Sunteți pe pagina 1din 8

Page |1

Sintaxă
Complementul

Def. Complementul este o parte secundară a propoziției. El determină un verb (la mod
personal sau nepersonal), un adjectiv, un adverb sau o interjecție cu funcția de predicat.

Complementul care determină un verb


Modul verbului

Să sărim în luntrea mică personal (conjunctiv)


Îngânați de glas de ape... (M. Eminescu, ”Lacul”) nepersonal (participiu)
Apoi sărutând mâna tatălui său, se despărțiră./ nepersonal (gerunziu)
(Petre Ispirescu, ”Ileana-Sâmziana”)
... și încep a cărăbăni la cireșe în sân./ nepersonal (infinitiv)
(Ion Creangă, ”Amintiri din copilărie”)
Paraschiv terminase de rânit în grajdul cailor./ nepersonal (supin)
(Marin Preda, ”Moromeții”)

Complementul care determină un adjectiv

Cele mai multe complemente care determină un adjectiv sunt precedate de o prepoziție
sau de un adverb de comparație (cât, ca, decât):

Așa era mama... plină de minunății. (Ion Creangă, ”Amintiri din copilărie”)
Înalt cât casa, verde ca mătasa.
O căciulă mai voinică decât el...

Complementul care determină un verb

Complementul adverbului se exprimă de obicei prin adverbele așa, suficient (de), destul
(de), nespus (de) etc. sau prin prin substantive ori pronume precedate de un adverb de comparație
(cât, ca, decât):

Vine destul de rar pe la noi./


Merge suficient de repede./
Zboară mai repede decât (ca) gândul./

Complementul care determină o interjecție

Hai și noi la craiul, dragă... / (M. Eminescu, ”Povestea codrului”)


Na-ți salba cu florile.../ (Vasile Alecsandri, ”Poezii populare”)
Pupăza zbrr! pe o dugheană.../ (Ion Creangă, ”Amintiri din copilărie”)

Când faci analiza sintactică a unei propoziții, cercetează cu atenție fiecare verb, adjectiv, adverb
sau interjecție, pentru a vedea dacă au vreun complement.
Page |2

Felurile complementelor

Complementele se împart în două grupe mari:


- complemente circumstanțiale, care arată de obicei împrejurările în care se petrece
acțiunea exprimată prin verbul determinat:

Se ducea cu tată-său în munte... / și lucra toată săptămâna./ (Ion Creangă, ”Amintiri din
copilărie”)

Împrejurare care arată Împrejurare care arată


locul timpul

- complemente necircumstanțiale, care arată obiectul asupra căruia se exercită acțiunea sau
obiectul căruia i se atribuie ceva:

A oferit florile mamei sale.

obiectul asupra căruia se exercită Obiectul căruia i se atribuie ceva


acțiunea verbului ”a oferit” (florile), prin acțiunea verbului ” a oferit”

Complementele necircumstanțiale

Complementul direct

Complementul direct determină un verb sau o interjecție cu funcție de predicat. El arată


obiectul asupra căruia se exercită direct acțiunea exprimată de cuvântul determinat. De aceea i se
spune complement direct. Pentru denumirea acestui complement se folosesc termenii
complement obiect direct, obiect direct sau complement direct.

... îl cunoșteam bine pe domnul Vucea./ Pe cine cunoșteam? – pe domnul,


(B.Șt. Delavrancea, ”Domnul Vucea”) îl (pe el)
În sfârșit, (iedul) trage zăvorul.../ Ce trage? – zăvorul
Și lupul haț! pe ied de gât./ Pe cine haț! (înhață)? – pe ied
(Ion Creangă, ”Capra cu trei iezi”)

Construcțiile sintactice în care se află un complement direct au următoarele particularități:


- verbul determinat este un verb personal la diateza activă și exprimă (în majoritatea
cazurilor) o acțiune;
- construcția cuprinde două părți de propoziție, care reprezintă două obiecte în relație cu
același verb: subiectul (obiectul autor al acțiunii) și complementul direct (obiectul asupra
căruia se exercită acțiunea făcută de subiect):
Page |3

iedul trage zăvorul

obiectul autor verb personal obiectul asupra căruia se exercită


al acțiunii diateza activă acțiunea

Chiar dacă verbul determinat este la mod nepersonal, el are totuși un autor al acțiunii;
autorul acțiunii poate fi tot subiectul propoziției sau poate fi indicat de o altă parte de propoziție:

Eu am reușit a rezolva (eu) problema.


Am văzut-o pe Maria culegând (Maria) flori.

Obs. Complementul direct exprimat prin substantiv la acuzativ fără prepoziție poate fi
ușor confundat cu subiectul, deoarece substantivul la acuzativ are aceeași formă ca și la
nominativ. Confuzia poate fi evitată respectând ordinea operațiilor de analiză: 1. predicatul; 2.
subiectul. La întrebarea cine? s-ar putea răspunde din neatenție și cu complementul, dacă este la
același număr ca și subiectul.

Gârla a trecut-o alaiul pe gheață. / (Zaharia Stancu, ”Desculț”)


Nici salcia pe maluri frunzișul nu și-l plânge./ (Ion Pillat, ”Balta”)

Cine a trecut? – gârla sau alaiul?


Cine plânge? – salcia sau frunzișul?

Răspunsul ni-l dă contextul: observăm că în ambele construcții substantivele cu funcția


de complemet direct – gârla și frunzișul – au această funcție marcată prin pronumele personale
neaccentuate la acuzativ (-o, -l), care înlocuiesc substantivele respective, deci repetă
complementul, constituind prin acest mod de exprimare un indicator al funcției de complement
direct a substantivului.

Obs. Atenție cere și identificarea complementului direct construit cu prepoziția pe,


deoarece cu această prepoziție se pot construi și alte tipuri de complemente. Un mijloc de control
important este și în acest caz contextul, pentru că, de obicei, complementul direct cu prepoziția
pe se repetă prin pronumele personal neaccentuat la acuzativ.

L-am văzut pe Gheorghe. / L-a văzut și pe el./


N-am văzut-o de mult pe Maria. / Pe ea o văd mai rar./
Pe al doilea îl cunosc.

Dar dacă pronumele nu este exprimat, el poate fi introdus în propoziție. De exemplu, în


propoziția ”Cheamă pe celălalt”, se poate introduce pronumele neaccentuat la acuzativ:
”Cheamă-l pe celălalt”, pe când în propoziția ”Am pus pătura pe el (pe cal)” nu este posibilă
introducerea pronumelui personal neaccentuat îl, deci termenul pe el (pe cal) nu este
complement direct.
Page |4

Complementul direct poate fi exprimat și prin părți de vorbire nedeclinabile:


- printr-un verb la mod nepersonal (infinitiv, supin și gerunziu):
Și încep a mânca cu toții la pâne goală.. / Și mănâncă ei .../ până ce gătesc de mâncat toate cele
cinci pâini./ (Ion Creangă, ”Cinci pâni”)

Părți de vorbire prin care poate fi exprimat complementul direct:

- un substantiv comun sau propriu în Ac, fără prepoziție sau cu prepoziția ”pe”: Am citit
romanul. L-am întâlnit pe Marin.
- prin toate tipurile de pronume: Pe el (pe dumnealui, pe însuși, pe acesta, pe fiecare, pe ai
voștri) l(i)-a felicitat. Pe cine cauți? Nu mi-a spus / pe care l-a lăudat./ Să nu lauzi pe
nimeni.
- numeral cardinal propriu-zis, colectiv, fracționar și ordinal (cu valoare substantivală):
Pe cei doi (pe amândoi, pe al doilea, pe jumătate din ei) i(l)- am văzut în oraș.
- Verb la infinitiv, supin și gerunziu: Nu știe a scrie. N-a terminat de învățat. Am auzit
strigând.
- interjecție: Am auzit trosc!

Complementul indirect

Def. Complementul indirect determină un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecție.


El arată obiectul căruia i se atribuie acțiunea, însușirea sau caracteristica exprimată prin
cuvântul determinat. Pentru acest complement se folosesc termenii: complement obiect indirect,
obiect indirect sau complement indirect.

Cuvântul determinat Ce i se atribuie obiectului


Ne uităm la munții îmbrăcați în codri. verb; adjectiv o acțiune
Pomii sunt plini de flori. participiu cu val. adjectivală o însușire
Pădurea este mai departe de sat./ adverb o însușire
Vai de zilele noastre cele pustii!/ interjecție cu funcția de nume o caracteristică
(M. Sadoveanu, ”Nicoară Potcoavă”) predicativ: e (vai)

De multe ori verbul determinat de complementul indirect are și un complement direct


care arată un obiect atribuit celui indicat de complementul indirect sau un obiect luat de la
obiectul indirect.

I-am adus băiețelului o minge./


Am luat de la Ion o minge./

Complementul indirect răspunde la diferite întrebări care depind de cazul substantivului


sau al pronumelui prin acre este exprimat:

I-am adus băiețelului o minge. cazul dativ Cui am adus? – băiețelului


Ne uităm la munți./ cazul acuzativ La ce ne uităm? – la munți
Vorbeam despre tine./ cazul auzativ Despre cine vorbeam? – despre tine
Page |5

Observăm că, atunci când complementul indirect este exprimat printr-un substantiv sau
pronume la acuzativ cu prepoziție, întrebarea începe cu prepoziția respectivă: la ce? despre cine?
Pentru a deosebi complementul indirect cu prepoziție de complemetul indirect exprimat
prin cazul dativ, se folosește denumirea complement (obiect) prepozițional.

Cele mai multe complemente indirecte sunt exprimate prin substantive, pronume sau alte
părți de vorbire cu valoare de substantiv, la cazul dativ fără prepoziție sau la acuzativ cu diferite
prepoziții: cu, de, despre, între, la, de la, pentru, din etc.:

Le-am dat fratelui tău. substantiv la dativ


Le-am dat lui Ion. substantiv la dativ
Vorbeam despre excursie. substantiv la acuzativ cu prepoziție
Le-am pregătit pentru tine. pronume la acuzativ cu prepoziție
Sătulul nu crede celui flămând. substantiv (adjectiv substantivizat) la dativ
M-am adresat celor doi. numeral cu valoare substantivală, la dativ

Obs. Complementul indirect se exprimă și prin substantive sau pronume la genitiv cu


prepozițiile asupra, contra, împotriva:

S-a aruncat asupra dușmanului (sau asupra lui).


A luptat contra (împotriva) nedreptății.

Aceste compelemente exprimă de obicei atitudinea subiectului față de obiectul indicat


prin complementul indirect. Ele răspund la întrebările: asupra cui? contra (împotriva) cui?

Obs. Complementul indirect exprimat prin substantiv , pronume sau numeral cu valoare
substantivală la cazul dativ se repetă de obicei prin pronumele neaccentuat la dativ.
Complementul exprimat prin pronumele neaccentuat poate sta înaintea complementului pe care îl
repetă sau după acesta:

Îi dă zestre Petruții șase boi./ (Camil Petrescu, ”Un om între oameni”)


Vouă vă pune lege, / pedepse vă măsoară./ (Mihai Eminescu, ”Împărat și proletar”)

Complementul indirect se exprimă și printr-un verb la un mod nepersonal:

E dornic de a citi. verb la infinitiv


S-a săturat de umblat prin lume. verb la supin

Părți de vorbire prin care se exprimă complementul indirect:


- substantive comune sau proprii, în cazurie dativ, acuzativ cu prepoziții sau locuțiuni
prepoziționale: pentru, la, de, cu, în, spre, din, întru, dintre, pe, față de etc. și genitiv cu
prepozițiile asupra contra, împotriva: S-au adresat colegilor. Se teme de ploaie. Luptăm
împotriva nedreptăților.
Page |6

- adjective propriu-zise sau provenite din participiu la Ac. cu prepozițiile: de, din, în: Din
alb s-a făcut negru.
- adjective pronominale posesive în Ac. construite cu prepoziții specifice genitivului: Toți
s-au ridicat împotriva voastră etc.
- numerale cu valoare substantivală în cazurile dativ, acuzativ cu prepoziție și genitiv cu
prepoziție: Le-am dat celor doi (amândurora, unei treimi din ei, celui de-al doilea)
premii. Vorbeam despre cei trei (despre amândoi, despre o treime din ei, despre cea de-a
doua). S-au ridicat împotriva celor doi (împotriva amândurora, împotriva unei treimi
dintre ei, împotriva celui de-al doilea).
- pronume în cazurile dativ, acuzativ cu prepoziție, genitiv cu prepoziție: Lui (dumnealui,
alor noștri, acestuia, fiecăruia) i-am dat o carte. Își repetă mereu reproșurile făcute. I-a
dat înseși o floare. Cui i-ai dat mingea? Nu știu / cui i se cuvin laudele./ Nimănui nu i-a
oferit această posibilitate. Mi-e dor de el (de dumnealui, de al nostru, de acela, de toți).
Se gândește numai la sine. Cu cine vorbeai? Știu / de cine ți-e dor. / Nu se teme de nici
unul dintre ei. Au luptat împotriva lor (dumnealor, împotriva alor voștri, împotriva
tuturor, împotriva celorlalți. Contra cui ați votat? N-am aflat / contra cui au complotat./
Nu complotează împotriva nimănui.
- verbe la modurile infinitiv cu prepozițiile de, din la, în, pentru, supin cu prepoziția de și
gerunziu: Se gândește a te căuta. S-a săturat de așteptat. S-a plictisit învățând.

Complementul de agent
Def. Complementul de agent determină un verb la diateza pasivă și arată de cine este
făcută acțiunea exprimată de verbul determinat.
Această strâmtoare fu aleasă de Mihai-Vodă. (Nicolae Bălcescu, ”Românii supt Mihai-Voievod
Viteazul).
Deseori complementul de agent determnă un participiu cu sens pasiv, rezultat de obicei,
din contragerea unei propoziții atributive:
Eforturile depuse de către căpitănie... n-au mai avut nici un rezultat. (Al. Sahia, ”Revolta din
port”) (Participiul pasiv depuse a rezultat din predicatul propoziției care au fost depuse.)
Complementul de agent răspunde la întrebarea de cine? sau de către cine?: de cine fu
aleasă? – de Mihai-Vodă; de către cine (au fost) depuse? – de către căpitănie.
Obs. Complementul de agent se exprimă printr-un substantiv la acuzativ precedat de
prepoziția de sau către, printr-un pronume sau prin orice parte de vorbire folosită cu valoare de
substantiv, precedat(ă) de una dintre prepozițiile menționate:
Ruinele și pivnița se cutremurau de exploziile bombelor trase de ai noștri. (A. Mihale, ”Casa de
piatră”)
A fost lăudat de amândoi. / A fost lăudat de cei pricepuți.
Într-o propoziție cu predicatul exprimat printr-un verb la diateza pasivă, subiectul
gramatical arată cine suferă acțiunea, iar complementul de agent arată cine este autorul
acțiunii. De aceea despre complementul de agent se spune că este și subiect logic:
Page |7

Florile au fost culese de Ileana.

subiect gramatical complement de agent și subiect logic

Dacă trecem verbul de la diateza pasivă la diateza activă, complementul de agent (subiectul
logic) devine subiect gramatical:

Ileana a cules florile.

subiect gramatical complement direct


și logic

Obs. Prepoziția compusă de către se folosește de obicei înaintea complementelor de agent


exprimate prin substantive ce denumesc persoane, instituții sau țări:

În Țara Românească primele cărți au fost tipărite de către (de) tipograful Macarie.
Propunerile au fost făcute de către (de) România

Obs. Complementul de agent poate sta lângă verbul determinat sau poate fi despărțit de acesta
prin alte părți de propoziție:

Propunerea lui fu primită cu bucurie de toți.

Părți de vorbire prin care se exprimă complementul de agent:

- substantiv comun sau propriu în cazul Ac. precedat de prepozițiile de sau de către: A fost
lăudatp de (către) colegi.
- numerale cu valoare substantivală în Ac. cu aceleași prepoziții: A fost felicitat de cei trei
(de amândoi, de al treilea). Problema a fost rezolvată de o treime din elevi (de câtre doi
din fiecare clasă).
- pronume în Ac. cu aceleași prepoziții: Propunerea a fost făcută de mine (de dumnealui,
de acesta, de ai noștri, de fiecare). De cine a fost lăudat? Nu știu / de cine a fost
așteptată. / Problema n-a fost rezolvată de nici unul dintre ei.
Page |8

Compl. Compl.
direct indirect

Complemente necircumstanțiale Comple


ment
necirc.

Compl.
de
agent

Complemente circumstanțiale

Compl.
Comp. circ. de
circ. de timp
Compl.
loc
circ. de
mod
Compl.
circ. Compl.
consec. circ.
Compl.
circ. de
scop
Comp.
circ.
concesi Compl.
v Compl. circ. de
circ, cauză
cond.