Sunteți pe pagina 1din 4

PERSONALITATEA LUNII APRILIE

FANUS NEAGU
85 de ani de la nastere

Date biografice: n. 05.04.1932, Grădiştea-de-Sus, jud. Brăila - m. 24.05.2011,


Bucureşti. Prozator, dramaturg, poet şi ziarist.

După şcoala elementară absolvită în satul natal, urmeaz ă liceul militar la Iaşi şi
Câmpulung, apoi şcoli pedagogice la Bucureşti şi Galaţi, pentru ca timp de doi ani (1951- 1952)
să fie cursant la Şcoala de Literatură “Mihai Eminescu” din Bucureşti, neterminată. În 1957
termină Facultatea de Filologie la fără frecvenţă . Periplul ocupaţional începe în 1954 ca
redactor la Scânteia tineretului, post ocupat până în 1956. Va fi redactor-şef adjunct la
Amfiteatru (1965-1968), apoi la Luceaf ărul şi, o lungă perioadă, secretar adjunct al Asociaţiei
Scriitorilor din Bucureş ti. După revoluţie, este director al săptămânalelor Ţara (1990) şi
Literatorul (1991-1993), iar între 1993-1996 al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Debutează ca prozator în Tânărul scriitor (1954) cu povestirea Duşman cu lumea, iar


prima lui carte, volumul de povestiri Ningea în Bărăgan, îi apare în 1959. Publică nuvele,
romane, piese de teatru, scenarii de film, poezii ş i numeroase volume de publicistică, mai ales
sportivă. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1993 şi membru titular din
2002.
Fănuş Neagu a debutat într-o perioadă saturată de dogmatism şi maniheism tematic,
proza lui şocând prin personajele şi situaţiile atipice, de un pitoresc nefuncţional. Stilul lui, de
neconfundat, unduios, metaforic, torid, diluînd uneori substanţa epică, va rămâne unic în
literatura română.
Opera (selecţie):

Ningea în Bărăgan (roman, 1959); Dincolo de nisipuri (povestiri, 1962); Cantonul


părăsit, (nuvele, 1964, Premiul Uniunii Scriitorilor); Îngerul a strigat (roman, 1968, Premiul
Uniunii Scriitorilor); Frumoş ii nebuni ai marilor oraşe (roman, 1971, Premiul Uniunii
Scriitorilor); Cartea cu prieteni (poeme, 1979); În văpaia lunii (nuvele, 1979); Echipa de
zgomote (teatru, 1981);

Scaunul singurătăţii (roman, 1991).


Aprecieri critice:
Eugen Simion: Proza lui Fănuş Neagu poate fi citită şi admirată pentru calităţile ei
intrinseci: o proză carnavalescă, un nesfârşit lanţ de metafore, un simţ neobişnuit al
miraculosului şi un instinct sigur al limbii.
Irina Petraş: Întreaga savoare a prozei lui Fănuş Neagu stă în “vorbele t ăvălite”. Des-
frâu subţire al limbajului, nestrunire a vorbelor devenite senzaţii, Îngerul a strigat este dovada
unei plăceri aproape senzuale de a rosti discursul unui ţinut memorizat […]. Tristeţea,
melancolia, langoarea mateină, toate semne ale unei naturi aristocrate, crepusculare, sunt
înlocuite la Fănuş Neagu de o voioasă întîmpinare trucată a vieţii.
APRILIE

1 aprilie

65 de ani de la moartea prozatorului şi dramaturgului maghiar MOLNÁR Ferenc (12.01.1878-


01.04.1952)

170 ani de la naşterea compozitorului, dirijorului de cor şi profesorului român


originar din Basarabia, Gavriil Musicescu (01.04.1847-21.12.1903)

2 aprilie

Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii - activităţi ale secţiilor pentru copii

Gabriela ADAMEŞTEANU, prozatoare şi ziaristă (redactor-şef al revistei 22), laureată a


Premiilor Uniunii Scriitorilor din România (1975) - 75 de ani (02.04.1942)

3 aprilie

Ziua NATO în România


Ziua Jandarmeriei

120 ani de la moartea marelui compozitor, pianist şi dirijor german Johannes BRAHMS
(07.05.1833-03.04.1897)

335de ani de la moartea pictorului spaniol Bartolomé Esteban MURILLO, (01.01.1618-


03.04.1682)

4 aprilie

85 de ani de la naşterea regizorului de film rus Andrei TARKOVSKI (04.04.1932-28.12.1986)

5 aprilie

85 de ani de la naşterea prozatorului ş i publicistului Fănuş NEAGU Premiul Uniunii


Scriitorilor din România (1964, 1968, 1970, 1976, 1977). Membru al Academiei Române (2001)
(05.04.1932-24.05.2011).

6 aprilie

90 de ani de la moartea baritonului Dimitrie POPOVICI-BAYREUTH, director al Operei


Române din Cluj (1920-1927) (18.08.1860-06.04.1927)

7 aprilie

Ziua Mondială a Sănătăţii

10 aprilie
105 de ani de la naşterea lui Ilie CLEOPA, arhimandrit, predicator şi scriitor bisericesc, figură
reprezentativă a spiritualităţii ortodoxe româneşti contemporane (10.04.1912-02.12.1998)
170 de ani de la naşterea ziaristului şi proprietarului de ziare american Joseph PULITZER,
iniţiatorul premiilor pentru jurnalism care îi poartă numele (10.04.1847-29.10.1911)
190 de ani de la naşterea prozatorului american Lewis WALLACE (10.04.1827-15.02.1905)

12 aprilie

Ziua Mondială a Aviaţiei şi Cosmonauticii

560 ani de la urcarea pe tronul Moldovei a domnitorului Ştefan cel Mare (12.04.1457-
02.07.1504)

13 aprilie

Ziua Mondială a Holocaustului

95 de ani de la naşterea prozatorului englez John BRAINE (13.04.1922-28.10.1986)

14 aprilie

490 de ani de la naşterea cartografului şi gravorului olandez Abraham ORTELIUS (Abraham


Ortels), realizatorul primului atlas (14.04.1527-28.06.1598)

100 de ani de la moartea lui Ludwig Lazarus ZAMENHOF, inventatorul limbajului


internaţional Esperanto (15.12.1859-14.04.1917)

15 aprilie

565 de ani de la naşterea pictorului, sculptorului, arhitectului, omului de ştiinţă şi


teoreticianului de artă italian Leonardo da VINCI (15.04.1452-02.05.1519)

90 de ani de la moartea autorului francez de romane poliţiste Gaston LEROUX (06.05.1868-


15.04.1927)

75 de ani de la moartea romancierului austriac Robert MUSIL (06.11.1880-15.04.1942)

18 aprilie

Ziua Internaţională a Monumentelor şi Locurilor Istorice

135 de ani de la naşterea compozitorului şi dirijorului american de origine polonezo-irlandeză


Leopold STOKOWSKI (18.04.1882-13.09.1977)

19 aprilie

135 de ani de la moartea naturalistului englez Charles Robert DARWIN, fondatorul teoriei
despre evoluţia speciilor şi primul care a susţinut teoria despre originea animală a omului
(12.02.1809-19.04.1882)

20 aprilie
Camil MUREŞANU, istoric clujean, membru al Academiei Române (1990) - 90 de ani de la
nastere(20.04.1927)

22 aprilie

Ziua Mondială a Planetei Pământ

Ion CRISTOFOR (Ioan Cristofor Filipaş), poet, critic literar şi traducător clujean - 65 de ani
de la nastere(22.04.1952)

120 ani de la moartea memorialistului, economistului şi omului politic Ion GHICA, fruntaş al
revoluţiei de la 1848, primul profesor român de economie politică, de mai multe ori ministru şi
prim-ministru, membru (1874) şi preşedinte al Academiei Române (1876-1882, 1890-1893 şi
1894-1895) (12.08.1816-22.04.1897)

23 aprilie

Ziua Naţională a Bibliotecarului Român


Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor

26 aprilie

Ziua Internaţională a Proprietăţii Intelectuale - activităţi dedicate

95 de ani de la naşterea poetului eseistului şi traducătorului Ştefan Augustin DOINAŞ.


Membru al Academiei Române (1992) (26.04.1922-25.05.2002),

27 aprilie

280 de ani de la naşterea istoricului iluminist englez Edward GIBBON (27.04.1737-


16.01.1794)
135 de ani de la moartea poetului şi filosofului american Ralph Waldo EMERSON
(25.05.1803-27.04.1882)

29 aprilie

Ziua Mondială a Dansului


Ziua Naţională a Veteranilor de Război

S-ar putea să vă placă și