Disciplina :Monitorizarea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor

Tema :Norme generale de apărare împotriva incendiilor

Bibliografie : OMAI 163/ 2007
Normele generale de apărare împotriva incendiilor, stabilesc principiile, criteriile de performanţă şi
condiţiile tehnice generale privind asigurarea cerinţei esenţiale "securitate la incendiu" pentru construcţii,
instalaţii şi amenajări, precum şi regulile şi măsurile generale de prevenire şi stingere a incendiilor.
Scopul normelor generale este prevenirea şi reducerea riscurilor de incendii şi asigurarea condiţiilor
pentru limitarea propagării şi dezvoltării incendiilor, prin măsuri
tehnice şi organizatorice, pentru protecţia utilizatorilor, a forţelor care acţionează la intervenţie, a bunurilor şi
mediului împotriva efectelor situaţiilor de urgenţă determinate de incendii.
Norme generale se aplică la proiectarea, executarea şi exploatarea construcţiilor, instalaţiilor şi a
amenajărilor, la lucrările de modernizare, extindere, schimbare a destinaţiei celor existente, precum şi la
organizarea şi desfăşurarea activităţilor de apărare împotriva incendiilor şi la echiparea cu mijloace tehnice de
apărare împotriva incendiilor.

Conţinutul organizării activităţii de apărare împotriva incendiilor

Organizarea apărării împotriva incendiilor presupune:

a) stabilirea structurilor cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
b) elaborarea, aprobarea şi difuzarea actelor de autoritate: decizii, dispoziţii, hotărâri şi altele asemenea, prin
care se stabilesc răspunderi pe linia apărării împotriva incendiilor;
c) elaborarea, aprobarea şi difuzarea documentelor şi evidenţelor specifice privind apărarea împotriva
incendiilor;
d) organizarea apărării împotriva incendiilor la locurile de muncă;
e) planificarea şi executarea de controale proprii periodice, în scopul depistării, cunoaşterii şi înlăturării
oricăror stări de pericol care pot favoriza iniţierea sau dezvoltarea incendiilor;
f) analiza periodică a capacităţii de apărare împotriva incendiilor;
g) elaborarea de programe de optimizare a activităţii de apărare împotriva incendiilor;
h) îndeplinirea criteriilor şi a cerinţelor de instruire, avizare, autorizare, atestare, certificare, agrementare,
prevăzute de actele normative în vigoare;
i) realizarea unui sistem operativ de observare şi anunţare a incendiului, precum şi de alertare în cazul
producerii unui astfel de eveniment;
 j) asigurarea funcţionării la parametrii proiectaţi a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor;
k) planificarea intervenţiei salariaţilor, a populaţiei şi a forţelor specializate, în caz de incendiu;
l) analizarea incendiilor produse, desprinderea concluziilor şi stabilirea împrejurărilor şi a factorilor
determinanţi, precum şi a unor măsuri conforme cu realitatea;
m) reglementarea raporturilor privind apărarea împotriva incendiilor în relaţiile generate de
contracte/convenţii;
n) asigurarea formularelor tipizate, cum sunt permisele de lucru cu focul, fişele de instruire.

Structuri cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor

În cadrul consiliilor judeţene, orăşeneşti şi comunale, al instituţiilor publice şi al operatorilor economici,
în funcţie de nivelul riscului de incendiu şi de specificul activităţii, se constituie, după caz, următoarele structuri
cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor:
a) compartiment de apărare împotriva incendiilor, compus din două sau mai multe cadre tehnice sau personal
de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
b) cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor numit
exclusiv pentru această activitate, conform legii;
c) serviciu public voluntar sau privat pentru situaţii de urgenţă.

Disciplina :Monitorizarea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor

Tema:Constituirea şi atribuţiile serviciilor voluntare şi private pentru situaţii

de urgenţă

Bibliografie : LEGEA Nr. 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea

împotriva incendiilor

Constituirea şi atribuţiile serviciilor de urgenţă voluntare sau private

Serviciile de urgenţă voluntare/private sunt structuri specializate, altele decât cele aparţinând serviciilor
de urgenţă profesioniste, organizate cu personal angajat şi/sau voluntar, în scopul apărării vieţii, avutului public
şi/sau a celui privat împotriva incendiilor şi a altor calamităţi, în sectoarele de competenţă stabilite cu avizul
inspectoratelor.
Serviciile de urgenţă voluntare/private au în structură compartiment sau specialişti pentru prevenirea
incendiilor, care pot fi şi cadre tehnice specializate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, formaţii
de intervenţie, salvare şi prim ajutor, precum şi, după caz, ateliere de reparaţii şi de întreţinere.

2/87
 Constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor de urgenţă voluntare/private se realizează pe baza criteriilor
de performanţă elaborate de Inspectoratul General şi aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
Organizarea şi funcţionarea serviciilor de urgenţă voluntare/private se stabilesc prin regulamente
aprobate, după caz, de consiliile locale sau conducerile operatorilor economici şi instituţiilor care le-au constituit,
cu respectarea criteriilor de performanţă.(Înfiinţarea, extinderea sau restrângerea activităţii, precum şi desfiinţarea
unui serviciu de urgenţă voluntar/privat se fac numai cu avizul inspectoratului.
Serviciile de urgenţă voluntare/private au următoarele atribuţii principale:
a) desfăşoară activităţi de informare şi instruire privind cunoaşterea şi respectarea regulilor şi a măsurilor de
apărare împotriva incendiilor;
b) verifică modul de aplicare a normelor, reglementărilor tehnice şi dispoziţiilor care privesc apărarea
împotriva incendiilor, în domeniul de competenţă;
c) asigură intervenţia pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor şi protecţia persoanelor,
a animalelor şi a bunurilor periclitate de incendii sau în alte situaţii de urgenţă.
Formarea, evaluarea şi certificarea competenţei profesionale a personalului serviciilor de urgenţă voluntare
sau private se realizează de centre de formare.
Statutul personalului din serviciile de urgenţă voluntare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Pe baza hotărârii consiliului local şi în condiţiile prevăzute de lege, serviciul de urgenţă voluntar poate
presta, contra cost, către orice persoană fizică sau juridică, fără a afecta îndeplinirea atribuţiilor, unele servicii
cum sunt:
a) supravegherea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la târguri, expoziţii, manifestări cultural-sportive,
activităţi de filmare şi altele asemenea;
b) transport de apă, evacuarea apei din subsolurile clădirilor sau din fântâni;
c) limitarea, colectarea sau îndepărtarea unor produse poluante;
d) efectuarea de lucrări la înălţime;
e) transport de apă.
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, personalul serviciilor de urgenţă voluntare sau private are următoarele
drepturi:
a) să solicite de la persoanele fizice şi juridice date, informaţii şi documente necesare îndeplinirii atribuţiilor
legale privind apărarea împotriva incendiilor;
b) să stabilească restricţii ori să interzică, potrivit competenţei prevăzute în regulamentul de organizare şi
funcţionare a serviciului, utilizarea focului deschis şi efectuarea unor lucrări cu substanţe inflamabile,
pentru a preveni producerea de incendii ori explozii;
c) să propună persoanelor în drept oprirea funcţionării sau demolarea construcţiei incendiate, precum şi a
celor vecine ori a unei părţi din acestea, în scopul limitării propagării incendiilor;
d) să utilizeze, în funcţie de necesitate, apa, indiferent de sursa din care provine, pentru intervenţii la incendii;
e) să se deplaseze cu autospecialele din dotare la locul intervenţiei, pe drumuri care nu sunt deschise
circulaţiei publice ori pe alte terenuri, dacă cerinţele de operativitate şi de lucru impun aceasta;

3/87
 f) să oprească ori să limiteze traficul public în zona desfăşurării operaţiunilor de intervenţie;
g) să intre în locuinţa persoanelor fizice, la solicitarea sau cu consimţământul acestora, în condiţiile prevăzute
de lege; în cazul când se impune înlăturarea unui pericol iminent de incendiu asupra vieţii, integrităţii
fizice a persoanelor sau bunurilor acestora, consimţământul nu este necesar.
Consiliul local, administratorul sau conducătorul instituţiei asigură gratuit personalului serviciilor de
urgenţă voluntare/private uniforma şi echipamentul de protecţie adecvate misiunilor pe care le îndeplineşte, iar în
cazul în care pe timpul intervenţiei i s-au degradat îmbrăcămintea ori alte bunuri personale, îl despăgubeşte în
mod corespunzător.

Disciplina : Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor

Tema : Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă

OG nr.21/2004

Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta, se înfiinteaza, se organizeaza si

functioneaza pentru prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta, asigurarea si coordonarea resurselor umane,
materiale, financiare si de alta natura necesare restabilirii starii de normalitate.
Sistemul National este organizat de autoritatile administratiei publice si se compune dintr-o retea de
organisme, organe si structuri abilitate în managementul situatiilor de urgenta, constituite pe niveluri sau domenii
de competenta, care dispune de infrastructura si de resursele necesare pentru îndeplinirea atributiilor prevazute în
ordonanta de urgenta mentionata.

Sistemul National are în compunere:

• Comitete pentru situatii de urgenta;
• Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta;
• Servicii publice comunitare profesioniste pentru situatii de urgenta;
• Centre operative pentru situatii de urgenta;
• Comandantul actiunii.

Comitetele pentru situatii de urgenta sunt:

• Comitetul National pentru Situatii de Urgenta;
• comitetele ministeriale si ale altor institutii publice centrale pentru situatii de urgenta;
• Comitetul Municipiului Bucuresti pentru Situatii de Urgenta;
• comitetele judetene pentru situatii de urgenta;

4/87
• comitetele locale pentru situatii de urgenta.

Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, se constituie si functioneaza sub conducerea

nemijlocita a Ministrului Internelor si Reformei Administrative , sub coordonarea primului-ministru.
Comitetul National este un organism interministerial format din persoane cu putere de decizie, experti si
specialisti desemnati de ministerele cu atributii complexe în gestionarea situatiilor de urgenta.
Comitetul national se compune din:
- presedinte: ministrul administratiei si internelor;
- vicepresedinte: un secretar de stat din Ministerul Internelor si Reformei Administrative ;
- membri: un secretar de stat de la fiecare minister sau un adjunct al conducatorului fiecarei institutii publice
centrale prevazute în anexa nr.1 a HGR nr. 1489/09.09.2004;
- consultanti: câte 1 – 2 experti si /sau specialisti din fiecare minister si institutie publica centrala prevazute în
aceeasi anexa.
Comitetul ministerial se constituie prin ordin al ministrului ori al conducatorului institutiei publice
centrale, dupa caz, si are în componenta persoane cu putere de decizie, experti si specialisti din aparatul propriu al
ministerului si din unele institutii si unitati aflate în subordinea acestuia, cu atributii în gestionarea situatiilor de
urgenta .
La nivelul municipiului Bucuresti se constituie, sub conducerea prefectului, Comitetul Municipiului
Bucuresti pentru Situatii de Urgenta. Din acest comitet fac parte primarul general, primarii de sectoare, sefi de
servicii publice deconcentrate, descentralizate si de gospodarie comunala, manageri ai unor institutii, regii
autonome si societati comerciale care îndeplinesc functii de sprijin în gestionarea situatiilor de urgenta, precum si
manageri ai agentilor economici care, prin specificul activitatii, constituie factori de risc potential generatori de
situatii de urgenta.
La nivelul judetelor se constituie, sub conducerea prefectilor, comitete judetene pentru situatii de
urgenta, denumite în continuare comitete judetene.
Din comitetul judetean fac parte presedintele consiliului judetean, sefi de servicii deconcentrate,
descentralizate si de gospodarie comunala si alti manageri ai unor institutii si societati comerciale de interes
judetean care îndeplinesc functii de sprijin în gestionarea situatiilor de urgenta, precum si manageri ai agentilor
economici care, prin specificul activitatii, constituie factori de risc potential generatori de situatii de urgenta.
La nivelul municipiilor, oraselor, sectoarelor municipiului Bucuresti, precum si al comunelor se constituie, sub
conducerea primarului si cu avizul prefectului, comitete locale pentru situatii de urgenta, denumite în
continuare comitete locale.
Din comitetul local fac parte un viceprimar, secretarul comunei, orasului sau municipiului, dupa caz, si
reprezentanti ai serviciilor publice si ai principalelor institutii si agenti economici din unitatea administrativ-
teritoriala respectiva, precum si manageri sau conducatori ai agentilor economici, filialelor, sucursalelor ori
punctelor de lucru locale, care, prin specificul activitatii, constituie factori de risc potential generatori de situatii
de urgenta.

5/87
 Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, este organ de specialitate din subordinea
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, asigura coordonarea unitara si permanenta a activitatilor de
prevenire si gestionare a situatiilor de urgenta.
Serviciile publice comunitare profesioniste pentru situatii de urgenta, se constituite ca servicii
deconcentrate, care functioneaza ca inspectorate judetene si al municipiului Bucuresti, asigura în zonele de
competenta coordonarea, îndrumarea si controlul activitatilor de prevenire si gestionare a situatiilor de urgenta.
În cadrul serviciilor de urgenta profesioniste se organizeaza inspectii de prevenire, centre operationale si
alte structuri adecvate pentru gestionarea situatiilor de urgenta, încadrate cu personal specializat pe tipuri de
riscuri, în comunicatii, informatica si relatii publice.
La nivelul ministerelor, al altor institutii publice centrale cu atributii în gestionarea situatiilor de urgenta,
al municipiilor - cu exceptia municipiului Bucuresti, al oraselor si comunelor se constituie centre operative
pentru situatii de urgenta.
Centrele operativele operative pot fi cu activitate - permanentă
- temporară.
Centrele operative îndeplinesc permanent functiile prevazute pentru centrele operationale, în domeniile de
competenta, ale ministerelor si institutiilor publice centrale respective.
În situatii de urgenta, coordonarea unitara la locul producerii evenimentului exceptional a actiunii tuturor
fortelor stabilite pentru interventie se realizeaza de catre o persoana împuternicita, dupa caz, de catre Comitetul
National, ministerial, judetean sau al municipiului Bucuresti, în functie de natura si gravitatea evenimentului si de
marimea categoriilor de forte concentrate, denumita comandantul actiunii.

Actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de consiliul local

 decizia de aprobare a planului de analiză şi acoperire a riscurilor aferent unităţii administrativ-teritoriale pe

care o reprezintă;
 hotărâri privind modul de organizare a apărării împotriva incendiilor în unitatea administrativ-teritorială;
 reguli şi măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor, corelate cu nivelul şi natura riscurilor locale;
 dispoziţie privind reglementarea lucrului cu foc deschis şi a fumatului;
 raportul semestrial de evaluare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor;
 măsuri de optimizare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor;
 documente privind serviciul public voluntar pentru situaţii de urgenţă: hotărâre de înfiinţare, regulament de
organizare şi funcţionare, dispoziţie de numire a şefului serviciului;
 dispoziţia de numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării
împotriva incendiilor, conform legii.

Documentele specifice privind apărarea împotriva incendiilor emise de primar sunt:

 planul de analiză şi acoperire a riscurilor;

6/87
 fişa localităţii/sectorului, la solicitarea inspectoratului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de
urgenţă, conform modelului prezentat în anexa nr. 6 la Regulamentul de planificare, organizare, pregătire şi
desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă, aprobat prin Ordinul ministrului administraţiei şi
internelor nr. 1.474/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 31 octombrie 2006;
un exemplar din fişa localităţii se trimite la inspectoratul judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de
urgenţă;
 raport de analiză a dotării cu mijloace de apărare împotriva incendiilor, întocmit anual, la o dată anterioară
definitivării bugetului local

Documentele şi evidenţele specifice apărării împotriva incendiilor la unităţile administrativ-teritoriale

trebuie să cuprindă cel puţin:
 planul de analiză şi acoperire a riscurilor;
 fişa localităţii, la solicitarea inspectoratului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă;
 avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, obţinute pentru construcţiile, instalaţiile tehnologice şi pentru
alte amenajări din patrimoniul propriu, însoţite de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza
emiterii lor;
 date ale personalului din cadrul serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, conform criteriilor de
performanţă;
 lista operatorilor economici/instituţiilor cu care s-au încheiat contracte de închiriere/convenţii, cu specificarea
obiectului de activitate al acestora şi a numărului şi termenului de valabilitate ale contractului/convenţiei;
registrele pentru evidenţa permiselor de lucru cu focul, inclusiv pentru arderea miriştilor;
 rapoarte de intervenţie ale serviciului public voluntar pentru situaţii de urgenţă;
 fişele de instruire, conform reglementărilor specifice;
 evidenţa exerciţiilor de intervenţie efectuate cu serviciul public voluntar pentru situaţii de urgenţă, având
anexate concluziile rezultate din efectuarea acestora;
 rapoartele întocmite în urma controalelor preventive proprii sau ale autorităţii de stat competente;
 programe/planuri cuprinzând măsuri şi acţiuni proprii sau rezultate în urma constatărilor autorităţilor de
control pentru respectarea reglementărilor în domeniu.

Actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de administratorul operatorului

economic/conducătorul instituţiei sunt:
 dispoziţie privind stabilirea modului de organizare şi a responsabilităţilor privind apărarea împotriva
incendiilor;
 instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor şi atribuţii ale salariaţilor la locurile de muncă;
 dispoziţie privind reglementarea lucrului cu foc deschis şi a fumatului;
 dispoziţie privind organizarea instruirii personalului;

7/87
 dispoziţie de constituire a serviciului privat pentru situaţii de urgenţă ori contract/convenţie cu un alt serviciu
privat pentru situaţii de urgenţă;
 dispoziţie de sistare a lucrărilor de construcţii/oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor/amenajărilor, în
cazul anulării avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu;
 reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor la utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea
substanţelor periculoase specifice produselor sale;
 convenţii/contracte cuprinzând răspunderile ce revin părţilor pe linia apărării împotriva incendiilor în cazul
transmiterii temporare a dreptului de folosinţă asupra bunurilor imobile/antrepriză;
 dispoziţia de numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării
împotriva incendiilor, conform legii;
 măsuri speciale de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele caniculare sau secetoase.

Disciplina : Instruirea salariaţilor în domeniul prevenirii şi stingerii

incendiilor

Tema:Cunoaşterea legislaţiei care reglementează activitatea de instruire în domeniul PSI

Organizarea activităţii de instruire
Cerinţe specifice şi categorii de instructaje
Dispoziţii Generale privind instruirea în domeniul situaţiilor de urgenţă aprobate
prin ordinul M.A.I. nr. 712/2005 completat ţi modificat de OMAI 786/2005.

Prezentele dispoziţii stabilesc principiile, modalităţile, cerinţele şi condiţiile necesare în vederea

organizării şi desfăşurării activităţii de instruire în domeniul situaţiilor de urgenţă a persoanelor încadrate în
muncă.
Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi cu personal angajat cu personal în condiţii
prevăzute de lege sunt obligate să organizeze şi să desfăşoare instruirea acestora în domeniul situaţiilor de urgenţă
pe baza reglementărilor specifice.
Instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă este parte componentă a pregătirii
profesionale a acestora.
Instruirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a persoanelor angajate în muncă constituie parte
componentă a activităţii de apărare împotriva incendiilor desfăşurate de persoanele fizice şi juridice potrivit
prevederilor legale în vigoare.

Categoriile de instructaje în domeniul situaţiilor de urgenţă sunt:

1. instructajul introductiv general;
2. instructajul specific locului de muncă;
3. instructajul periodic;

8/87
 4. instructajul pe schimb, acolo unde situaţia impune;
5. instructajul pentru lucrări periculoase;
6. instructajul la conversia profesională;
7. instructajul pentru personalul din afara agentului economic sau a instituţiei;

1. Instructajul introductiv general vizează dobândirea de cunoştinţe cu privire la:

- sistemul de acte normative;
- managementul situaţiilor de urgenţă la nivelul agentului economic;
- mijloacele tehnice existente;
- modul de acîiune în cazul producerii unei situaţii de urgenţă;
- acţiunile ce trebuie întreprinse pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor situaţiilor de urgenţă.
Va avea o durată de minim 8 ore şi se va executa cu următoarele categorii de persoane :
- noii angajaţi în muncă;
- salariaţii transferaţi de la o unitate la alta;
- lucrătorii sezonieri, temporari sau zilieri;
- studenţii şi elevii aflaţi în practică.
Instructajul introductiv general se efectuează de către cadrul tehnic cu atribuţii de prevenire
şi stingere a incendiilor, care are competenţa necesară. La încheierea instructajului introductiv general, persoanele
instruite vor fi verificate asupra cunoştinţelor acumulate. Nu vor fi admise la locurile de muncă persoanele care nu
şi-au însuşit nivelul minim de cunoştinţe.

2. Instructajul specific locului de muncă

Se execută individual de către şeful locului de muncă respectiv.

Durata instructajului nu poate fi mai mică de 8 ore.

3.Instructajul periodic
Se va executa pe baza tematicii anuale şi a graficului de instruire. Intervalul de timp între două instructaje
periodice se stabileşte astfel:
 cel mult o lună (30 zile) pentru personalul cu funcţii de execuţie sau operative;
 1-3 luni pentru personalul care lucrează nemijlocit cu aparate , maşini, utilaje şi instalaţii tehnologice
(tehnicieni,maiştri, subingineri, ingineri);
 3-6 luni pentru personalul auxiliar;
 1-6 luni pentru personalul auxiliar care are atribuţii de organizare , conducere şi control.

4.Instructajul special pentru lucrări periculoase

(sudare, tăiere sau lipire cu flacără, lucrări care pot provoca scântei electrice sau mecanice, arcuri
electrice, etc.) se efectuează de conducătorul formaţiei de lucru privind tehnologia de execuţie şi de conducătorul
locului de muncă pentru probleme specifice.
Personalul societăţii va putea începe lucrul numai după ce şi-a însuşit următoarele cunoştinţe minime :
 regulamentul intern al societăţii;

9/87
 prevederile legislaţiei de prevenire şi stingere a incendiilor în părţile ce-i privesc;
 normele de prevenire şi stingere a incendiilor specifice locului de muncă;
 cunoaşterea şi mânuirea mijloacelor de primă intervenţie din dotarea locului de muncă;
 modul de acţiune în cazul izbucnirii unui început de incendiu sau a altui eveniment negativ.
Instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor se certifică prin înscrisuri realizate cu cerneală sau
pastă, în fişele individuale de instructaj.
După completare fişa individuală de instructaj se semnează atât de persoana instruită, cât şi de cea care a
efectuat instructajul.

Disciplina : Investigarea contextului producerii incendiilor

Tema:Ardere, incendiu, explozie, temperaturi de aprindere, autoaprindere

Arderea (combustia) este reacţia de combinare a unui material cu oxigenul, însoţită de degajare
de căldură şi în general, de emisie de flăcări şi/sau incandescenţă şi/sau emisie de fum. Arderea este posibilă
numai în condiţiile existenţei a trei factori : prezenţa combustibilului, prezenţa comburantului şi amorsarea
reacţiei prin realizarea energiei de aprindere sau prin sursă de foc. Arderea are loc , de regulă, în fază gazoasă.
După viteza de reacţie dintre oxigen şi combustibil , arderea se clasifică în: ardere lentă, normală sau uniformă şi
ardere rapidă , ultrarapidă.
După tipul de reacţie se deosebesc arderi complete
(combustibilul reacţionează total, dezvoltând ca produşi de ardere CO2, SO2 , vapori de apă, azot şi în cantităţi
mici alte substanţe) şi arderi incomplete (cantitatea de oxigen este mai mică decât valoarea teoretică, substanţa
combustibilă nu arde în întregime, rezultând ca produse de ardere: CO, alcoli, cetone, aldehide, cocs, copuşi
organici complecşi); arderea incompletă are loc şi atunci când există un amestec neomogen al aerului cu gazul
combustibil.
Arderea cu incandescenţă sau jarul, este o combustie fără flacără a unui material combustibil solid
însoţită de emisie de lumină.În cazul în care procesul de ardere se manifestă în întreaga masă a materialului
combustibil avem de-a face cu ardere generalizată.

Incendiul este o ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi spaţiu, care
produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care necesită o intervenţie organizată în scopul
întreruperii procesului de ardere.(L.307) Incendiul mai poate fi definit şi ca un proces complex, cu evoluţie
nedeterminată (aleatorie) definit de următoarele elemente:
 existenţa materialului combustibil şi acţiunea unei surse de iniţiere a incendiului ( de aprindere):
 iniţierea şi dezvoltarea în spaţiu şi timp a unei arderi şi scăparea ei de sub control;
 producerea de pierderi materiale în urma arderii;

10/87
 necesitatea intervenţiei printr-o acţiune de stingere, cu scopul întreruperii şi lichidării procesului de
ardere.
Aprinderea este iniţierea arderii unui material combustibil ca urmare aproceselor de accelerare a
reacţiei de oxidare până la declanşarea arderii. Aprinderea poate fi: inductivă, în cazul aprinderii unei substanţe
(material, amestec) sub acţiunea radiaţiei calorice, sau spontană în cazul autoaprinderii. Autoaprinderea, este
fenomenul de declanşare a procesului de ardere prin încălzirea sau autoîncălzirea unei substanţe combustibile
până la valoarea temperaturii de autoaprindere, specifică, fără a veni în contact direct cu o sursă exterioară de
aprindere.
După natura proceselor sau reacţiilor ce produc autoîncălzirea se definesc:
 autoaprindere de natură chimică – aprindere spontană a unor substanţe în contact cu oxigenul din aer, apă
sau compuşi organici, cu care majoritatea substanţelor nu reacţionează în condiţii normale;
 autoaprindere de natură fizico-chimică - aprindere de substanţe combustibile stimulată atât de procese
chimice cât şi de factori de natură fizică;
 autoaprindere biologică – aprinderea unor produse vegetale ( furaj, borhot, rumeguş de lemn, tutun etc.)
sau aunor produse de origine animală ( lână, păr, pene etc.), care sub influienţa acţiunii microorganismelor
generează reacţii chimice şi/sau fiziologice care produc cantitatea de căldură necesară declanşării procesului de
ardere.
Inflamarea este aprinderea unui amestec de aer cu vapori sau gaze (provenite inclusiv dintr-un
solid sau lichid combustibil) la contactul cu o flacără.
Explozia este un proces fizico chimic foarte rapid de oxidare sau de descompunere a substanţelor
explozive şi de transformare a lor , de regulă, în compuşi gazoşi, antrenând o creştere mare de temperatură şi/sau
de presiune. Pulberile, vaporii şi gazele combustibile pot forma cu aerul amestecuri explozive dacă au
concentraţia cuprinsă în ăntervalul dintre limitele minimă şi maximă de explozie specifice fiecărei substanţe
Vaporizarea este procesul prin care un lichid trece în stare de vapori. Pentru ca un corp solid să
treacă în stare de vapori, trebuie mai întâi să treacă în stare lichidă. Vaporizarea se poate face prin evaporare sau
prin fierbere. Evaporarea se produce numai la suprafaţa lichidului şi are loc la orice temperatură. Ea se produce cu
atât mai intens cu cât suprafaţa lichidului este mai mare, temperatura lichidului mai mare şi vaporii emanaţi de
lichid sunt înlăturaţi mai repede.
Fierberea este procesul prin care se face trecerea unui lichid în stare gazoasă prin formare de
vapori în tot cuprinsul său.Cu cât un lichid se fierbe la altitudini mai mari cu atât temperatura lui de fierbere este
mai mică.
La presiune constantă un lichid fierbe întotdeauna la aceeaşi temperatură care rămâne
neschimbată atât timp cât are loc fierberea. Această temperatură se numeşte temperatura de fierbere sau punct de
fierbere.

11/87
 Disciplina: Monitorizarea activităţii de psi

După cum se cunoaşte un incendiu are o cauza tehnică care de cele mai multe şi acţionează ca urmare şi a
neglijenţei umane. De aceea fără cunoaşterea cauzelor incendiilor şi exploziilor a sursei şi a modului lor de
acţiune nu este posibilă luarea măsurilor corespunzătoare de prevenire a incendiilor.Cauze tehnice care pot
produce incendii şi multiple.
Astfel o clasificare a lor în funcţie de natura se poate face:
1. cauze de natura electrică: - arcuri electrice, scurt-circuite, scântei, electricitate statică, trăsnet.
2. cauze de natură termică: - efecte termice ale curentului electric, flăcări deschise, flăcări
închise, efect termic propriu-zis.
3. cauze de natură mecanică: scântei
4. cauze de natură biochimică: autoaprindera
5. cauze de natură chimică: reacţii chimice, explozii
6. cauze de natură umană
Sursele de aprindere ale incendiilor sunt funcţie de natura lor cele prezentate mai sus în cadrul clasificării
de la punctele 1-5.
MIJLOCELE CARE GENEREAZĂ (produc) aprinderea pot fi grupate în funcţie de sursele de aprindere,
astfel:
a. surse: arcuri electrice, scurt-circuite, scântei, efecte termice ale curentului electric;
mijloace:
 aparate electrocasnice,
 mijloace de iluminat electrice,
 aparate de producere şi transformare a curentului electric,
 alte aparate electrice.
b. sursă : electricitate statică
mijloace:
 sistemele de depozitare, vehiculare, transport lichide combustibile;
 sistemele de depozitare şi transport pneumatic a prafurilor combustibile;
 utilaje de prelucrare şi transport a materialelor şi substanţelor ce se încarcă
 electrostatic;
 sistemele de transmitere a mişcării;
 vărsarea lichidelor în vase şi spălarea în lichide combustibile;
 echipament ce se încarcă electrostatic;
 introducerea jeturilor de abur în rezervoare pentru curăţirea de reziduuri cu furtunuri de cauciuc.
 c. sursă: flăcări deschise

12/87
 mijloace:
 brichetă, chibrituri;
 lampă de iluminat cu combustibil lichid;
 lampă cu combustibil gazos;
 maşină de gătit cu gaze;
 lampă de gătit cu combustibil lichid;
 bec de laborator,
 lumânare făclie;
 ţigară;
 foc deschis în spaţii libere;
 bec de sudură;
 d. sursă: efect termic
mijloace:
 aparate de încălzit;
 motoare termice,
 dispozitive care produc frecarea;
 metale care ard şi scurgeri de metale topite;
 conducte pentru agent termic,
 radiaţii luminoase şi solare;
 jar sau scântei;
 f. sursă: scântei
mijloace:
 coşurile clădirilor de locuit, fabricilor;
 tobe de eşapament de la motoarele termice,
 dispozitive de sudură, polizoare, etc.
 g. sursă: autoaprinderea
mijloace:
 pulberile metalice, metale alcaline;
 cărbunele şi praful de cărbune,
 uleiuri şi grăsimi,
 lichide combustibile,
 plante tehnice şi furaje;
 rumeguş de lemn, seminţe;
 făină şi prafuri combustibile;
 fibre vegetale;
 deşeuri textile.
 h. sursă: reacţii chimice

13/87
 mijloace:
 substanţe chimice cu acţiune reciprocă.
i. sursă: explozia
mijloace:
 amestecuri de gaze şi vapori, pulberi combustibile
 descompunerea rapidă a unor compuşi chimici,
 polimerizarea necontrolată
 materiale explozive,
 aparate sub presiune
 fuziune sau fisiune nucleară
j. sursă: trăznet
mijloace:
 descărcare electrică atmosferică
Modul de manifestare al incendiilor este diferit funcţie de sursele şi mijloacele care generează aprinderea,
astfel:
a) scânteile electrice pot aprinde numai amestecuri explozive şi materiale combustibile uşor aprinzibile, iar
arcul electric aprinde toată gama de materiale combustibile din apropierea locului unde s-a produs,
topeşte conductele metalice. Scurt-circuitul incomplet sau cu arc apare de regulă la curenţii de
deranjament, supraîncărcarea circuitelor, determinarea izolaţiei şi se manifestă prin degajare de căldură.
Efectele termice iau naştere datorită încălzirii conductoarelor electrice la trecerea curentului. În urma
scurt-circuitelor la capetele conductoarelor se formează perle de topire care au forma unor sfere, pe când
scurt-circuitul cauzat de incendiu formează perle de forme alungite.
b) Acumularea sarcinilor electrostatice este însoţită de creşterea intensităţii câmpului electric, ajungând la o
mărime critică ce poate determina o descărcare electrică capabilă să amorseze un amestec exploziv.
Mărimea sarcinii electrice depinde de: presiune, umiditate şi temperatura aerului.
c) Căldura degajată la o temperatură (peste temperatura de aprindere specifică) de flăcările deschise aprinde
orice material combustibil.
d) Căldura transmisă prin conductibilitate, în cazul corpurilor metalice, face ca în anumite situaţii,
temperatura să fie superioară temperaturii de aprindere a anumitor materiale combustibile. Se pot produce
încălziri şi supra încălziri datorită transmiterii căldurii prin radiaţie sau convecţie. Radiaţia termică
transmisă sub formă de unde electromagnetice poate aprinde materialele combustibile. De asemenea,
praful de lemn supus acţiunii căldurii la temperaturi de 100 grd. C se carbonizează, generând aprinderea.
Lentile convexe concentrează razele luminoase emise de soare într-un focar provocând incendii.
e) Pericolul generat de scântei depinde de distanţa până la care îşi păstrează starea de incandescenţă
suficientă pentru aprinderea materialelor combustibile, de acţiunea curenţilor de aer şi de natura
materialului din care a provenit. Scânteile mecanice se produc prin lovirea izbirea sau frecarea a metalelor
(nu numai).

14/87
 f) Autoaprinderea de natură electrică se produce la substanţele care au capacitate intensă de combinare cu
oxigenul din aer, apă sau alte substanţe, de obicei organice. La autoaprinderea de natură fizico-chimică,
influenţează unii factori fizici (suprafaţa de contact, evacuare insuficientă a căldurii din interior, existenţa
unor impurităţi etc). Auto aprinderea de natură biologică se produce la acele corpuri combustibile
predispuse activităţii vitale ale microorganismelor. Apare mai întâi autoîncălzirea manifestată prin
fermentaţie şi putrezire.
g) Reacţiile exoterme care se produc pe timpul folosirii, manipulării şi depozitării substanţelor care
reacţionează reciproc atunci când vin în contact şi degajează cantităţi mari de căldură.
h) Se pot declanşa: explozii produse de energia eliberată în urma unei oxidări rapide. Explozii produse
datorită descompunerii rapide a unor compuşi chimici. Explozii rezultate din eliberarea bruscă a energiei
degajate prin fuziune sau fisiune nucleară. Explozii produse datorită polimerizării necontrolate cu
eliberare de energie. În raport cu vitezele de ardere (reacţie) şi de descompunere a amestecurilor
explozive se deosebesc:
 deflagraţia – arderea se produce din aproape în aproape;
 explozia propriu-zisă;
 detonaţia-caracterizată şi prin apariţia undei de şoc.
i) Intensitatea curentului în canalul fulgerului liniar poate să ajungă la 200.000 A şi la o tensiune de 150
MV, conducând la temperaturi de aproximativ 10000 grd. C.

Disciplina : Planificarea activităţii de stingere a incendiilor

Tema :Criteriilor de performanta privind constituirea, incadrarea si dotarea
serviciilor private şi voluntare pentru situaţii de urgenţă

ORDIN nr. 158 din 22 februarie 2007

pentru aprobarea Criteriilor de performanta privind constituirea, incadrarea si dotarea serviciilor private

CRITERII DE PERFORMANTA
privind constituirea, incadrarea si dotarea serviciilor private
pentru situatii de urgenta
Serviciile private pentru situatii de urgenta, denumite in continuare servicii private, se constituie, conform
legii, astfel:
a) in cadrul operatorilor economici si institutiilor publice, ca servicii proprii;
b) ca societati comerciale prestatoare de servicii.
Termenii folositi au urmatoarele intelesuri:
a) echipaj/grupa de interventie - structura incadrata cu personal voluntar sau/si angajat care deserveste o
autospeciala ori un utilaj mobil;

b) echipa specializata - structura specializata pentru anumite tipuri de interventie;

15/87
 c) timp de alertare - intervalul mediu cuprins intre momentul alarmarii si cel al constituirii formatiei de
interventie, in vederea deplasarii;
d) timp de raspuns - intervalul cuprins intre momentul alertarii fortelor destinate interventiei si intrarea
acestora in actiune;
e) capacitate de raspuns - potentialul fortelor de interventie de a rezolva o situatie de urgenta.
Serviciul privat isi indeplineste atributiile legale intr-un sector de competenta stabilit cu avizul
inspectoratului judetean/al municipiului Bucuresti pentru situatii de urgenta.
Sectorul de competenta cuprinde in mod obligatoriu teritoriul operatorului economic sau al institutiei
publice care a constituit serviciul privat.
Avizarea sectorului de competenta se va face pe baza urmatoarelor documente:
a) actul de constituire cu organigrama si numarul de personal ale serviciului privat;
b) regulamentul de organizare si functionare a serviciului privat;
c) planurile sau schitele operatorilor economici/institutiilor publice / localitatilor din sectorul de
competenta pe care sunt marcate sursele de alimentare cu apa, zonele greu accesibile si zonele vulnerabile la
riscuri;
d) planul de analiza si acoperire a riscurilor, pentru localitatile cu care s-au incheiat contracte sau
conventii de interventie;
e) planurile de raspuns;
f) contractele sau conventiile de interventie;
g) tabelul cu materialele si tehnica existenta in dotare.
Constituirea si dimensionarea structurilor serviciilor private se fac pe baza urmatoarelor criterii:
a) concluziile rezultate din scenariile de securitate la incendiu;
b) masurile stabilite in Planul de analiza si acoperire a riscurilor;
c) natura si volumul prestarilor de servicii ce urmeaza a fi efectuate in baza contractelor sau
conventiilor incheiate.
Serviciul privat este condus de catre un sef, profesionist in domeniu, si are in componenta, dupa caz,
urmatoarele structuri:
a) compartiment sau specialisti pentru prevenire, care include si compartimentul de protectie
civila pentru operatorii economici a caror activitate intra sub incidenta Hotararii Guvernului nr. 95/2003 privind
controlul activitatilor care prezinta pericole de accidente majore in care sunt implicate substante periculoase;
b) una sau mai multe formatii de interventie, salvare si prim ajutor, denumite in continuare
formatii de interventie;
c) dispecerat;
d) ateliere de reparatii si intretinere.

16/87
 Compartimentul/specialistii pentru prevenire are/au ca principale atributii prevenirea producerii
unor situatii de urgenta, indrumare si control in cadrul operatorilor economici sau al institutiilor publice in care isi
desfasoara activitatea.

Formatia de interventie este o structura specializata, constituita in vederea limitarii si inlaturarii

urmarilor situatiilor de urgenta. Formatia de interventie are in compunere echipaje/ grupe de interventie si/sau
echipe specializate. Echipajele/grupele de interventie se constituie in functie de specialitatea pe care o au, precum
si in raport de categoriile si tipurile de autospeciale si utilaje mobile utilizate pentru indeplinirea atributiilor.

Dispeceratul se constituie in mod obligatoriu la serviciile private constituite ca societati

comerciale si la serviciile private de categoriile a IV-a si a V-a in vederea gestionarii apelurilor de urgenta si
monitorizarii sistemelor automate de protectie.
Lucrarile de reparatii si intretinere curente la mijloacele si autospecialele din dotarea serviciilor private se
pot face atat in ateliere proprii, cat si la societati de profil, in baza contractelor incheiate in acest sens.

Criterii operationale

La amplasarea in teritoriu a formatiilor de interventie ale serviciului privat de la institutie/operator

economic se are in vedere ca valorile timpilor operativi de interventie sa corespunda valorilor stabilite prin
planurile de interventie si timpilor de raspuns, in functie de riscurile identificate in sectorul de competenta.
Clasificarea serviciilor private
Serviciile private se clasifica in functie de structura, astfel:
a. serviciu de categoria I - numai compartiment/ specialisti pentru prevenire;
b. serviciu de categoria a II-a - avand in formatia de interventie, salvare si prim ajutor doar echipe
specializate pe tipuri de riscuri, inclusiv cele de supraveghere si punere in functiune a instalatiilor
speciale
c. de prevenire si stingere a incendiilor;
d. serviciu de categoria a III-a - avand in formatia de interventie, salvare si prim ajutor un echipaj/o
grupa de interventie la un utilaj mobil si echipe specializate, pe tipuri de riscuri;
e. serviciu de categoria a IV-a - avand in formatia de interventie, salvare si prim ajutor un echipaj/o
grupa la o autospeciala de interventie si echipe specializate, pe tipuri de riscuri;
f. serviciu de categoria a V-a - avand in formatia de interventie, salvare si prim ajutor doua sau mai
multe echipaje/grupe la doua sau mai multe autospeciale de interventie si echipe specializate, pe
tipuri de riscuri.
Criterii privind incadrarea cu personal a serviciilor private
Serviciul privat de la institutiile publice si operatorii economici se incadreaza astfel:
a) cu personal angajat;
b) cu personal voluntar din randul salariatilor proprii.

17/87
 Functiile care se incadreaza, in mod obligatoriu, cu personal angajat sunt:
a) seful serviciului;
b) conducatorii autospecialelor de interventie/mecanicii de motopompa;
c) servantii de pe autospecialele de interventie, care indeplinesc functii de sef de teava sau
executa operatiuni de descarcerare.
Inspectorul de protectie civila si cadrul tehnic/personalul de specialitate cu atributii in domeniul prevenirii
impotriva incendiilor se incadreaza potrivit legii.
La incadrarea in serviciu, precum si anual, personalul angajat in formatiile de interventie este supus
controlului medical, conform legii.
Personalul angajat trebuie sa aiba calificarea necesara, conform reglementarilor in vigoare.
Criterii privind dotarea serviciilor private
Dotarea serviciilor private cu mijloace tehnice specifice trebuie sa asigure:
a) acoperirea riscurilor potentiale din sectoarele de competenta atat din punct de vedere preventiv,
cat si operational;
b) executarea oportuna a misiunilor si operatiunilor specifice;
c) corelarea performantelor tehnice ale mijloacelor de interventie cu specificul si gradul de
periculozitate al situatiei de urgenta, in vederea unei exploatari optime si cu eficienta maxima a acestora;
d) indeplinirea criteriilor specifice prevazute in normele de prevenire si stingere a incendiilor si
de dotare cu mijloace tehnice, aplicabile in ramurile economice respective, emise in conditiile legii de ministere
sau de alte autoritati ale administratiei publice centrale de specialitate;
e) pregatirea si antrenamentul personalului.

Criterii specifice pentru serviciile private, constituite ca societati comerciale prestatoare de servicii
La constituirea serviciilor private ca societati comerciale prestatoare de servicii, pe langa prevederile
anterioare, in partile care le privesc, se vor respecta urmatoarele criterii cumulative:
a) categoria serviciului privat este cel putin a IV-a;
b) personalul incadrat trebuie sa fie numai angajat;
c) conducerea interventiei se asigura de catre seful serviciului privat sau de catre inlocuitorul
legal al acestuia;
d) mentinerea permanenta a operativitatii si capacitatii de interventie stabilite 24 de ore din 24 de
ore.
DOCUMENTELE de organizare, desfasurare si conducere a activitatii serviciului privat pentru situatii de
urgenta
I. Dosarul privind organizarea si inzestrarea serviciului privat
I.1. Decizia/actul de constituire, cu organigrama si numarul de personal ale serviciului privat
I.2. Contractele sau conventiile de interventie
I.3. Tabelul nominal cu personalul angajat, functiile ocupate si modul de instiintare

18/87
 I.4. Tabelul nominal cu personalul voluntar, locul de munca, functiile ocupate in serviciul privat si
modul de instiintare
I.5. Tabelul cu necesarul de tehnica, aparatura si materiale, in functie de structura serviciului
privat
I.6. Tabelul cu materialele si tehnica existenta in dotare
I.7. Solicitarile anuale privind completarea cu tehnica, aparatura si materiale
I.8. Schema legaturilor fir-radio cu fortele ce actioneaza in cazul situatiilor de urgenta
I.9. Fisele de protectia muncii pentru personalul angajat si voluntar din serviciu
II. Regulamentul de organizare si functionare a serviciului privat
III. Dosar cu planurile operative ale serviciului privat
III.1. Planuri de interventie (raspuns) in functie de riscurile identificate in sectorul de competenta
III.2. Planuri de cooperare
III.3. Planul de evacuare in caz de urgenta civila
III.4. Planurile sau schitele operatorilor economici/ institutiilor publice/localitatilor din sectorul
de competenta, pe care sunt marcate sursele de alimentare cu apa, zonele greu accesibile, zonele vulnerabile la
riscuri
III.5. Planul de analiza si acoperire a riscurilor, pentru localitatile cu care s-au incheiat contracte
sau conventii de interventie
IV. Dosar privind pregatirea personalului
IV.1. Planul de pregatire profesionala lunara si anuala, pe teme si exercitii
IV.2. Registrul de evidenta a participarii la pregatirea profesionala si calificativele obtinute
IV.3. Planificarea exercitiilor si aplicatiilor
V. Dosar operativ
V.1. Registrul cu note de anuntare si de evidenta a interventiilor
V.2. Organizarea interventiei pe ture de serviciu
V.3. Raportul de interventie (un exemplar se trimite la inspectoratul judetean/al municipiului
Bucuresti pentru situatii de urgenta, atunci cand se intervine fara sprijinul serviciilor profesioniste)
VI. Registrul de control privind activitatea serviciului
VII. Dosar privind activitatea de prevenire desfasurata de personalul serviciului privat
VII.1. Graficul de control
VII.2. Programul serviciului de rond
VII.3. Registrul cu constatarile rezultate din serviciul de rond
VII.4. Notele de control
VII.5. Registrul cu evidenta lucrarilor cu foc sau a lucrarilor periculoase
VIII. Dosar tehnic
VIII.1. Planul de asistenta la autospecialele si utilajele de interventie
VIII.2. Dosarul tehnic al mijloacelor de instiintare-alarmare.

19/87
NOTIUNI DESPRE INCENDIU

Incendiul este un proces complex, cu evolutie nedeterminata, incluzand termeni diversi de natura fizica si
chimica (reactii de ardere, transfer de caldura, formarea flacarilor, schimb de gaze cu mediul inconjurator,
transformari structurale in materialele si elementele de constructii).
Incendiul este un proces de ardere care produce pagube (omenesti si materiale) si care necesita interventie
de stingere in scopul intreruperii si lichidarii lui.
Incendiul este definit de urmatoarele elemente:
 existenta materialelor combustibile si actiunea unei surse de aprindere;
 initierea si dezvoltarea in timp si spatiu a proceselor de ardere scapate de sub control;
 necesitatea interventiei organizate in scopul lichidarii lui;
 producerea de pierderi materiale si omenesti in urma arderii.
Evolutia incendiului este variatia in timp a parametrilor incendiului pe parcursul manifestarii acestuia.
Evolutia incendiului este un fenomen aleatoriu. Datorita acestui fapt nu pot exista doua incendii identice.
In dezvoltarea unui incendiu intervin numerosi factori cum ar fi:
 forma si dimensiunile incaperii;
 sarcina termica existenta (cantitatea de material combustibil);
 pozitia si natura materialelor combustibile;
 locul si modul de initiere a incendiilor;
 posibilitatea de disipare a caldurii si de ventilare a incendiului;
 dispunerea incaperii in cladire etc.
Se poate, totusi, considera ca in evolutia unui incendiu in interiorul unei incaperi, intervin 5 faze:
 Aparitia focarului initial;
 Faza de ardere lenta;
 Faza de ardere activa;
 Faza de ardere generalizata (dupa depasirea punctului de �flash-over�);
 Faza de regresie.

I. Aparitia focarului initial – prima faza din dezvoltarea incendiului care consta in aprinderea
materialului combustibil de la o sursa ce are energia de aprindere necesara.
II. Faza de ardere lenta – caracterizata prin urmatoarele:
are o durata extrem de variata (ea poate lipsi sau varia de la cateva minute la cateva ore, zile);
aria de combustie este limitata la zona focarului;
temperatura creste relativ lent, fara a atinge valori importante, dimensiunile flacarii sunt mici in
comparatie cu dimensiunile incaperii;

20/87
 durata ei depinde in primul rand de natura, cantitatea si modul de distributie a materialelor combustibile
in incapere.
III. Faza de ardere activa – cea mai importanta faza, care decide, in mare masura, dezvoltarea ulterioara a
incendiilor. Arderea este puternica, cu temperaturi care variaza mult in timp si spatiu. Daca incaperea este inchisa,
cantitatea de aer necesara arderii devine insuficienta, rezultand o regresie in dezvoltarea incendiului, care poate sa
se stinga spontan, fiind eliminata faza de ardere generalizata. In cazul patrunderii aerului proaspat (exemplu: prin
spargerea geamurilor, deschiderea trapelor, deschiderea usilor), dezvoltarea incendiului este mult accelerata.
IV. Faza de ardere generalizata – faza in care ard toate materialele combustibile aflate in incapere,
incendiul atingand dezvoltarea maxima. Regimul de ardere este conditionat de suprafata materialelor combustibile
si de dimensiunile deschiderilor (incendiile pot fi ventilate – sunt intense dar de scurta durata, sau neventilate – de
intensitate mai redusa si de durata mai lunga).
V. Faza de regresie – ultima faza, cand temperatura incepe sa scada prin epuizarea combustibilului,
flacarile dispar fiind inlocuite de jar si cenusa. Temperatura scade dar ramane ridicata mult timp, ceea ce afecteaza
structura de rezistenta a cladirilor
Dezvoltarea unui incendiu poate parcurge cele cinci faze sau, din dezvoltarea lui pot lipsi unele faze. De
asemenea timpul necesar dezvoltarii unei faze este diferit de la un incendiu la altul, aceasta datorita numerosilor
factori, enumerati mai sus, care intervin in caracterizarea unui incendiu.
Pe plan international se utilizeaza incendiul standard , obtinut prin incercarea in cuptoare a elementelor
de constructii pentru stabilirea limitei de rezistenta la foc. Desfasurarea acestui incendiu se face dupa o curba
standard internationala ce reprezinta infasuratoarea tuturor incendiilor cunoscute la data adaptarii acestuia, al
carui regim termic se desfasoara dupa grafic (ISO 834 – STAS 7771/81).
Pentru stabilirea unor performante la cladiri, sau a cauzelor unor incendii, se mai utilizeaza si incendii
conventionale – care reprezinta o ardere initiata in conditii reproductibile (natura si cantitatea combustibilului,
conditii spatiale si de mediu) care simuleaza un anumit tip de incendiu.

PROCEDEE PENTRU ÎNTRERUPEREA PROCESULUI DE ARDERE.

1. CLASE DE INCENDIU:
În funcţie de natura materialului sau substanţelor combustibile prezente în spatiile afectate de incendii,
care pot fi implicate în procesul de ardere, incendiile se clasifică astfel :
 clasa a - incendii de materiale solide a căror ardere are loc cu formare de jar;
 clasa b - incendii de lichide combustibile sau materialele care ard în stare topita;
 clasa c - incendii de gaze;
 clasa d - incendii de metal.
Normele americane agreează clasificarea în numai 3 clase corespunzătoare claselor A, B, D, apreciindu-se
ca nu pot exista „incendii de gaze” motivând ca stingerea gazelor sub presiune creează pericol mai mare decât
arderea lor şi ca urmare, închiderea sursei este procedeul cel mai potrivit pentru lichidarea flăcărilor. În locul

21/87
clasei referitoare la incendiile de gaze normele americane prevăd o categorie a parte de incendii: a echipamentelor
electronice sub tensiune

2. PROCEDEE DE ÎNTRERUPERE A ARDERII:

 răcirea zonei de ardere;
 izolarea materialelor, substanţelor combustibile de aerul atmosferic;
 reducerea conţinutului de oxigen;
 introducerea de inhibitori în spatiile în care are loc arderea.

3. PRODUSE DE STINGERE
Produsele de stingere sunt substanţe naturale sau de sinteza şi care, introduse în zona de ardere, creează
condiţiile necesare pentru încetarea procesului de ardere. Acestea sunt:
3.1. APA – se utilizează pentru stingerea incendiilor din clasa A, a cărei căldură latentă de vaporizare este
foarte mare; calităţile de stingere ale apei pot fi îmbunătăţite prin reducerea tensiuni superficiale a acesteia prin
amestecare cu agenţi tensioactivi.
Apa îmbunătăţită chimic măreşte eficacitatea de stingere a apei până la 40%.
Proprietăţi care limitează domeniul de utilizare a apei:
o densitate relativ mare care o face improprie stingerii lichidelor combustibile care ”plutesc” pe
suprafaţa apei;
o este buna conductoare de electricitate, deci nu se recomanda la stingerea incendiilor în instalaţiile
electrice aflate sub tensiune;
o în contact cu unele substanţe sau produse chimice (carbidul, metale ca sodiu şi potasiu) poate
genera explozii sau degaja gaze combustibile care intensifica arderea.
3.2. SPUMELE - se utilizează pentru stingerea incendiilor din clasa B şi se clasifică în:
 spumanţi de natura proteinica
 spumanţi de natura sintetica
 Spumanţii proteinici – notaţie internaţională P
 spumanţii fluoroproteinici – notaţie internaţională F P – eficienţă mai mare decât spumanţii P;
 spumanţii fluoroproteinici cu formare de film apos – notaţie internaţională FFFP;
 spumanţii sintetici - notaţie internaţională S; sunt produse spumante pe baza de agenţi tensio – activi; au
miros plăcut;
 spumanţi fluorosintetici cu formare de film apos – notaţie internaţionala AFFF – sunt cunoscuţi şi sub numele
generic de „light – water”.
 spumanţi antialcool – notaţie internaţionala AR.

22/87
3.3. PULBERI - după destinaţie pulberile stingătoare sunt de 2 tipuri : de uz general – cele folosite pentru
incendii din clasele A, B, C şi echipamente electrice sub tensiune; şi de uz special – cele pentru incendii din clasa
D.
Producătorii indica în denumirea pulberii şi clasa de incendiu pentru care se utilizează, folosind literele A,
B, C sau D. Mecanismul stingerii focului cu pulbere se explica prin acţiunea de inhibare a reacţiilor în lanţ ale
arderii.
Dintre avantajele pulberilor ca agenţi de stingere se poate menţiona capacitatea mare de stingere,
folosirea la stingerea, practic a tuturor materialelor combustibile.
3.4. ABURUL - efectul de stingere se bazează pe reducerea conţinutului procentual de oxigen dintr-o incinta (la
o concentraţie de 35% a aburului dintr-o incinta, arderea încetează).
Se foloseşte la instalaţii fixe şi semifixe, în special acolo unde exista permanent o instalaţie tehnologica
de abur.
3.5. HALONII - sunt hidrocarburi halogenate care reacţionează cu produsele de ardere intermediare şi printr-o
reacţie în lanţ produc efectul de inhibiţie şi sting incendiul. Ei sunt alcătuiţi din carbon, fluor, clor, brom. Un cod
numeric explicitează structura chimică, fiecare halon primind un număr în care se regăsesc în ordine atomii
de carbon, fluor, clor şi brom. De exemplu: - halon 1211, - halon 1301, - halon 2402
Având conductibilitate electrică mică se recomanda utilizarea lor la stingerea incendiilor de echipamente
electrice sub tensiune; nu lasă urme după utilizare, fiind recomandaţi la instalaţiile de stingere din incintele cu
echipamente „sensibile” sau de valoare (calculatoare, arhive, opere de arta). Au o eficienta ridicata de stingere la
incendiile din clasele A, C.
Ca dezavantaje se pot enumera:
 efecte fiziologice asupra oamenilor:
 cost ridicat de producţie şi exploatare:
 efectul negativ asupra stratului de ozon, intens mediatizat un ultimii ani. Ca o urmare, în prezent sunt oferiţi
spre comercializare înlocuitori de haloni cu o influenţă nulă asupra stratului de ozon dar care au o eficienta de
stingere mai scăzută
3.6. DIOXIDUL DE CARBON - este utilizat pentru stingerea incendiilor din clasa echipamentelor electrice
sub tensiune. Face parte din categoria gazelor inerte şi este o substanţă de stingere „curată”, după stingere fiind
necesară doar aerisirea spaţiului şi înlăturarea deşeurilor arse.
Se utilizează la stingerea incendiilor din clasa A, B şi C.
Acţionează prin 2 mecanisme de stingere :
înlocuirea oxigenului;
răcirea mediului;
Este un agent de stingere avantajos :
 nu reacţionează ca majoritatea substanţelor;
 este eliberat din rezervoare de propria să presiune;
 fiind un gaz, se poate împrăştia şi penetra în toate colturile zonei incendiate.

23/87
 Disciplina : Acordarea asistenţei tehnice de specialitate în situaţii critice

PLANUL DE INTERVENŢIE
LA
S.C. S.A.
1.Date de identificare
- S.C. “ ” S.A.
- B- dul Timiş nr. 616, sector 4 Bucureşti tel. 021/ .fax.021
- Domeniul de activitate: fabricarea şi comercializarea ambalajelor din carton
2.Planul general al unităţii
2.1.Prezentarea generală a construcţiilor
Suprafaţa totală a incintei este de 8 475m2. Suprafaţa construită desfăşurată este de 2 119 m2.
Sectorul de activitate este compus din următoarele funcţiuni de bază:
 secţia de producţie/ ofset şi finală ;
 depozitare paleţi cu carton;
 depozitare materii prime consumabile , netoxice şi neinflamabile;
 depozitare produse finite pregătite pentru livrare la beneficiari;
 trecere şi aprovizionare cu materii prime şi consumabile a halei de producţie;
 depozitare deşeuri balotate;
 grupuri sanitare şi vestiare;
 birouri şi sală calculator.
 boxe pentru motorină şi uleiuri, separate de restul construcţiilor, construite din beton, cu acoperiş din
placă de beton cu carton asfaltat. Are uşi metalice cu aerisire directă şi iluminat etanş.
În secţia de producţie/ ofset şi finală se desfăşoară următoarele activităţi:
 Imprimarea ambalajelor din carton se efectuează pe cele 2 maşini de tip ofset în 1 până la 4 culori
folosindu-se cerneluri care nu conţin substanţe nocive şi nu sunt inflamabile;
 După imprimare urmează decuparea ambalajelor din foaia de carton imprimată care se face pe o maşină
automată situată în flux şi 5 maşini de ştanţat care lucrează în regim semiautomat fiind alimentate fiecare de un
salariat;
 Decuparea manuală completă a ambalajelor utile, sortarea, numărarea şi ambalarea lor conform
tehnologiei;
 Ambalajele care necesită lipire cu aracet vin de la maşinile de ştanţat la o instalaţie semiautomată de lipit
după care urmează sortarea şi ambalarea lor conform tehnologiei;

24/87
 Ambalajele sortate, numărate şi o parte din ambalajele lipite manual pe mese de lipit sunt împachetate
corespunzător sunt transportate cu paletarul sau motostivuitorul în spaţiile de expediţie a produselor finite de unde
sunt apoi livrate beneficiarilor;
 Deşeurile rezultate la ştanţare şi decupare manuală se colectează în cărucioare cu pereţii din plasă de
sârmă care merg la o instalaţie de balotat deşeuri, rezultând baloturi de 50-70kg;
 Baloturile de deşeuri depozitate sunt încărcate în camioane închise şi expediate la fabricile de hârtie şi
carton.

Terenul societăţii ROMPAC are următoarele vecinătăţi:

 La nord S.C. ROMBETON S.A. – la 12 m. de secţie
 La est drum de acces
 La vest proprietăţi particulare
 La sud B-dul Timişoara
În incinta societăţii mai există 10 corpuri de clădire (comasate), aflate la distanţa minimă de 15m. de cel
al secţiei. În prezent aceste construcţii sunt în conservare, nedesfăşurându-se nici o activitate.
Astfel, datorită distanţelor mari între secţie şi alte vecinătăţi se asigură limitarea propagării incendiilor.
Structura de rezistenţă a clădirii:
 stâlpi, grinzi:
- metalice;
 pereţi exteriori, interiori:
− zidărie de B.C.A. (g=25cm) protejată la exterior cu tablă ondulată;
− sandwich din tablă şi vată minerală;
 planşeu (la corpul administrativ): tablă + plasă rabiţ + duşumea (g=13cm);
 acoperiş: ferme metalice cu învelitoare din tablă ondulată, zincată, protejată suplimentar cu vopsea la
exterior şi cu panouri din vată minerală la interior.
Conform prevederilor art.4.1 şi tabelul 5 din Normativul P118/99 construcţia se încadrează în
gradul V de rezistenţă la foc.
Limitarea propagării incendiilor la interior este asigurată prin pereţii interiori din B.C.A. precum
şi datorită protejării golurilor de circulaţie cu uşi metalice.
Astfel:
 Grupul social este separat de secţia de producţie printr-un perete de B.C.A., golurile fiind protejate cu uşi
metalice;
 Biroul de la etaj este separat prin pereţi tip sandwich din tablă şi vată minerală;
 Depozitele de secţia de producţie sunt separate prin perete de B.C.A., golurile fiind protejate cu uşi
metalice.
 Finisaje existente:
 Pardoseli: şapă beton;

25/87
 Pereţi: zugrăveli şi faianţă în grupurile sanitare şi vestiare;
 Tâmplărie uşi: metalice;
 Tâmplărie ferestre: metalică.
Evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi, în caz de incendiu, se realizează prin suprafaţa vitrată ale acestor
încăperi, în conformitate cu prevederile Normativul de siguranţă la foc a construcţiilor P118/99. De asemenea,
aria suprafeţelor vitrate este mai mare decât 1% din aria acoperişului, respectându-se prevederile art.5.24 din
Normele tehnice P118.
Numărul maxim de persoane care se află într-un schimb este de N= 30 angajaţi.
Capacitatea de evacuare a unui flux este de C= 75 persoane
Nr. fluxuri F=N/C= 0,40 = 1
Lăţimea liberă pentru un flux este de 0,8m conform art.11.12 din Normativul P118/99, valoare mult mai
mică decât lăţimea uşilor de acces.
Lungimea maximă a căii de evacuare care trebuie parcursă este de 37m, inferioară limitei stabilite în
tabelul 16 (respectiv 50m în două indirecţii) din Normativul P118/99.
Conform art.4.7.1. din Normativul I-18/1996, spaţiul nu se încadrează în categoria celor pentru care este
obligatorie echiparea cu instalaţii de semnalizare a incendiilor.
Spaţiul este echipat cu instalaţie de hidranţi interiori, conform art.14.52 lit.d din normativul I-9/1994;
Conform STAS 1478/1994, tab.5, debitul de calcul a instalaţiei este de q=5 l/s, cu 2 jeturi în funcţiune
simultană.
Construcţia este echipată cu 5 hidranţi interiori, alimentaţi de la o conductă de 2”.
Instalaţia este racordată la reţeaua de alimentare cu apă a oraşului, de la care se asigură presiunea şi
debitul necesar.
Iluminatul de siguranţă pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu se asigură cu luminoblocuri.
La realizarea instalaţiilor utilitare sau respectat prevederile Normativelor I-6, I-9, I-13, I-7, astfel:
Instalaţia electrică
Conductoarele instalaţiei electrice (protejate în tuburi IPY – când este cazul) sunt montate aparent pe
pereţi sau structură metalică.
În depozite iluminarea se realizează cu becuri cu vapori de mercur, iar în celelalte spaţii cu tuburi
fluorescente sau cu becuri cu incandescenţă (protejate cu globuri de protecţie)
Tabloul general (Pi=200kW), tablourile de forţă, precum şi tabloul de iluminat şi prize sunt dotate cu
siguranţe fuzibile calibrate în mod corespunzător.
Toate utilajele sunt legate la reţeaua de împământare, realizată din platbandă OL conform prevederilor
Normativului I-7 şi a fost executată de către specialişti atestaţi, în prezent fiind verificată periodic.
Sistemul de încălzire
Pentru încălzirea spaţiilor de depozitare şi producţie s-au prevăzut aeroterme cu aer cald, care folosesc
drept combustibil gazul metan.

26/87
 Grupul administrativ, inclusiv grupurile sanitare, sunt echipate cu instalaţie de încălzire cu radiatoare din
aluminiu, alimentată de la o centrală termică murală (alimentată cu gaz metan).
Instalaţia de gaze
Instalaţia de gaze a fost realizată, conform prevederilor Normativului I-6, de către specialişti atestaţi.
2.2. Planul general al societăţii ( schiţa anexă ) pe care am marcat:
 Amplasarea clădirilor, instalaţiilor tehnologice şi a depozitelor în incintă;
 Căile de acces şi intervenţie din incintă şi cele adiacente acesteia;
 Reţelele şi sursele proprii de alimentare cu apă ;
 Reţelele şi racordurile de alimentare cu energie electrică, agent termic şi gaze ;
 Reţelele de canalizare;
 Vecinătăţile.

3.Concepţia de organizare şi desfăşurare a intervenţiei în caz de incendiu

3.1.Concluzii privind intervenţia
Întrucât în aceiaşi incintă se află şi altă persoană juridică, trebuie să se coopereze în vederea îndeplinirii
obligaţiilor cele revin în caz de incendiu prin măsuri de:
 informare reciprocă a ocupanţilor în cazul producerii unui incendiu printr-un sistem operativ şi deservit de
persoane competente;
 acordarea primului ajutor cu persoane şi mijloace disponibile pentru asigurarea primei intervenţii în caz
de incendiu, indiferent de locul de declanşare;
 organizarea şi executarea unor exerciţii de evacuare şi intervenţie pentru situaţii de incendii, în sistem
cooperant, în scopul sincronizării acţiunilor.
Pentru asigurarea unei evacuări rapide se impune:
 echiparea zonelor ocupate de utilizatori sau proprietari cu instalaţii de alertare (ex. telefonic), care prin
accesare permit o contactare a echipelor de intervenţie
 întocmirea şi afişarea pe zone a planurilor de evacuare în locuri vizibile şi aducerea lor la cunoştinţa
ocupanţilor.
În caz de incendiu, se intervine cu mijloace de primă intervenţie din dotare, conform Planului de
organizare a intervenţiei şi evacuare în caz de incendiu la locul de muncă.
În timpul programului de lucru, echipele de primă intervenţie pentru alarmare, stingere şi evacuare sunt
constituite conform planurilor menţionate.
În afara programului şi în zilele nelucrătoare, echipele de primă intervenţie sunt constituite din
personalul de serviciu.
Forţele de primă intervenţie vor acţiona pentru localizarea incendiului, evacuarea persoanelor şi
bunurilor până la sosirea subunităţilor de pompieri militari.

27/87
 În cazul în care, forţele de primă intervenţie nu pot asigura stingerea incendiului vor solicita telefonic
ajutorul Dispeceratului pompierilor militari la telefonul 981 (alternativa de perspectiva 112 pentru Serviciul Unic
de Urgenţă Publică).
Intervenţia trebuie organizată şi executată urmărindu-se:
cercetarea zonei afectate şi salvarea persoanelor surprinse în clădire sau de instalaţii;
întreruperea alimentării cu utilităţi din zonele afectate: gaze, energie electrică, acolo unde este cazul, care pot
pune în pericol viaţa oamenilor sau pot contribui la propagarea incendiului;
operaţiunea de stingere;
evacuarea apei din spaţiile blocate , unde se pot găsi persoane care nu se pot evacua singure sau bunuri materiale
de valoare;
acordarea primului ajutor.
3.2. Particularităţile tactice de intervenţie
Incendiile izbucnite la depozitele de paleţi de carton se caracterizează prin propagarea cu repeziciune la
suprafaţa baloţilor când acestea sunt sub formă presată, sau în masa acestora dacă cartoanele sau deşeurile sunt
depozitate în vrac.
Evacuarea utilizatorilor (persoane, bunuri materiale) se va face conform planurilor de evacuare afişate la
toate compartimentele. Se efectuează concomitent cu celelalte operaţiuni de intervenţie, iar în situaţii deosebite se
acţionează numai pentru salvarea persoanelor urmând ca ulterior să se efectueze stingerea sau localizarea
focarelor de incendiu
3.2.1.Evacuarea persoanelor.
Se asigură din primele momente, rămânând pe loc doar persoanele cu atribuţii privind asigurarea
intervenţiei.
Se pune în funcţiune sistemul de alertare în scopul evitării surprinderii persoanelor în clădire.
Se utilizează căile de evacuare cele mai scurte, ferite de pericol, care se vor proteja pe timpul acţiunilor.
Încăperile părăsite nu vor fi încuiate.
Revenirea persoanelor este admisă doar cu aprobarea conducătorului intervenţiei.
După evacuare, persoanele cu atribuţii asigură verificarea prezenţei persoanelor aflate la programul de
lucru.
Se va acţiona cu calm, simţ de orientare prevenind panica.
După salvarea persoanelor se trece la evacuarea bunurilor.
3.2.2.Evacuarea bunurilor materiale.
Se efectuează:
 numai pentru valori materiale cu un caracter deosebit şi numai dacă acest lucru nu pune în pericol viaţa
utilizatorilor;
 când bunurile activează arderea şi poate conduce la extinderea rapidă a incendiului şi împiedică
intervenţia.
Măsuri practice pentru evacuarea bunurilor.

28/87
 folosirea, dacă sunt condiţii de siguranţă, pentru evacuarea paleţilor cu cartoane a mijloacelor mecanizate
din dotare (motostivuitorul sau electrostivuitorul)
 depunerea bunurilor materiale în afara locurilor de trecere sau în imediata apropiere, pentru a le proteja de
efectele apei sau ale incendiului;
 protejarea cu materiale a bunurilor împotriva acţiunii apei;
 asigurarea bunurilor evacuate cu personal de pază;
 folosirea pentru evacuare a uşilor disponibile.
3.2.3. Localizarea şi lichidarea incendiilor
Aceste faze se realizează simultan sau succesiv.
a) Localizarea incendiului
Se urmăreşte limitarea dezvoltării şi propagării arderii prin:
 acţionarea neîntreruptă asupra principalelor focare de ardere, utilizându-se stingătoarele portative din
dotare şi hidranţii interiori de incendiu, în raport cu natura şi dezvoltarea incendiului;
 protejarea căilor de acces - evacuare pentru persoane, a bunurilor materiale şi a vecinătăţilor;
 eliminarea materialelor combustibile, a substanţelor periculoase din zona afectată sau protejarea lor;
 demolarea şi desfacerea unor elemente ale construcţiilor şi instalaţiilor în caz de necesitate.
b) Lichidarea incendiului
În această fază se obţine întreruperea arderii şi se elimină posibilitatea reiniţierii ei prin:
 sincronizarea acţiunilor membrilor echipei de intervenţie responsabilă cu lichidarea focarului din zona
incendiată;
 utilizarea mijloacelor şi procedeelor compatibile cu natura materialelor incendiate;
 răcirea cu apă a elementelor de construcţii şi instalaţii;
 eliminarea produselor de ardere pentru reducerea temperaturii şi asigurarea înaintării spre focar.
Pe durata intervenţiei, membrii echipei de intervenţie execută simultan supravegherea şi protejarea
construcţiilor şi instalaţiilor vecine şi intervenţia pentru prevenirea apariţiei de noi focare.
3.2.4.Protejarea personalului de intervenţie
Echipele de primă intervenţie nu sunt dotate cu mijloace individuale de protecţie împotriva fumului,
acţiunii calorice a flăcărilor sau apei.
În cazul dezvoltării incendiului lichidarea şi stingerea lui se va efectua de către personal militar din
raionul de competenţă.
Intervenţia se va efectua după luarea următoarelor măsuri:
 întreruperea alimentării cu energie electrică în zona în care se desfăşoară intervenţia, numai de către
persoanele autorizate;
 asigurarea iluminatului de siguranţă pentru intervenţie, dacă este necesar;
 eliminarea fumului şi gazelor fierbinţi în zona afectată.
3.2.5.Înlăturarea efectelor negative produse de incendiu
Este faza prin care:

29/87
 se verifică locul unde s-a intervenit;
 se iau măsuri pentru înlăturarea posibilităţilor de reizbucnire a incendiului;
 se evacuează apa din clădire;
 se elimină elementele de construcţie care prezintă pericol de prăbuşire;
 după stingere, se supraveghează locul de acţiune.
4. Forţe de intervenţie
4.1. Forţe de primă intervenţie
Dotarea cu mijloace de stingere a incendiilor:
 La fiecare tablou electric – 1 stingător portabil cu pulbere şi CO2 tip P6;
 Depozit palete carton – 2 stingătoare portabile cu spumă chimică tip C9;
 Depozit consumabile – 1 stingător portabil cu spumă chimică tip C9;
 Depozit deşeuri – 1 stingător portabil cu spumă chimică tip C9;
 Secţie producţie – 10 stingătoare portabile cu spumă chimică tip C9;
Grup administrativ – 1 stingător portabil cu pulbere şi CO2 tip P6/nivel
Sunt constituite din echipe de alarmare, evacuare şi intervenţie conform Planului de intervenţie şi
evacuare de la locul de muncă şi au următoarele sarcini:
 alarmarea personalului;
 evacuarea personalului;
 efectuarea intervenţiei în vederea stingerii incendiului, cu mijloace de primă intervenţie din dotare
(stingătoare cu pulberi, stingătoare cu CO2 şi cu spumă chimică);
 folosirea hidranţilor interiori din clădire.
Echipele de primă intervenţie formate din salariaţi, efectuează aceste operaţiuni în timpul programului de
lucru.
În afara orelor de program echipele de primă intervenţie sunt reprezentate de personalul de pază.
În caz de incendiu, echipele asigură prima intervenţie şi alarmează subunitatea de pompieri militari,
telefonând la Dispeceratul Brigăzii de Pompieri a Capitalei la numărul 981 (alternativă 112).
4.2. Subunitatea de pompieri militari:
 Secţia 3;
 Distanţa 4 km;
 Itinerariul: b-dul Timişoara;
 Mijloace de alarmare: telefon 981 (alternativă 112);
4.3. Alte forţe cu care se cooperează (S.U.U.P. 112)

- Salvarea la telefon: 961

- Poliţia la telefon: 955
- Protecţia civilă: 982
5. Surse de alimentare cu apă în caz de incendiu

30/87
 Alimentarea cu apă a instalaţiei de hidranţi interiori precum şi a autospecialelor de intervenţie din dotarea
pompierilor militari se face de la reţeaua de la reţeaua de alimentare cu apă a oraşului din bulevardul Timişoara.

DIRECTOR EXECUTIV

Disciplina :Controlul modului de respectare a măsurilor

de prevenire şi stingere a incendiilor
Legea 307
Tema :Obligaţiile administratorului, conducătorului instituţiei, utilizatorului şi salariatului

Administratorul sau conducătorul instituţiei, după caz, are următoarele obligaţii principale:
a. să stabilească, prin dispoziţii scrise, responsabilităţile şi modul de organizare pentru apărarea
împotriva incendiilor în unitatea sa, să le actualizeze ori de câte ori apar modificări şi să le aducă
la cunoştinţă salariaţilor, utilizatorilor şi oricăror persoane interesate;
b. să asigure identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa şi să asigure corelarea
măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura şi nivelul riscurilor;
c. să solicite şi să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de lege, şi să
asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora; în cazul anulării avizelor ori
a autorizaţiilor, să dispună imediat sistarea lucrărilor de construcţii sau oprirea funcţionării ori
utilizării construcţiilor sau amenajărilor respective;
d. să permită, în condiţiile legii, executarea controalelor şi a inspecţiilor de prevenire împotriva
incendiilor, să prezinte documentele şi informaţiile solicitate şi să nu îngreuneze sau să
obstrucţioneze în niciun fel efectuarea acestora;
e. să permită alimentarea cu apă a autospecialelor de intervenţie în situaţii de urgenţă;
f. să întocmească, să actualizeze permanent şi să transmită inspectoratului lista cu substanţele
periculoase, clasificate potrivit legii, utilizate în activitatea sa sub orice formă, cu menţiuni
privind: proprietăţile fizico-chimice, codurile de identificare, riscurile pe care le prezintă pentru
sănătate şi mediu, mijloacele de protecţie recomandate, metodele de intervenţie şi prim ajutor,
substanţele pentru stingere, neutralizare sau decontaminare;
g. să elaboreze instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor şi să stabilească atribuţiile ce revin
salariaţilor la locurile de muncă;

31/87
 h. să verifice dacă salariaţii cunosc şi respectă instrucţiunile necesare privind măsurile de apărare
împotriva incendiilor şi să verifice respectarea acestor măsuri semnalate corespunzător prin
indicatoare de avertizare de către persoanele din exterior care au acces în unitatea sa;
i. să asigure constituirea, cu avizul inspectoratului, a serviciului de urgenţă privat, precum şi
funcţionarea acestuia conform reglementărilor în vigoare ori să încheie contract cu un alt serviciu
de urgenţă voluntar sau privat, capabil să intervină operativ şi eficace pentru stingerea incendiilor;
j. să asigure întocmirea şi actualizarea planurilor de intervenţie şi condiţiile pentru aplicarea
acestora în orice moment;
k. să permită, la solicitare, accesul forţelor inspectoratului în unitatea sa în scop de recunoaştere,
instruire sau de antrenament şi să participe la exerciţiile şi aplicaţiile tactice de intervenţie
organizate de acesta;
l. să asigure utilizarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de apărare împotriva
incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate de proiectant;
m. să asigure pregătirea şi antrenarea serviciului de urgenţă privat pentru intervenţie;
n. să asigure şi să pună în mod gratuit la dispoziţie forţelor chemate în ajutor mijloacele tehnice
pentru apărare împotriva incendiilor şi echipamentele de protecţie specifice riscurilor care decurg
din existenţa şi funcţionarea unităţii sale, precum şi antidotul şi medicamentele pentru acordarea
primului ajutor;
o. să stabilească şi să transmită către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii produselor sale
regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, specifice acestora, corelate cu riscurile la
utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea produselor respective;
p. să informeze de îndată, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea şi stingerea cu forţe şi
mijloace proprii a oricărui incendiu, iar în termen de 3 zile lucrătoare să completeze şi să trimită
acestuia raportul de intervenţie;
q. să utilizeze în unitatea sa numai mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, certificate
conform legii;
r. să îndeplinească orice alte atribuţii prevăzute de lege privind apărarea împotriva incendiilor.

Utilizatorul are următoarele obligaţii principale:

a) să cunoască şi să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor, stabilite de administrator,
conducătorul instituţiei, proprietar, producător sau importator, după caz;
b) să întreţină şi să folosească, în scopul pentru care au fost realizate, dotările pentru apărarea împotriva
incendiilor, puse la dispoziţie de administrator, conducătorul instituţiei, proprietar, producător sau importator;
c) să respecte normele de apărare împotriva incendiilor, specifice activităţilor pe care le organizează
sau le desfăşoară;

32/87
 d) să nu efectueze modificări neautorizate şi fără acordul scris al proprietarului, al proiectantului iniţial
al construcţiei, instalaţiei, echipamentului, dispozitivului sau mijlocului de transport utilizat ori al unui expert
tehnic atestat potrivit legislaţiei în vigoare;
e) să aducă la cunoştinţa administratorului, conducătorului instituţiei sau proprietarului, după caz, orice
defecţiune tehnică ori altă situaţie care constituie pericol de incendiu.
Fiecare salariat are, la locul de muncă, următoarele obligaţii principale:
a) să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub orice formă,
de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;
b) să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi echipamentele,
potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi celor date de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;
c) să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor de
apărare împotriva incendiilor;
d) să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice încălcare a normelor
de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum şi
orice defecţiune sesizată la sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor;
e) să coopereze cu salariaţii desemnaţi de administrator, după caz, respectiv cu cadrul tehnic
specializat, care are atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea realizării măsurilor de apărare
împotriva incendiilor;
f) să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariţiei oricărui
pericol iminent de incendiu;
g) să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă, referitoare la
producerea incendiilor.
Obligaţiile proiectanţilor şi executanţilor
Proiectanţii de construcţii şi amenajări, de echipamente, utilaje şi instalaţii sunt obligaţi:
a) să elaboreze scenarii de securitate la incendiu pentru categoriile de construcţii, instalaţii şi amenajări
stabilite pe baza criteriilor emise de Inspectoratul General şi să evalueze riscurile de incendiu, pe baza
metodologiei emise de Inspectoratul General şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I;
b) să cuprindă în documentaţiile pe care le întocmesc măsurile de apărare împotriva incendiilor,
specifice naturii riscurilor pe care le conţin obiectele proiectate;
c) să prevadă în documentaţiile tehnice de proiectare, potrivit reglementărilor specifice, mijloacele
tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor şi echipamentele de protecţie specifice;
d) să includă în proiecte şi să predea beneficiarilor schemele şi instrucţiunile de funcţionare a
mijloacelor de apărare împotriva incendiilor pe care le-au prevăzut în documentaţii, precum şi regulile necesare
de verificare şi întreţinere în exploatare a acestora, întocmite de producători;
e) să asigure asistenţa tehnică necesară realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor, cuprinse în
documentaţii, până la punerea în funcţiune.
Executanţii lucrărilor de construcţii şi de montaj de echipamente şi instalaţii sunt obligaţi:

33/87
 a) să realizeze integral şi la timp măsurile de apărare împotriva incendiilor, cuprinse în proiecte,
cu respectarea prevederilor legale aplicabile acestora;
b) să asigure luarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe timpul executării lucrărilor,
precum şi la organizările de şantier;
c) să asigure funcţionarea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor prevăzute în
documentaţiile de execuţie la parametrii proiectaţi, înainte de punerea în funcţiune

Obligaţiile cadrelor tehnice/personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva

incendiilor
Cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, din
cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti,
consiliilor judeţene şi locale, instituţiilor şi operatorilor economici au/are următoarele obligaţii principale:
a) participă la elaborarea şi aplicarea concepţiei de apărare împotriva incendiilor la nivelul
unităţii administrativ-teritoriale, instituţiei sau operatorului economic;
b) controlează aplicarea normelor de apărare împotriva incendiilor în domeniul specific;
c) propun/propune includerea în bugetele proprii a fondurilor necesare organizării activităţii de
apărare împotriva incendiilor, dotării cu mijloace tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor şi echipamente de
protecţie specifice;
d) îndrumă şi controlează activitatea de apărare împotriva incendiilor şi analizează respectarea
încadrării în criteriile de constituire a serviciilor de urgenţă voluntare sau private, după caz, în unităţile şi
instituţiile din care fac/face parte;
e) prezintă conducerii, semestrial sau ori de câte ori situaţia impune, raportul de evaluare a
capacităţii de apărare împotriva incendiilor;
f) răspund/răspunde de pregătirea serviciului de urgenţă voluntar sau privat, după caz, precum şi
de participarea acestuia la concursurile profesionale;
g) acordă sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate centrelor operative pentru situaţii de urgenţă
în îndeplinirea atribuţiilor.

AVIZARE AUTORIZARE
H.G.R. nr. 1739 din 06/12/2006
ORDIN Nr. 1435 din 18 septembrie 2006
pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu şi
protecţia civilă

34/87
 Avizele de securitate la incendiu sunt actele emise, în baza legii, de către inspectoratele judeţene şi al
municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, denumite în continuare inspectorate, direct ori prin comisiile de
acorduri unice, denumite în continuare C.A.U., din cadrul consiliilor judeţene, municipale şi ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale, după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor
tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, adoptate în documentaţiile tehnice ale lucrărilor
de construcţii, pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale "securitate la incendiu".
Avizele de protecţie civilă sunt actele emise, în baza legii, de către inspectorate, prin C.A.U., după
verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor adoptate în
documentaţiile tehnice ale lucrărilor de construcţii pentru realizarea adăposturilor de protecţie civilă.

Autorizaţiile de securitate la incendiu sunt actele emise, în baza legii, de către inspectorate, prin care se
certifică, în urma verificării documentelor şi în teren, realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor,
prevăzute în documentaţiile tehnice de execuţie a lucrărilor de construcţii, pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale
"securitate la incendiu".
Autorizaţiile de protecţie civilă sunt actele emise, în baza legii, de către inspectorate, prin care se
certifică, în urma verificării documentelor şi în teren, realizarea adăposturilor de protecţie civilă, conform
reglementărilor specifice.
Emiterea avizelor/autorizaţiilor
Avizele de securitate la incendiu se emit în următoarele situaţii:
a) când sunt solicitate prin certificatele de urbanism în vederea emiterii acordului unic, în C.A.U.,
pentru categoriile de construcţii şi amenajări aprobate, potrivit legii, prin hotărâre a Guvernului;
b) pentru lucrările de schimbare a destinaţiei şi/sau de modernizare la construcţii şi amenajări existente,
care nu necesită autorizaţii de construire, atunci când, în urma executării lucrărilor, construcţiile şi amenajările
respective se încadrează în categoriile aprobate, potrivit legii, prin hotărârea Guvernului prevăzută la lit. a), pentru
care este necesară avizarea privind securitatea la incendiu;
c) pentru amplasarea construcţiilor în interiorul parcelelor şi asigurarea posibilităţilor de acces la
drumurile publice, în conformitate cu prevederile Regulamentului general şi ale regulamentelor locale de
urbanism, în cazurile în care nu se asigură îndeplinirea cerinţelor prevăzute de reglementările specifice.
Avizele , precum şi autorizaţiile de securitate la incendiu şi de protecţie civilă se solicită în scris de către
persoanele fizice sau juridice direct inspectoratelor în a căror zonă de competenţă urmează să fie realizate ori sunt
amplasate construcţiile sau amenajările respective.
La emiterea avizelor şi/sau autorizaţiilor de securitate la incendiu şi de protecţie civilă solicitantul
prezintă copii ale documentelor prin care se atestă efectuarea plăţii tarifelor stabilite potrivit ordinului ministrului
administraţiei şi internelor pentru aprobarea tarifelor la emiterea avizelor şi autorizaţiilor.
Nu se emit avize sau autorizaţii de către inspectorate în următoarele situaţii:
a) atunci când se constată la verificarea documentelor depuse, precum şi în teren neîndeplinirea
cerinţelor prevăzute de reglementările tehnice în vigoare şi de prezentele norme metodologice;

35/87
 b) dacă obiectivele respective nu se încadrează în categoriile celor stabilite prin lege, hotărâri
ale Guvernului sau acte ale organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale.
Respingerea emiterii avizelor sau autorizaţiilor se comunică în scris solicitanţilor, împreună cu motivele
respingerii, în termen de maximum 15 zile de la înregistrarea documentaţiei complete.

Categorii de construcţii şi amenajãri care se supun avizãrii şi/sau

autorizãrii privind securitatea la incendiu
a) clãdiri civile definite conform reglementãrilor tehnice specifice domeniului securitãţii la
incendiu ca "înalte" sau "foarte înalte", indiferent de aria construitã ori de destinaţie;
b) încãperi sau grupuri de încãperi, definite conform reglementãrilor tehnice specifice domeniului
securitãţii la incendiu ca "sãli aglomerate", amplasate în clãdiri independente sau în clãdiri cu funcţiuni mixte,
indiferent de aria construitã, regimul de înãlţime ori destinaţie;
c) clãdiri civile din categoriile de importanalã excepţionalã şi deosebitã, încadrate conform
legii,indiferent de aria construitã, regimul de înãlţime sau destinaţie;
d) clãdiri din categoria monumentelor istorice la care se efectueazã modernizãri sau schimbãri de
destinaţie;
e) clãdiri sau spaţii amenajate în clãdiri cu funcţiuni mixte, având destinaţia de comerţ, producţie
sau depozitare, cu aria desfãşuratã mai mare sau egalã cu 600 m2
f) spaţii amenajate în clãdiri de locuit colective, având destinaţia de comerţ,producţie sau
depozitare,indiferent de aria desfãşuratã;
g) clãdiri sau spaþii amenajate în clãdiri, având destinaţia de alimentaţie publicã, cu aria
desfãşuratã mai mare sau egalã cu 200 m2
h) construcţii civile subterane sau spaţii publice amenajate la subsolul, demisolul, podul ori pe
acoperişul tip terasã al clãdirilor civile, indiferent de destinaţie, aria construitã/desfãşuratã sau de numãrul de
persoane;
i) construcţii pentru structuri de primire turisticã cu funcţiuni de cazare de tipul: hoteluri, hoteluri
apartament,moteluri, minihoteluri, vile, bungalouri, cabane turistice, de vânãtoare, de pescuit, sate de vacanţã,
campinguri, popasuri turistice, pensiuni turistice urbane şi rurale, pensiuni agroturistice, locuinţe turistice,
inclusiv unitãţile de alimentaţie din incinta acestora, indiferent denumãrul de locuri;
j) clãdiri pentru sedii ale autoritãţilor publice, indiferent de aria construitã;
k) clãdiri sau spaţii amenajate în clãdiri, având destinaţia de birouri, financiar-bancarã, de
asigurãri şi burse, cu aria desfãşuratã mai mare sau egalã cu 600 m2

36/87
 i) clãdiri sau spaţii amenajate în clãdiri, având destinaţia de îngrijire a sãnãtãţii, indiferent de aria
desfãşuratã şi de numãrul de locuri, cu excepţia cabinetelor medicale individuale;
m) clãdiri sau spaţii amenajate în clãdiri, având destinaţia pentru învãţãmânt,
supravegherea,îngrijirea sau cazarea/adãpostirea copiilor preşcolari, elevi, studenţi, bãtrâni, persoane cu
dizabilitãţi sau lipsite de adãpost, indiferent de aria construitã;
n) clãdiri sau spaţii, având destinaţia de garã, autogarã, aerogarã şi staţie de metrou, indiferent de
aria desfãşuratã;
o) construcþii pentru lãcaşuri de cult şi spaţii de cazare aferente, accesibile publicului sau
destinate vieţii monahale, indiferent de aria desfãşuratã sau de numãrul de persoane, cu excepţia caselor parohiale;
p) clãdiri şi amenajãri sportive, cu capacitatea mai mare sau egalã cu 200 de locuri pe scaune în
interior ori mai mare sau egalã cu 2.500 de locuri pe scaune în aer liber;
r) construcţii pentru amenajãri temporare pentru spectacole sau întruniri, cu capacitatea mai mare
sau egalã cu 200 de locuri ori având destinaþia comercialã, cu suprafaţa mai mare sau egalã cu 2.500 m2;
s) construcţii pentru depozitare şi sisteme de alimentare a consumatorilor cu gaze petroliere
lichefiate, stocate în rezervoare/recipiente fixe sau grupuri de rezervoare/ recipiente fixe, precum şi puncte de
livrare cãtre populaþie a buteliilor cu gaze petroliere lichefiate, indiferent de capacitatea de stocare/depozitare;
ş) staţii publice de distribuţie a carburanţilor pentru autovehicule, cu capacitatea de stocare mai
mare sau egalã cu 50 m3 pentru lichide petroliere, mai mare sau egalã cu 3 m3 echivalent apã pentru gaze
petroliere lichefiate, precum şi staţiile transportabile de distribuþie a carburanþilor la autovehicule, cu capacitatea
de stocare/depozitare mai mare sau egalã cu 30 m3;
t) clãdiri sau spaţii amenajate în clãdiri, destinate parcãrii publice şi/sau întreţinerii şi reparãrii a
peste 20 de autovehicule;
þ) sisteme, lucrãri şi reţele de alimentare cu apã pentru stingerea incendiilor în localitãţi,
platforme şi parcuri industriale;
u) construcţii, ferme şi amenajãri agrozootehnice cu aria construitã mai mare sau egalã cu 600 m2
Documentaţiile necesare pentru emiterea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu

Avizele de securitate la incendiu solicitate prin certificatele de urbanism în vederea emiterii acordului
unic, în C.A.U., se emit pe baza următoarelor documente:
a) cerere-tip - două exemplare;
b) certificat de urbanism - un exemplar în copie;
c) documentaţia tehnică, cuprinzând piese scrise - memoriu tehnic pe specialităţi şi scenariu de
securitate la incendiu - şi desenate, în care sunt incluse măsurile de securitate la incendiu - un exemplar;
d) referatul verificatorului de proiect pentru cerinţa esenţială "securitate la incendiu", conform
reglementărilor specifice - două exemplare;
e) fişa tehnică în vederea acordului unic - trei exemplare;
f) opis cu documentele depuse - două exemplare.

37/87
 Avizele de securitate la incendiu pentru schimbările de destinaţie şi modernizările la construcţiile şi
amenajările existente care, potrivit legii, nu necesită autorizaţii de construire se emit pe baza următoarelor
documente:
a) cerere-tip - două exemplare;
b) dovada dreptului de proprietate al titularului asupra terenului şi/sau construcţiilor - un exemplar în
copie;
c) raportul de expertiză tehnică pentru cerinţa esenţială "securitate la incendiu" privind schimbarea
destinaţiei sau avizul proiectantului iniţial al construcţiei - două exemplare în original;
d) scenariul de securitate la incendiu - două exemplare, ambele în original;
e) planul de situaţie - un exemplar;
f) documentaţie cuprinzând planuri (relevee la situaţia existentă şi planuri cu situaţia propusă) ale
construcţiei (planuri pentru fiecare nivel, faţade, secţiuni) şi, după caz, scheme ale instalaţiilor utilitare (electrice,
gaze combustibile, încălzire, ventilare) şi cu rol de securitate la incendiu (detecţie, semnalizare, stingere) - un
exemplar;
g) opis cu documentele depuse - două exemplare.

Avizele de securitate la incendiu pentru amplasarea construcţiilor în interiorul parcelelor şi asigurarea

posibilităţilor de acces la drumurile publice (în conformitate cu prevederile Regulamentului general sau
regulamentelor locale de urbanism) se emit pe baza următoarelor documente:
a) cerere-tip - două exemplare;
b) dovada dreptului de proprietate al titularului asupra terenului - un exemplar în copie;
c) planul de situaţie - amplasare în zonă - cu precizarea distanţelor faţă de vecinătăţi şi a căilor de
acces la drumurile publice - două exemplare;
d) opis cu documentele depuse - două exemplare.

Autorizaţiile de securitate la incendiu se emit după recepţia la terminarea lucrărilor, la darea în exploatare
a construcţiilor sau amenajărilor noi, pe baza următoarelor documente:
a) cerere-tip - două exemplare;
b) autorizaţia de construire - un exemplar în copie;
c) avizul de securitate la incendiu emis pe fişa tehnică şi documentaţia vizată spre neschimbare care a
stat la baza emiterii avizului - în original;
d) piesele scrise şi desenate din documentaţia tehnică, cum sunt: detalii de execuţie, agremente tehnice
sau certificate de conformitate ale produselor pentru construcţii cu rol de securitate la incendiu, dispoziţii de
şantier însuşite de verificatorul de proiect etc., în care să fie incluse măsurile realizate privind îndeplinirea cerinţei
esenţiale "securitate la incendiu" - un exemplar;

38/87
 e) referatul verificatorului de proiect pentru cerinţa esenţială "securitate la incendiu" - construcţii şi
instalaţii - două exemplare;
f) procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor - două exemplare;
g) opisul cu documentele depuse - două exemplare.

Pentru schimbările de destinaţie la construcţii şi amenajări care nu necesită autorizaţie de construire,

autorizaţiile de securitate la incendiu se emit la darea în exploatare a construcţiilor sau amenajărilor, pe baza
următoarelor documente:
a) cerere-tip - două exemplare;
b) avizul de securitate la incendiu - în original, atunci când acesta a fost emis;
c) opisul cu documentele depuse - două exemplare.

Metodologia cercetării şi stabilirii cauzelor de incendiu

1. Generalităţi

Amprenta incendiului se defineşte ca imaginea macroscopică a ansamblului modificărilor survenite la

locul incendiului ca urmare a efectelor incendiului asupra spaţiului incendiat şi a bunurilor aflate în acesta.
Urma este orice modificare materială produsă în mediul în care a izbucnit incendiul sau în alte locuri ce
au legătură cu acesta, ca urmare a interacţiunii dintre fenomenele tehnice, naturale, infracţionale sau de altă
natură, mijloacele şi căile de acţiune ale acestora şi elementele componente ale spaţiului incendiat.

Scopurile activităţii de cercetare a incendiilor sunt:

 descoperirea împrejurărilor şi cauzelor reale care au generat incendiile;

 prevenirea în viitor a incendiilor datorate cauzelor şi împrejurărilor similare sau asemănătoare celor
cercetate;
 sprijinirea organelor de cercetare penală în elucidarea cauzelor, în identificarea făptuitorilor şi în
administrarea probelor în vederea aflării adevărului pentru luarea măsurilor ce se impun;
 formularea concluziilor şi învăţămintelor privind activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor
desfăşurată şi luarea măsurilor pentru perfecţionarea acesteia în viitor.
Cercetarea cauzelor incendiului are rolul de a pune în evidenţă nu numai sursa de aprindere (iniţiere), ci şi
celelalte elemente componente ale cauzei care au favorizat producerea şi evoluţia lor, analizând şi toate datele
rezultate de natura subiectivă şi obiectivă ale persoanelor implicate.
Concluziile formulate ca urmare a cercetării incendiului trebuie să se sprijine fie pe baza probelor certe
prezentate de investigatori, fie prin eliminarea motivată tehnic şi juridic a tuturor celorlalte cauze posibile.
Activitatea de cercetare a cauzelor de incendii presupune:

39/87
 -cercetarea la faţa locului - activitate de bază - care trebuie efectuată la un interval de timp cât mai scurt
faţă de iniţierea incendiului;
-documentarea:
• studierea proiectului sau a documentaţiei tehnice (piese scrise sau desenate) a construcţiei,
procesului tehnologic, instalaţiilor tehnologice sau de utilităţi;
• studierea documentelor principale de organizare a apărării împotriva incendiilor: avizul si
autorizaţia P.S.I., scenariile de siguranţă la foc, instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor, planul de
intervenţie, planul de depozitare a materialelor periculoase, permise de lucru cu foc, etc;
• studierea reglementărilor tehnice, dispoziţiilor generale p.s.i. a normelor si normativelor ce se
aplică în obiectivul respectiv;
• studierea fişelor cu atribuţiunile salariaţilor din zona implicată, a activitaţii depuse de
serviciul de pompieri civil, a documentelor de control tehnic de prevenire, etc;
• studierea unor evenimente similare produse în ţară sau străinătate.
- efectuarea de analize şi expertize de laborator, pentru determinarea unor caracteristici tehnice ale
materialelor şi substanţelor implicate, compararea rezultatelor cu valorile teoretice luate în considerare în
estimarea riscului iniţial de incendiu;
- solicitarea sprijinului celorlalte organe abilitate prin lege pentru obţinerea unor date şi informaţii
necesare elucidării cazului (exemplu, declaraţii ale martorilor);
- elaborarea ipotezelor privind locul, împrejurările şi cauzele iniţierii incendiului şi verificarea tuturor
ipotezelor înaintea stabilirii concluziilor.
Conform Legii , inspectoratele pentru situaţii de urgenţă stabilesc, împreună cu poliţia şi cu organele
abilitate prin lege, cauzele producerii incendiilor şi condiţiile care au favorizat dezvoltarea şi propagarea
acestora şi organizează banca de date privind incendiile. În marea majoritate a cazurilor rămân definitive
cauzele incendiilor stabilite la faţa locului după stingerea incendiilor şi consemnate, de regulă, în procesul-
verbal de intervenţie.
Atribuţiuni în determinarea cauzelor şi împrejurărilor producerii incendiilor poliţiei şi pichetului, conform
Codului de procedură penală şi legislaţiei în vigoare, îndeosebi în cazul incendiilor intenţionate (arson) şi a celor
care au provocat victime sau alte consecinţe negative deosebite. În aceste situaţii, unităţile de pompieri sunt
solicitate să aprofundeze cercetarea cauzelor, rezultatele şi concluziile lor fiind consemnate în rapoarte de
constatare tehnico-ştiinţifică.
Patronii sau conducerile agenţilor economici sau instituţiilor pot dispune cercetarea internă
(administrativă) a împrejurărilor şi cauzelor în cazul unor incendii produse la patrimoniul acestora. Se recomandă
ca din comisia de cercetare numită prin decizia internă să facă parte responsabilul p.s.i. (cadru tehnic cu
atribuţiuni de îndrumare, control şi constatare a încălcării legii în domeniul p.s.i.) şeful compartimentului unde a
izbucnit incendiul (secţie, atelier, instalaţie, magazin ş.a.), şeful serviciului de pompieri civili, alţi specialişti din
obiectiv (mecano-energetic, PRAM ş.a.), precum şi în funcţie de natura, locul şi consecinţele incendiului,
proiectantului şi specialişti de la instituţii de profil.

40/87
Ce trebuie să stabilească investigatorul
a) Situaţia existentă în obiectivul afectat şi la locul incendiului înaintea producerii evenimentului, şi
anume:
- date privind dispunerea în plan şi structura constructivă a clădirii, încăperii, instalaţiei
tehnologice, instalaţiilor utilitare (electrice, încălzire, ventilare, abur tehnologic, aer comprimat, gaze etc.),
starea şi condiţiile de exploatare a acestora;
- tipul şi parametrii de funcţionare ai mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor,
starea tehnică a acestora;
- măsurile şi dispozitivele de preîntâmpinare a propagării incendiului (uşi, obloane, cortine
rezistente la foc, dispozitive de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi, sisteme de presurizare etc.), precum şi
starea tehnică a acestora;
- materialele şi obiectele aflate în zona afectată înaintea incendiului, cantitatea, distribuţia,
starea, modul de ambalare şi caracteristicile tehnice şi de combustibilitate ale acestora;

- tipul, amplasarea şi numărul stingătoarelor şi mijloacelor iniţiale de intervenţie;

- procesele tehnologice sau activităţile ce se desfăşoară în obiectivul afectat (scheme de flux
tehnologic şi caracteristici tehnice, amplasarea şi starea tehnică a utilajelor, parametrii de funcţionare ai
acestora, condiţiile de exploatare, precizate de furnizor şi cele reale), organizarea şi modul de asigurare a
întreţinerii, reviziilor şi reparaţiilor diverselor utilaje;
- atribuţiile salariaţilor (în condiţii normale de lucru şi pentru înlăturarea avariilor sau
defecţiunilor) şi corelarea lor cu pregătirea profesională;
- activitatea de apărare împotriva incendiilor desfăşurată de cadrul tehnic cu atribuţiuni de
îndrumare, control şi constatare a încălcării legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, serviciul de
pompieri civili, salariaţi;
- faza de activitate în care se află obiectivul, secţia, încăperea, instalaţia, utilajul (în timpul
programului de lucru, în afara lui, în funcţionarea normală, probe tehnologice, revizie, reparaţii, repunere în
funcţiune etc.);
- deficienţe şi abateri manifestate anterior faţă de parametrii de funcţionare stabiliţi, cunoscute
sau sesizate, dar neaduse la cunoştinţă factorului tehnic de decizie, observaţii în legătură cu instalaţiile, utilajele,
agregatele tehnologice şi de utilităţi (scântei, pâlpâiri, miros, variaţii de tensiune, scurcircuite etc.);
- activităţi sau operaţii diferite de cele specifice proceselor tehnologice sau de funcţionare
normală executate înaintea incendiului în zona în care se presupune declanşarea incendiului sau în vecinătatea
acestuia.
b) Situaţia în care a fost observat incendiul:
- data, ora şi modul în care s-a făcut alarmarea serviciului de pompieri civili, alertarea
pompierilor militari, anunţarea conducerii obiectivului;

41/87
 - aspecte reţinute de martori (ora observării, împrejurări, manifestarea incendiului percepută
optic, acustic, persoane străine observate la locul incendiului etc.);

Pentru culegerea datelor necesare se vor utiliza documentele existente la serviciul de

pompieri civili, conducerea agentului economic, unitatea de pompieri militari. De asemenea, se vor audia toţi
martorii oculari şi alte persoane care deţin date privind situaţia din obiectivul afectat de incendiu, stabilindu-se,
încă de la început, cercul persoanelor ce pot da informaţiile necesare.

Audierea se va face cu o abordare neagresivă, informală, cordială, pe bază de interviu, după următorul
exemplu:
Aspecte vizuale:
 Unde aţi văzut întâi foc?
 Aţi văzut ceva licărind, pâlpâind, flacără mică (mare), strălucitoare?
 Aţi văzut întâi fum, dispersat, mult, în ce loc?
 Luminile becurilor, lămpilor funcţionau normal?
 Aparatul funcţiona normal?
 Maneta, butoanele aparatului în ce poziţie erau?
 Aţi văzut flăcări în mai multe locuri?
 Aţi văzut fisuri?
 Aţi văzut descărcări electrice atmosferice?
 Aţi văzut lichide deversate?
 Aţi văzut dispozitive uzate?
 Aţi văzut instalaţii electrice improvizate, reşouri, sobe alte surse termice?
 Aţi văzut o persoană spălând, uscând, fumând?
 Aţi observat că se “ard” siguranţele frecvent?
 Aţi observat flama la întrerupătoare?
Aspecte auditive:
 Aţi auzit o explozie?
 Aţi auzit pocnituri?
 Aţi auzit zgomote neobişnuite (ca de fierbere, de obiecte căzute, de paşi)?
 Aţi auzit paraziţi la radio, TV.?
 Aţi auzit tunete?
Aspecte de simţ tactil şi miros:
 Aţi simţit unele suprafeţe neobişnuit de fierbinţi pe un aparat sau pe un alt obiect?
 Aţi simţit un perete cald, fierbinte?
 Aţi simţit un şoc sau o electrocutare? De unde?
 Aţi simţit un miros neobişnuit? Cu ce se aseamănă şi de unde provenea?

42/87
 Aţi simţit miros de produse petroliere
c) Evoluţia în timp şi în spaţiu a incendiului:
 modul de manifestare (intensitatea şi durata arderii);
 fenomene însoţitoare (răbufniri sau explozii, zgomote ş.a.);
 proporţiile atinse în diferite faze;
 focare principale de ardere;
 viteza de propagare;
 aspecte reţinute de martori;
 timpii de siguranţă la foc şi operativi de intervenţie care prezintă interes.
d) Situaţia meteorologică
 înaintea declanşării incendiului;
 pe timpul manifestării incendiului;
 Datele se vor obţine pe bază de interviu, după exemplul de mai jos, de la staţia meteo cea mai apropiată:
 A fost furtună înaintea incendiului?
 Au fost descărcări electrice în atmosferă?
 A fost inundaţie?
 A fost cald (frig) neobişnuit?
 A fost o zi umedă?
 A fost zăpadă mare?
 Era întuneric?
e) Desfăşurarea intervenţiei de stingere a incendiului:
 acţiunea salariaţilor la locul de muncă;
 acţiunea sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu şi a sistemelor,
instalaţiilor şi dispozitivelor de limitare şi stingere a incendiului (ora la care au acţionat, sectorul de declanşare,
dacă au funcţionat la întreaga capacitate, deficienţe în funcţionare, efectul acţiunii lor asupra desfăşurării
procesului de ardere). Cunoaşterea acestor date poate furniza indicii valoroase asupra locului iniţierii incendiului
(unde va trebui căutat focarul), duratei acestuia şi modul de evoluţie (rapid sau lent). Este necesară verificarea
corectitudinii alegerii, montării şi întreţinerii acestora.
 acţiunea serviciului de pompieri civili (după caz, cooperarea cu alte servicii);
 acţiunea pompierilor militari.
Se vor preciza durata, dispozitivul şi operaţiile întreprinse, mijloacele utilizate, salvări de persoane şi
bunuri, factori care au facilitat sau limitat acţiunea de intervenţie, accidente şi victime.
f) Situaţia obiectivului după lichidarea incendiului şi efectele acestuia asupra construcţiei, instalaţiilor,
materialelor şi persoanelor:
 se fac observaţii pentru stabilirea “amprentei incendiului”, precizându-se zonele afectate de incendiu,
efectul fumului, gazelor fierbinţi, gazelor corosive etc., poziţia bunurilor şi proporţiei în care au ars sau au fost
deformate, acţiunea şi efectele solicitărilor termice asupra construcţiei, instalaţiilor şi materialelor;

43/87
 se stabilesc urmele (care vor fi analizate pe loc sau ulterior)
Principalele urme ale incendiilor se pot clasifica astfel:
 urme de cenuşă şi fum, rezultate prin arderea, topirea sau descompunerea materialelor şi substanţelor
combustibile sau nerezistente la temperaturile produse pe timpul incendiului (textile, mase plastice, cauciuc,
lemn, sticlă etc.);
 urme de lichide, vapori şi gaze combustibile (produse petroliere, lacuri, vopsele, solvenţi, gaz metan, gaz
lichefiat tip aragaz etc.);
 urme create de explozivi, provenite de la:
 substanţe explozive: focarul (craterul), schije, ruperi, arsuri, fumizare, efecte distructive, urme, efecte
sonore:
 amestecuri explozive;
 succesiunea exploziilor, fumizare, scurgeri de produse combustibile, tipuri de instalaţii, efecte distructive;
 explozii fizice: crăpături; rupturi datorate fisurilor, defectelor de fabricaţie, coroziunilor intensive,
solicitărilor mecanice îndelungate, forţarea aparatelor de măsură şi control datorită suprapresiunilor sau
vibraţiilor; schije, deteriorarea vecinătăţilor, distrugeri provocate de recipientul explodat etc.;
 microurme create de incendii şi explozii:
 particule de sticlă, vopsea, coloranţi, lacuri, pulberi combustibile;
 resturi de lichide combustibile, lubrifianţi, mase plastice, gudroane etc.;
 resturi de materiale combustibile arse;
 urme de produse chimice incendiare, toxice şi radioactive;
 urme ale instrumentelor, dispozitivelor şi ale altor obiecte (chei, cleşti, leviere, răngi, ciocane, sfredele,
surubelniţe, brocuri de sudură, şpan, pilitură, diagrame ale aparaturii de măsură şi control);
 urme ale omului;
 urme cu forme ale mâinilor, picioarelor, vocii, scrisului, manierei de a executa diferite operaţiuni;
 urme biologice de sânge, salivă, păr, osteologice, miros, ţesuturi moi, arsuri;
 urme de încălţăminte, îmbrăcăminte şi ale altor obiecte folosite de om;
 urme ale vegetalelor (resturi carbonizate, aşchii, seminţe, plante uleioase etc.);
 urme ale animalelor (lăsate de picioare şi coarne, sânge, păr, puf, lână, pene etc.);
 urme ale mijloacelor de transport (anvelope, roţi, potcoave, scurgeri de carburanţi şi lubrifianţi etc.).
 se precizează efectele asupra persoanelor;
 se precizează poziţia focarului de iniţiere şi vecinătate cu urme de materiale combustibile, instalaţii,
utilaje;
Fixarea datelor de mai sus se face conform Codului de procedură penală prin:
 descriere în procesul-verbal de constatare la faţa locului, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică,
raportul de constatare medico-legală;
 mijloace tehnice: fotografie judiciară, schiţe, desen. Filmul judiciar, fonograme şi video-fonograme
judiciare.

44/87
 În conformitate cu Legea nr.121/1966 şi cu Regulamentul activităţii de prevenire a incendiilor şi
intervenţie a pompierilor militari date şi informaţii privind cauzele incendiilor se consemnează în procese-verbale
de intervenţie, rapoarte (de evaluare a intervenţiei, operative, de intervenţie), registrul acţiunilor de intervenţie şi
se stochează în banca de date.
Ridicarea urmelor sau a imaginilor acestora se face prin procedee şi tehnici criminalistice specifice:
 ridicarea obiectului care poartă sau conţine urme (sticle, bidoane, batiste, pungi de plastic, cutii conserve
etc.);
 ridicarea crustelor, depunerilor, petelor, pulberilor etc. folosind solubilizarea în apă sau alcool, seringa,
pipeta, aspiratorul, spatula, lopăţica, penseta, magnetul etc.;
 ridicarea prin transferare folosind folii adezive, electricitatea statică, transvazarea;
 ridicarea prin fotografie, filmare, mulaj, desen.
Urme sau purtătorii de urme se vor ambala separat, se vor marca, eticheta şi sigila
COMPONENTELE SISTEMULUI CALITĂŢII ÎN CONSTRUCŢII

PREVEDERI SPECIFICE PRIVIND ASIGURAREA CERINŢEI DE CALITATE „SECURITATE LA

INCENDIU”

Cerinţa de calitate a construcţiilor "securitate la incendiu" impune ca soluţiile adoptate prin proiect (apoi
realizate şi menţinute în exploatare), să asigure în caz de incendiu următoarele :
- protecţia ocupanţilor, ţinând seama de vârsta, starea lor de sănătate şi riscul de incendiu;
- limitarea pierderilor de vieţi şi bunuri materiale;
- împiedicarea extinderii incendiului la obiectivele învecinate;
- prevenirea avariilor la construcţiile şi instalaţiile învecinate, în cazul prăbuşirii construcţiei;
- protecţia serviciilor mobile de pompieri care intervin pentru stingerea incendiilor, evacuarea
- ocupanţilor şi a bunurilor materiale.

Pentru realizarea acestora, criteriile de performanţă privind cerinţa de calitate "siguranţa la foc" sunt :
a. riscul de incendiu;
b. rezistenţă la foc;
c. preîntâmpinarea propagării incendiilor;
d. comportarea la foc;
e. stabilitatea la foc;
f. căile de acces, de evacuare şi de intervenţie.

A. RISCUL DE INCENDIU

45/87
 Fiecare încăpere, spaţiu sau clădire publică va avea determinat riscul de incendiu, cu alte cuvinte
probabilitatea izbucnirii incendiilor în zonele respective.
Acest risc de incendiu este stabilit prin anumiţi factori de determinare :
- densitatea sarcinii termice de incendiu;
- clasele de combustibilitate sau de periculozitate a materialelor şi substanţelor existente;
- sursele de aprindere existente;
- condiţiile (împrejurările) preliminate care pot favoriza sau determina aprinderea;
- măsurile stabilite pentru reducerea sau eliminarea factorilor determinanţi.
În funcţie de destinaţie, unele spatii şi încăperi din clădirile publice se încadrează în următoarele riscuri de
incendiu :
- mare : în care se utilizează sau depozitează materiale ori substanţe combustibile (arhive, biblioteci, parcaje
autoturisme, etc.)
- mijlociu : în care se utilizează focul deschis (bucătarii, centrale termice, etc.)
- mic : celelalte încăperi şi spatii.

B. REZISTENŢA LA FOC
Rezistenta la foc a clădirilor este dată de anumiţi factori de determinare, cum ar fi :
- natura, alcătuirea şi dimensiunile elementelor de construcţie;
- modul de asamblare şi geometria elementelor de construcţie;
- combustibilitatea şi densitatea sarcinii termice de incendiu, date de elementele de construcţii;
- compartimentarea antifoc;
- geometria construcţiei şi comportarea la foc a structurii portante.

C. PREÎNTÂMPINAREA PROPAGĂRII INCENDIILOR

Pentru asigurarea preîntâmpinării propagării incendiilor la vecinătăţi şi în interiorul construcţiei

(compartimentului de incendiu) trebuie asigurate:
a) distanţele de siguranţă asigurate conform reglementărilor tehnice sau măsurile compensatorii realizate,
atunci când aceste distanţe nu pot fi respectate;
b) măsurile constructive (pereţii, planşeele rezistente la foc şi elementele de protecţie a golurilor din
acestea, precum şi posibilitatea de întrerupere a continuităţii golurilor din elementele de construcţii) pentru
limitarea propagării incendiului în interiorul compartimentului de incendiu, pe faţade şi pe acoperiş;
c) timpul de propagare a incendiilor la construcţiile vecine;
d) sistemele de evacuare a fumului şi, după caz, a gazelor fierbinţi.

D. COMPORTAREA LA FOC

46/87
 În funcţie de contribuţia la foc a zonelor cu potenţiale calorice mari (niveluri de risc mare, foarte mare sau
cu pericol de explozie) se precizează rezistenţa la foc a elementelor de compartimentare necesare pentru
asigurarea siguranţei utilizatorilor pe timpul evacuării şi intervenţiei în caz de incendiu.
Construcţiile şi instalaţiile trebuie să se comporte la foc astfel încât, pe timpul intervenţiei în caz de
incendiu, să nu pericliteze siguranţa utilizatorilor şi a personalului de intervenţie. Aprecierea reală a comportării la
foc a unor construcţii şi instalaţii se poate face după stingerea incendiilor produse în acestea atât prin constatări şi
măsurători directe, cât şi prin expertizare.

E. STABILITATEA LA FOC

Stabilitatea la foc a construcţiilor şi instalaţiilor sau a compartimentelor de incendiu reprezintă

caracteristica globală, exprimată în unităţi de timp (ore, minute), între momentul izbucnirii incendiului şi
momentul în care structura de rezistenţă respectivă îşi pierde capacitatea portantă şi se prăbuşeşte ca urmare a
acţiunilor şi a efectelor incendiului. Stabilitatea la foc este determinată de rezistenţa şi comportarea la foc şi este
influenţată de măsurile luate pentru limitarea efectelor negative ale agenţilor care pot interveni în caz de incendiu.

F. CĂI DE ACCES, EVACUARE ŞI INTERVENŢIE

Căile de acces şi de circulaţie ale construcţiilor şi instalaţiilor de orice categorie trebuie astfel stabilite,
dimensionate, realizate, dispuse, alcătuite şi marcate, încât să asigure evacuarea persoanelor, precum şi circulaţia
şi orientarea rapidă a forţelor de intervenţie. Traseele destinate forţelor de intervenţie trebuie să asigure circulaţia
personalului de intervenţie şi să fie prevăzute cu iluminat de siguranţă corespunzător. Căile de evacuare a
persoanelor în caz de incendiu se marchează cu indicatoare de securitate şi se prevăd cu mijloace de iluminat,
conform reglementărilor tehnice, astfel încât să se asigure vizibilitatea şi să fie uşor recunoscute.

Cercetarea incendiilor la faţa locului

Una din activităţile de bază efectuate de către investigator este cercetarea la faţa locului, care, execută
corespunzător, permite formularea şi verificarea ipotezelor şi stabilirea unei concluzii corecte privind cauza
incendiului. Executarea cu întârziere, superficial sau defectuos a acestei activităţi, acordarea unei importanţe
exagerate declaraţiilor martorilor sau a unor piese din dosarul cauzei pot duce la rezultate eronate cu implicaţii
grave.
Cercetarea la faţa locului reprezintă examinarea ansamblului de urme, obiecte şi materiale prezente în
zona incendiată, în interacţiunea lor, atât între ele, cât şi cu spaţiul şi mediul înconjurător. Locul incendiului se
defineşte atât prin zona focarului cât şi prin toate zonele de propagare a incendiului (spaţii afectate de solicitări
termice, fum sau gaze, căi de acces spre zona focarului, locurile de unde au putut fi observate anumite faze ale
incendiului).

47/87
 Cercetarea la faţa locului impune anumite reguli tactice generale şi specifice.
Reguli tactice generale
 Nelimitarea anticipată, în timp, a duratei cererii incendiului la faţa locului (se impune însă
operativitate maximă, pentru a permite reluarea activităţii în obiectivul incendiat şi evitarea în acest fel a
unor pagube suplimentare).
 Efectuarea cercetării complete şi minuţioase la faţa locului, independent de orice ipoteză
preconcepută sau de alte anticipări.
 Executarea organizată a sarcinilor.
 Utilizarea metodelor, procedeelor, aparaturii şi tehnicii adecvate în raport de natura şi
particularităţile locului faptei.
 Consemnarea, în cursul cercetării, a tuturor constatărilor, datelor, informaţiilor şi elementelor în
legătură cu cauza.
 Observarea comportamentului potenţialilor făptuitori prezenţi la faţa locului.

Reguli tactice şi activităţi specifice

- Deplasarea în cel mai scurt timp la faţa locului.

- Organizarea acordării primului ajutor pentru salvarea vieţilor omeneşti periclitate şi a victimelor.
- Luarea măsurilor pentru prevenirea şi înlăturarea eventualelor pericole iminente (propagarea incendiului la alte
construcţii şi instalaţii, alte explozii, prăbuşiri etc.), precum şi pentru prevenirea sustragerilor.
- Aflarea, notarea şi fixarea pe timpul stingerii incendiului şi a cercetării acestuia a datelor referitoare la:
- locul izbucnirii incendiului sau a producerii exploziei (focarul sau craterul iniţial);
- materialele şi substanţele care au ars (matură, cantităţi, amplasare, proprietăţi);
- caracteristicile incendiului, cum sunt: modul de dezvoltare (rapid, lent, cu limbi de flăcări,
vâlvătaie), culoarea flăcărilor şi fumatul, mirosul, numărul şi locul arderilor intense (focarelor),
suprafaţa incendiată şi altele;
- cine, când şi cum a observat şi anunţat incendiul;
- cine, când, cum şi cu ce au acţionat iniţial asupra incendiului;
- poziţia obiectelor, materialelor şi substanţelor aflate în zona incendiară şi eventualele modificări
survenite pe timpul stingerii incendiului;
- condiţiile atmosferice (vânt, temperatură, precipitaţii).
- Inceperea imediată a cercetării cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs incendiul sau explozia, în care scop
se asigură;
- cunoaşterea specificului obiectivului, a procesului tehnologic, a fazei în care se afla obiectvul incendiat
(exploatare, în probe tehnologice, în reparaţii, în timpul sau în afara programului de lucru etc.);

48/87
- stabilirea, de la început, a întregului pachet de ipoteze şi versiuni referitoare la cauzele şi împrejurările posibile
să genereze incendiul sau explozia;
- identificarea persoanelor care pot da relaţii despre eveniment, intervievarea lor într-o atmosferă de bunăvoinţă şi
notarea datelor şi informaţiilor furnizate de aceştia;
- descrierea, fixarea şi păstrarea neschimbată (pe cât posibil) a urmelor şi corpurilor delicte, ridicarea şi
examinarea acestora de către organele împuternicite prin lege;
- protejarea, conservarea şi examinarea elementelor care pot furniza date şi informaţii despre eveniment (staţii de
comandă, diagrame, aparatura de măsură şi control, registre, permisul de lucru cu foc, planul de apărare împotriva
incendiului, regulamente sau instrucţiuni de fabricaţie etc.). Sigilarea şi ridicarea acestor elemente se dispune de
către organele de cercetare penală;
- cercetarea evenimentului ca fenomen, situaţii şi mişcări succesive în timp, în strânsă interacţiune, renunţând la
idei preconcepute, empirism sau intuiţie; verificarea, cercetarea, epurarea şi clasificarea tuturor ipotezelor şi
versiunilor pe baza informaţiilor şi datelor culese, până se ajunge la stabilirea univocă a adevărului.
Activităţi desfăşurate de investigator
a) Activităţi desfăşurate în timpul intervenţiei (desfăşurate în paralel cu luarea măsurilor tactic operative
necesare pentru organizarea stingerii, dacă investigatorul face parte din subunitatea de intervenţie sau grupa
operativă a unităţii de pompieri). Se vor stabili şi nota date despre:
- dimensiunea incendiului (suprafaţa incendiată, extindere la vecinătăţi, propagarea fumului şi
gazelor de ardere la distanţă prin tubulatură, canale ş.a..;
- existenţa mai multor focare distincte, a unor zone cu ardere mai intensă alternând cu zone cu
ardere mai lentă (ulterior se vor analiza posibilităţile de apariţie a acestor fenomene ca urmare a distribuţiei
materialelor şi a condiţiilor de tiraj din zonele respective);
- prăbuşirea unor elemente de construcţii, cedarea unor elemente de compartimentare;
- înălţimea şi culoarea fumului;
- culoarea şi mirosul fumului;
- existenţa unor uşi sau ferestre deschise, sparte sau a unor goluri tehnologice care să favorizeze
un aflux suplimentar de aer necesar arderii;
- dacă instalaţiile tehnologice şi utilitare (electrice, ventilaţie, încălzire) sunt în funcţiune sau nu;
- intrarea în funcţiune a instalaţiilor automate de stingere sau de evacuare a fumului;
- direcţia şi intensitatea vântului, alte fenomene meteo: ploaie, ceaţă (infomaţiile vor fi ulterior
completate cu datele exacte de staţia meteo cea mai apropiată);
- efecte negative ale incendiului asupra utilizatorilor.
Este util ca aceste date să fie înregistrate pe reportofon, precum şi prin filmare.

b) Activităţi desfăşurate după lichidarea incendiului. Într-o primă fază (numită şi faza statică) se
procedează la constatarea şi fixarea stărilor de fapt existente în spaţiul cercetat fără să se atingă sau să se modifice
poziţia urmelor şi obiectelor putătoare de urme. Se recomandă efectuarea următoarelor activităţi:

49/87
 - observarea mai întâi din exterior a locului incendiului, pentru perspectiva de ansamblu şi pentru
identificarea efectelor produse asupra construcţiei şi vecinătăţilor. În acest scop, investigatorul se va deplasa de-a
lungul perimetrului exterior al locului incendiului, notând:
• limitele exterioare ale propagării incendiului, efectelor asupra vecinătăţilor;
• eventualele posibilităţi de iniţiere a incendiului de la surse de aprindere din exterior (direct sau cu
propagare ulterioară): urme de focuri în aer liber (vegetaţie carbonizată, gunoaie arse ş.a.), prezenţa unor linii
electrice aeriene cu conductoare rupte (ce pot provoca scurcircuite sau supraîncălziri ale conductoarelor),
posibilitatea aruncării unor resturi de ţigări şi chibrituri nestinse, executarea unor lucrări de sudură sau tăiere în
imediata vecinătate a obiectivului;
• eventualele urme ale pătrunderii în spaţiul examinat a unor persoane străine, care ar fi putut iniţia
aprinderea (vagabonzi, copii).
- pătrunderea în interior şi parcurgerea întregului spaţiu afectat pentru formarea imaginii de
ansamblu asupra sensului de propagare a incendiului, pe baza identificării zonelor cu urme de terodegradare mai
intensă. Se poate proceda la sectorizarea locului incendiului şi examinarea în amănunţime a fiecărui sector de
cercetare, pornind de regulă, de la periferie la focar. Se notează urmele, materialele şi obiectele prezente în spaţiul
respectiv. Este util a se executa fotografii şi filmări panoramice, recomandabil cu remarcarea eventualelor probe
cu plăcuţe numerotate, precum şi schiţe, desene ş.a.
Regulile de procedură penală interzic atingerea sau deplasarea urmelor sau obiectelor, care pot
constitui probe, de către alte persoane înaintea persoanelor abilitate de lege, în caz contrar fiind pierdute
caracterul probatoriu.
Prezenţa şi semnificaţia urmelor găsite la faţa locului trebuie permanent coroborate cu alte
informaţii obţinute pentru a evita ipotezele greşite.
O atenţie deosebită trebuie acordată conservării situaţiei existenţei în timpul incendiilor la
tablourile electrice care alimentau consumatori din zona incendiată, tablourile de comandă ale instalaţiilor utilitare
(ventilaţie, climatizare) a.m.c.-uri, tablouri de comandă ale instalaţiilor tehnologice.
-analizarea amprentei incendiului; se determină:
• intensitatea arderii în diferite zone, pe baza efectelor asupra materialelor existente, în funcţie de natura lor
(topiri, deformări - cum s-a arătat în capitolul 2);
• utilajele şi instalaţiile din zona afectată de incendiu sau, în cazul incintelor rezidenţiale, aparatele capabile
să iniţieze aprinderea materialelor combustibile din jur (reşouri, fiare de călcat ş.a.), notându-se poziţia în care
au fost găsite cordoanele de alimentare şi ştecherele;
• urme de mirosuri neobişnuite;
• urme de scurgeri de lichide combustibile;
• corpuri sau obiecte care prezintă urme de degradări termice anormale, direcţiei acestor degradări.

Stabilirea poziţiei focarului şi a cauzelor incendiului

50/87
 Pentru determinarea cauzei care a generat incendiul şi a împrejurărilor în care s-a produs iniţierea arderii,
investigatorul trebuie să stabilească locul în care s-a declanşat primul proces de ardere (focul iniţial) şi
concomitent să găsească în zona respectivă indiciile cu privire la primul material aprins, sursa care a produs
iniţierea şi circumstanţele care au permis producerea evenimentului.
Precizarea poziţiei focarului iniţial trebuie realizată prin interpretarea judicioasă a amprentei incendiului,
coroborată cu acţiunea care influenţează desfăşurarea proceselor de combustie şi propagarea arderii în situaţia
specifică a cazului în speţă, modul cum incendiul a evoluat în timp şi în spaţiu, direcţiile şi căile prin care s-a
propagat succesiv până a cuprins întreaga suprafaţă afectată, astfel încât, parcurgând în sens invers traseele
respective, să se localizeze zona unde s-au declanşat procesele de ardere. În general, focarul iniţial prezintă
urmele unei solicitări termice mai puternice decât spaţiile învecinate.
Diferitele variante de dezvoltare spaţială a incendiului cu modificarea corespunzătoare a amprentelor sale
au fost arătate în capitolul 2. Aşa cum s-a arătat, punctele joase de ardere constituie posibile focare de iniţiere a
incendiului şi trebuie depistate şi analizate ca atare.
În acest sens, se desfăşoară următoarele activităţi:
- se analizează fiecare punct jos de ardere sub aspectul modului de transmitere a arderii de la
acesta, prin srabilirea direcţiei predominante a arderii şi a suprafeţelor de ardere ce puteau fi aprinse din acest
punct pentru a forma un incendiu mic;
- după analizarea tuturor punctelor joase de ardere, se studiază amprenta generală a incendiului,
pentru a se realiza modelul după care se consideră că incendiul a evoluat ulterior, se ia în considerare şi acţiunea
unor factori exteriori (direcţia vântului, sensul curenţilor de aer formaţi în clădire, efectul de coş) pentru
determinarea efectului ce-l puteau transmite asupra dezvoltării incendiului;
- concluziile rezultate din studierea fiecărui punct de ardere sunt evaluate în corelaţie cu amprenta
generală şi cu modul de evoluţie a incendiului în faza dezvoltată. În general, numai unul din aceste puncte
corespunde în contextul dat, ca loc de origine a incendiului;
- se caută cauzele care ar fi putut produce iniţierea incendiului în toate punctele joase de ardere ce
ar putea constitui, în situaţia dată, loc probabil de origine a acestuia; dacă nici unul dintre punctele joase de ardere
nu ar fi putut – conform analizei întreprinse – să constituie locul de origine a incendiului, investigatorul trebuie să
studieze şi alte posibilităţi de iniţiere a arderii, în puncte situate la alte niveluri ale spaţiului cercetat.
Nu se exclude cerinţa de a se efectua investigarea atentă, în punctele respective, a unor posibile urme sau
indicii:
- la cercetarea punctelor joase de ardere trebuie avute în vedere şi posibilităţile ca procesele de
combustie să fi apărut ca urmare a unor fenomene ce au avut loc la partea superioară a spaţiului, ca de exemplu:
 prăbuşrea unor elemente de construcţii sau a altor materiale aprinse;
 scurgerea pe sol a unui lichid combustibil ieşit printr-o neetanşeitate a unei conducte, rezervor etc., care s-
a aprins în contact cu o sursă de iniţiere.

51/87
 În numeroase cazuri punctele joase de ardere sunt situate la nivelul pardoselii, apărând sub forma
carbonizării profunde. Pentru o analiză corectă a modului de formare a carbonizării, trebuie avute în vedere
următoarele:
- materialele solide care cad arzând la sol, precum şi corpurile metalice incandescente,
supraîncălzite sau alte obiecte cu emisie calorică importantă, în contact direct sau la mică distanţă de pardoseala
combustibilă, pot iniţia arderea pe faţa superioară a acesteia şi produce carbonizarea ei în profunzime. Este
evident că prezenţa obiectelor metalice sau topiturilor care au provocat arderea pardoselii permite precizarea
originii carbonizării;
- lichidele combustibile ce ard pe pardoseală nu pot provoca, de regulă, aprinderea acesteia pe
faţa sa superioară, deoarece radiaţia calorică a flăcărilor are numai efecte foarte reduse;
- pardoseala combustibilă poate fi aprinsă numai dacă lichidul combustibil pătrunde sub nivelul
ei, prin găuri, interstiţii sau alte neetanşeităţi, arzând dedesupt.
Astfel, acţiunea flăcărilor provoacă aprinderea feţei inferioare a pardoselii, carbonizarea sa de jos în sus,
fiind posibilă străpungerea acesteia şi trecerea arderii pe faţa superioară.
Pentru determinarea cauzei care a generat incendiul şi a împrejurărilor în care s-a produs iniţierea arderii,
investigatorul trebuie să stabilească locul în care s-a declanşat primul proces de ardere (focul iniţial) şi
concomitent să găsească în zona respectivă indiciile cu privire la primul material aprins, sursa care a produs
iniţierea şi circumstanţele care au permis producerea evenimentului.
Precizarea poziţiei focarului iniţial trebuie realizată prin interpretarea judicioasă a amprentei incendiului,
coroborată cu acţiunea care influenţează desfăşurarea proceselor de combustie şi propagarea arderii în situaţia
specifică a cazului în speţă, modul cum incendiul a evoluat în timp şi în spaţiu, direcţiile şi căile prin care s-a
propagat succesiv până a cuprins întreaga suprafaţă afectată, astfel încât, parcurgând în sens invers traseele
respective, să se localizeze zona unde s-au declanşat procesele de ardere. În general, focarul iniţial prezintă
urmele unei solicitări termice mai puternice decât spaţiile învecinate.
Diferitele variante de dezvoltare spaţială a incendiului cu modificarea corespunzătoare a amprentelor sale
au fost arătate în capitolul 2. Aşa cum s-a arătat, punctele joase de ardere constituie posibile focare de iniţiere a
incendiului şi trebuie depistate şi analizate ca atare

ORGANIZAREA APĂRĂRII ÎMPOTRIVA INCENDIILOR LA LOCUL DE MUNCĂ

Prin loc de muncă se înţelege: secţie, sector, atelier de producţie; depozit de materii prime, materiale,
produse finite;atelier de întreţinere reparaţii, proiectare; instalaţie/utilaj tehnologic; laborator; magazin/raion/stand
de vânzare;unitate de învăţământ în clădiri separate;sală de spectacole, conferinţe, recepţii, sport; unitate de
alimentaţie publică; secţie medicală, farmacie; construcţie pentru cazare; secţie, compartiment, sector,
departament ad-tiv; cămin de bătrâni sau de copii; fermă zootehnică sau agricolă;punct de recoltare cereale
păioase sau exploatare forestieră.

52/87
 Atunci când pe unul sau mai multe niveluri ale aceleiaşi clădiri îşi desfăşoară activitatea mai mulţi agenţi
economici sau firme, locul de muncă se delimitează la limita spaţiilor utilizate de aceştia, iar utilităţile comune se
repartizează proprietarului clădirii , sau prin înţelegere firmelor respective.
Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor pe locul de muncă are ca obiectiv principal
asigurarea pentru colectivul de salariaţi a condiţiilor care să le permită să acţioneze pentru prevenirea şi stingerea
incendiilor, salvarea şi evacuarea utilizatorilor construcţiei, evacuarea bunurilor materiale, precum şi pentru
înlăturarea efectelor distructive ale dezastrelor.
Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor pe locul de muncă constă în:
 prevenirea incendiilor, prin evidenţierea materialelor şi dotărilor tehnologice care prezintă pericol de
incendiu, surselor posibile de aprindere ce pot apărea şi a mijloacelor care le poate genera, precum şi a măsurilor
generale şi specifice de prevenire a incendiilor;
 salvarea utilizatorilor şi evacuarea bunurilor, prin întocmirea şi afişarea planurilor specifice şi menţinerea
condiţiilor de evacuare pe traseele stabilite;
 instruirea salariaţilor prin elaborarea documentelor specifice instructajului p.s.i. pe locul de muncă;
desfăşurarea propriu-zisă a instructajului şi asigurarea certificării efectuării acestuia, precum şi afişarea schemelor
de intervenţie sau a instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor;
 marcarea pericolului de incendiu prin montarea de indicatoare de securitate şi de orientare sau a altor
inscripţii ori mijloace de atenţionare;
 organizarea stingerii incendiilor.
Organizarea stingerii incendiilor pe locul de muncă cuprinde măsuri şi informaţii privind:
 precizarea corectă a mijloacelor tehnice de alarmare şi de alertare a personalului de la locul de muncă,
pompierilor civili, dispeceratului pompierilor miliari, înştiinţarea conducătorului locului de muncă, patronului,
anumitor categorii de specialişti şi a altor forţe stabilite să participe la stingerea incendiilor;
 prezentarea sistemelor, instalaţiilor şi a dispozitivelor de limitare a propagării şi de stingere a incendiilor,
stingătoarelor şi a altor aparate de stins incendii, mijloacelor de salvare şi protecţie a personalului;
 stabilirea componenţei echipelor care trebuie să asigure salvarea şi evacuarea persoanelor şi a bunurilor,
pe schimburi de lucru şi în afara programului;
 organizarea efectivă a intervenţiei prin nominalizarea celor care trebuie să utilizeze sau să pună în
funcţiune mijloacele tehnice din dotare, de stingere şi de limitare a propagării incendiului, ori să efectueze
manevre sau alte operaţiuni la instalaţiile utilitare şi, după caz, la echipamentele şi utilajele tehnologice.
Datele se completează de conducătorul locului de muncă şi se aprobă de cadrul tehnic sau de persoana
desemnată să îndeplinească atribuţii de prevenire şi stingere a incendiilor.
La stabilirea măsurilor specifice de prevenire şi a incendiilor se au în vedere:
 prevenirea manifestării surselor specifice de aprindere;
 gestionarea materialelor şi a deşeurilor combustibile, susceptibile a se aprinde;
 dotarea cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor;
 verificarea spaţiilor la sfârşitul orelor de lucru;

53/87
 parametrii care se au în vedere pe timpul exploatării diferitelor instalaţii, echipamente şi utilaje
tehnologice.
Planurile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu cuprind elemente diferenţiale în funcţie de tipul şi
destinaţia construcţiei şi de numărul persoanelor care se pot afla simultan în aceasta şi se întocmesc astfel:
 pe nivel, dacă se află simultan mai mult de 30 de persoane;
 pe încăperi, dacă în ele se află cel puţin 50 de persoane;
 pentru încăperile de cazare şi dormitoarele comune, indiferent de numărul de locuri;
Planurile de evacuare se afişează pe fiecare nivel, pe căile de acces şi în locurile vizibile, astfel încât să
poată fi cunoscute de către toate persoanele, iar în încăperi, pe partea interioară a uşilor.
Planul de evacuare se întocmeşte pe baza schiţei nivelului sau a încăperii, pe care se marchează cu
culoare roşie traseele de evacuare prin uşi, coridoare şi case de scări sau scări exterioare, după caz. Pe planul de
evacuare se indică locul mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor şi posibilităţile de refugiu,
precum şi interdicţia de folosire a lifturilor în asemenea situaţii.
Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor periculoase se întocmesc pe baza schiţelor
încăperilor respective, pe care se marchează zonele cu materiale periculoase şi se menţionează clasele acestora
conform legii, cantităţile şi codurile de identificare ori de pericol. Traseele de evacuare a materialelor şi ordinea
priorităţilor se marchează cu culoarea roşie. Planurile de evacuare se întocmesc şi pentru bunurile combustibile
care au o valoare financiară sau culturală deosebită.
Planurile de depozitare şi de evacuare se amplasează în locuri care pot fi cel mai puţin afectate de
incendiu şi în apropierea locurilor de acces în încăperi, astfel încât să fie utile forţelor de intervenţie.
Schemele de intervenţie se întocmesc pentru instalaţiile tehnologice cu risc ridicat (foarte mare) de
incendiu, stabilite de patron şi cuprind instrucţiuni referitoare la:
 descrierea succintă a procesului tehnologic, cu menţionarea principalilor parametri (presiuni de lucru,
temperaturi etc.);
 cantitatea de produse combustibile din instalaţie şi agenţii eficienţi pentru stingerea acestora;
 precizarea în ordine cronologică a operaţiunilor ce se efectuează în caz de incendiu, explozie, avarie sau
alte dezastre;
 prezentarea măsurilor pentru protecţia vecinătăţilor;
 desemnarea persoanelor care participă la acţiunile de intervenţie;
 enumerarea mijloacelor tehnice p.s.i. existente în instalaţie şi precizarea, pe releveele instalaţiilor, a
locurilor de amplasare a acestora sau a componentelor de punere în funcţiune.
Pe releveul instalaţiei se marchează locul de amplasare a autospecialelor sau a altor utilaje de intervenţie
din dotarea serviciului de pompieri civili. Schemele de intervenţie se elaborează de către şefii de instalaţii, se
întocmesc în două exemplare şi se aprobă de patron, exemplarul 1 păstrându-se la şeful instalaţiei, iar exemplarul
2, la şeful formaţiei intervenţie, salvare şi prim ajutor.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se întocmesc pentru locurile de muncă în care sunt
instalaţii tehnologice cu risc ridicat de incendiu şi pentru punctele vital vulnerabile la incendiu, stabilite de patron.

54/87
Prin punct vital vulnerabil la incendiu se înţelege acel loc de muncă, instalaţie, echipament etc. indispensabil
asigurării funcţionalităţii principale a construcţiilor şi agenţilor economici şi care prezintă cel puţin risc mediu de
incendiu.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor cuprind:
 prevederile specifice de p.s.i. din reglementările în vigoare;
 obligaţiile generale ale salariaţilor privind prevenirea şi stingerea incendiilor;
 regulile şi măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor pentru exploatarea instalaţiilor potrivit
condiţiilor tehnice, tehnologice şi organizatorice locale, precum şi pentru reparaţii, revizii, întreţinere, oprire şi
punere în funcţiune;
 evidenţierea elementelor care determină riscul de incendiu sau de explozie;
 prezentarea pericolelor care pot apărea în caz de incendiu, cum sunt intoxicările, arsurile, traumatismele,
electrocutarea, iradierea etc., precum şi regulilor şi măsurilor de prevenire a acestora.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează, după caz, de şeful sectorului de activitate
(instalaţiei, secţiei, atelierului) şi se aprobă de patron. Premergător aprobării de către patron, instrucţiunile de
apărare împotriva incendiilor se verifică de cadrul tehnic sau de persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de
prevenire şi stingere a incendiilor. Un exemplar al tuturor instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor se
păstrează la cadrul tehnic sau la persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de prevenire şi stingere a
incendiilor.
Pentru noile tehnologii şi instalaţii, instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor întocmite de proiectanţi
au iniţial caracter provizoriu şi se completează cu cele care apar ca fiind necesare, pe timpul punerii în funcţiune,
probelor tehnologice şi din exploatare în timp de un an, după care se aprobă de patron şi devin definitive.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se revizuiesc cel puţin o dată la trei ani şi se reactualizează
la modernizări, dezvoltări, reprofilări şi la apariţia unor noi reglementări. Fiecare instrucţiune de apărare
împotriva incendiilor va avea înscrisă data întocmirii şi aprobării.
Documentele specifice instructajului p.s.i. pe locul de muncă se întocmesc în conformitate cu prevederile
Dispoziţiilor generale privind instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor – D.G.P.S.I. 002 aprobate
prin O.M.I. nr.1080/2000 şi trebuie să se refere la:
listele cuprinzând procedurile stabilite pentru instructajul specific locului de muncă şi pentru instructajul
periodic;
procedurile de instruire întocmite în detaliu;
documentele care să ateste efectuarea instructajelor specifice locului de muncă;
testele sau chestionarele privind verificarea cunoştinţelor însuşite pe perioada instruirilor;
rezultatele obţinute din verificarea cunoştinţelor din ultimul an de activitate la locul de muncă;
concluziile rezultate din activitatea de instruire, întocmite la sfârşitul fiecărui an, în care se menţionează
numărul total de salariaţi şi al celor noi veniţi, rezultatele obţinute şi măsurile luate, precum şi procedurile
reactualizate.
Organizarea efectivă a intervenţiei pe locul de muncă presupune:

55/87
 alarmarea imediată a personalului de la locul de muncă sau a utilizatorilor prin mijloace specifice,
anunţarea incendiului la forţele de intervenţie etc.;
asigurarea şi urmărirea realizării salvării rapide şi în siguranţă a personalului;
întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze şi fluide combustibile a consumatorilor şi efectuarea
altor intervenţii specifice la instalaţii şi utilaje;
acţionarea asupra focarului cu mijloacele tehnice p.s.i. din dotare şi verificarea intrării în funcţiune a
instalaţiilor şi sistemelor automate şi, după caz, acţionarea lor manuală;
evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor care pot fi deteriorate în timpul
intervenţiei;
protecţia personalului de intervenţie împotriva efectelor negative ale incendiului (temperatură, fum, gaze
toxice etc.);
verificarea amănunţită a locurilor în care se poate propaga incendiul şi unde pot apărea focare,
acţionându-se pentru stingerea acestora.
La întocmirea listei cuprinzând substanţele periculoase ser consultă prevederile legale în vigoare care
reglementează transportul rutier internaţional de mărfuri periculoase, respectiv Legea nr.31/1994 şi Acordul
european pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase – A.D.R. De asemenea, pot fi avute în vedere şi
prevederile Directivei europene SEVESO.
Lista substanţelor periculoase va cuprinde toate substanţele periculoase utilizate, încadrate în cele 9 clase,
specificându-se în mod obligatoriu pentru fiecare substanţă:
numărul de identificare O.N.U.;
denumirea;
numărul de pericol;
cantitatea existentă;
locul de depozitare şi utilizare;
agenţii (substanţele) adecvaţi (adecvate) pentru stingere, neutralizare sau decontaminare;
caracteristicile fizico-chimice esenţiale ce determină pericolul de incendiu sau de explozie.
Obligaţiile referitoare la substanţele periculoase se soluţionează prin numirea de către patron a unui
consilier de siguranţă special instruit şi atestat conform reglementărilor în vigoare, care trebuie să aibă în vedere
limitările cantitative, comunicarea la autorităţi şi alte notificări impuse.

Echiparea cladirilor cu instalaţii

de stingere cu apă

Hidranţi interiori de incendiu

56/87
 Echiparea cu hidranţi de incendiu interiori ai construcţiilor, compartimentelor de incendiu şi a spaţiilor,
potrivit scenariilor de siguranţă la foc elaborate, se asigură, după caz, la:
construcţiile închise din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită (A şi B), încadrate conform
legislaţiei în vigoare, indiferent de arie şi număr de niveluri;
construcţii publice, administrative şi sociale, cu arie construită de cel puţin 600 m2 şi mai mult de 4
niveluri;
clădiri înalte, foarte înalte şi construcţii cu săli aglomerate, indiferent de ariile construite şi numărul de
niveluri cu excepţia locuinţelor;
construcţii de producţie sau depozitare din categoriile A, B sau C de pericol de incendii, cu arii construite
de minimum 600 m2, precum şi depozite cu stive înalte (peste 4 m înălţime);
construcţii sau spaţii publice, administrative, sociale şi de producţie sau depozitare subterane, cu aria
desfăşurată mai mare de 600 m2;
parcaje sau garaje subterane pentru mai mult de 20 autoturisme şi cele supraterane închise cu mai mult de
2 niveluri.
Nu se prevăd hidranţi de incendiu interiori atunci când apa nu este indicată pentru stingere sau se asigură
stingerea cu alte substanţe, precum şi la construcţiile parter la care se realizează intervenţia de la hidranţii
exteriori cu furtun de maxim 40m lungime.
Amplasarea hidranţilor interiori se face astfel încât fiecare punct din interiorul clădirii să fie protejat de
cel puţin:
două jeturi, pentru încăperi sau grupuri de încăperi industriale care comunică prin goluri neprotejate, din
categoriile A, B şi C pericol de incendiu şi un volum de peste 1000m3, clădiri civile de peste 45m în depozite
comerciale, industriale, magazine sau expoziţii cu exponate combustibile, la săli de spectacole;
un jet, în celelalte încăperi, inclusiv în cele prevăzute cu instalaţii automate de stingere.
Hidranţii interiori se echipează cu furtun tip C (Φ50mm) flexibil sau tip B (Φ75mm) flexibil, cu lungimea
maximă de 20m şi după nevoi cu ţevi de refulare a apei (simple, cu ajutaj pulverizator, universale).

Echiparea cu instalaţii automate de stingere tip sprinkler a construcţiilor, compartimentelor de incendiu

şi încăperilor, se asigură la:
 construcţii închise din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită (A şi B), cu densitatea sarcinii
termice mai mare de 420MJ/m2;
 clădiri înalte şi foarte înalte cu densitatea sarcinii termice mai mare de 420MJ/m2, cu excepţia locuinţelor;
 platourile de filmare amenajate şi închise, studiouri de televiziune şi scene amenajate, cu arii mai mari de
150m2 inclusiv buzunarele, depozitele şi atelierele anexe acestora;
 construcţii de producţie încadrate în categoria A, B sau C de pericol de incendiu cu arie desfăşurată de cel
puţin 2000m2 şi totodată cu densitatea sarcinii termice peste 420 MJ/m2.

57/87
 construcţii publice cu densitatea sarcinii termice mai peste 840MJ/m2, cele destinate depozitării materialelor
combustibile, cu aria desfăşurată mai mare de 750m2 şi densitatea sarcinii termice peste 1680MJ/m2, precum
şi depozitele cu stive înalte (peste 6m înălţime);
 garaje şi parcaje subterane pentru mai mult de 50 de autoturisme, precum şi la cele supraterane închise cu mai
mult de 3 niveluri.
Pentru înlocuirea capetelor sprinkler deteriorate sau declanşate în caz de incendiu se prevede o rezervă,
astfel:
 dacă instalaţia are sub 30 capete sprinkler rezerva este egală cu numărul celor montate;
 dacă instalaţia are peste 30 capete sprinkler, rezerva este între 5 şi 25% din totalul sprinklerelor, dar nu mai
puţin de 3 bucăţi;
De regulă sprinklerele se montează perpendicular pe suprafaţa protejată, la o distanţă de cel puţin 60cm.
Fiecare sector al instalaţiei automate de stingere tip sprinkler se echipează cu un aparat de control şi
semnalizare şi va avea un număr maxim de sprinklere, astfel:
 800 bucăţi în cazul instalaţiei apă-apă; dacă sunt montate în încăperi separate în cele cu pereţi şi uşi antifoc,
numărul sprinklerelor dintr-un sector poate fi mărit la 1200 bucăţi;
 600 bucăţi în cazul instalaţiei apă-aer.

Instalaţiile de drencere pot fi utilizate pentru stingerea incendiilor sau pentru protecţie cu perdele de apă.
Drencerele pentru stingerea incendiilor se prevăd la:
 încăperile cu pericol mare de incendiu cum ar fi platourile de filmare,hangare, garaje şi alte asemenea încăperi
în care nu pot fi utilizate alte mijloace de stingere;
 scenele teatrelor, expoziţii şi alte săli aglomerate, în care publicul se află în prezenţa unor cantităţi mari de
materiale combustibile;
 depozite de materiale sau substanţe combustibile cu degajări mari de căldură( cauciuc, celuloid, alcooli etc. ).

STINGĂTOARE

Stingătoarele sunt dispozitive de stingere acţionate manual, care conţin o substanţă de stingere care poate
fi refulată şi dirijată asupra unui focar de ardere, sub efectul presiunii create în interiorul lor.
După substanţa de stingere utilizată se disting următoarele categorii de stingătoare:
- stingătoare cu spumă mecanică ;
- stingătoare cu dioxid de carbon ;
- stingătoare cu pulbere;
De asemenea stingătoarele se pot clasifica şi după modul de transport, astfel:
 stingătoare portative până la 10 kg greutate

58/87
 stingătoare transportabile, pe roţi, peste 10 kg

1. STINGATOARE CU PULBERE PRESURIZATE PERMANENT

Tipuri de stingătoare cu pulbere

a)Portative
P1;P1,5;P2;P3;P5;P6
Timp minim de descărcare 6 – 15 s
Lungimea minimă a jetului 3- 4 m

b)Transportabile
P20;P50;P100
Timp minim de descărcare 6 – 15 s
Lungimea minimă a jetului 3- 4 m

Domeniul de utilizare
Se utilizeaza la stingerea inceputurilor de incendii din clasele A,B,C, in spatii inchise sau deschise (mijloace de
transport auto, statii PECO, magazine, depozite, magazii, centrale termice, nave, vagoane CFR etc.), precum si
asupra echipamentelor electrice cu tensiuni pana la 1000 V.
Date constructive
RECIPIENTUL este executat din tabla de otel prin procedee de sudura omologate, pe masini automate de sudat
sau din aliaj de aluminiu.
ROBINETUL este executat din alama, fiind prevazut cu maner de sustinere, brat declansator si manometru
indicator de presiune.
AGENTUL DE STINGERE - pulbere ecologica uscata universala ABC-E 40% care asigura stingerea cu eficienta
maxima pentru toate tipurile de focare. Pulberea nu contine substante periculoase pentru sanatatea oamenilor si a
mediului inconjurator.
GAZUL PROPULSOR - azotul (N2), gaz ecologic fara variatii de presiune la variatiile de temperatura.
Caracteristici tehnice generale
Presiune de lucru : 14 bar
Presiune de proba : 25 bar
Control presiune : vizual pe manometru
Temperatura admisa : -20°C ... + 60°C
Verificarea stingatorului se face cel putin o data la 30 de zile, prezenta acului indicator al manometrului in zona
verde confirmand functionalitatea stingatoului.

2. STINGATOARE CU SPUMA MECANICA PRESURIZATE PERMANENT

59/87
Tipuri de stingătoare cu spumă mecanică
a)Portative
SM3;SM6;SM9;
Timp minim de descărcare 9 – 15 s
Lungimea minimă a jetului 5- 7 m

b)Transportabile
SM50;SM100
Timp minim de descărcare 60 – 90 s
Lungimea minimă a jetului 7 m
Domeniul de utilizare
Se utilizeaza la stingerea inceputurilor de incendii din clasele A,B în spatii inchise sau deschise (statii PECO,
magazine, depozite, magazii, centrale termice, nave etc.).
Date constructive
RECIPIENTUL este executat din tabla de otel prin procedee de sudura omologate, pe masini automate de sudat
sau din aliaj de aluminiu.
ROBINETUL este executat din alama, fiind prevazut cu maner de sustinere, brat declansator si manometru
indicator de presiune.
AGENTUL DE STINGERE - solutie spumanta fluoroproteinica care asigura stingerea cu eficienta maxima pentru
focarele de tip A si B. Spumantul nu contine substante periculoase pentru sanatatea oamenilor si a mediului
inconjurator.
GAZUL PROPULSOR - azotul (N2). Gaz ecologic fara variatii de presiune la variatiile de temperatura.
Caracteristici tehnice generale
Presiune de lucru : 14 bar
Presiune de proba : 25 bar
Control presiune : vizual pe manometru
Temperatura admisa : 0°C ... + 55°C
Verificarea stingatorului se face cel putin o data la 30 de zile, prezenta acului indicator al manometrului in zona
verde confirmand functionalitatea stingatorului.

3. STINGATOARE CU DIOXID DE CARBON

Tipuri de stingătoare cu dioxid de carbon

a)Portative
G1;G2;G3;G5;G6
Timp minim de descărcare 5 – 30 s

60/87
Lungimea minimă a jetului 1.7 – 3.5 m

b)Transportabile
G15;G21;G30;G60
Timp minim de descărcare 60 – 90 s
Lungimea minimă a jetului 7 m

Domeniul de utilizare
Se utilizeaza la stingerea inceputurilor de incendii din calasele B si C, fiind recomandate pentru stingerea
incendiilor de natura electrica (echipamente electrice cu tensiuni pana la 1000 V): computere, centrale telefonice,
incaperi cu aparatura electica si electronica, transformatoare etc.
Date constructive
RECIPIENTUL este executat din otel aliat specific recipientelor de inalta presiune.
Protectia anticoroziva este asigurata prin vopsire in camp electrostatic.
ROBINETUL este executat din alama, fiind prevazut cu maner de sustinere, brat declansator.
AGENTUL DE STINGERE: CO2
Caracteristici tehnice generale
Presiune de proba : 250 bar
Grad de umplere : 0,75kg/l
Temperatura admisa : -40°C ... + 55°C
Este important sa stiti cu exactitate locul unde se afla stingatoarele de incendiu si tipul acestora.
Stingatoarele de incendiu pot fi grele, de acea este o idee buna sa luati un stingator in mina pentru a vedea
cit este de greu si daca il puteti minui cu usurinta.
De asemenea este important sa cititi instructiunile de folosire tiparite pe fiecare stingator.
În cazul in care va trebui sa folositi stingatorul intr-un incendiu real trebuie sa stiti cum sa-l minuiti:
 scoateti piedica de siguranta
 indreptati furtunul la baza focului
 apasati minerul pentru a permite eliberarea agentului de stingere
 miscati furtunul astfel incit sa stingeti incendiul

Cum se lupta impotriva incendiilor folosind stingătoarele

În cazul izbucnirii unui incendiu primul lucru care trebuie facut este de a se da alarma in cladirea
respectiva si de a se anunta imediat pompierii.
Apoi, daca viata nu va este pusa in pericol, ajutati la evacuarea cladirii afectate.
Abia dupa acea incercati stingerea incendiului dar doar daca:
 focul este inca mic si redus ca intindere
 nu sinteti in pericol de intoxicare cu fum

61/87
 aveti o cale de retragere din calea focului sigura
 instinctul va spune ca totul este OK
Tot timpul aveti in vedere sa nu va apropiati prea mult de foc. Distanta recomandata de la care puteti
folosi stingatorul in siguranta este de 6-7 metri de la focarul de incendiu.

Cum si unde se pastreaza stingatoarele de incendiu

Stingatoarele de incendiu trebuie plasate in locuri vizibile si usor accesibile.

Instructiunile de functionare trebuie sa fie ligibile.
Piedica de siguranta trebuie sa fie prezenta.
Stingatoarele trebuie sa fie in stare buna, fara urme de rugina sau coroziune.
Indicatorul de presiune trebuie sa indice presiunea corecta.
Stingatoarele de incendiu trebuie inspectate periodic pentru a va asigura ca sint in stare buna de
functionare.

Elaborarea scenariului de securitate la incendiu

Scenariul de incendiu se elaborează pentru categoriile de construcţii, instalaţii şi amenajări

stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1.739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi
amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 995 din 13 decembrie 2006.
Pot fi elaborate scenarii de securitate la incendiu şi pentru alte categorii de construcţii, instalaţii
şi amenajări decât cele prevăzute mai sus, la solicitarea proprietarului sau a beneficiarului pentru
evaluarea riscului de incendiu ori pentru stabilirea unor măsuri de optimizare a protecţiei la incendiu.
Pentru categoriile de construcţii, instalaţii şi amenajări menţionate la început scenariul de
securitate la incendiu se elaborează de proiectanţi, în baza prevederilor prezentei metodologii.
Scenariile de securitate la incendiu pentru categoriile de construcţii, instalaţii şi amenajări
menţionate în paragraful al 2-lea pot fi elaborate şi de personalul serviciilor de urgenţă profesioniste care
a obţinut acest atribut prin conferirea brevetului de pompier specialist, în condiţiile legii.
Scenariile de securitate la incendiu constituie acea parte a pieselor scrise ale proiectului
construcţiei, instalaţiei sau amenajării, care sintetizează regulile şi măsurile de apărare împotriva
incendiilor stabilite prin documentaţiile tehnice de proiectare/execuţie elaborate.
Măsurile adoptate prin scenariul de securitate la incendiu trebuie să se reflecte în piesele
desenate ale documentaţiilor de proiectare/execuţie.
Structura scenariului de securitate la incendiu este prezentată mai jos.
Scenariile de securitate la incendiu se includ în documentaţiile tehnice ale construcţiilor şi se
păstrează de către utilizatori (investitori, proprietari, beneficiari, administratori etc.) pe toată durata de
existenţă a construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi a altor amenajări.
Scenariile de securitate la incendiu se actualizează atunci când intervin modificări ale proiectului
sau destinaţiei construcţiei.
Scenariile de securitate la incendiu îşi pierd valabilitatea atunci când nu mai corespund situaţiei
pentru care au fost întocmite.

62/87
 În baza prevederilor prezentei metodologii şi cu respectarea legislaţei în vigoare, organele
administraţiei publice centrale şi alte instituţii abilitate potrivit legii pot emite dispoziţii specifice privind
scenariile de securitate la incendiu pentru construcţiile, instalaţiile şi alte amenajări aflate în domeniul
lor de competenţă, în funcţie de tipul, destinaţia, categoria şi clasa de importanţă a acestora.

STRUCTURA SCENARIULUI
DE SECURITATE LA INCENDIU

1. Caracteristicile construcţiei sau amenajării

1.1. Datele de identificare
A. Se înscriu datele necesare identificării construcţiei/ amenajării: denumire, proprietar/beneficiar,
adresă, nr. de telefon, fax, e-mail etc.
B. Se fac referiri privind profilul de activitate şi, după caz, privind programul de lucru al obiectivului,
în funcţie de situaţia în care se elaborează scenariul de securitate la incendiu.
1.2. Destinaţia
Se menţionează funcţiunile principale, secundare şi conexe ale construcţiei/amenajării, potrivit
situaţiei pentru care se întocmeşte scenariul de securitate la incendiu.
1.3. Categoria şi clasa de importanţă
A. Se precizează categoria de importanţă a construcţiei, stabilită conform Regulamentului privind
stabilirea categoriei de importanţă a construcţiilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 766/1997
pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 352 din 10 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi în
conformitate cu metodologia specifică.
B. Se precizează clasa de importanţă a construcţiei potrivit reglementărilor tehnice, corelată cu
categoria de importanţă.
1.4. Particularităţi specifice construcţiei/amenajării
A. Se prezintă principalele caracteristici ale construcţiei/ amenajării privind:
a) tipul clădirii: civilă, înaltă, foarte înaltă, cu săli aglomerate, de producţie sau depozitare, monobloc,
blindată, cu funcţiuni mixte etc., precum şi regimul de înălţime şi volumul construcţiei;
b) aria construită şi desfăşurată, cu principalele destinaţii ale încăperilor şi ale spaţiilor aferente
construcţiei;
c) numărul compartimentelor de incendiu şi ariile acestora;
d) precizări referitoare la numărul maxim de utilizatori: persoane, animale etc.;
e) prezenţa permanentă a persoanelor, capacitatea de autoevacuare a acestora;
f) capacităţi de depozitare sau adăpostire;
g) caracteristicile proceselor tehnologice şi cantităţile de substanţe periculoase, potrivit clasificării din
Hotărârea Guvernului nr. 95/2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente
majore în care sunt implicate substanţe periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 120 din 25 februarie 2003;
h) numărul căilor de evacuare şi, după caz, al refugiilor.
B. Precizări privind instalaţiile utilitare aferente clădirii sau amenajării: de încălzire, ventilare,
climatizare, electrice, gaze, automatizare etc., precum şi a componentelor lor, din care să rezulte că
acestea nu contribuie la iniţierea, dezvoltarea şi propagarea unui incendiu, nu constituie risc de incendiu
pentru elementele de construcţie sau obiectele din încăperi ori adiacente acestora, iar în cazul unui
incendiu se asigură condiţii pentru evacuarea persoanelor.
2. Riscul de incendiu
A. Identificarea şi stabilirea nivelurilor de risc de incendiu se fac potrivit reglementărilor tehnice
specifice, luându-se în considerare:
a) densitatea sarcinii termice;

63/87
 b) clasele de reacţie la foc, stabilite potrivit criteriilor din Regulamentul privind clasificarea şi
încadrarea produselor pentru construcţii pe baza performanţelor de comportare la foc, aprobat prin
Ordinul comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi
internelor nr. 1.822/394/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 27 ianuarie
2005, din reglementările tehnice specifice, precum şi din caracteristicile şi proprietăţile fizico-chimice
ale materialelor şi substanţelor utilizate;
c) sursele potenţiale de aprindere şi împrejurările care pot favoriza aprinderea şi, după caz, timpul
minim de aprindere, precum şi timpul de atingere a fazei de incendiu generalizat.
B. Nivelurile riscului de incendiu se stabilesc pentru fiecare încăpere, spaţiu, zonă, compartiment,
potrivit reglementărilor tehnice, în funcţie de densitatea sarcinii termice, funcţiunea spaţiilor, încăperilor,
respectiv de natura activităţilor desfăşurate, de comportarea la foc a elementelor de construcţii şi de
caracteristicile de ardere a materialelor şi substanţelor utilizate, prelucrate, manipulate sau depozitate, şi
se precizează în scenariul de securitate la incendiu întocmit pentru clădirea în ansamblu, amenajarea ori
compartimentul de incendiu.
C. Pentru situaţiile prevăzute la art. 10 alin. (1) din metodologie se stabilesc, după caz, măsuri
alternative pentru reducerea riscului de incendiu, pentru încadrarea în nivelul prevăzut în reglementările
tehnice.
3. Nivelurile criteriilor de performanţă privind securitatea la incendiu
3.1. Stabilitatea la foc
Stabilitatea la foc se estimează potrivit prevederilor normelor generale de apărare împotriva
incendiilor şi reglementărilor tehnice, în funcţie de:
a) rezistenţa la foc a principalelor elemente de construcţie (în special a celor portante sau cu rol de
compartimentare), stabilită potrivit criteriilor din Regulamentul privind clasificarea şi încadrarea
produselor pentru construcţii pe baza performanţelor de comportare la foc, reglementărilor tehnice şi
standardelor europene de referinţă;
b) gradul de rezistenţă la foc a construcţiei sau a compartimentului de incendiu, conform
reglementărilor tehnice.
3.2. Limitarea apariţiei şi propagării focului şi fumului în interiorul construcţiei
Pentru asigurarea limitării propagării incendiului şi efluenţilor incendiului în interiorul construcţiei/
compartimentului de incendiu se precizează:
a) compartimentarea antifoc şi elementele de protecţie a golurilor funcţionale din elementele de
compartimentare;
b) măsurile constructive adaptate la utilizarea construcţiei, respectiv acţiunea termică estimată în
construcţie, pentru limitarea propagării incendiului în interiorul compartimentului de incendiu şi în afara
lui: pereţii, planşeele rezistente la foc şi elementele de protecţie a golurilor din acestea, precum şi
posibilitatea de întrerupere a continuităţii golurilor din elementele de construcţii;
c) sistemele de evacuare a fumului şi, după caz, a gazelor fierbinţi;
d) instalarea de bariere contra fumului, de exemplu uşi etanşe la fum;
e) sistemele şi instalaţiile de detectare, semnalizare şi stingere a incendiului;
f) măsurile de protecţie la foc pentru instalaţiile de ventilare-climatizare, de exemplu: canale de
ventilare rezistente la foc, clapete antifoc etc.;
g) măsurile constructive pentru faţade, pentru împiedicarea propagării focului la părţile adiacente ale
aceleiaşi clădiri.
3.3. Limitarea propagării incendiului la vecinătăţi
Pentru asigurarea limitării propagării incendiilor la vecinătăţi se precizează:
a) distanţele de siguranţă asigurate conform reglementărilor tehnice sau măsurile alternative conforme
cu reglementările tehnice, atunci când aceste distanţe nu pot fi realizate;
b) măsurile constructive pentru limitarea propagării incendiului pe faţade şi pe acoperiş, de exemplu
performanţa la foc exterior a acoperişului/învelitorii de acoperiş;
c) după caz, măsuri de protecţie activă.

64/87
 3.4. Evacuarea utilizatorilor
A. Pentru căile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu se precizează:
a) alcătuirea constructivă a căilor de evacuare, separarea de alte funcţiuni prin elemente de separare la
foc şi fum, protecţia golurilor din pereţii ce le delimitează;
b) măsuri pentru asigurarea controlului fumului, de exemplu prevederea de instalaţii de presurizare şi
alte sisteme de control al fumului;
c) tipul scărilor, forma şi modul de dispunere a treptelor: interioare, exterioare deschise, cu rampe
drepte sau curbe, cu trepte balansate etc.;
d) geometria căilor de evacuare: gabarite - lăţimi, înălţimi, pante etc.;
e) timpii/lungimile de evacuare;
f) numărul fluxurilor de evacuare;
g) existenţa iluminatului de siguranţă, tipul şi sursa de alimentare cu energie electrică de rezervă;
h) prevederea de dispozitive de siguranţă la uşi;
i) timpul de siguranţă a căilor de evacuare şi, după caz, a refugiilor;
j) marcarea căilor de evacuare.
B. Dacă este cazul, se precizează măsurile pentru accesul şi evacuarea copiilor, persoanelor cu
dizabilităţi, bolnavilor şi ale altor categorii de persoane care nu se pot evacua singure în caz de incendiu.
C. Se fac precizări privind asigurarea condiţiilor de salvare a persoanelor, a animalelor şi evacuarea
bunurilor pe timpul intervenţiei.
3.5. Securitatea forţelor de intervenţie
A. Se precizează amenajările pentru accesul forţelor de intervenţie în clădire şi incintă, pentru
autospeciale şi pentru ascensoarele de incendiu.
B. Se precizează caracteristicile tehnice şi funcţionale ale acceselor carosabile şi ale căilor de
intervenţie ale autospecialelor, proiectate conform reglementărilor tehnice, regulamentului general de
urbanism şi reglementărilor specifice de aplicare, referitoare la:
a) numărul de accese;
b) dimensiuni/gabarite;
c) trasee;
d) realizare şi marcare.
C. Pentru ascensoarele de pompieri se precizează:
a) tipul, numărul şi caracteristicile acestora;
b) amplasarea şi posibilităţile de acces, sursa de alimentare cu energie electrică de rezervă;
c) timpul de siguranţă a ascensoarelor de pompieri.
D. Se fac precizări privind asigurarea condiţiilor de salvare a persoanelor, a animalelor şi evacuarea
bunurilor pe timpul intervenţiei.
4. Echiparea şi dotarea cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor
A. Se precizează nivelul de echipare şi dotare cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor,
conform prevederilor normelor generale de apărare împotriva incendiilor, a normelor specifice de
apărare împotriva incendiilor, precum şi a reglementărilor tehnice specifice.
B. Pentru sistemele, instalaţiile şi dispozitivele de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu
se specifică:
a) tipul şi parametrii funcţionali specifici instalaţiilor respective;
b) timpul de alarmare prevăzut;
c) zonele protejate/de detectare la incendiu.
C. Pentru sistemele, instalaţiile şi dispozitivele de limitare şi stingere a incendiilor se specifică:
a) tipul şi parametrii funcţionali: stingere cu apă, gaze/aerosoli, spumă, pulberi; acţionare manuală sau
manuală şi automată; debite, intensităţi de stingere şi stropire, cantităţi calculate de substanţă de
stingere, concentraţii de stingere proiectate pe durată de timp normată, presiuni, rezerve de substanţă de
stingere, surse de alimentare etc.;
b) timpul normat de funcţionare;

65/87
 c) zonele, încăperile, spaţiile, instalaţiile echipate cu astfel de mijloace de apărare împotriva
incendiilor.
D. Pentru stingătoare, alte aparate de stins incendii, utilaje, unelte şi mijloace de intervenţie se
specifică:
a) tipul şi caracteristicile de stingere asigurate;
b) numărul şi modul de amplasare în funcţie de parametrii specifici: cantitatea de materiale
combustibile/volumul de lichide combustibile, suprafaţa, destinaţia, clasa de incendiu etc.;
5. Condiţii specifice pentru asigurarea intervenţiei în caz de incendiu
În funcţie de categoria de importanţă a construcţiei, tipul acesteia, riscurile de incendiu, amplasarea
construcţiei sau a amenajării, se specifică:
a) sursele de alimentare cu apă, substanţele de stingere şi rezervele asigurate;
b) poziţionarea racordurilor de alimentare cu energie electrică, gaze şi, după caz, alte utilităţi;
c) date privind serviciul privat pentru situaţii de urgenţă, conform criteriilor de performanţă;
d) zonele, încăperile, spaţiile în care se găsesc substanţele şi materialele periculoase şi pentru care
sunt necesare produse de stingere şi echipamente speciale (se precizează inclusiv cantităţile respective şi
starea în care se află), precum şi tipul echipamentului individual de protecţie a personalului.
6. Măsuri tehnico-organizatorice
A. Se stabilesc condiţiile şi măsurile necesar a fi luate, potrivit reglementărilor tehnice, în funcţie de
situaţia existentă.
B. Se apreciază modul de încadrare a construcţiei sau amenajării în nivelurile de performanţă
prevăzute de reglementările tehnice şi, după caz, se stabilesc măsuri pentru îmbunătăţirea parametrilor şi
a nivelurilor de performanţă pentru securitatea la incendiu, după caz.
C. Se precizează condiţiile sau recomandările care trebuie avute în vedere la întocmirea documentelor
de organizare a apărării împotriva incendiilor, aferente construcţiei ori amenajării respective.

Instructaj psi

Instruirea salariatilor in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor si instruirea in domeniul

protectiei civile se realizeaza prin instructaje si prin participarea la cursuri, aplicatii, exercitii practice si
antrenamente, in functie de tipurile de risc specifice.
Conducatorii institutiilor publice, patronii si managerii agentilor economici au obligatia sa
asigure instruirea intregului personal angajat in munca, in raport cu nivelul de pregatire al salariatilor si
in functie de specificul activitatii desfasurate de fiecare unitate.
Operatorii economici care desfasoara activitati ce prezinta pericole de accidente majore in care
sunt implicate substante periculoase se supun si prevederilor legislatiei specifice.
Instruirea salariatilor in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor si instruirea in domeniul
protectiei civile se face la angajare si periodic si se realizeaza prin urmatoarele categorii de instructaje:
a) instructajul introductiv general;
b) instructajul specific locului de munca;
c) instructajul periodic;
d) instructajul pe schimb, acolo unde situatia o impune;
e) instructajul special pentru lucrari periculoase;
f) instructajul la recalificarea profesionala;
g) instructajul pentru personalul din afara operatorului economic sau a institutiei.

1. Instructajul introductiv general

Instructajul introductiv general vizeaza dobandirea de cunostinte cu privire la:

66/87
 a) continutul actelor normative care reglementeaza managementul situatiilor de urgenta si activitatea
de aparare impotriva incendiilor, precum si actele normative specifice profilului operatorului economic
sau institutiei;
b) managementul situatiilor de urgenta si modul de organizare a activitatii de aparare impotriva
incendiilor la nivelul operatorului economic sau al institutiei;
c) mijloacele tehnice de prevenire si stingere a incendiilor cu care sunt echipate constructiile,
instalatiile, amenajarile si modul de utilizare a acestora, precum si mijloacele tehnice existente si
planificarea resurselor pentru realizarea masurilor de protectie civila;
d) formele si metodele specifice de prevenire si stingere a incendiilor;
e) modul de actiune in cazul producerii unei situatii de urgenta si in cazul observarii si anuntarii unui
incendiu;
f) actiunile ce trebuie intreprinse pentru limitarea si inlaturarea urmarilor situatiilor de urgenta.
La instructajul introductiv general participa urmatoarele categorii de persoane:
a) nou-angajatii in munca, indiferent de durata sau de forma contractului de munca;
b) salariatii transferati de la o unitate la alta sau detasati in unitatea respectiva;
c) lucratorii sezonieri, temporari sau zilieri;
d) studentii si elevii din scoli si licee aflati in practica de specialitate.
Instructajul introductiv general se desfasoara cu grupe compuse din cel mult 20 de persoane.
Durata instructajului introductiv general se stabileste prin reglementari interne, in functie de
specificul activitatii desfasurate, complexitatea procesului tehnologic, riscul de incendiu si/sau de
explozie, nivelul de risc rezultat din clasificarea unitatilor din punct de vedere al protectiei civile,
precum si de nivelul de pregatire al participantilor, dar nu poate fi mai mica de 8 ore.
Pentru fiecare categorie de personal participant se stabileste un nivel minim de cunostinte
necesare, iar la terminarea instructajului introductiv general persoanele instruite vor fi verificate pe baza
de teste asupra cunostintelor acumulate.
Persoanele care nu si-au insusit nivelul minim de cunostinte stabilit pentru instructajul
introductiv general nu vor fi admise la locurile de munca.

2. Instructajul specific locului de munca

Instructajul specific locului de munca se executa individual, dupa instructajul introductiv

general, de catre seful locului de munca respectiv.
La efectuarea instructajului specific locului de munca se urmareste sa se asigure participantilor
cunostinte referitoare la:
a) caracteristicile fizico-chimice ale substantelor, materialelor si produselor utilizate la locul de
munca;
b) conditiile care determina ori favorizeaza producerea accidentelor si avariilor tehnologice si
cauzele potentiale de incendiu si/sau de explozie specifice locului de munca, masurile de prevenire a
acestora;
c) descrierea, functionarea, monitorizarea si modul de interventie la instalatiile si sistemele de
siguranta ale masinilor si utilajelor de la locurile de munca, inclusiv cele de prevenire a avariilor
tehnologice;
d) descrierea, functionarea, amplasarea si modul de actionare a instalatiilor, utilajelor, aparatelor,
dispozitivelor si mijloacelor de protectie impotriva incendiilor;
e) conceptia de interventie in cazul producerii unei situatii de urgenta si continutul documentelor
operative de raspuns;
f) sarcini specifice pentru prevenirea situatiilor de urgenta, cauzelor potentiale de incendiu si
realizarea masurilor specifice de protectie civila.
Instructajul specific locului de munca se efectueaza si in urmatoarele cazuri:
a) cand un salariat a lipsit mai mult de 30 de zile calendaristice de la locul de munca;

67/87
 b) cand s-au adus modificari procesului tehnologic sau au fost introduse noi tehnologii;
c) la reluarea activitatii dupa producerea unui incendiu, explozii sau situatii de urgenta;
Durata instructajului specific locului de munca este stabilita in functie de complexitatea
activitatii desfasurate (constructii, instalatii si utilaje tehnologice) si nu poate fi mai mica de 8 ore.
Problemele cu caracter teoretic prezentate pe timpul instructajului specific locului de munca sunt
urmate in mod obligatoriu de demonstratii practice.
Admiterea definitiva la lucru a persoanelor instruite se face numai dupa verificarea acestora pe
baza de teste cu privire la nivelul de insusire a cunostintelor necesare.

3. Instructajul periodic

Instructajul periodic se executa cu toate categoriile de salariati pe o durata de cel putin doua ore
si are ca scop improspatarea, completarea si detalierea cunostintelor dobandite prin instructajul
introductiv general si prin instructajul specific locului de munca.
Instructajul periodic se executa pe baza tematicii anuale si a graficului de instruire, aprobate de
conducatorii institutiilor, manageri sau patroni.
Tematica orientativa anuala de instruire, adaptata fiecarei categorii de salariati, se structureaza de
regula astfel:
a) actele normative care reglementeaza managementul situatiilor de urgenta, activitatea de
aparare impotriva incendiilor si activitatea de protectie civila;
b) obligatiile generale si specifice ce revin fiecarei categorii de salariati;
c) conditiile care determina ori favorizeaza producerea accidentelor si avariilor tehnologice si
cauzele potentiale (riscurile) de incendiu si/sau explozie specifice; normele, regulile si masurile de
prevenire a acestora;
d) descrierea, functionarea, intretinerea si modul de utilizare a instalatiilor si sistemelor de
protectie destinate prevenirii avariilor tehnologice si incendiilor;
e) modul de actiune a salariatilor in cadrul serviciilor de urgenta si in sprijinul acestora pentru
realizarea interventiei operative si pentru limitarea si inlaturarea urmarilor situatiilor de urgenta.
Tematica orientativa se adapteaza si se completeaza pe parcursul anului, daca este cazul, de catre
cei care executa instruirea, cu concluziile si invatamintele rezultate din:
a) controalele efectuate privind respectarea prevederilor legale si indeplinirea sarcinilor stabilite;
b) natura, frecventa si amploarea incendiilor, exploziilor si altor situatii de urgenta produse pe raza
teritoriala a unitatii sau in sectoare de activitate similare;
c) modificari ale legislatiei specifice.
In graficul anual de instruire se mentioneaza periodicitatea instructajelor si se precizeaza zilele in
care acestea se executa esalonat, pe locuri de munca si categorii de salariati.
Intervalul de timp intre doua instructaje periodice se stabileste de conducerea operatorului
economic sau a institutiei publice in functie de specificul conditiilor de munca din unitatea respectiva, cu
respectarea urmatoarelor termene:
- cel mult o luna (30 de zile), pentru personalul cu functii de executie sau operative, care sprijina
serviciile de urgenta (structurile de raspuns) in cazul producerii situatiilor de urgenta;
- 1-3 luni, pentru personalul care lucreaza nemijlocit cu aparate, masini, utilaje si instalatii
tehnologice (tehnicieni, maistri, subingineri, ingineri), precum si pentru analisti, cercetatori si personalul
din laboratoare;

68/87
 - 3-6 luni, pentru personalul auxiliar din sectiile si sectoarele de productie, control tehnic, cercetare,
proiectare, de intretinere si reparatii, investitii, transporturi, precum si pentru cel care lucreaza in
institutii publice;
- 1-6 luni, pentru personalul auxiliar care are atributii de organizare, conducere si control (sefi de
sectii, ateliere, instalatii, depozite etc.), pentru cel din conducerea operatorului economic sau a
institutiei, precum si pentru cel din structura autoritatilor publice locale, a administratiei publice centrale
si a institutiilor statului.
Pe timpul desfasurarii instructajului periodic se pune accent pe demonstratiile practice, salariatii
fiind angrenati in executarea unor operatiuni specifice.
Verificarea persoanelor instruite privind cunostintele insusite si deprinderile formate in timpul
instructajului periodic se face prin sondaj, insistandu-se de fiecare data pentru clarificarea problemelor si
eliminarea deficientelor constatate.
Anual se efectueaza o verificare de fond pe baza de teste tip chestionar asupra nivelului de
insusire si cunoastere a problematicii care a facut obiectul instructajului periodic, rezultatele
consemnandu-se in fisa individuala de instructaj.
Instructajul periodic se face de catre persoanele desemnate de conducatorii institutiilor,
managerii operatorilor economici sau patroni, astfel:
a) pentru personalul de executie, de catre conducatorul locului de munca respectiv;
b) pentru personalul incadrat pe functii tehnice si administrative din sectoarele de productie si
din compartimentele de cercetare, proiectare, intretinere, reparatii, controlul calitatii, aprovizionare
tehnico-materiala si desfacere, de catre sefii compartimentelor respective;
c) pentru sefii de sectii, sectoare, compartimente functionale si sefii de departamente, de catre
conducatorul tehnic.
Pentru operatorii economici sau institutiile care au cel mult 9 salariati efectuarea instructajului
periodic este sarcina exclusiva a patronului sau a conducatorului institutiei.

4. Instructajul pe schimb

Instructajul pe schimb se executa la intrarea in schimbul de lucru, cu salariatii care desfasoara

activitati in locuri de munca cu risc major din punctul de vedere al existentei factorilor de risc potential
generatori de situatii de urgenta.
Durata acestui instructaj nu va depasi 10-15 minute.
Instructajul pe schimb se efectueaza de regula pentru atentionarea salariatilor din tura de serviciu
asupra principalelor reguli si masuri de prevenire a situatiilor de urgenta, pe baza identificarii tipurilor
de risc existente si tinand cont de constatarile anterioare, precum si de operatiunile sau lucrarile care se
executa pe timpul schimbului respectiv.
Instructajul pe schimb se efectueaza de conducatorul locului de munca, executia consemnandu-se
sub semnatura in registrul de predare-primire a schimbului de lucru.

5. Instructajul special pentru lucrari periculoase

Instructajul special pentru lucrari periculoase se executa inainte de inceperea unor lucrari in
timpul carora pot aparea situatii generatoare de incendiu din cauza manifestarii unor surse specifice de
aprindere sau a crearii unor atmosfere potential explozive ori se poate favoriza producerea unor situatii
de urgenta.
Lucrarile care fac obiectul unui astfel de instructaj se refera in principal la:
a) executarea unor operatiuni de manevra ori de comanda a unor instalatii sau utilaje
tehnologice de importanta ori interventia asupra acestora, a caror operare gresita poate determina sau

69/87
favoriza producerea unor incendii de amploare, explozii, calamitati naturale ori a altor situatii de
urgenta;
b) lucrari de reparatii sau de intretinere, distrugerea unor deseuri sau reziduuri periculoase
pentru viata oamenilor sau pentru mediu;
c) prelevarea de probe din recipiente sau instalatii care contin substante periculoase.
d) lucrari de sudare;
e) lucrari de taiere sau lipire cu flacara;
f) lucrari care pot provoca scantei mecanice;
g) lucrari care pot provoca scantei si arcuri electrice sau scurtcircuite;
h) lucrari de topire a bitumului sau asfaltului;
i) lucrari de curatare prin ardere a unor utilaje, aparate, conducte tehnologice sau conductoare
electrice;
j) lucrari la care se utilizeaza foc deschis (dezghetari, decongelari, aprinderea cuptoarelor
tehnologice, cazanelor etc.);
k) punerea ori repunerea in functiune a instalatiilor si utilajelor tehnologice care prezinta risc
foarte mare de incendiu sau oprirea acestora;
l) aplicarea unor materiale de protectie din care se pot degaja cu usurinta vapori si gaze
inflamabile si/sau explozive;
m) curatarea interioara a unor vase, rezervoare, recipiente sau sisteme de evacuare in care au
fost stocate, prelucrate ori vehiculate produse combustibile etc.;
n) depozitarea, manipularea si transportul de substante/materiale periculoase;
o) spectacole cu foc deschis/jocuri de artificii.
Instructajul special pentru lucrari periculoase se efectueaza astfel:
a) privind tehnologia de executie, de catre conducatorul formatiei de lucru;
b) privind conditiile tehnologice, de catre conducatorul locului de munca.
Persoanelor care urmeaza sa execute lucrarile prevazute la art. 36 li se elibereaza autorizatie de
lucru, al carei continut este prevazut in normele specifice emise de autoritatile administratiei publice
centrale de specialitate.
Efectuarea instructajului special pentru lucrari periculoase se consemneaza, dupa caz, in
autorizatia de executie a lucrarii, registrul de tura sau in fisele individuale.

6. Instructajul la recalificarea profesionala

Instructajul la recalificarea profesionala se desfasoara cu toate categoriile de salariati care au

parcurs un astfel de curs de formare profesionala, definit conform legislatiei specifice.
La stabilirea problematicii pentru instructajul de recalificare profesionala, a persoanelor care il
efectueaza, a duratei necesare si a modului de verificare a insusirii cunostintelor se vor avea in vedere
urmatoarele:
a) in cazul persoanelor care isi vor desfasura activitatea in acelasi loc de munca in care au lucrat si
inainte de conversia profesionala, seful locului de munca va prelucra cu acestea numai unele aspecte din
cadrul problematicii pentru instructajul specific locului de munca pe care le apreciaza ca sunt necesare
ca urmare a noilor sarcini de munca pe care le au de indeplinit;
b) in cazul persoanelor care isi vor desfasura activitatea in alt loc de munca din cadrul aceluiasi
operator economic sau al aceleiasi institutii in care au fost angajate si inainte de recalificarea
profesionala, inclusiv pentru cele recrutate din randul somerilor dupa formarea profesionala, se vor
respecta prevederile art. 16 si urmatoarele din prezentele dispozitii generale;
c) in cazul persoanelor care isi vor desfasura activitatea in cadrul altui operator economic sau al altei
institutii, acestea se considera nou-angajate si vor parcurge categoriile de instructaje prevazute de
prezentele dispozitii generale.

70/87
 7. Instructajul pentru personalul din afara operatoruluii economic sau a institutiei

Instructajul pentru personalul din afara operatorului economic sau a institutiei se desfasoara cu
persoanele care executa temporar activitati in locurile din incinta operatorului economic sau a institutiei
respective unde sunt prezenti factori de risc potential generatori de situatii de urgenta, dupa cum
urmeaza:
a) personalul societatilor comerciale de constructii-montaj si instalatii;
b) personalul societatilor comerciale de reparatii, revizii, intretinere si de service;
c) personalul care efectueaza transport de materiale periculoase;
d) personalul de paza apartinand altor societati comerciale sau firme specializate;
e) vizitatori in grup de minimum 5 persoane.
Locurile din incinta operatorului economic sau a institutiei pentru care se executa instructajul
pentru personalul prevazut la art. 40 se stabilesc prin act de autoritate al conducatorului institutiei
publice, al managerului sau al patronului.
Instructajul pentru personalul din afara operatorului economic sau a institutiei, care se afla pentru
o durata determinata in incinta acesteia in scopul indeplinirii unor activitati solicitate de conducerea
operatorului economic ori a institutiei, se efectueaza, dupa caz, de cadrul tehnic cu atributii in domeniul
prevenirii si stingerii incendiilor sau de personalul de specialitate in domeniul protectiei civile ori de
seful locului de munca respectiv, in cadrul caruia este prevazut un asemenea instructaj.
Problematica instructajului consta in:
a) prezentarea procedurilor specifice instructajului introductiv general pentru categoriile de
persoane prevazute la art. 40 lit. a) si b);
b) prezentarea procedurilor din cadrul instructajului specific locului de munca pentru
categoriile de persoane prevazute la art. 40 lit. c) si d);
c) prezentarea unei proceduri special intocmite pentru persoanele prevazute la art. 40 lit. e),
prin care acestea sunt instruite sumar (in maximum 15 minute) asupra principalelor reguli de prevenire
pe care trebuie sa le respecte si sunt atentionate asupra pericolelor existente in anumite locuri de pe
traseul parcurs in incinta operatorului economic sau a institutiei.
Consemnarea efectuarii instructajului pentru personalul din afara operatorului economic sau a
institutiei se face intr-un proces-verbal intocmit in acest scop, care contine problematica prezentata si
tabelele cu numele, prenumele si semnatura persoanelor instruite.

Inregistrarea si confirmarea instructajului

Instruirea in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor si instruirea in domeniul protectiei civile

se certifica prin inscrisuri realizate, dupa caz, in fisa individuala de instructaj in domeniul prevenirii si
stingerii incendiilor si instruirea in domeniul protectiei civile, in registrul de predare-primire a
schimbului sau in procesele-verbale de instruire.
Fisele individuale de instructaj se intocmesc pentru toate persoanele angajate, conform modelului
prevazut in anexa care face parte integranta din prezentele dispozitii generale.
Dupa efectuarea instructajelor este obligatorie completarea fiselor individuale de instructaj,
inscrisul efectuandu-se cu pasta sau cu cerneala.
Dupa completare, fisa individuala de instructaj in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor si
instruirea in domeniul protectiei civile se semneaza de persoana instruita si de catre persoanele care au
efectuat si au verificat instructajul.
Prin semnatura persoana instruita demonstreaza participarea la instructaj, iar persoana care a
verificat instructajul confirma, pe baza examinarii persoanei instruite, ca aceasta si-a insusit
cunostintele.

71/87
 Conducatorii locurilor de munca raspund de pastrarea fiselor individuale de instructaj in
domeniul prevenirii si stingerii incendiilor si instruirea in domeniul protectiei civile pentru personalul
din subordine.

Tipuri de riscuri

PRINCIPALELE TIPURI DE RISC GENERATOARE DE SITUAŢII DE URGENŢĂ ÎN

ROMÂNIA, GRUPATE ÎN FUNCŢIE DE NATURA LOR
A. RISCURI NATURALE
______________________________________________________________________________
| Fenomene meteorologice periculoase |Incendii |Avalanşe|Fenomene |
| |de pădure| |distructive de |
| | | |origine geologică |
|_______________________________________| | |___________________|
|Furtuni|Inundaţii|Tornade|Secetă|Îngheţ| | |Alunecări|Cutremure|
| | | | | | | |de teren |de pământ|
|_______|_________|_______|______|______|_________|________|_________|_________|
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
|_______|_________|_______|______|______|_________|________|_________|_________|

B. RISCURI TEHNOLOGICE

Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:

A - Industrie
B - Transport şi depozitare produse periculoase
C - Transporturi
D - Nucleare
______________________________________________________________________________
| Accidente, avarii, |Poluare|Prăbuşiri de|Eşecul |Căderi de|Muniţie |
| explozii şi incendii |ape |construcţii,|utilităţilor|obiecte |neexplodată|
| | |instalaţii |publice |din | |
| | |sau | |atmosferă| |
| | |amenajări | |sau din | |
| | | | |cosmos | |
|______________________| | | | | |
| A | B | C | D | | | | | |
|_____|_____|_____|____|_______|____________|____________|_________|___________|
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
|_____|_____|_____|____|_______|____________|____________|_________|___________|

C. RISCURI BIOLOGICE
______________________________
| Îmbolnăviri în masă |

72/87
|______________________________|
| Epidemii | Epizootii/zoonoze |
|__________|___________________|
| 1 | 2 |
|__________|___________________|

Precizări:
A-1: vânt puternic şi/sau precipitaţii masive şi/sau căderi de grindină
A-5: poduri şi baraje de gheaţă pe apă, căderi masive de zăpadă, chiciură, polei
A-6: incendii la: fondul forestier, vegetaţie uscată sau culturi de cereale păioase
B-1: inclusiv prăbuşiri de teren cauzate de exploatări miniere sau alte activităţi tehnologice
B-3: transporturi terestre, aeriene şi navale, inclusiv metroul, tunele şi transport pe cablu
B-7: utilităţi publice vitale şi de amploare: reţele importante de radio, televiziune, telefonie,
comunicaţii, de energie electrică, de gaze, de energie termică, centralizată, de alimentare cu apă, de
canalizare şi epurare a apelor uzate şi pluviale
B-9: muniţie neexplodată sau nedezactivată rămasă din timpul conflictelor militare

73/87
74/87
75/87
76/87
77/87
78/87
79/87
80/87
81/87
82/87
87/87