Sunteți pe pagina 1din 2

PENICILINA

Penicilinele reprezintă un grup de antibiotice beta-lactamice derivate din speciile de fungi din
genul Penicillium. Cu toate că descoperirea primei peniciline este atribuită lui Alexander
Fleming (1928),[1] în anul 1870 medicul englez John Scott Burdon-Sanderson descoperise deja o
legătură între mucegai și cultivarea bacteriilor.[2] Cele mai cunoscute exemple sunt penicilinele
naturale: benzilpenicilina (penicilina G) și fenoximetilpenicilina (penicilina V).
Aproximativ 10% dintre pacienții aflați în tratament raportează reacții alergice la peniciline; totuși,
până la 90% dintre aceștia nu sunt de fapt alergici.[3] Reacțiile alergice grave pot apărea doar la
un procent de 0,03% dintre pacienți.[3]
Penicilinele acționează în special asupra bacteriilor Gram-pozitive. În prezent multe tulpini de
bacterii au devenit rezistente la terapia cu peniciline din cauza folosirii iraționale a antibioticelor
penicilino-rezistente.

Istoric
În 1928 Alexander Fleming a arătat cum poate fi obținută penicilina din
ciuperca Penicillinum.[4] Dar pentru obținerea unui medicament eficace, a fost necesară
activitatea australianului Howard Florey, a germanului Ernst Boris Chain și a britanicului Norman
Heatley.
Și medicul englez John Burdon-Sanderson a încercat aceeași metodă înaintea lui Fleming, dar
produsul obținut era prea toxic.
Penicilina a intrat în terapie în anul 1942.[5]

Obținere
Biosinteză
Penicilele naturale (G și V) sunt metaboliți secundari produși de unele specii de Penicillium. Trei
etape principale sunt necesare pentru biosinteza penicilinei G (benzilpenicilinei):

 Prima etapă este o reacție de condensare a trei aminoacizi: acidul L-α-aminoadipic, L-


cisteina și L-valina, în urma căreia se obține o tripeptidă.[6][7][8] Înaintea reacției de
condensare propriu-zise, L-valina este epimerizată la D-valină.[9][10] Tripeptida care se obține
este δ-(L-α-aminoadipil)-L-cisteinil-D-valina (ACV). Ambele reacții, de epimerizare și de
condensare, sunt catalizate de enzima δ-(L-α-aminoadipil)-L-cisteinil-D-valin-sintetaza
(ACVS), o peptidă non-ribozomală.
 A doua etapă a biosintezei penicilinei G este conversia oxidativă a tripeptidei liniare într-
o moleculă biciclică denumită izopenicilină N, cu ajutorul enzimei izopenicilin N-sintetază
(IPNS), codificată de gena pcbC.[6][7] Izopenicilina N este un intermediar fără activitate
antibiotică.[9]
 Ultima etapă este o reacție de transamidare catalizată de izopenicilin N-N-aciltransferaza, în
care restul α-aminoadipil din izopenicilina N este înlocuit cu un rest fenilacetic.[6]
Semisinteză
Penicilinele de semisinteză sunt obținute în urma reacției de acilare a acidului 6-aminopenicilanic
(6-AP), care se obține la rândul său din penicilinele naturale (G și V) prin reacții de dezacilare pe
cale enzimatică sau chimică.[11] Cele mai bune metode de dezacilare pentru obținerea acidului 6-
aminopenicilanic sunt cele enzimatice, deoarece se realizează într-o singură etapă (spre
deosebire de dezacilarea pe cale chimică), fără utilizarea unor compuși toxici și este necesară
prezența unei singure enzime (penicilin-deacilază).[12]

Structura chimică
Penicilinele au la bază un sistem heterociclic numit penam format prin condensarea unui ciclu
azetidin-2-onic (I) cu un ciclu tiazolidinic (II) (vezi imaginea alăturată). Atomii de carbon 2, 5, 6
sunt asimetrici, având configurațiile absolute [2S, 5R, 6R]. Prezența celor trei atomi de carbon
asimetrici face ca penicilinele să fie substanțe optic active. Pe lângă radicalii din imagine,
penicilina G, V și ampicilina, mai există și alte tipuri de peniciline: penicilina F (pentenil
penicilina): R= CH3-CH2-CH=CH-CH2