Sunteți pe pagina 1din 5

GANDIREA

Gândirea are un rol important în sistemul psihic uman şi este definită ca fiind o succesiune de
operaţii, care duc la dezvăluirea unor aspecte importante ale realităţii şi la rezolvarea anumitor
probleme. Inteligenţa umană parcurge anumite stadii de dezvoltare, începând cu adaptarea, care ia
rândul ei este rezultatul asimilării şi al acomodării. Aceste două componente prin interacţiunea lor
creează un echilibru intelectual.

Se cunosc următoarele stadii ale inteligenţei, conform teoriei lui J. Piaget:

 stadiul inteligenţei senzomotorii (0-2 ani)- realizează trecerea de la reflexe necondiţionate la


acţiuni coerente;

 stadiul preoperaţional (2-7 ani)- are loc o dezvoltare pe toate planurile – psihic şi motor;

 stadiul operaţiilor cor.crete (7-12 ani) – se pot coordona operaţiile gândirii – adunare – scădere;
înmulţire – împărţire, etc.

 stadiul operaţiilor formale (12-17 ani) – tânărul este capabil de o gândire teoretică şi abstractă;
are loc finalizarea dezvoltării intelectului.

Gândirea prezintă următoarele caracteristici:

 flexibilitate;

-originalitate;

 fluiditate;

-elaborare.

Modalităţi de operare

Se cunosc două categorii de operaţii ale gândirii:

 operaţii generale – prezente în actele de reflecţie;

 operaţii specifice – în relaţie cu anumite domenii sau probleme.

Din categoria operaţiilor generale se disting:

 analiza şi sinteza superioară – prezente în toată activitatea psihică a individului;


 comparaţia – care stă la baza determinării asemănărilor şi deosebirilor (după culoare, formă,
greutate, mărime etc.);

 abstractizarea – proces prin care are loc explicarea, înţelegerea, descrierea unui fenomen;

 generalizarea – operaţia gândirii prin care de la individual are loc trecerea la general, la comun.

In organizarea tuturor operaţiilor de gândire intervin formule şi strategii diferite, standardizate sau
de creaţie, de activare a procesului de gândire.In oricare activitate intelectuală se îmbină algoritmii şi
euristica.Algoritmii sunt definiţi ca fiind o serie strict ordonată de operaţii care intervin succesiv, până la
îndeplinirea sarcinii.

Euristica – reprezintă disciplina care reuneşte toate procedeele care conduc la descoperire şi invenţii.

Imaginea în procesul de gândire

Imaginile au un rol foarte important în procesul de gândire. Cuvintele nu ne evocă nici o imagine în
conştiinţă atunci când sunt cunoscute; numai în cazul în care întâlnim un termen confuz, neclar, apelăm
la amintiri concrete.In urma experimentelor efectuate s-a dovedit că există gândire abstractă fără
imagini, dar prezenţa limbajului în gândire este indispensabilă.

Formarea noţiunilor

Noţiunile constau într-o grupare a informaţiilor despre însuşirile generale ale unor fenomene sau
obiecte.Gruparea se realizează mai întâi între obiectele ce servesc aceluiaşi obiectiv prin formarea de
scheme cognitive Se poate defini schema cognitivă ca fiind o conexiune între o clasă de reacţii şi una de
stimuli, care se grupează şi formează structuri ample şi care se caracterizează prin structuri generale de
informaţii, care corespund realităţii. Noţiunile se perfecţionează odată cu înaintarea în vârstă şi se
formează prin acumulare de experienţă, prin comunicare între persoane, prin cunoaşterea limbajului şi a
culturii.

Relaţiile semantice care duc la apariţia noţiunilor sunt:

 relaţii de predicaţie – care se referă la caracteristicile noţiunilor;

 relaţii de subordonare – se referă la raportul noţiunii cu altele mai generale.

Noţiunea ne oferă posibilitatea de a formula numeroase ipoteze privind obiectele sau fenomenele,
de asemenea, ea prezintă şi o caracteristică specifică, aceea de a putea realiza cu ajutorul ei o distincţie
clară între ceea ce este caracteristic şi ceea ce poate fi accidental. Noţiunile sunt indisolubil legate de
cuvânt, dar relaţiile ei cu imaginea variază.

Noţiunile pot fi împărţite în două categorii:

 noţiuni concrete – pot fi ilustrate prin imagini;

 noţiuni abstracte – care nu pot fi reprezentate (infinitul, absolutul).


Noţiunile implică posibilitatea de a efectua operaţii mintale, de evocare a unor imagini, de formulare
a unor judecăţi, de a stabili foarte multe legături cu alte relaţii în care există conştiinţa a ceea ce este
particular şi ceea ce e general,învăţarea cognitivă

Reprezintă activitatea de însuşire, de asimilare a unor cunoştinţe şi operaţii intelectuale, de


constituire a sistemelor cognitive în conformitate cu obiectele de studiu. Prin învăţare se dobândesc
comportamente noi, cunoştinţe sau procedee de lucru; ea este strâns legată de înţelegerea totală şi
temeinică a materialului care este supus studiului şi nu se limitează doar la a însuşi şi tinde spre a
dezvolta şi a valorifica aceste cunoştinţe, învăţarea cognitivă este concentrată pe gândire şi de aceea în
procesul de învăţare este foarte importantă. Realizându-se doar memorarea cunoştinţelor, acestea nu
vor fi temeinice.

Inţelegerea

Cu ajutorul gândirii, omul poate înţelege semnificaţiile tuturor, fenomenelor sau obiectelor cu care
are legături, raportând noile informaţii la cele pe care le-a dobândit anterior.Prin gradul de dificultate,
înţelegerea se poate realiza spontan, foarte uşor sau discursiv, treptat şi cu eforturi conştiente de
memorie.

Există o înţelegere nemijlocită – care se bazează pe o experienţă repetată anterior, şi o înţelegere


mijlocită – care se obţine în urma unor eforturi de gândire de scurtă durată, ori, dimpotrivă, dificile, de
lungă durată.Inţelegând diferite fenomene sau fapte, putem pune bazele acelui sistem organizat de
legături care duce la formarea de reţele semantice, la memoria semantică.

Rezolvarea problemelor

Când ceva nu este înţeles, nu este clar, apar problemele, necunoscutele şi de aceea se impune
formularea de întrebări, de scheme cognitive pentru înţelegerea, cunoaşterea lor.

Se cunosc 3 moduri de lucru pentru a rezolva problemele:

 gândire multă dar mişcări puţine;

 mişcări multe combinate cu momente de reflecţie şi care este cel mai eficient mod de lucru;

 mişcări foarte multe, dezordonate, realizate fără o gândire prealabilă.

Problemele se împart în 2 categorii:

 probleme bine definite – rezolvate cu ajutorul algoritmilor;

 probleme slab definite – rezvolvate cu ajutorul strategiilor euristice.

In rezolvarea problemelor este necesară acumularea de noi informaţii – noi experienţe, observaţii,
citirea unor cărţi şi articole de specialitate.

Soluţionarea problemelor presupune:


 o analiză a datelor;

 o analiză a scopului, a situaţiei finale;

 transformarea acestor date.

In rezolvarea problemelor intervine un proces evolutiv, care se desfăşoară în mai multe etape şi anume:

 punerea problemei – reformularea ei pentru a se putea realiza legătura dintre cunoscut şi


necunoscut;

Pot deveni obsesive următoarele emoţii: anxietatea,

 formularea ipotezelor de rezolvare;

 constituirea modelului rezolutiv;

 etapa executivă – a soluţionării problemei.

Este foarte important a se găsi strategia optimă de rezolvare a problemelor încă de la început.

Strategii de rezolvare a problemelor:

 anticipativ-exploratorii;

 anticipativ-rezolutive;

Prin activitatea de rezolvare a problemelor se realizează o acumulare de experienţe, de matriţe


rezolutive foarte importante în procesul de evoluţie al intelectului uman.

Judecata

Judecata – afirmarea sau negarea unui raport. Convingerea este considerată a fi esenţială în
considerarea unei propoziţii ca fiind un act de gândire.Judecata este mult influenţată de afectivitate.
Persoanele afective fac multe afirmaţii absurde şi se contrazic, fără a fi conştiente de acest
lucru. Intemeierea raţională a unei afirmaţii se poate realiza uşorîn anumite domenii de activitate cum
sunt geometria sau fizica, dar în momentul în care intervin anumite interese personale ele influenţează
cu uşurinţă judecăţile deja formulate. Judecata este un act de voinţă; putem informa sau influenţa o
persoană cu ajutorul demonstraţiilor în cazul unei judecăţi care nu convinge.

Raţiunea

Raţionamentul – o formă de gândire în care, pornind de la una sau mai multe judecăţi obţinem o altă
judecată.

Se cunosc mai multe forme de raţionamente:

 raţionamentul prin analogie;


 raţionamentul deductiv – se desfăşoară în planul verbal – abstract;

 raţionamentul inductiv – se ajunge la concluzii generale pornind de la judecăţi particulare.

Aprecierea potrivirilor sau excluderilor presupune anumite criterii, anumite reguli şi


principii. Ansamblul regulilor şi principiilor, a potrivirilor sau a excluderilor constituie ceea ce poartă
denumirea de raţiune.

Principiile prin care este constituită raţiunea şi care asigură succesiunea şi coerenţa logică a gândurilor
sunt:

 principiul identităţii;

 principiul necontradicţiei;

 principiul terţiului exclus;

 principiul raţiunii suficiente.