Rusoaica lui Gib Mihăescu este, înainte de toate, o nălucă.

Dar nu una oricare, ci una pentru care să merite a răscoli munți

și văi , a trece prin frig și ploi, a-ți pune chiar mintea pe jar,
măcinată cumplit de neastâmpăr și insomnie.

O dragoste mare, deci? Oarecum, dacă admitem că putem tânji

nebunește după o mare pasiune, înainte de a fi întâlnit-o.

Istețul și aventurosul Ragaiac, locotenentul detașat în pază pe

Nistru, așteaptă cu sufletul măcinat de dor pe Ea, rusoaica,
femeia ideală. De ce tocmai o rusoaica – idealul?

Sigur, privind cu puțină atenție la aluatul din care natura a

găsit nimerit să plămădească un Ragaiac , lucrurile devin
cumva mai clare. Căci, chiar dacă se sustrage sistematic din
mai multe relații – fie că sunt frumoase, țărănci, intelectuale
sau bogate – Ragaiac este un pasional. Mai mult, chiar un
vanitos.

Astfel, în ordinul detașării pe Nistru, într-o pustietate , care pe

camarazii săi îi debusolează cumplit, el găsește mai degrabă
ocazia de a face lumină și curățenie în propria viață.

Cochetează romantic-naiv cu ideea că, în mijlocul naturii, cu un

trai simplu și multe cărți la îndemână va lasa în urmă
neplacutele mizerii ale unei vieți de jucător, curățandu-se, în
schimb, pentru a-și întâmpina cum se cuvine rusoaica mult
așteptată.

Dar, parcă tocmai pentru a nu se dezminti, idealul feminin

întârzie să apară, alunecand ușor printre situații comic-
dramatice. Căci, de fapt, care comoară se câștigă ușor?
Citind și izolandu-se, locotenentul constată că, departe de a-și
afla tihna și liniștea, mai mult se frământă. Creierii munciți se
aprind ca vâlvătaia focului năvălit în crengi uscate, la fel și
simturile.

Până la marea întâlnire, când, e sigur, o va recunoaște, fiindcă

știe deja mai toate trăsăturile fizice și chiar unele morale (fără
a-și putea, însă, imagina chipul întreg) plonjează în substitute,
mai mult sau mai puțin bizare.

Tensiunea crește progresiv, compusă metodic și dozată atât cât

să întrețină suspansul și interesul.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de

Gib Mihaescu.

Și iată că rusoaica lui e tot mai aproape: acum știe că e fată de

om cu stare, că o cheamă Valia (Valentina Andreevna Grusina),
că e înalta, cu față prelungă, ten catifelat, ochi oblici.

Și încă un detaliu – care, admit, e preferatul meu – e artistă,

mai exact muziciană și poartă cu sine o cutie de vioară.

Dar cum rămâne cu Niculina, nevasta asta de contrabandist,

afurisită și alunecoasă, care îl determină să se arunce prostește
în situații-limita? Și uite că, de unde o crezusem dată uitării,
răsare iar Marusea, sărmană îndrăgostită…

Zbuciumandu-se în așteptarea lui înfrigurată, din bordeiul cu

cărți, Ragaiac învață lecții prețioase și din afara lor; la fel și
noi, o dată cu el.
Rusoaica: O dureroasă sete de pur şi de ideal

CITEȘTE ȘI:

 Sufletul rusesc, obsesia literară a lui Gib Mihăescu

 Un roman de dragoste înşurubat în ,,liubov"-ul rusesc
Prima întrebare pe care mi-am pus-o atunci când mi s-a propus să scriu
despre noua apariţie în colecţia "Biblioteca pentru toţi" a fost: "de ce,
tocmai, «Rusoaica»?". Nu-i vorbă, sunt câteva lucruri care, într-un fel
sau altul, se leagă de romanul lui Gib I. Mihăescu şi care îl recomandă
interesului.

Dar, deşi de la apariţie, în 1933, şi până în 1948, romanul a înregistrat

şase ediţii şi un mare succes de critică, până în 1990 , acesta a fost ţinut
la index. Pe de altă parte, "Rusoaica" trece, pentru un critic de
severitatea lui Şerban Cioculescu, drept "capodopera lui Gib I.
Mihăescu... o carte europeană, o contribuţie care depăşeşte hotarele
literaturii noastre".

Fireşte, caracterizarea nu este definitivă şi imuabilă, ea trebuind să fie

verificată la fiecare nouă lectură. Cu alte cuvinte rămâne de văzut
"dacă?" şi "în ce măsură?", "Rusoaica" este o carte pe gustul şi pe
priceperea cititorului de azi.
DINCOLO DE POVESTE
După propria mărturisire, romanul i-a fost inspirat de povestirea unui
prieten, ofiţer de grăniceri, despre tragica aventură a unei tinere
violoniste care a trecut clandestin frontiera. Obligată să se întoarcă,
aceasta îşi găseşte sfârşitul în valurile reci ale Nistrului. Intriga
romanului este de-acum cunoscută. Locotenentul Ragaiac, primeşte
ordin să se instaleze pe Nistru, împreună cu un detaşament de pază.

Au misiunea de a prinde pe cei care încercau să treacă fraudulos

graniţa. Numai că, pentru Ragaiac altul este ţelul şi idealul. El se află în
căutarea unei "rusoaice", întruchipare a femeii îndrăzneţe şi frumoase,
intelectuală, senzuală, posesivă şi plină de tulburătoare chemări. Dar, cu
cât o caută în felurite întruchipări lumeşti, cu atât pasiunea absolutului
devine mai neiertătoare.

Frazele se succed în ritm drăcesc, apăsător: "Rusoaiaca gândurilor

noastre, aşa cum am închipuit-o fiecare, de când am venit încoace. (...)
Poate că nu va fi spioancă... ah Doamne, atunci ar fi îngrozitor... Dar tot
ar fi ceva" (...) "O rusoaică a vremii dinainte, din romane şi din visuri. (...)
O femeie înaltă sau cum îţi va fi plăcând cu un pas lung şi maiestos,
dezminţind veşmintele de contrabandă în care s-a deghizat.

(...) Să mi se vorbească de rusoaică! Să am necontenit tot mai aprinsă

imaginea ei în minte, să fiu amăgit de perspectiva pentru mine a
epocalei ei iviri! (...) Dar ea trebuie să vină. Mi-o spuneau asta figurile
uneori mai puţin dure, mai cioplite, mai subţiri la pieliţă, ajunse aici din
înspăimântătoare depărtări, pentru a fi în rândul întâi la întoarcere."

Este în această căutare febrilă, cu sufletul la gură, una dintre cele mai
pasionate construcţii epice şi, în acelaşi timp, o realizare de forţă a ceea
ce se numeşte "literatura presentimentului".

CINE ESTE RAGAIAC?

S-au încetăţenit, de-a lungul timpului, despre roman şi despre eroul său,
Ragaiac, câteva sentinţe, devenite prejudecăţi. Cea mai solidă este
aceea că locotenentul Ragaiac, ar fi ba o replică masculină a Emmei
Bovary, ba un Don Quijote, rătăcit în tranşeele primului război mondial,
ba chiar un Pygmalion de Basarabia. Mai întâi ar fi de obiectat că, deşi
trăind sub vraja propriilor iluzii - în care vede tot atâtea căi de evadare
dintr-un cotidian cenuşiu şi alienant, dar, mai ales, încasând dezamăgire
după dezamăgire, Ragaiac nu se sinucide.

El doar se resemnează, ceea ce, la drept vorbind, tot un fel de

sinucidere este. O sinucidere morală. Cât despre tristeţi învăluitoare,
despre "câinii melanholiei" care l-ar fi sfâşiat - nici vorba de aşa ceva!
Finalul cărţii îl găseşte la masă cu nedezminţitul său camarad, Iliad, care
îi aplică lovitura de graţie.
Iată pasajul:
"Se lăsă (Iliad - n.n) pe spate, în râs mare, apoi, revenind brusc, îşi
înfipse capul între palmele apăsate şi privi crunt faţa de masă albastră,
pătată, în cercuri, de udătură:

- Ragaiac, ia uită-te încoace, mi se adresă el după un timp.

Îl privii. Tăcea încă. Mestecă de câteva ori în gol şi mă fixă deodată:

- Spune-mi, prietene, începu bătându-mă uşor pe mână. Da, tu... cum o

vezi... cam cum, o năzăreşti... ştii, aşa... şi în ansamblu... şi în... ce zici
că-i mai lipseşte?

- Ce să văd... măi?
-... pe rusoaică... Rusoaica... adevărată..."

Cu asta, cartea se închide, fără ca Ragaiac să fi dat răspunsul aşteptat.

Nu a avut ce să îi răspundă? Nu a vrut ca să o facă? Nu contează.
Contează doar faptul că ultimul cuvânt, în carte şi în întreaga istorie, l-a
avut banal-pragmaticul Iliad şi nu teren-visătorul Ragaiac. Cu alte
cuvinte, din confruntarea celor două experienţe Iliad este cel căruia viaţa
i-a dat dreptate.

Ragaiac - un Don Quijote catapultat de istorie direct în tranşeele

Primului Război Mondial? Prea mult spus. Unde sunt teribilele sale mori
de vânt? Dar Dulcineea sa, cine să fie, cu adevărat? Iar dacă Ragaiac ar
fi Don Quijote cu greu l-am putea numi pe Iliad, camaradul şi
complementarul său, drept un veritabil Sancho. Simplul fapt de a trăi din
fantasme nu îl poate aşeza pe locotenentul român alături de tristul şi atât
de profundul Hidalgo.
Acela, încă, avea o filosofie de viaţă. Pe când Ragaiac, dincolo de lecturi
din istorie, filosofie, chimie, fizică, matematică din Sfânta Scriptură, din
Coran, Iliada şi "o grămadă de texte latineşti şi greceşti", nu este un om
cult - în sensul pe care îl dădea culturii Saint Marc Girardin: "Numesc
cultură ceea ce ne rămâne după ce am uitat totul".
El este, mai degrabă, un tip livresc...

Cu atât mai puţin rezistă ideea unei echivalenţe Ragaiac-Pygmalion. Să

admitem, totuşi, că Ragaiac ar fi un asemenea creator care se
îndrăgosteşte de propria creaţie căreia pasiunea lui i-a dat viaţă. Dar
cine să fie Galateea? Rusoaica, în nici-un caz, de vreme ce, nici până la
ultima pagină a romanului, nu o vom afla. Să fie, atunci, Marusea?

Peste, poate, de vreme ce comportamentul ei, excesiv de şturbăratec,

numai învăţat din ştiinţa filosofică a lui Ragaiac nu pare a fi inspirat!
Poate, atunci, să fie ţăranca Niculina? Deşi, după cum au mers lucrurile,
mai degrabă Niculina ar avea câte ceva să îl înveţe pe Ragaiac. Din
această perspectivă se cuvin recitite observaţiile lui G. Călinescu:

"Ragaiac descoperă o femeie misterioasă, moldoveancă, dar de tipul

ceţos al Rusoaicei, o vicleană, care îmbie şi rezistă totodată. În viaţa ei
este ceva misterios, întrucât, femeie de oarecare cultură, s'a refugiat
într-un sat cu un bărbat care, din dragoste pentru ea, a făptuit o
delapidare. Îşi iubeşte Niculina - aşa se cheamă eroina - bărbatul, de
vreme ce în cele din urmă îl înşală cu Ragaiac? (...)
Eroul e nedumerit, însă această nedumerire trebuie să sugereze
misterul femeii scitice. Ragaiac ajunge să creadă că Niculina, învoită de
soţul ei, atrage în cursă ofiţerii, şi începe o adevărată campanie
detectivistică, aflând drumurile ascunse ale contrabandistului. Niciodată
însă femeia nu-şi clarifică atitudinea, rămânând mereu o amantă
înfocată şi o soţie fidelă, măcar cu sufletul."

LECŢIA CEA MARE

Toate acestea nu înseamnă că "Rusoaica" ar fi o carte "expirată" (ca să
folosesc şi eu o vobă de care abuzează nişte culturnici de ultimă oră!).
Dimpotrivă, la o nouă lectură, cartea îşi dezvăluie înţelesuri noi, poate
până acum nebănuite sau numai prea uşor trecute cu vederea. Dacă mi
s-ar cere să aleg, aş rămâne la ideea că nucleul cărţii îl reprezintă
înfruntarea dintre Ragaiac şi Iliad, cele două personaje, opuse prin
construcţia lor morală şi, totuşi perfect complementare.

Pe când Ragaiac este un visător, un veşnic căutător al Perfecţiunii, sub

chipul unei Rusoaice, Iliad nu nutreşte decât visuri terne şi profituri
imediate. Există în carte un moment-cheie, care îi pune faţă în faţă pe
Ragaiac şi pe Iliad. Mai bine spus, le pune în antiteză crezurile de viaţă.
Astfel, vorbind despre Valia "Rusoaica sublimă" (cum o numeşte G.
Călinescu) pe care Iliad o ocroteşte cât poate, până când un colonel
obtuz o izgoneşte înapoi peste Nistru, Ragaiac încearcă să îl iscodească
pe camaradul său:
"- Dar în afară de muzică şi-n afară de trecutul ei, nu-ţi spunea ea
altceva, Iliad, ceva despre gândirile ei, despre modul în care vede
lucrurile dimprejur,... cum înţelege bunăoară lucrurile astea...

-Filosofie, vrei să zici?... întrebă Iliad, după ce înghiţi ultima duşcă. He,
he, cam avea ea chef... dar cum începea cum îi astupam gura cu un
sărut mai tare decât Dostoievski. Nu mai avea ce să mai zică Ce vrei,
mon cher, asta era arma mea! Se cam mira ea că eu nu cetisem nimic
de Dostoievski. Ha, ha, ha, da o răzbeam cu ale mele. Parcă la
dragoste, aştepţi pe Dostoievski? La drept vorbind, cetisem eu ceva: o
poveste cu un pom de Crăciun, care-mi inspirase şi o poezie, i-am spus
eu...

-Şi nu-i spuneai că aici, aproape, foarte aproape, ai un prieten care a

cetit pe Dostoievski tot, tot, poate mai mult decât a cetit ea... care
aşteaptă norocul să-i desprindă chiar din paginile lui Dostoievski sau ale
lui Tolstoi şi să-i aducă o Avdotia Alexandrovna, o Anna Ka...

- Păi ce, eram idiot?... Mă, mare prost trebuie să mă crezi tu pe mine..."

Culmea! Atunci când hazardul va scoate în calea celor doi rătăcitori o

fiinţă ce ar părea că se apropie de Rusoaica, visată şi căutată de
Ragaiac, aceasta va fi, chiar dacă numai pentru scurtă vreme, a lui Iliad.
Care Iliad, îi va da, lui Ragaiac, lecţia finală, ca să nu scriu "lovitura de
graţie". După ce îl va pune pe Ragaiac să îi fie peţitor la mâna Marusei,
"prietena intimă" de care Ragaiac se despărţise atunci când apucase pe
drumul către "rusoaica visurilor mele", acelaşi Iliad acceptă grotescul
unor farse.

Marusea, cea peţită de Ragaiac pentru Iliad, vesteşte că este deja

logodită cu profesorul Antimov. Hotărăşte, deci, nunta, pentru ca în toiul
nunţii să dea semne că s-ar întoarce la Ragaiac. Surpinsă de mire,
împreună cu fostul ei "prieten de suflet" Marusea se întoarce, fireşte, la
Antimov. Într-un ultim efort, Ragaiac mai speră că "Rusoaica" este pe
aproape şi că va veni. Îşi îndreptă paşii spre cârciuma lui Naftale, "unde
nu vin decât ofiţeri şi lume bună". Aici este, fireşte, Iliad, care îi
administrează lecţia cea mare.

Nici că se putea alt sfârşit pentru veşnicul, neastâmpăratul căutător de

întruchipări palpabile ale Perfecţiunii ideale, intangibile, într-o lume care
numai cu Absolutul nu are treabă!

ÎN LOC DE EPILOG
La capătul lecturii se mai poate pune, cred, o întrebare. Astăzi, mai
putem afla, la noi, un alt Ragaiac? Pornit în căutarea unei alte
"Rusoaice" şi a inefabilului feminin? Un Ragaiac aflat pe alte fronturi şi
având la îndemână alte căi de comunicare cu Universul - de pildă,
Internetul. Răspunsul ne stă la îndemână: Elodia poate ar fi fost cea mai
nouă Fata Morgana a timpului nostru.

Nu a corespondat ea "pe net" cu tainicul ei părtaş de gânduri, aflat pe

fronturi de luptă hât departe? Nu a dispărut, apoi, fără urmă lăsând să
fie căutată cu atâta îndârjire? De unde, însă, atâta "sete de pur şi de
ideal", pe măsura celei care îl mistuia pe Ragaiac? De data asta, victoria
îi revine, din start, urmaşului lui Iliad. Un nou Ragaiac nu mai are ce să
caute în discuţie! Încurcă lumea...

Rusoaica - al doilea roman al lui Gib I. Mihăescu referat

RUSOAICA.

Bordeiul pe Nistru al locotenentului Ragaiac

Al doilea roman al lui Gib I. Mihaescu (dupa Bratul

Andromedei, 1930), tiparit in 1933 la „Nationala" - Ciornei si
lansat de Ziua Cartii, 20 mai, cu o larga sustinere in presa
vremii. Editat pentru inceput intr-un tiraj mediu (3000 de
exemplare), cunoaste o difuzare de veritabil best-seller: patru
editii in primii doi ani (mai si octombrie 1933, respectiv 1934)
ultima, „suplimentata" fraudulos de catre editor cu inca 600 de
exemplare (cf. VI. Barna, in „Rampa", nr. 5745, 1937) -
urmate in intervalul 1935-l945 de alte patru, din care doua in
tara (1936 si 1943) si doua peste hotare (in versiune slovaca la
Bratislava, 1935, si in italiana la Milano, 1945). Prezenta a
numeroase erori de tipar, atat in editia princeps (cf si
semnalarea autorului din „Calendarul", nr. 380, 1933:
Rahmaninowschi sau colaborarea benevola a tipografilor), cat
si in unele transcrieri, inclusiv mai noi, ale versiunilor revazute
din anii urmatori, recomanda ca virtuale texte de referinta
indeosebi editiile de la „Minerva" (1990, 1995), ingrijite de Al.
Andriescu.

O prima incercare (strategica!) a acestuia de a relansa romanul

-dupa mai bine de trei decenii de interdictie - in cadrul celui de-
al doilea volum al seriei de Opere („insotind", deci, Bratul
Andromedei) avusese de fapt loc inca in . inasprirea cenzurii,
mai cu seama in urma „vizitei" cu talc, in Romania (unde
aparuse intre timp si Delirul lui Marin Preda), a lui Andrei
Gromiko, ministrul sovietic de externe, zadarnicise insa orice
tentativa, in aceasta privinta, documentatul editor vazandu-se
silit sa ramana inca un sir de ani (cf. densele sale interventii
din publicatiile literare ale epocii) in postura, paradoxala, a
comentatorului unui text, practic, inaccesibil generatiilor
postbelice. Adevarata sansa a cartii de a fi si citita a constituit-
o astfel, ca si in atatea alte cazuri, abia eliberarea de tabu-uri
datorata momentului . Pe motive de cu totul alt ordin, Rusoaica
mai starnise, ce-i drept, unele umori potrivnice si prin 1934,
cand, dupa ce fusese distinsa de catre Societatea Scriitorilor
Romani cu Premiul Regele Carol II, acordat de Ministerul
Instructiei (cf. „Universul", nr. 124, 1934), se pomenise
inscrisa de un oficial pudibond al aceluiasi minister, pedagogul
de scoala veche si scriitorul Const. Kiritescu (ale carui Flori din
gradina copilariei, aparute cam tot pe atunci, fusesera ocolite
de juriile literare), in fruntea unei abracadabrante liste de
opere interzise accesului in scoli si biblioteci de profil (cf. ibid.,
n-rele 128 si 154, acelasi an). Lista mai mult decat „neagra",
ce alatura capodopere precum Patul lui Procust, Icoane de lemn
si Poarta neagra sau Tablete din Tara de Kuty, Cartea nuntii,
intoarcerea din rai. La Medeleni, Calea Victoriei, Maidanul cu
dragoste s. a., maculaturii unor Al. Bilciurescu, M. Toneghin,
Lucretia Karnabatt, Z. Buruiana etc. (cf. si acida opinie
marginala a lui Gib I. Mihăescu , strecurata in interviul acordat
la a patra editie lui Z. Stancu, in „Nationalul nou", nr. 115,
1934).

Desi evidenta oricarui spirit cultivat, o asemenea confuzie

„oficiala" de valori i-ar fi putut dauna totusi si proaspatului
laureat, fie si numai asimilandu-i intr-un fel opera succeselor
prin firea lucrurilor „usoare", strici de librarie, ale celor din
categoria ultima. Ceea ce, din fericire, nu s-a intamplat,
romanul bucuran-du-se de o intampinare critica aproape
unanim si argumentat elogioasa, girata de autoritatea unor
nume ca: G. Calinescu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu,
Serban Cioculescu, G. M. Zamfirescu. Ion Chinezu, Octav
Sulutiu, Ov. Papadima, M. Sebastian etc. (carora li s-au
adaugat, in postumitate si in diversele etape ale
„reconsiderarilor", exegeti precum E. Lovi-nescu. T. Vianu, N.
Manolcscu, Ovid S. Croh-malniceanu, L. Ulici, N. Balota, D.
Micu, Al. Andrieseu, M. Papahagi s. a.). Pe seama statutului de
autentic best-seller al Rusoaicei poate fi pus si interesul
manifestat de timpuriu fata de acest roman de catre
traducatori.

Primele concretizari in acest sens le avem in versiunile

amintite, slovaca si italiana, ambele difuzate, in timp, in cate
cel putin doua tiraje (cf. infra, la Editii). Alte proiecte,
nefinalizate insa, probabil, in epoca, vizau transpunerea cartii
in limbile rusa (de catre un anume domn Mihailov, directorul
revistei „Nadejda", cf. „Calendarul", nr. 461, 1933), ceha (la
propunerea lui Pavel Kopfiva-Urzica, din Praga, a carui
scrisoare de intentie am putut-o consulta, candva, in arhiva
familiei) ori engleza (initiativa apartinandu-i consulului roman
in Statele Unite, Dim. Dimancescu, cf. Z. Stancu, in „Azi", nr.
21, 1936).

In fine, despre un proiect al lui Ilaric Voronca de a-i traduce

romanul in franceza aminteste insusi G. . M., inca intr-un
interviu din vara lui 1935 (cf. St. Vornicu, in „Nationalul nou",
nr. 298, 1935).

In ce stadiu se va fi &fla( lucrarea cateva luni mai tarziu, cand

se stingea romancierul (19 octombrie 1935), nu se stie insa
nimic precis. Dintr-o evocare prilejuita de intaia comemorare a
prietenului prematur disparut, trimisa ' de la Paris „Adevarului"
(cf. nr. 16154, 1936), retinem doar intentia/speranta poetului
de a duce in acea toamna „la bun sfarsit" - ceea ce presupune,
oricum, macar un „inceput" - „traducerea in frantuzeste a
misterioasei Rusoaice".

Existenta unei asemenea tentante perspective explica poate si

temporizarea demersurilor cu aceeasi tinta ale editurii
„Nationala" - Ciornei, atestate de o scrisoare cu data de 9 iulie
1934, adresata acesteia de catre „Les Edition de France", din
Paris, care-i restituiau „le chapitre que vous avez bien voulu
nous envoyer", solicitandu-j totodata spre lectura textul
integral al presupus incheiatei „traduction francaise de La
Russe" (cf. facsimilul, cu rezolutia in creion „a se vorbi cu D.
Gib Mihaescu", in „Manuscriptum", nr. 2, 1981). Virtuala
concurenta a lui Voronca la angajarea talmacirii pare a ne fi
revelata de prezenta - ignorata deocamdata de cercetatori -in
chiar numarul pe octombrie 1935 al publicatiei bucurestenc, cu
statut de Observateur de l'Est et du Sud-Est Europeen.
„L'Heure actuelle", a unui scurt necrolog, urmat de un rezumai
al Rusoaicei si un „Fragment traduit par M-me Ag. Paleologue"
(dialogul Ragaiac - lliad, din partea finala a romanului).
Calitatea literara indoielnica a versiunii-esantion constituia insa
o pledoarie cu totul anemica, pentru a stimula vreun interes
major de cunoastere si a intregului Ramane deci de vazut daca
intreprinderea similara a Georgctei Horodinca, pe sol francez,
de care pomenea candva Ovid S. Crohmalniceanu (cf.
„Literatorul", nr. 15, 1991), va avea un destin mai fericit din
perspectiva acelei recunoasteri europene a romanului pe care o
intrevedea Serban Cioculescu inca in substantialul sau studiu
din 1935.

Acceptand ad litteram unele confesiuni ale autorului (cf.

interviurile din „Facla", n-relc 744, 1933, si 989, 1934),
Rusoaica ar fi rodul acelor simbolice „noua luni" de creatie (mai
1932 - februarie 1933), sustrase interminabilei rememorari
(ajunsese la vreo trei sute de Iile manuscrise) a Zilelor si
noptilor unui student intarziat, din care avea sa se inchege, in
1934, urmatorul sau roman. O incursiune in „biografia" cartii
pentru care dispunem de cercetarile mai vechi ale lui E. Manu
si Al. Oprea, reluate si intregite de editorul versiunii repuse in
circulatie in 1990 dovedeste insa ca avem de-a face, in
realitate, cu o opera indelung gandita si pritocita („muncita", in
formularea lui Al. Oprea). Primele consemnari ale titlului
Rusoaica se regasesc, de pilda, inca intr-unui dintre carnetele
de subiecte de prin 1924, ale scriitorului. Elemente disparate
ale actiunii, sugestii de peisaj si atmosfera, schite de personaje
etc. se pol descoperi insa si in numeroase insemnari ori
fragmente abandonate, uncie relativ ample, datand chiar din
perioada debutului, 1919-l920 (cf. indeosebi textele reproduse
sub titlurile Bordeiul din rezerva si in rezerva, in
„Manuscriptum", n-rele 3, 1975, si 2, 1981).

In acelasi sens am cita si povestirea Pe drumul gloriei, tiparita

in „Miena" din 22 august 1920 si reluata apoi in „Gandirea" si
„Cuvantul literar si artistic" (semn al succesului ci de presa, in
epoca, fiind si includerea, sub titlul L'Etape, in antologia Contes
roumains d'ecrivains contemporains. Paris, 1931).

Toate acestea atesta intentii mult mai vechi de valorificare

romanesca atat a unor experiente personale, legale de
contactele tanarului rezervist cu frontul din 1917-l918 si cu
realitatile tulburi ale anilor urmatori, din noua zona de granita
spre est, cat si a informatiei acumulate, in timp, in legatura cu
noile fatete ale Misterului rus (cf. „Fila de calendar" cu acest
titlu din „infratirea" clujeana, nr. 677, 1922) ori cu versiunea
trans-nistreana din acel timp a Propagandei prin teroare (cf.
episodul similar acelora descrise in Rusoaica, prezentat de
G.I.M.

In „Curentul", nr. 1256, 1931). Oricum, insa, chiar „gestatia"

propriu-zisa a capodoperei gibmihaesciene trebuie sa se fi
intins pe cel putin cativa ani, daca tinem seama fie si numai de
asa-zisa „nuvela" cu titlu identic, Rusoaica, aparuta inca in
ultimul numar pe 1930 (12) al „Gandirii", text apartinand mai
degraba unei prime variante a romanului (cf. si interviul
acordat lui F. Lastun, in „Cronicarul", nr. 14, 1932). Cu
specificarea expresa, de asta data, ca este vorba de fragmente
de roman, autorul mai publica apoi astfel de esantioane in
„Secolul" lui C. S. Fagetel (Pe Nistru, in nr. 13, 1932), in
„Adevarul literar si artistic" (Ispita, in nr, 600, 1932) si in
„Cronicarul" editurii la care isi contractase romanul (O
intamplare neplacuta cu niste clai, din acelasi numar, 14,
1932), ultimele doua apropiindu-se vizibil de versiunea
incredintata finalmente editurii. Cercetarea, in paralel cu
studiul primelor trei editii antume, a manuscriselor pastrate in
cateva arhive (a Muzeului Literaturii Romane, a Academiei
Romane si a familiei de la Dragasani). intreprinsa de Al.
Andriescu, confirma de altfel aceasta evolutie, in etape si deloc
lineara, a procesului de edificare a romanului. Proces incheiat,
practic, abia o data cu „bunul de tipar" al celei de a patra editii,
revazute probabil de asemenea de autor, din octombrie 1934
(adevarata ultima editie antuma, a carei consultare parc a-i fi
scapat totusi editorului din 1990).

Ca si cei mai multi dintre prozatorii vremii, Gib I. Mihăescu

mizase initial pe virtutile povestirii, incercand sa-si valorifice
astfel, piesa de piesa, „istoriile" ostasesti, traite sau auzite.
insasi „nuvela" din „Gandirea", conceputa ca secventa a unui
soi de Hanu Ancufei de bivuac, evoca perfect maniera de a
relata, tributara inca traditiei sadoveniene, din Bisericuta de
brad. Rataciti sau Pe drumul gloriei, toate publicate in .
Succesul obtinut apoi ca nuvelist si, partial, ca romancier
(Bratul Andromedei constituise, totusi, un debut promitator si
pe acest taram) nu putea sa nu-i dezvolte insa apetitul pentru
specia tot mai prizata a epicii interbelice. intreaga
documentatie amintita este supusa astfel unui proces febril de
refictionalizare, sub semnul canoanelor asa-zisului „gen
proteic". Modul de a se implica si „stilul batranesc" (Al.
Andriescu) al povestitorilor ocazionali lasa deci locul formulei
doar aparent inrudite a naratorului unic, a carui personalitate si
a carui viziune structureaza si determina intregul.

„Capitanul" Ragaiac din falsa nuvela, desi isi pierde o tresa,

aparand in roman ca locotenent, dobandeste in noua ipostaza
magistratura suprema a naratiunii, devenind, dintr-un fel de
frate vitreg al capitanului de mazali Neculai Isac, personajul
central si, deopotriva, „eul" povestitor, constructorul si
raisonneur-ul romanului. Rezonanta galica, probabil voita
(Ragaiac, este de altfel, in ambele texte, si vorbitor de limba
franceza), a numelui acestuia, evocator de figuri celebre
precum Ravaillac ori, de ce nu, Rastignac, pare sa le fi scapat
comentatorilor Rusoaicei. Care au preluat in schimb a la lettre
marturisirea prozatorului, dintr-o scrisoare catre Susanne
Davalova (cf. ciorna de la Biblioteca Academiei, Fond Gib I.
Mihăescu, coresp., cota 30876, reprodusa partial intai de E.
Manu, inca in 1976), ca el ar comporta numai „inversiunea
primelor silabe" ale patronimicului unui fost coleg de campanie,
de la care detinea de fapt unele dintre intamplarile descrise in
roman (respectiv, „aceea cu luntrea incarcata de evrei, care se
scufunda si aceea de la urma, cu nunta"), precum si amanuntul
semnificativ privind vioara din mana tinerei „rusalce" inghitite
de valurile Nistrului. Or, o cercetare mai aprofundata a surselor
ne-a convins, cel putin pana la proba contrara, ca acel Ion
(prenume standard, asociat ad hoc de biografi!) Garaiac, atat
de strain de spiritul antropo-nomasticii romanesti, va trebui
inlocuit probabil, in viitoarele exegeze ale Rusoaicei, cu mult
mai plauzibilul Vasile Caraiac (adica ,,Iac[ob] cel negru",
descendent al vreunei familii de aromani), fost ofiter al
regimentului 19 infanterie, mentionat in „Monitorul Oficial" din
25 mai 1920 ca fiind avansat, pe data de 1 iulie 1917, la gradul
de locotenent (o luna mai tarziu, tanarul Gib I. Mihăescu
devenea, la randu-i, sublocotenent). Substituirea consoanei
surde (c) cu corespondenta ei sonora (g) in versiunea Ragaiac
tine, de buna seama, doar de legile de bun simt ale eufoniei.
Asa cum acceptarea unanima (inclusiv de catre cel vizat!) a
numelui de Caraiac, pentru asa-zisul prototip al eroului
Rusoaicei, isi poate afla explicatia si numai in forta de seductie
a traditionalei „aure" ce inconjoara miturile (ori gloriolcle) de
acest gen.

Ceea ce e cert este insa ca acest pseudo-Garaiac, „personajul-

pretext care mi-a sugerat pe eroul cartii" - in caracterizarea
mai nuantata ce i-o face insusi Gib I. Mihăescu. raspunzandu-i
lui V. Cristian a existat in carne si oase si ca se mandrea, cum
si-l aminteste Aurel I.con, cu faptul ca a fost principala sursa
de inspiratie si informare a prozatorului (care se stie ca nu
trecuse nicicand, cu unitatea sau altcumva, dincolo de Buicani
si Chisinau) in legatura cu regimul de viata si categoria de
intamplari ce-i creau probleme, prin anii '20 ai secolului trecut,
unui ofiter pus sa acopere, cu plutonul sau, o portiune a
malului cu multiple meandre al Nistrului. Mal diucolo de care
„juca" la orizont, „asemeni zaristei namiczilor de vara,
nelinistea misterului rosu". in astfel de „pitoresti pustietati"', isi
lamurea autorul cititorii - de asta data in interviul acordat lui F.
Lastun o asteapta Ragaiac pe „rusoaica visurilor sale", naluca
faurita de el, prin ani, „din lecturi" si din „ideea pe care si-o
facea din iubire". O asteapta infrigurat, indeosebi o data cu
lasatul iernii aspre, cand „crivatul siberian" arunca „punti de
sticla" peste fluviu, ispitind parca fantasmele sa-si oglindeasca
in ele chipul. Daca problema mult discutatului „model" al lui
Ragaiac, personajul implinit de fapt, launtric, mai ales prin
proiectia eului ascuns al prozatorului insusi (aspect indelung si
divers comentat, totusi, in critica, de la G. Calinescu, sa zicem,
ori Petru Manoliu, a carei opinie a fost deocamdata pe nedrept
ignorata, la N. Manolescu, L. Petrescu, N. Balota, Al.
Protopopescu, M. Papahagi sau Al. Andriescu) nu ar mai
comporta dezvoltari, aceea a intruchiparii misterioasei Venus
slavica mai necesita inca cel putin cateva precizari (ca sa nu
spunem sugestii de lectura). Caci asa cum lui Ragaiac i-a fost
imprumutata, adeseori tara prea mult discernamant, tunica
amintitului sau consilier militar (pe nume, va trebui probabil sa
ne obisnuim, Caraiac), Valentina Andreevna Grusina, alias
Valia, rusoaica asteptata patimas de protagonist, in speranta
unei repetari sub alte -auspicii a tentativei blocate in sectorul
lui Iliad, s-a incercat nu o data a fi asimilata, in critica, unui
veritabil fenotip, aparand astfel mai mult ca o tipica proiectie
imagologica, cu toate determinarile de rigoare, a mentalului
colectiv.

De unde si acea supraestimare a unei anume filiere literare, a

livrescului deci, atat in schitarea virtualului portret al Valiei, cat
si, mai ales, in intuirea „ecartului" sufletesc, finalmente
inevitabil, dintre Ragaiac si oricare presupusa transpunere in
realitate a idealului sau feminin. O lectura mai atenta a
romanului dovedeste, de altminteri, ca insesi referintele livresti
ale autorului vadesc o identificare destul de relativa si mai mult
simbolica a Valiei cu posibilele ei „modele" (pe unele, cum a
semnalat si Al. Andriescu, le si confunda). incat nu putem sa nu
fim de acord cu obiectia (singura, de altfel) adusa
romancierului de Serban Cioculescu, in cronica sa din
„Adevarul" (nevalorificala, din pacate, editorial), unde, punand
in general sub semnul intrebarii ambitia lui Gib I. Mihăescu de
a face din eroul sau un intelectual, considera regretabil si faptul
ca „iluzia lui Ragaiac", fundamentata pe ideea ca „absolutul
erotic dainuieste numai prin piedici", intuitie cat se poate de
exacta in context, „e crescuta cam ca o buruiana pe materialul
carturaresc al eroinelor din romanul rusesc", imprumutand o
superba imagine barbiana, am spune, deci, ca Rusoaica lui
Ragaiac e menita sa ramana de-a pururi doar „al Evei trunchi
de fum". Fascinatia ei este inselatoare, precum „chipul voalat"
(D. Adamek) al Marusei, personaj ce pare la un moment dat a i
se substitui cu succes himerei de peste Nistru, dar care isi
pierde ravnita identitate o data cu „sfasierea", in spasm, a
voalului de prezumtiva mireasa a profesorului Antimov. „Lupta
lui Ragaiac e o vesnica izbanda si o vesnica infrangere",
observa pe drept cuvant Vintila Horia, si aceasta „pentru ca
fiecare femeie frumoasa ii cedeaza si in nici una nu consimte
sa-si recunoasca Rusoaica". Implorat in final, cu „candoarea"-i
caracteristica, de catre Iliad, sa-i spuna totusi si Iui „cum o
vede" el pe emblematica Rusoaica, Ragaiac prefera sa puna
punct Jurnalului" sau, de neincheiata „campanie"
donquijotesca, fara a incerca vreun raspuns Fuga de sine sau
detasare „superioara"? Aviz, oricum, cititorului cu picioarele pe
pamant, cucerit probabil mai curand de figura darza, de
„haiduceasa" (Perpessicius), a moldovencei Niculina, personaj
puternic si memorabil, care ne intoarce insa parca spre lumea
nu mai putin fascinanta a lui Sadovcanu. Multitudinea
unghiurilor din care a fost si continua a fi abordata Rusoaica
este totusi, fara nici un dubiu, o dovada a perenitatii in sine a
operei, oricare ar mai fi impresiile si optiunile particulare ale
exegetilor ei, de fata si viitori.

Gib I. Mihaescu-
RusoaicaRusoaica-
evoca viata rudimentara, plina de peripetii si eroism, pandita de moartes i
amenintata de ratare prin izolare sau inactivitate, a unui
s e c t o r d e p a z a l a g r a n i t a basarabeana, unde razboiul este inca o
realitate, prin neintrerupta trecere din Rusia la noisi de aici a fugarilor, a
spionilor si a simplilor amatori de haiducie si contrabandism, intr-o zona de
nestatornica asezare. Actiunea e fixata a ici in cea mai propice
regiune pentrufapta epica.Scriitorul si-a incadrat eroii sai, de o veche
violenta, instinctiva, pe terenul care
le justifica atat de firesc actele si temperamentul. Unui ochi superficial I s-
ar parea acestroman o reluare de haiducesti peripetii samanatoriste, cu taranci
avide de senzualism, cusoldati dornici de aventura, cu masculi
romantici, dar si cu neistovite rezerve sexuale. Personajele lui Gib
Mihaescu sunt agitate de o frenezie a simtului erotic si de o nostalgieslava a
necunoscutului, impinsa in straturile subconstientului.In virilitatea talentului
sau, scriitorul a adaugat cu
Rusoaica
toata acea
conceptied e d a l i a n a a r o m a n u l u i , a c e a c o n s t r u c t i e r a m i f i c a t a
p r i n l a b i r i n t u l c a r e i a , c i t i t o r u l inainteaza pe urma firului
conducator, cand mai incalcit, cand mai destins. Roman
dea v e n t u r a i n c e a m a i n o b i l a a c c e p t i u n e a c u v a n t u l u i , i n
c a r e e v e n i m e n t e m o d e r n e s e impleteau cu ecouri de viata haiduceasca,
Rusoaica
era mai degraba romanul unei iubirihimerice. Romanul, scris in 1933,
izbeste inca de la inceput printr-o relativa soliditate,care se impune
de la sine, fara nici o demonstratie.Locotenentul Ragaiac, primeste ordin
sa se instaleze intr -un bordei pe Nistrui m p r e u n a c u u n
detasament de paza in scopul de a surprinde incercarile de
t r e c e r e frauduloasa a granitei.Malul Nistrului e impartit pe sectoare si foarte
multi ofiteri si soldati sunt siliti satraiasca in singuratate, departe de asezarile
omenesti. De la soldat, pana la ofiter, toti suntin cautare de femei
prin imprejurimi si fiecare nutreste idealul sau.D a r p e n t r u R a g a i a c
idealul este ,,
Rusoaica”
femeia indrazneata si intelectuala,c a r e p o a t e p i c a o r i c a n d d i n
ceturile scitice. In
Madame Bovary
n u s e z u g r a v e s t e o femeie, ci femeia in general.
Rusoaica
e un fel de ,,
Madame Bovary”
a virilitatii, intrucatin Ragaiac sunt intrupate aspiratiile oricarui
barbat, fara vreun accident mai deosebit.Simbolizarea se face prin
mai multi indivizi deodata: Ragaiac, Badescu, Iliad, printreofiteri,
Marinescu, Cebuc si altii printre soldati, umbla tot i dupa femei si
au un idealfeminin.Iliad, om cam marginit, a prins in mana o,,
Rusoaica”
sublima, plina de paraziti, pe care insa colonelul I-a gonit-
o peste Nistru inapoi. Iliad, plange in hohote, Ragaiac,afland intamplarea ,
se straduieste gelos sa prin da el ,,
Rusoaica”
, fara a izbuti,
fiindcaf a t a s e i n e a c a p r o b a b i l i n N i s t r u s i r a m a n e m e r e u i n
accesibila in pozitia idealului.Badescu in cautare de femei
e mancat de lupi.Cu riscul si cu placerea legata de
r i s c , ofiteri si soldati exploreaza imprejurimile, cauta femei, profeseaza un
adevarat detectivistsexual.Scriitorul pare bantuit de o singura problema,
aceea de a figura pentru cititor goana dupa femeia inaccesibila, si
in aceasta obsesie pune obstinatie, meticulozitate, gravitate si chiar
delir, mergand la scop fara gres.

Rusoaica de Gib. I. Mihaiescu – Recenzie de Carte

>Recenzie scrisa de Radanov

Gib I. Mihăescu (n. 23 aprilie 1894, Drăgășani – d. 19

octombrie 1935, București ), a fost un prozator, romancier și un
dramaturg român interbelic.A absolvit cursurile Colegiului Național
„Carol I” din Craiova.
Este autorul volumelor de
nuvele Grandiflora în 1928 și Vedenia în 1929, al unor romane de
analiză psihologică a apariției unor stări obsesive, îndeosebi
erotice: Rusoaica (tradus și în limba slovacă), Brațul
Andromedei, Femeia de ciocolată, Zilele și nopțile unui student
întârziat, Donna Alba. A scris și piese de teatru (adunate în
volumul Pavilionul cu umbre) și a purtat o interesantă corespondență
cu Cezar Petrescu, Corneliu Moldovanu, Apriliana Medianu și Susanne
Dovalova, din Bratislava.
Din primele pagini suntem trimisi intr-un spatiu si un timp strain
noua. Actiunea se petrece pe granita dintre Basarabia si Rusia in anii
`40. Mihaiescu reuseste cu maiestrie sa imbine gandirea si obiceiurile
orasenesti cu cele ale satului, locul unde traditia era pastrata cu
sfintenie.
Locotenentul Ragaic primeste ordin sa se instaleze intr-un
bordei pe Nistru impreuna cu un detasament de paza, in scopul de a
surprinde incercarile frauduloase de trecere a granitelor. Suntem plasati
intr-o atmosfera de razboi – chiar daca el s-a terminat cu mult timp in
urma – prin neintrerupta trecere din Rusia la noi si de aici a fugarilor, a
spionilor si a simplilor amatori de haiducie si contrabandism.
Malul Nistrului este impartit in mai multe sectoare, fiecare
detasament avand o delimitare cat mai exacta a teritoriului pe care
trebuia sa il supravegheze, departe de orice asezare omeneasca. De la
soldat pana la ofiter, toti sunt in cautarea unei femei prin imprejurimi si
in cautarea idealului sau.
Fiecare barbat are in viziunea sa un anumit tip de femeie. Esenta
romanului se bazeaza pe prototipul feminin a Locotenentului Ragaic, un
ideal intr-o femeie „rusoaica” – femeie indrazneata si intelectuala.
Simbolul descris de Ragaic in carte este de fapt o comuniune a tuturor
caracteristicilor pe care un barbat, la modul general, ar dori sa le aiba o
femeie.
Sunt prezentate aventurile prin care trec personajele lui Mihaiescu
pentru a ajunge fiecare la femeia pe care si-o doresc. Substratul
psihologic este adanc, simbolismul este prezent in incercarea
personajului de-a ajunge la femeie dar este mancat de lupi, altul gaseste
femeia ideala pentru el dar e plina de paraziti, altul plange cand ea
incearca sa se inece.
“Cînd mi s-a dat ordin sa trec cu detasamentul de paza pe Nistru,
am salutat cu multa bucurie aceasta noutate. Si m-am bucurat cu atît mai
mult, cu cît vedeam mutra plouata a camarazilor mei de batalion : adio
vinul bun, fetetele vesele si viata asta cu sindrofii, cu baluri, cu întâlniri
furise de orasel basarabean, care, la urma urmei, oricit de mic, oricît de
strimt si de noroios o fi, e totusi un orasel. “ – extras din roman
Romanele lui Mihăescu au influente rusești, mulți critici vorbind
despre „dostoievskianism”, însă textele sale, deși asemănătoare prin
obiect, se deosebesc prin luciditate și limpezime de tenebrele și
atmosfera neguroasă a operei lui Dostoievski.
Valoarea operei lăsate în urma sa de Gib I. Mihaescu l-a așezat
între marii nuveliști români și printre cei mai importanți romancieri ai
literaturii noastre.
Rezumat
Acțiunea romanului „Rusoaica” de Gib I. Mihăescu se petrece în anii `40, fiind plasată în
zona unui sector de pază de la granița basarabeană, unde războiul continuă prin trecerea
continuă a fugarilor, a contrabandiștilor, a spionilor și a amatorilor de haiducie din Rusia în
România și invers. Acolo este mutat locotenentul Ragaiac, împreună cu detaşamentul său de
pază, cu scopul opririi acestor treceri ilegale între țări, pe un sector cu lungimea de șase
kilometri.

Malul Nistrului era organizat în numeroase sectoare, iar fiecare detașament era foarte bine
delimitat în ceea ce privea teritoriul care trebuia supravegheat, fiind situat departe de orice
zonă populată și de așezări omenești. Întrucât existența în a…

Rusoaica

Rusoaica este cel de-al doilea roman scris de Gib I. Mihăescu, fiind
catalogat de către Şerban Cioculescu drept „capodopera” autorului, „o
carte europeană, o contribuţie care depăşeşte hotarele literaturii
noastre”. Prima apariție a romanului a avut loc în anul 1933, iar de
atunci și până în 1948, opera înregistrase deja șase ediții, fiind foarte
popular, inclusiv printre critici.

Opera poate fi considerată un roman de aventură întrucât prezintă

evenimente petrecute la granița basarabeană, dar este și o carte căreia
nu îi lipsește elementul erotic. Textul nu este în totalitate ficțiune,
autorul precizând la un moment dat că sursa de inspirație a reprezentat-
o un eveniment real, scufundarea unor refugiați în apele Nistrului.

Pentru a înțelege cum este acest roman organizat și pentru a-ți reaminti
succesiunea faptelor, echipa Liceunet îți pune la dispoziție
un rezumat cu cele mai importante detalii.