FIZIOLOGIA SISTEMULUI RESPIRATOR

CURS 1 / 2017 – Suport de curs

Oxigenul, o moleculă indispensabilă vieţii, are, adesea, şi efecte nedorite, putând

provoca leziuni ale moleculelor organice şi apariţia a ceea ce numim „stresul oxidativ”. Din
acest motiv, în literatură apare termenul de „paradoxul oxigenului”: pe de-o parte absolut
necesar supravieţuirii, pe de altă parte un agresor molecular redutabil, cu care organismul
trebuie să lupte.

Organismul uman este un organism aerob care are nevoie de aportul exogen de oxigen
şi care trebuie să elimine la exterior CO2. Pentru ca procesul de preluare a O2 şi cel de
eliminare a CO2 să se desfăşoare cu o viteză suficient de mare este necesară o suprafaţă de
schimb foarte mare, care să permită trecerea celor două gaze respiratorii. Însă o astfel de
suprafaţă aduce cu sine şi riscul de deshidratare. Pentru a se evita deshidratarea, suprafaţa de
schimb trebuie să fie protejată şi să nu intre în contact direct cu mediul înconjurător. În
consecinţă, epiteliul respirator este intern.
Un astfel de epiteliu respirator intern asigură mediul umed la nivelul căruia se
desfăşoară schimburile de gaze şi, în acelaşi timp, protejează suprafaţa foarte fină de schimb
împotriva leziunilor directe.
Însă, pe lângă beneficiile sale, epiteliul respirator intern ridică problema modalităţii de
deplasare a aerului între atmosferă şi suprafaţa de schimb. Implicit, suprafaţa de schimb
trebuie să fie conectată la exterior printr-un sistem de tuburi (căile respiratorii) şi este
necesară existenţa unei „pompe” capabile să creeze diferenţele de presiune care să asigure
deplasarea gazelor (muşchii respiratori).
În consecinţă, sistemul respirator este alcătuit din următoarele componente: (1)
plămânii înveliţi de pleure, (2) căile respiratorii şi (3) „pompa” musculară, alcătuită din
peretele musculo-scheletic al cutiei toracice. (4) Ultima componentă a sistemului respirator
este reprezentată de centrii respiratori din trunchiul cerebral.
Activitatea sistemului respirator trebuie să fi îndeaproape corelată cu activitatea
sistemului circulator.

Funcţiile sistemului respirator

Sistemul respirator are mai multe roluri. Cele mai importante dintre ele sunt:
1. Schimbul de gaze dintre atmosferă şi plămâni;
2. Echilibrul acido-bazic (homeostazia pH-ului); menţine pH-ul organismului pe termen
scurt;
3. Protecţia împotriva agenţilor patogeni inhalaţi şi împotriva substanţelor iritante, funcţie
la care participă o serie de mecanisme defensive;
4. Rol metabolic şi endocrin;
5. Fonaţia;
6. Termoreglarea (sursă importantă de pierdere a apei şi disipare a căldurii).

Respiraţia: „internă” şi „externă”.

1. Prin respiraţia internă (sau celulară) se înţelege utilizarea intracelulară a oxigenului
şi reacţiile acestuia cu moleculele organice pentru producerea de energie (ATP), apă şi CO2.
2. Respiraţia externă, care include toate procesele implicate în deplasarea gazelor
respiratorii între mediul înconjurător şi ţesuturi.
→ în gradient de presiune
→ gradient creat de „pompa” musculară
→ rezistenţa la flux a căilor respiratorii depinde de diametrul lor
 - schimbul I → atmosferă-plămâni (ventilaţia)
- schimbul II → alveole-sânge
- transportul sanguin al gazelor
- schimbul III → sânge-celule
→ necesită funcţionarea coordonată a sistemului respirator şi cardiovascular

ANATOMIE FUNCŢIONALĂ
SISTEMUL RESPIRATOR

1. Sistem de conducere a aerului atmosferic până la nivelul suprafeţei de schimb

= căile respiratorii
2. Suprafaţa de schimb a gazelor respiratorii
= alveolele pulmonare
+ reţeaua de capilare
3. „Pompa” care realizează gradientele de presiune necesare ventilaţiei pulmonare
→ oasele şi muşchii cutiei toracice
→ musculatura abdominală (accesor)

CUTIA TORACICĂ
- coloana vertebrală toracică
- sternul + coastele
- musculatura asociată:

1. Mm INSPIRATORI
- mm principali:
→ diafragmul → boltă musculară cu suprafaţa de aproximativ 250- 350 cm2
- inervat de nn. frenici (C3-C5)
→ muşchii intercostali externi
- inervaţi de nn. intercostali
- mm inspiratori accesori (inserţie la nivelul capului, gâtului, centurii scapulare şi pe
primele două coaste)
→ sterno-cleido-mastoidian
- se inseră pe apofiza mastoidă, manubriul sternal şi regiunea medială a
claviculei
- inervat de n. XI şi n. spinal C2
→ scaleni
- originea → procesul cervical
- inserţia → prima coastă
- inervaţie nn. spinali C3-C8
- ridică prima coastă

2. Mm EXPIRATORI
→ mm intercostali interni
→ mm cu inserţia pe baza toracelui şi pe bazin
→ ex.: mm drepţi abdominali etc.
→ mm. abdominali anterolaterali (drepţi, oblici etc.)
- coboară rebordul costal
- ↑ presiunea intra-abdominală
→ împing diafragmul spre cutia toracică
 PLĂMÂNII ŞI PLEURELE

Plămânii → drept şi stâng

- ţesut spongios, uşor, ocupat în mare parte de spaţii pline cu aer
- alături de inimă → umplu aproape în totalitate cavitatea toracică
- comunică cu exteriorul prin căile respiratorii
- plămânul DREPT → 3 lobi
- plămânul STÂNG → 2 lobi
- înveliţi de pleure

VASCULARIZAŢIE DUBLĂ
→ nutritivă → aa bronşice (din marea circulaţie)
→ funcţională → aa şi vv pulmonare (mica circulaţie)
- conţine aproximativ 10% din volumul circulant
(aprox. 0,5 litri – din care 75 ml în capilare).
- circulaţie cu debit mare şi presiune scăzută (8/25 mmHg)

PLEURA
- sac seros → 2 foiţe + lichid pleural
- ţesut conjunctiv elastic + capilare

- foiţa viscerală
- contact intim cu ţesutul pulmonar → urmează relieful pulmonar
- foiţa parietală
- contact cu pereţii cutiei toracice şi cu mediastinul
- lichidul pleural
→ strat foarte subţire
→ forţe de tensiune superficială

ROLURI:
1. suprafaţa umedă şi glisantă pentru foiţele pleurale pleure
2. adeziune între plămâni şi cutia toracică
3. menţine plămânii parţial „deschişi” chiar şi în repaus

Presiunea intrapleurală = Vidul pleural

→ la sfârşitul expirului normal
= -2,5 mmHg
→ expansiunea toracelui
→ ↓ presiunea intrapleurală (cu maxim 4 mmHg în inspir normal
→ la – 6 mmHg)
→ expansiunea pulmonară
→ inspir forţat → până la -30 mmHg
 CĂILE RESPIRATORII

1. Superioare: 2. Inferioare:
- fosele nazale - traheea
- cavitatea bucală - arborele bronşic
- faringele - parenchimul pulmonar
- laringele

I. FOSELE NAZALE
- mucoasa olfactivă → cornete nazale superioare → olfacţie + „adulmencare” (rol protector)
- mucoasa nazală → „condiţionarea aerului”

II. CAVITATEA BUCALĂ

- cale respiratori accesorie
- „condiţionare” deficitară

III. FARINGELE
- răspântie digestivă şi respiratorie
- 3 regiuni: - nazofaringe, orofaringe, laringofaringe

IV. LARINGELE
- cale aeriană
- rol fonator
→ coarzile vocale
→ glota
→ epiglota
- mm laringelui:
- abductori → deschid glota
- adductori → închid glota
- inervaţie → n. laringeu recurent (ramură din vag)
- închiderea glotei
→ previne aspiraţia
→ rol în reflexul de tuse
→ patologie:
- paralizie abductori → stridor
- paralizie adductori + pacienţi în comă sau sub anestezie generală
→ risc aspiraţie

CĂILE RESPIRATORII INFERIOARE

Arborele traheobronşic:
- trahee → inele cartilaginoase incomplete + fibre musculare netede ↓
- bronhii → inele cartilaginoase complete + fibre musculare netede ↓
- bronhiole + bronhiole terminale → lipsite de cartilaj + numeroase fibre musculare netede
- bronhiole respiratorii
- ducte alveolare
TERMINOLOGIE:
- căi respiratorii mari → φ>2 mm
→ epiteliu cilindric
- căi respiratorii mici → φ<2 mm
→ epiteliu cubic
- bronhiole → φ<1 mm
- între trahee şi sacii alveolari → 23 diviziuni
- 16 diviziuni (0→16: trahee → bronhiole terminale) → zona de conducere
- bronhii, bronhiole, bronhiole terminale
- 3 diviziuni (17-19: bronhiole respiratorii) → zona de tranziţie
- diviziunile 20-23 → zona de schimb: ducte alveolare, alveole

Lobulul pulmonar
= bronhiolă lobulară + parenchimul pulmonar asociat (vascularizat de un singur vas
arterial)
- pe secţiune – formă triunghiulară cu baza spre periferia plămânului
- aplicaţie clinică: infarctul pulmonar

Acinul pulmonar
= bronhiolă respiratori + ducte alveolare + saci alveolari + alveole

Unitatea alveolo-capilară

ALVEOLELE PULMONARE
- aproximativ 300-480 milioane
- suprafaţa de schimb → 50-100 m2 ; diametru = 200-250 μm
- epiteliu unistratificat pavimentos
- bogată reţea capilară (aprox. 280 miliarde capilare) → 500-1000 capilare/alveolă
- pneumocite:
tip I → cel pavimentoase alveolare (90-95% din suprafaţa alveolară)
tip II → cubice, de aprox. 2 ori mai numeroase (doar 5-10% din suprafaţă)
→ secretă surfactant
- macrofage alveolare
- mastocite, limfocite, plasmocite etc.

BRONHOMOTRICITATEA
Tonus bronhomotor
- bronhiile şi bronhiolele → stare de uşoară constricţie
- tonus PS → fibre colinergice vagale
- PS → bronhoconstricţie
Inervaţia simpatică
- adrenergică, slab reprezentată
- bronhodilataţie (R β2)
Fibre non-ACh, non-A (peptidergice)
- VIP → bronhodilataţie
Prostaglandninele şi leucotrienele
PGF2α, LT → bronhoconstricţie
PGE2 → bronhodilataţie
Histamina → bronhoconstricţie
 FUNCŢII NERESPIRATORII ALE CR

I. Protecţia fizică
1. ÎNCĂLZIRE
- plexuri venoase submucoase
- sânge → aproximativ 32oC
- modificarea progresivă a temperaturii aerului
- în plămâni → ajunge la temperatura corpului
2. UMECTARE
- până la saturaţie 100%
- strat lichidian secretat de glandele seroase ale mucoasei nazale
→ pierdere de apă pe cale respiratorie 0,5 l/zi → 2,5 l/zi
3. PURIFICARE + FILTRARE
- fire de păr
- circulaţia turbulentă a aerului
- stratul de mucus
- mişcările cililor
- în funcţie de diametrul particulelor
a. Particulele cu ϕ > 10-15 μm
→ reţinute de firele de păr
→ proiectate pe peretele posterior al nazofaringelui
→ aderă de mucus
b. Particulele cu ϕ = 2-10 μm
→ ↓ viteza aerului
→ aderă de mucusul care tapetează căile respiratorii
→ eliminate prin:
- mişcările cililor
- tuse

MIŞCĂRILE CILILOR
- mucusul şi particulele se deplasează prin mişcările cililor (de la fosele
nazale şi până la bronhiolele terminale
- mucusul → 2 straturi:
- strat superficial → gel (produs de glandele mucoase)
- strat profund fluid, produs de celulele „clara”
- la polul bazal: simport activ secundar (NKCCl) Na+- K+-2Cl−
- la polul apical: eflux Cl− (canale CFTR) (clinic: fibroza chistică)
- paracelular: Na+ (gradient electric) şi apă (gradient osmotic)
- cilii – automatism !!!
→ acoperiţi cu mucus
→ mişcări „în valuri”
→ independente de inerv. extrinsecă
→ mişcare retrogradă rapidă în stratul fluid
→ mişcare lentă de revenire în stratul superficial
→ deplasează mucusul:
- 0,5-1 mm/min în căi respiratorii cu ϕ = 1-2 mm
- 5-20 mm/min în căi respiratorii mari
→ blocare → boala cililor imobili, fumat
- ajuns în laringe → înghiţit
 STRĂNUTUL ŞI TUSEA
- curăţirea căilor respiratorii
- secreţii
- particule inhalate
- centru nervos bulbar
Strănut → declanşat de prezenţa iritanţilor la nivelul mucoasei nazale

Tuse → declanşată de stimularea

- mecanoreceptorilor de la nivelul căilor respiratorii mari (laringe, trahee,
bronhii)
- chemoreceptorilor de la nivelul bronhiolelor şi acinilor pulmonari

Etape:
1. inspiraţie profundă
2. reţinerea aerului prin închiderea căilor aeriene
3. iniţierea efortului expirator → ↑ presiunea intratoracică
4. ↑ presiunea aerului „capturat”
5. eliberarea bruscă a aerului

c. Particulele cu ϕ < 2μm

→ ajung în alveole
→ fagocitate de macrofagele alveolare şi degradate sub acţiunea enzimelor lizozomale
! particule greu degradabile sau imposibil de degradata (ex., asbest, Si etc. →
silicoză, asbestoză)

II. Protecţia imună

- secreţiile bronşice → IgA
- epiteliul sinusurilor paranazale
→ NO → bacteriostatic
- macrofagele alveolare
- celule fagocitare → fagocitează particule mici şi bacterii
- secretă citokine
- produc α1-antitripsină → innhibă proteazele → protecţie împotriva emfizemului
pulmonar

III. Funţii metabolice şi endocrine

- pneumocitele II → secreţie surfactant
- sistem fibrinolitic → liza cheagurilor mici care ajung în vasele pulmonare
- inactivare la prima trecere prin plămâni (ex., PGE1, PGE2, PGF2α, leucotriene)
- traversare circulaţie pulmonară nemodificate (ex., PGA1,PGA2, PGI2)
- convertirea parţială:
- enzima de conversie a angiotensinei
- activeză AgT I → AgT II (70%)
etc.

Dr. C. Login, 2017

Bibliografie selectivă:
M.G. Levitzky, Pulmonary Physiology, McGraw Hill Education, New York, 2013.
W.F. Boron, E.L. Boulpaep, Medical Physiology, Elsevier, 2016.
A. Guyton, J.E. Hall, Textbook of Medical Physiology, Saunders, 2015.