MIC DICŢIONAR BIO-MEDICAL Cristina R.T.

,
Dumitrescu Eugenia,
Teuşdea V.,
Boboloaca I.

I simbolul chimic al iodului.

I.A. abr. insuficienţă aortică.
I.A.P. abr. Institutul de Anatomie Patologică.
IATROGEN care provoacă o stare psihică reactivă determinată de atitudinea greşită a
medicilor şi personalului sanitar.
IATROS (IATRU) sufix sau prefix care defineşte termeni legaţi de medic sau medicină.
IAVAŞA (turc. yavaşa - cleşte) instrument de contenţie la animalele de talie mare.
I.B.P. abr. Indice Biliar Plasmatic.
I.C.S.H. abr. pentru gonadotrofina B.
ICTER (gr. ikteros - gălbenare) simptom care constă din colorarea în galben mai mult sau
mai puţin a pielii şi mucoaselor datorată impregnării cu bilirubină în hepatite.
ICTER CATARAL sin. hepatita A.
ICTER sin. hepatita B.
PRIN SER OMOLOG
ICTUS (lat. ictus – lovitură, şoc) denumire dată stărilor morbide instalate brusc.
ICTUS AMNEZIC amnezie cu apariţie brutală şi cu durată scurtă, care apare exclusiv la subiecţii de
peste 50 de ani.
IDENTIFICARE proces psihologic fundamental în dezvoltarea personalităţii, prin care un subiect
adoptă caracteristicile care aparţin unei alte persoane, luată ca model.
...IDES (IDEUS) (gr. eidos - asemănător) particulă utilizată în cuvinte compuse pentru a da
înţelesul de asemănare cu ..., ex. deltoid(eus), glutoid(eus) trapezoid(eus).
IDIOGRAMĂ reprezentarea schematică a cariotipului în care cromozomii sunt aranjaţi şi
numerotaţi astfel ca să uşureze identificarea lor.
IDIOPATIC denumire generică dată fenomenelor normale sau patologice de cauză
necunoscută.
IDIOSINCRAZIE 1. (gr. idios + syn – împreună + krasis – amestec corect) desemnează
reactivitatea patologică a unei persoane faţă de diverse substanţe,
2. reacţie exagerată sau anormală faţă de o substanţă (medicament, aliment etc.)
care nu provoacă reacţii supărătoare la alţi indivizi.
IDIOTIPIE particularitatea unor anticorpi de a avea o specificitate antigenică variabilă, după
antigenele cu care ei se combină şi după subiecţii care îi elaborează.
I.D.R. abr. intradermoreacţie.
Ig... simbol pentru imunoglobulină, este urmat de litera care indică clasa la care
aparţine imunoglobulina.
IGIENĂ ansamblul metodelor care vizează asigurarea unei bunăstări fizice şi mentale ale
individului şi facilitarea adaptării lui armonioase la mediu.
IGNIFUG care apără de ardere materialele şi obiectele care pot lua foc.

1
MIC DICŢIONAR BIO-MEDICAL Cristina R.T.,
Dumitrescu Eugenia,
Teuşdea V.,
Boboloaca I.

IHOROS (gr. ichor - putoare) mirosul dezagreabil al puroiului fetid.

IHTIOZĂ dermatită cu caracter familial, începe în copilărie şi persistă toată viaţa; acoperirea
pielii cu scuame uscate (ca solzii peştilor), fenomen însoţit şi de diminuarea
funcţiei secretorii a cutisului; este considerată o malformaţie a pielii.
ILEITĂ inflamaţia ileonului, ultima parte a intestinului subţire.
ILEITĂ REGIONALĂ inflamaţia cronică a unui segment intestinal, mai ales a ileonului terminal.
ILEOCECAL care se referă la ileon şi cec.
ILEOCOLIC care se referă sau aparţine de ileon sau de colon.
ILEOCOLITĂ inflamaţie concomitentă a ileonului şi a colonului.
ILEON porţiunea distală a intestinului subţire, care se întinde de la jejun la intestinul gros.
ILEOSTOMIE deschiderea unei anse intestinale ileale la piele, în scopul evacuării conţinutului
intestinal.
ILIAC muşchi, se inserează pe capsula articulaţiei şoldului.
ILIITĂ inflamaţia osului iliac.
ILIOFEMURAL care se referă la osul iliac şi la femur.
ILION (ILIU) segmentul superior lat şi mare, al osului iliac, care împreună cu ischiul şi pubisul
formează coxalul.
ILIOSACRAT care se referă la ilion şi sacru.
I.M. abr. insuficienţă mitrală.
I.M. (i.m.) abr. intramuscular.
IMAGO 1. (lat. imago – tablou, imagine) termen folosit în zoologie pentru a denumi
aspectul adult al unui animal inferior în opoziţie cu starea de larvă sau pupă;
2. animal inferior care a trecut prin toate stadiile metamorfozei.
IMAO substanţe care inhibă monoaminoxidaza, enzimă implicată în degradarea
adrenalinei şi noradrenalinei.
IMATUR care nu a ajuns la stadiul de maturitate, care încă nu s-a dezvoltat complet, ex.
globul roşu imatur.
IMBECILITATE arierare mentală ce corespunde la o vârstă mentală situată între 3 şi 7 ani şi la un
coeficient intelectual între 30 şi 50 de ani.
I.M.C. abr. infirmitate motorie cerebrală sau pentru infirm motor cerebral.
IMOBILIZARE acţiunea de a imobiliza un membru sau orice altă parte a organismului, în vederea
vindecării.
I.M.P. abr. Institutul Medico Pedagogic.
IMPALUDAT care este atins de malarie; se referă şi la persoane şi la regiuni.
IMPERFORAŢIE malformaţie congenitală ce constă din absenţa deschiderii unui canal sau unui
orificiu natural.
IMPETIGO grup de dermatoze infecţioase streptococice sau stafilococice; formare de bube
sau vezicule pustuloase; după deschidere rămân eroziuni acoperite cu cruste.
IMPLANT comprimat medicamentos, substanţă radioactivă sau fragment de ţesut, destinate
implantării.
IMPONDERABIL care nu se poate cântări, care nu are greutate.

2
MIC DICŢIONAR BIO-MEDICAL Cristina R.T.,
Dumitrescu Eugenia,
Teuşdea V.,
Boboloaca I.

IMPOTENŢĂ 1. starea unei persoane lipsite de posibilitatea folosirii unuia ori mai multor
membre care şi-au pierdut funcţionalitatea;
2. imposibilitatea îndeplinirii în mod normal a actului sexual.
IMPRESIUNI DIGITALE aspect radiologic al boltei craniene produs prin depresiunile tablei interne a
oaselor, imprimate de circumvoluţiunile cerebrale.
IMPUBER care încă nu a ajuns la pubertate.
IMPULSIUNE 1. forţă care împinge înainte;
2. forţă interioară bruscă, în general iraţională şi iresponsabilă, care determină o
acţiune.
IMPULSIV care este incapabil să-şi stăpânească impulsurile.
IMPULSIVITATE tendinţa de a acţiona în mod subit şi negândit.
IMUN se spune despre o persoană protejată faţă de un agent nociv prin prezenţa
anticorpilor sau a unui ser ce conţine astfel de anticorpi.
IMUNITATE (lat. immunitas – ferire, scutire) stare de lipsă de receptivitate a organismului faţă
de un agent infecţios sau un produs nociv, termenul se foloseşte pentru
desemnarea stării de nereceptivitate totală faţă de o infecţie.
IMUNODEFICITAR care prezintă deficit al imunităţii.
IMUNODEPRESIV substanţă care deprimă imunitatea.
IMUNODIFUZIUNE metodă de investigare imunologică ce permite dozare proteinelor.
IMUNO-ELECTROFOREZĂ metodă de analiză a componentelor antigenice dintr-un lichid biologic, prin
separarea lor electroforetică şi prin punerea în evidenţă cu ajutorul unor anticorpi
specifici, prin precipitare.
IMUNOGENETICĂ parte a geneticii care studiază mecanismele transmiterii ereditare a antigenelor şi a
altor factori cu rol în răspunsul imun.
IMUNOGLOBULINE globulină plasmatică dotată cu proprietăţi imunitare şi având rol de anticorpi în
organism.
IMUNOINHIBITOR sin. imunosupresor.
IMUNOLOGIC care se referă la imunologie.
IMUNOLOGIE partea medicinii care studiază reacţiile imunitare ale organismului, precum şi
aspectele de imunitate celulară.
IMUNOMODULATOR orice agent natural sau sintetic, acţionând asupra proceselor imunitare:
imunostimulante şi imunorestauratoare pe de o parte, imunosupresoare pe de alta.
IMUNOSCINTIGRAFIE după injectarea unui anticorp purtător de un element radioactiv (în general iodul -
123), detectarea cu ajutorul unei instalaţii speciale a unei posibile legături a
acestui complex cu tumora şi înregistrarea imaginii care permite trasarea
conturului tumorii.
IMUNOSER serul unui animal imunizat activ împotriva unui anume antigen, destinat
tratamentului diferitelor boli.
IMUNOSUPRESOR medicament capabil să inhibe procese imunogenetice; împiedică formarea şi
înmulţirea celulelor imunologic competente; imunosupresivele fac parte dintre
substanţele citotoxice.
IMUNOTERAPIE injectarea de anticorpi sub formă de ser specific pentru diminuarea gravităţii unei
infecţii.
IN LOCO DOLENTI locuţiune latină care se foloseşte la orice injecţie medicamentoasă, sau alt
remediu, practicat în zona dureroasă.

3
MIC DICŢIONAR BIO-MEDICAL Cristina R.T.,
Dumitrescu Eugenia,
Teuşdea V.,
Boboloaca I.

IN SITU 1. (lat. in situs – aşezare, loc, poziţie) starea unui organ care se găseşte la locul
său normal,
2. în poziţie normală.
IN VITRO (lat. in vitrum – în sticlă) în laborator, în eprubetă.
IN VIVO (lat. in vivus - viu) pe viu, fenomen care se produce într-un organism viu.
INACTIV se zice despre o substanţă, corp sau medicament care nu exercită o anume acţiune,
care nu are nici un efect terapeutic.
INACTIVARE suprimarea activităţii biochimice sau biologice a unei substanţe sau a puterii
patogene a unui germen sau alt agent fizic sau chimic.
INADAPTAT se spune despre o persoană care este în imposibilitatea să facă faţă condiţiilor de
mediu social în care trăieşte, datorită unui deficit intelectual, unui dezechilibru
afectiv sau unei deficienţe fizice.
INANIŢIE stare în care se află organismul după o perioadă prelungită sau lipsă de hrană.
INAPETENŢĂ 1. lipsă a poftei de mâncare;
2. diminuarea dorinţelor sexuale.
INCAPACITATE reducerea capacităţii funcţionale de a duce o existenţă cotidiană fructoasă, se
vorbeşte despre incapacitate de muncă atunci când subiectul se află în
imposibilitatea de a executa o muncă profesională, ca urmare a unui accident sau
a unei boli.
INCARCERAREA PLACENTEI accidentul ce constă din blocarea placentei printr-un inel de contractură
musculară, situat la partea inferioară a uterului.
INCARCERAT care este fixat sau strangulat.
INCEST (lat. incestus – nelegiuit, pângărit) împerecherea între rude apropiate, în zootehnie
se poate practica pentru a consolida caracterele la produşi (tată + fiică, mamă +
fiu, frate + soră).
INCIDENŢĂ 1. direcţia după care o rază sau un corp întâlneşte o suprafaţă;
2. în radiologie unghiul sub care este luat un clişeu radiografic;
3. în epidemiologie, numărul de cazuri noi de boală sau de persoane îmbolnăvite
pe o perioadă de timp dată şi într-o populaţie determinată.
INCINERARE distrugerea cadavrelor prin ardere, cu transformarea lor în cenuşă.
INCISIV fiecare din dinţii care se găsesc în partea anterioară centrală a arcadei dentare.
INCITAŢIE în fiziologie, sin. cu excitaţie.
INCIZIE secţionarea părţilor moi cu ajutorul unui instrument tăios şi, prin extensie, ceea ce
rezultă din această intervenţie.
INCIZURA unghiul ascuţit format de marginea stângă a esofagului abdominal şi marginea
CARDIOTUBEROZITARĂ dreaptă a marii tuberozităţi a stomacului.
INCLAVAREA în cursul travaliului, imobilizarea capului fătului în timpul coborârii în canalul
CAPULUI FETAL pelvin.
INCLUZIE starea unui corp care este conţinut într-un altul şi, prin extensie, corpul însuşi.
INCOERCIBIL care nu poate fi oprit sau reţinut.
INCOERENŢĂ lipsă de înlănţuire logică în idei, în vorbire sau în acţiuni.
INCOMPATIBILITATE imposibilitatea anumitor substanţe de a fi prezente împreună fără a suferi
modificări, este cazul unui antigen şi a anticorpului său specific.
INCONGRUENŢĂ defect de adaptare a celor două extremităţi ale unui os fracturat, mai ales în
fracturile cu pierdere de substanţă.
4
MIC DICŢIONAR BIO-MEDICAL Cristina R.T.,
Dumitrescu Eugenia,
Teuşdea V.,
Boboloaca I.

INCONŞTIENT 1. tot ceea ce, în domeniul activităţii psihice, scapă conştienţei şi, mai ales,
ansamblul dorinţelor ascunse şi nemărturisite faţă de sine, care influenţează
conduita individului;
2. în limbaj curent se spune despre funcţiile ce sunt independente de voinţă;
3. persoana care şi-a pierdut conştienţa.
INCONŞTIENŢĂ 1. privarea permanentă de conştienţă sau abolirea ei momentană;
2. în psihologie, caracterul fenomenelor care, prin natura lor, scapă conştienţei.
INCONTINENŢĂ incapacitatea de a controla emisiunea de urină şi fecale; eliminare incontrolabilă.
INCOORDONARE tulburare a coordonării mişcărilor.
INCUBAŢIE 1. timpul scurs de la pătrunderea microorganismelor patogene în organism până la
apariţia simptomelor de boală,
2. timpul necesar ouălor pentru ecloziune.
INCUBATOR aparat în care sunt create condiţii optime pentru copii născuţi precoce, sau pentru
ecloziunea ouălor.
INCURABIL 1. se spune despre o boală care nu poate fi vindecată;
2. se spune despre un bolnav care nu se poate vindeca.
INDEMN (lat. indemnis – nevătămat, neatins) stare de sănătate şi absenţa bolilor la un
individ sau populaţie.
INDEX 1. cel de-al doilea deget al mâinii;
2. tabel alfabetic al termenilor citaţi într-o carte, redat la sfârşitul ei, cu indicarea
numărului paginei;
3. sin. indice.
INDEX COLORIMETRIC index reprezentând cantitatea de hemoglobină dintr-un eritrocit, raportat la
valoarea normală pentru sexul şi vârsta considerate.
INDEX MITOTIC numărul de celule în mitoză dintr-un ţesut faţă de o mie de celule numărate.
INDEX PICNOTIC numărul de celule vaginale cu nucleu picnotic raportat la 100 de celule, pe un
frotiu vaginal.
INDICATOR orice substanţă care, prin schimbarea culorii care se produce într-un mediu, arată
prezenţa unui corp chimic sau săvârşirea unei reacţii.
INDICE număr care exprimă raportul dintre două mărimi.
INDICE indice exprimând concentraţia pigmenţilor biliari în plasmă.
BILIAR PLASMATIC
INDICE TERAPEUTIC raportul dintre doza curativă şi doza maximă tolerată dintr-un medicament.
INDIGESTIE termen vag care arată o tulburare gastrointestinală trecătoare care se traduce
printr-o senzaţie de jenă, greutate epigastrică, însoţită de greţuri şi vărsături.
INDOL nucleu aromatizat heterociclic, component al triptofanului; alături de scatol este
prezent în materiile fecale, ca rezultat al acţiunii florei intestinale asupra
triptofanului din alimente.
INDUCTOR în anesteziologie, se spune despre unele produse chimice sau asocierile lor,
folosite pentru declanşarea unei anestezii generale.
INDUCŢIE stadiul de anestezie generală indicând începutul somnului.
INDURAŢIE condensarea şi întreţinerea unui ţesut sau organ, urmare a unui proces inflamator
cronic cu hiperplazie de ţesut conjunctiv.
INERT care nu are nici o activitate.

5
MIC DICŢIONAR BIO-MEDICAL Cristina R.T.,
Dumitrescu Eugenia,
Teuşdea V.,
Boboloaca I.

INERŢIE 1. moleşeală, toropeală, incapacitate de acţiune;

2. starea unui organ care şi-a pierdut facultăţile contractile.
INERVAŢIE distribuţia nervilor într-un organ sau într-o regiune a organismului.
INFANTIL 1. care se referă la copilărie sau la copil;
2. prin extensie, care aminteşte, prin unele caractere, de copilărie sau de copil.
INFANTILISM stare caracterizată prin persistenţa, la un adult, a unor caractere proprii copilăriei,
se manifestă prin întârziere în dezvoltare, uneori asociată cu nanism etc.
INFARCT tumefierea, infiltrarea şi necroza unui ţesut în urma unui aport insuficient de
sânge, datorită obstruării arterei de irigare a zonei respective.
INFARCTIZARE formarea şi dezvoltarea unui infarct.
INFECTANT care este susceptibil să producă sau să transmită o infecţie.
INFECŢIE (lat. infectus – murdărit, vopsit, otrăvit) interacţiunea microorganismului patogen
al unei boli cu organismul omului sau al animalului în care acesta a pătruns.
INFECŢIOS care produce infecţie, care adăposteşte un microorganism dotat cu puterea de a
produce o infecţie sau care este produs de o infecţie.
INFESTARE (lat. infesto-are – a ataca, a strica) fixarea paraziţilor externi pe o gazdă sau
pătrunderea într-un organism viu a paraziţilor, care alterează starea de sănătate.
INFESTAT 1. se spune despre o persoană sau animal ale căror tegumente sau haine sunt
invadate de paraziţi externi.
2. se spune despre o regiune în care se găsesc deseori agenţi infecţioşi sau
animale vătămătoare.
INFILTRAT acumulat lichidian într-o cavitate (ex. infiltrat interpleural, TBC etc.).
INFILTRAŢIE proces de introducere la nivelul unui ţesut a unei substanţe medicamentoase,
anestezice în special, în cantitate mai mare, în vederea unei resorbţii de lungă
durată.
INFIRM care este atins de o infirmitate.
INFIRMITATE starea unei persoane care, congenital sau după un accident, nu mai are integritate
funcţională sau corporală, dar fără ca sănătatea sa generală să fie total
compromisă.
INFLAMAT care este sediul unei inflamaţii.
INFLAMATOR care se referă la inflamaţie, care este caracterizat prin inflamaţie.
INFLAMAŢIE ansamblul reacţiilor care se produc în organism ca răspuns la acţiunea iritantă sau
la perturbarea creată de diverşi factori.
INFLEXIUNE 1. mişcare prin care un lucru se abate din drum, după o curbă;
2. schimbare bruscă de accent sau de ton în vorbire.
INFLUX NERVOS modificare fizicochimică fiziologică ce se propagă de-a lungul unui nerv sub
efectul unei excitaţii, fenomenul electric ce se produce este numit potenţial de
acţiune.
INFLUENZAE virus care provoacă boală cunoscută în trecut sub numele de “influenţă“ (gripă,
termenul folosit astăzi).
INFRALIMINAL care este inferior pragului de recepţie sau de reacţie fiind incapabil de a produce
excitaţia.
INFRASUNET unde sonore cu frecvenţă joasă care nu sunt percepute de urechea umană.
INFUNDIBUL orice parte a unui organ sub formă de pâlnie.

6
MIC DICŢIONAR BIO-MEDICAL Cristina R.T.,
Dumitrescu Eugenia,
Teuşdea V.,
Boboloaca I.

INFUZIE 1. (lat. infusus – băutură, lichid de administrat pe gură) ceai medicamentos

obţinut prin opărirea unor plante medicinale,
2. administrarea parenterală, în cantitate mare, a unor fluide medicamentoase.
INFUZORI clasă de protozoare prevăzute cu cili vibratili.
INGERARE sin. înghiţire.
INGESTA 1. (lat. ingero-gessi-gestum – a da, a turna, a administra) actul fiziologic prin
care se introduc alimente în organism
2. totalitatea alimentelor solide şi lichide administrate.
INGESTIE introducerea în stomac a alimentelor sau altor substanţe solide sau lichide.
INGHINALĂ regiune anatomică situată la rădăcina membrului inferior.
INHALAŢIE 1. absorţia prin inspiraţie, în căile respiratorii, a vaporilor de apă sau a unui gaz;
2. metodă terapeutică care constă din a absorbi prin inspiraţie vapori de apă
încărcaţi cu medicamente volatile sau cu diferite gaze.
INHIBINĂ substanţă polipeptidică secretată de către celulele Sertoli din testicul; acţionează
asupra secreţiei de gonadotrofină A hipofizară, a cărei eliberare o inhibă.
INHIBITOR 1. care provoacă inhibiţie;
2. în biochimie, substanţă care reduce viteza de reacţie a unei enzime;
3. în biologie şi microbiologie, orice substanţă care diminuă sau opreşte
dezvoltarea sau multiplicarea unui organism.
INHIBIŢIE 1. încetinirea sau suprimarea unei funcţii, activităţi fiziologice sau a unei reacţii
chimice;
2. stare caracterizată printr-o încetinire sau o diminuare a activităţii psihice sau
fizice.
INIMĂ sin. cord, organul motor principal al circulaţiei sângelui în organism.
INJECŢIE introducerea unui lichid sau gaz în vase, ţesuturi şi organe, printr-un canal sau
într-o cavitate naturală a organismului, cu ajutorul unei seringi sau altui
instrument ataşate la un ac.
INOCUITATE caracterul de a nu fi vătămător.
INOCULABIL care poate fi transmis prin inoculare.
INOCULARE 1. acţiunea de a introduce un germen în organismul viu, prin injecţie; în mod
similar, însămânţarea unui mediu de cultură;
2. pătrunderea în organism a unui microorganism patogen printr-o plagă cutanată
ori mucoasă.
INOTROP care se referă la energia de contracţie a fibrelor musculare.
INOTROP POZITIVĂ substanţă care creşte contractilitatea.
INOTROPISM propietatea miocardului de a se contracta, ca răspuns la stimuli.
INOTROP-NEGATIVĂ substanţă care reduce contractilitatea.
INOZINITĂ inflamaţie a ţesutului fibros.
INSALIVAŢIE impregnarea alimentelor cu salivă; este primul timp al digestiei.
INSECTĂ animale din încrengătura Artropoda cu corpul divizat în trei regiuni: cap, torace,
abdomen; multe specii sunt parazite, unele hematofage, putând transmite diferite
boli la om şi animale.
INSEMINAŢIE introducerea spermei în vagin în urma copulării sau introducerea spermei în vagin
pentru obţinerea fecundării.
INSENSIBILIZARE abolirea sensibilităţii locale sau generale.
7
MIC DICŢIONAR BIO-MEDICAL Cristina R.T.,
Dumitrescu Eugenia,
Teuşdea V.,
Boboloaca I.

INSERŢIE 1. punct de legătură a unei structuri anatomice;

2. acţiunea de a implanta.
INSERŢIONITĂ inflamaţia locului de inserţie al unui tendon muscular sau al unui ligament.
INSIDIOS se spune despre evoluţia unei boli care nu pare la începutul ei atât de gravă pe cât
este în realitate.
INSIPID care nu are gust.
INSOLAŢIE consecinţa unei expuneri prelungite la razele solare.
INSOLUBIL care nu se dizolvă sau se dizolvă foarte puţin în altă substanţă, de obicei lichidă.
INSOMNIAC care suferă de insomnie,
INSOMNIE imposibilitatea sau dificultatea de a dormi.
INSPIRATOR se spune despre un muşchi care participă la inspiraţie, favorizând expansiunea
cutiei toracice şi pătrunderea aerului în pulmoni.
INSPIR timpul respirator în care aerul este atras în pulmon prin distensia cutiei toracice.
INSTABIL se spune despre o substanţă chimică ce se alterează repede sau despre un echilibru
care se modifică spontan sau foarte rapid, sub efectul unei cauze minime.
INSTABILITATE GENETICĂ însuşirea unui ansamblu destul de disparat de fenomene în care intervin elemente
genetice care, cel puţin în unele circumstanţe, prezintă modificări foarte frecvente
ce par să scape regulilor clasice de invarianţă a materialului genetic.
INSTABILITATE PSIHOMOTORIE trăsătură de caracter care face ca subiectul să nu se poată fixa la ceea ce şi-a
propus, să nu poată persevera într-o acţiune, prin insuficienţa controlului psihic şi
motor necesar.
INSTILAŢIE metodă terapeutică; se administrează, sub formă de picătură, medicamente
dezinfectante, descongenstionate în afecţiunile mucoaselor.
INSTINCT solicitarea internă care determină un om sau un animal la un act determinat, fără
participarea inteligenţei sau voinţei.
INSTINCTIV care este de natura unui instinct, care se datoreşte unui instinct.
INSTINCTUAL care se referă la instinct. ex. stadiul instinctual al dezvoltării sexuale.
INSTITUŢIONAL în psihologie, ceea ce se referă la influenţele factorilor sociali asupra formării
personalităţii.
INSOLAŢIE tulburări care apar în organism consecutiv expunerii timp îndelungat la acţiunea
razelor solare.
INSUFICIENŢĂ stare deficitară a unui organ sau unei glande, care nu mai este capabilă să-şi
îndeplinească funcţiile în mod normal.
INSUFICIENŢĂ CORONARIANĂ tulburare funcţională a cordului datorită unei proste irigări a miocardului, cel mai
des prin arteroscleroză coronariană, manifestată clinic prin angină pectorală.
INSUFICIENŢĂ MITRALĂ defect de închidere a valvulei mitrale, ceea ce antrenează un reflux de sânge din
ventriculul stâng în atriul stâng.
INSUFICIENŢĂ TRICUSPIDIANĂ defect de închidere a valvulelor tricuspide în timpul sistolei, cauzat de o leziune
organică sau de o tulburare funcţională.
INSUFLAŢIE introducerea, sub presiune, de aer, gaz sau substanţă pulverizată, într-o cavitate
naturală a corpului.
INSULA (REIL) lob al emisferei cerebrale situat în fundul scizurii Sylvius.

8
MIC DICŢIONAR BIO-MEDICAL Cristina R.T.,
Dumitrescu Eugenia,
Teuşdea V.,
Boboloaca I.

INSULAR 1. care se referă la insulă (Reil), ex. epilepsie insulară;

2. care se referă la insulele pancreatice (Langerhans).
INSULINĂ hormon pancreatic hipoglicemiant de natură holoproteică (G.M. = 34500); conţine
cantităţi importante de tirozină şi în special de cistină (12%), este secretată de
celulele ß ale insulelor pancreatice Langerhans.
INSULINEMIE concentraţia de insulină din sânge.
INSULINOM tumoare cu punct de plecare în celulele insulelor Langerhans.
INSULINOREZISTENŢĂ absenţa scăderii glicemiei sau scăderea ei în mică măsură, după administrarea de
insulină.
INSULINOTERAPIE administrarea de insulină în tratamentul diabetului.
INTENSITATE valoarea numerică a unei mărimi.
INTENSITATEA DOZEI (DE IRADIERE) sin. debitul dozei.

INTENŢIE în expresii: în prima intenţie sau în a doua intenţie. v. cicatrizare.

INTERARTICULAR situat între două sau mai multe articulaţii.
INTERAURICULAR situat între cele două auricule (atrii); ex. sept interauricular.
INTERCAROTIDIAN situat la bifurcarea arterei carotide primitive.
INTERCARPIAN care este situat între oasele carpului.
INTERCONDILIAN situat între cei doi condili. ex. fractură intercondiliană (de femur sau de humerus).
INTERCOSTAL situat între coaste, ex. muşchi intercostal.
INTERCURENT se spune despre o complicaţie sau o boală ce survine în cursul unei alte boli.
INTERDIGITAL situat între două degete adiacente de la mâini sau de la picioare, ex. micoză
interdigitală.
INTERFALANGIAN care este situat între două falange. ex. articulaţie interfalangiană.
INTERFAZĂ fază a vieţii celulare în timpul căreia nucleul se află în repaus.
INTERFERENŢĂ în electrocardiografie, anomalie de traseu cauzată de faptul că o excitaţie nu poate
acţiona pe regiunea miocardului la care este destinată, aceasta aflându-se încă în
perioada refractară în urma unei excitaţii venită dintr-un alt centru de automatism.
INTERIORIZARE proces mental prin care o persoană se detaşează de realităţile şi contingenţele
exterioare pentru a se reculege şi a se izola în intimitatea eului său, acest proces
poate deveni patologic în unele boli mentale şi se numeşte autism.
INTERLABIAL care este situat între cele două buze.
INTERLINIU ARTICULAR zonă lineară clară pe care o dă pe radiografie proiecţia spaţiului cuprins între două
suprafeţe osoase ale unei articulaţii, spaţiu care este ocupat în mod normal de
cartilaje, acestea fiind transparente la razele X.
INTERLOBAR care este situat între doi lobi ai unui organ, în special între doi lobi pulmonari.
INTERMITENT se spune despre o boală, un fenomen, un semn, care apar la intervale regulate sau
neregulate (ex. febră intermitentă, puls intermitent).
INTERMUSCULAR situat între doi sau mai mulţi muşchi, ex. sept intermuscular.

9
MIC DICŢIONAR BIO-MEDICAL Cristina R.T.,
Dumitrescu Eugenia,
Teuşdea V.,
Boboloaca I.

INTERN 1. care se găseşte în interiorul corpului;

2. se spune despre una din două structuri anatomice care se găseşte mai aproape
de planul sagital median al corpului;
3. care se referă sau care se efectuează în interiorul corpului sau care este introdus
în organism pe cale orală sau parenterală.
INTERNIST se spune despre un medic care se consacră ansamblului afecţiunilor de patologie
internă.
INTEROCEPTIV se spune despre sensibilitatea la variaţiile care se produc în interiorul corpului.
INTEROCEPTOR receptor senzitiv, excitat de schimbările ce survin în mediul intern, în deosebi
stimuli din muşchi şi din labirint sau de stimuli ce pleacă din viscere.
INTEROSOS care separă sau leagă două oase sau două componente osoase. ex.ligament
interosos.
INTERPARIETAL situat între două oase parietale.
INTERPEDUNCULAR care se situează între doi pedunculi cerebrali.
INTERSCAPULAR care este situat între omoplaţi, ex. regiune interscapulară.
INTERSPINOS situat între apofizele spinoase a două vertebre, ex. muşchi interspinos.
INTERSTIŢIAL 1. termen care se referă la spaţiile sau formaţiunile anatomice situate între
elementele organelor sau ţesuturilor ce se găsesc la distanţe foarte mari între ele;
2. ţesutul conjuctiv lax situat în spaţiile dintre celelalte ţesuturi.
INTERTRANSVERS care este situat între apofizele transverse ale vertebrelor, ex. ligament
intertransvers.
INTERTRIGO leziune cutanată localizată în plici; eritem bine delimitat, uneori zemuind,
provocat în general de streptococi sau agenţi micotici.
INTERTROHANTERIAN care se produce între marele şi micul trohanter.
INTERVALUL Q-T în electrocardiografie, intervalul de timp ce corespunde duratei sistolei
ventriculare, variabil în funcţie de frecvenţa cardiacă.
INTERVENTRICULAR situat între cei doi ventriculi cardiaci.ex. perete interventricular.
INTERVERTEBRAL care este situat între două vertebre. ex. disc intervertebral.
INTESTIN porţiunea tubului digestiv situată între pilor şi anus; se împarte în intestinul subţire
şi intestinul gros.
INTESTIN RADIC complicaţie intestinală a radioterapiei, survenită mai ales după asocierea
radioterapie-chirurgie (pentru cancer de col uterin) şi după iradiere foarte întinsă
(pentru boala Hodgkin).
INTESTINAL care se referă la intestin. ex. vilozităţi intestinale, stază intestinală.
INTIMA tunica internă a unei artere sau a unei vene.
INTIMITATE profunzime, când se referă la grosimea unui ţesut sau organ.
INTOLERANŢĂ reacţie anormal de intensă a organismului faţă de o agresiune (medicamente,
agent fizic sau chimic etc.) pe care majoritatea persoanelor o suportă fără nici o
manifestare patologică.
INTOXICAŢIE acţiunea pe care o exercită o substanţă toxică asupra organismului şi ansamblul
tulburărilor care rezultă.
INTOXICAŢIE ansamblul tulburărilor consecutive ingestiei de alimente care: au fost contaminate
ALIMENTARĂ cu bacterii patogene, conţin produşi toxici proveniţi din metabolismul bacterian,
produc o reacţie alergică la unele proteine şi alţi constituanţi sau sunt contaminate
chimic.
10
MIC DICŢIONAR BIO-MEDICAL Cristina R.T.,
Dumitrescu Eugenia,
Teuşdea V.,
Boboloaca I.

INTOXICAŢIE ENDOGENĂ sin. toxicoză.

INTRAPARTUM locuţiune latină cu sensul de în timpul naşterii.
INTRAVITAM locuţiune latină cu sensul de în timpul vieţii.
INTRAARTERIAL mijloc terapeutic de administrare a unor substanţe în lumenul arterelor.
INTRAARTICULAR care se găseşte sau se produce în interiorul unei articulaţii.
INTRAAURICULAR care este produs sau care se găseşte în interiorul unui atriu.
INTRACARDIAC care se găseşte sau care are loc în interiorul inimii.
INTRACELULAR care se găseşte sau se produce în interiorul unei celule.
INTRACRANIAN care se găseşte sau are loc în interiorul craniului, ex. hipertensiune intracraniană.
INTRACUTANAT care are loc în piele. ex. injecţie intracutanată.
INTRADERMIC care se găseşte sau se produce în derm. ex. injecţie intradermică.
INTRADERMOREACŢIE reacţie inflamatorie locală produsă prin injectarea intradermică a unei mici
cantităţi de antigen sau toxină şi care permite să se cerceteze gradul de imunitate,
receptivitate sau sensibilizare a unui subiect faţă de bolile respective.
INTRADURAL care se găseşte sau se produce în interiorul durei mater (ex. hematomul
intradural).
INTRADUROGRAFIE sin. radiculografie.
INTRAHEPATIC care se găseşte sau se produce în interiorul ficatului, ex. căi biliare intrahepatice.
INTRALOBULAR care este situat în interiorul unui lobul hepatic sau pulmonar.
INTRALUMINAL care este situat sau trece în lumenul unui vas sau unui conduct organic.
INTRAMEDULAR care se găseşte în măduva spinării.
INTRAMURAL care este situat în peretele unui organ cavitar sau a unui conduct organic, ex.
anevrism intramural.
INTRAMUSCULAR care se găseşte sau se produce în muşchi (ex. aponevroză intramusculară).
INTRAOCULAR care se găseşte sau se produce în interiorul globului ocular (ex. hemoragie
intraoculară).
INTRAPARENCHIMATOS care este situat în parenchimul unui organ.
INTRARAHIDIAN care se găseşte, se produce sau se efectuează în canalul rahidian.
INTRATORACIC care se găseşte sau se produce în interiorul toracelui, ex. presiune intratoracică.
INTRATRAHEAL care se găseşte sau se efectuează în interiorul traheei, ex. anestezie intratraheală.
INTRAŞELAR care este situat în interiorul şeii turceşti.
INTRAUTERIN care se găseşte, se produce sau are loc în interiorul uterului, ex. mortalitate
intrauterină.
INTRAVASCULAR care se găseşte, se produce sau se efectuează în interiorul unui vas sanguin, ex.
hemoliză intravasculară.
INTRAVENOS care se găseşte, se produce sau se efectuează în interiorul unei vene.
INTRAVENTRICULAR care se găseşte, se produce sau se efectuează în interiorul unui ventricul cardiac
sau cerebral.
INTRINSEC caracteristic pentru un organ anumit, ex. muşchii intrinseci ai globului ocular.
INTROSPECŢIE explorarea pe care subiectul o face asupra vieţii sale interioare.

11
MIC DICŢIONAR BIO-MEDICAL Cristina R.T.,
Dumitrescu Eugenia,
Teuşdea V.,
Boboloaca I.

INTROVERTIT se spune despre o persoană care are tendinţa de a se izola, de a se replia asupra sa.
INTUBAŢIE introducerea unui tub într-un conduct natural.
INTUMESCENŢĂ sin. tumefacţie.
INTUMESCENT care se tumefiază, care creşte în volum.
INULINĂ substanţă glucidică, preparată din rădăcină de cicoare sau din tuberculi de dalie, se
foloseşte pentru studiul funcţiei glomerulare a rinichilor.
INVAGINAŢIE pătrunderea unui segment intestinal, ca un deget de mănuşă întors, într-un alt
segment intestinal superior sau inferior.
INVALID se spune despre o persoană care, datorită unei boli, accident sau unei infirmităţi,
nu este capabilă să exercite normal o activitate profesională.
INVALIDITATE starea unei persoane invalide.
INVAZIE perioadă de debut a unei boli, caracterizată prin apariţia progresivă a simptomelor.
INVAZIV caracterul unui proces morbid de a cuprinde rapid organismul; procesul poate fi
de natură infecţioasă sau canceroasă.
INVERSIUNE poziţia inversă a unui organ în raport cu cea obişnuită.
INVERSIUNE SEXUALĂ sin. homosexualitate.
INVERSIUNE SPLANHNICĂ sin. situs inversus.
INVERSIUNEA AORTEI sin. dextropoziţia aortei.
INVERTIT sin. homosexual.
INVOLUŢIE 1. transformarea, fiziologică sau patologică, în sensul unei regresii, care survine la
un organ, o tumoră sau la întregul organism;
2. întoarcerea la un stadiu evolutiv anterior.
I.O. abr. insulină ordinară (sau insulina cristalizată).
IOD element din grupul halogenilor, foarte răspândit în cele trei regnuri, abundent în
vegetaţia marină; iodul este indispensabil organismului uman, fiind folosit în
sinteza hormonilor tiroidieni.
IODEMIE conţinutul sângelui în iod.
IODOFORM antiseptic energic, folosit ca topic extern în tratamentul plăgilor, sub formă de
pomadă, pudră sau soluţie.
IODOPSINĂ pigment din conurile retinei.
IODOTIRONINĂ compus iodat derivat din tironină.
IODURIE prezenţa iodului în urină.
IOHIMBINĂ alcaloid izolat din scoarţa de Corynathe yohimbe (Rubiaceae); are acţiune
simpatolitică, vasodilatatoare periferică şi afrodisiacă.
ION atom sau moleculă primitiv neutră, devenite încărcate electric prin pierderea sau
câştigarea unuia sau mai multor electroni.
IONIZARE producerea de ioni din molecule electric neutre.
IONOGRAMĂ evaluare biochimică a electroliţilor din punct de vedere cantitativ.
IONOFOREZĂ (gr. ion + phorein – a purta), sin. ionoterapie, cataforeză, tratament aplicat prin
introducerea de ioni în organism.
IONOTERAPIE introducerea de medicamente prin piele cu ionizare prin curent electric.
IPOTEZĂ supoziţie verosimilă asupra unui lucru şi care se admite în mod provizoriu înainte
de a fi supusă controlului experimentului.
12
MIC DICŢIONAR BIO-MEDICAL Cristina R.T.,
Dumitrescu Eugenia,
Teuşdea V.,
Boboloaca I.

I.Q. abr. (engl. intelligence quotient – coeficient de inteligenţă).

I.R. abr. intrarahidian.
IRADIAT 1. care a suferit o iradiere, mai ales cu raze X;
2. care se propagă depărtându-se de punctul său de origine.
IRADIERE 1. expunerea la o sursă de raze luminoase, ultraviolete sau ionizante, de obicei în
scop terapeutic.
2. propagarea unei dureri dintr-o regiune lezată spre una sănătoasă.
I.R.C. abr. Insuficienţă Renală Cronică.
IREDUCTIBIL care nu poate fi pus în poziţia sa normală.
IRIDECTOMIE rezecţia unei părţi din iris, în cursul extracţiei cristalinului afectat de cataractă.
IRIDIAN care se referă la iris.
IRIDOCICLITĂ inflamaţia irisului şi a corpului ciliar.
IRIDOCILIAR care se referă la iris şi la corpul ciliar.
IRIDODIALIZĂ rupere accindentală sau chirurgicală a irisului.
IRIDOCOROIDITĂ inflamaţia irisului şi a coroidei.
IRIDOKERATITĂ inflamaţia irisului şi a corneei.
IRIDOPLEGIE paralizia irisului, pupila fiind dilatată şi imobilă.
IRIS membrană a ochiului care formează un diafragm circular care separă camera
anterioară de cea posterioară şi având un orificiu central pupilar.
IRITABILITATE 1. sin. cu excitabilitate;
2. stare patologică a unui ţesut sau organ care reacţionează în exces la o simplă
stimulare.
IRITATIV care este provocat de o iritaţie.
IRITAŢIE 1. sin. excitaţie,
2. în limbaj curent, inflamaţie uşoară.
IRITĂ inflamaţia membranei iriene; de obicei asociată cu inflamaţia corpului ciliar.
ISCHEMIE deficit circulator local prin micşorarea afluxului de sânge arterial în ţesutul
respectiv; se manifestă clinic prin dureri precordiale caracteristice iar
electrocardiografic prin prezenţa undei „t“ ascuţite şi simetrice (pentru ischiemia
cardiacă).
ISCHIATIC care se referă la ischion.
ISCHION (ISCHIU) (gr. ischion – şold, şezut) segment al osului iliac, care formează jumătatea
posterioară a cadrului osos al găurii obturatoare, os care împreună cu ilionul şi
pubisul, formează coxalul.
ISCHIOCOCCIGIAN care se referă la ischion şi la coccis.
ISCHIURIE oprirea secreţiei de urină.
ISOSPORA sporozoar din ordinul Coccidia care parazitează în intestin la câine.
ISOTRICHA (gr. isos – egal + trichos - păr) infuzor din clasa Ciliata care trăieşte la animalele
rumegătoare în rumen.
ISTM AORTIC segment îngustat al părţii terminale a crosei aortice, situat imediat înaintea originii
arterei subclaviculare.
ISTM FARINGIAN deschidere prin care cavitatea bucală comunică posterior cu faringele.
ISTM TIROIDIAN partea îngustă a glandei tiroide care uneşte cei doi lobi tiroidieni.
ISTM UTERIN îngustare a părţii mijlocii a uterului, care permite despărţirea organului respectiv
în două segmente.
ISTMIC care se referă la un istm.
ITERATIV care se repetă de mai multe ori.

13
MIC DICŢIONAR BIO-MEDICAL Cristina R.T.,
Dumitrescu Eugenia,
Teuşdea V.,
Boboloaca I.

I.T.P. abr. Trombocitopenie Acută Idiopatică.

I.V. (i.v.) abr. intravenos.
I.V.D. abr. insuficienţă ventriculară dreaptă.
I.V.S. abr. insuficienţă ventriculară stângă.
IXODES (gr. ixos – vâsc, ixodes – care se fixează ca vâscul) căpuşă hematofagă din familia
Ixodidae, clasa Arachnida care parazitează la mamifere şi păsări.
IZABEL culoare crem-gălbuie (cafea cu lapte) a părului şi extremităţilor membrelor,
observată la ecvidee.
IZOAGLUTINARE aglutinarea eritrocitelor unui subiect printr-o aglutină ce provine de la alt individ
de aceeaşi specie, dar aparţinând unui grup sanguin diferit.
IZOCITOZĂ termen utilizat pentru eritrocite cu diametru egal având aceeaşi dimensiune.
IZOCORIE egalitate de diametru a ambelor pupile, ant. anizocorie.
IZOCROM care prezintă aceeaşi culoare, care este uniform colorat.
IZOCRON care are aceeaşi durată ca un alt fenomen.
IZOELECTRIC 1. care are acelaşi potenţial electric;
2. care este electric neutru.
linia izoelectrică este linia orizontală înscrisă pe electrocardiogramă, atunci când
nici un curent nu traversează oscilograful; aceasta corespunde absenţei oricărei
activităţi electrice.
IZOENZIMA MB fracţiune izoenzimatică de creatinfosfokinază (CPK) a cărei concentraţie în sânge,
când este peste 4%, permite diagnosticul de infarct miocardic, concentraţia de MB
este mai mare la 18 ore după necroză.5
IZOENZIMĂ fiecare din diferitele forme, separabile prin electroforeză, sub care se găseşte o
enzimă în acelaşi organism.
IZOGENIC se spune despre fiecare din organismele care posedă acelaşi patrimoniu ereditar,
care provin din aceeaşi linie.
IZOGREFĂ 1. grefă realizată între un donator şi un receptor ce aparţin aceleaşi specii şi
posedă aceleaşi gene şi antigene de histocompatibilitate; această situaţie nu se
întâlneşte decât la animalele care aparţin unei linii consanguine, iar la om, în
cazul gemenilor univitelini;
2. sin. (folosit în mod greşit) alogrefă.
IZOGRUP din acelaşi grup, care se efectuează cu acelaşi grup sanguin.
IZOIMUNIZARE imunizarea unei persoane cu un antigen provenit de la un individ de aceiaşi
specie.
IZOMERI substanţe care au aceeaşi compoziţie chimică şi aceeaşi formulă chimică brută,
dar au însuşiri fizico-chimice deosebite şi formule chimice spaţiale diferite (ex.:
glucoza, manoza, altroza etc.).
IZOMETRIC care menţine aceleaşi dimensiuni.
IZOOSMOZĂ osmolaritate a unei substanţe egală cu cea a plasmei.
IZOTONIE tensiune osmotică egală.
IZOTOP termen folosit pentru a defini elementele chimice care ocupă acelaşi loc în tabelul
lui Mendeleev, care au greutate atomică diferită datorită numărului numărului
diferit de neutroni din nucleu, dar cu aceleaşi proprietăţi chimice.

14