Sunteți pe pagina 1din 6

Substante amare

Elaborate de celula vegetala, substantele amare sunt compusi ternari, cu gust foarte
amar si netozici, care determina marirea secretiei gastrice, fara insa sa exercite o actiune
pronuntata de resorbtie, ca in cazul stricninei si chininei.

Raspandire

Principiile amare se gasesc adesea sub forma libera sau heterozidica in numeroase
plante, indiferent de pozitia lor sistematica. Mai des sunt intalnite in specii din familiile:
Gentianaceae (Gentiana lutea, Erythraea centaurium, Menyanthes trifoliata), Compositae
(Artemisia absinthium, Cynara scolymus, Arnica montana, Cnicus benedictus).

Proprietati

Substantele amare sunt neutre, in general amorfe, incolore, se rezinifica la aer si numai
putine au fost obtinute in stare cristalizata. Substantele amare sunt greu solubile in apa rece,
dar usor solubile prin fierbere. Sub forma heterozidica sunt solubile in apa, usor solubile in
alcool, eter, cloroform.Ele sunt absorbite de carbune. In mediu alcalin isi pierd gustul amar.
Din punctul de vedere al structurii lor chimice, principiile amare nu reprezinta un grup
omogen, bine definit, totusi astazi dupa nucleul lor unele se alatura gentiogenolului, agliconul,
gentiopicrozidei din diverse specii de Gentiana si Erythraea, altele alantolactonei din Radix
Inulae (santonina din Flores Cinae, arctiopierina din Arctium lappa, cnicina din Cnicus
benedictus) si in sfarsit cateva apartin azulenelor si proazulenelor (matricina din Flores
Chamomillae, artabsina din Herba Absinthii si lactucopierina din Lactuca sp.).

Biogeneza

Principiile amare ca atare sau sub forma heterozidica sunt produsi secundari rezultati
din transformarea portiunii acide a substantelor rezinoase. In sprijinul acestei afirmatii,
cercetarile au aratat ca din Resina Sandarac s-a obtinut pe langa o rezina propriu-zisa si o
substanta amorfa, amara, lactonica, ca produs secundar al transformarii acidului
sandaracopimaric. Formarea unei substante amare in uleiul volatil de terebentina, cand acesta
se rezinifica, precum si constaatarea ca aurantiamarina amorfa, principiul amar din
Pericarpium Citri, este un izomer sau poate un polimer al hesperidinei, substanta cristalizata
dar fara gust, sunt fapte care confirma in plus originea acestor principii.
Obtinerea principiilor amare din planta se face in general prin extragerea cu alcool sau
cu cloroform. Solutia extractiva obtinuta se defeca cu acetat de plumb, care se elimina apoi
sub forma de sulfura, prin trecerea unui curent de hidrogen sulfurat.
Dozarea principiilor amare se face printr-o metoda organoleptica a lui Wasicky, prin
care se determina indicele de amareala in comparatie cu o solutie etalon de 1 : 4 800 000
brucina. Indicele acestei solutii este luat ca unitate si notat cu numarul 100 000.
Indicele de amareala este cea mai mica cantitate a produsului de cercetat sub forma de
decoct, in care i se poate percepe gustul sau amar.
Principiul meetodei consta in determinari sistematice a gustului amar a solutiilor
extractive de diverse concentratii in produsul de cercetat. La obtinerea solutiilor extractive a

2
produsului de cercetat trebuie sa se tina seama si de gradul de diviziune a produsului vegetal.
In general se lucreaza numai cu o pulvere trecuta prin sita nr. 4. De asemanea la determinarea
acestui indice trebuie avut in vedere si timpul sau durata extractiei, pentru care este suficienta
o ora. Se procedeaza de obicei astfel: se prepara un decoct 1% din produsul de cercetat, adus
in prealabil la gradul de pulverizare pentru a trece prin sita cu numarul indicat mai sus. Din
aceasta solutie extractiva se prepara dilutii diferite. Se incepe aprecierea gustului cu cea mai
mica concentratie. Cavitatea bucala se clateste bine inainte de a introduce 5 ml din aceasta
concentratie. Solutia se plimba prin intreaga cavitate bucala. Dupa indepartarea senzatiei de
amar din gura, prin clatire cu apa, se continua determinarile dupa un sfert sau trei sferturi de
ora cu solutii de concentratii din ce in ce mai mici, pana cand se mai percepe gustul amar. Se
noteaza concentratia acestei dilutii . Pentru ca indicele de amareala sa prezinte o valoare mai
mult sau mai putin exacta, se determina dupa fiecare incercare a produsului de analizat,
sensibilitatea de reactie a nervilor gustativi cu ajutorul unei solutii standard. In acest scop se
utilizeaza dupa cum am ma aratat o dilutie etalon de 1: 4 800 000 brucina sau o dilutie de
1: 160 000 chinina clorhidrica.
Produsele vegetale amare in afara de acelea ale caror principii active sunt alcaloizi sau
heterozide cardiotonice, se pot grupa astfel:
 produse vegetale amare pure sau simple;
 produse vegetale amare aromatice;
 produse vegetale amare mucilaginoase.
Din prima categorie fac parte acele produse vegetale care contin numai principii
amare: -Radix Gentianae
-Folium Trifolii fibrini
-Herba Centaurii
-Radix et Herba Taraxaci etc.
Produsele amare aromatice ce formeaza categoria a doua contin pe langa principii
amare pure si uleiuri volatile: -Herba Absinthii
-Rhizoma Calami
-Cortex Aurantii fructus
-Herba Millefolii
-Strobuli Lupuli.
Aceasta categorie arata in plus legatura biogenetica dintre principiile amare si uleiurile
volatile. Ultima grupa de produse vegetale amare este aceea in care pe langa un principiu
amar pur se gaseste si o substanta mucilaginoasa, de exemplu: -Radix Colombo
-Cortex Condurango.

Actiune si intrebuintari

S-a constatat prin numeroase experimentari, ca principiile amare maresc secretia


gastrica, daca sunt administrate cu o jumatate de ora inainte de masa. Daca se administreaza
produsele cu principii amare o data cu alimentele, secretia gastrica scade. Principiile amare
din aceste produse excita secretia atat timp cat stomacul este gol si aceasta secretie sporeste
vadit, daca dupa administrarea lor la un interval de o jumatate de ora se introduc alimentele.
Datorita acestei actiuni produsele vegetale amare se intrebuinteaza sub forma de ticturi
si vinuri. Tincturile se prepara de obicei dintr-o parte planta si zece parti alcool. Din aceste
forme galenice se administreaza cate 15-40 de picaturi o data cu o jumatate de ora inainte de
masa.
Infuziile 5-10 g/200 ml apa au un gust mult mai placut si se intrebuinteaza mai rar
datorita si faptului ca prin pastrare timp de 2-3 zile indicele lor de amareala scade in mod
simtitor. Ele trebuie preparate la nevoie cel mult pentru o zi.

3
Exemple de plante cu substante amare:

Gentianae radix (radacina de gentiana): fam Gentianaceae.


Planta perena robusta, cu rizom vertical, gros pana la 100 cm. In primii 10-20 ani partea
aeriana a plantei este reprezentata de frunze bazale, dispuse in rozeta. Frunzele sunt epiltice,
acute, ingustate in petiol, cu marginea intreaga. Tulpina florifera lunga pana la 1-5 m este
ramificata. Frunzele tulpinale sunt opuse, concrescute la baza. Florile dispuse axilar sunt
galbene cu pete brune. Fructul este o capsula ce contine multe seminte. Infloreste in lunile
iulie si august. Recoltarea rizomilor si radacinilor se face toamna, se usuca; se pastreaza in
saci de hartie cerata, ferite de umezeala.
Obtinerea produsului: Gentiana lutea este o planta care se dezvolta foarte incet, traieste pana
la 60 de ani si produce rizomi si radacini care pot fi recoltati numai dupa 10-15 ani. In scopuri
medicinale se recolteaza rizomii si radacinile toamna, dupa care se supun uscarii la o
temperatura de 50-60 grade C.
Caractere macroscopice: radacina: bucati de 10-15 cm lungime, de culoare brun-roscata, gust
amar.
Compozitie chimica: glucozide amare, gentiamrina, gentiina, gentizina, mucilagii, lipide,
steroli, substante minerale.
Intrebuintari: ca stomahic si tonic amar; actiune coleretic-colagoga. Radacina de gentiana este
un tonic amar si aperitiv. Se administreaza sub forma de tinctura sau extract moale. Intra in
compozitia tincturei amare si in ceaiul tonic aperitiv.
De-a lungul istoriei medicinei, gentiana a fost folosita foarte mult ca tonic, antidot
pentru otravuri, iar ocazional si ca agent util la fabricarea berii alcoolizate. Se spune ca a fost
descoperita de Gentius, regele Ilyriei, si de aici si denumirea sa din prezent. In medicina se
folosesc atat radacina cat si partea superioara a plantei si se stie ca gentiana are un rol benefic
in tratarea afectiunilor sistemului digestiv, dar si in recuperarea organismului dupa boala, cand
sistemul imunitar este complet la pamant. De asemenea cotribuie simtitor si la cresterea poftei
de mancare. Efectele benefice ale extractelor de gentiana se rasfrang deopotriva asupra
sistemului imunitar cat si asupra ficatului, a sistemului digestiv sau a sistemului nervos.
Radacina de gentiana este un bun antiinflamator, antiseptic, febrifug si tonic general

4
Centaurii herba (iarba de fiere pamantului-Tintaura): planta Centaurium umbellatum,
fam Gentianaceae. Planta anuala sau bienala, cu tulpina tetraedrica, simpla sau ramificata in
partea superioara, glabra, inalta pana la 40 cm, cu diametru de 2-2,5 mm, uneori cu frunzele
bazale lungi de 3-4 cm, late aproximativ de 2 cm scurt petiolate, obovate si dispuse in rozeta.
Frunzele tulpinale opuse, oblung-ovate sau lanceolate pana la liniare, ascutite, sesile, glabre,
lungi de 3-5 cm si late de 1,5-2,5 cm, cu 3-5 nervuri longitudinale. Inflorescenta este o cima
bipara. Florile cu caliciul divizat in cinci lacimii acuminate au corola gamopetala formata
dintr-un tub incolor, divizat in cinci lobi lanceolati de culoare roz-rosiatica, rar alba, cu cinci
stamine ce au anterele rasucite la maturitate. Ovar super, cilindric. In boboc corola este
rasucita. Miros slab, gustul este foarte amar.
Raspandirea: Creste aproape in toate continentele; la noi in tara se intalneste in fanete si
poieni mai umede, la marginea padurilor, din regiunea de campie pana in cea subalpina.
Obtinerea produsului: Se recolteaza partile aeriene in perioada infloririi prin taierea ramurilor
la cativa centimetri de la suprafata pamantului. Se leaga in manunchiuri si se usuca.
Caractere macroscopice: fragmente de tulpini cu frunze si flori, gust foarte amar.
Compozitie chimica: glucozide amare: eritaurina, eritrocentaurina, eritramina.
Intrebuintari: tonic amar, ca febrifug.
Ceaiul de țintaură, denumit Centauri herba, se obține din părțile aeriene înflorite recoltate
prin tăierea tulpinelor cu foarfeca sau cuțitul la 5 cm de la suprafața pământului. Uscarea se
face la umbră, în buchete, atârnate pe sârmă sau întinse în strat subțire. Se folosește sub formă
de infuzie. Planta conține principii amare cu structură secoiridoidică, eritrocentaurina, xantone
polisubstituite, flavonoide, alcaloizi, lactone, triterpene, acizi fenolici, ulei volatil, fitosteroli,
alcool cerilic, acizi grași, substanțe minerale. Infuzia de țintaură mărește activitatea vezicii
biliare. Se bea câte o jumătate de cană înaintea meselor principale.

5
Absinthii herba (iarba de pelin): planta Artemisia absinthium, fam Compositae. Planta
perena cu radacina lemnoasa din care se dezvolta tulpini sterile, scurte cu frunze bazilare si
tulpini florifere. Frunzele bazilare sunt tripenat-sectate, cu segmente lanceolate, cele tulpinale
sesile, simplificandu-se treptat spre varf. Bracteele sunt intregi sau trifoliate. Frunzele sunt
catifelate, verzi-cenusii pe partea superioara si cenusii-argintii pe partea inferioara, datorita
numerosilor peri tectori.
Inflorescenta este un racem ramificat de capitule globuloase aplecate, cu diametru de
2,5-3,5 mm, protejate la exterior de un invelis de bractee liniare, imbricate, membranoase si
tomentoase. Receptacolul este convex, pubescent si poarta la exterior rare flori femele,
galbene, tubuloase cu marginea intreaga sau bidintata, iar florile centrale hermafroditte sunt
galbene, cu corola regulata, campanulata, divizata in partea superioara in 5 lobi. Miros
caracteristic, gust aromatic foarte amar.
Raspandirea: Pelinul este o specie raspandita in Europa, Asia si sudul Africii. In flora tarii
noastre este frecvent intalnit prin locuri insorite, aride, de preferinta pe coline si dealuri, unde
apare de multe ori masiv.Se poate cultiva pe terenuri pietroase, necorespunzatoare altor
scopuri agricole.
Obtinerea produsului: Se recolteaza frunzele bazale si varfurile inflorite, de preferinta la
inceputul infloririi. Produsul poate fi obtinut si prin strujirea frunzelor tulpinale, care se
adauga la varfurile inflorite ale tulpinii. Fragmentele de tulpini mai groase de 3 mm nu pot
intra in componenta produsului. Uscarea se face in mediul ambiant in locuri bine ventilate.
Caractere microscopice: frunze isolate, de culoare verde-cenusie si capitule florale cu miros
puternic aromat si gust puternic amar. Pe epiderma frunzelor sunt prezenti peri tectori in
forma de T , cu picior scurt format din 2-4 celule, la capatul carora se afla o celula orizontala
alungita cu capetele ascutite si peri glandulari de tip Compositae . Epiderma inferioara
prezinta mai multi peri glandulari si stomate, fata de epiderma superioara. Receptacolul
prezinta peri tectori lungi in forma de panglica, iar pedunculul contine rozete de oxalat de
calciu.
Compozite chimica: ulei volatile de culoare albastra, tannin, rezine, flavone, substante amare.
Intrebuintari: ca tonic amar, stomahic, in dispepsii cu constipatii.

6
Taraxaci radix (radacina de papadie): planta Taraxacum officinale, fam Compositae.
Planta perena cu radcina pivotanta; tulpina scapiforma terminate cu un capitul cu flori
galbene; fructele achene prevazute cu o egreta de papus.
In scop terapeutic, radacinile de papadie se recolteaza din aprilie si pana la sfarsitul lui mai,
chiar inainte de inflorire. Si radacinile culese toamna sunt la fel de eficiente. Se scot din
pamant si se spala repede, cu apa rece.Apoi se taie in doua pe lung, si apoi in bucati mai mici.
Se usuca la 45 de grade, sa se folosesc proaspete, pentru tinctura.
Caractere macroscopice: bucati alungite cu suprafata neagra, su sectiunea albicioasa, miros
slab si gust pronuntat amar.
Compozitie chimica: taraxacina, taraxacerina, tannin, inulina, rezine.
Intrebuintari: ca tonic amar, depurative, colagog.
Radacina de papadie poate actiona ca un laxativ usor si este utilizata pentru a imbunatati
digestia. Unele cercetari preliminare, sugereaza ca papadia poate ajuta si la imbunatatirea
functiei ficatului si a vezicii biliare.
Pana astazi s-au descoperit peste 50 de substante active continute in papadie, cu efecte
tamaduitoare puternice. Intre ele: inulina, substante amare, vitaminele B1, B2, calciu, fier,
mangan, natriu, siliciu, sulf. Numarul suferintelor carora aceasta uzina de sanatate le vine de
hac este impresionant: curata sangele, echilibreaza metabolismul, sporeste volumul urinei,
intareste stomacul, bila, fortifica ficatul, este un antireumatic puternic.