Dictionar enciclopedic

E structurat după modelul Larousse şi conţine 98.000 de definiţii cu nume

comune şi nume proprii, cu citate, locuţiuni celebre, cu anexe.
Dicţionarul Enciclopedic, ediţia a VI-a, care a văzut lumina tiparului în 2008 la
prestigioasa Editură Cartier, cu se­diul la Chişinău, are caracter mixt (explicativ
şi enciclopedic). Succesul acestei lucrări se datorează poate faptului că este
alcătuită după modelul Larousse şi elaborată, după cum susţine editorul
Gheorghe Erizanu, în baza Dic­ţi­o­narului Enciclopedic Ilustrat (DEI), care a
apărut aici în 1999 într-un tiraj de 12.000 de exem­pla­re. Noua ediţie, adusă la
zi, adică revizuită şi completată, conţine 98.000 de definiţii, din care 77.000 se
referă la nume co­mu­ne şi 21.000 la nume proprii.
Autorii au urmat tradiţia enciclopedică şi lexicografică ro­mâ­­nească,
propunîndu-şi reali­zarea unui dicţionar cu profil general şi universal, fiind
constituit astfel “un instrument de informare asupra cuvintelor limbii române şi
de orientare în cele mai diverse domenii ale cunoaş­terii”.
De notat că în dicţionar sînt şi informaţii ample despre instituţii, personalităţi,
curente artistice şi literare etc. atît din România, cît şi din Republica Moldova.
Au lucrat la Dicţionarul Enciclopedic Lăcrămioara Chihaia, Lucia Cifor, Alina
Ciobanu, Mircea Ciubotaru, Doina Cobet, Eugenia Dima, Cristina Florescu,
Maria Teodorovici, Constantin Teodorovici. Pe lîngă autori au colaborat Anatol
Eremia, Em. Galaicu-Paun, George Gheţu şi Valentin Guţu.
Colecţia “Cartier Dicţionar” aduce pe piaţa cărţii lucrări necesare, trezind pofta
pentru informare. Au apărut în ultimii ani sub sigla acestei edituri, care îşi
promovează produse şi în cele mai mari librării din România, dicţionare precum
“Statele lumii”, “O cronologie a Evului Mediu”, “Cronologia secolului XX”,
“Dicţionar şcolar de fizică”, “Dicţionar Enciclopedic Ilustrat Junior”, “Cuvintele
limbii române între corect şi incorect” etc.
 Dictionar
Un dicționar sau lexicon este o lucrare lexicografică care cuprinde o parte
semnificativă dintre cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu al
științei, literaturii, artei etc., așezate într-o anumită ordine (de obicei
alfabetică), având în general definiția sensurilor cuvântului împreună cu
pronunție, etimologie și alte informații, sau o listă de cuvinte însoțite de
traducerile lor într-o altă limbă.
Dictionare
1. definiții (dicționar explicativ),
2.indicații asupra originii lor, antonime, sinonime și alte informații de ordin
lingvistic (dicționar etimologic, dicționar de antonime, dicționar de sinonime,
dicționar ortografic, dicționar de regionalisme),
3.un set de informații din multiple domenii ale științei și culturii (dicționar
enciclopedic sau lexicon),
4.informații dintr-un singur domeniu (dicționar istoric, dicționar geografic,
dicționar de literatură, dicționar de medicină)
5.traducerile în una sau mai multe limbi (dicționar bilingv, dicționar
multilingv).ar majoritatea dicționarelor prezintă doar formă neflexionată în
cuvintele-titlu.

Ce este un dictionar si la ce foloseste

Cea mai simpla definitie a unui dictionar este aceea de lucrare intr-una sau mai
multe limbi care contine o colectie de cuvinte sortate de obicei in ordine
alfabetica pentru gasirea lor usoara. Fiecare cuvant din lista este definit si
cuprinde informatii suplimentare precum etimologie (originea lexicala a
acestuia), declinari, antonime, sinonime fonetica si pronuntie.
Tipul dictionarului determina direct componenta listei de cuvinte, deci vorbim
fie de o colectie a celor mai importante cuvinte dintr-o anumita limba sau
dialect, un domeniu al stiintelor naturii sau tehnice, artelor, istoriei, geografiei.
 Primele dicționare românești
Primele dicționare românești, manuscrise, au fost glosare bilingve (slavo-
române), dintre care cele mai vechi datează din sec. al XVI-lea. Cea dintâi
lucrare lexicografică bilingvă cu limba de bază românească datează din jurul
anului 1700; este un dicționar român-latin, redactat de un bănățean rămas
necunoscut. Primul dicționar tipărit a fost tot bilingv, și anume dicționarul rus-
român, alcătuit de Mihail Strilbițki (Iași, 1789). O lucrare lexicografică
remarcabilă este Lexiconul românesc-nemțesc al lui Budai-Deleanu (1818),
rămas în manuscris. Lucrarea se bazează pe un material extras din texte și
cuprinde indicații de ordin gramatical, stilistic și etimologic. După Dicționarul
românesc, latinesc și unguresc, în două volume, elaborat „din orânduiala”
episcopului Ioan Bob de un autor încă neidentificat și tipărit la Cluj (1822-1823),
urmează lucrarea considerată drept început al lexicografiei române moderne,
Lexiconul de la Buda (1825), dicționar român-latin-maghiar-german. Academia
Română și-a înscris în statut elaborarea unui dicționar al limbii române. Prima
încercare în acest sens a fost Dicționarul limbii române al lui A.T. Laurian și I.C.
Massim (3 vol., 1871-1877), lucrare care se caracterizează prin latinism
exagerat. După eșecul acestei încercări, Academia a încredințat sarcina de a
elabora dicționarul limbii române lui B.P. Hașdeu. Acesta concepe un dicționar
de proporții vaste, cu caracter etimologic, istoric, folcloric, dialectal și
onomastic, intitulat Etymologicum Magnum Romaniae, din care au apărut
numai trei volume (1886-1893), cuprinzând litera A și parte din B; conducerea
lucrării a fost apoi încredințată lui Al. Philippide și, în sfârșit, lui S. Pușcariu.
Acesta a publicat, între 1906 și 1944, literele A-C și F-L din Dicționarul limbii
române, lucrare cu caracter istoric, etimologic, explicativ și normativ. Printre
dicționarele limbii române lucrate în afara Academiei, mai importante sunt:
Dictionnaire d’étymologie daco-romane al lui A. Cihac (2 vol., 1870, vol. 1;
1879, vol. 2), care constituie o replică dată exagerărilor latiniste; Nouveau
dictionnaire roumain-français al lui Frédéric Damé (1893-1895), cel dintâi
dicționar bilingv apărut la noi cu sensurile ilustrate prin citate din autori;
Dicționarul universal al limbii române de Lazăr Șăineanu, apărut în 1896 și apoi
în numeroase alte ediții; Rumänisch-Deutsches Wörterbuch al lui H. Tiktin (3
vol., 1895-1924), dicționar istoric și etimologic, bogat în explicații și citate
ilustrative; Etymologisches Wörterbuch al lui S. Pușcariu (1905), dicționar
etimologic al elementelor latine din limba română; Dicționarul etimologic al lui
I.A. Candrea și O. Densusianu (1907-1914), cuprinzând elemente latine .
 Tipuri de dictionare
1. dictionare de antonime
2. dictionare de sinonime
3. dictionare de pleonasme
4. dictionar de ortograme si omofone
5. dictionar ortografic
6. dictionar de cuvinte si sensuri recente
7. dictionar de expresii si locutiuni
8. dictionar de neologisme
9. dictionar de argou al lumii interlope
10.dictionar de psihiatrie si psihopatologie
11.dictionar frazeologic al limbii romane
12.dictionar de termeni geografici
13.dictionar de arhaisme
14.dictionar al greselilor de limba
15.dictionare de omografe
16.dictionar de termeni literari
17.dictionar etimologic de termeni stiintifici
18.dictionar de comunicare, morfologie, corectitudine si expresii generative
19.dictionar de teme si simboluri
20.dictionar de filosofie

Cateva situatii in care ai putea avea nevoie de un dictionar lexical, tematic

sau bilingv, tiparit sau online in functie de disponibilitate:
Cauti sensul unui cuvant pe care l-ai auzit sau l-ai vazut scris;
Cauti traducerea unui cuvant dintr-o limba straina sau din limba materna;
Vrei sa verifici cum se scrie corect un anumit cuvant;
Vrei sa verifici forma la plural sau la timpul unui verb;
Te intereseaza originea unui anumit cuvant pe care l-ai auzit;
Vrei sa cauti sinonime sau antonime pentru un anumit termen;
Nu stii cum se pronunta corect un anumit cuvant (unde cade accentul spre exemplu);
Vrei sa cauti exemple de limbaj natural care cuprind un anumit termen;
Te pregatesti pentru un examen important.