2016-2017

Gradini peisagere englezesti

Lucrare de cercetare
“…Fiind baiet paduri cutreieram
Si ma culcam ades langa izvor,
Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa suna-ncetisor…”
Mihai Eminescu
STRUCTURA:

1. INTRODUCERE
2. ZONA DE RĂSPÂNDIRE
3. REPERE ISTORICE ALE EVOLUȚIEI
4. AUTORI PREOCUPATI DE ARTA GRADINILOR
5. SURSE DE INSPIRATIE
6. CONCEPȚIA GRĂDINILOR
7. TIPOLOGIA GRĂDINILOR
8. REGULI DE COMPOZITIE
9. CIRCULAȚII- DRUMURI ȘI ALEI
10. ELEMENTE CONSTRUITE ÎN COMPOZIȚIA GRĂDINII
11. FUNCȚIUNI SPECIFICE GRĂDINILOR
12. ELEMENTUL VEGETAL ÎN GRĂDINILE
13. FAUNA
14. APA ÎN COMPOZIȚIA GRĂDINII
15. MATERIALE UTILIZATE ÎN REALIZAREA GRĂDINILOR
16. SPECIALIȘTI ÎN ARTA GRĂDINILOR
17. CITATE
18. EXEMPLE DE GRĂDINI SEMNIFICATIVE - ANALIZA
19. BIBLIOGRAFIE
20. LISTA SITE-URI CONSULTATE
21. LISTA ILUSTRAȚIILOR ȘI SURSA
Introducere
Natura se dezvaluie fiecarui om
potrivit intereselor sale.

Grădina englezească este o grădină în stil peisager, o grădină peisaj în stil romantic peisager, deasemeni
poate fi numită grădina parc peisager. Ca în toată zona de vest a Europei arta peisageră a fost influenţată de
imperiul roman de unde a împrumutat cultura greco-romană şi influenţele vremii, iar peste toate acestea şi-a
pus amprenta rigurozitatea, calmul, şi seriozitatea tipic engleză. In aceste grădini stil parc, cu un fundal
profund peisager, practic grădină cu o suprafaţă mare de gazon în centrul peisajului fiind casa, arhitecţii
peisagişti proiectau pereţii de garduri vii, buchetele de arbori, statui, fântâni, etc.

După Evul Mediu, în Anglia dominau grădinile medievale, închise între ziduri, cu vegetaţie tunsă dispusă
regulat simetric. Ulterior, ca şi în restul Europei, s-au făcut simţite influenţele italiană şi franceză. Dar, în
timp ce în Europa arta grădinilor evolua sub influenţa puternică a stilului francez, în Anglia începând cu sec.
al XVIII-lea, sub influenţa literaturii, picturii de peisaj şi a noii mişcări culturale, arta grădinilor a evoluat în
direcţia reîntoarcerii la natură, a renunţării la rigiditatea şi artificialitatea stilului francez.

Zona de răspândire si reperele istorice ale evolutiei

Pentru fiecare sit exista o folosinta ideala.
Pentru fiecare folosinta exista un sit ideal.

Stilul peisager (liber, natural, romantic sau englez) a apărut în Anglia în secolul al XVII-lea, în contextul
unei mari mişcări culturale ce căuta noi forme de exprimare, fie sub influenţa literaturii noi, ce promova
ideea reîntoarcerii la natură, fie sub influenţa pictorilor peisagişti sau chiar datorită influenţei artei grădinilor
chinezeşti. În această situaţie, în Anglia, ca o reacţie împotriva grădinilor franceze, arta grădinilor a căpătat o
nouă orientare, renunţându-se în primul rând la rigiditatea şi artificialitatea impusă de geometrismul
grădinilor clasice.
Şi condiţiile climatice tipice ţinutului insular al Angliei (ceaţă, umiditate atmosferică ridicată) ce favorizau
dezvoltarea diferitelor specii, mai ales a celor de gazon, dar şi întinderea mare a diverselor proprietăţi, având
cel mai adesea relief variat, au favorizat pe de o parte adoptarea acestui stil.
Acest stil are ca dominante trasarea liberă a aleilor, utilizarea vegetaţiei într-o manieră cât mai apropiată de
cea naturală precum şi adaptarea construcţiilor la formele terenului si accentuarea calitatilor lui, perspective
succesive indirecte, elemente de surpriza, prelungirea perspectivelor dincolo de limitele parcului, efecte de
lumina, contrast, oglindiri, constraste de culoare, respect fata de elementul vegetal - pentru o reuşită
armonizare a artificialului cu naturalul.

Autori preocupați de arta grădinilor

Dupa cum precizam deja, acest stil s-a dezvoltat sub influența unor scrieri literare romantice, așa cum a fost
”Paradisul pierdut” a lui Milton (1667) sau „Poemele de la tara” ale lui Addison (1712), s-a propagat in
Franța o dată cu operele ”Școlii filosofice” , reprezentant fiind J. J. Rousseau.

În literatură, scrierile devin din ce în ce mai numeroase și susțin revenirea la natură și înlăturarea stilului
regulat prea măreț și sobru. În 1590, Bacon vorbește despre o astfel de grădină în stil natural, poetul John
Milton în al său ”Paradis pierdut” trezește imaginea grădinii plantate liber, J. J. Rousseau devine promotor a
ceea ce va deveni strigătul secolului: ”Să revenim la natură” în opere ca: ”Le verger des Charmettes”(1736),
”La nouvelle Heloise” (1761). În 1777, Girardin, creatorul parcului de la Ermenonville, scrie un tratat în
care enunță principiile de bază ale acestui nou stil.
În Europa, paternitatea acestui stil natural peisager trebuie atribuită fără rezerve englezilor. În Anglia
promotorii au fost Addison și Pope. Planurile concepute de acești doi arhitecți peisagiști sunt executate cu
măiestrie de către W. Kent, pe care englezii îl consideră un adevărat șef de școală. El era decorator de
meserie și această specialitate își va pune amprenta pe toată opera lui.
Dintre teoreticienii acestui nou stil vom cita pe Thomas Whately, care a scris în 1771 un tratat despre modul
cum trebuie lucrată o grădină în stil peisager. Un alt mare teoretician a fost Repton, care va contiunua opera
lui Whately și în 1803 va publica cartea sa ”Observații asupra teoriei și practicii grădinilor peisagere”. El va
da, în această operă, prețioase îndrumări privind regilile de compoziție, impresiile optice ce se pot crea în
anumite condiții în parcuri și grădini, etc.

Surse de inspiratie
Stililul natural peisager, deși se consideră că a luat naștere în Anglia, cert este că, în China, multe grădini
mai vechi erau lucrate în acest stil,mult înainte de grădinile englezești.
Chinejii lăsau plantelor libertatea de a crește ca în natură, aleilor posibilitatea de a se strecura sinuos, ocolind
diversele obstacole; relieful era mult mai puțin modificat de om.
Apariția unor astfel de grădini în Anglia a fost, desigur, condiționată și de existența unor factori naturali și
social economici. Aici, climatul mai umed, cu numeroase zile de ceață, a favorizat dezvoltarea unor spații
gazonate, bine îngrijite, adevărate covoare verzi. Lipsa luminii strălucitoare a soarelui, care scaldă
elementele componente ale grădinilor italiene sau franceze dându-le contururi precise, s-a manifestat în
grădinile englezești prin estomparea formelor. Acolo unde, însă, astrul solar se asunde, unde formele își
pierd conturul, exactitatea face loc traseului liber.
Dar condițiile social-economice și-au spus în primul rând cuvântul, mai mult decât oricare din alți factori.
Spre deosebire de Franța, Anglia și-a păstrat cu sfințenie marea proprietate.
Ocrotirea naturii, strict legiferată la englezi și-a spus și ea cuvântul.

Concepția grădinilor
„Arta gradinii nu este altceva decat impodobirea
pamantului cu aceeasi diversitate
(iarba, flori, arbusti si copaci, chiar ape, dealuri si vai),
cu care natura il prezinta privirii...”
Kant

O priveliste este o scena observata dintr-un anumit punct avantajos. O priveliste trebuie sa fie studiata,
analizata si amenajata cu o arta perceptiva patrunzatoare, pentru a utiliza si cea mai mica fractiune a
intregului ei potential. O priveliste are un caracter peisagistic.

Girardin, arhitect peisagist influentat puternic de J.J. Rousseau, descrie în ”La Nouvelle Heloise” grădinile
Clarens ce l-au determinat să-și transforme proprietatea de la Ermenonville după indicațiile punctate in
aceasta scriere. În 1777 el își publică principiile compozițiilor sale în cartea: ”Asupra compozițiilor
peisajelor”, în care susține că:
-arta grădinilor are ca scop să îmbogățească natura;
-amenajarea trebuie să fie mai mult poetică și picturală decât grădinărească sau arhitecturală;
-conducătorul arhitectului peisagist trebuie să fie natura, cu ceea ce are ea mai vrednic și nu elementele
artificiale;
-se va căuta legătura armonioasă cu toate elementele, inclusiv cu natura înconjurătoare;
-cadrul este tot așa de important în peisaj, ca și în tablourile pictorilor;
-planurile diverse ale grădinii trebuie să fie astfel ordonate, ca să răzbată cu toată vigoarea către depărtări, la
orizont;
-în prim plan se vor situa mase viguroase, alte planuri se vor dispune mai voalat, într-o dezordine aparentă,
întocmai ca în natură;
- se va evita vederea geografică a unui întreg ținut; această imagine devine pitorească și încântătoare dacă e
bine încadrată;
-ansamblul trebuie să fie dictat de caracterul ținutului, iar detaliile de caracterul local;
-plantațiile trebuie să fie dispuse în culise și planuri pentru a se valorifica în mod superior fundalurile;
-pentru a imprima o iluzie de relief terenurilor plate, se vor dispune arborii în etaje pe diferite planuri de
elevație;
-se vor accentua obiectivele interesante și se vor masca cu ajutorul vegetației aspectele inestetice;
-plantațiile vor avea liziere sinuoase pentru a da contururi plăcute elementelor;
-suprafețele de apă trebuie să fie astfel dispuse în fundaluri, încât să pară cât mai naturale, ca o oglindă;
-construcțiile decorative trebuie să fie astfel amplasate încât să corespundă stilului și particularităților locale,
pentru a se încadra cât mai bine în peisaj;
-lumina și variația ei diurnă trebuie privită ca un element de primă importanță; construcțiile trebuie să fie
luminate din față, arborii să primească lumină din spate, apele sub formă de oglinzi să fie valorificate cât
mai bine în lumina nopții, etc.
După evoluția franceză, o dată cu schimbările petrecute în viața politică și economică, în concepția
grădinilor și parcurilor se observă și aici o schimbare. Propietățile sunt mai mici și se aduc o serie de plante
exotice din America și Asia, care sunt închise în grădini și cultivate izolat sau în grupe mici, pe peluze.
Conform concepțiilor predominante de atunci, masivele trebuiau să fie din aceeași specie, cu nuanțe de
culori aproape uniforme; se evitau amestecurile, pentru a nu crea contraste puternice de culoare și a secționa
masivul.
Plantațiile trebuiau să se observe bine din construcția principală. Lângă clădire se plantau unele specii de
culoare închisă, în planul al doilea specii cu frunzișul mai luminos, mai deschis, și mai puțin înalte. Pe
planul din fund speciile trebuiau să aibă o tentă argintie. Astfel, grădinile romantice devin peisagere.

Tipologia grădinilor

Reguli de compozitie
„Sa construim deci case care sa readuca in preajma omului
elementele naturii datatoare de viata si deschizatoare de orizonturi.
Aceasta inseamna o arhitectura care sa porneasca de la natura sitului
si echivaleaza cu primul pas important spre asigurarrea
unei arhitecturi demne...”
F. L. Wright

Multe proiecte terminate functioneaza nesatisfacator sau fac chiar imposibile folosintele pentru care au fost
proiectate. Un proiect nereusit nu ar trebui transpus in realitate. Tine de responsabilitatea noastra tacita, de
proiectanti, sa ducem fiecare actiune pana la rezolvarea cea mai reusita cu putinta.

Spre a atinge scopul de a asterne pe plan un proiect inteligent si eficient, trebuie mai intai sa intelegem
natura.Trebuie sa organizam, prin cercetare si investigare, un program logic si precis al necesitatilor pe care
putem sa bazam proiectarea. In paralel cu studierea necesitatilor programului, trebuie investigat si analizat
situl proiectului. Nu numai situl propriu-zis cuprins intre limitele proprietatii, ci situl total, care include
ambianta acestuia pana la orizont si chiar dincolo de el.

Un germene de folosinta – o celula functionala – intelept introdusa intr-un sit, trebuie lasat sa se dezvolte
natural, organic, adapatandu-se armonios functiilor suprapuse si ambiantei totale.
Circulații- drumuri și alei
Majoritatea spatiilor realizate de oameni au sens numai pentru om si numai pentru felul sau de viata. Ele
sunt dezvaluite omului prin linii sau trasee de circulatie care il conduc inspre, prin, deasupra, pe dedesupt
sau in jurul lor. Astfel traseele circulatiei constituie o functie majora a oricarui proiect deoarece el stabileste
natura experientei sau desfasurarii sale vizuale.

Cand te afli in miscare vezi o serie de imagini ce se contopesc intr-o perceptie vizuala cuprinzatoare unui
obiect, scene sau in cazul nostru unui spatiu.

Ritmul, ordinea, tipul si gradul de perceptie sunt lucruri ce trebuie stapanite prin proiectare. Mare parte a
acestui control este obtinut prin traseele de circulatie proiectate. Cu cat este mai curgatoare schema traseelor
de circulatie, cu cat exista mai multe puncte de observatie, cu atat sporeste interesul. S-a observat de-a
lungul timpului ca cele mai importante aspecte vizuale sunt dezvaluite observatorului in miscare. Cele mai
importante aspecte functionale sunt de asemenea traite de om in miscare sau in repaus deliberat.

Omul tinde sa se miste:

De-a lungul liniilor sugerate de forme directionale, semne sau simboluri

Spre ceea ce place
Spre ceea ce este potrivit
Spre lucrurile dorite
Spre obiectele de folosinta
Spre schimbare – de la rece la cald, de la soare la umbra
Spre ceea ce prezinta interes
Spre ceea ce ii atata curiozitatea
Spre ceea ce este receptiv
Spre puncte de intrare
Spre a atinge un scop
In armonie cu traseele de circulatie
Catre frumos si pitoresc
Pentru senzatia placuta a miscarii
Catre locuri expuse, daca este aventuros
Catre locuri protejate, daca este amenintat
Catre spatii placute
Catre invalmaseala, daca este plictisit
Catre ordine, daca este obosit de invalmaseala
Catre obicte sau spatii care sunt potrivite cu starea lui de spirit

Omul este directionat sau ghidat de:

Aranjamentul formelor naturale sau construite
Traseee de circulatie care se impun de la sine
Obstacole, ecrane, divizoare de spatiu
Linii dinamice de plan
Semne
Simboluri
Forme spatiale

Omul este indemnat sa se odihneasca de:

Conditii de confort, desfatare sau odihna
Prilejul pentru intimitate
Prilejul unei aprecieri mai depline a privelistii
Prilejul concentrarii
Restrangerea miscarii
Incapacitatea de a merge mai departe
Nehotarare impusa
Aranjamente placute de spatiu
Functii corelate cu repausul si odihna

Traseul aleii ne ofera, poate cel mai bun prilej de a dirija desfasurarea vizuala, perceptia sitului sau
desoperirea oricarei trasaturi din cadrul sau. El trebuie sa concentreze atentia asupra elementelor placute.
Aleile, de regula, sunt ultima lucrare de executie in cadrul gradinilor. Trasarea drumurilor va fi subordonata
celorlalte elemente ale compozitiei. Reteaua aleilor se stabileste asa incat sa formeze intinerarii comode si
agreabile de urmat si care sa atinga teluri bine precizate. Aleile nu trebuie sa se suprapuna niciodata cu o axa
a compozitiei, deoarece, in felul acesta, privitorul are in fata o singura perspectiva, pe tot timpul duratei
parcurgerii aleii. Curbele si sinuoziatile aleilor, diferitele schimbari de directie, trebuie sa fie simple,
elegante si justificate de relieful si obstacolle naturale aleterenului. Pe masura deplasarii, vizitatorului
trebuie sa i se ofere peisaje cu totul schimbate, perspective si vederi noi, interesante.Aleia trebuie sa se
dirijeze catre obiectivul fixat, urmand o cale rationala, continua ca miscare.

Elemente construite în compoziția grădinii engleze

Funcțiuni specifice grădinilor engleze

Gradinile englezesti au avut de la inceput un alt caracter decat cel al gardinilor europene: erau simple paduri
cu copaci batrani si rari si cu multe luminisuri, iar publicul se plimba, se amuza si se juca nestingherit pe
iarba si printre copaci. In gradinile publice din partile centrale ale orasului, publicul era simplu specator; un
rol ce devenea din ce in ce mai putin cerut.

Incercarea peisagistilor din acea vreme a fost aceea de a amenaja gradini unde publicul sa aiba cat mai mare
libertate, dand totusi importanta si partii de decoratie – creau gradini de agrement , spatii optime pentru
relaxare.

Elementul vegetal în grădinile engleze

Fauna
Apa în compoziția grădinii

Materiale utilizate în realizarea grădinilor

Specialiști în arta grădinilor

Citate

Exemple de grădini semnificative- analiza

1. Parcul Wilhelmsbad – Frankfurt

Wilhelmsbad reprezinta unul dintre cele mai vechi parcuri peisagere din Germania . Este un parc presărat cu
clădiri şi ornamente. Wilhelmsbad este caracterizat prin ansamblul de clădiri istorice, un fost complex de
spa, care este înconjurat de un parc peisager spaţios. Zona este una dintre cele mai scumpe, din orasul
fratilor Grimm, cu o populatie de aproximativ 300 de locuitori.
Istoria spune ca in aceasta zona erau parti puternic mineralizate si dorindu-se valorificarea lor au constuit
parcul impreuna cu acel complex, la porunca prințului Wilhelm von Hessen-Kassel. Arhitectul a fost Franz
Ludwig Cancrin care a venit si cu propunerea unui carusel. Parcul are un lac, un castel gotic, schit, o insulă
cu o piramidă – ridicata in memoria fiului printului - şi alte structuri de gradina. După numai un an şi
jumătate de la inceperea construcţiei, a avut loc inaugurarea parcului, la 3 iunie 1779. Construcţia a fost
finantata practic de banii câştigaţi de mercenarii trimisi să ajute englezii împotriva americanilor.

Insa viitorul nu a fost atat de promitator pe cat au sperat. Din două motive Wilhelmsbad nu a fost
modernizat: în timpul perioadei de înflorire din secolul al XVIII-lea s-a constatat ca sursele minerale
descoperite aici nu aveau puterea de ‘vindecare’, iar cel de-al doilea motiv era secarea izvorului, in 1815.
Apa de vindecare era destinata consumului si pentru imbaierile de la spa, iar secarea a facut ca intreaga
afacere sa fie una nerentabila. În 1857 a fost inchis complexul. Casa domnitorului, realizata in stil clasic este
situat vis-a-vis de clădirea de spa. Nu la mult timp apoi, Wilhelm a plecat, intreg anasamblu pierdandu-si
atractivitatea pentru societatea fina.

Astăzi nu există nici o apa minerala in parcul Wilhelmsbad. Functiunea fiind aceea de parc de recreere şi de
agrement. Parcul Wilhelmsbad este un parc peisager englez echipat cu mai multe "senzatii": carusel,
ruinele palatului, schitul, Podul diavolului, Piramida, echipamente de joaca, s.a. Printre facilitatile regasite
in acest parc sunt un teren de minigolf, mai multe restaurante şi cafenele, centru de echitatie.

Multe dintre elementele peisagere incluse in acest spatiu, ii tradeaza aprtenenta in randul parcurilor
peisagere engleze. Chiar una dintre cele mai mari atractii, caruselul, a fost construit pe un deal artificial,
modelarea terenului fiind una din caracteristicile inca de debut ale acestui stil. Marea variatie a plantatiilor si
faptul ca sunt realizate in asa fel incat sa para ca sunt paduri lasate liber sa creasca, sunt si aceste
caracteristici specifice gradinilor engleze. Alte idei sustinute de promotorii gradinilor engleze, regasite si in
acest caz sunt: imitarea naturii - arborii nu mai sunt fasonati - gradina nu mai este imprejmuita de ziduri,
apar simple covoare verzi in locul squarurilor bine definite, abundenta de poteci serpuitoare, cursuri de apa.
Vegetatia si toate elementele de decor, intregesc imaginea parcului, acesta fiind o delectare pentru
observator.

2. Gradinile palatului Stowe – Buckinghamshire

Realizate de Bridgeman pentru vicontele Cobham Temple, au reprezentat un pas decisive in introducerea
noului current de idei. La inceput Bridgeman a colaborat cu arhitectul Vanburgh pentru transformarea
vechilor gradini ale palatului. Pe terenul asimetric s-au amenaja initial numai circa 11 ha, cu sectoare
geometrice, dintre care cele mai importante au fost: un mare parter la sudul palatului, continuat pe axa
principala cu o alee lunga si larga, cu plantatie cu aliniament, conducand catre un mare bazin octagonal, de
asemenea, un spatiu rectangular alungit, avand la extremitatea vestica un temple(Rotonda) si un canal
orientat perpendicular spre axa principal. Vanburgh a ornat gradinile cu alte temple si constructii
arhitecturale, conferindu-le un aspect fastuos.
Compozitia lui Bridgeman, bazata pe axe a ramas geometrica, dar s-a dezvoltat asimetric spre vest;
arhitectul a aplicat la Stowe, pentru prima data la scara larga, imprejmuirea tip ‘ha-ha’ (gard in mijlocul unui
sant destul de adanc), in locul zidurilor, permitand extinderea vederilor in teritoriu. Aceasta solutie, folosita
mai intai in Franta, pe langa scunderea limitelor terenului si prelungirea aparenta in peisajul exterior, avea si
rolul practice de a opri intrarea animalelor in parc. Exemplul ‘ha-ha’ de la Stowe a fost urmat ulterior in
majoritatea gradinilor peisagere engleze.
In perioada 1727-1730, Bridgeman a extins gradinile spre vest, dubland suprafata amenajata. Tot atunci a
introdus in parc trasaturi seminaturale in designul geometric: o pajiste cu neregularitati ale terenului dar
inconjurata de alei rectilinii, un lac de 4,5 ha alungit si asimetric dar cu laturile drepte si poteci ondulate
strabatand plantatii regulate sau neregulate.
In afara parcurilor regale el a lucrat la gradinile Blenheim, Claremont si Rousham (cele mai importante).

3. Gradinile de la Rousham - Oxfordshire

Primul peisagist care s-a desprins complet de traditie a fost Wiliam Kent, pictor si decorator, care dupa
studiul picturii in Italia, a abordat arta gradinilor ca designer. Influentat de poetul Alexander Pope, Kent a
conceput gradinile ca tablouri tridimensionale, cu mijloacele naturii: padurea, pajistea, apa si contrastele de
lumina umbra. Eliberand gradinile de formalism, a dorit sa creeze naturalul frumos asemnea picturilor de
peisaj.
El a introdus in compozitia peisagera zone salbatice, poteci serpuitoare in paduri, cascade, grote, poduri
pitoresti, reproduceri de temple clasice, statui.
Prima lucrare a lui Kent a fost la Chiswick House, langa Londra, pentru lordul Burlington, unde a
colaborat cu Bridgeman. Designul cladirii reflecta influenta peisajelor idilice pictate de Claude lorrain,
cunoscute de el in Italia. Vederile sunt orientate catre temple, coloane si case rustice; numeroase alte
constructii si chiar elemnte exotice (sfincsi), au fost incluse in suprafata relative mica a gradinii

Una din cele mai admirate gradini peisagere, datand din prima parte a secolului XVIII este la Rousham
House in Oxfordshire, considerate o reflecatare a ideilor filozofice si poetice ale epocii. Designul initial,
destul de formal, a fost creat de Bridgeman: el a realizat un mare parter in fata palatului, orientand
perspectiva principal catre valea unui mic rau, a creat o suita de bazine formale dispuse in lungul unei va, un
teatru, alei drepte dar si poteci ondulate prin padure, una dintre ele intalnind un mic bazin numit ‘baile reci’ .
 Incepand din 1730, W. Kent a transformat gradina de circa 10 ha, conferindu-I un character romantic; a
remodelat plantatiile creand spatii variate, a introdus o serie de scene separate prin plantatii, dar reunite prin
poteci inguste. Compozitia picturala cuprinde amenajari, constructii ornamentale si statui care fac referiri la
perioada clasica. Traseele potecilor serpuind printer masele de arbore, firul de apa incastrat intr-un canal
ingust, unduitor, alimentand ‘baile reci’ si bazinul octagonal din valea lui Venus (denumita dupa o statuie),
modelarea reliefului cu unele ondulari, plantatiile neregulate oferind vederi surpriza, pajistile ample,
alcatuiesc un model ideal de gradina peisagera pentru acele vremuri. Alternanta de lumina si umbra, trecerea
de la spatii ingradite de masele de frunzis la deschideri catre peisajul exterior, surpriza descoperirii unor noi
scene prin parcurgerea potecilor trezesc si astazi vizitatorului de la Rousham sentimente romantic.

O alta lucrare importanta a lui Kent a fost la Stowe, unde a modificat partile formale realizate de
Bridgeman si a creat noi zone cu character peisager. A inlocuit parterul din fata platului cu un mare covor
verde, a accentuat convexitatile si concavitatile terenului prin anumite dispuneri ale plantatiilor, a inlocuit
majoritatea aleilor rectilinii cu alei si poteci curbe, a remodelat piesele de apa (bazinul octagonal si lacul).
Dupa o noua extindere a terenului, Kent a conceput la est de axa principal ‘Campiile elizee’ , evocand
spiritul grec si roman, asa cum l-a cunoscut din peisajele pictate de Lorrain si Poussin. In mica vale
strabatuta de un rausor cu meander, a amplasat o suita de temple de factura antica, cu nume sugestive. Kent
a conceput si un pod paladin, element ce va fi apoi prezent in majoritatea parcurilor peisagere din secolul
XVIII. Lucrarile proiectate de el au fost continuate de Brown.
Desenele de temple si monumente, imaginate de Kent pentru Stowe si alte gradini, si modul de pozitionare
a acestor constructii in peisaj au inspirit pe alti creatori si proprietarii de domaneii. Ideile lui Kent s-au
bucurat de o larga difuzare si au influentat dezvoltarea in continuare a artei gradinilor peisagere.

Bibliografie

Lista site-uri consultate

Lista ilustrațiilor și sursa