Falimente englezeşti şi româneşti

Thomas Cook, cea mai veche agenție de turism din lume, a dat faliment. Din 1841,
compania britanică a asigurat vacanțe pentru sute de milioane de oameni. Facilitățile
tehnologice din transporturi, deschiderea granițelor, bunăstarea au făcut din călătorii
o afacere grandioasă, în care Cook a fost pionier. După 177 de ani, cu blazonul
ciuruit de datorii, compania își declară falimentul. Asociatul chinez nu a putut
convinge băncile pentru o mărire de capital, iar creditorii nu au mai acceptat amânări
ale datoriei care se ridica la 1,7 miliarde euro. Pierderile pe primul semestru sunt de
1,5 miliarde lire sterline, la o cifră de afaceri de 10 miliarde. Dimensiunea companiei
este impresionantă - 21 de mii de angajați, cu 19 milioane de clienți în anul trecut.
Prăbușirea are efecte dramatice pentru 600.000 de turiști care se aflau în vacanțe.
Marea Britanie a declanșat imediat o operație de tip militar pentru repatrierea celor
150 de mii de turiști lăsați fără servicii de transport prin colțurile lumii. Vă amintiți de
apelurile disperate ale românilor părăsiți prin aeroporturi pentru că agenții de turism
le dăduseră „țeapă”? Cu greutate s-a pus pe picioare, cu contribuția agențiilor de
turism, un fond pentru a rezolva asemenea situații de criză; în plus turiștii români
sunt mai atenți la contractarea serviciilor.
Un faliment pierdut prin arhive provoacă însă României o situație complicată în
relația cu Statele Unite. Un proiect de lege pus în dezbatere publică, pe site-ul
Ministerului Economiei, propune alocarea de resurse financiare pentru stingerea
unei creanțe de circa 6 milioane dolari față de Guvernul SUA. Istoria acestui credit
este elocventă pentru tranziția contorsionată a economiei românești, care lasă
sechele și după aproape 30 de ani. În 1992, România primea în baza Legii 480 a
SUA un credit CCC (Comodity Credit Corporation) pentru import de bumbac, cu
dobândă de 2 la sută pe an, cu 6 ani grație. Operațiunea era girată de Ministerul
Industriei, prin 6 firme de comerț exterior, bumbacul fibră fiind destinat filaturilor
românești, aflate atunci în foame de materie primă. Marfa este adusă dar, industria
ușoară intră în criză, filaturile „cad” primele și procesul de dezindustrializare produce
falimente în cascadă. Acum, după 27 de ani, nici nu se mai știe pe unde erau
filaturile - activitatea nouă, prosperă, fiind cea de filaj. Americanii au scos însă din
arhive mica datorie care are însă mari implicații. Faptul că România apare ca
datornic al Guvernului SUA, împiedică țara noastră să acceseze programe
multianuale de achiziții, cu plăți etapizate, care sunt uzuale în contractele de
armament. Cele 6 milioane de dolari blochează achiziții de sute de milioane de dolari
care pot fi garantate de guvernul SUA. Interesant este că asemenea garanții erau
larg utilizate înainte de 1989. În perioada 1970-1977, exporturile finanțate pentru
România prin CCC se ridicau la 158 milioane dolari pentru import de bumbac,
cereale pentru furaje, soia. În 1978, prin același mecanism s-au importat în România
100 000 tone soia, cu un credit de 23 milioane dolari. Alte vremuri, alte dobânzi, alți
conducători...