Sunteți pe pagina 1din 4

Educatia pentru sanatate intre deziderat si realitate

“Sanatatea nu este numai o problema individuala, ci priveste tot atat de


mult societatea in intregime ‘sanatatea nu este totul, dar fara sanatate totul este
nimic” (Schopenhauer).

Educatia pentru sanatate este o preocupare de maxima importanta a


medicinii omului sanatos care consta in dezvoltarea nivelului de cultura sanitara
al diferitelor grupuri de populatie, precum si mijloacelor si procedeelor
educativ-sanitare necesare formarii unui comportament sanogenic.

Pastrarea sanatatii si lupta contra bolilor se inscriu printre cele mai vechi
preocupari ale omului. De altfel cuvantul sanatate care evoca o stare atat de
pretioasa fiecaruia apare frecvent in vorbirea curenta nelipsind aproape niciodata
cu ocazia urarilor de bine. Scrisorile stramosilor nostri romani se incheiau de
obicei cu urarea : vale (fii sanatos).

OMS a dat o definitie oficiala a sanatatii formulata astfel : ‘sanatatea


este acea stare de complet bine fizic, mintal si social si nu consta numai in
absenta bolii sau a infirmitatii’

Obiectivul de baza al educatiei pentru sanatate consta in formarea si


dezvoltarea in randul populatiei, incepand de la varstele cele mai fragede, a unei
conceptii si a unui comportament igienic, sanogenic, in scopul apararii sanatatii,
dezvoltarii armonioase si fortificarii organismului, adaptarii lui la conditiile
mediului ambiental natural si social, cat si al participarii active a acesteia la
1
opera de ocrotire a sanatatii populationale. In acest sens, este necesara formarea
unei opinii de masa, fundamentata stiintifica, fata de igiena individuala si
colectiva, fata de alimentatie, imbracaminte, munca si odihna, fata de utilizarea
rationala a timpului liber si afactorilor naturali de calire a organismului, fata de
evitarea factorilor de risc, precum si a modului de solicitare a asistentei medicale
si a diferitelor mijloace de investigatie si tratament.

Educatia pentru sanatate a populatiei trebuie sa reprezinte un obiectiv


major al politicii sanitare nationale, stabilindu-se ca sarcini de baza, in domeniul
asigurarii sanatatii populatiei, dezvoltarea activitatilor medicale preventive si
ridicarea nivelului de cultura sanitara a intregii populatii, ceea ce implica
desfasurarea unor ample actiuni educative in domeniul sanatatii populationale.

Pe plan bio-medical, progresele extraordinare facute in ultimele decenii


au permis o explorare mult mai aprofundata a starii de sanatate. Dispunem astazi
de posibilitati de investigatie mult mai fine si mult mai precise, care depasesc cu
mult simturile noastre comune de apreciere, pentru descoperirea cat mai precoce
a starilor anormale, a devierilor de la sanatate. Introducerea unor tehnici noi au
facut ca organismul uman sa devina din ce in ce mai transparent si accesibil
explorarilor morfologice cele mai fine cu detectarea celor mai mici modificari
anatomice prin : tomografie computerizata (scanner) care ne reda tot organismul
uman in sectiuni anatomice de 1-3mm. Tot atat de utile sunt : ultrasonografia
(ecografie), scintigrafia, rezonanta magnetica nucleara etc. Putem explora,
vazand in direct tot interiorul tubului digestiv sau al arborelui traheobronsic cu
ajutorul fibroscoapelor. Alte progrese tehnice de explorare sunt tehnici de bio-
chimie si histochimie, teste imunologice complexe, electronoscopie, metode
rapide de efectuare a analizelor.

Educatia pentru sanatate are trei laturi: cognitiva, care consta in


comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare apararii si mentinerii
sanatatii; motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza; comportamental-volitionala, care consta in
insusirea deprinderilor si obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica
cotidiana.

Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru


sanatate. Primul este cel al prioritatii : cu cat interventia in « cariera sanatatii »
este mai timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace. Al doilea
principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu autoritate
legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un exemplu
graitor de comportament sanogenic. Al treilea se refera la integrarea educatiei
pentru sanatate in obiectivele politicii social-sanitare a statului; educatia pentru
sanatate trebuie sa fie strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie

2
compatibila cu statutul social-economic si cultural al acesteia, precum si cu
progresele inregistrate in domeniul stiintelor medicale.

Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin


functiile majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia
preventionala.

Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si


comunitare, pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei
sanatoase, educatia sanogenica constituind o parte integranta a medicinii omului
sanatos.

Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare,


secundare si tertiare.

Profilaxia nu mai poate fi redusa numai la metodele ei mai vechi cum ar


fi : prezentarea la vaccinari contra bolilor infectioase, trebuie sa ne bazam pe o
profilaxie activa, pe participarea intregii populatii la obiectivele medicinii
preventive, prin respectarea regulilor de viata care asigura sanatatea, protectia
mediului inconjurator, dobandirea unei culturi medicale.

Medicina omului sanatos urmareste sa intervina activ in apararea


sanatatii prin :

• Promovarea masurilor de igienizare a mediului inconjurator a localitatilor in


care traieste si munceste omul, pentru a face acest mediu cat mai favorabil
sanatatii

• Formarea unor deprinderi igienice (educatia igienica) la fiecare persoana,


folosind toate mijloacele de cultura si educatie, incepand cu scoala, reviste, carti.
Intr-un sens mai larg, formarea unei culturi sanitare, ceea ce incearca sa fie si
lucrarea de fata ca o contributie la acest important obiectiv. Sanatatea nu se
vinde in farmacii, ci se asigura prin deprinderi igienice : igiena alimentara,
igiena muncii fizice, igiena muncii intelectuale etc ;

• Imbunatatirea conditiilor de mediu la locul de munca si aplicarea tuturor


masurilor care privesc protectia muncii ;

• Aplicarea unui complex de masuri pentru dezvoltarea normala, fizica si


mintala a copiilor, incepand cu supravegherea femeii in timpul sarcinii si
continuand cu cea a copilului si a adolescentului ;

• Punerea in valoare a culturii fizice (gimnastica, sport) a excursiilor si a vietii in


aer liber, folosirea factorilor naturali de intarire a organismului: aer, soare,
munte, mare ; Exercitiile fizice reduc stresul, ne ajuta sa ne mentinem greutatea
indeala, sa ne mentinem mobili, fac ca inima noastra sa functioneze mai bine si

3
ne ajuta la scaderea nivelului colesterolului si a TA. De asemenea ne protejeaza
impotriva unor imbolnaviri serioase ca : bolile de inima, diabetul si comotia
cerebrala.

• Promovarea unei alimentatii rationale, stiintifice, cu combaterea atat a


exceselor alimentare,, cat si a subnutritiei, a dezechilibrului in utilizarea tuturor
factorilor nutritivi a prepararii greoaie ori complicate a alimentelor, erori care
pot sa duca la boli de nutritie si ale tubului digestiv.

• Masuri de depistare precoce a unor anormalitati si tendinte morbide inainte ca


acestea sa se exprime prin suferinte si boala declarata.

O asistenta devine din ce in ce mai mult un consilier pentru toate


activitatile umane care pot afecta sanatatea, un consilier al sanatatii. Sfatul sau
va trebui ascultat in toate problemele care privesc mediul inconjurator si unde
pot aparea factori de risc pentru sanatatea omului. Sanatetea este mai mult decat
o problema pur medicala : ea angajaza raspunderea intregii societati.

Este necesara antrenarea sistematica a studentilor medicinisti la actiuni


educativ-sanitare, pentru a deprinde “arta” de a comunica, de a se adresa
oamenilor si de a-i convinge,pentru a le trezi interesul nu numai fata de boala, ci
in primul rand fata de mentinerea sanatatii.

« Trebuie sa stim ce nu trebue sa facem pentru noi insine » si in acest


scop o buna cultura sanitara are o valoare incomensurabila.

Bibliografie
Ivan Aurel, “Medicina omului sanatos”, Ed. Medicala, Bucuresti, 1993