PSIHOLOGIA COPILULUI

CURS 1

Elemente Fundamentale

Psihologia este o știință de sine stătătoare, ce presupune o serie de relaționări și

interconectări cu toate domeniile de activitate specific umane, dat fiind obiectul de studiu
fundamental psihologiei, respectiv psihicului uman. Psihicul (sistemul psihic uman – SPU)
este o organizare sistemică, structural eterogenă şi complexă. Procesele psihice sunt entităţi
bine structurate, aflate în permanentă interdependență, nefiind izolate ci aflate într-un sistem
funcțional supraordonat. Analiza oricărui proces psihic particular trebuie să determine locul
procesului în organizarea de ansamblu a SPU precum şi interacţiunile sale cu celelalte
procese. Înțeles ca ansamblu al fenomenelor psihice constitutive și comportamentelor
rezultante, SPU are ca funcție principală adaptarea (directa și indirectă) la contextul
existențial specific individului.
Interesul foarte înalt pentru înțelegerea și definirea SPU este indicat de numeroasele
cercetări realizate de-a lungul timpului (înainte și după 1979) care au căutat să explice acest
sistem hipercomplex numit sistem psihic uman, din perspective variate: biologic (ereditar),
psihologic (afectiv-emoțional), social și cultural (norme, valori, credințe). În prezent,
literatura de specialitate abundă în informații prețioase cu privire la structura și funcționarea
SPU însă fără a putea oferi o imagine unitară, explicațiile sugerând varietatea de influențe ce
acționează direct și indirect asupra individului, de-a lungul vieții sale, fapt ce exprimă
complexitatea structural-funcțională a omului.
Disciplina ”Psihologia Copilului” se distinge prin specificul său investigativ, prin
obiectul și metodele specifice, constituindu-se drept tematică fundamentală pentru înțelegerea
formării și dezvoltării umane. Obiectul psihologiei copilului îl reprezintă conduitele de
dezvoltare în primele etape ale existenței, respectiv stadialitatea dezvoltării din perioada
intrauterină până la adolescență.
Prin sintagma ”conduită de creștere” trebuie să se cuprindă atât aspectele genetice,
respectiv schema genetic-explicativă (baza materială – neuronală și corporală) precum și
aspectele existențiale individuale. Este important de reținut faptul că, un copil nu reprezintă
strict rezultatul moștenirilor genetice ci formarea și dezvoltarea acestuia depind în egală
măsură de contextul existențial (mediul socio-familial, educațional, experiențe diverse de
viață, etc.). Conceptul de ”dezvoltare” se referă la totalitatea schimbărilor biologice și
psihologice care pot surveni din momentul conceperii (debutul vieții intrauterine) până la
sfârșitul adolescenței. Această perioadă a dezvoltării umane este marcată de transformări
spectaculoase în plan psiho-fiziologic, realizându-se etapizat trecerea de la starea totală de
dependență, la starea de autonomie. Etapa de viață în care dezvoltarea umană înregistrează
cele mai complexe salturi, din perspectivă cantitativă și calitativă, poate fi înțeleasă și ca
rezultat al interacțiunii directe și indirecte, permanente, dintre om și mediul exterior.
Conform teoriilor privitoare la evoluția omului de la viața intrauterină la nivele
superioare de existență, creșterea se realizează procesual, în etape de dezvoltare. Urmărirea
etapelor de dezvoltare ale copilului participă la observarea și înțelegerea specificului uman,
evidențiând detaliile generale și specifice privitoare la formarea și dezvoltarea umană de la
nou-născut la adolescență. Dezvoltarea presupune schimbări de ordin cantitativ și calitativ,
modificări biologice și psihologice observabile de la o etapă evolutivă, la alta.
Pentru o viziune cât mai clară și cuprinzătoare asupra dezvoltării copilului, trebuie
avute în vedere patru mari direcții de creștere, respectiv:
 Perspectiva fizică (organic-corporală) : include tot ce ţine de dezvoltarea corporală
(înălţime, greutate, muşchi, glande, creier, organe de simţ), abilităţile motorii (de la
învăţarea mersului până la învăţarea scrisului). Tot aici sunt incluse aspecte privind
nutriţia şi sănătatea.
 Perspectiva cognitivă (mentală): include toate procesele mintale care intervin în actul
cunoaşterii sau a adaptării la mediul înconjurător. În acest stadiu includem percepţia,
imaginaţia, gândirea, memoria, învăţarea şi limbajul.
 Perspectiva psihologică (emoțională): include toate elementele legate de lumea
interioară a copilului, reacții psiho-comportamentale ca răspuns la fondul său afectiv-
emoțional. Caracteristicile emoțional-afective ale copilului pot avea ecou și la nivel
corporal, organic. În acest caz, o nouă disciplină- respectiv psihosomatica, se remarcă
a fi deosebit de importantă în sensul înțelegerii specificului uman de dezvoltare.
 Perspectiva socială (cultural-educațională): este centrată asupra personalităţii şi
dezvoltării sociale ca părţi ale unui întreg, interacțiunea om-societate având rol de
modelare a individului, cu precădere aflat în stadii incipiente de viață. Impactul
familiei şi societăţii asupra individului trebuie înțeles ca fiind deosebit de important,
pentru devenirea umană.
 Perspectiva dezvoltării morale (consștiința morală): abordare ce delimitează
caracterul uman de alte ființe prin sublinierea conștiinței morale specifică doar
omului, dezvoltarea morală indicând un nivel superior de existență, abilitate atribuită
numai speciei umane.

Grafic privind specificul evolutiv de la stadiul de copil, la adolescent

Stadiul Principala achiziție Factori Caracteristici fundamentale
determinanți
Prenatal Formarea organică. Naștere. - genetici - cel mai intens ritm de dezvoltare
(0-9 luni) - sociali
Infantil Înaltă capacitate senzorio- - mama sau - dezvoltarea rapidă a capacității
(0-1 an) motorie, stabilirea relațiilor persoana senzoriale (simțuri) și motorii
primare, fundamentale, de semnificativă de (mișcare);
atașament. substitut; - se pun bazele capacității psiho-
- contextul familial. emoționale prin relațiile stabilite cu
figurile semnificative (atașament)
Copilul mic Autonomie vs. Dependență. - Cuplul parental Afirmarea capacității volitive ( ”eu
(1-3 ani) Dezvoltarea schemelor sau figurile vreau!”) al nivel declarativ și
mentale și a limbajului. semnificative de acțional.
substitut.
Preșcolar – Inițiativă vs. Retragere Familia extinsă Interes major pentru cunoașterea
copilăria Gânduri și trăiri emoționale (părinții sau figurile lumii, prin interacțiune directă (joc-
mijlocie legate de vinovăție. de substitut, rude joacă)
(3-5/6 ani) apropiate)
Școlarul – Efort voluntar, achiziții Mediul școlar și Dezvoltarea de noi competențe
copilăria mare cognitive și capacități socio- grupul social cognitive și emoționale
( 6/7-10/11 ani) emoționale. semnificativ
(colegi, prieteni)
Pubertate Schimbări majore la nivel Grupul semnificativ Căutarea reperelor socio-familiale
Preadol. corporal și emoțional. de covârstnici pentru reducerea anxietății
(10 -12 ani) Imaginea de sine.

Adolescența Identitate vs. confuzie Modelele personale Dobândirea identității de sine;

(12-18/20 ani) Intrebările fundamentale: - și covârstnicii Dezvoltarea conduitei morale în
cine sunt eu? formă autonomă
- sunt normal?
- sunt capabil?
- sunt demn de iubire?

Ereditatea și educația trebuie a fi înțelese ca surse majore de influență, în formarea și

dezvoltarea omului, cu efecte directe în sensul anulării sau optimizării potențialului uman.