Curs 3 (2018-2019)

GENOMUL UMAN

Genomul uman reprezinta totalitatea infonnatiei genetice din celulele umane. Acesta este
alcatuit dintr-un genom nuclear complex care contine majoritatea ADN-ului celular (99,95% din
totalul de ADN) ~i dintr-un genom mitocondrial mai mic ~i mai simplu organizat (0,05%).
Informatia genetica este codificata de secvente de AON, care se regasesc in 23 de perechi de
cromozomi din nucleii celulelor ~i intr-o mica molecula de AON din fiecare mitocondrie.
Genomul uman haploid (ovul ~i spermatozoid) este format din trei miliarde de perechi de
baze, in timp ce genomul diploid (celulele somatice) are de doua ori mai mult AON.
De~i prin secventierea ADN-ului, genomului uman a fost (aproape) complet descifrat, nu
este inca pe deplin inteles. Cele mai multe (de~i probabil nu toate) gene au fost identificate
printr-o combinatie de abordari experimentale ~i bioinformatice, mai este mult de lucru pentru a
elucida 11l continuare functiile biologice ale proteinelor ~i a produ~ilor ARN. Rezultatele recente
sugereaza ca cele mai multe dintre marile cantitati de ADN noncodificatoare din genomul au
diferite activita\i biochimice, inclusiv in reglarea expresiei genice, organizarea arhitecturii
cromozomilor, ~i in controlul fenomenelor epigenetice.

1. Genomul nuclear (aproximativ de 3.2 Gb) este fragmentat in 24 de tipuri distincte de

molecule liniare de ADN care prin asociere cu proteinele formeaza cromozomii: 22 de tipuri
distincte de autozomi ~i 2 tipuri de cromozomi sexuali X ~i Y.
Genomul uman este alcatuit din secvente de AON genie care codifica proteine ~i ADN
necodant.

ADN genie care codifica proteine

Sunt estimate 20,000-25,000 gene care codifica proteine umane. Estimarea numarului de
gene umane a fost revizuit in mod repetat, fiind in scadere fata de prediqiile initiale de I00.000
sau mai mult datorita evolutiei tehnicilor de secven\iere. Genele care codifica proteine reprezinta
doar o foarte mica parte a genomului (aproximativ 1,5%) ~i contin secvente de ADN codant care
pot fi transcrise in ARNm ~i translatatc in proteine.
Numa.rut de gene umane care codifica proteine nu este semnificativ mai mare decat cca a
multor organisme mai putin complexe. Diferenta dintre specii poate rezulta din utilizarea pe
scara larga a matisarii alternative la om, care ofera posibilitatea de a sintetiza un numar foarte
mare de proteine prin incorporarca selectiva a exonilor.
Dimensiunea genelor care codifica proteinc variaza. Cea mai mare gena din genomul uman
este Distrofina (DMD), care codifica proteina cu acela~i nume ~i masoara 2,2 MB.

ADN necodant
ADN-ul necodant este format din toate secventele (circa 98% din genom) care nu sum
utilizate pentru a codifica proteinele ~i poate fi genie sau cxtragenic. Au fost identificate mai
multe clase de ADN necodant: gencle pcntru ARN-ul necodant (de exemplu ARNt ~i ARNr),
pseudogene, introni, regiuni netranslatate ale ARNm (de exemplu, introni ~i 5 ' ~i 3' netranslatate
ale ARNm), sccvente de ADN reglatorii (8- 20%), secvente de ADN repetitive ~i elcmente
gcnctice mobile.

1
 Studiul ADN-ului necodant este un obiectiv impo11ant de cercctare al gcnomului, inclusiv
pentru ENCODE (proiectul - Encyclopedia of DNA Elements), care are scopul de a stabilii rolul
acestora. Studii recente ale proiectului ENCODE indica faptul ca 80% din intregul genom uman
este fie transcris, fie codifica proteine reglatorii, sau este asociat cu o alta activitate biochimica.
Cu toate acestea, ramane controversat daca toate accste activitati biochimice contribuic Ia
fiziologia celulei, sau daca este rezultatul ,,zgomotului transcriptional", care trebuic sii fie filtrat
in mod activ de catre organism. 0 mare parte din AON necodant cste alciHuit din secvente de
AON, care nu joaca un rol in expresia genelor, dar au functii biologice importantc. Studiile de
genomica comparativa indica faptul ca aproximativ 5% din genom contine sccventc de ncADN
care sunt inalt conservate, de sute de milioane de ani.. ceca ce inscamnii cii acestc regiuni
.

necodante sunt sub o ,.presiunc" evolutiva putcrnicii ~i o sclectie pozitivii.

Multe dintre aceste secvente organizeaza structura cromozomilor prin limitarea formarii
regiunilor de heterocromatinii ~i reglarea caracteristicilor structurale ale cromozomilor, cum ar fi
telomerii ~i centromerii. Aile regiuni necodante pot servi ca origini ale replicarii ADN-ului. Mai
multe regiuni sunt transcrise in ARN functional necodificant care reglementeazii expresia
genelor care codificii proteine, de exemplu, stabilitatea ~i translatia ARNm , structura cromatinei
(inclusiv modificari ale histonelor), metilarea ADN-ului, recombinare AON, ~i allele. De
asemenea, multe regiuni necodante transcrise nu servesc nici un rol ~i este posibil ca aceastii
transcriere sii fie produsul de activitate nespecifica a ARN polimerazei.

Pseudogenele sunt copii inactive ale genelor care codificii proteine, de multe ori generate
de duplicarea genei, care a devenit nefunctionalii prin acumularea de mutatii de inactivare.
Duplicarea genei este un mecanism important prin care material genetic nou este general in
timpul evoluiiei moleculare.
De exemplu, familia genei receptorului olfactiv este unul dintre exemplele eel mai bine
documentate de pseudogene in genomul uman. Mai mult de 60% din genele din aceastii familie
sunt pseudogene non-functionale la om. Cercetatorii sugereaza ca aceasta este o caracteristicii
specifica speciei ~i ca primatele au mai putine pseudogene. Aceasta descoperire genetica ajuta la
explicarea faptului ca este mai putin dezvoltat mirosul la om Tn raport cu alte mami fere.

Genele pentru ARN. necodant (ncARN)

Molecule de ARN care necodant joacii roluri esentiale 'in celule, in special in reaqiile de
sinteza a proteinelor ~i prelucrare a ARN. Genomul uman contine gene care codi fica 18400
ncARNs, inclusiv ARNt, ARN-ul ribozomal, microARN, precum ~i alte gene ARN necodante.
A existat o conceptie gre~ita Tn ceea ce prive~te ncARNs, ca sunt lipsite de informatie
genetica sau f'ara fimctie. Mai degraba, aceste nARNs sunt adesea elemente critice in reglarea
sintezei ~i expresiei genice. ARN-ul necodant contribuie, de asemenea, la mecanismele
epigenetice, transcriere, matisare, ~i aparatul de translatie. Rolul ARN-ului in expresia genetica ~i
boala ofera un nou nivel, neexplorat, in testarea complexa a genomului.

Tipuri de ARN

• Ior
ARN.impI'1ca tAm smteza protemc
Tip Abreviere Functie
ARN mesager ARNm Codifica proteine
ARN ribozomal ARNr Translatie

2
 particule ARN de recunoa~tere a ARN 7SL sau ARN SRP integrare membranii
semnalului
ARN de transfer ARNt Translatic

ARN im~licat in procesarea _post-transcnJ)ftona ra sau rep r1carea AON

j

ARN nuclear mic ARNsn Matisare ~i alte functii

ARN nucleolar mic ARNsno modificarea nucleotidelor ARN
ARN telomeraza TERC Replicare telomere

ARN reg Ita or

ARN interferent mic ARNsi Reglare genica
MicroARN ARNmi Reglare genica
ARN necodant lung ARNlnc Reglare gene transcriptie, mecanisme epigenetice
ARN antisens ARNa, Inhibare transcriptiei I degradare ARNm I
ARNas stabilizare ARNm / blocarea translatiei

In plus transcriptul primar al genelor care codifica proteine, de obicei, contin secvente
extinse de ADN necodant, sub forma de introni, regiuni 5'-netranslatate (5'-UTR) ~i regiunile 3
'netranslatate (3'-UTR). In cele mai multe gene care codifica proteine ale genomului uman,
lungimea intronilor este de IO pana la I00 de ori mai mare decat lungimea exonilor.

Secventele de ADN reglatorii

Genomul uman are multe secvente reglatoare diferite (20-40% din genom) care sunt
cruciale pentru controlul expresia genelor. Unele tipuri de ADN necodant controleazii cand ~i
unde sunt exprimate genele, fiind numite ,,activatori" (enhancers).
ldentificarea secventelor reglatorii 1n genomul uman s-au bazat pe tehnologia ADN-ului
recombinant ~i mai tarziu pe secventierea genomica. Aceste secvente sunt conservate 1n timp,
fiind un indiciu pentru importanta for 111 expresia genica.
Din 2012, studiile s-au concentrat asupra interactiuni dintre ADN ~i proteinele reglatoare
prin technica ChIP-seq, sau asupra golurilor, in cazul 111 care ADN-ul nu este ambalat de histone
(site-uri cu hipersensibilitate la dezoxiribonucleaza), ambele ne aratii unde exista secvente
reglatoare active in tipul de celule investigate.

Secvente de ADN repetitiv

Secventele de ADN repetitive reprezintii aproximativ 50% din genomul uman.
Aproximativ 8% din genomul uman este format din repetitii in tandem, secventele de ADN
repetate de complexitate redusa, care au mai multe exemplare adiacente (de exemplu,
"CAGCAGCAG ..."). Secventele tandem pot fi de lungimi variabile, de la doua nucleotide la
zeci de nucleotide. Aceste secvente sunt foarte variabile, chiar si in randul persoanelor strans
1'nrudite, ~i de aceea sunt utilizate pentru testarea paternitafii ~i filiafiei .
Secvente repetate cu mai putin de zece nucleotide (de exemplu, repetitia dinucleotidului
(AC)n) sunt numite microsateJiti. Repetitiile trinucleotide sunt de o importantii deosebita, uneori
ele fii_nd prezente in regiunile de codificare ale genelor pentru proteine ~i poate duce la tulburari
genet1ce. De exemplu, boala Huntington apare la o expansiune a repetitiilor trinucleotidice
(CAG)n din gena 1-luntingtina, de pe cromozomul uman 4.

3
 Boala Huntington
Boala Huntington este o tulburare genetica neurodegcnerativa care afectcaza
coordonarea musculara ~i conduce la declinul cognitiv ~i problcme psihice. De obicei apare
la adultul raniir. Boala Huntington este cea mai frecventa cauza genetica de mi~diri
involuntare anormalc, numite corec, de unde ~i dcnumirea de coreea Huntington.
Afcctiunea este mai frecventa la populatia din Europa de vest fata de asiatici sau
africani. Boala este determinata de mutatia unei singure gene autozomal dominanta, pentru
huntingtina. Deci existii un rise de 50% de a se transmite la descendenti.
Semnele clinice pot aparea la orice varsta, dar de obicei se manifcsta intre 35 - 44 de
ani. Exista doua variante clinice: formajuvenila ~i forma akinetica - rigida sau Westphal.
Expansiunea repetitiilor trinucleotidice ale genei due la sinteza unei proteine mutante,
anormale, care distruge treptat neuronii (neostriat), prin intermediul unor mecanisme care
nu sunt complet elucidate.
Testarea genetica poate fi efectuata in orice stadiu de dezvoltare, chiar inainte de
debutul simptomelor.
Simptomele bolii pot varia intre indivizi ~i chiar intre membrii afectati din aceea~i
familie, dar ,de obicei, progreseaza previzibil.
Semnul caracteristic bolii, care apare initial este mi~carea involuntara, necontrolata,
numita coree. Aceasta precede celelalte disfunctii motorii din urmatorii 3 ani. Aparitia
semnelor de tipul: rigiditate, posturi anormale semnifica progresul bolii. Consecintele sunt
instabilitatea fizica, expresia faciala anormala, dificultatea de mestecare, inghitire ~i
vorbire.
in stadiile avansate de boala, pacientii dezvolt:a tulburari motorii severe, pierdere
ponderala, tulburari de somn, incontinenµi ~i mutism, iar evolutia este inexorabila catre
decesul prematur. Abilitatile mintale regreseaza ~i apare dementa. Complicatiile precum
pneumonia, afectiunile cardiace ~i motorii reduc speranta de viatii cu 20 de ani de la
debutul simptomelor.
Nu exista nici un tratament pentru boala Huntington ~i este nevoie de asistenta
permanentii.
Forma juvenilii difora prin faptul ca progreseaza mai rapid, coreea fiind 'inlocuita cu
rigiditatea, semnul dominant ~i care este 1'nsotit frecvent de convulsii.
Mutatiile genice
Gena HTT este localizata pe bratul scurt al 4pl6.3. HTT contine o secventa de 3
nucleotide (CAG) care se repeta de mai multe ori ( ... CAGCAGCAG .. .), cunoscuta ca
repetitie trinucleotidicii. Codonul CAG semnifica aminoacidul glutamina, deci repetitia sa
duce la formarea unui tract poliglutaminic.
Expansiunea repetitiilor trinucleotidice ale genei due la sinteza unei proteine mutante,
anormale, care distruge treptat neuronii (neostriat), prin intermediul unor mecanisme care
nu sunt complet elucidate.
Repetitiile trinucleotidice variaza intre indivizi ~i se pot extinde 'intre generatii. In
momentul 'in care lungimea repetitiilor CAG atinge un anumit prag, atunci apare o
expansiune a tractului poliglutamic din structura huntingtinei, ceea ce este echivalentul
unei mutatii cu ca~tig de funqie.

Clasificarea repetitiilor trinucleotidice, ~i 1n consecinta, afectarea individului, care

depinde de numarul de repetitii CAG.

4
--- --- .

Nr. de repetitii Clasificarea Afectarea individului

<28 Normal Neafectat
28-35 Intcrmediar Neafectat
36--40 Penetranta redusa +/- Afectat
>40 Penetranta completa Afectat

Cre~terea peste 35 a numarului de repetari detennina starea de boala, care este cu atat
mai severa ~i debuteaza cu atat mai precoce cu cat numarul repetitiilor este mai mare
(fenomen de anticipatie).
Aceasta expansiune se poate produce ~i cu ocazia meiozei Ia pacienti, ceea ce
determina mo~tenirea de catre copil a unei secvente mai lungi fata de cea existenta la
parinte, ~i astfel o manifestare mai grava a bolii. Expansiunea secventei repetitive se
produce in general in meioza masculina, astfel penetranta este mai mare cand boala se
transmite pe linie patema. Celulele afectate de aceasta mutatie dinamica sunt cele din
creier, in special neuronii din nucleii bazali, a caror moarte detennina simptomatologia
caracteristica bolii.
Transmitere
Boala Huntington se transmite autozomal dominant. Probabilitatea pentru fiecare
descendent de a mo~tenii gena mutanta este de 50%. Transmiterea este independenta de sex
~i este continua in generatii.
Repetitiile trinucleotidice CAG mai mari de 28 sunt instabile in timpul replicarii ~i
cre~e cu numarul de repetitii. Acest lucru duce la aparitia de noi expansiuni in generatiile
urmatoare (mutatii dinamice).
Diagnostic-
Diagnosticul la debut se face pe seama semnelor clinice specifice. Testarea genetica
este utila pentru confirmarea diagnosticului, mai ales daca nu exista istoric familial.
Diagnosticul poate fi precizat ~i presimptomatic, prenatal (din vilozitatile coriale) sau
preimplantare prin identificarea numarului de repetitii trinucleotidice din gena HIT.
· Tratament
Jnterventiile terapeutice au ca scop incetinirea progresiei ~i mentinerea pentru o
perioada cat mai Iunga a capacitatilor motorii ~i intelectuale.
Alegerea medicatiei depinde de simptomele prezente la pacienti. Astfel, de exemplu,
unele medicamente cu efect antidopaminergic (de ex. haloperidol, fenotiazina) pot reduce
tulburarile comportamentale ~i motorii, iar altele se pot folosi pentru controlul mi~carilor
coreiforme (tetrabenazina, amantadina). Se pare ca administrarea coenzimei QI 0 poate
, incetini progresia bolii.
BOSTON - 02 martie 2015 - 0 noua descoperire genetica in boala Huntington (HD)
ar putea insemna un mod mai eficient in determinarea severitatea acestei boli neurologice
atunci cand se utilizeaza tratamente specifice.
Mutatiile care conduc la efectele toxice ale genei huntingtinei pot fi reduse la tacere
de un micro ARN, in special miR-I0b-5P microRNA.
Speranta de viata este de aproximativ 20 de ani de la debutul simptomelor.

Telomerele (capetele cromozomilor liniari), se incheie cu o repetitie hexanucleotidica a

secventei (TTAGGG)n, de tip m icrosatelit.

5
 Repetitia in tandem de secvente mai lungi (secvente lungi de I 0-60 nucleotide repctate)
sunt denumite minisatelifi.

Elemente genetice mobile (transpozoni) §i r·etrotranspozoni .

Elementele genetice transpozabile sunt secvente AON cu capacitatea de reproducerc ~1 de ~
insera copii in alte Iocatii in cadrul unui genom gazda. sunt o componenta vast~ a g~nomulu1
uman. Cele mai abundentc elemente sunt din linia transposon, Alu, care are aprox1mat1v 50.000
de exemplare active, 111 timp ce tm alt transpozon__. LINE- I, are aproximati ~ I 00 de e~cmplare
active pe genom (numarul variaza intre persoane). Impreunii cu formele vcch1 non-ft~nct10nalc de
transpozoni, ele reprezintii mai mult de jumatatc din AON-ul uman total. Uncle dmtre acestc_a
reprezinta retrovirusuri endogene, altfel spus, copii AON ale secventelor virale care au devemt
pennanent integrate in genom §i sunt acum transmise generatiilor urmatoarc.
Elemente genetice mobile din intcriorul gcnomului uman pot fi clasifi cate in
retrotransposoni LTR (8,3% din genom total), SINEs 1 (13,1% din genomul total), inclusiv
elemente Alu, LINEs2 (20,4% din genom total) ~i transpozoni clasa II de AON (2,9% din
genom).

Oamenii au in comun 99,9% din genomul uman iar diforentele dintre ei reprezinta doar
0, 1%.
Genomului uman de referinta (HRG) reprezinta un individ uman "ideal" sau "perfect".
Este pur §i simplu o reprezentare standard sau model care este utilizat in scopuri comparative.
Cele mai multe studii de variabilitate genetica umanii s-au concentrat pc polimorfismul
unui singur nucleotid (SNP), care sunt substitutii in bazele azotate individuale de-a lungul unui
cromozom. Cele mai multe studii estimeaza ca SNP-urile au Joe , in medie, de I din I000 de
perechi de baze in eucromatina genomul uman, de~i nu apar Ia o densitate uniforma.
Un efort de colaborare pe scara larga pentru a cataloga variatiile SNP in genomul uman
este realizat de HapMap International Project.
Loci genomici ~i lungimea anumitor tipuri de secvente repetitive mici (CNV) sunt foarte
variabile de la o persoana la alta, care stau la baza tehnologiilor de amprentare a ADN-ului §i a
testelor de patemitate.
Regiunile de heterocromatina ale genomului uman, care totalizeaza cateva sute de milioane
de perechi de baze, sunt, de asemenea, considerate a fi destul de variabile in populatia umana
(ele sunt atat de repetitive ~i alat de lungi incat sa nu poata fi secventiata exact cu tehnologia
actua~a). ~ceste regiuni contin putine gene ~i nu este clar daca variatiile sale au consecinte
semmftcat1ve asupra fonotipului in functie de numarul de repetitii .

Mecanismele epigeneticc explica o varietate de caracteristici ale genomului uman care

t~ansc~nde secventa de AON primar, cum ar fi impachetarea cromatinei, modific.arile histonelor
~~ metilarea AON-ului, care sunt importante 1n reglarea expres iei genelor, replicarea genomului
~1 alte procese celulare.
Mar~eri epigenetici intensifica sau reduc transcriptia unor gene, dar nu afecteazil secventa
de nucleotide a ADN-ului.

I II h .
s ort mterspersed repeated sequences"
2
"long interspersed repeated sequences"

6
 Metilare ADN-ul este o fom1a majora de control epigenetic asupra expresia genelor $i unul
dintre cei mai studiate subiecte din cpigenetica. in timpul dezvoltarii, profilul de metilare ADN-
ului uman sufera schimbari dramatice. La inceput, genomul are un nivel foa1ie scazut de mctilare
in celule germinale. Aceste niveluri scazute descriu in general gene active. Pe masura cc
organismul se dezvolta, mecanismul de amprentare parentala duce la cre$terea activitatii de
metilare.
Modele epigenetice pot fi identificate in diferite tesuturi ale unei persoane, precum $i intre
indivizi diferiti. Gene identice care difera doar prin starea !or epigenetica sunt numite epialele.
Epialele pot fi clasificate in trei categorii : cele determinate in mod direct de catre genotipul unui
individ, cele intluentate de genotip, precum ~i cele independente de genotip.

Epigenomul este intluentat in mod semnificativ de factorii de mediu. Dicta, toxinele,

hormonii intluenteaza statusul epigenetic. Studiile de manipulare dietetica au demonstrat ca
dietele metil - deficitare sunt asociate cu hipometilarea epigenomului. Astfol de studii au stabilit
epigenetica ca o interfata important.a intre mediu $i genom.

2. Genomul mitocondrial
Genomul mitocondrial este definit printr-un singur tip de ADN circular, bicatenar, format
din 16.569 pb (marimea de 16,6 Kb).
Secventa sa nucleotidica a fost complet descifrata (Anderson et al, I98 l) $i se
caracterizeaza printr-o mare dens;tate de secvente codante. Cele doua catene ale ADN
mitocondrial au o compozitie bazica diferita: o catena "grea" (H) este mai bogata in guanina iar
cealalta catena "u$oara'' (L) 111 citozina. intr-o mica regiune, bucla D, AON este alcatuit din trei
catene, prin sinteza unei piese scurte aditionale la catena H, cunoscuta ca ADN 7S.
Fiecare celula umana contine cateva mii de copii ale AON mitocondrial (AONmt) $i de
aceea cantitatea lui totala, raportata la ADN unei celule somatice, poate reprezenta pcinii la 0.5%.
in cursul diviziunilor celulare mitotice, moleculele de AON mitocondrial ale celulei initiale
segrega la fntcimplare in celulele fiice.
Genomul mitocondrial al zigotului provine exclusiv de la ovul, deci de la mama. fapt ce
determina un tip particular de transmitere malernalii a genelor mitocondriale: de la mama la toti
copiii sai.
Genomul mitocondrial nu esle asocial cu proleine histonice sau nehistonice ~i nu confine
ADN repelitiv . Genomul mitocondrial este extTern de compact: circa 93% din AON este format din
secvente codante (absente doar 1n bucla D), ce formeaza 37 de gene (28 pe catena H ~i 9 pe catena
L): 13 gene codifica polipeptide (constituienti ai sisternului de fosforilare oxidativa), 22 gene codifica
ARNt $i 2 gene ARNr. Restul proteinelor mitocondriale sunt codificate de gene nucleare, sintetizate
in citoplasma ~i importate in mitocondrii. Genele mitocondriale sunt aproape totdeauna contigue iar
uncle chiar suprapu~·e; ele nu con/in introni.
Transcriptia incepe in promotorii (PH ~i PL) aflati in bucla 0 , este continuli (deci
multigenica) ~i se desfil~oara in directii diforite pe cele doua catene, generand un transcript
multigenic mare (ce va fi ulterior sectionat in mai rnulte molecule de ARN). Codul genetic
mitocondrial dijerii putin de eel nuclear. El are patru codoni stop (nonsens) din care doi sunt
codoni sens in AON nuclear; codonul stop UGA din AON nuclear este codon sens in AON
mitocondrial. Replicarea este unidire,·/ionalii ~j 1ncepe in puncte diferite de origine (0) pentru
cele doua catene.
AON mitocondrial poate suferi mutatii producand o serie de boli degenerative, care sunt

7
transmise intr-u.n mod spectfic, de la mama la tofi descendenfii; barbafii bolnavi nu transmit boala.
Atunci cand se produce o mutatie in ADN mitocondrial rezultii in mitocondrie un amestec de
molecule mutante ~i normale, numit heteroplasmie. Cand o celula se divide AON mitocondrial
mutant va fi impartit la intdmplare intre celulelc fiice ~i astfel, in timp, procentajul de ADN
mitocondrial mutant intrc diferite linii celulare ~i tesuturi va fi diferit, fenomen numit segregare
replicativa. Studiul familiilor in care exista heteroplasmie cu AON mitocondrial mutant, releva cii
procentajul ADNmt mutant cre~te ~i productia de energie scade treptat, pana sub un prag minimum
necesar functioniirii nonnalc a tesutului, moment in care manifestarile clinice devin evidente. De
aceea bolile mitocondriale au un debut tardiv ~i o evolutie progresiva.
S-a demonstrat cii ADN mitocondrial poate suferi mutafii somatice, in celulelc corpului dupa
n~tere, care se acumuleazii rapid datorita absentei unor mccanismc de reparare. Astfel, aceste
mutafii somatice au probabil un rol important atat in debutul ~i progresia bolilor mitocondriale, a
unor boli degenerative precum ~i in procesul de senescenµ.

Boala Alzheimer (OMIM 104300)

BA este o tulburare neurodegenerativii care se caracterizeazii printr-o pierdere

progresivii a functiei cognitive, incluzand memoria recentii, rationamentul abstract,
concentrarea, limbajul, perceptia vizuala ~i funcpa vizual-spatialii.
BA este un exemplu de heterogenitate genetica, mai putin de 5% dintre pacienti au o
formii familialii precoce, 15%-25% au o formii cu debut tardiv ~i 75% au o formii
sporadicii. Aproximativ I 0% din familiile cu BA prezintii transmitere dominant
autozomalii; restul sunt multifactoriale.
Dovezile actuale sugereazii ca defocte ale P-amiloidului precusor al proteinelor
provoaca disfunctia neuronalii. Au fost identificate mutatii in BA autozomal dominant
precoce in gena proteinei precursoare beta-amiloid (APP), gena presenilin 1 (PSEN I) ~i
gena presenilin 2 (PSEN2). Prevalenta mutapilor 1n aceste gene variazii foarte mutt, 1n
functie de criteriile de includere ale studiului, 20%-70% dintre pacientii cu BA autozomal
dominanta cu debut precoce au mutatii 1n PSEN 1, I%-2% au mutatii in APP ~i mai putin
de 5% au mutatii in PSEN2.
BA cu debut tardiv, atat familialii, cat ~i sporadica este puternic asociata cu alela £4 a
genei apolipoproteinei E.
Polimorfismele ADN-ului mitocondrial pot fi factori de rise in boala Alzheimer.
Exista numeroase a5ociatii intre BA ~i diferite polimorfisme in multe alte gene.
Patogenie
Proteina precursor beta-amiloid (f}APP) suferii o scindare endoproteoliticii pentru a
produce peptide cu activitati neurotrofice ~i neuroprotective. Scindarea PAPP in interiorul
compartimentului endozom-lizozomal produce o peptidii carboxil-terminalii de 40
aminoacizi (Af340); functia Af340 este necunoscuta. In contrast, scindarea APP in reticulul
endoplasmatic sau cis-Golgi produce o peptida carboxil-terminala de 42 sau 43 de
aminoacizi (AP42/43), care agregii u~or ~i este neurotoxic. Pacientii cu BA au o crestere
semnificativa a agregatelor AP42/43 in creierul lor. Mutatiile in APP, PSENJ ~j PSEN2
maresc produqia relativa sau absoluta de Afi42/43 .
Cu exceptia pacientilor cu istoric familial si o mutatie cunoscuta, pacientii cu
dementa pot ti diagnosticati cu BA numai prin autopsie; totu~i, cu respectarea riguroasa a

8
 criteriilor de diagnosticare, susp1cmnea clinica de BA este confim1ata de examenul
neuropatologic 'in 80%-90% din cazuri. Confirmarea suspiciunii clinice cre~te pana la 97%
daca pacientul este homozigot pentru alela APOE s4.
Deoarece nu sunt disponibile terapii curative pentru BA, tratamentul este axat pe
ameliorarea problemelor comportamentale ~i neurologice asociate. Aproximativ I0%-20%
dintre pacienti au o scadere modesta a ratei declinului cognitiv daca sunt tratati timpuriu in
cursul bolii cu agenti care cresc activitatea colinergica.

RISC DE TRANSMITERE GENETIC~

Varsta inaintata, istoria familiala, sexul feminin ~i sindromul Down sunt cei mai
importanti factori de rise pentru BA. In populatiile occidentale, riscul empiric este de 5%.
Daca pacientii au o ruda de gradul intai, la care BA a debutat dupa 65 de ani, au o cre~tere
de trei ori pana la ~ase ori a riscului de BA. in cazul in care pacientul are un frate cu BA, cu
debut inainte de 70 de ani ~i un parinte afectat, riscul lor este crescut de ~apte ori la noua
ori. Testul APOE poate fi utilizat ca un test de diagnostic adjuvant la persoanele care cauta
evaluarea semnelor ~i simptomelor sugestive pentru dementa, dar nu este utilizat pentru
testarea predictiva a BA la pacientii asimptomatici.

3. Etapele ulterioare genomului uman

Dupa publicarea versiunii finale a genomului uman in 2004, a urmat re - secventierea cu
noi tehnici a fiecarui cromozom. in august 2009 Genome Reference Consortium (GRCh) a
publicat a37-a versiune a genomului uman. Structura sa este aproape complet descifrata, dar
intelegerea expresiei, functiei ~i reglarii tuturor genelor, rolul ADN-ului necodant ~i a
diferentelor dintre indivizi este pe departe complet inteles.
Ne gasim in etapa de adnotare a genomului uman, sau altfel spus, ,,decriptarea" secventei
liniare de ADN, pentru a putea interpreta semnificatia diferitelor categorii de secvente.
Exist:a o adnotare structurala care implica identificarea, localizarea ~i descifrarea structurii
tuturor secventelor ~i o adnotare functionala pentru 'intelegerea expresiei produ~ilor genomului,
ARN ~i proteine, care constituie in ansamblu transcriptomul ~i proteomul , care fonneaza cu
genomul o retea biologica complexa, interactomul.