Sfaturi și recomandări în consiliere

Pentru ca clientului să-i fie în totalitate clare sfaturile și recomandările pe care i le oferă
consilierul, dar și pentru ca acesta să le poată utiliza cu succes și să obțină rezultatul dorit, în
formularea sfaturilor și recomandărilor, consilierul trebuie să țină cont de următoarele reguli.
Regula I. În formularea sfaturilor și recomandărilor practice în rezolvarea problemei
clientului, este de dorit, ca și în interpretarea celor spuse de acesta, să i se propună mai multe
sfaturi și recomandări diferite.
Aceasta este legată de faptul că diferite modalități de rezolvare a uneia și aceeași problemă
necesită respectarea unor condiții și îndeplinirea unor acțiuni diferite. Unele din ele în anumite
contexte pot fi inaccesibile clientului, ceea ce reduce efectul practic al acțiunilor proprilor
recomandări oferite.
Spre exemplu, consilierul îi poate recomanda clientului un comportament ce necesită multă
voință și multe alte calități de personalitate, care ar putea să fie extrem de slab dezvoltate la
acesta. Atunci sunt slabe șanse ca recomandările oferite să fie utile sau suficient de efective. Sau,
sfatul consilierului poate necesita mult timp liber de care consiliatul nu dispune.
Cu toate acestea numărul posibilităților propuse clientului nu trebuie să depășească, cantitatea
de 2 sau 3, și trebuie să ia în considerație adevăratul mod de viață al clientului, posibilitățile lui,
dar și proprietățile sale psihologice individuale. Numărul de soluții oferite mai trebuie să fie ales
astfel încât consiliatul să aibă opțiunea de a alege singur ceea ce i se potrivește cel mai bine.
În acest context, înainte ca să-i ofere aceste recomandări, consilierul trebuie să perceapă
foarte bine personalitatea clientului.
Astfel vom formula și aici câteva recomandări, care îl vor ajuta pe consilier să realizeze
psihodiagnostica personalității clientului în procesul de lucru cu acesta. Aceste sfaturi, în mare
parte, sunt preluate din cartea: "Язык телодвижений", А. Пиза.
Despre personalitatea clientului, cât și despre starea lui psihologică ne pot vorbi următoarele
lucruri:

• poziția ”mîinile în brâu” este specifică persoanelor decise și puternice;

• înclinarea trunchiului înainte, stând așezat, ne vorbește despre faptul că imediat după ce se
termină discuția, persoana va fi gata să acționeze;

• persoana care stă picior peste picior și se apucă cu mâinile de genunchi, de cele mai multe ori
posedă o reacție rapidă și este foarte greu de convins într-o polemică;

• gleznele presate împreună atunci când persoana este așezată, ne vorbește despre faptul că,
aceasta are niște gânduri și sentimente negative în momentul de față;
 • strângerea scamelor inexistente de pe haine este caracteristică persoanei, care la momentul
respectiv este în totalitate de acord cu ceea ce i se spune;

• capul drept în timpul dialogului dă dovadă de poziția neutră a persoanei pentru ceea ce
ascultă;

• aplecarea capului într-o parte în timpul discuției spune despre faptul că persoana a devenit
cointeresată;

• dacă capul persoanei este aplecat în față, atunci aceasta deseori este dovada că persoana se
atârnă negativ față de ce aude;

• încrucișarea mâinilor la piept — este semn al unui atașament critic;

• câteodată încrucișarea mâinilor dă dovadă de starea de frică ce a apărut la persoana dată;

• încrucșarea picioarelor — semn al stării negative sau defensive;

• semnul “ mângâierea bărbiei” înseamnă că persoana încearcă să ia o decizie în privința celor

spue numai ce;

• “culcarea” pe speteaza scaunului sau a fotoliului — mișcare ce scoate în evindență

dispoziția negativă a persoanei;

• dacă după ce persoana a fost rugată să-și spună decizia, ia în mână un oarecare obiect, asta
înseamnă că persoana nu este încrezută în decizia sa, are dubii în corectitudinea acesteia, sau
are nevoie să se mai gândească;

• când capul celui ce ascultă începe să se încline spre mână, pentru a se răzema de ea,
înseamnă că persoana iși pierde interesul față de ce i se spune acum;

• dacă persoana iși atinge ceafa cu palma și dă ochii într-o parte— înseamnă că minte;

• persoanele ce des își ating partea din spate a gâtului sunt predispuși să manifeste o atârnare
negativă, critică pentru cei din jur;

• cei care des își scarpină fruntea, de obicei sunt deschiși și înțelegători;

• punerea mâinilor la spate dă dovadă de faptul că persoana este supărată;

• atingerea feței sau capului în timpul discuției — semn că această persoană minte și vorbește
nesincer;

• degetele în gură dau dovadă de faptul că persoana are nevoie de susținere și înțelegere;
 • bătaia cu degetele în masă sau în orice altceva în timp ce ascultă pe cineva dă dovadă de
empatie față de acesta;

• palmele deschise spun despre sinceritate, încredere și onestitate;

• palmele închise, dimpotrivă spun depre neonestitate, nesinceritate și neîncredere;

• persoanele puternice în timpul strîngerii de mână se străduie să își țină mâna deasupra;

• persoana supusă în timpul strângerii de mână își ține palma dedesubt;

• cel ce tinde spre o relație egală, se străduie în timpul strângerii de mână să țină palma la un
nivel cu mâna celeleilalte persoană;

• persoana nesigură pe sine trage mâna celuilalt înspre sine în timpul stringerii de mână;

• degetele încrucișate în timpul discuției poate însemna dezamagire;

În mimica persoanei de asemenea se poate întîlni un rând de semne care cu o mare

probabilitate pot spune despre nervozitatea persoanei. Să analizăm și aceste semne:

• la persoana ce mereu zâmbește, optimismul cel mai des e unul fals, ce de regulă nu
corespunde cu starea lui interioară;

• cel care pe exterior încearcă să demonstreze răbdare și liniște în realitate ascunde cu asta,
destul de bine, îngrijorare și neliniște;

• la nevrotic cel mai des colțurile gurii sunt lăsate în jos, iar pe fața se citește plictiseala și
lipsa de interes față de oameni. Această persoană de obicei este nehotărâtă;

• privirea nevroticului este încordată iar ochii sunt deschiși mai mult ca de obicei;

• expresia feței la nevrotic este speriată, culoarea palidă și bolnavă;

• nevroticului îi este greu să zâmbească din suflet, zâmbetul lui deseori amintește de un
zâmbet ironic sau rânjet;

Să aducem încă câteva observații folositoare pe care psihologul-consultant le poate aplica,

analizând clientul ca persoană.

Rezervarea conține aluzia la faptul că persoana nu mereu vrea să vorbească deschis despre
ce gindește.
 Memoria persoanei păstrează de obicei acele trăiri ce au legătură cu persoane sau
evenimente importante.

Dacă persoana întîrzie la o întîlnire sau uită în general de ea, atunci cu mare probabilitate
poți presupune că persoana subconștient evită această întîlnire.

Dacă persoana mereu uită numele, cu o mare probabilitate poți spune că nu are mare
interes față de oameni, mai ales față de cei a căror nume îl uită.

Dacă persoana vorbește prea mult într-o situație și așa clară, dacă înafară de aceasta în
glasul ei se simte un tremur și ea, cum se spune, nu vorbește direct atunci în acea persoană nu
trebuie să ai încredere.

Glasul ce rasună clar, tare, de obicei vorbește despre faptul că persoana e deschisă și
sinceră.

Dacă persoana vorbește sub nas și neclar, probabil nu arde de dorință să comunice cu
persoana cu care vorbește.

Dacă persoana vorbește lent, alege cuvintele, își controlează limbajul înseamnă că simte o
tensiune psihologică interioară.

Intensificarea reproșărilor clientului către consilier pot servi ca dovadă a faptului că acesta
este nesigur pe sine și în cuvintele pe care le pronunță.

Regula 2. Consilierul trebuie să-i propună clientului nu doar recomandările propriu zise, dar și
să vorbească despre propriile calificative (gradul de dificultate) pe care acesta le oferă
recomandărilor date în cadrul rezolării problemei iscate.

Aici se vorbește despre faptul că, clientul trebuie să posede destul de multă informație despre
fiecare recomandare propusă, în parte, pentru ca să știe ce îl va costa urmărirea uneia sau alteia și
care este probabilitatea că această cercetare să-l ducă la rezolvarea problemei ce-l macină.

După ce consilierul ia propus clientului niște recomandări alternative în rezolvarea problemei

sale, în capul clientului (în dependență de prezența/lipsa de experiență psihologică, profesională
și de viață, dar și din cauza informației primite în exces din partea consilierului) nici pe departe
nu se formează un model adecvat al situației, deodată. Clientul nu este capabil să ia o decizie
corectă, din cele alternative propuse, în același moment. Mai mult ca atât, el nici nu îi oferă timp
suficient fiecărei recomandări în parte. Astfel, după cele menționate anterior, clientul nu poate
lua o decizie corectă, pe moment.
 Pentru a-i ușura clientului sarcina de a lua o decizie, în timp ce acesta încă meditează,
consilierul singur trebuie să îi argumenteze de ce un comportament sau altul este mai efectiv,
dezvăluindui clientului părțile poizitive dar și negative a acestui sau altui comportament.

Luând o decizie finală, independent, clientul trebuie să fie conștient de faptul că preferând un
comportament în favoarea altuia, la final va avea atât de câștigat, cât și de pierdut.

Regula 3. Este important să i se ofere clientului posibilitatea să aleagă independent acel

comportament pe care el îl consideră mai potrivit. Nimeni, înafară de el, nu îi cunoaște mai bine
proprietățile și stilul de viața, de aceea, nimeni nu va putea luat o decizie optimă. Este adevărat
că se poate înșela până și clientul. De aceea consilierul, oferindu-i posibilitate clientului să
aleagă independent, este obligat să își prezinte totuși și propriul punct de vedere. Una din
metodele eficiente în acordarea ajutorului în acest caz constă în faptul ca consilierul și clientul să
se schimbe cu rolurile, adică: consilierul îi cere clientului să-i argumenteze alegerea făcută, în
timp ce acesta ascultă atent și adresează întrebări.

Regula 4. La finalul consultației psihologice este foarte important să se asigure clientul cu

soluții de autocontrol care ar ajuta la rezolvarea problemei.

Dat că consilierea este în mare parte o metodă de psihocorecție independentă, calculată, în

baza propriilor puteri și posibilități a clientului, pentru a corecta, independent (de către client),
minusurile psihologice și de comportament. Iar din acest motiv este foarte important ca
consilieru să asigură clientul cu metode sigure de autocontrol aplicate de el însuși.

Mai concret, în această situație se vorbește despre faptul că trebuie să-i aducem la cunoștință
direct, clientului, cum el în practică ar putea să se controleze și în baza căror simptome poate
decide dacă comportamentul lui este corect, iar acțiunile întreprinse dau un rezultat pozitiv.

Regula 5. Oferirea posibilității clientului de a primi din partea consilierului sfaturi și

recomandări deja în procesul de rezolvare a problemei. Această regulă este legată cu faptul că nu
în permanență clientului îi este totul clar și mai ales îi reușește în totalitate din prima. Destul de
des, chiar și atunci când clientul se pare că a înțeles totul bine, a acceptat recomandările
consilierului, și aproape că a trecut la îndeplinirea lor, în procesul de realizare începe să se
confrunte cu o serie de situații imprevizibile care îi generează și niște întrebări, ce necesită un
răspuns rapid. Pentru ca aceste situații să se rezolve operativ, clientul trebuie să aibă posibilitatea
să țină în permanență legătura cu consilierul, chiar și după încheierea orelor de consultației și
respectiv după primirea recomandărilor necesare. În acest context este necesar ca în momentul
despărțirii de client, consilierul sa-i explice unde și când va putea lua legătura cu acesta dacă
necesită ajutor.
 Regula 6. Înainte de a finaliza lucrul și de ai oferi clientului posibilitatea de a acționa
independent, consilierul trebuie să se asigure, ca persoana a înțeles totul corect, a acceptat și fără
dubii este gata să acționeze în direcția corectă. Pentru ca să fie total convins de aceasta, la finele
consilierii este de dorit ca să i se ofere cuvânt clientului și posibilitate să răspundă la următoarele
întrebări:
1. Vă este totul clar?
2. Povestiți despre cum aveți de gând să procedați mai departe.
Câteodată este util să-i adresăm o serie de întrebări clientului, prin răspunsul cărora vom putea
depista măsura în care recomandările au fost înțelese și acceptate de către acesta.