lăsa pe A.T. la grădiniţă aceasta a vomat. Mama
menţionează faptul că şi la începutul anului şcolar precedent fetiţa a avut dificultăţi de
adaptare, dar nu s-a manifestat niciodată atât de puternic. Din interviul cu mama am înţeles că
fetiţa este timidă şi are în general dificultăţi de a relaţiona cu copiii. Doamna T. spune că în
general A.T. refuză să rămână singură şi exemplifică o situaţie recentă în care A.T. nu a dorit
să rămână la locul de joacă din cadrul unui Mall, cu toate asigurările mamei că se întoarce în
jumătate de oră şi cu toate încercările celor de la locul de joacă de a o convinge prezentându-i
atracţiile locului. Doamna T. nu a menţionat alte dificultăţi în relaţia cu copiluC. Am înţeles
că fetiţa era singura care trebuia să plece de acasă întrucât tatăl nu avea un serviciu.
Conceptualizarea cazului
1.Factori etiologici
- timpul petrecut în sânul familiei a făcut ca exigenţele mediului grădiniţei să apară ca
indezirabile
- lipsa de previzibilitate a părinţilor cu privire la reînceperea grădiniţei
- întărirea comportamentelor problematice ale fetiţei de către mamă
2. Ipoteza de lucru
Analiza funcţională a comportamentului problematic după modelul ABC comportamentaC.
Antecedente:
- perioada vacanţei în care A.T. a stat acasă
- A.T. este singura care trebuie să plece de acasă
- faptul că mama a luat fetiţa acasă după prima zi în care ea a plâns şi a refuzat să rămână la
grădiniţă a creat aceleaşi expectanţe pentru zilele următoare şi a furnizat şi cunoştinţe
procedurale
- faptul că mama cedează cerinţelor fetiţei de a nu fi lăsată în diverse locuri, ca urmare a
crizelor pe care aceasta le face a creat aceleaşi expectanţe pentru toate situaţiile similare şi a
furnizat şi cunoştinţe procedurale.
Comportamente problematice:
- A.T. refuză să se separe de mamă în situaţii diverse, reacţionând prin crize de plâns şi
manifestări somatice (vomă)
Consecinţe:
- faptul că fetiţa este luată acasă după ce plânge în vestiarul grădiniţei sau în diversele situaţii
în care este dorită separarea de mamă, are rolul de întărire pozitivă pentru comportamentul
problematic
- timpul petrecut acasă, activităţile liber alese de acasă reprezintă întăriri pozitive pentru
refuzul de a merge la grădiniţă
- atenţia pe care mama şi personalul grădiniţei sau al locurilor de joacă o acordă copilului,
timpul petrecut pentru a o convinge pe A.T. să meargă sau să rămână la grădiniţă sau la
locurile de joacă constituie de asemenea, o întărire pozitivă pt. crizele pe care copilul le face
în aceste situaţii.
3. Obiectivele terapiei
1. reintegrarea lui A.T. în mediul grădiniţei
2. dezvoltarea competenţelor sociale
Copilul meu este timid şi nu se joacă cu ceilalţi copii

(prezentare caz)
Nume: C.
Vârstă: 5 ani
Nivel de studii: copilul frecventează grădiniţa la grupa mare
Statut marital: mama este căsătorită cu tatăl fetiţei C. fiind unicul lor copil

Mama s-a prezentat la terapie cu următoarea problemă: Fetiţa a început grădiniţa la vârsta de
3 ani şi a avut dificultăţi de adaptare şi separare, mama relatând că a plâns în momentul în
care se despărţea de mamă, aproximativ o lună şi jumătate. Feedback-ul primit de la
educatoare era ca C. este o fetiţă timidă care preferă să stea singură sau pe lângă educatoare.
Deşi începând cu grupa mijlocie C. s-a integrat mai bine în grupă, nu a mai plâns a continuat
să prefere jocul individual în detrimentul jocului cu ceilalţi copii. În continuare mama este
îngrijorată pentru faptul că, deşi este al treilea an la grădiniţă, în aceeaşi grupă, fetiţa are o
singură prietenă. Când merge în vizite sau în parcuri refuză să se împrietenească cu ceilalţi
copii, deşi când mama o întreabă dacă vrea să aibă prieteni C. răspunde afirmativ. Mama
menţionează şi alte dificultăţi pe care le are cu fetiţa: fetiţa este foarte neascultătoare, un cu
totul alt copil acasă decât la grădiniţă (la grădiniţă este foarte cuminte), C. nu vrea să poarte
rochiţe (mama se îmbracă mai mult sport ), nu vrea să i se spună că este frumoasă, nu vrea să
fie în centrul atenţiei. Singurul de care ascultă mai mult este tatăl, acesta fiind, însă, foarte
puţin timp cu familia datorită serviciului. De cele mai multe ori mama cedează în faţa
pretenţiilor fetiţei. De multe ori ajunge să ţipe la ea, ba chiar să o şi lovească, regretând apoi
acest lucru şi făcând totul pentru a reintra în graţiile fetiţei.
Mama este ea însăşi o persoană anxioasă, timidă, cu puţini prieteni, emotivă, cu puţine resurse
de control emoţional, cu stimă de sine scăzută, nemulţumită de dinamica cuplului şi a familiei,
fără ca în familie să fie certuri explicite pe această temă. Nemulţumirile ei rămân mai degrabă
nemărturisite.
Abilităţile sociale deficitare ale mamei
Abilităţile parentale deficitare ale mamei
Lipsa frecventă a tatălui
Caracteristicile de personalitate ale mamei: anxioasă, emotivă, cu o stimă de sine scăzută
2. Ipoteza de lucru
Modelarea comportamentului mamei poate explica de ce fetiţa nu preferă să poarte fuste şi de
asemenea poate explica abilităţile de relaţionare deficitare ale fetiţei.
Întrucât nu a fost ajutată de către mamă să facă triunghiularea, fetiţa nu dispune de cunoştinţe
procedurale în acest sens.
1. achiziţionarea de către C. unor deprinderi sociale şi a unor comportamente de gen care să-i
faciliteze o mai bună integrare în grupurile de covârstnici
2. achiziţionarea de către mamă a unor tehnici de disciplinare pozitivă
Copilul meu este agresiv (prezentare caz)

Nume: M.O.
Vârstă: 9 ani
Nivel de studii: clasa a treia
Structura familiei: părinţii sunt căsătoriţi, A.R. mai are o soră de vârstă preşcolară

M.O. are 9 ani şi după cursurile de la şcoală merge la un After School unde îşi face temele şi
frecventează cursurile opţionale de acolo. Programul lui M.O. se derulează zilnic în intervalul
8.00 - 18.00. Mama spune că are o relaţie foarte bună cu copilul, acesta dând curs solicitărilor
mamei, care îl abordează cu "duhul blândeţii". Mama face într-un fel alianţă cu M.O. pentru
a-l proteja de izbucnirile tatălui care este adeptul unui stil de educaţie autoritar, stil pe care
tatăl l-a modelat de la proprii părinţi. Tatăl este de părere că bătaia este o metodă educativă
eficientă, care a dat roade foarte bune şi asupra lui. Mama povesteşte că băiatul a fost lovit de
tată de mai multe ori şi că în aceste momente ea a intervenit în apărarea copilului, fapt ce a
degenerat într-o ceartă serioasă cu soţul ei. Soţul doreşte ca M.O să lucreze în fiecare zi
suplimentar la matematică sau să citească anumite cărţi indicate de eC. În timpul vacanţelor,
cu excepţia concediilor de familie, M.O. merge la After School, unde în anumite perioade i se
întâmplă să fie singurul copil din instituţie. Mama spune că M.O îşi iubeşte foarte mult
surioara şi îşi doreşte foarte mult să fie în preajma ei. La şcoală M.O. are performanţe bune,
dar nu excepţionale. Nu este prima dată când mamei i se atrage atenţia de la şcoală sau de la
After School cu privire la comportamentele problematice ale lui M.O. Situaţia de faţă este mai
gravă pt. că M.O. a folosit cuvinte obscene la adresa supraveghetoarelor de la After School a
vrut să le lovească, a fost opozant şi nu a dorit să respecte regulile instituţiei. Părinţii au
conştientizat faptul că agresivitatea verbală şi fizică a copilului ar putea lua amploare şi ar
putea scăpa de sub control în cazul în care nu iau măsuri.
- schimbarea supraveghetoarelor la After School-ul pe care îl frecventează M.O.
- discrepanţa între stilurile educaţionale ale părinţilor
- comportamentul agresiv al tatălui
2. Ipoteza de lucru
Comportamentul agresiv al copilului reprezintă o modelare a comportamentului tatălui.
Copilul victimă se identifică cu tatăl agresor şi-şi exercită această putere pe un teritoriu care îi
permite.
Reacţiile exagerate de jenă, ruşine, nepuţinţă ale supraveghetoarelor au întărit
comportamentul copilului de a folosi la adresa lor înjurături şi cuvinte obscene, dându-i lui
M.O. statutul unui erou printre colegii care au asistat la incident.
Lipsa de coerenţă a părinţilor din punct de vedere al principiilor educative favorizează
tulburările de comportament ale copilului.
Copilul nu are modalităţi adecvate de coping la situaţii frustrante.
1. achiziţionarea unor strategii de reglare emoţională
2. dobîndirea unor deprinderi de exprimare a emoţiilor negative într-o modalitate acceptată
social
Copilul meu face pipi în pat (prezentare caz)

Nume: A.P.
Vârstă: 5 ani şi 7 luni - fetiţă
Statut marital: mama este căsătorită cu tatăl fetiţei, iar S.I. este unicul lor copil
Diagnostic: enurezis

A.P. este unicul copil al familiei. Întrucât tatăl este plecat în străinătate în interes de serviciu
pentru câteva luni, mama este ajutată în creşterea copilului de către soacra acesteia venită din
provincie. Fetiţa a mai stat la bunici şi pe parcursul vacanţelor. Mama este ocupată cu
serviciul şi cu studiile, astfel încât A.P. îşi petrece cea mai mare parte a timpului împreună cu
bunica. Din spusele mamei bunica este foarte permisivă, nu pune limite, iar fetiţa apelează la
ajutorul bunicii şi atunci când ar putea face singură anumite lucruri: bunica este cea care
hrăneşte copilul, bunica îi aduce apă, strânge jucăriile, hainele etc. Fetiţa nu a fost continentă
până la această vârstă. Comportamentul problematic se manifestă atât acasă cât şi la grădiniţă
în timpul somnului de prânz. Investigaţiil medicale infirmă ipoteza unor probleme în plan
somatic. Educatoarea spune că fetiţa este comodă şi de multe ori preferă să facă în pat decât
să se ducă la baie. Mama nu a observat o modificare a frecvenţei comportamentului ca urmare
a plecării tatălui. Fetiţa nu poartă pamperşi, iar bunica sau mama sunt cele care schimbă
lenjeria fetiţei.
Lipsa limitelor şi a responsabilizării în acord cu vârsta, menţin fetiţa într-un stadiu de
dezvoltare anterior vârstei cronologice. Fetiţa are mai multe beneficii jucând rolul de "copil
mic" şi prin urmare nu pune în act comportamente specifice rolului de "copil mare"
2. Ipoteza de lucru
Datorită îngrijirilor bunicii, îngrijiri care nu sunt corespunzătoare vârstei cronologice a fetiţei,
fetiţa a regresat la o vârstă anterioară. Lipsa de responsabilizare şi avantajele pe care le are
fetiţa (este îmbrăcată, încălţată, i se dă să mănânce, nu trebuie să-şi strângă jucăriile)
funcţionează ca şi întăriri).
De asemenea, atenţia pe care o primeşte la grădiniţă şi acasă atunci când udă patul
funcţionează ca şi întăriri pentru acest comportament, chiar dacă este vorba despre o atenţie
negativă.
Din perspectiva modelului clasă de probleme - clasă de soluţii, problema constă în
incapacitatea de a avea un control al musculaturii fine în cazul controlului sfincterian. Clasa
de soluţii o reprezintă acele situatii în care A.P. are musculatura fină bine exersată
1. dobândirea controlului sfincterian
2. achiziţionarea de către fetiţă a unor deprinderi de autoîngrijire în acord cu vârsta
cronologică
3. achiziţionarea de către mamă a unor tehnici de disciplinare pozitivă
Copilul meu nu vrea să se spele pe dinţi, să se îmbrace

dimineaţa, să mănânce, să-şi strângă jucăriile sau să
meargă la somn (prezentare caz)
Nume: R.
Vârstă: 5 ani
Statut marital: mama este căsătorită cu tatăl băiatului, R. fiind unicul lor copil

Mama s-a prezentat la terapie cu următoarea problemă: după ce a dormit fără probleme singur
în patul lui de când era mic, în ultima lună R. refuză să mai facă acest lucru, solicitând
prezenţa mamei. Mama spune că acest lucru s-a întâmplat după ce au fost plecaţi în vacanţa
de iarnă la bunici, acolo mama trebuind să doarmă cu R. în acelaşi pat. La întoarcere, R. a
început să plângă că nu doreşte să doarmă singur, drept care mama a rămas cu el în cameră.
Istoria s-a repetat şi în zilele următoare. Într-una din nopţi copilul a ţipat în somn. Mama
spune că R. a spus că a visat un urs mare care vroia să-l prindă. Începând cu acest episod, R. o
întreabă zilnic pe mamă dacă o să mai vină ursul noaptea şi se asigură că mama va fi acolo să-
l păzească. Mama îi explică de fiecare dată că nu are motive de îngrijorare, copilul cerând
asigurări repetate în acest sens.
- lipsa de previzibilitate a părinţilor cu privire la regulile cu privire la somn diferite în cele
două medii: acasă şi la bunici
- întărirea comportamentelor problematice ale băiatului de către mamă
2. Ipoteza de lucru
Analiza funcţională a comportamentului problematic după modelul ABC comportamentaC.
Antecedente:
- perioada vacanţei în care R. a dormit în pat cu mama
- visul pe care l-a avut R.: R. nu are încredere (autoeficacitate) că poate să-şi învingă singur
teama sau prin mijloace independente de prezenţa mamei
- faptul că mama a acceptat să doarmă cu R. a creat aceleaşi expectanţe pentru zilele
următoare şi a furnizat şi cunoştinţe procedurale
Comportamente problematice:
- R. refuză să doarmă singur reacţionând prin crize de plâns
Consecinţe:
- faptul că mama doarme cu R. ca urmare a crizelor de plâns pe care acesta le face şi atenţia
pe care o dă lui R. prin explicaţiile redundante cu privire la vis şi fantasmele din vis au rolul
de întăriri pozitive pentru comportamentul problematic
1. revenirea la comportamentul de a dormi singur pe parcursul nopţii
Copilul meu se masturbează (prezentare caz)
Nume: E.
Vârstă: 4 ani
Nivel de studii: copilul frecventează grădiniţa la grupa mijlocie
Statut marital: mama este căsătorită cu tatăl fetiţei, E. fiind unicul lor copil
Scurta prezentare a evenimentelor semnificative din anamneza pacientului

Mama s-a prezentat la terapie cu următoarea problemă: De o perioadă lungă de timp,
aproximativ un an E. a început să se masturbeze, folosindu-se în acest scop de jucării sau
aşezându-se pe burtică şi frecându-se de pat. E. face acest lucru uneori şi în maşină folosind
centura scaunului. Părinţii au atras atenţia asupra acestui comportament spunându-i lui E. că e
un lucru ruşinos, au aplicat şi pedepse, drept care E. a început să se ascundă când face acest
lucru. Părinţii au ob servat că se masturbează când merge la culcare la prânz sau seara,
existând rareori excepţii. Copilul nu doarme la grădiniţă la prânz. Mama nu poate face o
legătură între un anumit eveniment şi debutul comportamentului problematic. Poate însă
corela starea de frustrare a copilului (când nu primeşte ceea ce doreşte, când mama este
plecată în delegaţie) cu o intensificare a acestui comportament. Din interviul cu mama am
înţeles că fetiţa nu prezintă probleme somatice (mama a dus fetiţa la medic pentru analize) şi
nici nu poartă lenjerie intimă care ar putea să creeze iritaţii.
- vârsta copilului este o vârstă tipică pentru explorare şi curiozitate legate de organele genitale
- părinţii nu au discutat cu fetiţa despre părţile corpului, despre diferenţele dintre sexe, despre
regulile cu privire la atingerea şi expunerea părţilor intime, dimpotrivă au blamat acţiunile de
autocunoaştere ale fetiţei
2. Ipoteza de lucru
Fetiţa nu dispune de strategii adecvate de reglare emoţională, iar plăcerea obţinută prin
masturbare a căpătat rol de coping la situaţiile frustrante
Plăcerea obţinută prin masturbare are rol de întărire pentru comportamentul problematic.
Mediul în care se manifestă comportamentul problematic are rol de activare a acestui
comportament
1. dobândirea unor strategii de reglare emoţională şi dezvoltarea toleranţei la frustrare
2. eliminarea comportamentului problematic
3. satisfacerea curiozităţii fireşti a copilului şi încurajarea comunicării între părinte şi copil
INTREBARI SI RASPUNSURI CRISTINA-ANGELA TOHANEAN
Ce tip de atasament are copilul meu?
Cand ne referim la atasament ne referim la relatia afectiva care se formeaza intre
persoanele semnificative din jurul copilului, in special mama, si copil. Atasamentul dintre
copil si mama este deja format in jurul varstei de 8 luni si constituie o baza care ii permite
copilului sa se deschida catre lumea inconjuratoare si sa o exploreze. Atasamentul este ca un
fel de temelie pe care copilul construieste apoi o cladire. Pe parcursul copilariei va mai
dezvolta relatii de atasament si cu alte persoane semnificative pentru el: bunici, educatori,
bone. Aceste relatii de atasament pot fi diferite, in functie de atitudinile adultilor.
Exista trei forme de atasament frecvent intalnite la copii:

- Atasament evitant: la plecarea persoanei de atasament copilul se manifesta prin
tipete, iar la intoarcerea ei copilul o evita, o ignora. In relatiile cu ceilalti, copiii cu acest tip de
atasament sunt agresivi, se simt neiubiti, cer sa li se dea atentie, isi bat joc de suferinta
celorlalti.
- Atasament securizant: daca mama sau alta persoana semnificativa lasa copilul singur
acesta este trist. In momentul in care mama se reintoarce, copilul este securizat de prezenta
acesteia si isi continua jocul sau comportamentele de explorare a mediului in care se afla. In
relatiile cu ceilalti, acesti copii se remarca prin faptul ca sunt populari si empatici. Un
atasament securizant permite copilului sa achizitioneze autonomia si competenta pe fundalul
increderii in sine. In termeni practici aceasta inseamna ca daca un copil este securizat el se va
adapta mai usor la noul mediu (ca de exemplu gradinita), va avea incredere ca va reusi in
activitatile pe care doreste sa le realizeze si nu va dezvolta o teama de esec.
- Atasament anxios-rezistent: acesti copii sunt excesiv de suparati la plecarea mamei si
ambivalenti la sosire (nu pot fi calmati daca sunt luati in brate, plang, desi cauta sa fie luati in
brate) fapt care nu le permite sa desfasoare comportamente de explorare, de cunoastere. In
colectivitate acesti copii se remarca prin faptul ca sunt preocupati mai mult de ei insisi si
pun limite ambigue in raport cu ceilalti.
Desi atasamentul de tip securizat aduce cele mai multe beneficii dezvoltarii copilului
nici celelalte tipuri de atasament nu sunt tipuri patologice de atasament.
Cum apar cele trei tipuri de atasament?
Tipul de atasament nu este innascut ci se formeaza in functie de caracteristicile si
atitudinile parintilor, persoanelor semnificative din jurul copilului. Un parinte sensibil,
disponibil, responsiv, previzibil, accesibil va favoriza construirea unui tip securizat de
atasament care va da copilului siguranta relationala, sociabilitate si rezilienta (capacitatea de a
rezista unor situatii dificile).Capacitatea mamei si a celorlalte persoane semnificative din jur
de a percepe si de a interpreta de o maniera adecvata semnalele si cererile implicite ale
copilului, si de a le raspunde intr-un mod apropriatsi sincron este de natura sa securizeze
copilul.
Parintii care au o atitudine de respingere a copilului, de ignorare sau o atitudine
intruziva contribuie la formarea unui atasament de tip evitant, in timp ce parintii cu o atitudine
imprevizibila contribuie la formarea unui atasament de tip anxios-rezistent.
Cristina Tohanean, psiholog, psihoterapeut
Ce este inteligența emoțională?

Daca va luati cateva minute de gandire cu siguranta ca puteti sa va aduceti aminte de
colegi de clasa cu rezultate exceptionale care, in prezent nu reusesc sa-si valorifice potentialul
in plan profesional, prestatiile la locul de munca tradandu-le lipsa deprinderilor practice si a
celor emotionale si sociale. Pe de alta parte puteti gasi suficiente exemple de persoane care,
desi nu sunt exceptional dotate intelectual reusesc sa aiba o excelenta adaptare sociala si
emotionala la o varietate de contexte, fiind considerati oameni de succes.
Cu siguranta cei din urma au de partea lor atu-ul inteligentei emotionale. Stim cu totii
ca atunci cand suntem cuprinsi de furie, nimeni si nimic nu mai poate ajunge la noi. Ne miram
noi insine, cand focul furiei se stinge, cum am putut sa ne manifestam astfel, cum am putut sa
nu tinem cont de anumite aspecte clare si evidente. Ei bine inteligenta emotionala este cea
care ne permite sa mentinem temperatura afectiva adecvata, astfel incat sa avem acces la
resursele noastre, la solutii, la alternative, cea care ne permite in ciuda dificultatilor cu care ne
confruntam sa ne mentinem functionarea profesionala, relatiile sociale si sanatatea corpului
nostru.
Inteligenta emotionala poate fi educata si dezvoltata inca de la varsta copilariei de
catre parinti si de catre persoanele semnificative din jurul copilului atat intr-o maniera
explicita (includerea copilului in programe de dezvoltare a inteligentei emotionale,
transmiterea de catre parinte a unor principii si valori) cat si implicita (copilul preia modul in
care membrii familiei si alte persoane din jur gestioneaza situatiile dificile).
Inteligenta emotionala este necesara unui copil pentru a solutiona probleme precum:
relationarea cu colegii de clasa si joaca, dificultatile lucrului in echipa, managementul
emotiilor in conditii de examen, adaptarea la un nou context cultural si social, situatii de
pierdere (divortul parintilor, pierderea unei persoane dragi), situatii imprevizibile. Lipsa
inteligentei emotionale duce la emotii disfunctionale (furie, anxietate, deprimare, vinovatie)
care impiedica cautarea si gasirea de solutii la problemele cu care se confrunta copilul sau
adultul.
Conform studiilor psihologice emotiile negative nu apar in urma unor evenimente
stresante ci in urma felului in care individul se raporteaza, gandeste despre acestea. Cu alte
cuvinte nu situatia creaza emotia, ci felul in care individul se raporteaza la acea situatie.
Sunt usor de depistat la copiii de varsta prescolara si scolara tipuri de credinte precum
urmatoarele:
“Este cumplit daca ceilalti nu ma plac"
“Sunt o persoana rea daca gresesc”
“Totul trebuie sa se intample asa cum vreau eu, si eu trebuie mereu sa am ceea ce vreau”
“Trebuie sa primesc cu usurinta ceea ce vreau”
“Lumea trebuie sa fie dreapta”
“Trebuie sa castig”
“Nu ar trebui sa astept pentru a avea ceva”
“Este mai bine sa evit provocarile decat sa risc esecul”
“Trebuie sa ma conformez grupului”
“Nu suport sa fiu criticat”
“Este vina parintilor mei ca sunt nefericit”
“Nu pot sa fac nimic pentru a depasi starea in care sunt”
Aceste credinte constituie factori de vulnerabilitate in raport cu situatiile problematice
pe care orice persoana le intampina in viata, fiind asemenea unor ochelari cu lentile colorate
in nunante neplacute care imprima culoarea lor si situatiilor cu care copilul se confrunta. Un
copil care pierde un concurs va ajunge sa traiasca emotii diferite in functie de credintele pe
care le are. Daca isi va spune: "Trebuie sa castig ca altfel este groaznic. Nu suport sa pierd" va
fi foarte foarte trist sau furios. Daca isi va spune: "Imi pare rau ca am pierdut. Voi incerca pe
viitor sa ma stradui mai mult" emotia pe care o va trai va fi de regret sau de usor disconfort,
aceste emotii permitandu-i copilului sa functioneze adecvat in continuare, fara sa faca o criza
sau fara sa dobandeasca frica de esec.
Parintele insusi tebuie sa-si identifice propriile lentile cu care se uita la evenimentele
din jurul lui si sa lucreze la modificarea coloraturii unora dintre acestea pentru a putea sa
consituie un model de inteligenta emotionala pentru cel mic si pentru a putea contribui la
construirea inteligentei emotionale a acestuia.
Si acum ca ati inteles ce este inteligenta emotionala, in articolul urmator puteti afla
cum puteti dezvolta inteligenta emotionala a copilului dumneavoastra.
Cum puteti dezvolta inteligenta emotionala a copilului

dumneavoastra?
Dupa ce ati aflat "Ce este inteligenta emotionala?" va invit sa va familiarizati cu
cateva modalitati prin care puteti contribui la dezvoltarea inteligentei emotionale a
copilului/copiilor dvs.:
1. Sa-i invatati pe copii sa numeasca adecvat emotiile si sa le recunoasca la persoanele cu care

intra in contact
Multi copii de varsta prescolara si scolara raspund la intrebarea: "Cum te-ai simtit?" cu
raspunsuri de genul "Rau" sau "Bine". Aceste raspunsuri sunt un indicator al saraciei
vocabularului referitor la emotii. Este foarte important ca dvs., parintii, sa discutati cu copiii
dvs. despre felul in care se simt intr-o anumita situatie sau despre emotiile pe care le-au
experientiat pe parcursul zilei. Suparare, mirare, enervare, furie, bucurie, entuziasm, frica,
spaima, ingrijorare, uimire sunt termeni care trebuie sa existe in vocabularul copiilor astfel
incat ei sa poata exprima cat mai adecvat ceea ce simt.
Puteti discuta cu copiii despre durerea emotionala si despre durerea fizica, ajutandu-i
pe copii sa faca diferenta intre acestea. De asemenea, puteti vorbi despre diverse situatii in
care persoane diferite traiesc emotii diferite desi sunt confruntate cu acceasi situatie (de ex.
cand Ionel il loveste pe Adi, Ionel poate simti furie, Adi poate simti frica, parintii lui Ionel
ingrijorare si nemultumire iar parintii lui Adi pot simti mila si indignare).
De asemenea, v-ati putea reintoarce la joc, alaturi de copilul dvs.: sa identificati
impreuna emotiile unui personaj din poveste, sa cautati in reviste oameni care exprima o
anumita emotie, sa mimati trairea unor emotii, sa identificati aspecte paraverbale (tonul
vocii), nonverbale (expresia intiparita pe fata) si posturale (pozitia corpului) ale diverselor
emotii.
2. Sa-i ajutati pe copii sa-si formeze cognitii rationale care sa duca la emotii functionale (fie
ele pozitive sau negative)
Il puteti ajuta pe copil sa inteleaga ca felul in care gandim despre o anumita situatie
duce la trairea unei emotii.
Ii puteti da in viata de zi cu zi copilului exemple care sa releve legatura dintre ganduri
si emotii: de exemplu cand copilul sparge un pahar, ii puteti spune copilului: "daca as gandi
ca esti un copil rau si ca nu pot sa suport sa faci obraznicii, as fi foarte furios/furioasa si as
tipa la tine, dar asa gandesc ca ai facut un lucru rau si regret doar ca s-a intamplat lucrul
acesta. Faptul ca nu sunt furioasa ma ajuta sa vad cum ai putea invata ceva din greseala pe
care ai facut-o". E drept ca pentru un parinte poate sa para neobisnuit un asemenea mod de
exprimare si de control al emotiilor. Vi s-ar mai parea la fel de neobisnuit acest mod de
exprimare daca l-ati fi exersat inca din copilarie?
In loc sa ganditi despre celalalt ca este un idiot, ca este prost sau bun de nimic ati
putea critica comportamentul persoanei. In realitate nimeni nu este in mod absolut intr-un fel
sau altul. Sa ne aducem aminte de Albert Ellis[1] care spunea: "Singurul lucru cu valoare
absoluta pe care il putem spune despre noi insine este ca suntem unici." Asta v-ar putea ajuta
sa schimbati furia in suparare. De mare ajutor i-ar fi si copilului dvs. sa stie ca nu exista
persoane in intregime bune sau rele, frumoase sau urate, inteligente sau idioate...ci
comportamente performante sau mai putin performante.
In loc sa va ganditi ca lucrurile TREBUIE sa se intample intr-un mod sau altul doar
pentru ca asa vreti dvs. mai bine v-ati aminti ca nu sunteti singura putere din Univers. Altfel
cum sa invete cel mic ca nu e suficient ca el sa bata din picior si sa spuna ca vrea ceva pentru
ca acel lucru sa se si intample?Bineinteles, preferinte putem avea cat de multe, dar cu grija in
a le pastra doar la nivel de preferinte si nu de exigente absolute.
Chiar NU SUPORTATI cand lucrurile nu ies asa cum vreti dvs.? Daca sunteti atenti
veti observa ca suportati chiar foarte bine devreme ce aceste lucruri se intampla de zile,
saptamani, luni si chiar ani....ESTE NEPLACUT, intr-adevar, dar faptul ca va spuneti ca "nu
suportati" va impiedica sa gasiti solutii pt. rezolvarea situatiilor neplacute pe care le traiti.
Copilului dvs. ii este de folos sa-si spuna ca nu suporta sa nu-l lasati sa iasa afara, ca nu
suporta sa nu primeasca jucaria pe care o vrea? Un joculet cu personaje care sa gandeasca
rational l-ar putea auta pe copil sa modeleze un mod rational de a gandi.
"Intotdeauna putem gasi lucruri mai groaznice decat cele care ni se intampla noua"
spune Albert Ellis, dar va ganditi, adesea, ca lucrurile care vi se intampla dvs. sunt
GROAZNICE. O fi GROAZNIC si sa ti se strice jucaria si sa-ti strice fratiorul castelul sau e
doar NEPLACUT si se pot gasi solutii pentru asta?
Stimati parinti, va provoc sa nu ma credeti pe cuvant cand va spun ca emotiile vin din
interpretarile pe care le dati diverselor situatii si va invit sa va luati in fiecare seara cate 5
minute in care sa revedeti in minte situatiile pe care le-ati trait peste zi, gandurile pe care le-ati
avut si emotiile pe care le-ati experientiat. Dar daca inlocuiti gandurile avute cu altele, ce
observati?
Ce-ar fi sa va luati in propriile maini responsabilitatea pentru emotiile pe care le
traiti?Asta nu va schimba problemele practice cu care va confruntati, dar va va da temperatura
afectiva necesara gasirii de solutii pentru rezolvarea acestora!
[1] Albert Ellis ( 27 sept. 1913 – 24 iulie 2007) - psiholog american care in 1955 a dezvoltat
Terapia Rational -Emotiva
Sunt firesti fricile copilului meu?

Frica este o emotie normala care se manifesta incepand cu varsta de 6-7 luni. Prin
urmare, fiecare copil traieste frica intr-un moment sau altul din viata sa. Cu toate acestea, unii
copii sunt exagerat de tematori in raport cu orice situatie si au nevoie de un plus de confort
din partea parintilor, educatorilor sau a prietenilor lor.
Literatura de specialitate propune urmatoarea clasificare a fricilor normale care apar la

copii in diferite perioade de varsta:
 Intre 6 si 12 luni copiii se tem de sunete putenice care vin din spatele lor, de lipsa suportului
(miscari bruste prin care ar putea fi scapati din bratele adultilor), de straini si de separea de
parinti;
 La 1-2 ani, predominanta este anxietatea de separare, frica de straini, de schimbari aparute
in mediu;
 La 3-4 ani apare teama de intuneric, frica de a fi lasat singur, frica de insecte sau de animale
mici;
 La 5-6 ani predomina frica de animale salbatice, de fantome, de monstri sau de “oameni rai”;
 La 7-8 ani ani copiii se tem de diferite aspecte legate de scoala, de fiinte sau evenimente
supranaturale, de pericolul fizic;
 La 9-11 ani, apar frici legate de razboi, sanatate, raniri corporale, performante scolare.
Asadar aceasta ar fi o succesiune normala a trairilor de frica pe care le “parcurge”

orice copil. Frica poate veni, fie ca un raspuns normal la o intreaga constelatie de evenimente,
de la schimbari legate de scoala, examene, pana la divortul parintilor, fie poate fi un simptom
care semnalizeaza necesitatea investigarii altor tulburari de ordin fizic sau
psihologic/psihiatric.
Cand putem sa vorbim despre o frica anormala, disfunctionala?
Contextul in care apare frica ne poate oferi un indiciu in acest sens – frica anormala
fiind acea frica nejustificata de amenintarea obiectiva.
De asemenea, frica este considerata anormala cand apare mai frecvent, cu o
intensitate si durata mai maredecat in cazul majoritatii indivizilor, sau cand are un caracter
pervasiv (perturba functionarea normala a copilului: copilul nu se mai joaca, nu mai este atent
la gradinita, scoala, nu mai mananca, nu mai doarme bine etc.).
Este bine ca parintii sa evite infricosarea copilului vorbind despre "bau-bau", vrajitoare
si alte personaje inspaimantatoare pe care parintii ii cheama in ajutor cand vor sa-i
disciplineze pe copii. Aceste personaje se intorc impotriva parintilor in timpul noptii sau cand
copilul trebuie sa se separe de parinte. De asemenea presiunile parintilor pentru performanta
pot lua forma fricii de greseala si a lipsei de incredere in capacitatile proprii.
Cristina Tohanean
Cum dezvolt creativitatea copilului meu?

Fiind o structura definitorie a personalitatii individului, creativitatea este un proces care,
desi este innascut, este supus influentelor de mediu.
A crea inseamna a zamisli, a aduce la viata, a produce, a cauza, a genera, a compune.
Creativ este cel care se caracterizeaza prin originalitate, expresivitate, este imaginativ,
inventiv, inovativ, pionier.
Creativitatea ne ajuta sa ne remarcam intr-un domeniu prin idei noi, originale dar si sa
gasim solutii la problemele cu care ne confruntam zi de zi.
Prin ce modalitati ati putea sa dezvoltati latura creativa a copilului dvs.?
Una dintre ele este aceea de a incuraja copilul sa aiba incredere cat mai mare in fortele
proprii.Este cunoscut faptul ca singura deosebire intre copii creativi si cei necreativi este ca
cei creativi au crescut considerandu-se creativi, iar ceilalti nu. Copiii creativi pretuiesc foarte
mult originalitatea lor. Teama de a nu comite o greseala, de a nu parea extravagant, de a fi in
minoritate, incapacitatea de a explora mai multe idei, dependenta excesiva fata de ideile
altora, incapacitatea de a vedea infinitatea de nuante de gri care exista intre alb si negru,
pragmatismul exagerat reprezinta blocaje in manifestarea spiritului creator.
La varsta copilariei principala forma de activitate este jocul. Fiecare moment petrecut cu
copilul poate fi un prilej de joc, de dezvoltare a laturii creative a acestuia:
Jocuri de genul „Ce s-ar intampla daca...?” vor dezvolta indemanarea copilului de a
utiliza cuvinte, idei, solutii la diferite probleme. Aceste intrebari pot fi referitoare atat la ceea
ce capteaza interesul copiilor, cat si la lucruri fara logica, precum „Ce ai face daca ai avea 6
maini in loc de doua?” „Ce s-ar intampla daca masinile ar avea roti patrate?”, „Cum ar fi daca
toata lumea ar trai intr-o singura casa?”
O alta modalitate de dezvoltare a creativitatii ar fi aceea de a-i invata pe copii sa treaca
dincolo de fixitatea functionala a obiectelor descoperind si alte intrebuintari (neobisnuite) ale
acestora decat cele uzuale. Jocuri de genul: "Spune cat mai multe intrebuintari ale unei carti,
ale unei furculite, ale unui scaun etc." il vor ajuta pe copil sa gaseasca solutii inedite la
problemele cu care se confrunta.
Jocuri precum: "Imagineaza-ti cat mai multe lucruri pe care ar putea sa le reprezinte
fiecare dintre desenele de mai jos" (se vor pune la dispozitia copilului mai multe figuri
neclare) ajuta copilul sa-si dezvolte imaginatia. Sau pur si simplu atunci cand sunteti in parc
va puteti indrepta privirile spre cer pentru a descoperi cu ce seamana norii.
Alegeti mai multe perechi de obiecte ("casa, colivie", "morcov, mar", "scaun, fereastra",
"pisica, bunica" etc.) si cereti copilului sa gaseasca cat mai multe asemanari intre ele. Il va
ajuta sa treaca dincolo de aparente si sa surprinda cat mai multe nuante.
De asemenea, creativitatea poate fi dezvoltata si prin jocuri de genul: "Spune toate
obiectele de forma patrata pe care le cunosti", "Enumera toate obiectele de culoare galbena pe
care le cunosti", "Enumera toate obiectele care scot sunete", "Enumera toate modalitatile prin
care ai putea ajunge de acasa pana in orasul sau tara X".
Sarcini precum "Ce schimbari ai aduce unui catelus de jucarie, caiet de scoala, penar,
masini, oras etc. pentru a fi mai util, mai placut, mai interesant?" faciliteaza dezvoltarea
originalitatii.
De asemenea, lectura unor poveşti ilustrate, citirea enciclopediilor pentru copii,
utilizarea dictionarelor ilustrate, vizitele la zoo, la muzee, excursiile oferă posibilitatea
achizitionarii unui material cat mai bogat, material care sa constituie "caramizile" necesare
"constructiilor" imaginative si creative ale copilului.
Va invit, asadar, pe dumneavostra, parintii, sa dati frau liber imaginatiei si creativitatii,

sa scapati de incorsetarile culturale si profesionale si sa va jucati impreuna cu copiii
dumneavoastra. Cercetarile in zona creativitatii demonstreaza ca exisa o legatura mare intre
joc si atitudinea creativa, astfel incat persoanele care au atitudini jucause si care nu iau
intotdeauna viata in serios tind sa creeze foarte multe idei originale.
Cristina Tohanean
Adaptarea copilului la gradinita

Dragi mamici, tatici şi bunici, a sosit momentul ca puiul dvs. sa se deschida catre noi
experiente. Experientele emotionale de pana acum constituie o baza pentru a introduce in
relatie persoane si obiecte noi. In continuare rolul dvs. e foarte important in realizarea acestei
tranzitii : de la experienta de a fi membru al familiei, centrul in jurul caruia graviteaza totul la
experienta de a fi impreuna cu altii, de a respecta reguli, de a invata lucruri noi intr-un cadru
organizat.
Aducerea copilului la gradinita poate implica multa ambivalenta mamicilor : stiu ca este
spre binele copilului sa frecventeze gradinita, dar in acelasi timp il cred inca prea mic pentru a
se descurca fara ele, incearca teama de a nu mai fi cele mai importante in viata copilului sau
teama unui nou inceput in plan profesional.
Si pentru unii copii separarea de mama, bunica este traita cu multa anxietate. Sunt
foarte importante experientele anterioare ale copilului cu parintii sau bunicii : daca copilul a
trait in repetate randuri experienta de a se gasi dintr-o data fara mama sau bunica, acestia
preferand sa plece pe furis, decat sa se confrunte cu plansul copilului la despartire, copilul
traieste in permanenta ingrijorarea ca parintii nu se mai intorc sa-l ia si frica de a ramane in
mod imprevizibil fara ei.
Cum puteti preintampina dificultatile si cum puteti sa-l sprijiniti pe copil daca
este un copil mai anxios?
 Este foarte important sa investiti pozitiv frecventartea gradinitei de catre copil: sa

discutati cu cateva luni inainte despre faptul ca va merge la gradinita, sa punctati ca
doar copiii mari merg la gradinita, sa vorbiti despre lucrurile minunate pe care le va
invata acolo, despre copiii pe care ii va cunoaste, despre faptul ca sunteti mandri ca el
va merge la gradinita. Optimismul dvs. si emotiile pozitive pe care le transmiteti
copilului in timp ce vorbiti despre aceste lucruri vor fi un semnal pentru copil ca nu
are motive de ingrijorare. Reactiile emotionale ale parintilor sunt un indicator pentru
copil in ceea ce priveste dezirabilitatea sau indezirabilitatea unor persoane si
experiente.
 Cu ceva timp inainte de inceperea gradinitei este bine sa va familiarizati copilul cu
oamenii/locul respectiv înainte de a-l lăsa singur acolo. Faceti asadar vizite la
gradinita, prezentati-i copilului educatoarea de la grupa.
 Lasati copilul in primele zile mai putin timp la gradinita. Chiar daca doriti ca in final
sa lasati copilul la programul lung este bine sa aveti in vedere o saptamana-doua de
acomodare, in care numarul de ore pe care le petrece la gradinita sa creasca progresiv.
 Realizati un ritual de despartire: de exemplu insotiti copilul in vestiar, il ajutati sa se
schimbe, il conduceti pana la usa si ii dati un pupic de despartire, il imbratisati , ii urati
succes, il informati cine va veni dupa el, dupa care va despartiti. Sunt foarte
importante evitarea prelungirii despărţirii sau a revenirii de mai multe ori a părintelui
pentru a vedea „ce face” copilul si evitarea plecării „pe furiş” a părintelui. O singura
abatere este suficienta pentru ca in viitor copilul sa incerce din nou sa obtina
beneficiul de a mai sta un pic cu el. Este bine sa aveti un ton optimist la despartire,
transmitand astfel copilului ca „totul e ok.
 Este bine sa intariti comportamentele pozitive ale copilului sa-l laudati si sa-i
reamintiti cat de curajos este. Puteti avea discuţii despre cum s-ar descurca într-o
asemenea situaţie un personaj de poveste sau despre cat de mandru ar fi acel personaj
de prestatia copilului.
 Daca la despartire copilul plange este bine sa vorbiti cu el, sa-i aratati ca ii intelegeti si
ii acceptati suferinta, însă fără o simpatie exagerată (aceasta ar risca sa intareasca
acest comportament indezirabil al copilului).
 Se recomanda evitarea oricăror glume sau ridiculizări ale manifestarilor copilului.
 De asemenea, este importanta evitarea recompensării copilului pentru a-l face să îşi
mascheze supărarea – de exemplu, dacă i se propune o activitate plăcută după
despărţirea de părinte, aceasta trebuie să fie oferită necondiţionat. Altfel apre riscul
intaririi comportamentului problematic.
 La sfarsitul zilei parintele trebuie sa aiba reactii normale de bucurie la revederea
copilului, fara exagerari si fara sa transmita ideea ca si el a fost mort de ingrijorare iar
acum traieste o mare usurare ca puiului lui nu i s-a intamplat nimic.
 Daca si parintele este foarte anxios poate reveni cu un telefon pe parcursul zilei pentru
a se interesa de starea copilului.
Va doresc, asadar, succes si dumneavoastra si copilului dumneavoastra in parcurgerea

aceastei etape!
Cristina Tohanean
Ne jucăm, ne jucăm... Dar in ce fel?

Dacă-i copil, să se joace, dacă-i cal să tragă...Dacă-i adult să muncească - aşa ar suna
o parafrazare a unui citat din Creangă. Aşadar, jocul este principala formă de activitate a
copilului, aşa cum la adult este munca. Prin joc copilul învaţă, îşi satisface nevoia de mişcare,
îşi dă curs curiozităţii, îşi dezvoltă şi pune în valoare imaginaţia, îşi dezvoltă limbajul,
gândirea, îşi căleşte voinţa, se socializează. Am putea spune că de la naştere până în
momentul în care merge la şcoală, totul este joc. Bineînţeles că în funcţie de vârsta copilului,
jocul şi implicarea părintelui în joc iau forme diferite (odată cu creşterea copilului acesta din
urmă are tot mai puţin nevoie ca părintele să se joace cu el şi să-l ghideze în jocurile pe care le
face).
Jucati-vă împreună!
Toţi membrii familiei trebuie să aibă posibilitatea să fie cu copilul, să-i acorde atenţie.
Faptul că se simt bine împreună e important pentru dezvoltarea emoţională a copilului.
Fiecare moment de joacă acordat copilului întăreşte legătura dintre acel membru al familiei şi
copil. Este foarte important ca jocurile copilului să fie bine structurate, să aibă un început şi să
fie finalizate, acest lucru ajutându-l pe copil să-şi formeze deprinderea de a nu lăsa lucrurile
neterminate. La fel ca şi adultul copilul are nevoie să poată anticipa ce urmează, acest lucru
dându-i o mai mare siguranţă. De aceea părintele trebuie să fie previzibil, să anticipe acţiunile
care urmează.
Atenţie la jucării!
Jucăriile sunt şi ele importante în joc, dar nu indispensabile. Cele mai bune jucării nu
sunt, neapărat, cele mai scumpe şi cele mai sofisticate. De multe ori părintele poate
confecţiona împreună cu copilul materialele necesare pentru diverse jocuri (prilej de a creşte
implicarea şi motivarea copilului pentru joc şi de a crea o mai bună relaţie cu copilul).
La vârsta preşcolară copilul are o gândire magică, simbolică, foarte creatoare care îi permite
să transforme cu uşurinţă orice obiect în obiectul dorit (de exemplu un băţ într-un cal înaripat,
o cutie de carton într-un dulap pentru hainele păpuşii sau într-un camion). Este important ca
jucăriile alese să-l mobilizeze pe copil la o activitate vioaie, antrenantă, prilej pentru a-şi
dezvolta gândirea, imaginaţia, memoria, abilităţile şi deprinderile fizice, spiritul de observaţie.
Este bine să rotiţi jucăriile copilului (să nu i le daţi pe toate o dată pentru a nu se plictisi de
ele, sau pentru a nu-l pune în încurcătură, neştiind la care să se oprească). După fiecare joc
copilul trebuie învăţat să-şi strângă jucăriile. Încă de mici copiii învaţă prin joc să acţioneze
conform stereotipurilor de gen (anumite activităţi sunt destinate sexului masculin sau
feminin). Prin jucăriile pe care le cumpără, prin activităţile pe care le desfăşoară cu copiii lor,
părinţii favorizează sau nu formarea stereotipurilor de gen. Întrucât în ultimii ani majoritatea
meseriilor sunt accesibile ambelor sexe, este de preferat o educaţie nonstereotipică.
Ceea ce trebuie să reţii este faptul că achiziţionarea de jucării nu ţine locul părintelui
în jocul cu copilul şi nu ţine locul părintelui în viaţa de zi cu zi.
Jocuri de limbaj
Să te joci cu copilul este un bun prilej de achiziţionare şi de dezvoltare a limbajului
micuţului. Ştim cu toţii că limbajul se învaţă prin imitaţie. Este de mare ajutor ca în jocurile şi
momentele când sunt cu copiii lor, părinţii să numească în cuvinte clare şi simple ceea ce
copilul face, sau ceea ce părintele face pentru el (mai ales la copiii foarte mici (0-3 ani) ani şi
la copiii cu dificultăţi de vorbire). Copiii mici, de 1-2 ani sunt foarte încântaţi de imaginile cu
animale. Există în comerţ cărticele cu animale. Copilului de 1 an îi place să dea paginile cărţii
şi se amuză să asculte cum părintele imită animalele, încercând şi el să facă acelaşi lucru. Mai
târziu, când copilul merge la grădiniţă, părintele îl poate învăţa prin joc forma de plural a
cuvintelor (jocul "Eu spun una, tu spui multe": părintele spune forma de singular: "Eu spun un
caiet" şi copilul spune "Mai multe caiete". Rolurile pot alterna), diminutivele ( jocul "Să
alintăm cuvintele": părintele spune forma obişnuită a cuvântului şi copilul spune forma de
diminutiv: Părintele spune "casă", copilul spune "căsuţă". Rolurile pot alterna.) diverse
prepoziţii precum şi diverse acorduri între părţile de propoziţie ("Cum e corect?": părintele
formulează mai multe propoziţii, cerând copilului să o aleagă pe cea corectă. Ex.:Părintele
întreabă: Cum e corect: "Cartea şi caietele este pe masă" sau "Cartea şi caietele sunt pe
masă"?). Vocabularul copilului poate fi dezvoltat şi el prin jocuri simple şi la îndemâna
oricărui părinte. Părintele şi copilul pot utiliza în acest sens un dicţionar de grădiniţă sau o
enciclopedie pentru copii. Copilul şi părintele aleg, pe rând, din carte o imagine, solicitându-le
celorlalţi participanţi la joc să spună ce reprezintă acea imagine. Se pot formula întrebări şi
răspunsuri într-o limbă străină dacă părintele are cunoştinţe în acest sens.
Jocuri de memorie
Memoria copilului poate fi şi ea antrenată, fie cu ajutorul jocurilor speciale din comerţ,
fie cu ajutorul jocurilor improvizate de părinţi cu ceea ce au la îndemână. Părintele şi copilul
pot alege mai multe obiecte pe care să le pună pe o măsuţă. După ce se discută cu copilul
despre fiecare obiect, i se cere să închidă ochii, timp în care părintele ia sau adaugă un obiect.
I se cere apoi copilului să spună ce lipseşte. Acest gen de jocuri antrenează memoria vizuală a
copilului. Numărul de obiecte va varia în funcţie de vârsta copilului, cu copilaşii de 2-3
anişori folosindu-se 2-3 obiecte, iar cu cei mai mari numărul putând creşte progresiv în
funcţie de abilităţile copilului. Acest joc se poate juca şi cu şcolarii din clasele primare.
Memoria narativă poate fi dezvoltată prin citirea de poveşti şi prin solicitarea copilului să
povestească, sau să răspundă la anumite întrebări care vizează anumite amănunte. Este
important de ştiut că abia la 6 ani relatările copiilor ajung să fie similare naraţiunilor adulte.
La 5 ani copiii reuşesc să menţină firul acţiunii şi să o ducă spre final, dar nu pot trage
concluziile, în vreme ce la 4 ani memorează foarte multe episoade dar le relatează dezordonat.
Memoria numelor este importantă în învăţarea limbilor străine, a geografiei, istoriei, biologiei
poate fi dezvoltată prin jocuri cum ar fi următorul: părintele prezintă câteva animale de pluş,
alegând câte un nume pentru fiecare. Ulterior le prezintă într-o ordine modificată, rând pe
rând şi cere copilului să spună cum se numeşte fiecare. Părintele îl coreactează pe copil dacă
acesta greşeşte. Părintele poate urmări progresul copilului, observând de câte runde de
prezentare are copilul nevoie pt. a memora, precum şi câte nume. La 5 ani se poate ajunge
până la 6 personaje.
Jocuri de gândire
Gândirea copilului poate fi şi ea dezvoltată prin jocuri. Deja de la vârsta de 1 an copiii se pot
juca cu jocuri de încastrare. Pentru început se recomandă jocurile de încastrare moi, din
material textil care permit copilului să introduceă piesele prin orice orificiu. Spre doi ani se
poate trece la jocurile de încastrare din plastic care permit încastrarea anumitor forme numai
prin locurile speciale. Tot începând de la doi ani şi continuând la vârsta preşcolară copilul este
capabil să facă jocuri simbolice. Părinţii pot organiza cu copiii jocuri simbolice precum:"De-a
mămicile", "De-a bucătăresele", "De-a magazinul cu jucării", "De-a doctorul", "De-a
grădiniţa", "De-a constructorii", "De-a şoferii de autobuz". Aceste jocuri sunt un bun prilej
pentru achiziţionarea de către copil a unor cunoştinţe despre diverse meserii, norme sociale,
reguli într-un mod agreabil. În comerţ există tot felul de truse de jucării: medicale, de
bucătărie, cu scule, pt. frizerie etc. Tot la vârsta preşcolară, părinţii pot desena diverse obiecte,
omiţând anumite părţi (ex.: o casă fără uşă, o pasăre fără ochi, o bluză fără o mânecă, un copil
încălţat numai cu un pantof, un copil care stă la masă şi mănâncă ciorbă, dar care nu are
lingură etc.).Copilul are sarcina de a spune ce lipseşte din desen. Există şi în comerţ astfel de
jocuri. De asemenea, părinţii pot căuta în comerţ fructe care sunt tăiate în jumătăţi, legume,
sau orice alte obiecte. Sarcina este de a căuta perechea şi de a forma întregul. Căutarea
asemănărilor dintre două obiecte, imagini, sau chiar persoane (asemănări fizice) contribuie la
dezvoltarea operaţiilor gândirii de comparare. Capacitatea copilului de a genera cuvinte în
categorii semnatice poate fi dezvoltată prin jocuri precum următoarele: părintele alege diverse
obiecte din aceeaşi categorie (mobilier, alimente, fructe, legume, rechizite, îmbrăcăminte,
animale, flori) şi cere copilului să le numească cu un singur cuvânt. Sau părintele numeşte o
categorie şi cere copilului să indice cât mai multe obiecte din acea categorie. Este bine ca
părintele şi copilul să alterneze rolurile.
Jocuri de autocontrol
Inhibiţie voluntară şi autocontrolul pot fi dezvoltate prin jocuri precum "Statuile" ( părintele
dansează împreună cu copilul pe un fond muzical; la un moment dat opreşte muzica,
participanţii trebuind să rămână nemişcaţi cât mai mult timp în poziţia în care i-a surprins
întreruperea muzicii. Câştigă cine reuşeşte să rămână nemişcat mai mult timp) sau "Păpuşa
vorbeşte în şoaptă" (timp de câteva minute copilul şi părintele vor vorbi în şoaptă în timp ce
se joacă cu păpuşa; regula de a vorbi un timp în şoaptă poate fi introdusă pe parcursul oricărui
joc simbolic).
Jocuri de dezvoltare a atenţiei
Atenţia vizuală poate fi dezvoltată prin jocuri care au drept sarcină identificarea unui anumit
obiect care este desenat împreună cu altele pe aceeaşi fişă. Părinţii pot face ei singuri astfel de
fişe. De exemplu pot desena pe o foaie mai multe cifre şi pot cere copilului să caute într-un
timp cât mai scurt o anumită cifră. Foarte mult gustă cei mici jocuri precum "Mingea
buclucaşă" - acest joc este un bun prilej de dezvoltare a atenţiei auditive selective dar şi de
reunire a întregii familii în jurul copilului. Copilul/copiii şi părinţii sunt aşezaţi în cerc, unul
dintre ei având rolul de a da diverse comenzi. Este nevoie de o minge suficient de mare pentru
a putea fi prinsă cu uşurinţă, mai ales în cazul copiilor mai mici. Comenzile care pot fi date
sunt de genul: "minge fierbinte" (la această comandă participanţii la joc trebuie să paseze
foarte, foarte repede mingea de la unii la alţii în ordinea în care sunt aşezaţi), "minge rece" (la
această comandă participanţii la joc trebuie să paseze încet mingea de la unii la alţii), "mingea
cu sunete" (la această comandă fiecare participant trebuie să scoată un sunet înainte de a pasa
mingea colegului de lângă el). Părinţii şi copiii pot găsi şi alte "variante de mingi". Persoana
care dă comenzile se schimbă de la un joc la altul.
Redescoperă bucuria şi plăcerea jocului alături de copilul tău! Câştigurile vor fi
imense de ambele părţi.
Cristina Tohănean
Dezvoltarea limbajului
Limbajul copilului este un element foarte important al dezvoltarii lui, dar si un
indicator important, pentru dumneavoastră ca parinti, atunci cand evolutia copilului nu este
una normala, dezirabila. Prima forma de comunicare a copilului mic este zambetul, ca urmare
a zambetului si a afectiunii pe care i–o arata mama. Copilul ii raspunde prin zambet mamei,
acesta constituind si prima forma de comportament social.
Incepand cu varsta de 3 luni, veti observa la copilul dumneavoastra combinarea
formelor de comunicare nonverbala (expresii faciale, zambete, gesturi) cu cele de comunicare
verbala: copilul scoate sunete specifice, ca raspuns la stimularea cu obiecte placute sau la
aparitia unor figuri familiare in jurul sau. Copilul incepe sa gangureasca. Cu toate ca sunetele
pe care el le emite pot sa vi se para la fel de difuze ca inainte de aceasta varsta, ele exprima de
fapt o stare pe care o are copilul (poate fi o stare de confort sau de disconfort, dar poate fi si o
cerinta). Cu timpul, aceste sunete incep sa se diferentieze si sa capete anumite semnificatii, fie
prin intentie, fie prin acordarea de valoare sunetelor, semnalizand starea de foame, de sete,
lipsa de confort, de satisfactie, de bucurie. Aceste sunete incep sa se uneasca, pe la 5-6 luni, in
diferite silabe ce se repeta (ta, ma, pa). Aceasta etapa poarta numele de “lalatiune”. Copilului
ii produce placere pronuntarea acestor sunete, motiv pentru care poate sa le repete la infinit. In
urmatoarele luni, sunetele pe care le emite el sunt tot mai asemanatoare cuvintelor pe care le
aude. Daca in familie atmosfera lingvistica este una favorabila, copilul fiind mereu antrenat in
procesul de comunicare, progresele in achizitia si intelegerea vorbirii vor fi mai rapide.
Desigur, dezvoltarea limbajului copilului este in stransa legatura si cu capacitatea lui de a
imita ceea ce spune adultul. La 1 an, copilul incepe sa rosteasca primele cuvinte (“mama”,
“tata”), lucru care ii permite o mai buna relationare cu ceilalti. In aceasta perioada, isi doreste
tare mult sa se faca inteles, motiv pentru care isi foloseste mimica, vocea, gesturile. La 15
luni, el incepe sa utilizeze cuvinte simple pentru a substitui propozitii (de exemplu, spune
“sus” pentru a exprima dorinta de a fi luat - ridicat in brate). La 2 ani, performantele
lingvistice se imbunatatesc rapid; in jurul varstei de 3 ani, copilul emite propozitii complete
si, in general, corecte din punct de vedere gramatical. Astfel, in perioada 1-3 ani, vorbirea
copilului se dezvolta intens, iar vocabularul copilului poate ajunge chiar la 1000 cuvinte spre
sfarsitul acestei perioade. Din acest moment, copilul isi poate exprima mai bine trebuintele si
dorintele, folosind cuvinte pe care invata treptat sa le lege intre ele. Acest lucru va face mai
putin dificila comunicarea cu el si va va ajuta sa intelegeti mai bine ceea ce va solicita.
Primele sunete pe care le emite copilul (in primul an de viata) sunt vocalele, urmate
de sunetele “T”, “D”, “N”. Acestea sunt mai usor de emis pentru copil. In al doilea an de
viata, copilul reuseste sa emita si sunetele “P” si “B”, iar in al treilea an are capacitatea de a
pronunta si sunete precum “S”, “Z”, “J”, “Ş”, “L”, “R”. Acestea presupun o mai buna
coordonare la nivelul organelor implicate in vorbire (limba, buze, obraji). Nu trebuie sa fiti
deloc uimiti daca primul cuvant pe care il rosteste copilul dumneavoastra este “tata” si nu
“mama”, asa cum va asteptati. Sunetul “T” este mai usor de pronuntat pentru copilul mic!
In aceasta perioada, datorita caracteristicilor dezvoltarii copilului in general si a unei
insuficiente maturizari la nivelul organelor implicate in vorbire, in vorbirea copilului pot sa
apara anumite dificultati de pronuntie. Copilul poate omite anumite sunete, sau le poate
inlocui cu altele. El poate inversa sunetele intre ele sau uni cuvinte. Pana la 3-4 ani aceste
particularitati sunt firesti si pot fi pasagere, insa atunci cand ele persista si dupa aceasta varsta,
apare pericolul formarii unor deprinderi gresite de vorbire. In astfel de situatii, va
recomandam sa va adresati unui specialist logoped pentru a afla mai multe informatii despre
posibilitatile de corectare a limbajului.
In perioada prescolara (3-6-7 ani), limbajul dobandeste un rol tot mai important la
nivelul activitatii psihice a copilului. Vorbirea prescolarului este mai coerenta, mai logica. Din
punctul de vedere al vocabularului, invatarea limbajului cunoaste o evolutie spectaculoasa,
începand cu varsta de 2 ani, cand vocabularul copilului are aproximativ 100 de cuvinte, pana
la varsta de 6 ani, cand acesta atinge aproximativ 2500 de cuvinte, copilul fiind, la aceasta
varsta, apt pentru a se implica activ în comunicarea sociala. In cadrul activitatilor de joc in
care sunt implicati copiii, fie la gradinita, fie chiar acasa, in diverse jocuri pe care le
desfasurati cu ei, veti observa tendinta lor de a inventa cuvinte si expresii inedite, mai ales in
acele situatii pentru care nu gasesc imediat expresia potrivita.
De asemenea, in cadrul intregului proces de insusire a limbajul, familia, prezenta si
deschiderea spre comunicare din partea parintilor trebuie sa constituie un stimul permanent
pentru copil. Chiar si atunci cand copilul este mic si sunteti convinsi ca el nu intelege ceea ce
ii spuneti, comunicarea cu el trebuie sa fie permanenta, o constanta a mediului sau de viata.
Este important sa ii vorbiti cat mai mult si cat mai variat! Fiti siguri ca el nu doar va aude…
Lavinia Neacsu
logoped
Stilurile parentale
Integrarea sociala a copilului este influentata de modul in care el se comporta la
nivelul grupului, de interiorizarea valorilor de cooperare, solidaritate, ajutor reciproc. In toate
acestea, modelul oferit de parinte este esential. Vom prezenta in continuare stilurile parentale,
subliniind, pentru fiecare dintre ele, caracteristicile parintelui si consecintele asupra copilului.
1. Stilul indulgent
Care sunt caracteristicile parintelui indulgent?

Acest parinte se ghideaza dupa premisa: “Copiii vor înflori singuri la timpul potrivit”.
Ei ii permit copilului sa se manifeste liber, fara sa-i impuna prea multe restrictii. Este un
parinte sensibil la drepturile altora. Pentru acest parinte o valoare deosebita o are libertatea de
expresie a propriului copil, atat verbala, cat si artistica. El se consulta cu copilul atunci cand ia
o decizie, manifesta caldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, pedepsindu-l foarte rar.
Care sunt consecintele dezirabile asupra copilului?
Acest stil al parintelui ii permite copilului sa-si dezvolte creativitatea, capacitatea de a
lua decizii, sa-si formeze o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta, marcanta,
originala. Copilul se simte important, special, fapt ce favorizeaza cresterea nivelului stimei de
sine.
Care sunt consecintele indezirabile?
Copilului crescut intr-o maniera indulgenta ii va fi dificil sa inteleaga rolul limitelor, al
regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere. Multi dintre adulti il vor
considera obraznic sau un copil problema. Acest copil va prelua curând „controlul familiei”,
va face doar ceea ce va dori, fara sa accepte sfaturi. In aceasta situatie, parintele va fi
,,depasit”.
1. Stilul autoritar
Care sunt caracteristicile parintelui autoritar?

Acest parinte ii va cere copilului sa respecte cu strictete regulile existente. Cea mai
mica greseala a copilului va fi pedepsita. Filosofia lui de viata este: “Nimic nu este mai presus
de lege”. El nu simte nevoia sa se justifice in fata copilului, replicand: “De ce? Pentru ca sunt
mama/tatal tau! Nu discutam!”. Conflictele copil-parinte vor fi antrenate de dorinta de
independenta a copilului. Aceasta va fi interpretata ca forma de rebeliune de catre parinte.
Atitudinea rece si detasata a parintelui fata de copil il va determina pe acesta sa devina
ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frica. El isi va dezvolta spiritul critic,
devenind un perfectionist.
Copilul crescut de parinti autoritari va invata greu sa fie maleabil sau sensibil la
dorintele altora. El nu-i va ierta pe cei care gresesc („Cum poate fi asa de proasta?”). Acestui
copil ii va fi dificil sa comunice eficient, sa dovedeasca initiativa sau curaj in diversele
imprejurari de viata. El va fi vesnic nemultumit, temandu-se in permanenta de a nu gresi.
1. Stilul indiferent
Care sunt caracteristicile parintelui indiferent?

Acesta neglijeaza copilul, nefiind interesat de realizarile lui. Nu manifesta deseori
trairi emotionale pozitive fata de copil, dand impresia ca acesta este o povara de care s-ar
putea lipsi. Filozofia de viata a lui este: „In viata nu te poti baza de altcineva decat pe tine
insuti”.
Copilul crescut astfel se va baza mereu pe propria experienta. Chiar si la varsta adulta,
cand altii vor incerca sa-i dea sfaturi despre cum sa se comporte sau sa-si creasca copilul, el
nu se va lasa influentat de acestea. Lipsa afectiunii il va face mai rezistent la dificultatile
vietii.
Acest copil va invata ca parerea lui nu conteaza. Se va simti neimportant pentru
ceilalti, dezvoltand o stima de sine redusa si complexe de inferioritate. Poate deveni timorat,
rigid, insensibil la sentimentele si dorintele celorlalti, apatic, pragmatic. Prejudicul afectiv
resimtit de el, il determina sa considere ca „Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab”.
1. Stilul protector
Care sunt caracteristicile parintelui protector?

Pare a fi un parinte model, atent la nevoile copilului, ofeirndu-i acestuia securitate si
educandu-l dupa principiul “Nu tot ce zboara se mananca”. El incearca sa-l invete pe copil sa
se protejeze de ceea ce vine din exteriorul familiei. Protectia lor este, uneori, exagerata. Fiind
vesnic ingrijorati, creeaza multa tensiune prin agitatia lor. In fata unei probleme, ei cauta
vinovatii si fac morala. Confruntati cu dorinta de independenta a copilului, intra in panica, dar
nu creeaza conflicte.
Acest copil va avea parte de afectiunea parintilor, de protectia lor si de educatie.
Cand este mic, copil poate avea tulburari de somn, de regim alimentar, dar si stari de
frica nejustificate. Cu timpul, copilul se simte sufocat, avand tendinta de a se indeparta de
parinte. Ii va fi dificil sa comunice cu acesta si astfel, va ajunge sa-i ascunda anumite lucruri.
Pus in situatia de a-si exprima furia sau mania, o face indirect, prin acte de razbunare sau
sabotaj.
1. Stilul democratic
Care sunt caracteristicile parintelui democratic?

Are grija ca drepturile copilului sa fie intotdeauna respectate. El va stabili reguli ce
trebuie respectate de intreaga familie. Pentru el omul este pe primul loc, functionand dupa
principiul “Toti suntem egali in fata lui Dumnezeu”. Este indulgent, flexibil si deschis spre
nou, acceptand orice ar putea ameliora viata copilului si a familiei, dar si suficient de autoritar
pentru a impune o disciplina riguroasa. Ii ofera copilului securitatea de care are nevoie si are
incredere in capacitatea acestuia de a lua decizii personale. Il incurajeaza pe copil sa fie
independent, respectandu-i opiniile, interesele si personalitatea.
Copilul va fi echilibrat emotional, dezvoltandu-si armonios personalitatea si
comunicand eficient. El isi manifesta creativitatea, are capacitate decizionala, autonomie
personala si un nivel ridicat al stimei de sine. Este invatat sa-i respecte pe ceilalti, sa le ia in
considerare opiniile, sa-si exprime curajos punctele de vedere. El isi va indeplini propriile
vise, identificandu-si atitudinile si alegand meseria potrivita.
Un copil crescut astfel se va adapta cu greu stilului autoritar pe care l-ar putea intalni
la scoala, in anumite grupuri de prieteni, in armata etc.
Cristina Tohanean
psiholog, psihoterapeut
Lavinia Neacsu
psihopedagog
POVESTILE TERAPEUTICE CRISTINA-ANGELA TOHANEAN

 de Cătălina Lazăr
Copiii au uneori probleme in a identifica si exprima emotiile cu care se confrunta . Atunci

cand un copil nu stie cum sa-si exprime sentimentele în mod corespunzator apar diferite
consecinte: agresivitatea, hiperactivitatea, problemele de învatare, anxietatea, problemele de
somn, cosmarurile, problemele de alimentatie , nefericirea etc. Acesti copii au nevoie de
ajutor pentru a isi constientiza problemele, a le exprima si, in final, a-si vindeca traumele
interioare.
Terapia prin poveste
Unul dintre cele mai bune si mai la indemana instrumente este reprezentat de povestile
terapeutice. Povestile spun lucrurile pe limba unui copil. Ele pot ajunge la miezul problemei
mai repede decat reusesc parintii si terapeutii, si ating un nivel profund. Povestile folosesc un
amalgam de imagini, intamplari, fantezii si metafore, iar copilul se simte in siguranta, simte
ca accentul nu este pus pe el, ci pe poveste. In acelasi timp se regaseste in poveste, rezoneaza
si se identifica cu personajul din poveste, fiind gata sa urmeze comportamentul acestuia.
Povestile terapeutice sunt axate fiecare pe o anumita tema, cum ar fi sentimentele, furia,
anxietatea, agresiunea, divortul, decesul, abuzul etc. Continutul este concis, valideaza
sentimentele copilului le confrunta, ii ofera posibilitatea de adaptare si este interactiv.
Povestile au o calitate aproape magica de a atinge sufletele si inimile noastre – ele ne pot
misca si ne pot vindeca pe mai multe niveluri. Majoritatea povestilor terapeutice sunt create
pentru a scoate la iveala lucrurile ascunse (deseori inconstient) in inima copiilor. Copiii isi pot
identifica in urma povestii o anumita durere sau pot expune lucruri reprimate si „uitate”.
Abuzul si schimbarile din familie sunt doua teme importante in lumea povestilor terapeutice.
Educatie prin poveste
Dar nu numai problemele grave ale copiilor sunt subiectul acestor povesti, ci si cele legate de
modul de comportament.
Daca basmele traditionale abordeaza de multe ori probleme invechite, este rolul povestilor
terapeutice de astazi sa ii ajute pe copii. Ele pot face acest lucru prin plasarea actiunii si a
personajelor in timpurile moderne si prin abordarea unor probleme punctuale cu care se
confrunta copiii nostri astazi. Copiii pot invata cum sa aiba grija de lucruri, cum sa
ingrijeasca mediul inconjurator, cum sa fie respectuosi sau cum sa ne ajute acasa.
Povestea are o forta care nu trebuie ignorata si trebuie sa apelam la ele ori de cate ori putem.
Ele sunt vitale pentru cresterea si dezvoltarea sanatoasa a copiilor nostri. Iar povestile
terapeutice reprezinta o modalitate minunata de a-i ajuta pe copii sa se comporte frumos si de
a-si rezolva traumele interioare atunci cand acestea exista.
Câteva povești terapeutice puteți găsi pe blogul psihoterapeutului Cristina Tohanean.
Povești terapeutice pentru copii

Povestea teraputică este un mijloc excelent de a ne adresa copilului fie pentru a
transmite anumite modele comportamentale și valori morale, fie pentru a înlătura
anumite comportamente indezirabile. Povestea teraputică nu îl critică, etichetează,
somează pe copil spre schimbare, evitand astfel "surditatea psihica", ci favorizeaza
identificarea copilului cu anumite personaje și implicit transpunerea soluției din poveste
și în situația sa. Povestea este un altfel de limbaj, adresat laturii inconștiente.
Este important ca părinții să nu discute la sfârșit despre poveste și să recurgă la formulari de

genul: "Vezi, și tu esti ca baietelul din poveste. Ai vazut ce a pățit? Tu când ai de gand ăa te
cumintești?" Astfel de comentarii fac parte tocmai din acel tip de limbaj la care copilul a
dezvoltat acea "surditate psihica" ce îi anulează orice șansă de eficiență în schimbarea
comportamentelor nedorite.
Aveți incredere în puterea poveștilor și în puterea copilului dumneavoastră de a le
utiliza mesajul!
Nu vreau încă să mă culc
Între 3 și 6 ani copilul traversează așa numita perioadă falica (Freud). De asemenea, la vârsta
de 5 ani copilul conservă noțiunea de gen (înțelegerea constanței genului feminin sau
masculin în ciuda unor schimbari superficiale ale aspectului fizic). În acest context copilul
devinde curios în legatură cu părțile sale intime, în legatură cu diferențele dintre sexe. Deseori
părinții și educatorii se jenează să satisfacă curiozitățile copiilor pe această temă și ca urmare
a acestui fapt unii copii ajung să caute singuri răspunsuri la aceste întrebări: își "spionează"
colegii de gradiniță la baie, își "spionează" părinții, ridică fustitele colegelor sau trag
pantalonii colegilor etc. Povestea de mai jos se adresează acestor tipuri de comportamente
indezirabile.
Cum a devenit Ana prietenă cu comportamentele bune
În unele cazuri copilul așteaptă de fiecare dată să primească recompense pentru

comportamentele dezirabile pe care le pune în act. Povestea de față se adresează acestor
beneficii ale simptomului, sugerând într-un mod indirect înlocuirea recompenselor obiectuale
cu unele sociale (apreciere, stimă și statut).
Cum a învățat elefănțelul să nu-și mai supere burtica
De multe ori cei mici, datorită incapacității de a verbaliza trăirile emoționale, le exprimă prin
diverse căi la nivel corporal. Această poveste "vorbește" despre un coping dezadaptativ la
frica de greșeală, oferind apoi posibilități de restructurare cognitivă.
Povestea ursulețului Martinică
Când respectarea regulilor casei devine o problemă v-ar putea veni în ajutor povestea de mai
jos:
Povestea stupului de albine
Acceptarea prieteniei, importanța cooperării, oferirea ajutorului, descoperirea felului în care

abilitățile individuale sunt mai valoroase puse laolaltă sunt aspecte pe care această poveste le
vizează.
Cei patru prieteni credincioși
Deschiderea de a face ceva diferit, dorinta de a explora noi relații, modalități de a lega noi
prietenii, a învăța ce funcționează și ce nu, a face complimente, a-i ajuta pe ceilalți sunt
aspectele pe care această poveste le țintește.
Cum să-ți faci prieteni
Valorificarea resurselor, acceptarea necondiționată de sine, ascultarea sfaturilor, legarea de

prietenii, ajutorarea celorlalți sunt aspecte pe care această poveste le dezvoltă.
Fii tu însăți
Asumarea responsabilității, adoptarea unei atitudini proactive, modelarea performanței,
valorificarea resurselor sunt aspecte pe care această poveste le țintește.
Povestea celor cinci puișori
Renunțarea la trecut, eliberarea de frică, independența, descoperirea de noi resurse și abilități,

orientarea spre viitor sunt aspecte pe care această poveste le are în vedere.
Povestea micii caracatițe
Rari sunt cei care nu-și cunoasc defectele. De mici suntem învățați că lucrurile bune se cuvin
a fi făcute și prin urmare nu e nevoie să fie remarcate printr-un cuvânt bun sau recompensă.
Așa învățăm să punem lucrurile într-o balanță imaginară care ajunge să încline mereu către o
imagine negativă de sine, chiar și atunci când primim semnale pozitive. Povestea de mai jos
ne ajută într-o manieră amuzantă să reparăm atât balanța cu care ne măsurăm pe noi cât și
balanța cu care măsuram faptele copiilor.
Știi să accepți un compliment?
Încă din antichitate, Epictet spunea că “oamenii nu sunt afectați de ceea ce li se întâmplă, ci
de cum interpretează ei ceea ce li se intamplă”. La aceleași concluzii au ajuns și cercetările
actuale din domeniul psihologiei, conceptualizarea conform căreia emoțiile apar din felul în
care gândim despre evenimentele pe care le trăim este astăzi validată șțiintific. Să-i învățăm,
așadar, pe copii că sunt responsabili de emoțiile lor, la fel cum și noi suntem responsabili de
emoțiile noastre (nu copilul ne-a supărat, ci noi ne-am supărat). De cele mai multe ori nu
putem schimba situatțile cu care ne confruntam, felul în care ne raportăm la aceste situații
fiind cheia către emoții funcționale. Cele două povești de mai jos ne ajută să-i învățăm aceste
lucruri și pe cei mici.
Gândurile creează emoții
Putem privi și altfel lucrurile…
Povestea împărăției rămasă fără grădinar
Povestea băiețelului care nu știa ce jucărie dorește
De multe ori parinții se confruntă cu refuzul copilului de a mai merge la gradiniță fie după zile
de vacanță sau week-end, fie după perioadele în care copilul e bolnav și stă acasă. De multe
ori parinții cad în capacana satisfacerii dorințelor copiilor uitând de nevoile copilului. Orice
copil are nevoie să învețe lucruri noi și să învețe să fie cu ceilalți și să se raporteze la ceilalți.
Ori acest lucru nu se poate face acasă. Lasând copilul acasă părintele rezolvă plânsul de
moment deschizând în același timp calea pentru apariția de probleme multiple: dificultăți de
relaționare, dificultăți de separare, probleme de comportament, carențe la nivelul cunoștințelor
și abilităților specific vârstei. Povestea de mai jos vine in ajutorul părinților care se confruntă
cu refuzul copilului de a mai merge la grădiniță.
Veverel vine iarași la grădiniță
Nu vreau inca sa ma culc
Andrei, e timpul sa te culci! - ii spune baietelului mama sa. Andrei insa este ocupat cu
masinutele sale si nici gand sa lase joaca.
- Lasa-ma sa ma mai joc un pic! - o roaga pe mama.
- Nici vorba! Chiar si asa ai stat mai mult ca de obicei. Hai, repede!
Copilul protesteaza, dar pana la urma mama reuseste sa-l culce. Un pupic grabit de
noapte buna, stingerea, se-nchide usa.
Abia trec cateva minute si Andrei isi scoate capul:
- Mi-e sete!
- Bine, fugi si bea ceva, dar repede! - spune mama.
Andrei trece cu pas ca de melc prin sufragerie. Încearca sa prinda cat mai mult cu
putinta din programul de seara al televizorului.
- Acelasi circ in fiecare seara! - mormaie tata.
Dupa multa taraganare Andrei trece fara pofta in camera sa.
În aceeasi seara, undeva departe, departe de Andrei si parintii sai, spiridusul Ene se
pregatea din nou pentru a veni pe Pamant. Dupa cum titi, spiridusul Ene presara pe genele
copiilor un praf fermecat ca acestia, vor, nu vor, sa adoarma.
Dar voi nu stiti ca si Ene are o ceata de copii. Cei mai mari dintre copiii spiridusului il
pot ajuta deja in munca sa, iar cel mai mic, un nazdravan tare curios isi baga nasul peste tot!
Tot timpul il necajeste pe Ene sa-l duca si pe el pe Pamant. Dar degeaba! În seara aceasta s-a
hotarat insa ca in taina sa-l insoteasca totusi pe tatal sau. Dupa cum stiti, Ene cara in spinare
un sac mare cu praf-de-somn. Spiridusul cel mic varsa un pic de praf din sac si se baga in el...
Asa zbura spre Pamant.
Ajunsi pe Pamant Spiriduta paraseste neobservat sacul. Înca ameteste datorita
zborului. Îsi inchide ochii si se sprijina de un perete. Cand isi ridica ochii, tatal lui era deja
departe. Spairiduta nu sta suparat mult timp.
- Dau o raita pe Pamant si tot voi mai avea timp sa-l caut pe tata, gandeste el multumit.
Sa vedem acum ce este in camera aceasta.
si stiti in care camera a nimerit Spiriduta? Da, da, in camera lui Andrei!
-Dar ce creatura mai e si asta? striga surprins Andrei. Cine esti tu? Nu te cunosc!
-Bineinbteles ca nu ma cunosti! spune Spiriduta. Sunt pentru prima oara pe Pamant.
Tatal meu este Ene, cel care aduce somnul.
-stii ceva? Mi-ai putea face un mare serviciu. Atat de tare ma plictisesc in patul meu!
Daca ar fi dupa mine, nu as dormi niciodata. M-as putea juca mai mult timp daca nu as dormi.
Tu ma poti ajuta cu siguranta ca Ene sa nu intre in camera mea.
Spiriduta este foarte mandru ca Andrei presupune ca il poate ajuta cu ceva. Îi
povesteste lui Andrei ca Ene presara la usa fiecarei case un pumn de praf magic, drept semn
ca la acea casa copiii au adormit. Asa Ene se asigura ca a reusit sa adoarma toti copiii.
- stii ceva? spune Spiriduta. Am sa presar praf magic in fata casei tale si astfel tata va
crede ca ai adormit.
- Super! Se bucura Andrei. Asa pot sa ma joc cat vreau! Multumesc frumos, draga
Spiriduta.
Andrei se joaca bucuros cu masinutele toata noaptea.
A doua zi de dimineata, Andrei este foarte palid, are cearcane sub ochi. Prietenii il
cheama la joaca.
Sa organizam un cros! propune unul dintre baieti.
Andrei se bucura pentru ca ii place sa alerge. De indata ce se da startul, Andrei ramane
mult in urma. De obosit ce era nu mai reusea sa fuga. Abia se tara ca un melc. Simtea ca
picioarele ii sunt ca de burete. Andrei se supara foarte tare ca a iesit ultimul si se duce acasa.
Dar nici acasa nu are chef de nimic. Dupa-masa se poate uita la emisiunea pentru
copii, dar nici macar interesantul film de aventuri nu-i poate capta atentia. Îl doare capul, abia
isi poate tine ochii deschisi. Asa ca seara se culca mai devreme ca de obicei.
Dupa ce mama stinge lumina apare Spiriduta.
- Cum iti este? Nici acum nu vrei sa dormi?
Andrei ar vrea sa spuna ca mai bine doarme, dar se razgandeste si spune ca vrea sa
ramana treaz din nou.
si Andrei dn nou isi petrece noaptea treaz. Dar acum joaca cu masinutele nu mai este o
bucurie. Scotoceste printre jucarii, dar nimic nu-l intereseaza cu adevarat. Nu este un lucru
chiar atat de rau somnul!gandeste el in sinea lui.
La micul dejun mama ii serveste felul lui preferat de mancare: cereale cu lapte. Numai
ca Andrei este atat de slabit de oboseala, incat nu poate tine lingura. Este nevoit sa renunte la
mancarea lui preferata.
Andrei iese in parc, dar acolo nu are nici o putere sa se joace.
Andrei doreste sa doarma.
- Ce prostut am fost!Omul nu poate avea chef pentru toate,daca nu s-a odihnit bine.
Doar atunci poate sa se joace, sa se distreze, sa faca ce ii place.
Seara Andrei il roaga pe Spiriduta sa nu mai presare praf magic la usa lui. Cand intra
in camera, Ene il vede pe Spiriduta. Andrei adoarme si Spiriduta ii povesteste tatalui sau cum
l-a ajutat pe Andrei sa stea treaz doua nopti la rand.
Ene il dojeneste si ii explica ca, spre deosebire de spiridusi, oamenii au mare nevoie de
somn pentru a putea sa faca ceea ce isi doresc.
Cand s-a trezit a doua zi, Andrei a inteles ca fara somn nu poate sa faca nimic din ceea
ce ii face placere si din acea zi a avut mare grija sa doarma in fiecare noapte in care mama il
ducea la culcare.
Dupa Maria Dorina Pasca "Povestea terapeutica", Editura Ardealul, 2004
Cum a devenit Ana pritena cu comportamentele bune

Ana si Irina sunt doua surori care locuiesc in Bucuresti. Si Ana si Irina merg la
gradinita.Ana este in grupa mare pregatitoare iar sora ei, Irina, este in grupa mijlocie.Ana este
mereu zglobie si pusa pe sotii si, de asemenea, foarte curioasa. Ana o necajeste mereu pe
surioara ei mai mica: ii pune piedica sa cada, da vina pe Irina cand face o boacana. Mai nou,
Ana a devenit interesata de urmatorul subiect: care e diferenta dintre fetite si baietei? Intai a
vrut sa se convinga ca Irina face si ea pipi la fel ca ea. Asa ca a urmarit-o cu atentie cand
mama o ajuta pe Irina sa se schimbe. Pana aici, nimic neobisnuit. Multi copii au astfel de
curiozitati. Dar Ana a inceput de la o vreme sa-i traga surorii ei chiloteii jos. I se parea
amuzant cand sora ei se supara din aceasta cauza. Pentru ca Ana a vazut ca mama o certa cand
facea acest lucru, a inteles ca daca vrea sa-si satisfaca in continuare curiozitatea, va trebui sa
gaseasca o cale sa nu mai fie mereu certata. Asa ca o punea mereu pe Irina sa faca fel de fel
de nazbatii: sa-i ridice fustita verisoarei lor, sa-i dea pantalonii jos verisorului lor, sa-l ude pe
verisorul lor pe pantaloni si apoi sa rada ca acesta a facut pipi, sa-i urmareasca la baie pe
copiii de la gradinita.
Ana credea ca se poate distra la nesfarsit pe seama altora pana cand, intr-o zi, surpriza,
lucrurile au luat o intorsatura neasteptata. Un baietel nou a venit la ei in grupa: chiar din prima
zi Marin s-a dovedit a fi foarte nastrusnic si putin sensibil la nevoile colegilor lui. Asa ca Ana
s-a trezit ca baietelul ii ridica fustita in cap si ii baga mana in chilotei. Ana s-a inrosit pe data
si nu stia cum sa faca sa nu mai dea ochii cu colegii ei.
Asa ca in acea zi nu a mai avut chef de joaca. A stat retrasa intr-un colt al grupei si de fiecare
data cand isi amintea de ceea ce s-a intamplat ii venea sa planga. Cum a putut face acel baietel
un lucru atat de urat? Nu s-a gandit ca ii va face rau? Deodata Ana si-a amintit de cuvinteler
mamei ei: Toate partile corpului care sunt acoperite de costumul de baie sunt considerate
intime. Acest lucru inseamna ca nu putem sa atingem aceste parti ale altor persoane, ca nu le
aratam cand ne jucam cu alti copii. Singurele situatii cand este permis sa le aratam sunt atunci
cand facem baie, cand ne schimbam chiloteii si cand meregem la doctor, daca doctorul ne cere
acest lucru. Abia acum a inteles Ana cat de importante sunt aceste lucruri. A inteles si ca daca
va continua sa stea suparata nu va rezolva nimic. Asa ca s-a dus la Miss si a rugat-o sa faca o
lectie in care sa le explice tuturor copiilor aceste reguli. Tot din acea zi Ana a incetat sa o mai
indemne la lucruri rele pe Irina.
Toti copiii de la grupa au inteles ca daca sunt curiosi cu privire la partile intime, aceste
informatii pot sa le afle de la activitatile cu Miss sau de la parinti sau de la medici. Si Marin a
inteles repede care erau regulile grupei. In curand grupa lor a devenit cea mai disciplinata din
gradinita. De multe ori educatoarele de la celelalte grupe ii dadeau drept exemplu de buna
purtare.
Cristina Tohanean
Cum a invatat elefantelul sa nu-si mai supere burtica

A fost odata ca niciodata o familie de elefantei: mama elefant, tata elefant si puiul de
elefant. Toata lumea era foarte fericita. Parintii mergeau la serviciu iar puiutul de elefant
mergea la gradinita elefantilor. Ii placea foarte mult la gradinita pentru ca acolo se juca si
invata tot felul de lucruri: sa coloreze, sa cante, sa danseze, sa scrie, sa numere. Tot acolo
avea si o multime de prieteni. Puiul de elefant era acum elefantel mare si era foarte mandru de
asta. Si parintii lui erau la fel de mandri si il iubeau foarte mult. Elefantelul reusea sa manance
singur, sa faca pipi la wc-ul elefantilor. Intr-o zi i s-a intamplat sa faca pipi pe el. Acest lucru
a ingrijorat-o pe mamica lui. A doua zi elefantelul nu a mai facut pipi pe el si a observat ca a
primit cadou pentru asta o ciocolata. Din acea zi elefantelul a inceput sa ceara in fiecare zi in
care nu facea pipi pe el, cate o ciocolata. Daca nu-si primea ciocolata, elefantelul se supara pe
data si facea din nou pipi pe el. Din aceasta cauza mamica elefant era foarte necajita. Ea stia
ca burtica elefantelului suferea foarte mult de la atata ciocolata. Dupa mai multe zile in care a
tot mancat ciocolata, intr-o zi, burtica elefantelului nu a mai putut suporta, s-a suparat asa de
tare, incat a inceput sa-l doara ingrozitor pe elefantel. Degeaba incerca elefantelul sa o roage
sa se potoleasca. Ea i-a raspuns:
- Imi face rau atata ciocolata si tu nu vrei sa intelegi. Mereu ceri ciocolata si cadouri. Eu
te ajut in asa de multe privinte si nu-ti cer nimic pentru asta. Am grija sa diger mancarea
pentru ca tu sa poti avea putere sa te joci. Mama ta merge la serviciu in fiecare zi pentru ca sa
poata castiga bani si nu cere cadouri pentru asta in fiecare zi. Azorel isi apara stapanul in
fiecare zi si se multumeste sa primeasca cateodata un os. Nu cere in fiecare zi oase. Iar tu ceri
mereu ciocolata cand reusesti sa faci pipi ca un baietel mare ce esti.
Elefantelul si-a dat seama cat rau ii facea burticii sale, care il ajuta foarte mult. De a
doua zi a inceput sa nu mai ceara ciocolata sau alte cadouri. Din acea zi cadoul lui era faptul
ca era elefantel mare, puternic si ascultator. Era cel mai mare cadou pe care il putea primi si
era mandru de el.
Cristina Tohanean
Un motiv să fii recunoscător

„Am nevoie de bani. Poti sa-mi imprumuti o suta de tumani (moneda iraniana)?”, il
intreaba un om pe prietenul sau.
„Am banii dar nu ti-i dau. Fii recunoscator pentru asta.”
Manios, prietenul raspunse: „Ca ai banii si nu vrei sa mi-i dai, asta mai pot intelege.
Dar ca trebuie sa-ti fiu recunoscator e nu numai de neinteles, ci si o rusine de-a dreptul.”
„Draga prietene, raspunse celalalt, mi-ai cerut bani. Ti-as fi putut spune: „Vino
maine”. Maine ti-as fi spus: „Vino la sfarsitul saptamanii”. Astfel te-as fi putut amana la
nesfarsit sau cel putin pana cand altcineva ti-ar fi dat banii. Dar nu ai fi gasit pe altcineva,
fiindca ai fi fost atat de preocupat sa vii la mine si ai fi contat mereu pe faptul ca primeste
banii mei. Asa ca ti-am spus cu toata sinceritatea ca nu-ti voi da banii. Asa ca ii poti cauta
altundeva si incearca sa-ti gasesti norocul acolo. Fi-mi recunoscator!”
Nossrat Peseschkian
Cand respectarea regulilor casei devine o problema v-ar putea veni in ajutor povestea de mai
jos:
Povestea stupului de albine

Intr-un stup traia o regina foarte preocupata de calitatea mierii produse de supusele
sale. Multa vreme, mierea a fost de calitate superioara, dar, de la un timp, lucrurile au inceput
sa se schimbe: albinele au devenit mai superficiale, leneveau la umbra unei frunze sau se
harjoneau intre ele.
Situatia a inceput sa se agraveze de la o zi la alta, cu toate observatiile reginei. Intr-o
zi, cand toate albinele se odihneau, s-a produs un eveniment inexplicabil: stupul s-a rasturnat
si toate albinele au fost aruncate afara. Din fericire, atat albinele cat si regina au scapat
nevatamate. Speriate, albinele s-au grupat in jurul reginei lor.
In ajutorul albinelor a venit si regele bondarilor. Acesta a inceput sa analizeze situatia
pentru a vedea care a fost cauza catastrofei. La sfarsit concluzia a fost urmatoarea:
nenorocirea s-a produs chiar din vina albinelor, deoarece acestea au muncit fara sa fie atente
astfel incat au depozitata toata mierea intr-o singura parte a stupului si l-au dezechilibrat.
Marele bondar a chemat toate albinele si le-a explicat cum au reusit sa dezechilibreze
stupul. Albinele si-au inteles greseala. Din acel moment regina a devenit mai hotarata si toate
deciziile ei au fost respectate intocmai. Foarte repede albinele au refacut stupul, iar la
festivalul mierii au castigat marele premiu.
Maria Dorina Pasca "Povestea terapeutica", Editura Ardealul, 2004
Acceptarea prieteniei, importanta cooperarii, oferirea ajutorului, descoperirea felului in care

abilitatile individuale sunt mai valoroase puse laolalta sunt aspecte pe care aceasta poveste
le vizeaza.
Cei patru prieteni credinciosi

O sa va spun acum povestea celor patru prieteni credinciosi. A fost odata ca niciodata
un papagal, o pasare frumoasa cu pene lucioase si frumos colorate. Intr-o zi papagalul a gasit
o samanta neagra si rotunda. Papagalul s-a gandit o clipa si apoi s-a hotarat sa o planteze. A
inceput sa sape o groapa si in timp ce lucra de mare zor, o maimutica se apropie de papagal,
sarind din creanga in creanga:
- Spune-mi prietene, ce faci aici?
Papagalul i-a povestit ca a gasit o samanta lucioasa si ca s-a hotarat sa o planteze. -
Pot sa-ti fiu de ajutor cu ceva? a intrebat maimutica.
- Este foarte dragut din partea ta ca vrei sa ma ajuti. Dupa ce voi planta samanta, vei fi
draguta sa o uzi?
- Bineinteles, a spus maimutica. L-a asigurat pe papagal ca planta va avea suficienta
apa, in special in timpul sezonului secetos cand va aduce apa din raul din apropiere.
Un ursulet dragalas cu blanita moale si pufoasa s-a apropiat si el, vazandu-i pe cei doi
prieteni.
- Ce faceti aici prieteni? a intrebat el. Cei doi prieteni i-au povestit despre samanta si
despre ce va face fiecare pentru a o ajuta pe plantuta sa creasca.
- As putea si eu sa sap pamantul in jurul ei si sa o curat de buruieni? Astfel va avea si
suficienta hrana pentru a creste mare si puternica.
- Sigur! Au spus papagalul si maimutica cu incantare.
Elefantul Dumbo care se afla prin preajma s-a apropiat si el de cei trei prieteni. -
Buna ziua prieteni! Vad ca sunteti foarte entuziasmati!Ce faceti aici?
- O sa avem un pom mare si puternic pentru ca papagalul tocmai a plantat o samanta,
maimutica o va uda, iar eu o sa o curat de buruieni! a spus ursuletul.
- M-as bucura sa va ajut si eu! Daca voi pazi plantuta, nici un animal ierbivor nu-i va
manca frunzele si nimeni nu-i va face nici un rau.
- Sigur! Vom avea un pom mare si puternic!
Fiecare dintre cei patru prieteni si-a tinut promisiunea. De indata ce papagalul a
plantat samanta, maimutica a udat samanta si apoi firava plantuta ce a iesit dupa cateva zile.
Ursuletul a sapat pamantul si a curatat buruienile din jurul ei. Elefantul a pazit-o zi de zi.
Firava plantuta s-a transfomat intr-un copac mare si puternic la ale carui crengi nu putea sa
mai ajunga nimeni. Si a venit apoi vremea ca puternicul copac sa faca rod si sa fie, astfel,
rasplatita munca celor patru prieteni credinciosi.
La fel cum cei patru prieteni au muncit impreuna sa planteze si sa ingrijeasca planta, la
fel au muncit impreuna si pentru a culege fructele. Pentru ca plantuta lor era acum un copac
inalt si puternic si nimeni nu putea sa ajunga la ramurile lui, elefantul s-a asezat sub copac iar
in spatele lui a urcat ursuletul. Maimutica s-a catarat iute pe umerii ursuletului iar papagalul a
zburat pe capul maimuticii. Papagalul lua fructele rand pe rand, le dadea maimuticii,
maimutica le dadea ursuletului iar ursuletul le dadea elefantului. La sfarsit elefantul punea
fructele cu trompa lui lunga intr-un cos.
De indata cei patru prieteni s-au putut bucura impreuna de fructele dulci si zemoase.
Ce bine e cand prietenii lucreaza impreuna!
Deschiderea de a face ceva diferit, dorinta de a explora noi relatii, modalitati de a lega noi
prietenii, a invata ce functioneaza si ce nu, a face complimente, a-i ajuta pe ceilalti sunt
aspectele pe care aceasta poveste le tinteste.
Cum sa-ti faci prieteni

Uneori poate fi trist daca esti un soarece care locuieste de unul singur intr-o gaura in
peretele din coltul unei case.Uneori te poti simti la fel de singur chiar daca mai sunt si altii
care locuiesc in aceeasi casa cu tine.
Fred Soricelul se bucura uneori ca traieste de unul singur: in special cand avea o
farfurie de sandwich-uri cu paine prajita si branza, toata numai pentru el.
Dar cateodata, soricelul se gandea ca i-ar placea sa aiba un prieten cu care sa se joace.
Intr-o buna zi, preocupat de acest gand iesi afara si o lua spre drumul care ducea la
golful unde obisnuia sa stea singur pe marginea debarcaderului si sa asculte clipocitul apei.
Nici nu ajunse bine acolo cand delfinul Sleek-Fin isi scoase capul din apa si veni langa el,
privindu-l cu ochii lui mari si sticlosi.
- Buna Fred, il saluta el zambind. Ce faci aici?
- Ma gandeam cum sa gasesc un prieten cu care sa ma joc.
- Poti sa te joci cu mine, spuse Sleek-Fin.
- Cum? Noi suntem atat de diferiti! spuse Fred. Tu esti delfin, eu sunt soricel. Tu
traiesti in apa si eu pe pamant.
- Ah, exclama delfinul cu o umbra de tristete. Apoi inviorandu-se adauga:
- Poate exista o solutie. Daca tu te-ai aseza pe spatele meu si te-ai prinde de aripioara
mea, te-as lua la o plimbare prin apa, fara sa te uzi... Ei, poate te-ai uda doar asa, putin.
In timp ce Fred se bucura de plimbare impreuna cu Sleek-Fin se gandea ca a gasit o
cale amuzanta de a-si face noi prieteni si anume de a face impreuna ceva care sa-i bucure pe
amandoi.
Ca si cand i-ar fi ghicit gandurile, Sleek-Fin spuse:
- Ma gandeam si eu la acelasi lucru: cum sa-ti faci noi priteni? Stii, sunt o multime de
lucruri pe care trebuie sa le eviti daca vrei sa-ti faci prieteni.
- Il vezi pe Leaper? spuse el aratand cu nasul spre mare.
Fred il vazuse deja pe Leaper cum asteptase valul cel mai mare pentru a face apoi un
salt urias chiar peste varful lui.
- Nu-l ajuta sa iasa in evidenta in felul acesta. Leaper nu are prea multi prieteni
deoarece crede ca este mult mai bun decat oricare dintre ei.
De asemenea nu ajuta nici sa fii timid. Il vezi pe delfinul acela? Nu-l vei vedea iesind
in evidenta precum Leaper. El intotdeauna inoata in spatele celorlalti si ii lasa pe ei sa faca
primul pas si de aceea nu are multi prieteni.
Soricelul Fred incepu sa se intrebe in sinea lui: "Daca sunt atat de multe lucruri pe care
trebuie sa le eviti, cum este posibil sa-ti mai faci prieteni?" Isi aduse aminte, insa, de
intalnirea de la debarcader cu Sleek-Fin si isi aminti cat de bine s-a simtit cand delifinul ii
zambise, se uitase in ochii lui si il intrebase ce face.
Poate ca este important ca sa-ti faci prieteni sa fii interesat de ceilalti, se gandi Fred,
sa-i intrebi cum se simt si ce gandesc. Cand Sleek-Fin a facut toate acestea, Fred s-a simtit
important si special.
Asa ca ce-ar putea face el Fred, astfel incat Sleek-Fin delfinul sa se simta la fel de
special si de important?
Nu era posibil sa-l invite la el acasa. Oare exista vreo solutie astfel incat delfinul sa se
strecoare prin gaura mica din coltul casei? Daca Sleek-Fin ar putea sa faca asta, Fred l-ar
invita la el si i-ar arata ca il place ca prieten. Dar pentru ca asta nu era posibil Fred s-a gandit
ca ar putea sa-i spuna chiar acum delfinului ce anume i-a facut placere:
- A fost frumos din partea ta sa-mi acorzi atentie cand stateam singur pe marginea
debarcaderului, spuse Fred.
- Pentru ce sunt prietenii? spuse Sleek-Fin si zambi. Prietenii sunt aceia care doresc sa
stea cu tine atat la bine cat si la greu, cand esti vesel sau cand esti trist, continua el.
- Ai facut mult mai mult, accentua Fred. Tu esti foarte amabil si grijuliu. Cand am fost
la plimbare impreuna, tu nu ai uitat ca sunt pe spatele tau si ai avut grija sa nu ma ud.
- Multumesc, spuse Sleek-Fin, acceptand complimentele lui Fred. Soricelul ramase
surprins. El fusese invatat sa fie modest, sa nege cand cineva ii facea un compliment
raspunzand de exemplu: "nu sunt chiar asa" sau "evident, nu ma cunosti indeajuns".
Totusi Fred se simti bine cand Sleek-Fin i-a acceptat complimentul iar acesta parea ca
se simte la fel.
Chiar atunci Fred observa ceva la prietenul sau: "Stiai ca ai niste alge prinse de
nasuc?" Fred se gandi ca nu observase aceasta in timp ce se plimbau prin apa.
- Da, am tot incercat sa scap de ele, raspunse Sleek-Fin. Am tusit, am stranutat dar
degeaba, eu neavand brate, nu pot sa ajung la ele sa le inlatur.
- Lasa-ma sa te ajut, spuse Fred. Si astfel Sleek-Fin sufla iar Fred, cu labutele lui,
scoase toate algele afara.
- Ai avut dreptate cand ai spus mai devreme ca suntem diferiti, remarca Sleek-Fin. Eu
pot sa inot si tu nu poti, dar putem merge la plimbare daca suntem prieteni.
- Iar eu pot sa-ti curat nasucul de algele marine, adauga Fred.
Din ziua aceea, Fred stiu ca atunci cand va fi singur acasa si va dori sa fie impreuna cu
cineva, va trebui sa mearga la debarcaderul din golf pentru a se intalni cu Sleek-Fin. Era
adevarat ca ei doi erau atat de diferiti dar asta nu avea importanta atat timp cat puteau imparti
o multime de lucruri. Un delfin si un soarece!
- O relatie neobisnuita! spuse Sleek - Fin
- Si o mare prietenie! adauga Fred.
Valorificarea resurselor, acceptarea neconditionata de sine, ascultarea sfaturilor, legarea de

prietenii, ajutorarea celorlalti sunt aspecte pe care aceasta poveste le dezvolta.
Fii tu insati
Gema era o girafa nemultumita de faptul ca era o girafa. S-a uitat la celelalte animale
si s-a gandit ca i-ar placea mai mult sa fie ca ele. Cand a vazut cum alearga zebrele in galop
si-a dorit sa poata alerga cu miscari la fel de line ca ale lor. Cand a vazut elefantul si-a dorit sa
aiba o trompa ca a lui cu care sa soarba apa si sa o stropeasca apoi pe spinarea ei sau a
prietenilor. Cand a vazut gazelele si-a dorit sa fie la fel de eleganta ca si ele.
Gema si-a privit in oglinda unui lac picioarele si s-a gandit ca sunt prea lungi si
desirate. Gatul ei arata ca o bucata de guma de mestecat intinsa intre doua degete si lasata
apoi sa atarne. Bineinteles, ea nu stia ce era aceea o guma de mestecat, dar s-a gandit ca nu
mai era nici un animal in zona cu un gat la fel de lung si de urat ca al ei. Apoi avea si acele
doua cornite haioase in varful capului. Nu erau la fel de mari si puternice ca ale antilopelor.
La ce i-ar folosi aceste cornite daca ar fi pusa in situatia de a se apara? Iar pielea girafei arata
dupa parerea ei de parca ar fi fost murdarita cu noroi.
"Nu-ti mai fa atatea griji! Esti pur si simplu o girafa si asa e firesc sa arate o girafa! Fii
tu insati!" incerca in zadar sa o linisteasca mama ei.
Intr-o zi Gema era pe o plaja cu nisip si s-a gandit ca i-ar placea sa se tavaleasca in
nisip. Amintindu-si indemnul mamei de a fi ea insasi, s-a gandit ca va face exact ceea ce
dorea sa faca. Asa ca s-a intins pe spate in nisip agitandu-si lungile picioare in aer si
rostogolindu-se de pe o parte pe alta. Privita din exterior arata ca o marioneta scapata de sub
control de papusar. Gema nu stia nici ce era acela un papusar si nici ce era o marioneta, dar a
auzit intr-un tufis rasetele unor pui de hiena. S-a intors si a vazut ca acestia o priveau de ceva
vreme si se amuzau pe seama ei.
Gema s-a ridicat iute in picioare si s-a indepartat cu capul plecat, gandindu-se ca a
platit destul de scump curajul de a fi ea insasi. Apoi, ca prin minune a aparut in fata ei zana
girafelor. Eu nu stiu cum arata aceasta zana, dar sunt sigura ca voi vi-o puteti imagina.
"Mama ta avea dreptate", a spus zana, ca si cum ar fi citit gandurile micutei girafe.
"Este important sa fii tu insati, dar este la fel de important cum faci asta. Nu e important ce nu
ai sau cum nu esti. E mai important prin ce esti diferita de ceilalti, care sunt partile tale bune si
speciale. Nu e important ca nu poti alerga ca o zebra, ca nu esti eleganta ca o gazela sau ca nu
te poti juca cu apa ca un elefant. Conteaza la ce esti tu buna, ce poti tu sa faci." Si cu aceste
cuvinte, zana a disparut.
Gema si-a continuat drumul, ridicandu-si un pic capul si gandindu-se la intelesul celor
spuse de zana cand deodata a vazut o leoaica alergand spre ea. La inceput Gema s-a speriat,
dar leoaica a linistit-o: "Nu te speria! Te rog ajuta-ma! Puiul meu s-a catarat intr-un copac si
nu pot sa-l dau jos!" Gema s-a ridicat pe varfuri si si-a strecurat cu ajutorul gatului ei lung
capul printre crengile copacului. L-a prins cu gura pe micutul pui la fel cum mamicile pisici
isi prind puiutii cand ii plimba dintr-un loc intr-altul si l-a pus cu blandete pe iarba, langa
mamica lui.
"Multumesc, multumesc, multumesc!" a spus cu adanca recunostinta leoaica
bucurandu-se ca-si avea puiutul din nou langa ea.
Nu a mai mers mult Gema si a vazut o maimuta speriata sarind agitata la marginea
unei stanci si strigand dupa ajutor: "Puiul meu a cazut de pe stanca. Abia se mai poate tine de
radacina unui copac si eu nu ajung sa-l prind. Daca nu il salveaza cineva repede, va cadea in
prapastie!"
Gema s-a asezat in genunchi pe marginea prapastiei si si-a intins gatul lung spre puiul
de maimuta: "Prinde-te bine de cornitele mele!" i-a spus micutului. Acesta s-a prins bine de
cornite si Gema l-a tras langa mama lui.
"Multumesc, multumesc, multumesc!" nu se mai putea opri fericita mamica sa spuna.
Gema se indrepta spre casa tinandu-si si mai sus capul, cand zana girafelor a aparut
din nou in fata ei. "Cred ca nu mai e nevoie sa-ti spun ceea ce tocmai ai invatat facand aceste
lucruri pe care numai tu le puteai face. Gheparzii au devenit cele mai rapide animale din lume,
nu dorindu-si sa fie asemeni broscutelor testoase, ci antrenandu-si talentul lor in a alerga.
Facand ceea ce poti face, dezvoltandu-ti talentele cu care esti inzestrata vei putea deveni tu
insati."
"Dar ma gandsc ca poate ai invatat chiar mai mult" a continuat zana "Folosind ceea ce
ai tu diferit i-ai putut ajuta pe cei care nu sunt la fel inzestrati si ti-ai facut astfel noi prieteni.
Mai mult, cum a fost in cazul leoaicei, ti-ai putut transforma un dusman in prieten."
Si zana a disparut din nou.
Gema a plecat spre casa tinandu-si gatul atat de drept incat capul ei cu acele cornite
dragute care au ajutat-o pe maimutica atingeau parca norii. Gema era mandra de ea.
Asumarea responsabilitatii, adoptarea unei atitudini proactive, modelarea performantei,

valorificarea resurselor sunt aspecte pe care aceasta poveste le tinteste.
Povestea celor cinci puisori

Stiti povestea celor cinci puisori? Ei bine, au fost odata ca niciodata cinci puisori care
traiau impreuna cu mamica gaina si taticul cocos. Intr-o dimineata cei cinci puisori s-au trezit
foarte flamanzi, la fel cum va simtiti si voi dimineata cand va treziti sau cand ajungeti acasa
de la gradinita.
Primul a spus: "Mi-e foame. As vrea sa-mi dea cineva un vierme mare si gras". Si a
inceput sa viseze la viermele cel mare, sa-si imagineze cum il inghite si ii ajunge in stomac.
Indiferent cat de mult si-a dorit primul puisor sa-i dea cineva un vierme mare si gras,
acest lucru nu s-a intamplat si prin urmare se simtea tot mai flamand.
Al doilea puisor era si el foarte flamand si auzindu-l pe fratele sau vorbind despre ce
isi dorea sa manance a spus si el: "Si eu sunt mort de foame. As dori sa apara in fata mea o
gazuta grasuta pe care sa o inghit cat ai zice "peste". Si-a ridicat privirea sa vada daca nu vine
vreo gazuta si pe masura ce se tot uita i se facea si mai foame.
Cel de-al treilea puisor se simtea la fel de flamand ca si fratii sai. "Piu! Piu! Piu!" a
strigat sperand ca cineva il aude. "As vrea ca fermierul sa ne aduca un vas mare cu boabe din
acelea de care ne aduce adeseori." Cu gandul acesta in minte, a ramas uitandu-se la portita pe
care intra de obicei fermierul sa aduca boabele, sperand ca-l va vedea si de aceasta data.
Speranta lui a fost in zadar si se simtea tot mai infometat.
"Ah!" spuse cel de-al patrulea puisor urmandu-si fratii "daca sotia fermierului ar veni
si ne-ar aduce niste firimituri de la cina de-aseara, ce bine ar fi!". La fel ca si cel de-al treila
puisor, cel de-al patrulea a ramas uitandu-se in zadar la portita pe care intra de obicei sotia
fermierului. Si i se facea tot mai foame...
Toate aceste discutii despre mancare l-au facut pe cel de-al cincilea puisor sa se simta
atat de flamand incat ii venea sa lesine. "Eu as vrea iute niste grau crocant. Sau m-as multumi
si cu orice altceva". Privirea lui a ramas atintita spre tavita in care fermierul le punea grau. Cu
fiecare secunda care se scurgea, foame puisorului devenea tot mai mare.
Auzind dorintele celor cinci puisori, taticul cocos i-a strigat: "Veniti aici!". Adunandu-
i pe cei cinci puisori in jurul lui le-a spus: "Ati observat ce facem eu si mamica voastra atunci
cand ne este foame? Daca doriti sa luati micul dejun veniti dupa noi pe cararea din gradina.
Acolo veti putea invata sa scormoniti pamantul si sa luati cata manare doriti!".
Renunțarea la trecut, eliberarea de frică, independența, descoperirea de noi resurse și abilități,

orientarea spre viitor sunt aspecte pe care aceasta poveste le are in vedere.
Povestea micii caracatițe

A fost odata ca niciodata o mica caracatita care traia in ape putin adanci si caldute,
langa o plaja cu nisip. Stiti cate picioare are o caracatita? Da, opt. Si stiti cum se numesc? Da,
se numesc tentacule. Ei bine, acestei caracatite ii placea sa-si infasoare tentaculele in jurul
lucrurilor si sa se agate de ele. Uneori se agata de un peste si se distra plecand purtata intr-o
scurta calatorie. Alteori se agata de o piatra foarte solida si se simtea puternica si in siguranta.
Intr-o zi caracatita a vazut o ancora sub un vapor si imediat si-a infasurat tentaculele in
jurul ei.
Dar ceva infricosator s-a intamplat. Ancora a inceput sa coboare scufundandu-se in
ape tot mai intunecate, reci in care caracatita noastra nu mai fusese niciodata. Caracatitei nu-i
placea ce se intampla, dar nu stia ce sa faca. Ce ati fi facut voi daca ati fi fost in locul ei? V-
ati fi tinut in continuare de ancora sau i-ati fi dat drumul?
Ei bine, caracatita a continuat sa se tina de ancora pana cand aceasta, cu un zgomot
puternic, s-a izbit de fundul marii. Era tare infricosata ca a ajuns acolo, pe fundul marii, dar
tot nu stia ce sa faca.
Apoi a vazut un peste prietenos care inota cu miscari gratioase in jur. Ajutor! a strigat
caracatita. Poti sa ma ajuti?
"Da, te pot ajuta", a spus pestele. Din privirea lui se citea ca ii pasa de micuta
caracatita: "Dar mai intai trebuie sa te ajuti singura. Va trebui sa dai mai intai drumul ancorei
inainte de a-ti putea arata drumul".
Caracatita tot nu stia ce sa faca. Ancora parea puternica si sigura. Daca i-ar fi dat
drumul ar fi ramas in apa singura, numai pe cont propriu. S-a uitat la pestisor. Pestisorul
dadea din cap incurajator si micuta caracatita a inceput sa-si desprinda cu timiditate
tentaculele. Sa ai atat de multe brate si picioare poate fi dragut atunci cand vrei sa imbratisezi
pe cineva, dar in momentul in care vrei sa te desprinzi de ceva e foarte complicat. Ultima
tentacula a fost cel mai greu de desprins.A fost nevoie de mai mult timp pana ce a capatat
curaj sa se desprinda.
Dragutul pestisor a asteptat-o, a incurajat-o si in final a felicitat-o. Cand caracatita s-a
desprins cu totul, pestisorul i-a spus cu blandete: "Uramareste-ma!" Pestisorul a inotat inainte
si inapoi, trasandu-si drumul treptat, ajutand-o pe caracatita in situatiile in care ramanea in
urma.
Pe masura ce continua sa inoate, caracatita se simtea tot mai fericita si mai puternica.
A facut un efort sa-l ajunga pe pestisor din urma si pentru o vreme au inotat umar la umar. Nu
a mai avut nevoie mult timp sa fie condusa. De la o vreme a inceput sa inoate prima, preluand
conducerea si croindu-si singura drumul. Nu mai era ingrijorata si i se parea ca de fapt traieste
o aventura exatraordinara.
Pestisorul i-a spus la un moment dat: "Nu mai ai nevoie de mine. Poti sa inoti singura
de acum. Calatorie placuta!"
Micuta caracatita i-a multumit pestisorului si a inotat mai departe. Apa incepea sa
devina mai calda si era tot mai multa lumina. Lumina se reflecta in apa si facea sa staluceasca
multimea de pestisori galbeni, rosii, albastri care inotau. Lucrurile din jur erau la fel ca
inainte, dar acum micuta caracatita era diferita. Se simtea mai puternica si mai increzatoare.
Apoi caracatita a facut ceva ce nu facea de obicei. S-a catarat pe plaja cu nisip,
imbaindu-se in razele soarelui. I s-a parut dragut sa se relaxeze o vreme, stand asa, fara sa
faca nimic.
Caracatita s-a uitat apoi la stancile din spatele plajei. Poate ca incepusera sa-i placa
aventurile. Sau poate ca sa faca un lucru nou nu o mai speria asa cum se intampla inainte.
Stancile parca o chemau si caracatita se intreba cum ar fi sa urce pana in varful lor.
Cu grija a inceput sa urce spre varf. Drumul nu era usor, dar caracatita continua
urcusul cu gandul la bucuria de a fi in varf. Si in sfarsit, iat-o acolo sus.
Un vantisor placut adia dinspre ocean. Si ca si cum ar mai fi facut asta de multe ori,
caracatita si-a intins tentaculele ca niste aripi si s-a lasat purtata de vant, sarind in ocean.
Asemeni unui vultur a strabatut aerul, bucurandu-se ca putea zbura.
Uitandu-se in jos vedea oceanul din care iesise. Uitandu-se deasupra vedea cerul
albastru spre care urcase. Cine ar fi crezut ca o mica caracatita ar fi putut ajunge atat de sus?
Rari sunt cei care nu-şi cunoasc defectele. De mici suntem invatati ca lucrurile bune se cuvin
a fi facute si prin urmare nu e nevoie sa fie remarcate printr-un cuvant bun sau recompensa.
Asa invatam sa punem lucrurile intr-o balanta imaginara care ajunge sa incline mereu catre o
imagine negativa de sine, chiar si atunci cand primim semnale pozitive. Povestea de mai jos
ne ajuta intr-o maniera amuzanta sa reparam atat balanta cu care ne masuram pe noi cat si
balanta cu care masuram faptele copiilor.
Stii sa accepti un compliment?

Intr-o zi, o serpisoara tanara si draguta inota la marginea unui lac. Spalata fiind, se intinse pe
o piatra fierbinte ca sa se usuce si incepu sa se aranjeze. O musca care trecea pe acolo o vazu
si-i spuse:
- Draga, pielea ta ma fascineaza asa cum straluceste ea, in lumina soarelui. Esti un sarpe atat
de frumos cu asa o piele lucioasa si curata. Sarpele se intimida si incerca sa se ascunda.
Vazand un adapost prin apropiere, disparu inauntru sub peretii de stuf. Dar nu-si dadu seama
ca era casa vrajitorului din acel sat. Acesta se sperie la vederea sarpelui, apuca toba si incepu
sa bata cu putere sa-l sperie pe intrus.
O broscuta testoasa care calatorea incet pe un camp invecinat auzi bataia ritmica a
tobei si incepu sa danseze.
Un elefant vazand asa o atitudine nepotrivita din partea unei fiinte pe care o credea la
locul ei se gandi sa-i dea o lectie si vru sa paseasca peste ea. Simtindu-se amenintata, broscuta
slobozi o flacara iar focul incendie casuta din iarba uscata a vrajitorului. Nori mari se ridicara
sus pe cer intunecand pamantul. Un potop de ploaie cazu din vazduh dar repede se potoli iar
soarele trimise iar pe pamant caldura si lumina.
O furnica-mama se folosi de aceasta imprejurare sa-si usuce ousoarele. Un furnicar
vazu repede oportunitatea unui ospat si manca iute toate ouale furnicii. Atunci furnica se
hotari sa-l dea in judecata. Astfel, se duse la judecatorul junglei, regele animalelor si ii
prezenta patania ei. Leul a convocat instanta chemand totodata si partile implicate.
Se adresa mai intai furnicarului:
- Furnicarule, de ce ai mancat ouale furnicii?
- Ei bine, eu sunt un furnicar si fac ceea ce este perfect natural, ceea ce doar un furnicar poate
face. Ce alternativa as fi avut cand furnica si-a imprastiat atat de tentant oualele in fata mea?
Intorcandu-se spre furnica, leul intreba:
- Furnica, de ce ai expus oualele in fata furnicarului in asa fel incat sa-l ispiteasca pe acesta?
- Intentia mea nu a fost aceea de a-l provoca. Cu siguranta sunt o mama mai buna decat crezi
si apoi ce altceva as fi putut face pentru a avea grija de puii mei, intreba furnica. Ousoarele se
udasera in timpul potopului astfel incat ele trebuiau uscate cand soarele si-a revarsat razele
fierbinti.
Uitandu-se spre soare, leul isi continua cercetarile:
- Soare, de ce ai stralucit?
- Ce altceva as fi putut face? Este un lucru bine stiut ca dupa ploaie rasare soarele.
- Ploaie, de ce ai potopit pamantul? intreba leul in incercarea lui de a descoperi adevarul.
- Ce altceva as fi putut face? raspunse ploaia. Coliba vrajitorului era in flacari iar intregul sat
era amenintat. Nu am vrut decat sa ajut.
- Coliba, de ce ai inceput sa arzi?
- Nu puteam sa fac altceva odata ce broscuta testoasa a aruncat flacari asupra mea, au raspuns
ramasitele carbonizate ale colibei. Sunt facuta din iarba uscata si stau aici de ani buni.
- Testoaso, se interesa regele animalelor, de ce ai scos flacari?
- Este singurul lucru pe care-l puteam face. Elefantul ma presa cu greutatea lui si trebuia sa
fac ceva sa incerc sa scap.
Leul se uita la elefant.
- Spune-mi elefantule, de ce ai calcat peste testoasa?
- Ce altceva puteam sa fac, raspunse elefantul. Broscuta dansa atat de salbatic ceea ce era
surprinzator pentru o fiinta cuminte ca ea si am crezut ca a innebunit. Nu am intentionat sa o
ranesc ci doar sa o ajut sa-si revina. Leul se intoarse spre broscuta:
- De ce dansai atat de salbatic?
- Ce altceva puteam sa fac, raspunse broscuta. Vrajitorul batea atat de ritmic si fascinant incat
am inceput sa dansez.
- Vrajitorule, de ce ai batut din toba?
- Ce altceva puteam sa fac cand sarpele a patruns in coliba mea? Ea m-a speriat, era
periculoasa. Serpii sunt pentru mine reprezentarea fortelor raului si a prevestirilor rele.
Trebuia sa alung prezenta raului din coliba mea.
- Serpisoaro, intreba regele animalelor ascultand cu rabdare toti martorii, de ce ai intrat in
coliba vrajitorului?
- Ce altceva puteam face, raspunse sarpele. Musca m-a intimidat cu cuvintele de lauda. Am
incercat cumva sa ma ascund iar coliba de iarba uscata a vrajitorului a fost cel mai apropiat
refugiu. In final, justitiarul junglei se intoarse spre musca:
- Musca, de ce ai laudat sarpele? Musca nu raspunse intrebarii dar se intoarse spre sarpe si-o
intreba:
- Serpisoaro, chiar nu stii sa primesti un compliment?
Inca din Antichitate Epictet spunea ca “oamenii nu sunt afectati de ceea ce li se intampla, ci
de cum interpreteaza ei ceea ce li se intampla”. La aceleasi concluzii au ajuns si cercetarile
actuale din domeniul psihologiei, conceptualizarea conform careia emotiile apar din felul in
care gandim despre evenimentele pe care le traim fiind astazi validata stiintific. Sa-i invatam,
asadar, pe copii ca sunt responsabili de emotiile lor, la fel cum si noi suntem responsabili de
emotiile noastre (nu copilul ne-a suparat, ci noi ne-am suparat). De cele mai multe ori nu
putem schimba situatiile cu care ne confruntam, felul in care ne raportam la aceste situatii
fiind cheia catre emotii functionale. Cele doua povesti de mai jos ne ajuta sa-i invatam aceste
lucruri si pe cei mici.
Gândurile creează emoții

Intr-o zi frumoasa si insorita, o fetita pe nume Katie sarea coarda in curtea din fata casei. Era
fericita. Ii placea sa sara coarda si era atenta la fiecare saritura sa nu se impiedice si sa cada.
In timp ce sarea si-a amintit ca bunica ii daruise coarda de Craciun. Bunica era saraca. Dar
dorea sa-i cumpere ceva special. Inainte de Craciun au mers impreuna sa viziteze un magazin
de jucarii. Lui Katie i-a placut coarda. Bunica a economisit banuti sa i-o cumpere de Craciun.
Cand a desfacut cadoul, Katie a fost foarte incantata si s-a simtit iubita de bunica in mod
special.
In timp ce sarea coarda, un baiat s-a repezit alergand, i-a smuls coarda cea draga din maini si
a fugit spre parc. “Ce baiat ingrozitor!” La inceput s-a simtit socata si suparata. Dar cand s-a
gandit “Mi-a furat coarda daruita de bunica de Craciun!”, s-a infuriat. Apoi, gandindu-se ca
si-a pierdut coarda pentru totdeauna, s-a simtit trista si ochii i s-au umplut de lacrimi.
Fugind in parc dupa baiat, a vazut ca un copil cazuse intr-un bazin cu apa. Baiatul ii aruncase
un capat al coardei. Gandindu-se ca acel copil s-ar putea ineca, a inceput sa se simta
ingrijorata. In timp ce baiatul il tragea din apa, gandurile ei s-au schimbat. “Va reusi sa-l
salveze!” a strigat si s-a simtit usurata.
Cand copilul a ajuns la mal, in siguranta, baiatul s-a dus la Katie, i-a dat coarda inapoi si i-a
spus: “Imi pare rau daca te-am speriat mai devreme, dar trebuia sa-l ajut repede. Multumesc
ca mi-ai imprumutat coarda.” Gandindu-se ca e dragut din partea lui sa-si ceara scuze si sa-i
inapoieze coarda, Katie s-a simtit multumita.
Cand s-a intors acasa i-a povestit mamei cum coarda ei a salvat un copil de la inec. I-a spus si
tatalui cand s-a intors de la serviciu. Ba chiar a sunat-o si pe bunica sa-i spuna. Cand se
gandea cat de importanta a fost coarda ei pentru salvarea copilului, se simtea foarte mandra.
Apoi s-a gandit: “Nu coarda ma facea sa ma simt fericita, trista sau ingrijorata… ci felul in
care ma gandeam la coarda.”
Si acest gand o facu sa se simta si mai bine.
Putem privi si altfel lucrurile…

Un baietel se intorcea acasa de la scoala. Pe drum a vazut ramurile unui mar atarnand
deasupra unui gard inalt.
Un mar copt si frumos se zarea printre crengi. Baiatului nu-i placeau fructele in mod
special. Ar fi preferat oricand un baton de ciocolata. Dar vazand marul si continuand sa se uite
la el a inceput sa i se faca pofta din ce in ce mai tare.
S-a ridicat pe varfuri intinzand mana cat de sus a putut, dar n-a reusit sa ajunga la mar.
A inceput sa sara, incercand sa prinda fructul. Fara succes. A vrut sa se catere dar gardul era
lucios si alunecos. S-a gandit apoi sa se urce pe ghiozdan, dar nu era suficient de inalt si nu
voia sa-si sparga rechizitele. S-a uitat in jur dupa o cutie, o piatra sau chiar o scara, dar –
nimic.
Le-a incercat pe toate. Negasind o solutie, a renuntat si a plecat. La inceput s-a simtit
furios si dezamagit, gandindu-se cat de foame i se facuse dupa toate eforturile, gandindu-se la
cat de mult isi dorea acel mar zemos in care si-ar fi infipt dintii cu pofta.
Cu cat se gandea mai mult la marul pierdut, cu atat se simtea mai trist.
Oricum, baiatul din povestea noastra era un copil istet, chiar daca nu obtinea
intotdeauna ce-si dorea. Si-a spus in mintea lui : Ce rost are sa ma framant asa? N-am nici
marul si sunt si nefericit. Nu mai pot face nimic sa iau marul – e clar si nu pot schimba asta.
Dar ar trebui sa pot schimba felul in care ma simt.
Ce-as putea face sa ma simt mai bine?
Poate daca m-as gandi la mar intr-un alt mod, m-as simti altfel, zise el si incerca cateva
idei.
Marul nici macar nu era al meu, asa ca poate era un lucru rau sa-l iau. Ori poate
marul era acru si necopt si m-ar fi durut burtica rau daca l-as fi mancat.
Nici nu incepu bine sa se gandeasca la toate lucrurile alea ca s-a si simtit mai fericit. A
strigat in gura mare: Ma bucur ca n-am reusit sa ajung la mar!
Cu cat se gandea mai mult la asta, cu atat se simtea din ce in ce mai bine.
Povestea imparatiei ramasa fara gradinar
A fost odata ca nicodata o imparatie minunata, al carei imparat se numea "Imparatul
cel Intelept". Se numea astfel pentru ca toti oamenii din imparatie erau foarte multumiti de
felul in care imparatul gasea de fiecare data cea mai buna rezolvare pentru problemele lor.
Imparatia era minunata pentru ca fiecare persoana se straduia sa faca cu placere munca pe
care o avea de facut. Imparatul era mândru de supusii lui, in special de gradinarul de la palat,
care era un adevarat magician. Toate florile din gradina palatului isi deschideau petalele când
gradinarul le vorbea si le mângâia frunzele. Iarba din aceasta imparatie era mai verde si mai
proaspata parca, iar arborii mai puternici si mai vigurosi.
Nu e de mirare ca o vrajitoare invidioasa pe frumusetea imparatiei si pe linistea ce
domnea acolo s-a gândit sa faca o vraja pentru a strica echilibrul locurilor. Asa ca intr-o
dimineata Imparatul cel Intelept, pe când se plimba prin minunata-i gradina a vazut ca
gradinarul lui preaiubit era de negasit. In zadar l-a cautat in toate colturile palatului si apoi ale
imparatiei: gradinarul intrase parca in pamânt. Intr-un târziu un batrân dintr-un sat indepartat
a dat de veste cum, la rasaritul lunii, vrajitoarea l-a luat pe destoinicul gradinar pe matura sa
si, dusi au fost... Imparatul cel Intelept si-a adunat sfetnicii si de indata au hotarât sa porneasa
cu oaste mare sa-l salveze pe gradinar. In zadar s-au straduit zile bune: vraja era prea
puternica. Se parea ca alta e solutia ce avea sa rezolve problema. Dupa atâtea zile, insa,
copacii, iarba si florile din imparatie incepusera sa se usuce, copacii isi aplecau crengile
uscate, florile ofilite isi aplecau cu tristete capusoarele. Le trebuia de indata un gradinar. Si
atunci imparatul a dat de veste in intreaga imparatie ca are mare nevoie de un gradinar. Toata
lumea era, insa, pea ocupata cu meseriile lor importante si nu aveau vreme pentru un lucru
atât de neinsemnat ca a fi gradinar. Tuturor li se parea ca aceasta este o meserie fara de
importanta si ca meseriile lor erau ceea ce intr-adevar era de folos imparatiei. Imparatul nostru
era tot mai trist, pe masura ce minunata lui gradina intra in paragina si vraja nu putea fi rupta
cu nici un chip. Ba mai mult, incet, incet toti oamenii din imparatie au devenit mai tristi: nu
mai aveau copacii vigurosi care sa-i adaposteasca de soare, nu mai aveau florile gingase care
sa le infrumuseteze parcurile, casele, gradinile. Iarba era uscata si multi scaieti si multe
buruiene ii impiedicau sa mai stea pe iarba ca altadata. Erau asa de tristi incât nu mai reuseau
sa-si faca cu placere meseriile lor importante.
Intr-una din zile, un tânar ucenic de la un atelier de cizmarie i-a multumit profesorului
sau pentru bunavointa si invataminte, si-a luat câteva lucruri in traista si a pornit spre palatul
Imparatului Cel Intelept. Ajuns acolo s-a infatisat imparatului si i-a spus:
- Imparate Luminate, te rog din inima sa ma lasi sa fiu gradinar! Nu stiu multe lucruri
despre gradinarit, dar trag nadejde ca dragostea pentru semenii mei intristati de paragina in
care se afla Imparatia si mai ales dragostea pentru natura ma vor ajuta sa fiu un gradinar
destoinic. Du-ma de indata la atelierul preaiubitului gradinar sa incep munca!
- Dar tu nu ai o meserie? De ce vrei sa te faci gradinar? l-a intrebat cu mirare
imparatul.
-Luminate Imparate, eu cuget cu mintea mea de om simplu ca orice munca e
importanta si frumoasa daca e facuta cu placere si cu responsabilitate.
Multumit de raspunsul tânarului, Imparatul l-a dus de indata sa-i dea tot ce avea
nevoie pentru a-si incepe munca. Dar mare le-a fost mirarea când, ajunsi la atelierul
gradinarului, l-au gasit pe acesta acolo.
"Fiecare meserie e importanta!" s-a auzit din nori vocea vrajitoarei. Am crezut ca nu o
sa intelegeti niciodata lucrul acesta si ca vraja nu va fi rupta nicicând! a mai spus ea, si s-a
pierdut inspre apus.
De indata cei doi, tânarul si gradinarul, s-au pus pe munca si in curând toti oamenii din
imparatie se puteau bucura din nou de frumusetile naturii. In plus, de data aceasta, stiau ca
munca tuturor este importanta si utila si respectau fiecare meserie pe care o imbratisa cineva
din imparatie.
In tara voastra care e meseria cea mai importanta?
Povestea baietelului care nu stia ce jucarie doreste

Ionel a adunat toata saptamana buline rosii pentru ca a facut o multime de fapte bune:
si-a facut ordine de fiecare data cand s-a jucat cu jucariile sau cand a folosit cartile de colorat
si enciclopediile, a avut grija sa dea de mancare catelusului de la ei de acasa, pe nume Wolf, a
reusit sa manance fara sa dea prea multe firimituri pe jos. Ar mai fi multe de povestit despre
faptele bune ale lui Ionel, dar astazi e sambata, ziua cea mare pentru el: asa cum au stabilit de
la Inceputul saptamanii, parintii vor merge astazi la magazinul acela mare de jucarii sa-l
recompenseze pe baietelul lor, de care sunt tare mandri. Dupa fapta si rasplata! spun ei si
pornesc cu totii veseli spre magazin.
Ajunsi la magazin, Ionel nu-si mai Incape In piele de bucurie: "Voi pleca acasa cu cea
mai frumoasa jucarie!", Isi spune el.
Se Indreapta cu totii spre raionul cu masinute. Sunt o multime! Si mari si mici si de
curse si de pompieri si de salvare. Vanzatoarea Il Intreaba amabila pe Ionel ce si-ar dori.
Ionel, Insa, se codeste, se gandeste si Intr-un final spune: "Nu vreau o masina de salvare, de
politie sau de pompieri, nu vreau o masina mare sau mica si nici un alba, rosie, albastra sau de
alta culoare." Asa ca sunt nevoiti sa colinde mai departe.
Langa raionul cu masinute e cel cu piese Lego si cuburi de construit. Ionel Isi trage
repede parintii de acolo, spunand: "Nu vreau piese Lego sau cuburi de construit!"
La raionul cu truse de medic, tamplar, bucatar si ustensile pentru alte meserii, Ionel
zaboveste o clipa, dar In cele din urma, da din umeri spunand: "Nici truse dintr-astea nu
vreau".
Dupa doua ore, obositi si epuizati, Ionel se Indreapta cu parintii lui spre parcarea
magazinului. Ionel e trist: nu are cu el nici o jucarie.
Vine noaptea si Ionel adoarme doborat de oboseala. Nu trece mult si dupa Mos Ene
vine Zana cea Buna In visul lui: "Draga Ionel, atata timp cat tu nu vei sti ce doresti, nu va
putea nimeni sa te recompenseze..."
Dimineata Ionel se trezeste. Da cu ochii de prietenul lui de plus, iepurasul Rila. I-e atat
de drag Rila. Il are de cand e mic. Ce bine ar fi sa aiba si Rila un prieten! Isi spune Ionel. Cred
ca s-ar bucura sa-i aduc un prieten urecheat. Ne-am juca foarte frumos cu totii! Nu termina
bine de spus cuvintele acestea ca Isi aduce aminte de cuvintele Zanei. "Da, Zana Buna, stiu ce
jucarie Imi doresc pentru mine si prietenul meu Rila! Ne dorim un iepuras simpatic pe care o
sa-l numim Bocanila!"
Alearga repede In bucatarie la mama si la tata si le spune dintr-o suflare: "Imi doresc
un iepuras de plus pe care sa-l cheme Bocanila!" Dupa micul dejun pornesc cu totii la
magazinul de jucarii si imediat Ionel Isi alege noul prieten. "Ce bine e cand stii ce-ti doresti! o
sa am grija de fiecare data sa ma gandesc la ce vreau. Nu mi-e de nici un folos sa ma gandesc
numai la ceea ce nu vreau!"
Parintii si vanzatoarea zambesc si dau din cap aprobator: "Ce bine ca a Invatat si Ionel
lucrul acesta!"
Veverel vine iarasi la gradinita

Astăzi e o zi special la grădiniţa din pădure: după două zile de weekend toate
animăluţele se întorc cu drag la gradiniţă. Sunt cu toatele nerăbdătoare să pornească în
drumeţia despre care Miss le-a vorbit. Dar ce se aude? E plânsul lui Veverel care răsună în
toată pădurea. Veverel a şi uitat de drumeţie. El vrea doar să stea acasă cu mami, aşa cum a
stat în weekend. Ce bine a fost acasă! Ce bine s-a distrat! Ce mult i-au plăcut poveştile spuse
de mami! Doamna Veveriţă e tristă şi îngrijorată pentru puiul ei. Ce s-o fi întâmplat cu
Veverel? Se întreabă ea. O fi bolnav? O fi speriat? Doamna Veverita îl ia acasă. Acasă, ca
prin minune toate problemele lui Veverel dispar. Vrea din nou să se joace, să asculte poveşti.
Numai că mami e tare îngrijorată pentru că nu a putut merge la serviciu şi pentru că are o
mulţime de lucruri de făcut. În zilele următoare Veverel e tot mai neînţelegător: cum se
trezeşte începe să strige că nu vrea să meargă la grădi. Ţipă atât de tare încât toate animăluţele
fug din calea lui cu mâinile la urechi. Mami îl ia din nou acasă. Aşa se face că de câteva zile
bune Veverel stă acasă şi la fel şi mami. Zi de zi Veverel se joacă cu jucăriile lui şi vrea ca
mami să fie mereu lângă el pentru a se juca împreună de-a construitul, pentru a se juca cu
maşinile, cu trenul cel nou care merge pe şine. Mami, însă, nu are timp de joacă: ea trebuie să
facă cumpărături, să facă de mâncare. În plus e zi de zi tot mai îngândurată. A auzit-o vorbind
cu buni la telefon că nu mai are bani să cumpere jucării, hăinuţe noi, cărţi. Nici bicicleta
nouă pe care i-a promis-o nu va mai putea să o cumpere. E îngrijorată şi că Veverel nu mai
învaţă poezii, poveşti noi, nu mai scrie cifre sau litere. Veverel e nedumerit: de ce nu mai are
mami bani? El ar dori nişte jucării noi pentru că tare s-a plictisit de jucăriile de acasă cu care
s-a jucat zi de zi de dimineaţă şi până seara. Şi cărţile s-au rupt, creioanele colorate s-au
consumat iar cărţile de colorat sunt colorate în întregime. Hmmm! Nu sunt prea multe de
făcut aici acasă... şi-a spus Veverel. Veverel a început să se plictisească de unul singur. Nu
ştia ce ar putea face pentru a se amuza un pic. Cum nu i-a venit nici o idee mai bună, a ieşit în
faţa scorburei în care locuia şi s-a aşezat pe o băncuţă: râsete zglobii se auzeau tot mai clar.
Erau Iepurilă, Bursucilă şi Vulpiţa Niţa. Erau aşa de atenţi la jocul lor încât nici nu l-au vazut
pe Veverel.
- Hei, ce faceţi? i-a întrebat Veverel.
- A, Veverel, am şi uitat de tine. Noi ne jucăm. Uite, am învăţat un joc tare interesant la
grădi. Nu avem timp de stat. În plus, mâine vom merge cu Miss la plimbare în pădure şi
trebuie să ne pregătim hăinuţele. La revedere!
Nu după mult timp au apărut pe cărare Căprioara şi cu puiul ei.
- Mami, azi m-am jucat foarte frumos la grădi cu iepuraşul şi cu puiul de mistreţ. Sunt
prietenii mei. Avem o mulţime de jucării la grădi! Şi am luat şi bulină roşie, uite!
Căprioara era tare mulţumită de puiul ei.
- Sunt mândră de tine! Mami o să-ţi cumpere revista pe care ţi-am promis-o. Hai sa
meregem repede la magazin!
Apar şi ariciul şi cu tatăl lui.
- Tati, o să-i fac o surpriză lui mami! Azi am învăţat o poezie tare frumoasă la grădi.
Când mami va veni de la serviciu i-o voi spune şi ei.
- Cred că e o idee foarte buna! a spus tati. Fiecare mămică se bucură când puiul învaţă
lucruri noi.
Veverel s-a întristat şi mai mult. Ce lucruri interesante făceau celelalte animale! Şi el
care credea că cel mai bine e acasă...
- Da Veverel, aşa este! s-a auzit o voce, de undeva de sus.
- Bună ziua doamnă Bufniţă! Credeam că dormiţi ziua.
- De obicei aşa se întâmplă, dar astăzi te-am auzit că oftezi şi eşti supărat, continuă
doamna Bufniţă. Să ştii că fiecare animăluţ, fie că e mai mare, fie că e mai mic, aşa ca tine are
rostul lui în pădurea aceasta: cei mari trebuie să muncească pentru a avea bani pentru haine,
mâncare, jucării şi alte lucruri iar cei mici trebuie să înveţe. Când cei mici nu vor să meargă la
grădiniţă părinţii lor nu mai pot munci. Am văzut că eşti supărat şi am auzit că îţi doreşti
jucării noi. Mama ta nu ţi le poate cumpăra pentru că nu mai merge la serviciu. De asta e tot
mai îngrijorată pe zi ce trece.
Vevrel s-a gândit mult la ce i-a spus doamna Bufniţă şi şi-a dat seama cât de mult a
greşit. Şi-a dat seama că aşa cum nu putem sta la grădiniţă fără să mai mergem acasă, la fel nu
putem sta acasă fără să mai mergem la grădiniţă. Mami îi poate citi poveşti seara şi se poate
juca cu el în week-end, dar nu poate înlocui jocurile de la grădiniţă, prietenii de care îi era dor.
A doua zi Vevrel s-a trezit mai repede, s-a spălat, s-a îmbrăcat, şi-a luat gentuţa de
grădiniţă şi s-a dus la mama lui:
- Mami, hai la grădiniţă! Hai să meregm repede ca să nu întârzii nici tu la serviciu!
Pe faţa mamei a apărut un zâmbet mare şi a spus:
- Se vede că am un băiat mare!
Veverel nici nu a ştiut cât de repede a trecut ziua printre atâtea jocuri, cântece şi
poveşti la grădiniţă. Şi când a ajuns acasă din prag l-a întâmpinat un miros ademenitor şi un
zâmbet cald, de care îi fusese dor.
- Bine ai venit acasă Veverel cel Mare! Uite, ţi-am făcut prăjitura ta preferată cu banii pe
care i-am câştigat astăzi la serviciu!
Din acea zi Veverel a mers zi de zi cu drag la grădiniţă, deşi se bucura în continuare de
zilele de weekend sau de zilele de vacanţă pe care le petrecea acasă. Ştia că are nevoie de
amândouă pentru a fi mulţumit.
Dislalia la copii
Când copilul stâlceşte cuvintele...
De multe ori părinţii se amuză când copilul spune "laţă" în loc de "raţă", când scoate
limba printre dinţi şi sâsâie precum un gânsac când e vorba de cuvinte care conţin sunetele "S",
"Z", "Ce", "Ci", "Ţ", când spune, de exemplu, "buviţa" deşi separat ştie să spună toate sunetele
cuvântului "bunica".
Dragi părinţi, este bine să ştiţi că această "stâlceală" a cuvintelor poartă numele general
de dislalie, denumirile particularizându-se apoi în funcţie de sunetul afectat: rotacism, dacă e
vorba de sunetul "R", lambdacism, dacă e vorba de sunetul "L", fitacism dacă e vorba de sunetul
"F", sigmatism dacă e vorba de sunetele "S" şi/sau "Ş", mutacism dacă e vorba de sunetul "M"
etc.
Este bine să ştiţi că există sunete cu puncte de articulare apropiată care formează
"perechi": "R şi L", "F şi V", "C şi G", "S şi Z", "Ş şi J", "T şi D" etc. De multe ori, când copilul
nu poate emite unul dintre sunetele unei perechi, îl înlocuieşte cu celălalt. De exemplu, atunci
când copilul nu poate emite sunetul "Z" va spune în loc de "zăpadă" "săpadă".
Până la vârsta de 4 ani aceste dificultăţi de a pronunţa corect sunetele şi cuvintele nu sunt
problematice pentru că sunt datorate particularităţilor Sistemului Nervos Central şi
nematurizării aparatului fonoarticulator. Dupa 4-5 ani copilul are "instrumentele" necesare
pentru a vorbi corect şi, dacă nu se întâmplă aşa, este cazul să vă adresaţi unui logoped.
Cauzele acestor tulburări sunt dintre cele mai diverse: de la malformaţii ale organelor care
participă la actul vorbirii (buze, limba, maxilare etc.), până la un model verbal greşit (al
părintelui, educatoarei sau al cuiva apropiat) pe care copilul şi-l însuşeşte prin imitaţie. Un caz
frecvent întâlnit este acela în care copilul pronunţă defectuos anumite sunete pentru a se alinta.
Oricat de hazliu vi se pare, într-o primă fază, este bine să nu-l încurajaţi! Altfel, se va deprinde
să vorbească aşa mereu.
Corectarea dislaliei presupune un numar variabil de şedinţe, în funcţie de dificultăţile pe

care le întâmpină copilul, dar şi de felul în care el evolueaza pe parcurs. Fiecare copil are un
ritm al său!!! Tocmai de aceea, dragi parinti, nu trebuie să vă aşteptaţi la rezultate imediate.
Uneori, corectarea dureaza multe luni, dar un rol esenţial în acest demers îl aveţi
dumneavoastră!!! Împreună cu logopedul care va desfaşura principala activitate de corectare,
părintele şi educatoarea trebuie să susţină exerciţiile şi să-l încurajeze şi stimuleze pe copil în
direcţia unei vorbiri corecte. Copilul dumneavoastră se va deprinde să vorbească corect treptat,
după multe exerciţii pe care le desfăşoară împreună cu logopedul. Acesta va folosi în activitatea
sa o oglindă în care copilul va privi modul în care logopedul emite diferitele sunete, fişe de
activitate, diferite jocuri care să-i susţină demersul. O şedinţă de logopedie se desfăşoară în mai
multe etape:
- exerciţii pentru dezvoltarea motricităţii organelor implicate în vorbire;
- exerciţii de respiraţie;
- exerciţii pentru dezvoltarea auzului fonematic (a capacităţii de diferenţiere între sunete);
- emiterea sunetului afectat izolat (de unul singur – se porneşte de la imitarea diferitelor
sunete din natură, cunoscute de copil; de exemplu: şarpele, câinele, raţa, broasca, musca,
maşina, soneria etc.; apoi i se arată copilului în oglindă care este poziţia corectă de emitere a
sunetului respectiv);
- emiterea sunetului afectat în silabe;
- emiterea sunetului afectat în cuvinte (în diferite poziţii: iniţial, median, final);
- emiterea de propoziţii, poezii şi realizarea de activităţi ludice în scopul exersării

sunetului afectat şi stimulării generale a vorbirii.
Unele dintre aceste exerciţii le puteti realiza, cu uşurinţă, chiar dumneavoastră!!! Este
bine să faceţi acest lucru cât mai des şi să-i explicaţi copilului care este rolul lor. Este foarte
importantă implicarea şi motivarea copilului în vederea corectării. Dacă colaborarea dintre
dumneavoastră şi logoped, respectiv educatoare se realizează cu succes, progresele vor fi
sesizate mai curând, şi ele vor fi prilej de bucurie pentru dumneavoastră şi copil!!!
Vă punem la dispoziţie câteva materiale cu exerciţii care să vă ajute în corectarea

sunetelor afectate în cazul copilului dvs. Vă dorim succes!
Lavinia Neacşu, logoped
Cristina Tohănean, psiholog, psihoterapeut
xxxxxxxx
Povesti terapeutice pentru copii mici si mari - Cristina-Angela

Tohanean, Mirela Tiganas
Cod: LIB978-606-8953-48-9
An aparitie: 2018
Autor: Cristina-Angela Tohanean, Mirela Tiganas
Categoria: Literatura Romana
Editie: Necartonata
Editura: LIBRIS EDITORIAL
Format: 210 x 150 mm
Nr. pagini: 158
Varsta: 3-5 ani
Varsta: 5-7 ani
Varsta: 7-10 ani
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Dezvoltarea abilităților socio-emoționale la vârsta preșcolară mică

Joi, 20 Aprilie 2017
edu. Mihaela Florea
Tema lunii: Social and emotional learning
485 Hits
Vârsta preșcolară constituie o perioadă destul de lungă în care se produc însemnate schimbări
în viața afectivă a copilului. Emoțiile și sentimentele preșcolarului însoțesc toate manifestările
lui, fie că este vorba de jocuri, de cântece, de activități educative, fie de îndeplinirea sarcinilor
primite de la adulți. Ele ocupă un loc important în viața copilului și exercită o puternică influență
asupra conduitei lui.
Cercetările din domeniul psihologiei dezvoltării au dovedit faptul că nu este suficient să

dezvoltăm abilitățile intelectuale ale copiilor. Studii care au urmărit copii începând cu primii
ani de viață și până la vârsta adultă au indicat faptul că abilitățile copiilor de a-și conștientiza
trăirile emoționale, de a le gestiona în mod adecvat sau de a-și face prieteni, sunt cel puțin la
fel de importante ca și abilitățile intelectuale (inclusiv pentru reușita la școală). Ce învață
copiii? În cadrul interacțiunilor zilnice, copiii își dezvoltă și optimizează abilitățile socio-
emoționale. Ei învață:
 Abilități necesare pentru a lega prietenii (de ex. cum să se alăture altor copii care se joacă, cum
să ceară și să împartă jucăriile, cum să ofere ajutor altora, cum să își ceară scuze etc.);
 Să își înțeleagă emoțiile – să identifice și să numească emoțiile proprii și ale celorlalți, să le lege
de contextele în care apar în mod tipic (de exemplu bucuria la primirea unui cadou, supărare
atunci când ne doare ceva etc);
 Să își gestioneze furia (învățând să și-o conștientizeze și să folosească metode simple pentru a
și-o controla);
 Să își rezolve problemele apărute în interacțiunea cu ceilalți (să își definească problema, să
caute și să aleagă soluții adecvate).
Surprinzător, abilitățile socio-emoționale sunt un predictor mai bun al reușitei la școală decât
abilitățile intelectuale. De exemplu, copiilor le este mai dificil să învețe să citească dacă se
confruntă cu probleme care îi distrag de la activitățile clasei – dacă nu știu să ceară ajutor, nu
sunt capabili să urmeze instrucțiuni, dacă nu reușesc să se înțeleagă bine cu cei din jur sau să
își exprime adecvat și să își gestioneze emoțiile negative.
Preșcolarii pot înțelege emoțiile exprimate de copiii de aceeași vârstă cu ei în timpul unui
contact social, ceea ce îi ajută în rezolvarea conflictelor. Apoi, preșcolarii sunt capabili de
implicare empatică în emoțiile celorlalți și își pot reda propriile emoții în diferite situații sociale
pentru a minimaliza efectele nesănătoase ale emoțiilor negative și pentru a împărtăși emoțiile
pozitive cu ceilalți.
Intre 2 și 4 ani, copiii încep să vorbească despre propriile emoții. La această vârstă identifică și
diferențiază expresiile faciale ale emoțiilor de bază (furie, tristețe, frică și bucurie). Copiii, la
această vârstă manifestă accese violente de furie și teamă de separare.
Modul în care educatoarele reacționează la exprimarea emoțională a copiilor lor determină

exprimarea sau inhibarea emoțiilor viitoare ale acestora. Expresivitatea emoțională a
educatoarelor devine un model pentru copiii preșcolari, în ceea ce privește exprimarea
emoțională.
Exemplu: Dacă educatoarea exprimă în mod frecvent emoții negative, copiii vor exprima și ei
aceste emoții, datorită expunerii repetate la acestea.
Modul în care adulții discută problemele legate de emoții poate transmite sprijinul și acceptarea
lor și poate contribui la conștientizarea de către copil a diferitelor stări emoționale pe care le
experimentează.
Exemplu: Cadrele didactice care sunt adeptele ideii că emoțiile, în special cele negative, nu
trebuie discutate deschis pot induce copiilor ideea că emoțiile nu trebuie exprimate, ceea ce
afectează capacitatea de reglare emoțională a acestora.
În faza în care copiii învață despre emoții și încă nu știu denumirea acestora am folosit
reflectarea sentimentelor. În acest sens, decât să înteb copilul cum se simte, răspunsul evident
al acestuia fiind “nu știu” am încercat să identific emoția copilului și apoi să o “traduc” acestuia
sub formă de întrebare sau afirmație. Ex: copilul spune: „Nu pot să mă dezbrac”, traducerea:
„Cred că ești agitat” sau „Ești supărat?”.
Am observat de-a lungul timpului că preșcolarii sunt mai preciși în denumirea emoțiilor cu
ajutorul etichetelor verbale decât cu ajutorul expresiilor faciale, în mod special pentru frică și
dezgust. Fără o etichetă verbală a emoțiilor, copiii nu realizează că acel comportament provoacă
o emoție. Uneori însă, cuvintele ce denumesc emoții pun probleme copiilor, deoarece ele se
referă în mare parte la stări emoționale interne, neobservabile. Cadrele didactice trebuie să
încurajeze în permanență copiii să utilizeze cuvinte și expresii ce denumesc stări emoționale.
Când un copil trăiește o emoție puternică trebuie întrebat cum se simte (Cum te simți când
colegul te jignește?, Ești bucuroasă când te joci cu păpușile?). Copiii vor învăța astfel că este
normal să experimenteze diverse emoții și să vorbească despre ele.
Abilitatea de a înțelege și descrie emoțiile celorlalți este necesară pentru manifestarea empatiei.
Când empatia este exprimată la un nivel moderat, ea conduce la simpatie.
Discutând cu copiii despre emoțiile celorlalte persoane în anumite situații sau a personajelor
din povești, li se oferă oportunitatea de a conștientiza consecințele comportamentale ale
acestora în plan social (Cum crezi că s-a simțit Capra când a aflat că Lupul i-a mâncat iezișorii?;
Dar Scufița Roșie când a venit Vânătorul să o salveze?). Pentru a întări comportamentele
respective ale copiilor este important să-i recompensăm verbal când le observăm, astfel copiii
vor învăța la ce tip de mesaje emoționale prezente în mediu să fie atenți.
Dacă copiii experimentează emoții negative puternice și nu își pot regla/adapta emoțiile sau
modul de exprimare a lor, aceștia se vor comporta într-un mod neadecvat prin exteriorizarea
emoțiilor negative. Mai mult, copiii care sunt capricioși sau au înclinații spre emoții negative,
precum furia, sunt mai puțin legați de cei cu aceleași trăiri, decât copiii care nu au această
caracteristică.
În cele ce urmează vă supun atenției câteva exemple de jocuri desfășurate la grupa mică (copii
cu vârste cuprinse între trei și patru ani), prin care copiii au fost antrenați în descoperirea și
exersarea diferitelor tipuri de emoții.
1. “La spălătoria de mașini”:
Copiii sunt invitați să aleagă cartonașe cu fețe umane reprezentând diferite stări afective:
bucurie-veselie, tristețe-supărare. Fețele vesele se așează pe două șiruri. Printre cele două
coloane vor trece copiii care și-au ales fețe triste. Acestora din urmă li se vor adresa din partea
colegilor veseli cuvinte de laudă pentru a li se evidenția calitățile, îmbrățișări, strângeri de mână,
toate acestea cu scopul de a li se schimba starea. Prin urmare fiecare copil care intră “murdar”
la spălătorie, după un proces de “spălare” iese “curat”.
2. „Călătoria cu surprize”
Acest joc senzorial este foarte amuzant și plăcut pentru copii. Pot fi folosite teme diverse: o
călătorie în junglă în care vă întâlniți cu tot felul de animale, o călătorie subacvatică, schimbările
vremii, realizarea unei prăjituri. Spatele copilului va deveni locul unde se petrec toate aceste
“călatorii”. De exemplu, pe spatele lui pot trece elefanți, șerpi, broscuțe, iepurași, antilope si
tigrii fioroși. Sau poate simți apa și valurile cum îl ating, peștișori și steluțe de mare. La fel,
poate să picure, apoi să plouă torențial, cu fulgere si tunete, pentru ca la final să apară soarele
și curcubeul.
După aceea, îi puteți propune copilului să vă facă el masaj folosind una dintre teme sau chiar
să inventeze o călătorie nouă dacă dorește. In acest mod, copilul învață să își dozeze energia și
felul în care atinge, poate diferenția tipurile de atingeri, întelege când apasă prea tare și îi poate
provoca durere celuilalt, își dezvoltă imaginația.
În concluzie, antrenamentul de reglare emoțională este foarte valoros să-l începem de la vârste
mici și să-l facem continuu; limbajul emoțiilor ar trebui să facă parte din vocabularul nostru
zilnic; să ne permitem să întrebăm și să vorbim în egală măsură despre cum ne (-am) simțim (t)
și despre ce am făcut.
Fiecare copil este diferit și nu poate fi comparat „decât cu sine însuși”. Și totuși, câteva lucruri
esențiale îi fac pe copii asemănători: toți au nevoie de dragoste, de securitate, de îngrijire și de
exercițiu. Toți simt nevoia de recunoaștere și acceptare. Toți caută un sprijin în adult și chiar au
nevoie de un anumit control din partea acestuia pe măsură ce își dezvoltă încrederea în sine și
dobândesc propria experiență. „Nicio profesie nu cere posesorului ei atâta competență, dăruire
și umanism ca cea de educator, pentru că în nici una nu se lucrează cu un material mai prețios,
mai complicat și mai sensibil decât omul în devenire…”
Bibliografie:
1. Cosmovici, Andrei, Iacob,Luminița „Psihologie școlară”, Editura „POLIROM”, Iași, 2008;

2. Roco Mihaela, „Creativitate și inteligență emoțională”, Editura „POLIROM”, Iași, 2001
Copiii sunt uneori coplesiti de propriile emotii

Copiii au nevoie să-și simtă emoțiile, însă, de prea multe ori, sunt copleșiți de ele. Ca
părinți, ne dorim ca ai noștri copii să aibă emoții, dar să nu fie împovărați de ele – să-și
permită să simtă teamă, dar să nu rămână în casă din cauza anxietății, să fie entuziasmați, dar
nu atât de agitați în entuziasmul lor încât să nu mai gândească rațional și să ia decizii proaste.
<script language='javascript1.1'
src="https://adserver3.desprecopii.com/a.aspx?ZoneID=83&Task=Get&Browser=NETSCAP
E4&NoCache=True&PageID=53842&SiteID=1"></script> <noscript><a
href="https://adserver3.desprecopii.com/a.aspx?ZoneID=83&Task=Click&Mode=HTML&a
mp;SiteID=1&PageID=53842" target="_blank"> <img
src="https://adserver3.desprecopii.com/a.aspx?ZoneID=83&Task=Get&Mode=HTML&amp
;SiteID=1&PageID=53842" width="300" height="250" border="0" alt=""></a> </noscript>
Ce este reglarea emoțională?

Reglarea emoțională este un proces complex ce implică conștientizarea, recunoașterea,
înțelegerea și acceptarea emoției, precum și capacitatea de a avea reacții comportamentale
adecvate situației.
O persoană cu o autoreglare emoțională bună își poate exprima emoțiile în mod
constructiv, fără insulte sau jigniri, poate rezista comportamentelor impulsive ce pot
înrăutăți situația sau poate avea grijă de ea atunci când se simte tristă sau dezorientată.
O adaptare optimă a emoției nu presupune întotdeauna descreșterea emoțiilor negative și

creșterea emoțiilor pozitive. Când un copil este rănit sau a suferit o pierdere, e firesc ca el să
simtă durere și tristețe. E important ca în astfel de momente, părintele să arate empatie și
suport și să nu nege emoțiile copilului.
La ce folosește reglarea emoțională?

Capacitatea copilului de a-și regla emoțiile este considerată un factor esențial al sănătății
psihologice a copilului. O reglare emoțională bună are beneficii în toate ariile vieții
copilului.
Copiii care au capacitatea de a-și regla adecvat emoțiile relaționează mai ușor, își rezolvă mai
bine conflictele cu prietenii și colegii, manifestă mai multă empatie față de cei din jur. Un
copil cu abilități de reglare emoțională insuficient dezvoltate are dificultăți în a-și face prieteni
noi sau în a-și păstra prietenii. Furia, agresivitatea, anxietatea exprimate în comportamente
nepotrivite îi pot afecta relațiile de prietenie. Copiii respinși de colegi și prieteni sunt supuși
unor riscuri precum bullying, abandon școlar, delicvență, abuz de substanțe.
O bună reglare a emoțiilor îi permite copilului să se concentreze mai bine la teste și

evaluări (căci nu mai este copleșit de anxietate), să fie mai atent și mai implicat în activitățile
școlare.
Un copil cu bune abilități de reglare emoțională gestionează mai bine stresul și este mult mai
rezilient în fața diverselor provocări de la școală sau acasă.
O reglare emoțională deficitară se reflectă în probleme comportamentale și este un

semnificativ factor de risc în tulburările de anxietate, depresie sau tulburări alimentare.
Și, nu în ultimul rând, calitatea relației copil-părinte este strâns legată de modul în care atât
părintele, cât și copilul, reușesc să-și gestioneze emoțiile.
Cum se dezvoltă reglarea emoțională?

Autoreglarea emoțională nu este o abilitate înnăscută. Copiii au nevoie să învețe să-și
gestioneze emoțiile, iar părinții joacă un rol esențial în acest proces. Copilul învață cel mai
bine autoreglarea atunci când știe că emoțiile și îngrijorările lui vor fi auzite, acceptate și
înțelese de către părinte.
Ca părinți, e necesar să ne alocăm timp (poate chiar zilnic) pentru a asculta preocupările și
îngrijorările copilului. Uneori, când suntem obosiți, aglomerați sau supărați, nu putem asculta
cu răbdare sau cu atenție. Însă, e important ca, în majoritatea situațiilor, să fim disponibili
fizic și emoțional pentru copiii noștri.
În discuțiile cu părintele, copilul poate învăța că emoțiile așa-zise ”negative” (furie, frică,
tristețe), deși sunt dureroase, nu vor dura pentru totdeauna, căci, prin propriile eforturi sau cu
ajutorul adulților, poate depăși adecvat astfel de momente dificile.
Când părintele învață copilul să-și identifice și să-și gestioneze emoția, se creează astfel un
cadru securizant, în care copilul se simte în siguranță să exprime chiar și cele mai dificile
emoții. Simțindu-se în siguranță, acceptat și înțeles, emoțiile lui devin mai ușor de gestionat și
mai puțin urgente, dezamăgirile sau frustrările se simt mai puțin dureros, mai puțin
catastrofic, iar copilul va fi mai puțin insistent în cerințele lui și mult mai deschis și flexibil în
a căuta soluții. Va fi mai rar blocat în atitudini de învinovățire, negare sau ceartă. Va fi mai
capabil să simtă empatie și interes pentru ceilalți și să-și asume responsabilitatea acțiunilor
sale.
Când noi, părinții, acceptăm și prețuim emoțiile copiilor noștri, nu doar îi ajutăm să se
simtă mai bine, ci îi ajutăm și să fie mai bine, în toate aspectele vieții lor.
Invata-ti copilul sa isi exprime sentimentele

 Copiii mici sunt constienti de senzatiile fizice si, odata ce incep sa vorbeasca, va pot
spune cand le este foame sau doresc sa mearga la baie. Dar numirea emotiilor este
mult mai complexa, iar multi copii au nevoie de ajutor pentru a identifica ce simt cu
exactitate.
O modalitate de a face conversatie este sa vizionati filmul animat "Inside Out", care a
fost laudat pentru faptul ca incuraja copiii sa se uite in mintea lor si sa vada cum
functioneaza emotiile. Atunci cand copiii pot vizualiza emotiile, ca personajele
intrupate in film, pot discuta mai usor despre ele.
Atunci cand copilul dvs. are o emotie puternica, numiti acel sentiment si incurajati
copilul sa se gandeasca la senzatia acelei experiente. Spuneti-i: "Acum pari fericit! Pentru
ca zambesti si razi." sau "Pari frustrat, pentru ca te vad plangand. Este bine sa fii frustrat
atunci cand nu poti face ceva ce iti doresti. Si eu ma simt frustrata uneori." Vrem ca copiii sa-
si simta pe deplin emotiile, limitandu-le in acelasi timp actiunile.
Incercati metoda L.E.S.S.

Aceasta metoda, favorizata de profesori si consilieri, ofera parintilor o strategie pentru
a-si ajuta copiii prin experiente emotionale dure. L.E.S.S. inseamna Listen, Empathize,
State the emotion si Stop there, adica a asculta, a empatiza, a numi emotia si a te opri acolo.
Daca copilul are brusc un tantrum la supermarket, luati-va un minut, coborati-va la nivelul sau
si cereti-i sa va spuna ce s-a intamplat, daca este posibil. Ascultati ce are de zis, apoi spuneti-
i: "Vad de ce ar fi dificil sa astepti cuminte la rand in timp ce esti plictisit." Apoi, numiti
emotia. "Vad ca esti frustrat pentru ca dureaza atat de mult." Apoi, opriti-va acolo. Lasati
copilul sa se exprime si sa spuna ce are pe suflet. Este posibil sa nu "rezolvati" problema in
momentul respectiv, dar, cu o utilizare repetata, copilul va invata sa-si vocalizeze
sentimentele inainte de aparitia unui tantrum, ceea ce inseamna ca este posibil sa fie evitat.
Fa ce spun si ce fac
Stim cu totii ca cei mici copiaza tot ce zic si fac adultii. Este extrem de important ca adultii
din viata copilului sa-si exprime sentimentele si sa devina un model pozitiv. Daca micutul tau
vede ca exagerezi cu furia sau ca te certi cu vecinii, va crede fara indoiala ca un astfel de
comportament este normal si il va afisa la randul sau. Cand simtiti o emotie, partajati-o verbal
cu copilul si explicati-i cum va veti ocupa de ea: "Momentan, mami este foarte frustrata
pentru ca masina de spalat vase este stricata. Stiu ca sunt frustrata deoarece inima mea bate
rapid si fata mea este calda, dar voi respira adanc si voi numara pana la 10 inainte sa fac orice
altceva.“
Emotiile sunt complexe, dar necesare

Evitati sa minimalizati sau sa nu vorbiti cu copiii despre sentimentele lor. Comentariile,
cum ar fi "Esti bine, o sa treaca" sau "Nu ai nici un motiv sa plangi acum", ii invata pe copii
sa nu aiba incredere in propria lor evaluare a modului in care se simt. Acelasi lucru este
valabil si pentru pedepse. Potrivit dr. Laura Markham, "Trimiterea copilului in camera lui sa
se calmeze nu-l va impiedica sa fie suparat, ci doar sa-i transmita mesajul ca este singur cu
acele emotii mari, infricosatoare ... Cand oamenii reprima emotia, aceste emotii nu mai sunt
sub control constient."
La fel ca adultii, copiii au straturi de emotie, iar atunci cand copiii se simt inspaimantati,
vinovati sau tristi, acest lucru se poate manifesta deseori prin furie. De aceea este atat de
important sa dezvoltati un dialog cu copiii despre emotii, pentru a se descoperi si a afla ce se
intampla cu adevarat, dar si pentru a invata de la o varsta frageda cum sa se ocupe in mod
corespunzator de aceasta emotie.
Copilul de 5 ani: Dezvoltarea fizica si personalitatea

Dupa implinirea celui de al cincilea anisor, copilul iese treptat din perioada de criza si isi gaseste
lent un nou echilibru. Va face progrese remarcabile pe toate planurile, fizice si psihice si de
asemeni se va familiariza cu mediul in care traieste. Este la varsta cand este constient ca isi
iubeste parintii, educatoarea, rudele, animalutele de casa.
Este usor de abordat, este tandru si tot mai putin nerabdator si este deja o companie foarte
agreabila.
Dupa implinirea celui de al cincilea anisor, copilul iese treptat din perioada de criza si isi gaseste lent
un nou echilibru. Va face progrese remarcabile pe toate planurile, fizice si psihice si de asemeni se va
familiariza cu mediul in care traieste. Este la varsta cand este constient ca isi iubeste parintii,
educatoarea, rudele, animalutele de casa. Este usor de abordat, este tandru si tot mai putin
nerabdator si este deja o companie foarte agreabila. La Desprecopii, crestem alaturi de copiii nostri.
Copilul de 5 ani - un echiliru si nevoia de autonomie

Dupa implinirea celui de al cincilea anisor, copilul iese treptat din perioada de criza si isi
gaseste lent un nou echilibru. Va face progrese remarcabile pe toate planurile, fizice si psihice
si de asemeni se va familiariza cu mediul in care traieste.
Este la varsta cand este constient ca isi iubeste parintii, educatoarea, udele, animalele. Este
usor de abordat, este tandru si tot mai putin nerabdator si este deja o companie foarte
agreabila.
Dezvoltarea fizica a copilului de 5 ani
Un copilas de 5 ani, masoara in medie intre 105 si 111 centimetri si cantareste intre 16 si 20,5
kg. Fetele se situeaza putin sub aceaste estimari, iar baietii putin deasupra.
Ce poate face un copil de 5 ani?

La 5 ani, copilul sare cu usurinta intr-un picior sau pe ambele picioare si are un echilibru mai stabil.
Este maestru in ceea ce priveste bicicleta si se antreneaza mereu in noi exploari pentru care
trebuie sa escaladeze, sa alunece, sa sara, sa se strecoare, sa se catere, etc.
Coordonarea manuala este mai precisa si rezultatul este vizibil in muncile manuale ale
copilului. Are deja o preferinta pentru o mana in raport cu cealalta si are o mai mare usuritna
in miscarea cu aceasta.
Desenele pe care le face sunt din ce in ce mai detailate.
Caracterul si personalitatea la 5 ani

Copilul de 5 ani devine din ce in ce mai capabil sa isi apare punctul de vedere intr-o
conversatie. Desi este tot mai autonom in ceea ce priveste corpul sau si este dornic sa fie tratat
ca un adult, el nu vrea insa sa se indeparteze pre mult de adulti si le solicita in orice moment
aprobarea si avizul.
A devenit o companie cel mai adesea placuta si serviabila, si se plange si sau se smiorcaie tot
mai putin. Accesele sale de furie sunt mai putin frecvente si se leaga mai ales de obiecte si
mai putin de oameni.
Fricile varstei de 5 ani

Temerile si fricile copilului de 5 ani incep sa se atenueze de la zi la zi si devin tot mai
concrete. Ii e frica de un caine care isi arata dintii, de fulgerele din noapte, de o vrajitoare care
ii poate lua papusa sau de cazaturi. Deja nu mai face atit de multe trasnai sau poznioare si
prins/a aspura faptului poate sa nege si sa dea vina pe altcineva.
Desi ii place sa faca lucrurile in stil si ritm propriu,este din ce in ce mai sensibi/a la
rationamentul adultului si este dornic/a sa ii faca placere: respecta regulile, cere voie de a face
ceva si ar vrea sa fie considerat/a 'cuminte'.
Povestile fantastice si laudaroseniile sunt din ce in ce mai rare pentru ca acum, copilul incepe
sa faca mai bine deosebirea dintre real si imaginar.
A lua decizii - si nevoia de autonomie

Pe masura ce copiii devin mai independenti, li se cere sa ia mai multe decizii. Copiii
prescolari au de luat tot mai multe decizii - totul de la alegerea unui partener de conversatie
sau de joaca, activitati, etc. Cand copiii invata ca pot lua propriile decizii si isi exprima
opiniile, ei pot explora cat de departe pot impinge regulile si provoca autoritatea parintilor.
Copiii, in acest stadiu al independentei in curs de dezvoltare, doresc sa testeze limitele si,
uneori, sa experimenteze comportamente contrare.
Creeaza momente si rutine care incurajeaza autonomia

copilului: 10 sfaturi utile
In dorinta de a-l incuraja sa fie independent, orice copil trebuie sa invete sa isi rezolve singur
micile probleme. Rezolvarea problemelor personale este una dintre cele mai importante
abilitati si experiente de viata pe care un parinte trebue sa o ofere copilului.
Lucia Ramona Vasilache - Lucia este psiholog clinician și psihoterapeut de formare cognitiv-
comportamentală, cu competențe în investigarea și asistarea traumelor psihice.
Modalitati de reglare emotionala la copii

Modalitati de reglare emotionala la copii
 Într-un articol recent povesteam ce este reglarea emoțională și de ce este ea

importantă. Voi continua această temă, detaliind câteva modalități concrete prin care
copiii pot învăța să-și gestioneze sănătos emoțiile dificile (susținuți și ghidați, desigur,
într-o primă etapă, de către părinți).
Ne dorim să avem copii sănătoși, atât fizic, cât și emoțional. Așa cum învață,
treptat, să aibă grijă singuri de corpul lor, tot așa, copiii au nevoie să învețe modalități
concrete și potrivite pentru a-și gestiona singuri frustrarea, furia, stresul, anxietatea.
E important ca noi, părinții, să ținem cont de următoarele

aspecte:
A-i învăța pe copii să-și gestioneze cât mai sănătos emoțiile și să răspundă prin
comportamente adecvate este un proces dificil – necesită timp, răbdare, repetiție, atenție,
atât din partea părinților, cât și a copiilor.
E necesar să acceptăm emoțiile dificile ale copilului, chiar dacă sunt incomode,
neplăcute, inoportune. Nu e ușor să facem față unui tăvălug emoțional, însă furia, frica sunt
reacții umane firești, iar copilul are dreptul să simtă ceea ce simte. Când părintele transmite
copilului că îi înțelege trăirea emoțională (”Îmi dau seama că ești furios pentru că sora ta ți-a
stricat jucăria preferată… Îmi pare foarte rău, știu cât de mult țineai la ursuleț.”), în același
timp îl ajută să se simtă un pic mai bine, drept urmare copilul poate deveni mai cooperant, mai
deschis la negociere. Când copilul vede că cineva îi înțelege și îi acceptă trăirea, el învață că
emoțiile, chiar dacă generează disconfort, nu sunt periculoase și nu e nimic în neregulă cu el
pentru că simte astfel; treptat, va învăța să nu se mai sperie de ele, să le accepte, să le tolereze
și să iasă cu bine din momentele dificile.
Pedeapsa, time-out-ul, rușinarea sunt reacții deloc potrivite la izbucnirile de furie sau
la momentele de anxietate și panică ale copilului. Astfel de reacții din partea părinților
transmit copilului mesajul că aceste stări emoționale sunt rele. Drept urmare, copilul încearcă
să le reprime, să le ascundă, să uite de ele – însă, e ca și cum ar căra în spate un rucsac
emoțional, în care se mai adaugă mereu câte ceva, dar care nu se golește niciodată; neavând
pe unde să iasă, rucsacul devine din ce în ce mai greu de dus; iar când e prea plin, emoțiile
explodează în interior, ceea ce îl sperie și mai tare pe copil.
Unele strategii vor funcționa mai bine decât altele, în funcție de situație, de
personalitatea copilului, de vârsta lui. Există o multitudine de strategii, alege-le pe cele care
se potrivesc copilului tău. Atunci când este posibil, propune-i copilului mai multe variante și
permite-i să-și aleagă strategia pe care o va folosi. Faptul că alege e un prim pas spre
gestionarea adecvată a situației și a emoției.
Oprește-te și miroase pizza

Astfel, începând cu vârsta de 3-4 ani, copiii pot înțelege și folosi cu ușurință un exercițiu de
relaxare precum cel numit ”Oprește-te și miroase pizza”.
Când copilul e supărat sau furios, învață-l să se oprească și să miroasă pizza (sau, dacă nu îi
place pizza, poate o plăcintă de mere sau orice altceva care-i place).
Pașii sunt aceștia:

1. Inspiră profund pe nas, ca și cum ai mirosi o felie apetisantă de pizza.
2. Expiră lin și prelung pe gură, ca și cum ai încerca să răcești felia de pizza.
3. Repetă primii doi pași de câteva ori, încet, cu răbdare, concentrându-te pe fiecare inspirație
și expirație.
Respirațiile profunde și lente pot relaxa corpul și mintea, reducând intensitatea stărilor
de furie sau frustrare.
În timp, pe măsură ce exersează cu un pic de ajutor din partea părinților, copilul învață să facă
acest exercițiu singur, în situațiile în care are nevoie. E simplu: inspir profund, expir lent și
lung, mă concentrez pe inspirație și pe expirație.
O altă direcție ce merită explorată împreună cu copilul este construirea unei truse de ajutor
emoțional – o cutiuță sau un borcan, în care să puneți bilețele cu diverse modalități ce-l
pot ajuta pe copil să-și revină după un moment intens de furie, să-și reducă nivelul de
stres, să-și diminueze starea de agitație fizică și emoțională.
Trusa de ajutor emoțional ar putea conține:

• exerciții fizice (utile pentru eliberarea tensiunii corporale și emoționale): săritul corzii,
săritul pe o trambulină, dansul, exercițiile de stretching;
• modalități de calmare vizuale: să privească cum se scurge nisipul într-o clepsidră, peștii
dintr-un acvariu sau un glob cu zăpadă artificială
• modalități de obținere a contactului fizic (ce aduc siguranță și confort): îmbrățișări, ținut
în brațe plușul preferat;
• diverse activități relaxante precum: baloane de săpun, umflat baloane, colorarea unei
mandale, modelarea plastilinei, origami, lipit abțibilduri, citit, ascultat muzică etc.
• activități ce necesită concentrarea atenției în altă direcție: cubul Rubik, origami, pictură,
integrame, abțibilduri, puzzle, fluierat, joacă, vorbit cu cineva etc.
Nu am numit-o trusă de prim ajutor deoarece consider că primul ajutor emoțional pe care i-l
putem da copilului este să-i permitem copilului să simtă – să-și dea seama că simte o emoție,
să o trăiască, să o numească, să identifice cauza, să conștientizeze că nu e periculoasă și că va
trece. Făcând față emoției, copilul învață să se cunoască mai bine și să se simtă mai
confortabil cu el și cu trăirile lui.
De asemenea, îl putem ghida pe copil să ”miroasă” din timp acele momente când se
”aprinde” prea repede – să identifice stimulii care îi creează disconfort (prea mult zgomot,
prea puțin spațiu, senzația de foame sau de sete, oboseala) sau acele semnale discrete pe care
le dă corpul că ceva nu e în regulă (de exemplu, începe să bată din picior sau simte o strângere
de stomac sau un nod în gât). E ca și cum tornada emoțională ce urmează să vină trimite în
avans o mică pală de vânt – pe măsură ce copilul învață să sesizeze aceste mici modificări din
corp sau din mediul înconjurător și să țină cont de ele, cu atât e mai aproape de o autoreglare
emoțională firească, naturală, utilă, sănătoasă.
«Dă-i unui om un pește și va fi sătul o zi. Învață-l să pescuiască și va fi sătul toată viața.»
- așa spune cu înțelepciune un vechi proverb chinezesc. Ajută-ți copilul să se ajute singur,
încurajează-l să-și gestioneze trăirile emoționale dificile și, astfel, să-și construiască o fundație
solidă și trainică pentru o viață emoțională sănătoasă.
Lucia este psiholog clinician și psihoterapeut de formare cognitiv-comportamentală, cu

competențe în investigarea și asistarea traumelor psihice.- Desprecopii.com - toate drepturile
rezervate © 2018
Bibliografie:
• Morin, A. (2017). 13 Things Mentally Strong Parents Don't Do: Raising Self-Assured Children and Training
Their Brains for a Life of Happiness, Meaning, and Success. New York, NY: William Morrow, an imprint of
Harper Collins.
• https://raising-independent-kids.com/1163-2/
• https://www.psychologytoday.com/us/blog/peaceful-parents-happy-kids/201307/5-steps-help-kids-learn-
control-their-emotions
Cum poți să îți ajuți copilul să își exprime

emoțiile ?
25 septembrie, 2017
Anamaria Chiș
De vorba cu Tikaboo
Vocabularul emoțional
Unul dintre ”secretele” educației bazate pe inteligența emoțională este acela că progresul
părinților determină progresul copiilor, altfel spus ceea ce este bun pentru părinți este la fel de
bun și pentru copii.
Dezvoltarea unui vocabular emoțional la copii este esențială, pentru că aceștia învață nu
numai să verbalizeze, dar să și înțeleagă cum te simti într-o anumită stare pe care o exprimă
altcineva de lânga el.
De asemenea, cunoasterea emoțiilor îl ajută să empatizeze cu trăirile celor din jur și să își
dezvolte abilități sociale.
Modul în care acționăm noi îi ajută pe ei să reacționeze, să conștientizeze tipul emoțiilor,

pozitive sau negative. Când trebuie să râdă, când să se bucure sau când să se întristeze, să fie
nervos sau supărat.
Atunci când copilul începe să vorbească, se dezvoltă limbajul, acest lucru ajutându-l în
exprimarea emoțiilor.
Iată cum poți să îți ajuți copilul să-și exprime emoțiile:
1. Exprimă-ți tu ca părinte emoțiile folosind cuvinte simple
Cu cât folosești cuvinte mai simple cu atât îi va fi mai ușor copilului tău să înțeleagă și să țină
minte ce îi explici.
2. Identificați împreună sentimentele celor din jur sau chiar ale lui
Nu trebuie să ne chinuim prea mult să identificăm emoții. Le avem constant! Acest joc de
căutare și identificare a emoțiilor ne va ajuta foarte mult, pe amândoi.
Pe de o parte, eu, ca adult, conștientizez cine sau ce situații îmi consumă din energie (ce
anume las sa mă enerveze, de exemplu).
In același timp, îmi invit copilul să-și conștientizeze propriile emoții și pe ale persoanelor din
jurul său.
Iată 2 idei care să te ajute să-ți încurajezi copilul să-si înteleagă și să-și exprime emoțiile:
 “Te-am auzit râzând. Ești fericit?”

 “Fetița aceea a căzut. Cum crezi că se simte?”
3. Folosește cărți și alte instrumente care să-i permită copilului să vadă emoția ilustrată
Atunci când explicațiile sunt însoțite de imagini vizuale mesajul devine mai ușor de reținut și
de asociat în realitate.
Exprimă-ți emoțiile zilnic, chiar și în cele mai banale situații
Îți poți învăța copilul să își dezvolte vocabularul emoțional prin simpla acțiune de a-ți exprima
chiar tu emoțiile și stările pe care le trăiești zilnic folosind o gama largă de termeni și expresii
pentru ele.
De exemplu, în loc să înșirui o serie de injurii pentru că nu merge un CD care s-a zgâriat, îi
poți spune că te simti frustrată și enervată pentru faptul că nu merge si că el nu va putea
asculta muzica preferată. Repetă-i constant astfel de trăiri până el va înțelege cum
funcționează starea cu exprimarea ei!
4. Jucați-vă jocul EQ Game sau alte jocuri care îl ajută să-și exprime emoțiile
Mimați împreună diverse tipuri de fețe (vesele, triste, furioase etc.) sau mimează tu si pune-l
să recunoască starea care se asociază cu ele. După ce nimerește, pune-l și pe el sa imite
mimica respectivă. Pe măsură ce capată experiență cu jocul, îl poți pune în fața unei oglinzi.
El va vedea și va întelege – cu ajutorul tău – cum arată fața lui atunci când este enervat,
supărat, surprins, emoționat etc.
Click aici pentru detalii despre joc!
5. Jucați-vă “vânătoarea de emoții”
Oferă-i copilului o pereche de foarfece, un teanc de reviste si o lupă. Pune-l să foloseasca lupa
pentru a găsi chipuri ale unor persoane care exprimă anumite emoții pe care i le indici. Atunci
când le găsește, pune-l să le decupeze si să îți spună o întâmplare în care el s-a simțit astfel.
6. Citește-i povești
Rolul educativ al poveștilor este nelimitat. Ele ajută copiii să învețe o mulțime de lucruri. Iți
oferă oportunitatea să îl încânți cu povestea în sine, dar să și accentuezi ceea ce te interesează
din ea. In acest caz: stările pe care le simt personajele și felul în care le exprimă. Folosește-te
de tonalitatea vocii tale, de mimică, de poze și nu uita să îl mai întrebi din când în când ce
emoții trăieste un personaj despre care i-ai povestit și explicat deja.
Cea mai importantă lege în educația emoțională a copilului este recunoașterea, validarea și
gestionarea emoțiilor acestuia într-un mod inteligent!
Este important să ne înțelegem copiii pentru a-i putea ajuta în recunoașterea, validarea și
gestionarea emoțiilor și acest lucru îl putem face atunci când suntem capabili să identificăm și
să ne recunoaștem propriile trăiri, emoții, sentimente.
Așa că, drag părinte, îți doresc spor în recunoașterea, validarea și gestionarea emoțiilor tale și
ale copilului tău!
Cum să crești un geniu fără să-i furi din
copilărie: Tehnica de educație a lui Masaru
Ibuka
Masaru Ibuka, cofondatorul companiei „Sony”, este totodată și autorul unei teorii inovatoare
despre educația timpurie a copiilor. Cartea sa „După trei ani e prea târziu” a devenit cunoscută
în toată lumea și a reprezentat o sursă de inspirație pentru mulți părinți care își doresc să aibă
copii inteligenți.
Masaru Ibuka nu a inventat jucării și jocuri de dezvoltare pentru copii, însă a devenit foarte
cunoscut pentru sfaturile pe care le-a oferit părinților despre activitățile benefice pentru
copiii mici.
Tehnica de educație a lui Masaru Ibuka
Stereotipul despre educația „japoneză” spune că în Țara soarelui răsare, micuților li se permite
totul, însă, într-un anumit moment, se încep a strânge șuruburile și micii japonezi se aliniază
în structura ierarhică rigidă a societății, unde autoritatea celor mai mari este de necontestat.
Masaru Ibuka consideră că această abordare este profund greșită. În opinia lui Masaru Ibuka,
lipsa de intervenție la o vârstă fragedă, iar ulterior, presiunea asupra copilului la o vârstă mai
mare poate doar să inhibe talentele sale și să genereze rezistență din partea copilului. Anume
în primii ani de viață ai copilului, părinții trebuie să fie tandri și în același timp severi. Odată
cu dezvoltarea lui ca personalitate, treptat, „se dă drumul la lesă” demonstrând respect față de
voința lui.
Metoda lui Masaru Ibuka este criticată cel mai mult pentru faptul că aceasta admite pedeapsa
fizică în raport cu copiii mici, în special, pălmuirea. Însuși autorul își exprimă poziția în felul
următor: la vârsta de 2-3 ani la copil se dezvoltă sentimentul demnității personale, de aceea,
pedepsirea severă la această vârstă este deja problematică.
Cu cât mai mult este certat și pedepsit, cu atât mai neascultător și capricios devine copilul.
Pentru a evita formarea unui astfel de cerc vicios, există o singură soluție – copilul trebuie să
știe despre disciplină până la vârsta de un an de zile.
În orice caz, pedeapsa fizică nu trebuie să umilească copilul și nici să-i trezească stea de
răzbunare. Copilul trebuie lăudat mai des, certat și pedepsit – mai rar. Și, în niciun caz, copilul
nu trebuie certat de față cu altă persoană, țineți minte că constrângerea este cea mai proastă
metodă de învățare. Grija față de dezvoltarea intelectuală nu presupune violență, ci trezirea
interesului față de procesul de cunoaștere.
Din punctul meu de vedere, scopul principal al dezvoltării timpurie înseamnă să previi
apariția copiilor nefericiți. Copilului i se oferă posibilitatea să asculte muzică de calitate și să
învețe a cânta la vioară nu pentru a crește un muzician remarcabil. El învață limbile străine nu
pentru a se face un lingvist genial și nici măcar pentru a-l pregăti pentru o grădiniță „bună”
sau școală primară. Important este de a dezvolta în copil posibilitățile sale potențiale
nelimitate, pentru ca să existe mai multe bucurii în viața lui și în lume.
Masaru Ibuka
Iată 7 sfaturi pe care le poți urma în educația timpurie a copilului tău:
1. Stimulează copilul să învețe poezii. Creierul unui copil are capacitatea de a reține între
100 și 200 de poezioare mici. Cu cât mai mult este folosită memoria, cu atât aceasta se
dezvoltă și funcționează mai bine. Specialistul recomandă antrenarea capacității de memorare
a copilului în perioada în care micuțului îi face plăcere să rețină diverse lucruri.
2. Ia copilul în brațe. Comunicarea și contactul fizic cu părinții influențează pozitiv nu doar

intelectul copilului, ci îl formează ca pe o persoană receptivă și empatică. De altfel, Masaru
Ibuka este de părere că nu poate exista un exces de comunicare și de interacțiune cu părinții.
De asemenea, un bebeluș nu poate fi răsfățat dacă doarme împreună cu părinții și dacă aceștia
îl mângâie frecvent.
3. Fă diverse activități cu copilul. Pentru cel mic este mai util și benefic să-și încerce
abilitățile în diferite activități, cu un număr mare de obiecte decât să se ocupe de un singur
domeniu. Pe de altă parte, însă, dacă există un interes real și dacă micuțul are succes într-un
anumit domeniu, va căpăta încredere în sine și acest lucru îl va ajuta să persevereze și în alte
domenii.
4. Oferă-i copilului cât mai devreme creioane colorate. Tot ce micuțul face cu mâinile, –
desenează, aruncă jucăriile, rupe hârtie colorată, – îl dezvoltă din punct de vedere intelectual
și artistic. Cu cât mai devreme îi vei oferi copilului creioanele colorate, cu atât mai bune vor fi
rezultatele. Mare grijă, însă, dacă vei interveni frecvent (cu replici de tipul „Ține corect
creionul!”, „Merele trebuie să fie roșii sau galbene!”), îi vei împiedica dezvoltarea
creativității.
5. Stimulează copilul să-și antreneze mâna stângă la fel de mult ca și pe cea dreaptă în joc,
mâncare și în activitățile cotidiene.
6. Nu îi cumpăra micuțului prea multe jucării. Excesul de jucării îl face pe copil să nu-și
poată concentra atenția. Dacă vrei să-i dezvolți copilului imaginația, gândirea ieșită din tipare
și inventivitatea, evită să-i cumperi tot ce îți cere. În imaginația copilului, o bucată de lemn
sau capacul de la un vas se pot transforma într-o căsuță din povești sau într-un vapor și acest
lucru este cu mult mai interesant decât o jucărie scumpă din magazin care poate fi folosită
într-un singur scop.
7. Oferă-i copilului ocazia să se miște cât mai mult. Plimbatul pe jos stimulează procesul
gândirii și reprezintă un exercițiu extraordinar pentru intelect. De altfel, numeroase persoane
talentate afirmă că, în timpul plimbărilor, le vin idei noi și inspirație.

Copiii Au Uneori Probleme in A Identifica Si Exprima Emotiile

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Copiii Au Uneori Probleme in A Identifica Si Exprima Emotiile

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Copiii au uneori probleme in a identifica si exprima emotiile cu care se

confrunta. Atunci cand un copil nu stie cum sa-si exprime sentimentele în

PREZENTARE CAZURI CRISTINA-ANGELA TOHANEAN

Copilul meu plânge şi nu vrea să meargă la grădiniţă

Scurta prezentare a evenimentelor semnificative din anamneza pacientului:

Copilul meu este timid şi nu se joacă cu ceilalţi copii

Scurta prezentare a evenimentelor semnificative din anamneza pacientului:

Copilul meu este agresiv (prezentare caz)

Scurta prezentare a evenimentelor semnificative din anamneza pacientului:

Copilul meu face pipi în pat (prezentare caz)

Scurta prezentare a evenimentelor semnificative din anamneza pacientului:

Copilul meu nu vrea să se spele pe dinţi, să se îmbrace

Scurta prezentare a evenimentelor semnificative din anamneza pacientului:

Scurta prezentare a evenimentelor semnificative din anamneza pacientului

INTREBARI SI RASPUNSURI CRISTINA-ANGELA TOHANEAN

Exista trei forme de atasament frecvent intalnite la copii:

Cristina Tohanean, psiholog, psihoterapeut

Ce este inteligența emoțională?

Cum puteti dezvolta inteligenta emotionala a copilului

1. Sa-i invatati pe copii sa numeasca adecvat emotiile si sa le recunoasca la persoanele cu care

Sunt firesti fricile copilului meu?

Literatura de specialitate propune urmatoarea clasificare a fricilor normale care apar la

Asadar aceasta ar fi o succesiune normala a trairilor de frica pe care le “parcurge”

Cum dezvolt creativitatea copilului meu?

Va invit, asadar, pe dumneavostra, parintii, sa dati frau liber imaginatiei si creativitatii,

Adaptarea copilului la gradinita

 Este foarte important sa investiti pozitiv frecventartea gradinitei de catre copil: sa

Va doresc, asadar, succes si dumneavoastra si copilului dumneavoastra in parcurgerea

Ne jucăm, ne jucăm... Dar in ce fel?

Care sunt caracteristicile parintelui indulgent?

Care sunt caracteristicile parintelui autoritar?

Care sunt caracteristicile parintelui indiferent?

Care sunt caracteristicile parintelui protector?

Care sunt caracteristicile parintelui democratic?

POVESTILE TERAPEUTICE CRISTINA-ANGELA TOHANEAN

Copiii au uneori probleme in a identifica si exprima emotiile cu care se confrunta . Atunci

Terapia prin poveste

Educatie prin poveste

Câteva povești terapeutice puteți găsi pe blogul psihoterapeutului Cristina Tohanean.

Povești terapeutice pentru copii

Este important ca părinții să nu discute la sfârșit despre poveste și să recurgă la formulari de

Nu vreau încă să mă culc

Cum a devenit Ana prietenă cu comportamentele bune

În unele cazuri copilul așteaptă de fiecare dată să primească recompense pentru

Cum a învățat elefănțelul să nu-și mai supere burtica

Povestea ursulețului Martinică

Povestea stupului de albine

Acceptarea prieteniei, importanța cooperării, oferirea ajutorului, descoperirea felului în care

Cei patru prieteni credincioși

Cum să-ți faci prieteni

Valorificarea resurselor, acceptarea necondiționată de sine, ascultarea sfaturilor, legarea de

Povestea celor cinci puișori

Renunțarea la trecut, eliberarea de frică, independența, descoperirea de noi resurse și abilități,

Povestea micii caracatițe

Știi să accepți un compliment?

Gândurile creează emoții

Putem privi și altfel lucrurile…

Povestea împărăției rămasă fără grădinar

Povestea băiețelului care nu știa ce jucărie dorește