Caracterizarea principalelor

niveluri interactionale

În viaţa grupului şcolar se manifestă următoarele tipuri de relaţii :

 relaţii de intercunoaştere;
 relaţii de intercomunicare;
 relaţii socio-afective preferenţiale
 relaţii de influenţare.

Există însă şi situaţii în care clasificarea relaţiilor interpersonale, pun accent pe

aportul influentei educaţionale în sensul acţiunii mutuale a partenerilor, poate fi realizată în
următoarea manieră:

 relaţii de acomodare :partenerii se obişnuiesc, se ajustează unii după ceilalţi;

 relaţii de asimilare :partenerii desfăşoară un transfer reciproc de mentalităţi şi puncte
de vedere, atitudini şi comportamente, până la un nivel la care subiecţii pot gândi sau acţiona
identic;
 relaţii de stratificare: partenerii se pot structura după o ierarhie ce exploatează
statutele deţinute de elevi;
 relaţii de alienare: partenerii, în imposibilitatea de a desfăşura interacţiuni reciproce,
părăsesc universul clasei, provocând anumite schisme intragrupale.
Clasa de elevi este un grup mic în care se desfăşoară activitatea instructiv-educativă,
ce presupune un climat optim şcolar şi armonios în care se stabilesc relaţii de cooperare, de
comunicare, de activităţi între profesori şi elevi influenţând astfel atitudinile, conduitele şi
cunoştinţele achiziţionate în formarea personalităţii elevului.
După opinia cercetătorului Romiţă B. Iucu (2006, pg.102), condiţiile de definire a
relaţiilor interpersonale au următoarele trăsături:
1. caracterul psihologic atesta faptul ca la înfăptuirea actului respectiv participa întregul
sistem de personalitate al indivizilor implicaţi în vederea obţinerii reciprocităţii;
2. caracterul conştient, presupune implicarea în actul respectiv a persoanei conştienta de
sine şi de celalalt, de nevoile şi de aşteptările reciproce;
3. caracterul direct atesta importanta sau necesitatea unui minim contact perceptiv între
parteneri, contactul "faţă în faţă".
Relaţiile interpersonale stabilite în clasa de elevi formează o categorie aparte în plan
psihosocial, fiind un amestec între social şi psihologic având un caracter moral, etic vizând
personalitatea elevului şi formativ interactiv prin activităţile sociale, elevul trăind în grupul
şcolar unde se împletesc activităţile intelectuale, profesionale şi afectivitatea.
Interacţionările elevilor vor exercita un rol deosebit asupra devenirii lor ca persoană
cât şi asupra randamentului activităţii pe care o desfăşoară, învăţarea şi aplicarea practică. În
interiorul clasei de elevi, lansarea sarcinilor de către profesori şi îndeplinirea lor vor întări
relaţiile de interdependenţă în realizarea scopului comun, desigur vor avea loc şi stări de
tensiune, conflictuale la care se adaugă aspecte emoţional-afective, treptat dezvoltându-se
valori, norme şi status-uri, simpatii, antipatii influenţându-se puternic viaţa colectivului.
 Datorită nevoilor şi trebuinţelor psihologice ivite în clasa de elevi, tipologia relaţiilor
interpersonale va continua după următoarea structura în opinia profesorului R.B Iucu (2006,
pg 106):
a.Relaţii de intercunoaştere: se referă la unele date privitoare la felul de a fi, de a se
comporta face-to-face a elevilor: dacă informaţiile sunt puţine despre persoana celuilalt,
atunci se instaurează un climat de neîncredere între elevi
b.Relaţiile de intercomunicare: devin expresia de comunicare, de schimb de informaţii
între copii. În clasă se constituie schimburi de mesaje cu aprecieri diferite, lansându-se cu
această ocazie provocări informaţionale care au ca scop o comunicare dinamică.
c.Relaţiile socio-afective: au în vedere schimbul de emoţii, de sentimente, ce vor naşte
legături de antipatie, simpatie, de respingere şi de atracţie între elevii unei clase.
d.Relaţiile de influenţare: grupul şcolar este un univers socio-relaţional dezvoltând o
grămadă de relaţii şi interacţiuni de unde fiecare elev se desprinde cu o multitudine de norme
şi valori.
Din perspectiva teoretică a Doinei Sălăvăstru (2004, pg.128), „caracteristica
fundamentală a clasei de elevi, este interacţiunea directă, nemijlocită, faţă în faţă a
membrilor. Interacţiunea ia forma comunicării, a relaţiilor ierarhice şi a relaţiilor
preferenţiale.” Astfel în interiorul clasei de elevi se pot realiza diferite interacţiuni după cum
spune profesorul Mielu Zlate, (1972, pp. 62-63): „ interacţiunile se realizează la niveluri
diferite (profesor-elev, elev-grup, grup-grup) şi se diferenţiază între ele prin gradul diferit de
determinare, felul interacţiunii dintre membri şi mijloacele de realizare”.
Din pespectiva managementului clasei de elevi, comunicarea interpersonală are o
însemnătate vitală. Formele ei sunt:un loc aparte îl ocupă paraverbalul (modul concret al
vorbirii noastre): volumul vocal, ritmul vorbirii, tonalitatea, articularea cuvintelor.
o comunicarea verbală;
o comunicarea nonverbală.
Când are efect negativ asupra relaţiilor interpersonale, conflictul în clasa de elevi
poate genera comportamente inadecvate ale membrilor, o comunicare mai restrânsă şi „
induce participanţilor insatisfacţie” după afirmaţia aceluiaşi autor. Datoria profesorului
diriginte este de a interveni prompt şi de a elucida împreuna cu întreaga clasă sursele
conflictuale cu propuneri din partea tuturor elevilor de a le soluţiona pe o cale de respect, de
întrajutorare, de consideraţie a unui membru faţă de celălalt.
După acelaşi criteriu al interacţiunii între centrarea pe sarcină şi centrarea pe relaţiile
umane P.Hersey şi K.Blanchard identifică 4 stiluri principale:
1. Stilul directive(Tell), pentru subordonaţii care nu vor şi nu pot să realizeze
activităţile cerute managerul spune ce trebuie să facă subordonaţii şi controlează fiecare
acţiune a lor fiind centrat pe sarcină.
2. Stilul tutorial (Sell), pentru subordonaţii care nu pot dar vor să realizeze activităţile
solicitate, managerul vinde sugestii, încercând să convingă, fiind centrat atât pe sarcină cât şi
pe relaţiile umane.
3. Stilul mentoral(Participate), pentru subordonaţii care pot şi vor, dar a căror
motivaţie mai trebuie dezvoltată, managerul participă cu sugestii când îi sunt solicitate, fiind
centrat pe relaţiile umane.
 4. Stilul delegator(Delegate), pentru subordonaţii care pot şi vor în măsură suficientă,
managerul deleagă autoritatea de luare a deciziilor, el nu mai este centrat nici pe sarcină, nici
pe relaţii umane.
Aceste 4 stiluri manageriale pot fi adaptate în procesul educaţional cu foarte
mare succes.
De asemenea la nivelul dinamicii şi stabilirii relaţiilor dintre elevi există relaţii de
cooperare, competiţie, conflict care au rolul de a dinamiza acţiunile existente în clasa de elevi
ducând la cizelarea personalităţii acestora.