METABOLISMUL

Cuprinde totalitatea reacțiilor biochimice, cu consum sau cu producere de energie, care au loc în
organismele vii:
 Reacții de sinteză (de formare) → se realizează cu consum de energie
 Reacții descompunere (de degradare) → se realizează cu eliberare de energie

Cuprinde 2 tipuri de procese:

1. Anabolism (reacții de sinteză)
2. Catabolism (reacții de descompunere)

1. Catabolismul
 Cuprinde reacțiile chimice în care are loc descompunerea substanțelor macromoleculare care provin din
exterior (substanțe exogene) sau provin din structurile celulare (substanțe endogene) până la constituenți
simpli.
 Aceste reacții au loc cu producere de energie.

Din energia rezultată:

 55 % se pierde sub formă de căldură
 45 % se depozitează în compuși macroergici:
 ATP (acidul adenozintrifosforic)
 PC (fosfocreatina sau creatin-fosfatul).

Energia furnizată de ATP este folosită pentru sinteză și creștere:

 Absorbție activă
 Contracție musculară
 Secreție glandulară
 Conducere nervoasă

2. Anabolismul
 Cuprinde reacțiile biochimice care, prin utilizarea moleculelor absorbite la nivelul tubului digestiv sau
rezultate din procesele catabolice, refac macromoleculele uzate din structurile celulare.
 Aceste reacții au loc cu consum de energie.

În general, procesele anabolice se află în echilibru cu cele catabolice, dar, în diferitele perioade ale vieții
predomină unele dintre ele:
 În adolescență
 În timpul perioadei de convalescență anabolismul
 La bătrânețe
 În cursul eforturilor mari catabolismul

Analiza proceselor metabolice se realizează:

 Analitic → metabolismul intermediar
 Energetic → metabolism energetic
 METABOLISMUL INTERMEDIAR
Reprezintă totalitatea reacțiilor chimice la care participă produșii absorbiți la nivelul tubului digestiv.
Aceste reacții se realizează cu ajutorul unor enzime care au rol de biocatalizatori.

Prin metabolism sunt prelucrate chimic principiile alimentare: glucide, proteine, lipide, minerale.

A. METABOLISMUL INTERMEDIAR AL GLUCIDELOR

Glucoza, fructoza, galactoza absorbite la nivelul tubului digestiv ajung pe calea venei porte la ficat:
 Galactoza - în totalitate
 Fructoza – cea mai mare parte

Ambele sunt transformate printr-o serie de reacții în glucoză, care reprezintă forma de utilizare preferențială a
hexozelor de către toate celulele.

La nivelul ficatului, glucoza poate fi:

 stocată sub formă de glicogen → glicogenogeneză
 Utilizată ca principală sursă de energie → glicoliză

Tipuri de procese chimice în care este implicată glucoza

1. Glicogenogeneza
Este procesul de formare a glicogenului. Are loc în diferite celule din organism, dar, în special, în ficat și
mușchi.
Glicogenul este o formă de depozit a glucozei care poate fi mobilizată la nevoie, prin glicogenoliză. Acest
proces este activat de adrenalină și glucagen.

2. Glicogenoliza
Este un proces de depolimerizare, a glicogenului pentru obținerea de glucoză.

3. Glicoliza
Reprezintă procesul de desfacere a moleculelor de glucoză în 2 molecule de acid piruvic. Acest proces se
desfășoară în 10 trepte de reacții chimice successive, fiecare treaptă fiind catalizată de o enzimă proteică specifică.
Moleculele de acid piruvic sunt transformate în prezenta O2 în două molecule de acetil coenzimă A care
vor intra in ciclul Krebs (ciclul acizilor tricarboxilici), care are loc în matricea mitocondrială.
La sfârșitul ciclului Krebs, dintr-o moleculă de glucoză vor rezulta 2 molecule de ATP.
În absența oxigenului, prin anaerobioză, cantități mari de acid piruvic sunt transformate în acid lactic,
care difuzează în afara celulelor, permițând obținerea în continuare de acid piruvic, prin glicoliză anaerobă. Acest
proces are loc când oxigenul devine, fie indisponibil, fie insuficient.
Deși are un randament foarte mic, de 3 %, acest proces este salvator pentru viața celului, pentru cele câteva
minute în care oxigenul nu este disponibil.
Când oxigenul devine disponibil, acidul lactic se transformă din nou,în acid piruvic, care va fi oxifat
pentru a asigura o cantitate suplimentară de energie.
În urma acestui proces rezultă 2 molecule de ATP (acid adenozintrifosforic).
În ambele procese se sintetizează cantități foarte mici de ATP. Cea mai mare cantitate de ATP furnizată
de o moleculă de glucoză (aproximativ 95%) se va fosforida, în timpul fosforilării oxidative. Acest proces constă
în oxidarea hidrogenului produs în timpul glicolizei și ciclului Krebs. Acest process are loc în mitocondrie.
 Eficiența tansferului de energie prin catabolismul unui mol de glucoză este de 66%, restul de 34%
transformându-se în căldură.
Un rol important în controlul glicolizei și oxidării glucozei îl are ADP-ul care poate fi convertit la ATP.
Astfel, absența ADP-ului duce la stoparea molecului de glucoză.
Odată ce tot ADP-ul din celulă a fost transformat în ATP, întregul proces glicolitic și oxidativ se oprește.
Eliberarea de energie din glucoză mai poate fi făcută pe o cale alternativă numită calea pentozofosfaților.

4. Gluconeogeneza
Este procesul de formare a glucozei din produși neglucidici.
Constă în transformarea acizilor grași proveniți din scindarea lipidelor sau a aminoacizilor proveniți din
catabolizarea proteinelor în glucoză.
Acest process are loc când glicemia scade datorită aportului insufficient de glucoză sau utilizării ei
excesive.

5. Lipogeneza
Constă în transformarea glucozei în trigliceride și depunerea lor, sub formă de lipide de rezervă, în
țesutul adipos.
Acest proces are loc când cantitatea de glucoză este crescută peste posibilitatea celulei de a o utiliza.

6. Calea pentozo-fosfaților
Este calea alternativă de eliberare a energiei din glucoză.
 Rolul glucidelor în organism

I. Rolul energetic = rolul principal

 Prin degradarea unui gram de glucoză, în cursul procesului de glicoliză și oxidare rezultă 4,1
kcal (aceeași cantitate de energie cu cea obținută dintr-un gram de proteină)
glicoliză +
1 g glucoză = > 4,1 kcal
oxidare completă

 Avantajele utilizării glucidelor ca sursă energetică:

 Degradare rapidă
 Degradare fără produși reziduali
 Degradare totală, până la produși finali simpli (CO2 + H2O)
 Glicogenul depozitat în special în ficat și mușchi constituie o rezervă energetică de aproximativ
3000 kcal, mobilizată în solicitări de scurtă durată, cum ar fi efort fizic moderat și expunerea
organismului la frig.

II. Rolul plastic = structural

 Anumite structuri glucidice intră în alcătuirea:
 unor țesuturi
 membranelor celulare (plasmaleme)

III. Rolul funcțional

 Pentozele:
 Riboza (R → ARN)
 Dezoxiriboza (D → ADN) formează acizi nucleici + unele enzime

Mecanisme de reglare a metabolismului intermediar glucidic

 Valorile glucozei în sânge (glicemie):

Glicemie = c % de glucoză = 65 – 110 mg/ 100 ml sânge
 Glicemia este menținută la valori relativ constante, datorită unor mecanisme de reglare care asigură un
echilibru între cele 2 tipuri de procese:
1) Procese conducătoare de glucoză:
a) Glicoliză hipoglicemie → insulina - stimulează procesele care consumă glucoza
b) Glicogenogeneză (scade glicemia)
2) Procese producătoare de glucoză:
a) Glicogenoliză hiperglicemie → glucagon - crește glicogenoliza și gluconeogeneza
b) Gluconeogeneză cortizol - crește gluconeogeneza
adrenalina - stimulează glicogenoliza
(crește glicemia)
 Echilibrul dintre cele 2 tipuri de procese se realizează cu ajutorul:
 Sistemului endocrin → hormoni
 SNV Simpatic ( procese conducătoare de glucoză) și Parasimpatic (procese producătoare de
glucoză)

Glucagon = hormon hiperglicemiant – cel mai puternic – pentru că stimulează ambele procese care
generează glucoză.
 B. METABOLISMUL INTERMEDIAR AL LIPIDELOR
Chilomicronii formați în enterocite (celule intestinale) ajung prin vasele chilifere în limfă și, de aici, în sânge.
În sânge sunt scindați sub influența enzimei lipoproteinlipaza în:
 acizi grași
 glicerol
 fosfolipide utilizați la nivel tisular
 colesterol

Acizii grași

Acționează astfel:
 În marea lor majoritate pătrund în toate celulele (cu excepția celulelor nervoase)
 Îîn cantitate mică rămân în plasma, formând acizii grași liberi. O parte din acizii grași liberi vor
pătrunde și ei în celule, aflându-se într-un permanent echilibru dinamic cu acizii grași din celule.
La nivel celular, prezintă 2 utilizări principale:
 beta-oxidare (succesiune de reacții chimice) → cu eliberare de energie
 Resinteza diferiților compuși lipidici

Rolul lipidelor în organism

I. Rolul energetic = principal

 Lipidele reprezintă rezervorul energetic principal
 La o persoană cu fizic normal, lipidele reprezintă o rezervă energetică de aproximativ 50.000
kcal
 Prin degradarea unui gram de lipide se eliberează 9,3 kcal – cea mai mare cantitate de energie

degradare
1 g lipide = > 9,3 kcal
000

II. Rolul plastic = structural

a) Formează toate sistemele de citomembrane (exemplu: lecitina)
b) Cantități mari sunt depozitate în jurul organelor:
 Grăsimea din loja perirenală
 Grăsimea din orbită → asigură protecția mecanică a acestora
c) Subcutanat – în hipoderm → rol termoizolator

III. Rolul functional

 Unele lipide reprezintă precursori ai unor hormone:
 Colesterolul → precursorul hormonilor corticosuprarenali: glucocorticoizi,
mineralocorticoizi, hormonilor sexuali
 Unele fosfolipide intervin în prima fază a procesului de coagulare

Mecanisme de reglare a metabolismului intermediar lipidic

 Insulina, ca urmare a stimulării utilizării glucozei, atrage scăderea lipolizei și stimularea

lipogenezei.
 Adrenalina și noradrenalina determină degradarea trigliceridelor și mobilizarea acizilor grași
 Hormonii glucocorticoizi (cortizol) au efecte lipolitice, ei contribuind la mobilizarea acizilor grași
din depozite și la degradarea lor
 Hormonul somatotrop
 Hormonii tiroidieni determină mobilizarea rapidă a grăsimilor, fapt determinat indirect prin
creșterea ratei metabolismului energetic în celulele corpului.
 C. METABOLISMUL INTERMEDIAR AL PROTEINELOR
Proteinele sunt macromolecule formate din 1-n catene polipeptidice care conțin aminoacizi.
Proteinele reprezintă aproape 25 % din masa corporală.

Aminoacizii

Concentrația normală a aminoacizilor în sânge este 35 – 65 mg/ 100 ml de plasma.

Aproape toți aminoacizii au molecule mari și nu pot difuza prin porii membranei celulare.
Ei traverează membrana celulară, prin:
 transport activ sau
 difuziune facilitată.
Sunt utilizați în:
 procesul sintezei de proteine - sunt folosiți aminoacizi de proveniență alimentară, cei formați în
organism din precursori glucidici și lipidici și o bună parte din cei rezultați din procesele de
catabolism al proteinelor.
 Reacții metabolice
La nivel celular, un aminoacid poate suferi 3 procese:
 Dezaminare
 Decarboxilare
 Transaminare

Dezaminarea
Constă în descompunerea aminoacidului în ammoniac și cetoacid.
Amoniacul este descompus în uree și apoi este eliminat.
Cetoacidul urmează 3 căi:
1. ciclul Krebs → este descompus până la CO2 + H2O
2. procesul de gluconeogeneză
3. procesul de lipogeneză

Decarboxilarea
Constă în producerea grupării carboxilice și formarea de amine biogene.

Transaminarea
Constă în transferal grupării amine de pe un aminoacid pe un cetoacid.
 Rolul proteinelor în organism

I. Rolul energetic
 Degradarea proteinelor în vederea acoperirii consumului energetic se face în cazuri extreme,
când depozitele de glycogen și lipide sunt epuizate.
 Prin degradarea unui gram de proteine se eliberează 4,1 kcal

degradare
1 g proteine = > 4,1 kcal
000

II. Rolul plastic

 Proteinele reprezintă scheletul pe care are loc constituirea ultrastructurii celulare.
 Intră și în alcătuirea macrostructurilor, a substanței fundamentale din structura țesutului osos
(oseine), cartilaginos (condrina).
III. Rolul functional
 Majoritatea substanțelor "active" (enzimele,, unii hormone) din organism sunt de natură proteică.
 Proteinele au rol de transportor al diferitelor substanțe prin sânge, lichide interstițiale sau prin
membranele celulare.

Mecanisme de reglare a metabolismului intermediar proteic

 Menținerea unui echilibru între procesele de anabolism și cele de catabolism se realizează în funcție de
aportul alimentar și de cheltuiala energetică a organismului, sub controlul sistemului nervos vegetativ (S
și PS) și al glandelor endocrine.
 H anabolizanți → stimulează procesele de sinteză a proteinelor:
1. STH
2. testosteronul,
3. hormonii estrogeni + SNV-PS
4. insulina
 H catabolizanți → favorizează predominanța proceselor catabolice (de descompunere)
1. Tiroxina
2. Cortizolul + SNV-S
3. Glucogon

METABOLISMUL ENERGETIC
Reprezintă schimburile energetice dintre organism și mediu, ținându-se cont de:
a) Cantitatea totală de energie obținută prin metabolismul intermediar
b) Cantitatea de energie utilizată de organism

Glucidele, lipidele și proteinele pot fi utilizate de către celule pentru obținerea ATP, iar acesta poate fi folosit ca
sursă de energie pentru alte funcții celulare.

ATP
 Are o moleculă cu 2 legături fosfat macroergice
 este folosit pe scară largă ca sursă de energie datorită marii cantități de energie liberă
 1 moleculă ATP = 12.000 cal/ mol, înmagazinată în fiecare dintre cele două legături
 nu este cel mai abundent depozit de legături fosfat macroergice din celulă
 are rolul de a trasfera direct energia din aliment în celulă

Fosfocreatina (PC)
 Are o moleculă cu 1 legătură fosfat macroergică
 1 moleculă PC =13.000 cal/ mol
 este de câteva ori mai abundentă decât ATP
 nu poate acționa ca agent de legătură pentru transferal de energie între principiile alimentare și sistemele
funcționale celulare.
 are rolul de a transfera indirect energia (celula nu poate utiliza energia din PC)
 transferul de energie se realizează prin schimb cu ATP-ul astfel:
 Când în celulă sunt disponibile cantități mari de ATP, acesta poate fi utilizat pentru sinteza de PC
 În timpul utilizării ATP, energia din PC poate fi transferată rapid ATP-ului și, de la acesta, sistemelor
celulare.

Interrelațiile biochimice ale fosfocreatinei și acizilor adenozinmonofosforic (AMP), adenozindifosforic (ADP),

adenozintrifosforic (ATP) sunt mijlocite de către enzimele: creatinkinază, adenilatkinază, astfel:

creatinkinază
PC + ADP =< > creatină + ATP
00
adenilatkinază
2 ADP =< > ATP + AMP
00
 METABOLISMUL BAZAL (MB)

RATA METABOLISMULUI
 reprezintă rata utilizării energiei în organism
 se măsoară în calorii sau kilocalorii.

Factori care determină creșterea ratei metabolice:

 creștrea activității celulare
 Hormonii tiroidieni → tiroxina
 Stimularea SNV S (simpatic)
 Efortul fizic
 Tipul de activitate
 profesiuni statice → consumul de energie nu depășește 3000 kcal zilnic
 profesiuni dinamice → consumul poate ajunge la 5000 - 6000 kcal/zi.

Rata metabolismului bazal

 reprezintă cheltuielile energetice fixe ale unui organism pentru întreținerea funcțiilor vitale
 se măsoară în condiții speciale
 se determină prin calorimetrie indirectă.

Valoarea metabolismului bazal poate fi exprimată în funcție de:

 greutate = 1kcal/ kg/ oră
 suprafața corporală = 40 kcal/ m2/ oră (mai correct decât greutatea)

Valorile medii variază în funcție de:

 vârstă tineri
 sex ⇒ sunt mai crescute la sexul masculin
 tipul activității persoanele ce desfășoară o activitate fizică susținută

Valorile mai pot fi exprimate procentual, în raport cu valorile standard ale metabolismului bazal, în funcție de:
 vârstă
 sex
 talie

Măsurarea metabolismului energetic se poate face prin:

 Metode directe – se măsoară cantitatea de căldură degajată de organism
 Metode indirecte – măsurarea cantității de oxigen consumată în cursul unei activități

Rația alimentară
 Reprezintă aportul unor alimente în concordanță cu nevoile organismului.
 Diferă în funcție de:
 Vârstă
 tipul activității depuse
 anotimp
 condițiile climaterice

O alimentație echilibrată trebuie să asigure organismului:

1. suportul energetic pentru existență
2. elementele necesare:
  creării unor structuri noi
 refacerii celor uzate substanțe plastice)
3. biocatalizatori exogeni:
 substanțe minerale
 vitamine

Conținutul energetic al alimentelor

 reprezintă energia eliberată de fiecare gram din fiecare prinipiu alimentar oxidat până la CO2 ȘI H2O.

Compoziția aproximativă a dietei:

 50 % glucide → 250 - 800 g/zi
 35 % lipide → 25 -1 60 g/zi
 15 % proteine → 0,5 - 0,7 g/zi

Coeficientul respirator
 este raportul dintre CO2 eliberat și O2 consumat pentru oxidarea unui gram de principiu alimentar.
 Are valoarea:
 1 pentru glucoză
 Diferite valori pentru alte substanțe
 0,83 pentru alanină

Reglarea aportului alimentar

Foamea
 este dorința de alimente
 se asociază cu o serie de feomene obiective cum ar fi contracții de foame la nivlul stomacului.

Apetitul
 este dorința pentru un anumit tip de aliment.

Sațietatea
 este opusul foamei
 ste senzația de implinire a ingestiei de alimente.

Centrii nervoși cu rol de reglare a aportului alimentar

 centrul nervoș al foamei → hipotalamusul lateral
 centrul nervoș al sațietății → Hipotalamusul ventromedial
 alți centrii nervoși care acționează în strânsă corelație cu hipotalamusul:
 centrii din partea inferioară a trunchiului cerebral → controlează mișcările propriu-zise din timpul
actului alimentar:
 centrul deglutiției → bulb
 cntrul masticației → punte
 Amigdala → nucleul amigdalian
 Câteva arii corticale ale sistemului limbic

Reglarea aportului alimentar este de 2 tipuri.

1. Reglare nutritivă
 constă în menținerea cantităților normale de depozite nutritive din organism
 când depozitele scad, CN ai foamei din HT devine extrem de activ ⇒ senzația de foame
 rolul cel mai important revine lipidelor
 2. Reglare a alimentației = reglarea periferică = pe termen scurt
 Este în legătură directă cu efectele imediate ale alimentării, asupra tractului digestiv
 intensitatea senzației de foame poate fi temporar scăzută sau crescută prin obișnuință. → o
persoană care mănâncă 3 mese pe zi, dacă omite una, va avea senzația de foame la momentul
respectiv.
 Alți stimuli fiziologici pe termen scurt:
a) Plenitudinea gastrointestinală
b) Înregistrarea alimentelor de către receptorii din cavitatea bucală.

Obezitatea
 Apare printr-un aport excesiv de energie, în comparație cu consumul
 Aportul excesiv se întâmplă numai în faza de instalare
 Pentru menținerea ei, aportul și consumul sunt egale
 Este însoțită de tulburări majore → boala metabolică

Inaniția
 golirea depozitelor nutritive din țesuturile organismului:
 glucide → sunt primele depozite golite, în câteva ore
 lipide → eliminarea lor excesivă este constantă
 proteine → au 3 faze depleție = de epuizare:
1. Rapidă
2. Lentă
3. Din nou rapidă cupuțin înainte de deces
 În orice etapă, inaniția duce la modificări metabolice importante și la semnele directe/ indirecte ale
carențelor (lipsuri) instalate.

Vitaminele