TEMA NR.

11

CONTRACTELE ALEATORII

OBIECTIVE:
1. Identificarea caracteristicilor contractelor aleatorii;
2. Identificarea normelor juridice care se aplică şi în materia contractului
de rentă viageră şi în materia întreţinerii;
3. Deosebirile dintre contractul de întreţinere şi alte contracte;
4. Reţinerea modurilor specifice de încetare a contractului de întreţinere.

A. Noţiune şi consideraţii introductive privind contractele aleatorii

1. Definiţie. După cum este cunoscut, în funcţie de scopul urmărit de părţi, contractele de clasifică în
contracte cu titlu oneros şi contracte cu titlu gratuit. Contractele cu titlu oneros sunt acele contracte prin
care fiecare parte urmăreşte să îşi procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate. Contractele cu titlu
gratuit sunt acele contracte prin care una dintre părţi urmăreşte să procure celeilalte părţi un beneficiu, fără a
obţine în schimb vreun avantaj.
La rândul lor, contractele cu titlu oneros se subclasifică în contracte cu titlu oneros comutative şi
contracte cu titlu oneros aleatorii.
Potrivit art. 1.173 alin. (1) C.civ. „Este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale,
existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă, iar întinderea acestora este determinată sau
determinabilă.”
Alin. (2) dispune că „Este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin voinţa părţilor, oferă cel
puţin uneia dintre părţi şansa unui câştig şi o expune totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un
eveniment viitor şi incert.”
Aşadar, în cadrul contractelor aleatorii întinderea sau chiar şi existenţa obligaţiei pentru una dintre părţi
ori pentru ambele părţi contractante nu se cunoaşte în momentul încheierii contractului deoarece depinde de
un eveniment viitor şi incert, incertitudinea referindu-se la îndeplinirea sau neîndeplinirea evenimentului
(condiţie) ori numai la momentul îndeplinirii (termen incert). Astfel fiind, în contractele aleatorii există
şanse de câştig - riscul unei pierderi pentru ambele (toate) părţile contractante; fiecare parte urmăreşte să
realizeze un câştig şi să evite suportarea unei pierderi. Aceste şanse nu pot fi evaluate la încheierea
contractului, ci numai în momentul îndeplinirii (neîndeplinirii) evenimentului, căci realizarea lui este
independentă de voinţa părţilor.
După cum rezultă din această definiţie, în contractele aleatorii întinderea sau chiar şi existenţa obligaţiei
(prestaţiei) poate fi incertă pentru una dintre părţi sau pentru ambele părţi contractante (incertitudine uni -
sau bilaterală). De exemplu, în contractul de rentă viageră obligaţia credirentierului (care înstrăinează un
bun în schimbul unei rente viagere) este certă din momentul încheierii contractului, incertitudinea vizând
numai întinderea obligaţiei debirentierului, care este dependentă de durata vieţii credirentierului. În schimb,
în contractul de joc şi pariu (de exemplu, pariul sportiv) chiar şi existenţa obligaţiei este incertă pentru
ambele părţi (nu se ştie care dintre ele va pierde întrecerea sportivă şi va fi obligată să plătească).
2. Elementul alea1. Dacă obligaţia (prestaţia) poate fi incertă numai pentru una dintre părţi, şansa de
câştig-riscul unei pierderi (şanse reale şi egale pentru părţi) există întotdeauna pentru ambele (toate) părţile
contractante; „nu se poate concepe ca şansa să fie unilaterală” 2. Din această cauză, un contract cu titlu
gratuit nu poate avea caracter aleatoriu, căci una dintre părţi nu poate pierde, iar cealaltă nu poate câştiga.
3. Consecinţe ale caracterului aleatoriu. Întrucât în contractele aleatorii şansa avută în vedere de către
părţi la încheierea contractului reprezintă cauza obligaţiilor asumate, în absenţa ei contractul va fi lipsit de
efecte. Astfel, dacă renta viageră a fost constituită în favoarea unei persoane decedate la încheierea
contractului sau bolnave cu consecinţa morţii în 30 de zile de la data încheierii contractului (art. 2.246-2.247
C.civ.), lipsa cauzei determină nulitatea contractului. În materie de asigurări, potrivit art. 2.205 C.civ.,
1
Alea, -ae, s.f. lat.- zar, noroc, risc, primejdie.
2
Henri et Léon Mazeaud, Jean Mazeaud, Leçon de droit civil, vol. II, Paris, 1962, p. 85, nr. 107. Vz. şi A.
Bénabent, Droit civil. Les contrats spéciaux, Paris, 1995, p.525-526 nr.924. „Un contract, ca să fie aleatoriu, trebuie
să prezinte acest caracter pentru ambele părţi, în ce priveşte prestaţiunile lor reciproce...”, „perspectivă de beneficii
sau pierderi pentru toate părţile”. C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratatul de drept civil român,
vol. II, Bucureşti, 1929, p.1029-1030.
1
„Contractul de asigurare se desfiinţează de drept în cazul în care, înainte ca obligaţia asigurătorului să
înceapă a produce efecte, riscul asigurat s-a produs ori producerea acestuia a devenit imposibilă, precum
şi dacă, după ce obligaţia menţionată a început să producă efecte, intervenirea riscului asigurat a devenit
imposibilă.”
4. Caracterul aleatoriu al unor contracte. În literatura de specialitate s-au exprimat unele rezerve cu
privire la caracterul aleatoriu al unor contracte sau cu privire la caracterul lor aleatoriu pentru ambele părţi.
Astfel, în ceea ce priveşte contractul de asigurare, unii autori contestă caracterul aleatoriu al acestui
contract, pe motiv că asiguratul - care plăteşte primele de asigurare - primeşte de îndată o contraprestaţie şi
anume asigurarea, adică siguranţa că va primi, el sau altul, o sumă de bani dacă se întâmplă evenimentul
asigurat. Pe de altă parte, şi asiguratorul are o certitudine asupra posibilităţilor de a plăti indemnizaţia de
asigurare, deoarece a calculat primele de asigurare în aşa fel încât să poată acoperi toate aceste posibilităţi.
În realitate, contractul de asigurare este un contract aleatoriu, întrucât - la încheierea contractului - nu se
ştie dacă se va întâmpla evenimentul păgubitor sau, cel puţin, data la care se va întâmpla. Siguranţa de a
primi o sumă de bani dacă se întâmplă evenimentul, este în realitate o eventualitate, care nu poate fi
asimilată cu contraprestaţia de la contractele cu titlu oneros comutative. Argumentul că asigurătorul are o
certitudine asupra posibilităţilor de a plăti indemnizaţia de asigurare păcătuieşte prin faptul că se referă la
totalitatea contractelor încheiate de asigurător, iar nu la fiecare contract în parte, aşa cum trebuie să fie
privite lucrurile.
Urmează să analizăm în cadrul contractelor aleatorii contractul de rentă viageră şi contractul de
întreţinere, cu menţiunea că pot fi încheiate şi alte contracte aleatorii, numărul lor nefiind limitat (de
exemplu, vânzarea unui lucru viitor - de pildă, o recoltă – în cazul în care cumpărătorul şi-a asumat riscul
nerealizării, în tot sau în parte, a bunului viitor; constituirea directă sau indirectă a unui uzufruct sau uz
viager; vânzarea nudei proprietăţi; vânzarea de drepturi litigioase; vânzarea în cadrul căreia cumpărătorul şi-
a asumat riscul producerii evicţiunii etc.).
Contractul de asigurare, care este un contract aleatoriu foarte important, se studiază la materia Dreptul
asigurărilor.

B. CONTRACTUL DE RENTĂ VIAGERĂ

Secţiunea I
Noţiunea, caracterele juridice şi condiţiile de validitate ale contractului de rentă viageră
1. Noţiune. Prin contractul de rentă viageră o parte, numită debirentier (debitorul rentei), se obligă să
efectueze în folosul unei anumite persoane, numită credirentier (creditorul rentei), prestaţii periodice,
constând în sume de bani sau alte bunuri fungibile, pe durata vieţii credirentierului ori, după caz, pe durata
vieţii debirentierului sau a unei terţe persoane determinate3.
După cum rezultă din dispoziţiile Codului civil, renta viageră poate fi constituită şi cu titlu gratuit,
iar plata ei periodică poate fi legată de durata vieţii unei alte persoane (debirentierul sau o terţă persoană
determinată) decât credirentierul (art. 2.242-2.243 C.civ.). De asemenea, renta viageră poate fi constituită
pe durata vieţii mai multor persoane, urmând ca, în acest caz, în lipsă de stipulaţie contrară, obligaţia de
plată a rentei să înceteze la data la care decedează ultima dintre aceste persoane.
Situaţia care se întâlneşte cel mai frecvent în practică în materia contractului de rentă viageră este
aceea în care o parte, numită credirentier, înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani (numită capital)
celeilalte părţi, numite debirentier, iar aceasta din urmă se obligă să-i plătească credirentierului, în mod
periodic (lunar, trimestrial, semestrial, anual etc.) o sumă de bani până la data decesului credirentierului.
1.1. Cuantumul ratei de rentă se stabileşte, în mod liber, prin voinţa părţilor. Ratele de rentă se
plătesc în cuantumul prevăzut în contract. Potrivit art. 2.248 C.civ., în lipsă de stipulaţie contrară, ratele de
rentă se plătesc trimestrial, în avans şi indexate în funcţie de rata inflaţiei. Atunci când credirentierul
decedează înainte de expirarea perioadei pentru care renta s-a plătit în avans, debirentierul nu poate cere
restituirea sumei plătite aferente perioadei în care creditorul nu a mai fost în viaţă.
Prevederile art.2.248 C.civ. au fost impuse, în principal, de următoarele considerente:
i) de regulă, renta viageră are caracter alimentar, putând servi, de exemplu, pentru asigurarea
aprovizionării pentru sezonul de iarnă (procurarea de alimente, hrană pentru animale, lemne de foc etc.).

3
Dacă în schimbul bunului debirentierul plăteşte şi o sumă de bani, nu numai renta periodică, pentru calificarea
contractului (în vederea aplicării regulilor de la renta viageră, respectiv de la vânzare) trebuie să se stabilească
obligaţia (prestaţia) principală; contractul va fi de rentă viageră dacă suma plătită la încheierea contractului
reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat.
2
 ii) la fel ca şi în alte materii (de exemplu, pensia de întreţinere, relativ la care art. 531 alin.2 C.civ.
prevede că „Pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de
rata inflaţiei.”), s-a prevăzut indexarea ratelor de rentă pentru ca devalorizarea monetară să nu fie suportată
de credirentier.
iii) sunt protejaţi moştenitorii credirentierului în ipoteza în care ratele de rentă au fost deja cheltuite
de către credirentier.
1.2. Potrivit legii, renta se poate constitui în favoarea unei sau mai multor persoane (art. 2.245
C.civ.). Deşi nu se prevede expres, calitatea de debirentier poate şi ea să aparţină mai multor persoane. În
aceste cazuri, când în contract există o pluralitate de părţi, se pune întrebarea dacă obligaţia este divizibilă
sau indivizibilă (ori solidară).
Principial, renta viageră – întrucât are ca obiect o sumă de bani sau alte bunuri fungibile - este, prin
excelenţă, divizibilă. Cu toate acestea, art. 2.245 C.civ. prevede că dacă nu s-a convenit altfel, obligaţia de
plată a rentei viagere este indivizibilă în privinţa credirentierilor. Aceasta înseamnă că moartea unui
credirentier nu duce la stingerea parţială a rentei, ea urmând a fi plătită integral supravieţuitorului, dacă nu
s-a stipulat contrariul. De exemplu, în cazul decesului unuia dintre soţii credirentieri, cel rămas în viaţă
beneficiază de întreaga rentă.
Dacă există o pluralitate de debirentieri, obligaţia de plată a rentei este divizibilă, Codul civil
prevăzând indivizibilitatea obligaţiei doar în privinţa credirentierilor. Nimic nu se opune ca printr-o
stipulaţie expresă din contractul de rentă viageră să se prevadă că obligaţia debirentierilor are un caracter
indivizibil. Într-o asemenea situaţie, obligaţia nu se divide între debirentieri şi nici între moştenitorii
acestora, iar fiecare dintre debirentieri sau dintre moştenitorii acestora poate fi constrâns separat la
executarea întregii obligaţii (art. 1.425 C.civ.).
2. Caractere juridice. Contractul de rentă viageră este, de regulă, un contract cu titlu oneros, şi
anume un contract cu titlu oneros aleatoriu, deoarece există şansa de câştig – riscul unei pierderi pentru
ambele părţi, aceste şanse depinzând de un eveniment viitor şi incert, şi anume perioada cât va trăi
credirentierul (sau, după caz, debirentierul sau o terţă persoană determinată). Dacă prestaţia periodică în
bani se plăteşte pe un timp determinat, contractul nu mai este aleatoriu şi deci nu este contract de rentă
viageră.
2.1. Renta viageră cu titlu oneros este un contract sinalagmatic întrucât naşte obligaţii pentru
ambele părţi. De asemenea, ea are de regulă caracter consensual, încheindu-se prin simplul consimţământ
al părţilor. Dacă însă bunul înstrăinat de credirentier este (şi) un drept asupra unui imobil (construcţie ori
teren cu sau fără construcţii), contractul este solemn, el trebuind să fie încheiat în formă autentică (art.
1.244 C.civ.), iar transferul dreptului trebuie înscris în cartea funciară (art. 8854 şi 888 C.civ.).
2.2. Contractul de rentă viageră este translativ de proprietate (eventual de nuda proprietate, cu
rezerva uzufructului viager), credirentierul fiind ţinut de obligaţiile vânzătorului (de a preda bunul, de a
transmite proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut şi de a garanta contra evicţiunii şi viciilor
bunului). Aceasta pentru că potrivit art. 1.651 C.civ. „Dispoziţiile prezentului capitol privind obligaţiile
vânzătorului se aplică, în mod corespunzător, obligaţiilor înstrăinătorului în cazul oricărui alt contract
având ca efect transmiterea unui drept, dacă din reglementările aplicabile acelui contract sau din cele
referitoare la obligaţii în general nu rezultă altfel.”
2.3. Deşi renta viageră se constituie în mod obişnuit cu titlu oneros, ea poate fi constituită şi cu titlu
gratuit, prin donaţie sau prin testament 5 (art. 2.243 C.civ.). În aceste cazuri constituirea rentei este supusă
regulilor de formă şi de fond prevăzute pentru donaţii şi testamente (forma actului, capacitate, revocare,
reducţiune etc.). Aceste reguli sunt aplicabile şi dacă titularul rentei - constituite cu titlu oneros sau cu titlu
gratuit - o donează unui terţ, ceea ce este posibil întrucât renta nu are caracter strict personal ( intuitu
personae). Este însă evident că renta se va plăti terţului numai până la moartea credirentierului iniţial.

4
Asupra intrării în vigoare a acestui text, a se vedea şi dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea
în aplicare a noului Cod civil, dispoziţii care amână aplicarea efectului constitutiv al înscrierilor în cartea funciară
până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială şi deschiderea, la cerere sau
din oficiu, a cărţilor funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispoziţiile Legii cadastrului şi a
publicităţii imobiliare nr. 7/1996. Totuşi, chiar şi până la aplicarea efectului constitutiv, înscrierea în cartea funciară a
transmisiunilor, constituirilor, modificărilor drepturilor reale având ca obiect imobile este necesară pentru
opozabilitate faţă de terţi, astfel încât dispoziţiile art. 1.244 C.civ. sunt aplicabile, iar actele juridice care produc
asemenea efecte sunt supuse formei autentice sub sancţiunea nulităţii absolute.
5
Potrivit art. 1.062 C.civ. „Când obiectul legatului cuprinde o rentă viageră sau o creanţă de întreţinere,
executarea acestuia este datorată din ziua deschiderii moştenirii.”
3
 Atunci când renta viageră a fost constituită cu titlu gratuit contractul nu mai are caracter aleatoriu,
ci este o liberalitate, deoarece pentru credirentier nu există şanse de pierdere, iar pentru debirentier nu
există şanse de câştig.
Renta viageră constituie o liberalitate şi în cazul în care renta se stipulează nu în favoarea persoanei
care a înstrăinat bunul sau plăteşte suma de bani, ci în favoarea unui terţ. În acest caz părţile contractante se
numesc: constituitor (stipulant) şi debirentier (promitent), iar terţul beneficiar are calitatea de credirentier.
Renta constituită în astfel de condiţii - deşi contractul este cu titlu oneros şi are caracter aleatoriu - este
supusă regulilor de fond prevăzute pentru donaţii (capacitate, reducţiune, revocare etc.) pentru că
stipulantul contractează cu intenţie liberală, dar nu se aplică condiţiile de formă ale donaţiilor (art. 2.243
alin. 2 C.civ.). Într-adevăr, renta astfel constituită este o donaţie indirectă, rezultând dintr-o stipulaţie
pentru altul (făcută donandi causa), iar pentru donaţiile indirecte nu se cere respectarea formelor solemne
(art. 1.011 alin. 2 C.civ.).
2.4. Condiţii speciale de validitate. Este lovit de nulitate absolută contractul care stipulează o
rentă constituită pe durata vieţii unui terţ care era decedat în ziua încheierii contractului (art. 2.246 C.civ.),
deoarece nu există şanse de câştig – riscul unei pierderi pentru ambele părţi, ceea ce presupune lipsa cauzei
juridice a contractului.
Nu produce, de asemenea, niciun efect contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o rentă pe
durata vieţii unei persoane care, la data încheierii contractului, suferea de o boală din cauza căreia a murit
în interval de cel mult 30 de zile de la această dată (art. 2.247 C.civ.), boala respectivă - existentă în
momentul încheierii contractului - iar nu un alt eveniment (de exemplu, un accident) fiind cauza morţii.
Această dispoziţie, conţinând o prezumţie absolută de lipsă a cauzei, nu se aplică constituirilor de rentă cu
titlu gratuit, fără caracter aleatoriu, ci numai dacă renta a fost constituită cu titlu oneros.
Controversată este problema validităţii contractului dacă renta s-a constituit în favoarea mai multor
persoane şi numai una dintre ele încetase din viaţă în momentul constituirii sau a încetat din viaţă în
intervalul de 30 zile. Considerăm că, în aceste cazuri, soluţia validităţii contractului se justifică, fiindcă
şansele de câştig – riscul unei pierderi pentru ambele părţi (cauza contractului) subzistă.
Dacă moartea credirentierului a intervenit după 30 zile, instanţa poate constata nulitatea
contractului pentru lipsa cauzei (alea) numai dacă moştenitorii dovedesc că debirentierul a avut cunoştinţă
de moartea iminentă a credirentierului.

Secţiunea a II-a
Efectele contractului de rentă viageră
3. Plata rentei. Ratele de rentă trebuie să fie plătite de debirentier, în cuantumul şi la termenele
stipulate în contract (iar în lipsa stipulării unui termen, trimestrial şi în avans), până la decesul
credirentierului (contractant sau terţ beneficiar) ori decesul terţului până la moartea căruia credirentierul
are dreptul la ratele de rentă. Atunci când credirentierul decedează înainte de expirarea perioadei pentru
care renta s-a plătit în avans, debirentierul nu poate cere restituirea sumei plătite aferente perioadei în care
creditorul nu a mai fost în viaţă.
Pentru garantarea obligaţiei de plată a rentei constituite cu titlu oneros, credirentierul beneficiază de
o ipotecă legală asupra bunului imobil înstrăinat (art. 2.249 coroborat cu art. 1.723 şi cu art. 2.386 pct.1
C.civ.). Potrivit art. 37 alin. (6) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 „În toate
cazurile când prin lege se acordă un privilegiu imobiliar sau o ipotecă legală pentru garantarea vreunui
drept sau creanţe, acestea se vor înscrie din oficiu în cartea funciară, cu excepţia situaţiei în care părţile
renunţă în mod expres la acest beneficiu; înscrierea privilegiului sau a ipotecii legale se face, de regulă, în
temeiul înscrisului din care rezultă creanţa privilegiată sau care conferă dreptul de a lua o inscripţie
ipotecară.” În vederea înscrierii ipotecii legale nu este necesară declararea valorii creanţei garantate pentru
că, dată fiind natura aleatorie a contractului de rentă viageră, la data înscrierii ipotecii legale valoarea
acestei creanţe nu este cunoscută.
În ipoteza în care bunul înstrăinat este un bun mobil, credirentierul beneficiază de privilegiul
special prevăzut de art. 2.339 alin. 1 pct. 1 C.civ. („Creanţele privilegiate asupra anumitor bunuri mobile
sunt următoarele: a) creanţa vânzătorului neplătit pentru preţul bunului mobil vândut unei persoane fizice
este privilegiată cu privire la bunul vândut, cu excepţia cazului în care cumpărătorul dobândeşte bunul
pentru serviciul sau exploatarea unei întreprinderi;”)
Conform art. 2.252 C.civ., debirentierul nu se poate libera de plata rentei oferind restituirea
capitalului şi renunţând la restituirea ratelor plătite. Debirentierul este ţinut la plata rentei până la decesul
persoanei pe durata vieţii căreia a fost constituită renta, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea
acesteia.
4
 Precizăm că, în caz de moarte a debirentierului, obligaţia de plată a rentei se transmite asupra
moştenitorilor lui deoarece această obligaţie nu este legată de o calitate personală a defunctului (cum ar fi,
de exemplu, pensia de întreţinere datorată între soţi şi rude în condiţiile prevăzute de art. 513 şi urm.
C.civ.) şi nici contractată intuitu personae. Dacă plata rentei s-ar fi stipulat până la moartea debirentierului
(ipoteză avută în vedere de art. 2.242 alin. 2 C.civ.), moştenitorii datorează ratele de rentă scadente şi
neachitate de debirentier în timpul vieţii, obligaţia stingându-se la moartea lui.
Debirentierul nu se poate libera de obligaţia plăţii rentei nici prin vânzarea bunului şi asumarea
acestei obligaţii de către cumpărător. Numai în ipoteza în care credirentierul consimte, debirentierul va fi
înlocuit, în condiţiile prevăzute de lege pentru cesiunea contractului (art. 1.415 şi urm. C.civ.).
4. Sancţiunea neexecutării. Dacă la scadenţă debirentierul nu plăteşte, potrivit art.2.250 alin. (1)
C.civ. „credirentierul poate cere sechestrul şi vânzarea bunurilor debirentierului, până la concurenţa unei
sume suficiente spre a asigura plata rentei pentru viitor.” Unul dintre bunurile care pot fi vândute este cel
care a fost înstrăinat de către credirentier, mai ales dacă credirentierul beneficiază de o ipotecă legală
asupra acestui bun imobil.
Alin. (2): „Această sumă se stabileşte, în condiţiile legii, pe baza unei expertize întocmite în
conformitate cu metodologia de calcul aplicabilă în cazul asigurărilor de viaţă, ţinându-se seama, printre
altele, de ratele deja încasate de credirentier, de vârsta şi de starea acestuia. Cheltuielile expertizei sunt
suportate de debirentier.” Aşadar, utilizând metodele folosite de societăţile de asigurare, urmează să se
stabilească suma necesară pentru acoperirea ratelor de rentă. Este recomandabil ca instanţele de judecată să
indisponibilizeze o sumă mai mare, mai ales atunci când debirentierul are o situaţie patrimonială precară.
În plus, suma respectivă trebuie să acopere şi indicele inflaţiei.
Alin. (3): „După ce a fost obţinută în urma vânzării bunurilor debirentierului, suma se
consemnează la o instituţie de credit şi va fi plătită credirentierului cu respectarea cuantumului şi
scadenţelor convenite prin contractul de rentă viageră.” Rezultă că suma obţinută din vânzarea bunurilor
nu i se va preda în mod global credirentierului, ci acesta va încasa ratele de rentă în condiţiile prevăzute în
contract (la scadenţele convenite, în cuantumul stipulat). Suma care rămâne neatribuită la decesul
credirentierului va fi pusă la dispoziţia debirentierului.
Alin. (4): „Dacă debirentierul (persoană juridică) intră în lichidare, credirentierul îşi poate realiza
dreptul la rentă înscriind în tabloul creditorilor o creanţă al cărei cuantum se determină potrivit alin. (2).”
Textul are în vedere ipoteza în care debirentier este o persoană juridică şi aceasta urmează să fie lichidată,
de exemplu din cauza insolvenţei. În acest caz, credirentierul va fi tratat ca un creditor, privilegiat sau
chirografar, după caz, aplicându-se prevederile legislaţiei speciale care reglementează lichidarea persoanei
juridice.
În ceea ce priveşte posibilitatea de a obţine rezoluţiunea contractului pentru neexecutare, potrivit
Codului civil de la 1864 rezoluţiunea contractului pentru neexecutare nu putea fi cerută de credirentier
(derogare de la regula generală prevăzută în art. 1020-1021 C. civ. anterior), cu toate că renta a fost
constituită cu titlu oneros şi contractul era sinalagmatic (art. 1647 C. civ. anterior) 6. Rezoluţiunea putea fi
cerută numai dacă debirentierul nu prezenta garanţiile stipulate pentru asigurarea plăţii rentei (art. 1646 C.
civ. anterior), respectiv, le micşora prin fapta sa (art. 1025 C. civ. anterior) sau dacă în contract s-a prevăzut
un pact comisoriu expres7. În aceste cazuri (neprezentarea garanţiilor sau dacă pactul comisoriu era de
gradul I), rezoluţiunea trebuia să fie cerută instanţei, potrivit regulilor generale. Dacă pactul comisoriu
expres a fost de gradul II sau de grad subsecvent, instanţa constata rezoluţiunea care se producea în baza
pactului. Spre deosebire de dreptul comun în care pactul comisoriu de gradul I nu avea semnificaţie
proprie, deoarece repeta numai prevederile art. 1020 C. civ. anterior - în materia rentei viagere şi pactul
comisoriu de gradul I producea efecte proprii; în temeiul lui credirentierul putea cere rezoluţiunea judiciară
a contractului pentru neexecutare, ceea ce nu ar fi fost posibil în lipsa acestei clauze.
Noul Cod civil prevede, ca şi Codul civil anterior: „Creditorul unei rente viagere constituite cu
titlu oneros poate cere rezoluţiunea contractului dacă debirentierul nu depune garanţia promisă în vederea
executării obligaţiei sale ori o diminuează.”
Însă, spre deosebire de Codul civil anterior, Noul Cod civil prevede:„Credirentierul are dreptul la
rezoluţiune pentru neexecutarea fără justificare a obligaţiei de plată a rentei de către debirentier.”

6
Rezoluţiunea este interzisă chiar dacă actul este intitulat vânzare, dar din conţinutul actului intervenit între părţi
în aceeaşi zi, care face parte integrantă din contract, rezultă că actul este o rentă viageră (Cas. I, dec. nr.54/1913, în C.
civ. adnotat, vol. IV, p. 109 nr. 1).
7
TS, s. civ., dec. nr.1950/1971, în Repertoriu...1969-1975, p.117-118; dec. nr. 1396/1972, în CD, 1972 p. 117.
5
 În lipsa unei stipulaţii contrare, rezoluţiunea nu conferă debirentierului dreptul de a obţine
restituirea ratelor de rentă deja plătite. Această prevedere legală are în vedere caracterul aleatoriu al
contractului de rentă viageră.
În caz de anulare a contractului de rentă viageră prestaţiile primite se restituie potrivit regulilor
generale (art.1.254 alin. 3 C.civ.)8.
5. Urmărirea rentei de către creditori. Prescripţie. Potrivit noului Cod civil, numai renta viageră
constituită cu titlu gratuit poate fi declarată neurmăribilă prin convenţia părţilor (art. 2.253C.civ.). În acest
caz, creditorii nu pot protesta căci debitorul lor (credirentierul) nu a dat nimic în schimbul rentei
neurmăribile şi deci nu şi-a micşorat patrimoniul său (care formează obiectul dreptului de gaj general al
creditorilor).
Chiar şi în cazul în care renta constituită cu titlu gratuit a fost declarată neurmăribilă, stipulaţia nu
îşi produce efectele decât în limita valorii rentei care este necesară credirentierului pentru asigurarea
întreţinerii. Art. 2.253 C.civ. face trimitere la dispoziţiile art. 2.257 alin.(2) C.civ., care se aplică în mod
corespunzător. Potrivit acestui din urmă text de lege, în executarea obligaţiei de întreţinere, debitorul
datorează creditorului în special hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, menaj, folosinţa unei locuinţe
corespunzătoare, îngrijirile şi cheltuielile necesare în caz de boală. Această prevedere legală urmăreşte să
asigure protecţia corespunzătoare a drepturilor creditorilor credirentierilor, inclusiv în acele ipoteze în care
debitorul lor este beneficiarul unei liberalităţi. Credirentierul nu ar putea să dispună de întreaga rentă, chiar
dacă aceasta a fost constituită cu titlu gratuit, fără a-şi plăti creditorii (de exemplu, credirentierul este
beneficiarul unei rente în cuantum de 10.000 de lei lunar, cheltuielile de întreţinere sunt de 6.000 de lei
lunar, urmând ca suma de 4.000 de lei lunar să poată fi urmărită de către creditorii credirentierului). În
acest mod se asigură armonizarea intereselor în prezenţă, în sensul că şi credirentierul îşi acoperă
cheltuielile de întreţinere, dar şi creditorii lui se pot îndestula din suma ce excedează cheltuielile de
întreţinere.
Dacă renta n-a fost declarată neurmăribilă va putea fi urmărită de orice creditor, iar renta
constituită cu titlu oneros nici nu poate fi declarată neurmăribilă, deoarece reprezintă echivalentul bunului
înstrăinat sau sumei plătite şi în acest mod un debitor de rea-credinţă s-ar putea sustrage de la executarea
obligaţiilor sale.
În ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune prin care se reclamă ratele de rentă neplătite, se
aplică termenul general de prescripţie de 3 ani (art. 2.517 C.civ.). Termenul de prescripţie se calculează
separat pentru fiecare rată de rentă din momentul în care fiecare rată a devenit exigibilă (art. 2.526 C.civ.).
Întrucât renta are caracter viager, dreptul la rentă al creditorului nu se prescrie, chiar dacă o
perioadă îndelungată (de peste 3 ani) nu ar reclama plata ratelor de rentă scadente.

C. CONTRACTUL DE ÎNTREŢINERE

Secţiunea I

Noţiunea, caracterele juridice şi condiţiile de validitate ale contractului de întreţinere.

Delimitarea lui faţă de alte contracte

1. Noţiune şi caractere juridice. Prin contractul de întreţinere o parte se obligă să efectueze în

folosul celeilalte părţi sau al unui anumit terţ prestaţiile necesare întreţinerii şi îngrijirii pentru o anumită
durată. Dacă prin contract nu s-a prevăzut durata întreţinerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager al
acesteia, atunci întreţinerea se datorează pentru toată durata vieţii creditorului întreţinerii (art.2.254 C.civ.).
Aşadar, spre deosebire de contractul de rentă viageră a cărui durată este indisolubil legată de viaţa
unei persoane (de aici şi sintagma rentă „viageră”), contractul de întreţinere se poate încheia şi pe o durată
determinată. Cu alte cuvinte, caracterul viager este numai de natura, iar nu de esenţa contractului de
întreţinere. Legiuitorul a dat dovadă de flexibilitate, dorind să pună la dispoziţia celor interesaţi mai multe
posibilităţi, de care aceştia să uzeze în funcţie de interesele lor concrete.
Ca şi renta viageră, şi întreţinerea poate fi constituită pe durata vieţii mai multor persoane, urmând
ca, în acest caz, în lipsă de stipulaţie contrară, obligaţia de întreţinere să înceteze la data la care decedează
ultima dintre aceste persoane.

8
A se vedea TS, col.civ., dec. nr. 1703/1962, în CD, 1962, p. 108.
6
 Situaţia întâlnită cel mai frecvent în practică în materia contractului de întreţinere este aceea în care
una dintre părţi, numită creditorul întreţinerii, înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani (capital), iar
cealaltă parte, numită debitorul întreţinerii, se obligă să-i asigure întreţinerea în natură (de regulă, hrană,
îmbrăcăminte, încălţăminte, menaj, folosinţa unei locuinţe corespunzătoare, îngrijirile şi cheltuielile
necesare în caz de boală) pe timpul cât va trăi, iar după moarte s-o înmormânteze9.
Contractul de întreţinere, asemănător rentei viagere, este, de regulă, un contract cu titlu oneros, şi
anume un contract cu titlu oneros aleatoriu, deoarece există şansa de câştig – riscul unei pierderi pentru
ambele părţi, aceste şanse depinzând de un eveniment viitor şi incert, şi anume perioada cât va trăi
creditorul întreţinerii.
Caracterul aleatoriu al contractului de întreţinere este chiar mai pronunţat decât în cazul rentei
viagere, întrucât obligaţia debitorului depinde nu numai de durata incertă a vieţii creditorului întreţinerii,
dar şi de obiectul prestaţiei, variabil în funcţie de nevoile lui zilnice sau de alţi factori care pot influenţa
întinderea prestaţiilor (starea sănătăţii, costul vieţii etc.). De aceea, apreciem că se poate vorbi de caracterul
aleatoriu al contractului de întreţinere chiar şi în ipoteza în care părţile convin ca întreţinerea să se presteze
pe o perioadă determinată (de exemplu, 10 ani) pentru că este posibil ca în acest interval de timp costul
vieţii să crească foarte mult, creditorul să aibă nevoie de medicamente, îngrijiri medicale, efectuarea unor
intervenţii chirurgicale costisitoare etc. Invers, este posibil să scadă costul vieţii sau creditorul întreţinerii
să decedeze în scurt timp de la încheierea contractului (de exemplu, contractul s-a încheiat pe o durată de
10 ani şi decesul intervine după doar 2 ani).
Contractul de întreţinere cu titlu oneros este un contract sinalagmatic întrucât naşte obligaţii pentru
ambele părţi. De asemenea, este translativ de proprietate (eventual de nuda proprietate, cu rezerva
uzufructului viager10, a uzului sau a abitaţiei11), creditorul întreţinerii fiind ţinut de obligaţiile vânzătorului
(de a preda bunul, de a transmite proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut şi de a garanta contra
evicţiunii şi viciilor bunului). Aceasta pentru că potrivit art. 1.651 C.civ. „Dispoziţiile prezentului capitol
privind obligaţiile vânzătorului se aplică, în mod corespunzător, obligaţiilor înstrăinătorului în cazul
oricărui alt contract având ca efect transmiterea unui drept, dacă din reglementările aplicabile acelui
contract sau din cele referitoare la obligaţii în general nu rezultă altfel.”
Spre deosebire de contractul de rentă viageră care, în principiu, este un contract consensual,
contractul de întreţinere este un contract solemn. Potrivit art. 2.255 C.civ. „Contractul de întreţinere se
încheie în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.” Forma autentică este cerută ad validitatem,
indiferent care este natura bunului - bun mobil sau imobil - transmis de către creditorul întreţinerii.
Raţiunea caracterului solemn al contractului de întreţinere rezultă din dorinţa legiuitorului de a asigura o
protecţie corespunzătoare a voinţei părţilor (în special, a voinţei creditorului întreţinerii, care, de regulă,
este o persoană în vârstă). Şi debitorul întreţinerii doreşte să aibă un anumit confort determinat de
convingerea că a încheiat un contract pe deplin valabil. Acest confort decurge din faptul că notarul public a
verificat dacă cel cu care încheie contractul, în speţă, creditorul întreținerii, are discernământ, a înţeles ce
fel de contract încheie, ce drepturi va avea în continuare, etc.
Totodată, forma autentică permite notarului să se asigure că realmente părţile au dorit să încheie un
contract de întreţinere şi să le explice acestora în mod clar care este conţinutul contractului şi care sunt

9
Dacă în contract s-a prevăzut „expres numai dreptul vânzătorului la uzufruct pe tot timpul vieţii”, fără „referiri
la eventuale prestaţii de întreţinere” din partea cumpărătorului, contractul este de vânzare, iar nu de întreţinere (CSJ,
s. civ., dec. nr. 1303/1994, în Dreptul nr. 7, 1995, p. 84). Tot astfel, dacă vânzătorul îşi rezervă alte drepturi (uz,
abitaţie etc.), dar fără obligaţia cumpărătorului de a-i presta întreţinere.
10
A se vedea, de exemplu, Trib. Bucureşti, s. a III-a civ., dec. nr. 370R/2011, cit. supra; Î.C.C.J., s. civ. şi de
propr. int., dec. nr. 536/2005, www.scj.ro.; C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 2664/2003, citată de L.C. Stoica,
op.cit., p. 277-285.
11
A se vedea, de exemplu, C.A. Buc., s. a III-a civ., dec. nr. 687/2004, citată de L.C. Stoica, op.cit., p. 88-98.
7
consecinţele nerespectării obligaţiilor12. Nu este mai puţin adevărat că în trecut, când contractul era unul
nenumit şi, în principiu, consensual, în majoritatea cazurilor el se încheia în formă autentică notarială.
Asemănător rentei viagere, creanţa de întreţinere poate fi constituită şi cu titlu gratuit, prin donaţie
sau prin testament13, caz în care sunt aplicabile regulile de formă şi de fond ale liberalităţilor (forma
actului, capacitate, revocare, reducţiune etc.). Atunci când întreţinerea a fost constituită cu titlu gratuit
contractul nu mai are caracter aleatoriu, ci este o liberalitate, deoarece pentru creditor nu există şanse de
pierdere, iar pentru debitor nu există şanse de câştig.
Contractul de întreţinere constituie o liberalitate şi în cazul în care întreţinerea se stipulează nu în
favoarea persoanei care a înstrăinat bunul sau plăteşte suma de bani, ci în favoarea unui terţ. În acest caz
părţile contractante se numesc: constituitor (stipulant) şi debitor (promitent), iar terţul beneficiar are
calitatea de creditor al întreţinerii. Întreţinerea constituită în astfel de condiţii - deşi contractul este cu titlu
oneros şi are caracter aleatoriu - este supusă regulilor de fond prevăzute pentru donaţii (capacitate,
reducţiune, revocare etc.) pentru că stipulantul contractează cu intenţia de a-l gratifica pe terţul beneficiar.
În privinţa condiţiilor de formă, întrucât pentru valabila încheiere a contractului de întreţinere este necesară
forma autentică cerută ad validitatem, chiar dacă întreţinerea astfel constituită este o donaţie indirectă,
rezultând dintr-o stipulaţie pentru altul (făcută donandi causa), iar pentru donaţiile indirecte nu se cere
respectarea formelor solemne (art. 1.011 alin. 2 C.civ.), pentru a fi valabil contractul de întreţinere (prin
mijlocirea căruia se realizează o donaţie indirectă) trebuie să îmbrace forma autentică.
Dacă în contract există o pluralitate de părţi (mai mulţi creditori şi/sau debitori), obligaţia de
întreţinere este indivizibilă atât în privinţa creditorilor, cât şi în privinţa debitorilor (art. 2.256 alin.2
C.civ.). Astfel fiind, în caz de pluralitate de creditori, ea nu este considerată îndeplinită dacă nu s-a executat
integral faţă de toţi creditorii, întinderea şi valoarea prestaţiei fiind în funcţie de necesităţile şi durata vieţii
tuturor creditorilor. Iar în caz de pluralitate de debitori, fiecare (oricare) dintre ei poate fi obligat să execute
obligaţia de întreţinere; în schimb, şi prestarea întreţinerii de către oricare dintre ei este liberatorie pentru
toţi.
Drept consecinţă a indivizibilităţii, neexecutarea faţă de unul dintre creditori poate determina
rezoluţiunea întregului contract, iar nu pro parte (pentru cota-parte din bun ce a aparţinut creditorului faţă
de care obligaţia nu a fost executată sau proporţional cu numărul creditorilor neîntreţinuţi). Iar dacă
întreţinerea este asigurată de un debitor, creditorul nu poate cere rezoluţiunea contractului în privinţa
celorlalţi.
Obligaţia de întreţinere urmează a fi considerată indivizibilă (pasiv) chiar dacă a fost contractată de
un singur debitor, deoarece - în cazul morţii lui - moştenitorii vor fi obligaţi fiecare pentru tot (art. 1.425
C.civ.), în ipoteza în care creditorul întreţinerii acceptă, iar ei înţeleg să execute obligaţia de întreţinere. În
cazul în care întreţinerea în natură se înlocuieşte cu o sumă de bani corespunzătoare (art. 2.261 alin. 1
C.civ.), oricare dintre moştenitori va putea fi obligat să plătească suma integrală. Dacă a fost un singur
creditor care are mai mulţi moştenitori, problema transmiterii creanţei nu se pune, deoarece ea se stinge la
moartea lui. În schimb, problema se pune sub raportul exercitării dreptului patrimonial de a cere
rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei în trecut (până la decesul creditorului), care se
transmite, indivizibil, asupra tuturor moştenitorilor, oricare putând să intenteze acţiunea14.
2. Condiţii speciale de validitate. Şi în materia contractului de întreţinere sunt aplicabile
prevederile art. 2.246 şi 2.247 C.civ., ceea ce înseamnă că este lovit de nulitate absolută contractul care
stipulează o creanţă de întreţinere constituită pe durata vieţii unui terţ care era decedat în ziua încheierii

12
Potrivit art. 79 alin. (1) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 „Notarul public are
obligaţia să desluşească raporturile juridice dintre părţi cu privire la actul pe care vor să-l încheie, să verifice dacă
scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui
juridice.”
În practică se întâlnesc situaţii în care, deşi contractul se încheie în faţa notarului public, totuşi ulterior intervine
nulitatea determinată de faptul că părţile s-au aflat în eroare cu privire la natura actului juridic ( error in negotio). De
exemplu, una dintre ele a crezut că încheie un contract de vânzare (sau de rentă viageră), iar cealaltă a crezut că
încheie un contract de întreţinere (a se vedea, de exemplu, C.A. Bucureşti, s. a III-a civ., dec. nr. 484/2009, citată de
L.C. Stoica, op.cit., p. 296-307).
13
Potrivit art. 1.062 C.civ. „Când obiectul legatului cuprinde o rentă viageră sau o creanţă de întreţinere,
executarea acestuia este datorată din ziua deschiderii moştenirii.” Precizăm şi faptul că dacă donaţia sau legatul are
ca obiect o întreţinere viageră, moştenitorii rezervatari au facultatea fie de a executa liberalitatea astfel cum a fost
stipulată, fie de a abandona proprietatea cotităţii disponibile în favoarea beneficiarului liberalităţii, fie de a solicita
reducţiunea potrivit dreptului comun (art. 1.098 C.civ.).
14
Art.2.263 alin. 6 C.civ. prevede că „Dreptul la acţiunea în rezoluţiune se transmite moştenitorilor.”
8
contractului şi că, de asemenea, nu produce niciun efect contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o
creanţă de întreţinere pe durata vieţii unei persoane care, la data încheierii contractului de întreţinere,
suferea de o boală din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la data încheierii
contractului. Explicaţiile din materia contractului de rentă viageră sunt valabile şi la contractul de
întreţinere.
3. Deosebiri faţă de contractul de rentă viageră. Cu toate asemănările existente între caracterele
juridice ale contractelor de rentă viageră şi de întreţinere, cele două contracte nu trebuie să fie confundate,
ele fiind contracte speciale distincte.
Principalele deosebiri (care, după cum vom vedea, atrag după sine pe cale de consecinţă şi alte
deosebiri) constau în faptul că:
a) obligaţia debirentierului este o obligaţie de a plăti sume de bani sau alte bunuri fungibile, în
timp ce obligaţia debitorului întreţinerii constă în prestarea întreţinerii în natură15;
b) renta viageră este transmisibilă (poate forma obiectul unei cesiuni), în schimb creanţa de
întreţinere este esenţialmente personală şi deci nu poate fi transmisă altei persoane (este incesibilă - art.
2.258 C.civ.);
c) renta este, de regulă, urmăribilă, în timp ce întreţinerea nu poate fi urmărită de creditori - art.
2.258 C.civ.16. Întrucât întreţinerea are caracter strict personal, nu poate fi urmărită de creditori. Aceştia din
urmă însă pot ataca contractul încheiat de creditorul întreţinerii în frauda drepturilor lor, dacă sunt
îndeplinite condiţiile acţiunii pauliene (revocatorii), această acţiune fiind aplicabilă şi în cazul contractelor
aleatorii. Tot astfel, şi creditorii debitorului întreţinerii pot promova acţiunea pauliană (revocatorie) atunci
când, de exemplu, debitorul întreţinerii încheie un contract de întreţinere cu titlu gratuit prin care îşi
creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate ori atunci când starea de insolvabilitate a debitorului
întreţinerii este creată sau agravată prin executarea unor prestaţii ce depăşesc limitele obligaţiei de
întreţinere asumate prin contract. În acest sens, art. 2.259 C.civ. prevede: „Caracterul personal al
contractului de întreţinere nu poate fi invocat de părţi pentru a se opune acţiunii în revocarea contractului
sau acţiunii oblice introduse pentru executarea sa.”
4. Delimitare faţă de contractul de vânzare. Dacă înstrăinarea bunului se face (numai) în
schimbul întreţinerii - cu toate că se foloseşte uneori (greşit) noţiunea de „vânzare cu clauză de întreţinere”
- contractul nu poate fi confundat cu vânzarea17.
Problema delimitării faţă de vânzare se pune însă în cazul în care bunul se înstrăinează în schimbul
întreţinerii şi a unei sume de bani. Contractul va fi calificat ca fiind un contract de întreţinere sau un
contract de vânzare?
Această problemă prezintă importanţă, de exemplu, în ipoteza neexecutării obligaţiei de întreţinere
(în ipoteza în care contractul este de întreţinere, debitorul este de drept în întârziere - art.1.523 C.civ. - şi nu
i se poate acorda termen de plată (de graţie) pentru a se împiedica rezoluţiunea; dacă este de vânzare, în
principiu, debitorul trebuie să fie pus în întârziere şi i se poate acorda termen de graţie) sau în legătură cu
interpretarea clauzelor neclare din contract (în cazul contractului de întreţinere clauzele se interpretează,
potrivit regulilor generale, în favoarea debitorului - art.1.269 alin.1 C.civ.; la vânzare toate clauzele se
interpretează în favoarea cumpărătorului - art.1.671 C.civ.) etc.
Pentru rezolvarea problemei naturii juridice a contractului, trebuie să se stabilească obligaţia
principală, scopul principal urmărit de către părţi la încheierea contractului. Astfel - întrucât „proporţia
între preţul în bani şi cel în natură”18 nu poate fi calculată, valoarea întreţinerii fiind aleatorie - în lipsă de
alte criterii, urmează ca prestaţia în bani să fie raportată la valoarea bunului; contractul va fi de întreţinere
dacă prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat 19, iar în caz contrar
va fi de vânzare.
Dacă obligaţia principală a dobânditorului este prestarea întreţinerii, contractul va fi de întreţinere,
chiar dacă în contract s-a stipulat (precizat) preţul imobilului înstrăinat, această împrejurare fiind irelevantă
15
A se vedea de ex., TS, s. civ., dec. nr. 1216/1977, în RRD nr. 12/1977, p. 46.
16
TS, s. civ., dec. nr. 1589/1985, în CD, 1985, p. 52-53). A se vedea şi M.M. Pivniceru, D.C. Tudorache,
Exercitarea acţiunii oblice şi acţiunii pauliene în cazul contractului de întreţinere, în Dreptul nr. 2/1994, p. 41-43
(erată la acest articol în Dreptul nr. 4/1994, p. 99-100).
17
Cas. I, dec. nr. 444/1923 şi 1074/1923, în C.civ. adnotat, vol. II, p.554-555 nr. 14. „De vreme ce în schimbul
construcţiei dobândite, pârâţii s-au obligat să o întreţină pe reclamanta şi pe soţul ei...”, suntem „în prezenţa unui
contract de întreţinere, iar nu a unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere”. Nota redacţiei la dec.
civ. a TJ Suceava nr.40/1985, în RRD nr. 5/1985, p. 68.
18
TS, s. civ., dec. nr.1751/1978, cit. supra.
19
N.M. Medrea, op. cit., p. 7-8; D. Chirică, op. cit., p.125.
9
şi nu poate modifica natura juridică a contractului20. Într-adevăr, evaluarea bunului nu poate influenţa
raporturile dintre părţi, pentru că obligaţia creditorului întreţinerii este, oricum, certă (cu sau fără evaluare),
contractul având caracter aleatoriu numai din cauza duratei incerte a vieţii creditorului şi a necesităţilor lui,
deci a valorii întreţinerii ce urmează a fi prestată.
În schimb, dacă se înstrăinează o cotă-parte individualizată din imobil pe un preţ determinat, iar
cealaltă parte în schimbul întreţinerii21, nu ne aflăm în prezenţa unei vânzări cu clauză accesorie de
întreţinere (sau invers), ci două contracte (negotium iuris) distincte cuprinse într-un singur act
(instrumentum probationis), urmând a se aplica pentru fiecare contract regulile corespunzătoare.
5. Delimitare faţă de contractul de donaţie. Contractul de întreţinere nu trebuie să fie confundat
cu contractul de donaţie, chiar dacă la moartea beneficiarului întreţinerii se constată că valoarea bunului
înstrăinat în schimbul întreţinerii este mult mai mare decât valoarea întreţinerii efectiv prestate.
După cum s-a arătat, pe drept cuvânt, moştenitorii rezervatari nu pot cere reducţiunea întrucât
contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros, deşi are caracter aleatoriu, în sensul că valoarea
prestaţiilor uneia dintre părţi este variabilă în raport de durata vieţii celeilalte părţi. Acesta este însă un
caracter specific al oricărui contract aleatoriu, care nu-şi poate pierde, prin această împrejurare, caracterul
său de contract cu titlu oneros. Deci contractul de întreţinere nu poate fi considerat o liberalitate, chiar dacă
persoana care înstrăinează se află la o vârstă înaintată sau este bolnavă şi se poate întrezări, la data
încheierii contractului, sfârşitul său apropiat22.
Contractul de întreţinere nu trebuie să fie confundat nici cu donaţia cu sarcini; în cazul donaţiilor,
sarcinile impuse dobânditorului sunt în disproporţie cu valoarea superioară a bunului donat23, astfel încât
părţile contractează cu intenţia de a face şi a primi o liberalitate. În schimb, în cazul contractului de
întreţinere părţile convin „în scopul de a-şi asigura fiecare câte un avantaj, şi anume, una de a primi un
bun, iar cealaltă, întreţinerea pe viaţă”24.
Prin urmare, pentru delimitarea contractului de întreţinere de donaţia cu sarcini - deoarece valoarea
întreţinerii (criteriu obiectiv) este puternic influenţată de elementul alea - trebuie să fie avut în vedere şi
criteriul cauzei (scopului) urmărit de părţi, pentru a se vedea dacă înstrăinătorul a încheiat contractul
animus donandi sau numai pentru a-şi asigura întreţinerea pe viaţă25.

Secţiunea a II-a
Efectele contractului de întreţinere
5. Obligaţiile părţilor contractante urmează să fie executate, în lipsă de reglementări speciale,
potrivit regulilor generale referitoare la executarea obligaţiilor.
Creditorul (sau, după caz, stipulantul) întreţinerii care a înstrăinat un bun în schimbul întreţinerii
este ţinut de obligaţiile vânzătorului (obligaţia de a transmite proprietatea bunului sau, după caz, dreptul
vândut, obligaţia de predare a bunului, obligaţia de garanţie contra evicţiunii şi viciilor bunului).
Debitorul întreţinerii este obligat să acorde întreţinerea în natură în condiţiile prevăzute în contract,
iar în lipsa unor stipulaţii speciale potrivit regulilor aplicabile obligaţiilor de a face contractate intuitu
personae. Reamintim că debitorul este obligat în special să-i asigure creditorului hrană, îmbrăcăminte,
încălţăminte, menaj, folosinţa unei locuinţe corespunzătoare, îngrijirile şi cheltuielile necesare în caz de
boală pe timpul cât va trăi, iar în cazul în care întreţinerea are caracter viager sau atunci când creditorul
decedează în cursul duratei contractului, debitorul are obligaţia să îl înmormânteze.
Enumerarea prestaţiilor este exemplificativă, părţile putând să prevadă şi alte obligaţii pe care şi le
asumă debitorul întreţinerii. De asemenea, unele dintre prestaţiile enumerate mai sus pot să lipsească în
anumite cazuri (de exemplu, atunci când creditorul este proprietarul unei locuinţe în care doreşte să
locuiască şi după încheierea contractului de întreţinere, nu există obligaţia de asigurare a folosinţei unei
locuinţe corespunzătoare, părţile putând eventual stipula obligaţia pentru debitor de a suporta cheltuielile
privind utilităţile – energie electrică, încălzire, apă etc.)
20
A se vedea TS, s. civ., dec. nr. 121/1984 cit. supra.
21
A se vedea de ex., speţă soluţionată de TS, s. civ., prin dec. nr. 316/1987, în CD, 1987, p. 58-60, în care 1/2 din
imobil s-a vândut pe un preţ determinat şi numai cealaltă jumătate a făcut obiectul contractului de întreţinere.
22
TS, col. civ., dec. nr.832/1960, în CD, 1960, p. 133. Vz. şi TJ Hunedoara, dec. civ. nr. 1277/1979, în RRD nr.
7/1980, p. 51.
23
Vz. TJ Timiş, s. civ., dec. nr. 717/1974, în RRD nr. 1/1975, p. 41.
24
TS, s. civ., dec. nr. 608/1974 , în CD, 1974, p. 73.
25
Pentru amănunte vz. şi C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., 1992, p. 34-36; S. Ciocoiu, Notă la dec. civ. nr.
507/1981 a TJ Dolj, în RRD nr. 8/1982, p. 30-33; L. Mihai, Notă (II) la dec. civ. nr. 851/1981 a TJ Arad, în RRD
nr.12/1982, p.42-48.
10
 Cu privire la noţiunea de întreţinere, art. 2.257 alin. 1 C.civ. prevede că debitorul întreţinerii
datorează creditorului prestaţii stabilite în mod echitabil ţinându-se seama de valoarea capitalului şi de
condiţia socială anterioară a creditorului. Aceasta înseamnă că în cazul existenţei unui capital de o valoare
considerabilă, şi prestaţiile datorate de către debitor trebuie să fie pe măsură pentru a se asigura caracterul
aleatoriu al contractului. De asemenea, raţiunea legii a fost aceea de a i se asigura creditorului întreţinerii
condiţii de viaţă comparabile cu cele pe care le-a avut anterior încheierii contractului (de exemplu, atunci
când creditorul este un intelectual, obligaţia de întreţinere trebuie să includă şi asigurarea mijloacelor
necesare satisfacerii nevoilor spirituale ale acestuia, în care se includ nevoile culturale, artistice, de
informare etc.)
Având în vedere caracterul aleatoriu al contractului, în lipsa acordului creditorului, debitorul nu se
poate libera de executarea obligaţiei de întreţinere oricât de oneroasă ar fi pentru el (viaţa lungă a
creditorului şi/sau creşterea costului vieţii) şi chiar dacă s-ar obliga să retransmită în patrimoniul
creditorului bunul sau capitalul primit fără a pretinde restituirea contravalorii întreţinerii prestate. În acest
sens, art. 2.252 C.civ. (la care trimite art. 2.256 C.civ.) prevede că debitorul întreţinerii nu se poate libera
de obligaţia de prestare a întreţinerii oferind restituirea capitalului (bun transmis sau sumă de bani plătită)
şi renunţând la restituirea contravalorii întreţinerii prestate. Debitorul este ţinut de executarea obligaţiei de
întreţinere până la încetarea contractului de întreţinere, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea
acesteia. De asemenea, executarea completă a obligaţiei de întreţinere nu este condiţionată de posibilităţile
materiale ale creditorului, debitorul având obligaţia să acorde întreţinere potrivit prevederilor contractuale.
Tot astfel, art. 2.257 alin. 4 C.civ. prevede că întreţinerea continuă a fi datorată în aceeaşi măsură
chiar dacă, în cursul executării contractului, bunul care a constituit capitalul a pierit total sau parţial ori şi-a
diminuat valoarea, dintr-o cauză pentru care creditorul întreţinerii nu este ţinut să răspundă (de exemplu,
nu este admisibil să fie afectate întreţinerii sume de bani mai mici pe motiv că valoarea imobilului
înstrăinat s-a redus la jumătate din cauza „prăbuşirii” pieţei imobiliare). Este recomandabil ca părţile să
stipuleze în contract obligaţia pentru debitorul întreţinerii de a asigura bunul înstrăinat (contract de
asigurare de bunuri) pentru ca în caz de pieire totală sau parţială a acestuia să încaseze indemnizaţia de
asigurare ce poate fi folosită pentru prestarea întreţinerii.
O precizare este necesară cu privire la locul executării întreţinerii. Problema se pune în cazul în
care părţile au locuinţe deosebite, ştiut fiind că locuirea în comun nu este de esenţa, ci numai - cel mult - de
natura contractului de întreţinere. În ipoteza locuirii separate, ţinând seama de natura specifică a obligaţiei
de întreţinere, se admite că - prin derogare de la regula executării obligaţiei la domiciliul debitorului (art.
1.494 lit.c C.civ.) - ea urmează să se execute la domiciliul creditorului întreţinerii (plata fiind deci
portabilă, iar nu cherabilă), dacă nu s-a stipulat altfel sau din împrejurări nu rezultă un alt loc al executării
întreţinerii26. Dacă întreţinerea (în sensul restrâns al noţiunii) nu este disociată de asigurarea locuinţei
(aceasta din urmă nefiind de esenţa întreţinerii 27), ea urmează a fi prestată la locul stabilit pentru locuinţă,
dacă nu s-a convenit altfel (eventual chiar locuinţa debitorului).
În scopul protecţiei creditorului întreţinerii, art. 2.257 alin. 5 C.civ. prevede: „Clauza prin care
creditorul întreţinerii se obligă la prestarea unor servicii este considerată nescrisă.” Dacă ar fi stipulată o
astfel de clauză (de exemplu, creditorul întreţinerii ar avea obligaţia de a-l îngriji pe copilul debitorului
întreţinerii şi/sau de a-l medita pe acesta) nu ne-am mai afla în prezenţa unui contract de întreţinere, care
presupune că doar debitorul întreţinerii se obligă să efectueze anumite prestaţii, iar nu şi invers. Nu are
importanţă dacă beneficiarul serviciilor la care s-a obligat creditorul prin contractul de întreţinere este
debitorul întreţinerii sau un terţ. Caracterul nescris al clauzei presupune că acea clauză nu poate produce
niciun efect juridic, nu va fi luată în considerare (se poate face abstracţie de ea ca şi când nu ar exista), fără
însă ca aceasta să afecteze contractul de întreţinere în ansamblul său.
Pentru garantarea executării obligaţiei de întreţinere constituite cu titlu oneros, la fel ca şi în
materia contractului de rentă viageră, creditorul beneficiază de o ipotecă legală asupra bunului imobil
înstrăinat (art. 2.256, coroborat cu art. 2.249, cu art. 1.723 şi cu art. 2.386 pct.4 C.civ.), iar în ipoteza în
care bunul înstrăinat este un bun mobil, ca şi credirentierul, creditorul întreţinerii beneficiază de
privilegiul special prevăzut de art. 2.339 alin. 1 pct. 1 C.civ.
6. Încetarea contractului de întreţinere
6.1. Încetarea contractului de întreţinere prin expirarea termenului

26
Vz. de ex., L. Mihai, Nota (II), la dec. civ. nr. 851/1981 a TJ Arad, în RRD nr. 12/ 1982, p. 43; TS, col. civ.,
dec. nr.778/1955, în CD, 1955, vol. I, p. 83; dec. nr. 1115/1962, în CD, 1962, p. 105.
27
Vz. L. Mihai, loc. cit.
11
 Astfel cum am arătat în cele ce precedă (supra nr.1), contractul de întreţinere se poate încheia şi pe
o durată determinată, iar nu în mod obligatoriu pe durata vieţii unei persoane. Contractul de întreţinere
încheiat pe durată determinată încetează la expirarea acestei durate, cu excepţia cazului în care creditorul
întreţinerii decedează mai devreme.
6.2. Rezoluţiunea28 contractului de întreţinere
6.2.1. Rezoluţiunea contractului de întreţinere pentru nedepunerea garanţiei sau diminuarea
acesteia
Potrivit art. 2.256 coroborat cu art. 2.251 alin. (1) C.civ., creditorul unei creanţe de întreţinere
constituite cu titlu oneros poate cere rezoluţiunea contractului dacă debitorul întreţinerii nu depune garanţia
promisă în vederea executării obligaţiei sale ori o diminuează. Precizăm că în acest caz pot fi incidente şi
prevederile art. 1.552 C.civ. privitoare la rezoluţiunea unilaterală. Astfel, rezoluţiunea contractului poate
avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de
drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.
6.2.2. Rezoluţiunea contractului de întreţinere pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere.
În situaţia neexecutării fără justificare a obligaţiei de întreţinere, creditorul întreţinerii poate cere
rezoluţiunea contractului. Este important de menţionat faptul că în contractele de întreţinere, datorită
caracterului alimentar al prestaţiei la care se obligă debitorul şi care trebuie să fie efectuată în mod
succesiv, în general termenele stipulate pentru executare au caracter esenţial, debitorul fiind de drept în
întârziere. În consecinţă, în caz de neexecutare creditorul poate cere rezoluţiunea, fără a se putea acorda
debitorului termen de graţie pentru plată.
Prestaţia de întreţinere implică atât o componentă materială, cât şi o componentă psihologică. În
practica judiciară anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil29 s-a reliefat faptul că noţiunea de
întreţinere include multiple prestaţii, iar executarea corespunzătoare a obligaţiei de întreţinere, când izvorul
ei este un contract, implică pe lângă prestaţia materială şi o componentă psihologică, dată de caracterul
„intuitu personae” al contractului de întreţinere, care se întemeiază, în realizarea conţinutului său
economic, pe un raport de încredere şi apropiere.
Astfel, într-o speţă s-a reţinut că, „în cauză, conduita recurenţilor, dovedită cu hotărârile
judecătoreşti depuse la dosar, care, în raporturile lor cu intimatul, s-au manifestat violent, a fost de natură
a-i crea creditorului un real sentiment de stres, de insecuritate şi chiar temerea că habitatul intolerabil
creat de fiul său şi soţia acestuia, faţă de vârsta sa înaintată şi starea precară de sănătate, ar putea avea
influenţă asupra vieţii sale. Raportat la aceste împrejurări, dispoziţiile art. 1020 C.civ.[anterior, n.ns] au
fost corect aplicate în cauză, deoarece nu se poate reţine că în culpă de neexecutarea obligaţiei de
întreţinere este creditorul, care fiind în mod repetat victima actelor de violenţă exercitate de debitori, a
refuzat comunicarea cu aceştia.”
De asemenea, obligaţia de întreţinere include în conţinutul său, pe lângă respectul datorat persoanei
creditorului întreţinerii, şi respectul bunurilor acestuia. Condamnarea debitorilor întreţinerii pentru
săvârşirea infracţiunii de furt, în formă continuată, în dauna creditorilor întreţinerii subminează caracterul
intuitu personae al contractului şi este de natură să creeze o stare de insecuritate, incompatibilă cu
menţinerea raportului contractual.30
Luându-se în considerare componenta psihologică a obligaţiei de întreţinere, art. 2.263 alin. 2 din
noul Cod civil dispune că „Atunci când comportamentul celeilalte părţi face imposibilă executarea
contractului în condiţii conforme bunelor moravuri, cel interesat poate cere rezoluţiunea.”
Potrivit art. 2.263 alin. 3 C.civ., în cazul în care comportamentul celeilalte părţi face imposibilă
executarea contractului în condiţii conforme bunelor moravuri, precum şi atunci când se întemeiază pe
neexecutarea fără justificare a obligaţiei de întreţinere, rezoluţiunea nu poate fi pronunţată decât de
instanţă, dispoziţiile privitoare la rezoluţiunea unilaterală nefiind aplicabile. Orice clauză contrară este
considerată nescrisă.
Practica judiciară a demonstrat că litigiile în care se solicită rezoluţiunea contractului pentru
neexecutarea obligaţiei de întreţinere sunt extrem de delicate, în multe situaţii soluţiile pronunţate de
instanţele de judecată (fond, apel şi recurs) fiind contradictorii. Nu sunt puţine situaţiile în care creditorii
întreţinerii refuză în mod nejustificat să primească întreţinerea, iar probele administrate în cauză scot în

28
Noul Cod civil, ca şi majoritatea doctrinei şi jurisprudenţei anterioare, folosesc noţiunea de „ rezoluţiune”
deoarece „reziliere” presupune ca obligaţiile ambelor părţi contractante să aibă caracter succesiv.
29
Î.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec.civ.nr.6943/2004, www.scj.ro.; C.A. Cluj, s. civ., dec. nr. 1129R/2008, citată
de L.C. Stoica, op.cit., p. 80-88.
30
C. Ap. Iaşi, dec. civ. nr. 1890/2001, publicată în Jurisprudenţa Curţii de Apel Iaşi pe anul 2001, pag. 86.
12
evidenţă că debitorii nu se află în culpă31. De aceea, legiuitorul a preferat să dea numai în competenţa
instanţei de judecată soluţionarea litigiilor de acest gen, fiind considerată nescrisă orice clauză prin care s-
ar stipula că în caz de neexecutare a obligaţiei de întreţinere sunt incidente dispoziţiile relative la
rezoluţiunea unilaterală.
Dacă s-a solicitat rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei de întreţinere,
oferta de întreţinere făcută de debitorul pârât după introducerea acţiunii nu poate împiedica rezoluţiunea
contractului.
Art. 2.263 alin. 6 C.civ. dispune că dreptul la acţiunea în rezoluţiune se transmite moştenitorilor.
Întrucât dreptul la întreţinere este un drept personal şi, ca atare, netransmisibil prin succesiune (stingându-
se la moartea beneficiarului), moştenitorii nu pot cere ca prestaţia să continue în persoana lor sau ca
prestaţia neefectuată în timpul vieţii beneficiarului să fie executată în persoana lor. Acest caracter personal
al creanţei de întreţinere nu influenţează însă caracterul patrimonial al acţiunii în rezoluţiunea (sau
anularea dacă este cazul) contractului. Chiar dacă obligaţia are ca obiect o prestaţie contractată intuitu
personae, acţiunea în rezoluţiunea contractului pentru neexecutare are caracter patrimonial; partea care nu
şi-a executat obligaţia deţine fără cauză prestaţia efectuată de creditorul întreţinerii.
Efectele rezoluţiunii pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere. Ca efect al rezoluţiunii
pentru neexecutare, este incontestabil că dreptul de proprietate asupra bunului prestat de beneficiarul
întreţinerii va fi redobândit de el. În schimb, valoarea întreţinerii prestate, datorită caracterului aleatoriu
al contractului, nu trebuie restituită debitorului în culpă.
Soluţia contrară ar duce la imposibilitatea pentru beneficiarul întreţinerii de a cere rezoluţiunea
contractului din culpa debitorului ori de câte ori valorile primite cu titlu de întreţinere (capitalizate) ar
egala valoarea bunului sau chiar ar depăşi-o. Astfel, beneficiarul ar fi lăsat la discreţia debitorului, care ar
putea să nu mai execute contractul, ştiind că nu va mai fi obligat să restituie bunul, deoarece creditorul
întreţinerii nu ar mai avea interes să obţină rezoluţiunea din cauza sumei pe care ar trebui să o restituie
drept contravaloare a întreţinerii prestate. S-ar ajunge astfel la înlăturarea efectelor aleatorii ale
contractului, dându-se posibilitatea debitorului de rea-credinţă să înceteze prestarea întreţinerii ori de câte
ori valoarea prestaţiilor efectuate depăşeşte valoarea bunului primit.
În ceea ce priveşte impozitele plătite de debitorul întreţinerii, în caz de rezoluţiune ele trebuie să fie
restituite de creditor deoarece acesta din urmă redobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului cu efect
retroactiv, iar impozitele sunt sarcini ale proprietăţii32.
Tot astfel, creditorul are obligaţia să restituie şi suma de bani primită cu titlu de preţ, ca prestaţie
accesorie întreţinerii, în cazul în care, pe lângă obligaţia întreţinerii, s-a plătit şi o sumă de bani (sau altă
prestaţie comutativă), sub acest aspect contractul neavând caracter aleatoriu33.
În schimb, taxele (de timbru, de autentificare, de publicitate imobiliară etc.) suportate de debitorul
întreţinerii la încheierea contractului nu sunt supuse restituirii în cazul rezoluţiunii contractului din culpa
lui exclusivă34.
Cât priveşte efectele rezoluţiunii contractului faţă de terţi, se aplică regulile prevăzute de art. 1.648-
1.649 C. civ. din materia restituirii prestaţiilor. Art.1.648 alin. (1) C.civ. prevede că dacă bunul supus
restituirii a fost înstrăinat, acţiunea în restituire poate fi exercitată şi împotriva terţului dobânditor, sub
rezerva regulilor de carte funciară sau a efectului dobândirii cu bună-credinţă a bunurilor mobile ori, după
caz, a aplicării regulilor privitoare la uzucapiune, iar potrivit alin.(2) dacă asupra bunului supus restituirii
au fost constituite drepturi reale, dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător. Cu alte cuvinte, odată
cu desfiinţarea contractului, drepturile dobândite de terţi în virtutea contractului desfiinţat rămân fără
suport juridic, desfiinţându-se şi ele cu efect retroactiv (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis)35.
Această soluţie se impune ori de câte ori se desfiinţează cu efect retroactiv şi cu opozabilitate faţă
de terţi (cum este şi rezoluţiunea pentru neexecutare) un act juridic pentru cauze prevăzute de lege36, dar nu
31
A se vedea, de exemplu, C.Ap. Buc., s. a IV-a civ., dec. nr. 2758/2003, citată de L.C. Stoica, op.cit., p. 151-156;
C.Ap. Buc., s. a IV-a civ., dec. nr. 447/2005, în Culegere de practică judiciară în materie civilă 2005, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 94-101; Î.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. civ. nr.1496/2005, www.scj.ro.
32
TS, col.civ., dec. nr.1181/1958, loc. cit.
33
Dec. de îndrumare nr. 3/1987, loc. cit., p. 9; TS, col. civ., dec. nr. 1181/1958, cit. supra; s. civ., dec. nr.
2179/1987, în CD, 1987, p. 78-80.
34
TS, s. civ., dec. nr.89/1984, în RRD nr. 11/1984, p. 67-68.
35
TS, s. civ., dec. nr.1836/1977, în CD, 1977, p. 50; dec. nr. 1830/1979, în CD, 1979, p. 69; dec. nr. 486/1979, în
RRD nr. 8/1979, p. 52; dec. nr.2450/1984, în RRD nr. 9/1985, p. 71; Nota redacţiei la dec. civ. nr. 40/1985 a TJ
Suceava, loc. cit., p. 68-69.
36
Vz. şi Ş. Beligrădeanu, Nota II la dec. civ. a C.A. Alba-Iulia nr. 699/1995, în Dreptul nr. 5, 1996, p.92-96.
13
şi în cazul retrocedării prin convenţia părţilor (inclusiv în caz de rezoluţiune convenţională). În toate
cazurile, terţii s-ar putea opune la restituire pe temeiul unui drept propriu, dobândit asupra bunurilor prin
uzucapiune sau ca efect al posesiei de bună-credinţă a unor bunuri mobile ori ca urmare a aplicării regulilor
de carte funciară.
Potrivit art. 1.649 C.civ., în afara actelor de dispoziţie prevăzute la art. 1.648, toate celelalte acte
juridice făcute în favoarea unui terţ de bună-credinţă sunt opozabile adevăratului proprietar sau celui care
are dreptul la restituire (respectiv, creditorul întreţinerii). Contractele cu executare succesivă, sub condiţia
respectării formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, vor continua să producă efecte pe durata stipulată
de părţi, dar nu mai mult de un an de la data desfiinţării titlului constituitorului (de exemplu, contractul de
locaţiune încheiat între debitorul întreţinerii, în calitate de locator, şi un terţ, în calitate de locator, va
produce efecte cel mult un an de la data rezoluţiunii contractului).
6.3. Caz special de revocare
Potrivit art. 2.260 C.civ.,„(1) Contractul de întreţinere este revocabil în folosul persoanelor cărora
creditorul întreţinerii le datorează alimente în temeiul legii dacă, prin efectul contractului, el s-a lipsit de
mijloacele necesare îndeplinirii obligaţiei de a asigura alimentele. (2) Revocarea poate fi cerută chiar
dacă nu există fraudă din partea debitorului întreţinerii şi indiferent de momentul încheierii contractului
de întreţinere. (3) În loc să dispună revocarea contractului, instanţa de judecată poate, chiar şi din oficiu,
însă numai cu acordul debitorului întreţinerii, să îl oblige pe acesta să asigure alimente persoanelor faţă
de care creditorul are o astfel de obligaţie legală, fără ca în acest mod să fie diminuate prestaţiile datorate
creditorului întreţinerii.”
Acest caz special de revocare este inspirat din Codul elveţian al obligaţiilor şi are drept scop
rezolvarea unei probleme delicate, respectiv aceea în care creditorul întreţinerii, înstrăinând unul sau mai
multe bunuri ori plătind o sumă de bani în schimbul întreţinerii, nu mai poate asigura nici măcar alimente
acelor persoane faţă de care este obligat potrivit legii. De exemplu, creditorul are obligaţia de a asigura
întreţinere (în temeiul legii, iar nu în temeiul unui contract) unui frate al său aflat în nevoie şi ca urmare a
încheierii contractului de întreţinere cu un terţ nu-i mai poate asigura fratelui nici măcar alimente. Aşadar,
este vorba de alimente, iar nu de întreţinere. După cum este cunoscut, obligaţia de întreţinere are un
conţinut mai complex (Art. 530 alin.1 C.civ. prevede că „Obligaţia de întreţinere se execută în natură,
prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi
pregătire profesională.”), asigurarea hranei fiind doar una dintre componentele obligaţiei de întreţinere,
însă în niciun caz singura.
Spre deosebire de dreptul comun, unde pentru a se admite acţiunea revocatorie (pauliană) este
necesar să se facă dovada fraudei, acest caz special permite revocarea independent de orice fraudă, deci
inclusiv în acele situaţii în care debitorul întreţinerii nu a cunoscut faptul că prin încheierea contractului de
întreţinere creditorul întreţinerii este lipsit de mijloacele necesare pentru a asigura alimente celor cărora le
datorează în temeiul legii. Mai mult decât atât, nu are importanţă cât timp a trecut de la încheierea
contractului de întreţinere, revocarea putând interveni oricând pe parcursul derulării contractului de
întreţinere.
În alin. (3) al art. 2.260 C.civ. s-a prevăzut posibilitatea pentru instanţa de judecată, investită cu o
cerere de revocare a contractului de întreţinere, de a respinge o astfel de cerere şi, obţinând acordul
debitorului întreţinerii, să dispună obligarea acestuia din urmă să asigure el însuşi alimente persoanelor
faţă de care creditorul are o astfel de obligaţie legală. Dacă debitorul întreţinerii va fi obligat să asigure
alimente, această nouă obligaţie pe care şi-o asumă nu trebuie să afecteze, în conţinutul său, obligaţia de
întreţinere faţă de creditorul întreţinerii. Altfel spus, nu este admisibil ca debitorul întreţinerii să reducă
prestaţiile la care s-a obligat faţă de creditorul întreţinerii pe motiv că şi-a asumat şi obligaţia de a asigura
alimente unei alte persoane faţă de care creditorul întreţinerii are anumite obligaţii potrivit legii.
7. Transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere.
Art. 2.261 C.civ. dispune: „(1) Dacă prestarea sau primirea în natură a întreţinerii nu mai poate
continua din motive obiective sau dacă debitorul întreţinerii decedează şi nu intervine o înţelegere între
părţi, instanţa judecătorească poate să înlocuiască, la cererea oricăreia dintre părţi, fie şi numai
temporar, întreţinerea în natură cu o sumă de bani corespunzătoare.
(2) Atunci când prestarea sau primirea în natură a întreţinerii nu mai poate continua din culpa
uneia dintre părţi, instanţa va majora sau, după caz, diminua cuantumul sumei de bani care înlocuieşte
prestaţia de întreţinere.”
Aşadar, înlocuirea obligaţiei de prestare a întreţinerii în natură cu obligaţia de plată a unei sume de
bani poate interveni în următoarele situaţii:

14
 7.1. Dacă prestarea sau primirea în natură a întreţinerii nu mai poate continua din motive
obiective. Includem în această ipoteză normativă situaţii cum ar fi:
i) în cazul în care, fără culpa vreuneia dintre părţi, viaţa în comun a devenit imposibilă. Sunt cazuri
în care este foarte greu, dacă nu imposibil, să se statueze cu privire la partea care se află în culpă. De
regulă, ambele părţi recunosc faptul că sunt vinovate pentru deteriorarea relaţiilor dintre ele, dar îşi
manifestă dorinţa continuării contractului de întreţinere, debitorul întreţinerii urmând să plătească o sumă
de bani, cu caracter periodic;
ii) debitorul întreţinerii nu mai poate presta întreţinerea din alte motive obiective (de exemplu, a
suferit un accident şi şi-a pierdut, în tot sau în parte, capacitatea de muncă, este internat în spital, este
plecat în interes de serviciu în străinătate - inclusiv misiuni militare, îşi continuă studiile în altă localitate,
se îmbolnăveşte grav şi nu îşi mai poate executa obligaţia etc.)
7.2. Dacă debitorul întreţinerii decedează şi nu intervine o înţelegere între părţi. Ca urmare a
decesului debitorului întreţinerii, contractul nu încetează, ci obligaţia de întreţinere se transmite
moştenitorilor. Este posibil ca moştenitorii debitorului întreţinerii să convină cu creditorul întreţinerii să
presteze ei în continuare întreţinerea 37 (de exemplu, moştenitor este o soră a debitoarei întreţinerii pe care
creditoarea întreţinerii o agreează). Dacă nu intervine o astfel de înţelegere, întreţinerea în natură va fi
înlocuită cu o sumă de bani pe care o vor plăti moştenitorii debitorului întreţinerii.
De menţionat faptul că înlocuirea poate avea şi caracter temporar (de exemplu, debitorul este plecat
din localitate pentru o perioadă de 6 luni, după care revine şi poate relua prestarea întreţinerii în natură,
conform contractului).
Prin sumă de bani „corespunzătoare” înţelegem acea sumă de bani care trebuie să acopere costurile
întreţinerii (luând în considerare conţinutul complex al obligaţiei de întreţinere), iar această sumă de bani
poate fi modificată, în funcţie de situaţia concretă (nevoile creditorului, costul vieţii), iar nu doar indexată
în funcţie de indicele inflaţiei (precum în cazul contractului de rentă viageră).
7.3. Atunci când prestarea sau primirea în natură a întreţinerii nu mai poate continua din culpa
uneia dintre părţi, instanţa va majora sau, după caz, diminua cuantumul sumei de bani care înlocuieşte
prestaţia de întreţinere, ca o sancţiune.
Dacă una dintre părţi se află în culpă, cealaltă parte (fie creditor, fie debitor) nu este obligată să
ceară rezoluţiunea contractului, ci poate solicita înlocuirea prestării în natură a întreţinerii cu obligaţia de
plată a unei sume de bani.
Transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere este posibilă, evident, şi prin consimţământul
părţilor38.
Potrivit art. 2.262 alin. (1) C.civ. „În toate cazurile în care întreţinerea a fost înlocuită potrivit
prevederilor art. 2.261 devin aplicabile dispoziţiile care reglementează contractul de rentă viageră.”, iar
alin. (2) dispune: „Cu toate acestea, dacă prin contractul de întreţinere nu s-a convenit altfel, obligaţia de
plată a rentei rămâne indivizibilă între debitori.”
Se impune să facem două menţiuni:
i) chiar dacă se aplică dispoziţiile din materia contractului de rentă viageră, opinăm în sensul că
suma corespunzătoare care a înlocuit obligaţia prestării întreţinerii în natură poate fi modificată de către
instanţa de judecată în funcţie de circumstanţele concrete, astfel încât să corespundă valorii întreţinerii,
care poate fi fluctuantă;
ii) obligaţia de plată a rentei rămâne indivizibilă între debitori, ceea ce înseamnă că oricare dintre
debitori poate fi urmărit pentru întreaga sumă de bani, chiar dacă sunt mai mulţi debitori. Aşadar, şi sub
acest aspect se aplică regimul juridic aferent contractului de întreţinere, iar nu cel aferent contractului de
rentă viageră. Norma are însă un caracter supletiv, părţile putând să fi prevăzut prin contractul de
întreţinere caracterul divizibil al obligaţiei.

TEST DE AUTOEVALUARE
I. La 1 iunie 2012, între A, profesoară pensionară, şi B, femeie de serviciu la şcoala la care A lucrase până la
pensionare, s-a încheiat un contract, în temeiul căruia A a înstrăinat lui B casa şi terenul aferent situate în localitatea
X, iar B s-a obligat să o întreţină pe A până la sfârşitul vieţii acesteia, iar după deces să o înmormânteze. Răspundeţi,
motivat, la următoarele probleme: a) Înainte de încheierea contractului, A vă solicită o consultaţie juridică în cadrul
căreia urmează să precizaţi dacă – în ipoteza în care, după încheierea contractului şi înainte de încetarea acestuia, B
ar înstrăina unui terţ casa şi terenul aferent şi ulterior nu ar mai avea mijloace să-i presteze întreţinerea lui A – A ar
mai putea să urmărească imobilul înstrăinat? b) În ipoteza în care la data de 25 iunie 2012 A a decedat în urma unui
37
A se vedea, de exemplu, C.A. Cluj, dec. nr. 323R/2005, citată de L.C. Stoica, op.cit., p. 206-210.
38
A se vedea, de exemplu, TS, s. civ., dec. nr. 1794/1985 şi dec. nr. 576/1979, cit. supra.
15
tragic accident de circulaţie, moştenitorii lui A pot să obţină restituirea casei şi a terenului aferent pe motivul
inexistenţei cauzei juridice a contractului? c) În ipoteza în care A a decedat după un an de la încheierea contractului şi
moştenitorii lui A sunt A1, A2 şi A3 (fiecare având o cotă de 1/3 din moştenire), iar A1 doreşte să solicite
rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei de către B, în timp ce A2 şi A3 nu sunt de acord, se va aplica
regula unanimităţii, cea a majorităţii sau A1 va putea intenta singur acţiunea în rezoluţiune? d) În ipoteza în care casa
şi terenul aferent în valoare de 50.000 de lei ar fi fost înstrăinate de A în schimbul sumei de 30.000 de lei şi a
întreţinerii pe care B urma să o presteze în favoarea lui A, iar în contract a fost stipulată o clauză neclară privitoare la
o obligaţie a lui A cu privire la casa înstrăinată (respectiv, finanţarea efectuării unor reparaţii la instalaţia electrică,
nefiind clară întinderea obligaţiei lui A), în favoarea cui se va interpreta clauza neclară din contract?

II. La 1 iunie 2012, între A, profesoară pensionară, şi B, profesoară mai tânără la şcoala la care A lucrase
până la pensionare, s-a încheiat un contract, în temeiul căruia A a înstrăinat apartamentul său cu 3 camere situat în
Bucureşti, în valoare de 80.000 de euro, iar B a plătit suma de 10.000 de euro şi, în plus, s-a obligat să o întreţină pe
A până la sfârşitul vieţii acesteia, iar după deces să o înmormânteze. Timp de circa un an şi jumătate raporturile
dintre părţi au decurs normal, după care au apărut unele neînţelegeri. De aceea, A vă contactează şi vă solicită o
consultaţie juridică în cadrul căreia urmează să răspundeţi la următoarele probleme: a) B refuză să îi cumpere lui A
bilete la teatru, la operă şi la spectacole folclorice, deşi anterior A era nelipsită de la astfel de manifestări artistice. B
susţine că nu are posibilităţi materiale, că A are suficienţi bani pentru a-şi procura singură biletele şi că obligaţia de
întreţinere nu presupune şi efectuarea unor astfel de cheltuieli. Precizaţi, motivat, dacă B are sau nu are obligaţia să-i
procure lui A bilete; b) în urmă cu circa o lună, B i-a sustras lui A o pereche de cercei din aur, fapt constatat de
organele de poliţie, care au informat-o pe A că poate formula plângere prealabilă în termen de 3 luni. A vă solicită să
precizaţi argumentat dacă poate cere rezoluţiunea contractului pentru furtul de bijuterii comis de către B; c) în
ultimele 2 luni, deşi i-a asigurat hrana necesară, B a început să o insulte pe A, să o ameninţe cu bătaia, să îi reproşeze
– chiar şi faţă de vecini - că este o „leneşă şi o profitoare”, şi chiar să îi adreseze injurii. A vă solicită să precizaţi
argumentat dacă poate cere rezoluţiunea contractului pentru comportamentul lui B; d) presupunând că instanţa ar
dispune rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea fără justificare a obligaţiei de întreţinere de către B, A va fi
ţinută să restituie contravaloarea întreţinerii deja prestate şi suma de 10.000 de euro pe care a primit-o la încheierea
contractului? e) presupunând că în contract a fost stipulată o clauză neclară privitoare la o obligaţie a lui A cu privire
la apartamentul înstrăinat (respectiv, finanţarea efectuării unor reparaţii la instalaţia sanitară, nefiind clară întinderea
obligaţiei lui A), în favoarea cui se va interpreta clauza neclară din contract? f) dacă B ar deceda prematur, iar
moştenitori ai acesteia ar fi fraţii F1 şi F2 (fiecare având o cotă de 1/2 din moştenirea lui B), iar A ar conveni cu F1 şi
F2 ca aceştia să îi plătească împreună suma de 2.000 de lei lunar, F1 (care este mai înstărit) poate fi obligat să îi
plătească lui A suma de 2.000 de lei?

III.1. În materia contractului de întreţinere: A) în ceea ce priveşte impozitele plătite de debitorul întreţinerii, în
caz de rezoluţiune pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei de întreţinere aceste impozite trebuie să fie restituite de
către creditorul întreţinerii; B) dacă intervine rezoluţiunea pentru neexecutarea fără justificare a obligaţiei de
întreţinere, creditorul are obligaţia să restituie debitorului întreţinerii suma de bani primită cu titlu de preţ, ca
prestaţie accesorie întreţinerii, în cazul în care, pe lângă obligaţia întreţinerii, s-a plătit şi o sumă de bani; C)
condamnarea debitorilor întreţinerii pentru săvârşirea infracţiunii de furt, în formă continuată, în dauna creditorilor
întreţinerii nu poate justifica admiterea acţiunii în rezoluţiunea contractului de întreţinere.
2. În materia contractului de rentă viageră: A) dacă există un singur debirentier şi în contract s-a prevăzut că
obligaţia de plată a rentei viagere este indivizibilă în privinţa debirentierului, această prevedere îi poate profita
credirentierului. B) debirentierul se poate libera de obligaţia plăţii rentei prin vânzarea bunului şi asumarea acestei
obligaţii de către cumpărător, chiar şi în ipoteza în care credirentierul nu consimte; C) pentru garantarea obligaţiei de
plată a rentei constituite cu titlu oneros, credirentierul beneficiază de o ipotecă legală asupra bunului imobil
înstrăinat, iar ipoteca se va înscrie în mod obligatoriu şi din oficiu în cartea funciară.
3. În materia contractelor: A) în cazul contractului de rentă viageră, atunci când renta se stipulează nu în
favoarea persoanei care a înstrăinat bunul sau plăteşte suma de bani, ci în favoarea unui terţ beneficiar (care are
calitatea de credirentier), deşi contractul de rentă viageră este cu titlu oneros şi are caracter aleatoriu, va fi supus
regulilor de fond prevăzute pentru donaţii; B) în cazul contractului de întreţinere, neexecutarea faţă de unul dintre
creditori poate determina rezoluţiunea contractului pro parte, adică pentru cota-parte din bun ce a aparţinut
creditorului faţă de care obligaţia nu a fost executată; C) în materia contractului de întreţinere, cazul special de
revocare prevăzut de art. 2.260 C.civ. intervine numai dacă se face dovada fraudei (de exemplu, debitorul întreţinerii
a cunoscut faptul că prin încheierea contractului de întreţinere creditorul întreţinerii este lipsit de mijloacele necesare
pentru a asigura alimente celor cărora le datorează în temeiul legii).
4. Contractul de întreținere: A) Se încheie în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute; B) Este
revocabil în folosul persoanelor cărora creditorul întreținerii le datorează alimente în temeiul legii, doar dacă există
fraudă în partea debitorului întreținerii; C) Încheiat pe durată determinată încetează la expirarea acestei durate, cu
excepția cazului în care creditorul întreținerii decedează mai devreme.
5. În materia contractului de întreținere: A) În cazul înlocuirii întreținerii prin rentă, dacă prin contractul de
întreținere nu s-a convenit altfel, obligația de plată a rentei rămâne indivizibilă între debitori; B) Atunci când
16
comportamentul celeilalte părți face imposibilă executarea contractului în condiții conforme bunelor moravuri, cel
interesat poate cere rezoluțiunea contractului; C) Drepturile creditorului întreținerii nu pot fi supuse urmăririi de
către creditorii acestuia decât în limita a 1/4 din veniturile sale.
6. În materia contractului de întreținere: A) Drepturile creditorului întreținerii nu pot fi cedate decât prin înscris
încheiat în formă autentică; B) Caracterul personal al contractului de întreținere nu poate fi invocat de părți pentru a
se opune acțiunii oblice introduse pentru executarea sa; C) În lipsa unei stipulații contrare, obligația de întreținere
este divizibilă în privința debitorilor.

REZOLVARE
a) Răspuns, în principiu, afirmativ, cu următoarea motivare: pentru garantarea executării obligaţiei de
întreţinere constituite cu titlu oneros, creditorul întreţinerii beneficiază de o ipotecă legală asupra bunului imobil
înstrăinat (art. 2.256, coroborat cu art. 2.249, cu art. 1.723 şi cu art. 2.386 pct.4 C.civ.). Potrivit art. 37 alin. (6) din
Legea nr. 7/1996 şi art. 2.386 pct.4 teza a II-a C.civ. dreptul de proprietate al debitorului întreţinerii şi ipoteca legală
se vor înscrie concomitent şi din oficiu în cartea funciară, cu excepţia situaţiei în care părţile renunţă în mod expres
la acest beneficiu. Aşadar, dacă A nu va renunţa în mod expres la înscrierea ipotecii, va putea urmări casa şi terenul
aferent.
b) Răspuns negativ. Potrivit art. 2.247 C.civ. (aplicabil şi la contractul de întreţinere), nu produce, de
asemenea, niciun efect contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o rentă pe durata vieţii unei persoane care, la
data încheierii contractului, suferea de o boală din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la această
dată, boala respectivă - existentă în momentul încheierii contractului - iar nu un alt eveniment (precum în speţă, un
accident de circulaţie) fiind cauza morţii. Cum în speţă cauza morţii a fost accidentul de circulaţie, moştenitorii lui A
nu pot obţine restituirea casei şi a terenului aferent.
c) A1 va putea intenta singur acţiunea în rezoluţiune. Art. 2.256 alin.2 C.civ. prevede că în lipsa unei
stipulaţii contrare, obligaţia de întreţinere este indivizibilă atât în privinţa creditorilor, cât şi în privinţa debitorilor.
Potrivit art.2.263 alin. 6 C.civ. „Dreptul la acţiunea în rezoluţiune se transmite moştenitorilor.”, ceea ce înseamnă că
dreptul patrimonial de a cere rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei în trecut (până la decesul
creditorului), se transmite, indivizibil, asupra tuturor moştenitorilor, oricare putând să intenteze acţiunea în
rezoluţiune.
d) Clauza neclară se va interpreta în favoarea lui B, conform art. 1.671 C.civ. Întrucât prestaţia în
bani reprezintă mai mult de jumătate din valoarea bunului înstrăinat, contractul va fi de vânzare (cu obligaţia de
întreţinere accesorie plăţii preţului). Obligaţia principală este aceea de plată a preţului, iar cea accesorie este aceea de
prestare a întreţinerii. În materia contractului de vânzare clauzele neclare se interpretează în favoarea cumpărătorului.

II. a) Răspuns afirmativ. B are obligația de a-i procura lui A bilete. În sarcina lui B s-a născut obligația
de a efectua prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii lui A. Cu privire la noțiunea de întreținere, art. 2257 alin. 1
C.civ. stabilește că debitorul întreţinerii datorează creditorului prestaţii stabilite în mod echitabil, ţinându-se seama de
valoarea capitalului şi de condiţia socială anterioară a creditorului. Astfel, raţiunea legii a fost aceea de a i se
asigura creditorului întreţinerii condiţii de viaţă comparabile cu cele pe care le-a avut anterior încheierii contractului.
În speță, A era nelipsită de la astfel de manifestări artistice, de aceea obligaţia de întreţinere trebuie să includă şi
asigurarea mijloacelor necesare satisfacerii nevoilor spirituale ale acesteia, în care se includ nevoile culturale,
artistice, de informare etc. Susținerile lui B in sensul că nu are posibilităţi materiale și că A are suficienţi bani pentru
a-şi procura singură biletele nu sunt întemeiate. Aceasta întrucât, potrivit art. 2.252 C.civ. (la care trimite art. 2.256
C.civ.) debitorul întreţinerii nu se poate libera de obligaţia de prestare a întreţinerii oferind restituirea capitalului şi
renunţând la restituirea contravalorii întreţinerii prestate. Astfel, debitorul este ţinut de executarea obligaţiei de
întreţinere până la încetarea contractului de întreţinere, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea acesteia.
Totodată, executarea completă a obligaţiei de întreţinere nu este condiţionată de posibilităţile materiale ale
creditorului, debitorul având obligaţia să acorde întreţinere potrivit prevederilor contractuale.
b) Răspuns afirmativ. A poate cere rezoluțiunea în această situație. În situaţia neexecutării fără
justificare a obligaţiei de întreţinere, creditorul întreţinerii poate cere rezoluţiunea contractului. Prestaţia de
întreţinere implică atât o componentă materială, cât şi o componentă psihologică. Caracterul „intuitu personae” al
contractului de întreţinere se întemeiază, în realizarea conţinutului său economic, pe un raport de încredere şi
apropiere. Obligaţia de întreţinere include în conţinutul său, pe lângă respectul datorat persoanei creditorului
întreţinerii, şi respectul bunurilor acestuia. În speță, conduita lui B care i-a sustras lui A o pereche de cercei din aur,
fapt constatat de organele de poliţie, subminează caracterul intuitu personae al contractului şi este de natură să creeze
o stare de insecuritate, incompatibilă cu menţinerea raportului contractual.
c) Răspuns afirmativ. A poate cere rezoluțiunea în această situație. Art. 2.263 alin. 2 C.civ. dispune că
„Atunci când comportamentul celeilalte părţi face imposibilă executarea contractului în condiţii conforme bunelor
moravuri, cel interesat poate cere rezoluţiunea.” Obligaţia de întreţinere include în conţinutul său respectul datorat
persoanei creditorului întreţinerii.
d) A nu va fi ţinută să restituie lui B contravaloarea întreţinerii deja prestate. Aceasta întrucât
contractul de întreținere are caracter aleatoriu (o soluție contrară ar conduce la înlăturarea efectelor aleatorii, dându-
se posibilitatea debitorului de rea-credinţă să înceteze prestarea întreţinerii ori de câte ori valoarea prestaţiilor
17
efectuate depăşeşte valoarea bunului primit). În schimb, A are obligaţia să restituie lui B suma de 10.000 de euro pe
care a primit-o la încheierea contractului cu titlu de preţ, ca prestaţie accesorie întreţinerii, sub acest aspect contractul
neavând caracter aleatoriu.
e) Clauza neclară din contract va fi interpretată în favoarea lui A, debitorul obligației, prin aplicarea
regulii generale în materie – art. 1269 alin. 1 C.civ. Nu sunt incidente prevederile art. 1671 C.civ. (potrivit cu care
toate clauzele se interpretează în favoarea cumpărătorului) întrucât, în speță, a fost încheiat un contract de întreținere
si nu unul de vânzare, prestaţia în bani efectuată de B reprezentând mai puţin de jumătate din valoarea bunului
înstrăinat de către A (prin urmare, obligația principală asumată de B este cea de întreținere).
f) Răspuns afirmativ. Ca urmare a decesului debitorului întreţinerii, contractul nu încetează, ci
obligaţia de întreţinere se transmite moştenitorilor. În speţă, întreţinerea în natură a fost înlocuită, prin acordul
părţilor, cu o sumă de bani corespunzătoare. Obligația de plată a acestei sume de bani este indivizibilă între debitori,
întrucât prin contractul de întreținere nu s-a convenit altfel (art. 2.262 alin. 2 C.civ.). Rezultă că F1 poate fi obligat să
îi plătească lui A întreaga sumă de 2000 de lei.

III.
1. A) şi B);
2. A);
3. A)
4. A, C
5. A, B
6. B

18