EUGEN LOVINESCU - Istoria civilizatiei romane moderne

(31.10.1881-16.07.1943)

Eugen Lovinescu se naste la Falticeni, unde isi incepe si studiile. Face liceul la Iasi, urmand apoi
Facultatea de limbi clasice la Universitatea din Bucuresti. isi incepe cariera didactica la Ploiesti,
iar dupa ce obtine, in Franta, titlu de doctor in filologie clasica se stabileste la Bucuresti, ca
profesor de liceu.
in locuinta sa din strada Campineanu organizeaza sedintele unui cenaclu literar care va aduna
scriitori de marca ai literaturi noastre. Lovinescu editeaza revista Sburatorul (1919) si creeaza o
grupare literara in jurul acestei reviste, intemeiate pe doctrina modernista. A scris studii de critica
si istorie literara (Critice, Istoria literaturii romane contemporane), monografii, intre care cea
dedicata lui Maiorescu este inca de actualitate, opere de fictiune, memorii. insa opera lui capitala
este Istoria civilizatiei romane moderne, un studiu de sociologie ce constituie baza
argumentativa a tezelor lovinesciene.

Istoria civilizatiei romane moderne

1924-1925 (studiu de sociologic culturala)

Tema
Studiul defineste trasaturi fundamentale pentru spiritualitatea romaneasca, recurgand la o
seducatoare analiza de situatii, evenimente istorice, mentalitati si opere literare.

Subiectul
Istoria civilizatiei romane moderne este structurata in trei parti: /. Fortele revolutionare, II.
Fortele reactionare si ///. Legile formatiei civilizatiei romane. in primul volum, Lovinescu
prezinta sursele spiritului revolutionar al civilizatiei noastre, identificandu-le in contactul
medieval cu Polonia, in contributia Scolii Ardelene si in exodul tinerimii spre Paris, dupa 1829.
Volumul al Il-ea demonstreaza ca, esential, spiritul romanesc este totusi reactionar, Lovinescu
sustinandu-si teza prin investigarea ideilor scriitorilor junimisti.
in ultima parte sunt prezentate caile de consolidare a civilizatiei romanesti, anume sincronizarea
cu civilizatiile superdezvoltate, imitatia, prin preluarea formelor si adecvarea lor la fondul
autohton. Valorile trebuie sa circule si sa fie reevaluate periodic.

■Comentariul
Initiator al cenaclului si al revistei Sburatorul (1919), Eugen Lovinescu este unul dintre criticii
literari de prestigiu ai perioadei interbelice. Principiile sale estetice s-au impus in operele unor
scriitori mari, formati la cenaclul lovinescian, intre care Camil Petrescu, Hortensia Papadat-
Bengescu si Ion Barbu.
Studiul acesta, pe langa faptul ca reprezinta o captivanta analiza asupra civilizatiei romanesti,
impune cateva idei care fundamenteaza modernismul in literatura noastra. Lovinescu este de
parere ca literatura unui popor izvoraste din natura specifica a sensibilitatii sale si de aceea
fenomenul constituie totodata si un esantion de psihologie etnica. In perioada in care a fost scrisa
Istoria civilizatiei..., curentul traditionalist era destul de puternic si considerat fundamental in
cresterea gradului de civilizatie. Intrand intr-un dialog elegant cu adeptii poporanismului,
samanatorismului ori cu cei ai revistei Gandirea, Lovinescu afirma ca traditionalismul
caracterizeaza/?o£>oare/e tinere, de formatie revolutionara. Fortele revolutionare, despre care
vorbeste in primul volum, constituie o dimensiune esentiala a spiritualitatii romanesti, in ciuda
conditiilor existentiale. Desi ortodoxismul a insemnat pentru natia noastra cel mai activ ferment
al orientalizarii, prin contactul medieval cu Polonia, prin contributia Scolii Ardelene si prin
exodul tinerimii spre Paris, dupa 1829, romanii au reintrat in legatura cu spiritul latin si fiecare
contact a generat nevoia de revolutie. Citandu-1 pe Soloviev, Lovinescu atinge unul dintre
punctele sensibile ale climatului cultural romanesc, in care discutia despre orienta-lizarea ori
occidentalizarea romanilor constituia un subiect polemic. Soloviev spune ca orientalul se roaga,
pe cand occidentalul se roaga si lucreaza. Aceasta inseamna ca atitudinea religioasa a
ortodoxului este contemplativa, in opozitie cu cea activa a catolicului, si de aceea orice contact
cu latura activa a spiritualitatii crestine a creat un impuls pentru romani. Din perspectiva lui
Lovinescu, evolutia istorica a determinat o structura sociala revolutionara a neamului, desi
spiritul romanesc este in mod fundamental reactionar.
Dupa ce prezinta dezvoltarea anevoioasa a statului roman, tintuit de conditiile istorice si de
ortodoxism, Lovinescu fixeaza inceputul civilizatiei romane dupa 1829, dupa Pacea de la
Adrianopol. Tinerimea romana incepe sa-si faca studiile in Occident, iar acest lucru constituie un
serios factor de progres. Cu justete si cu argumente numeroase, Lovinescu arata ca miscarea
pasoptista si, implicit, literatura de la jumatatea secolului al XlX-lea imprima mersului general o
directie revolutionara. Din generatia scriitorilor revolutionari (I. H. Radulescu, I. Ghica, N.
Balcescu, Cezar Bolliac), in mod deosebit C. A. Rosetti a reprezentat, cu exaltare, latura
democrata a spiritului revolutionar. Structuri ale civilizatiei sociale patrund navalnic peste un
suflet reactionar, ceea ce va bulversa evolutia societatii romanesti. Lovinescu explica tendintele
literare din epoca prin schimbarea aceasta brusca in plan social. Radiografia pe care o face
asupra epocilor de tranzitie este nu doar justa, ci si actuala: O societate dislocata din vechea sa
asezare si aruncata pe povarnisul prefacerilor vertiginoase este fatal dezarmonica; oamenii sunt
azvarliti in situatii nepotrivite; intre forma si fond se sapa un contrast din care literatura isi
scoate elemente pretioase de observatie. Satira sociala infloreste tocmai in aceste epoci de
neadaptare; epoci de tranzitie, in care o lume veche a murit inainte de a sefi consolidat lumea
noua... Spiritul satiric este doar varful de lance al unei anomalii, care determina numeroase alte
metamorfoze; ele se pastreaza cu precadere la nivelul formelor, fara sa altereze fondul, caci
forma nu este o expresie pura a fondului; in creatiunea ei intervin si agenti exteriori.
Astfel, prin generatia de la 1848 se deschide drumul Junimii si calea curentelor innoitoare.
Acestia stavilesc prin ideologia culturala avantul revolutionar al societatii, tocmai pentru ca aduc
principii solide. Dar, cum formele se prefac revolutionar, iar sufletele se transforma evolutiv,
marea literatura se opune progresului: Expresie a sufletului colectiv in latura lui cea mai intima
si mai permanenta, literatura nu putea reprezenta decat o forta reactionara. Volumul al doilea
al studiului este dedicat acestei tendinte, al carei punct originar este inertia spiritului omenesc.
De aceea, obsesiva respingere a ideilor si a formelor revolutionare, mentinuta constant din veacul
al XVII-lea pana in pragul secolului al XX-lea, a conservat spiritul romanesc, estompand
evolutia istorica. Moldovenii, mai cu seama prin spiritul criticist al Junimii, fac opozitie fortelor
revolutionare. Dar nu numai. Lovinescu il considera pe Eminescu un scriitor reprezentativ
pentru^br/e/e reactionare, adica traditionalist, ostil progresului si revolutiei, dar puternic atasat
de valorile traditionale, fiind de parere ca acesta este spiritul care ii anima pe toti scriitorii nostri
mari. Desi acuza scrierile eminesciene de o exaltare nesanatoasa, care s-a impus in
spiritualitatea autohtona ca refuz total fata de intelegerea prezentului, Lovinescu subliniaza in
mai multe randuri ca aceasta nu a condus la diminuarea valorii estetice a operei poetului. Din
punctul sau de vedere, Eminescu viseaza la trecut, cantonat in misticismul nationalist, iar
atitudinea sa lirica a influentat adanc atitudinea generala fata de viata sociala. De asemenea,
Maiorescu respinge formele fara fond, Caragiale, expresia cea mai violenta a reactiunii, prin
caricaturizarea burgheziei, neaga prezentul si germenii viitorului; Cosbuc idilizeaza.
Pentru Lovinescu, atitudinea reactionara reprezinta un mod de aparare specific atat existentei
istorice precare, cat si tuturor epocilor de tranzitie.
in acest context, de forme revolutionare si fond reactionar, civilizatia se cere redefmita, ceea ce
criticul face (in volumul al III-lea). Pornind de la un studiu al lui H. S. Chamberlain, Lovinescu
face distinctia intre stiinta, civilizatie si cultura: prima tine de cunoasterea prin descoperire si
experiment, caci religia, morala si arta sunt domenii ale culturii, in timp ce civilizatia cuprinde
industria, economia, politica si biserica.
Fondul ideologic pe care il creeaza Lovinescu dizolva pe nesimtite polemicile numeroase din
epoca sa despre traditionalism si modernism ori despre orientalizare si occidentalizare. Este
evident ca prin invaziunea grabita a ideologiei apusene in suflete cu totul nepregatite, prin
rasturnarea brusca a formelor si a valorilor sociale, prin schimbarea conditiilor de viata
morala si materiala, s-a produs si la noi adanca perturbare a epocilor de tranzitie; pe un fond
oriental s-a altoit o civilizatie occidentala, din acest amestec a iesit o civilizatie hibrida, pe care
criticii si istoricii culturali au condamnat-o. Iesirea la liman inseamna occidentalizare pe baze de
normalitate. Meritul capital al criticului literar il constituie instituirea unor legi de dezvoltare,
inca de o subliniata actualitate: sincronismul, imitatia si mutatiile.
Prin sincronism, Lovinescu defineste nevoia oricarei civilizatii de a se raporta in permanenta la
modelele pe care timpul le impune; literatura romana, de pilda, trebuia sa se sincronizeze cu
literatura franceza, punctul cel mai inalt al literaturii universale in acel moment, prin imitatie.
Din punctul sau de vedere, popoarele civilizate practica o imitatie selectiva, pe cata vreme tarilor
mici, aflate intr-un proces revolut, le este specifica o imitatie integrala. De interes este
minutioasa analiza pe care o face fenomenului, criticul aducand argumente pro si contra,
ilustrand cu extrem de diverse cazuri si momente ale civilizatiei universale. De pilda, o obiectie
pe care Lovinescu o aduce sincronismului este comunismul din Rusia, care la vremea aceea
ameninta sa se impuna ca doctrina imitabila printr-o neobosita propaganda. Din nefericire,
temerile criticului s-au dovedit intemeiate.
Cat priveste legea imitatiei, situata la baza sincronismului, ea actioneaza de sus in jos, de la
aristocratie la plebe, de la orasele mari catre provincii. Valorile circula si sunt imitate, dar
imitatia nu se produce in mod egal, ci in functie de personalitatea fiecarui popor. Si aici
exemplele sunt numeroase, iar conexiunile ideologice tradeaza supletea spirituala a criticului.
intre acestea se numara si romantismul romanesc, preluat din literatura occidentala fara sa fi
existat o baza clasicista in literatura noastra si care, asezat la temelie, devine principala
dimensiune a scrisului romanesc.
Mutatiile au loc langa matca, sunt numeroase, se dezvolta constant si, mai ales, se propaga in
toate directiile.
incadrandu-se in sociologia moderna, pe linia lui Durkheim, dar mai ales a lui Gabriel Tarde,
studiul lovinescian face o pertinenta si originala analiza asupra civilizatiei romanesti si aduce
pentru prima oara argumente viabile impotriva traditionalismului obtuz.