Cuprins

Poveştile Peleşului
Cuvânt-înainte 7
Carmen Sylva, Regina Elisabeta a României Copiilor 9
Peleşul 11
Vârful cu Dor 14
Furnica 22
Piatra Arsă 29
Jepii 34
Ediţia a II-a adăugită
Caraimanul 43

Cuvânt-înainte de Peştera Ialomiței 48

Principesa Isabelle de Wied Omul 53
Valea Cerbului 68
Ediţie îngrijită și postfață de Cetatea Babei 77
Silvia Irina Zimmermann Piscul Câinelui 86
Ceahlăul 97
Traduceri de
Valea Rea 104
Dimitrie A. Sturdza, Romaniţa Constantinescu,
Elena Radu Rosetti, Silvia Irina Zimmermann Robia Peleşului 110
Album: Perechea regală Carol I şi Elisabeta la Castelul Peleş 145
Ilustraţii Farmecul Regatului îndepărtat. Cultura populară românească în opera literară
Arhiva Princiară de Wied a Reginei Carmen Sylva. Postfaţă de Silvia Irina Zimmermann 209
Notă asupra ediţiei a ii-a 239
Mulţumiri 240

$VW§OU³OBJOUF
Principesa Isabelle de Wied
Elisabeth Königin von Rumänien,
die zu den bedeutendsten Frauen ihrer
Zeit gehörte, war mit Leib und Seele
und viel Disziplin Landesmutter.
Elisabeth, die schon während ihrer
Verlobungszeit Rumänisch lernte und
viel über die rumänische Geschichte,
die Kultur und das Volksbrauchtum
gelesen hat, hatte die besondere Gabe
das Schöne in anderen Menschen und
fremden Kulturen zu entdecken und zu
fördern. Sie setzte sich als Person, aber
auch mit ihrem Status und ihrer sozia-
len Position als Königin, zum Wohle
des Landes und der Bevölkerung ein. In
Rumänien, wie auch im Ausland, trug
Sie häufig die rumänische Volkstracht,
lies sich in dieser fotografieren und
warb für das Königreich Rumänien. Sie
förderte die schönen Künste, die Musik
und die Literatur. Sie übersetzte rumä-
nische Dichter um Sie einem breiteren
Publikum zugänglich zu machen. So
etwa erstmalig den bedeutendsten Na-
Regina Elisabeta, una dintre cele mai
cunoscute personalităţi ale vremii sale,
a fost cu sufletul și cu multă disciplină o
mamă a poporului ei.
Elisabeta a învăţat limba română și
a citit despre cultura, istoria și obice-
iurile populare din România încă din
timpul logodnei sale și a avut o înzes-
trare deosebită de a descoperi și scoate
în evidenţă frumuseţea oamenilor și a
altor culturi. S-a dedicat personal, din
înalta sa poziţie socială ca Regină, bi-
nelui ţării și al poporului. A îmbrăcat
portul românesc atât în România, cât
și în străinătate, s-a lăsat fotografiată
astfel, făcând publicitate cu imaginea
ei Regatului României. A promovat ar-
tele, literatura și muzica. A tradus din
poeţii români pentru a-i face accesibili
unui public mai larg, publicându-l, ast-
fel, pentru prima dată în Germania, pe
cel mai important poet naţional român,
Mihai Eminescu, în anul 1878. A ini-
ţiat și încurajat relaţiile dintre România
1PWFTUJMF
1FMFTVMVJ
8
tionaldichter Rumäniens Mihai Emi-
nescu im Jahr 1878. Sie bewirkte und
förderte eine starke Wechselwirkung
zwischen Rumänien und Neuwied,
aber auch ganz Deutschland in fast al-
len Bereichen, wie z. Bsp. der Kleidung,
dem Handwerk, der Musik, der Litera-
tur sowie caritativen und sozialen Ein-
richtungen. So war die Blindenschule
in Neuwied das Modell für die Blinden-
schule „Vatra Luminoasa“ in Bukarest.
Sie verfasste unter ihrem allbekannten
Pseudonym Carmen Sylva unzählige Bü-
cher und verwendete die Einnahmen für
diese ihr so am Herzen liegenden Projekte.
Bei den Pelesch-Märchen benutzt
Sie uns aus Märchen und Sagen ver-
traute Figuren, setzt diese in rumäni-
sche Landschaften und Gegenden und
erweckt somit eine Vertrautheit. Mit
ihrer Ausdrucksweise appelliert Sie an
die Sinne und will darüber ein Heimat-
gefühl, eine Heimatverbundenheit und
einen Heimatstolz bei der damaligen
Jugend wecken und fördern.
Mit den Pelesch-Märchen setzte Kö-
nigin Elisabeth dem rumänischen
Königshaus ein literarisches Denkmal,
indem sie das Königsschloss Pelesch,
die Wiege der jungen rumänischen
Dynastie, als „Märchenschloss“ weltweit
bekannt machte.
și orașul Neuwied, precum și cu în-
treaga Germanie, în diferite domenii,
de exemplu îmbrăcămintea, meșteșu-
gurile, muzica, literatura, instituţiile ca-
ritabile și sociale. Școala de nevăzători
din Neuwied i-a fost un model pentru
colonia de orbi Vatra Luminoasă din
București.
Regina Elisabeta a scris sub pseudo-
nimul ei bine-cunoscut Carmen Sylva
nenumărate cărţi și a folosit câștigul
din vânzări pentru proiectele ei carita-
bile, de suflet.
În Poveștile Peleșului, Regina folosește
figuri din bine-cunoscutele povești și le-
gende germane, le transpune în peisajul
românesc, evocând astfel o anumită fa-
miliaritate. Prin stilul ei de exprimare
apelează la sentimente, încercând să ri-
dice la cei tineri simţul patriotic și să le
trezească și încurajeze mândria și atașa-
mentul faţă de patrie.
Graţie Poveștilor Peleșului, Regina
Elisabeta a creat un monument literar
Casei Regale a României, făcând cunos-
cut Castelul Peleș, vatra tinerei dinastii
românești, în întreaga lume, ca pe un
„castel de poveste”.
Traducere de Silvia Irina Zimmermann

1FMFTVM
Traducere de Dimitrie A. Sturdza
D
in Bucegiul care, vechi de bătrân ce este, a văzut așa de multe,
încât nici nu-i mai vine să se mire de nimic, se avântă clocotind
un pârâu de munte, atât de sălbatic și de năvalnic, încât parcă, în
răsfăţarea lui, ar voi să cutreiere lumea toată.
E un voinic minunat Peleș, cu părul creţ și cu adânci ochi albaștri, și e atât de
voios și de puternic, fiindcă s-a născut în adâncimile unui munte uriaș. Se zice că
vine dintr-un lac năprasnic, ascuns în fundul pământului și în care locuiesc zânele
apelor. Și dacă stai mult lângă Peleș, așa de mult cât să uiţi lumea, auzi cu totul
deslușit cântările zânelor.
Chiar se ivește, din când în când, câte o zână, care, plutind pe o frunză mare și
lată de-a lungul Peleșului la vale, alunecă din treaptă în treaptă peste cascadele apei
și privește cu ochi voioși la lume. Dar nu poate să o vadă decât acela care s-a născut
pe la toacă și n-a avut niciodată vreun cuget rău în sufletul lui.
Ele netezesc cu degetele lor gingașe pletele creţe ale lui Peleș și vorbesc pe șop-
tite cu dânsul despre leagănul lor cel ascuns în tainiţele muntelui, apoi, el le pune
în față oglinzi mititele, ca să-și vadă chipurile trandafirii. Iar șoaptele lor sunt tai-
nice, ca și când s-ar furișa prin frunziș adierea unui vânt domol.
Apoi, Peleș niciodată nu obosește, atât de mare îi este puterea și de grăbită călă-
toria. Darnic din fire, își reînnoiește mereu valurile spumoase și nu se întreabă cât
a dat și cât îi mai rămâne. Știe prea bine că jos, în adâncime, e lacul mare, care nu
seacă niciodată câtă vreme Bucegiul nu se va fi prăbușit și marea nu va fi acoperit
1PWFTUJMF
1FMFTVMVJ
12
Carpaţii. El, Peleș, nu știe deloc a socoti și nu zice niciodată: „Nu vreau să mă is-
tovesc ca nu cumva să rămâi sărac!” O, nu, harnic și darnic își aruncă valurile prin
lume la vale, ca oameni și vietăţi, și ierburi să se răcorească din ele!
Se necăjește cu toate aceste și el câteodată, când primăvara nu vrea să sosească,
ori toamna pleacă prea în pripă, atunci se face de tot galben și se umflă în mânia lui
așa de tare, încât rupe și sfâșie tot ce-i cade la îndemână. Iar crivăţul râde de dânsul
ori, drept pedeapsă, îl biciuiește și-i aruncă-n drum copaci mari, ca să-l obosească
cu ei pe nerăbdătorul copil, cu pletele creţe și cu inima îndârjită.
Dar nici nu e cu putinţă să nu-l apuce necazul, când iarna vine așa degrabă.
Îi este un lucru nesuferit când copacii își aruncă frunzele în el și trebuie să le
poarte acum neînsufleţite, pe acelea cu care nu glumise toată vara; apoi îl supără
și gheaţa, care-l strâmtorează și vrea să-l silească a tăcea. Căci un păcat mare are
Peleș: voiește să stea, mereu să stea de vorbă, cu florile, cu copacii, cu păsările, cu
vânturile, chiar și cu mușchii de pe pietrele din albia lui, ba, în cele din urmă, și
cu sine însuși, când nu mai e cine să-l asculte. Și care e omul ce-ar voi să stea cu
sine însuși de vorbă? Fie cel mai cuminte, tot i s-ar urî în curând, cum i se urăște
de multe ori și celui mai bun al său prieten, care s-a putut deprinde la răbdare faţă
cu dânsul.
Iară lui Peleș îi place prea mult ca alţii să se minuneze de poveștile lui, și nu ţine
deloc să păstreze tainele ce i s-au încredinţat, deși munţii l-au mustrat adeseori
pentru limbuţia lui, zicându-i „Babă bătrână”. Dar el și-a scuturat părul creţ și a
aruncat o privire ștrengărească la codru, ca și când ar voi să-i zică: „Așa-i că ţie-ţi
place să mă asculţi?”
Am stat ceasuri multe și îndelungate lângă el și am ascultat spusele lui, și câte-
odată parcă vedeam vârful degetului vreunei zâne, ori piciorul trandafiriu, ori o
pleată din părul ei; și am auzit adeseori cântări minunate. Acum am să vi le poves-
tesc toate.
Căci nu e taină ceea ce Peleș a spus; o știe o mulţime de lume, o știu feriga și
mușchiul, și floarea nu-mă-uita, și fagii, și brazii, iar acelora care n-o știu le-o
spune vântul, ce scutură mereu frunzele, până ce nu le spune toate, ca păsările să
ducă vorba mai departe peste nouă mări și nouă ţări, pân-acolo unde nu mai sunt
furtuni, fiindcă nu mai este nici aer. Fiindcă însă eu nu am aripi, nu pot purta
 1FSFDIFB
SFHBMB


$BSPM

I
TJ
&MJTBCFUB
MB
$BTUFMVM
1FMFT

Album

Fotografii din Arhiva Princiară de Wied

şi din colecţia Silvia Irina Zimmermann
 1PWFTUJMF
1FMFTVMVJ 1PWFTUJMF
1FMFTVMVJ
156 157

Foaie de pergament pictată de Regina Elisabeta, cu ocazia Castelul Peleş, holul de onoare. Fotografie de Maria Szöllösy în albumul Castel Peleş, cca 1885.
inaugurării castelului în 25 septembrie/ 7 octombrie 1883.
Fotografie din albumul Castel Peleş, cca 1885.
 1PWFTUJMF
1FMFTVMVJ 1PWFTUJMF
1FMFTVMVJ
158 159

Regina Elisabeta a României. Castelul Peleş iarna. a. Fotografie de A. Ihalsky. Regele Carol I al României.
Fotografie de Franz Mandy, 1881. Fotografie de Franz Mandy, 1881.
1PWFTUJMF
1FMFTVMVJ 1PWFTUJMF
1FMFTVMVJ
166 167

Ediţia princeps germană: vol. 1: Pelesch-Märchen,

Aus Carmen Sylva’s Königreich cu ilustraţii,
(Din Regatul Carmen-Sylvei), Leipzig, Friedrich, f.a. [1883].
 1PWFTUJMF
1FMFTVMVJ 1PWFTUJMF
1FMFTVMVJ
170 171

Robia Peleşului, ediţia în limba română, tradusă de Elena Radu Rosetti, 1897. Ediţia princeps germană Pelesch im Dienst (Robia Peleşului, 1888).

'BSNFDVM
3FHBUVMVJ
³OEFQBSUBU


$VMUVSB
QPQVMBSB
SPN§OFBTDB
³O
PQFSB
MJUFSBSB


B
3FHJOFJ
$BSNFO
4ZMWB
Postfaţă
E
ste de folos pentru ţară
dacă povestim despre
ea și, astfel, este un
lucru bun să îi câști-
găm prieteni”, declara Regina Elisabeta
a României (Carmen Sylva) într-o scri-
soare către augustul ei soţ, Regele Carol I
al României, din august 1888, în timpul
unui sejur în Germania.1 Într-adevăr,
ideea unei misiuni ca Doamnă și ulterior
Regină-consoartă pe tronul României a
fost ceea ce a tentat-o și determinat-o pe
Principesa Elisabeta de Wied, de la bun
început, să accepte neașteptata cerere în
căsătorie, în 1869, la Köln, din partea
Principelui Carol de Hohenzollern-Sig-
maringen, care, cu trei ani mai înainte,
fusese ales Domn al României. După
1 3
Traducerea noastră după originalul în limba germană, sursa: ANIC (Arhivele Naţionale Istorice
Centrale), Fond Casa Regală, Regele Carol I, VD-495.
2
Carmen Sylva, Mein Penatenwinkel (Colţul penaţilor mei), Frankfurt, Minjon, 1908, p. 16.
3
Ibidem, p. 17.
niciun sfert de oră de gândire, Princi-
pesa Elisabeta de Wied acceptă cererea,
răspunzându-i mamei sale: „Lasă-l să
vină, el este cel potrivit!”2 Decizia ei
fără ezitare o explică astfel în memoriile
publicate la senectute: „Atâta vreme cât
era aici și îmi vorbea despre misiunea
și despre măreţia misiunii sale și despre
greutăţile avute, totul mergea bine, mă
molipsisem de entuziasmul lui și eram
pregătită să fac orice mi-ar fi cerut.”3
De la început, după venirea ei în
România, în 1869, Elisabeta a fost pre-
ocupată să cunoască noua ţară, cultura
și obiceiurile românești și a sprijinit
ceea ce i s-a părut mai deosebit și mai
frumos din România. A îmbrăcat por-
tul naţional, pe care l-a introdus și la
1PTUGBUB
210
Curtea Regală. A încercat să câștige aceea nu putem vorbi aceeași limbă, pe
aprecierea societăţii francofone a Bucu- care o înţelege și care îi este dragă. Poate
reștiului publicând, în 1882, aforisme1 că greșim aici tocmai ceea ce, în altă
în limba franceză, în Franţa (cele ger- parte, am fi făcut bine. Am avut deseori
mane2 apar, în Germania, cu mult mai
târziu, în 1890). A descris istorii și obi-
prilejul să constat aceasta, până am înţe-
les mentalitatea locală... Nu ajunge să știi
ceiuri românești în povești și povestiri limba lor, trebuie să și gândești la fel ca
despre România și în numeroase poezii, ei. Iar aici societatea gândea franţuzește,
pe care le-a publicat în Germania, sco- ceea ce era destul de dificil, pentru că eu
ţând în evidenţă unele imagini idilice nu gândeam deloc franţuzește; pe când
stereotipe, parcă desprinse din pictu- poporul gândea românește, ceea ce e o
rile lui Grigorescu, pe care le repeta, în diferenţă între cer și pământ. Dar, în
același stil, în textele despre România, sfârșit, tot am învăţat, iar acum știu mai
subliniind mereu frumuseţea ei exotică bine ce efect au lucrurile asupra lor...”
și privind cu admiraţie spre specificul (București, 31 iulie 1914)3.
culturii populare românești. Cultivând o intensă activitate cultu-
Din viziunea retrospectivă, expri- rală de salon la Curtea României și fiind
mată de Regina Elisabeta într-o scrisoare la curent cu majoritatea noilor apariţii
din anul 1914, cu doar câteva luni îna- din literaturile franceză, germană, en-
intea morţii Regelui Carol I, dificultatea gleză și română în original, Carmen
cea mai mare pe care au întâmpinat-o Sylva era de asemenea foarte activă ca
Carol I și Elisabeta, ca suverani în noua patroană a artelor și în desfășurarea de
ţară, a fost aceea de a înţelege diferitele acţiuni caritabile. Era preocupată să cu-
mentalităţi din România: „Nu putem noască artiști și poeţi europeni, pe care
cunoaște de la bun început întreaga îi invita la saloanele ei literar-muzicale,
mentalitate a unui popor străin și de găzduite la București și la Sinaia. Din
1
Carmen Sylva, Les pensées d’une reine, prefaţă de Louis Ulbach, Paris, Calmann-Lévy, 1882. A doua
ediţie apare în 1888, editată de scriitorul francez Pierre Loti.
2
Carmen Sylva, Vom Amboß, Bonn, Strauss, 1890.
Dintr-o scrisoare către Principesa Sophie de Wied (soţia nepotului Elisabetei, Wilhelm de Wied,
care în anul 1914 fusese pentru șase luni Principe al Albaniei). Apud Aus Briefen Carmen Sylvas (Din
scrisorile lui Carmen Sylva), ediţie îngrijită de Werner Deetjen, Leipzig, Seemann, 1920, p. 66, tradu-
cerea noastră.