Cuadratura cercului

Cuadratura cercului este o veche și celebră problemă de geometrie. Problema cerea

să se construiască un pătrat care să aibă aceeași arie cu cea a unui cerc de rază dată,
folosind doar rigla și compasul, adică doar instrumentele pe care le aveau la
dispoziție geometrii antici.
În notația matematică modernă, dacă cercul are raza r, pătratul ar trebui să aibă latura

de lungime . În 1882, însă, Ferdinand von Lindemann a demonstrat că pi este

un număr transcendent (adică ne-algebric, deci ne-constructibil). Din aceasta rezultă că
și lungimea laturii pătratului ar trebui să fie tot un număr transcendent; ca urmare
construcția este imposibilă.

conjectura lui Goldbach

Conjectura lui Goldach, numită așa după matematicianul german Christian Goldbach, cel care a
enunțat-o pentru prima dată, este una dintre cele mai vechi probleme încă neelcuidate din
matematică și ne spune că oricare număr par mai mare decât 2 poate fi scris ca sumă de două
numere prime:

De exemplu:

6 = 3+3

8=3+5

14 = 3 + 11 = 7 + 7

28 = 17 + 11

44 = 37 + 7 = 41 + 3

66 = 13 + 53

88 = 17 + 71

1000 = 997 + 3
și tot așa…

Practic, proprietatea se verifică pentru toate numerele pare analizate până acum, chiar de
neînchipuit de mari (4 x 1018). Se numește conjectură (prezumție, ipoteză) – și nu teoremă –
deoarece încă nu a fost demonstrată riguros matematic până acum, pentru oricare număr n par,
dar nici nu a fost infirmată de vreun exemplu particular. Un al doilea Andrew Wiles care o va
rezolva își va asigura medalia Fields (Nobelul în matematică)

Ipoteza Riemann

Ipoteza Riemann, formulată pentru prima oară de Bernhard Riemann în 1859, este una
din cele mai celebre și mai importante probleme nerezolvate din matematică. A rămas o
întrebare deschisă timp de aproape 150 de ani, deși rezolvarea ei a atras eforturile
concentrate ale multor matematicieni. Spre deosebire de alte probleme celebre, este mai
atractivă pentru profesioniștii domeniului decât pentru amatori.
Ipoteza Riemann (IR) este o conjectură privitoare la distribuția zerourilor funcției zeta
Riemann ζ(s). Funcția zeta Riemann se definește pentru toate numerele complexe s ≠ 1.
Aceasta ia valori reale, pentru orice numar > 1 (suma seriei, prin care este definita, fiind
infinit, pentru orice numar <=1). Ipoteza Riemann privește rădăcinile netriviale și afirmă
că:

Partea reală a oricărei rădăcini netriviale a funcției zeta Riemann este .

Deci zerourile netriviale ar trebui să se afle toate pe așa-numita dreaptă critică

cu t număr real și i unitatea imaginară. Funcția zeta Riemann pe dreapta critică este
studiată uneori în termenii funcției Z, ale cărei rădăcini corespund cu rădăcinile
funcției zeta de pe dreapta critică.
Ipoteza Riemann este una din cele mai importante probleme din matematica
contemporană, în principal pentru că s-a demonstrat că un mare număr de alte
rezultate importante sunt adevărate dacă ipoteza Riemann este adevărată.
Majoritatea matematicienilor cred că ipoteza Riemann este adevărată. (J. E.
Littlewood și Atle Selberg sunt sceptici. Scepticismul lui Selberg, rezultă din tinerețea
sa. Într-o lucrare din 1989, el a sugerat că există o clasă mai largă de funcții, clasa
Selberg, pentru care această ipoteză este valabilă.) A fost oferit un premiu de
1.000.000 de dolari de către Institutul Matematic Clay pentru prima demonstrație
corectă.[1]
.